DIOPTRIE

DIOPTRIE

Context literar. Fascinatia lui Barbu pentru forme fixe, translucide, pe care le asimileaza mitului oglinzii, apare si in aceasta poezie ce se integreaza etapei ermetice, cuprinsa in volumul Joc secund. Ne uimeste modernitatea viziunii, originalitatea ei care este pusa intr-o sintaxa destul de incomoda astfel incat incifrarea este destul de mare, sensurile se lasa greu destelenite.

Titlul reprezinta o trimitere directa la lentila. Aceasta, asemeni oglinzii, mijloceste pentru realitate, dimensioneaza realitatea, o transforma in joc secund. Se implica in acelasi timp si ideea de vaz si lumina, de focalizare, dar poate desemna si contactul intre lumina si lentila care produce foc, ardere, imagine ce se inscrie in coerenta textului.

Tema este ambigua: aparent e reprezentata de imaginea arderii unei carti, simbolic, de devorarea cartii de catre focul ratiunii, cartea consumata, lecturata, sau opera terminata si consumul, cenusa care ramane dupa arderea poetica si care asteapta un alt foc sa ii lumineze sensurile. Imaginea se deruleaza asemenea unei pelicule cinematografice, in care ti se propune spre contemplare o ipostaza banala a realitatii in care poti, printr-o privire aprofundata sa descoperi esente nebanuite. Apare astfel motivul privirii, alaturi de cel al oglinzii.

Structura - compozitie

Imaginile poeziei sunt condensate in simboluri care, pornesc de la trei elemente: carte, lumina, foc. Primul vers cuprinde trei termeni in care se concentreaza o serie de semnificatii: inalt, orga, prisma dau impresia de distantare a privirii, imagine spatiala regulata, din registru matematic, instrument cu sonoritati pline de energie, muzica gandirii si a formelor ordonate, echilibrate, spiritualizare, perfectiune, aspiratie. Acestora li se alatura termenii infoliu, semn care trimit in aparenta la forma si continutul unei carti, iar in esenta la materie si la semnul ce incorporeaza sensuri; saturai de semn ~ plinatatea sensurilor, totalitatea, infinitatea lor, natura lor eterna, intregind semnificatiile avem imaginea concreta a unei carti in care este sugerata simbolic ideea ca o carte inseamna perfectiune sonora si imagistica in acelasi timp, ca aceasta trebuie considerata in unitatea dintre aceste doua coordonate majore. Verbul cantaresc are aici sensul de masurare cu privirea, ceea ce trimite la termenul dioptrie, care inseamna unitate in care se exprima convergenta unei lentile cand distanta ei se masoara in metri, iar in acest sens, de unitate de masura, are drept scop sa refaca dimensiunea ideala a realitatii. Imaginea globalizata insa o avem doar prin versurile urmatoare in care termeni precum: vin, rosesc, soare trimit la ideea de foc, la jocul luminii produse de acesta in contact cu filele cartii si aceasta idee este sugerata prin asocierea imaginii spuzei de la suprafata vinului, care te imbie, a luminii puternice a soarelui cu forta, energia flacarii care are consistenta duala de materie si spirit. Apare aici o cromatica contrastanta ce creeaza o imagjne vizuala pregnanta: rosesc / doliu - culoare si nonculoare, doi poli ce simbolizeaza arderea si cenusa, viata si moartea.

Privirea contemplatoare coboara in intimitatea lucrurilor (Aproape), iar de aici imaginea poate fi vazuta in detaliu si cunoscuta. Ochii ce simbolizeaza cunoasterea impietresc crucis, adica jocul de lumini al focului da senzatia de miraj, de hipnotizare. Acest efect este provocat de imaginea filei ce arde, imagine sonora ritmata, sacadata (toba). Este vorba de ritmul consumarii filei, de sunetul din' vatra, din exterior in armonie cu imaginea sunetului interior dat de acumularea cunoasterii, ardere de neuroni. Metafora simbolica "Coroana literei maracinis' poate semnifica aglomerare de cuvinte, incretirea foii, a literelor in bataia focului, dar si ideea ca sensurile se influenteaza reciproc, si de aceea trebuie avuta grija in interpretarea cuvintelor. Arderea e surprinsa gradat pana la " lumina tunsa, grea, de soba' - imagine plastica a focului mocnit, a jarului, care abia mai palpaie in vatra, dar si o stingere a cuvantului epuizat sub greutatea sensurilor. Soba este un element concret care fixeaza imaginea pentru ca aceasta, din locul in care se afla sa iradieze semnificatii in coerenta contextului.

Dinspre soba privirea este focalizata spre odaie, semn al schimbarii directiei contemplarii, sau al unei pauze in contemplare. Schimbarea de unghi se face astfel incat sa se observe pe de o parte odaia luminata doar de focul stins din vatra (fndoire-n slabul vis), joc de lumini si umbre, ambiguitate, semiobscuritate propice interpretarii, intrezaririi celor de dincolo de lucruri, dar si palpitatii ale spiritului care framanta sufletul in cautarea cunoasterii certitudinilor, iar pe de alta parte odaia ordonata, aranjata, imagine ce semnifica ordine interioara in armonie cu perceperea exteriorului.

In versurile finale elementele gunoiul, lagar scris, cernise alcatuiesc ipostaza cartii consumate de foc, dar si a mintii umane istovite. Totodata apare si ideea de consum al sensurilor prin interpretarea lor din diverse perspective: concret, abstract, vizual, sonor; epuizarea lor insa nu inseamna aneantizarea lor, ci transmutarea in lumina cunoasterii interiorizate.

Analiza stilistica

La nivel fonetic predomina vocala o ce imprima o sonoritate aparte, accentuand cuvintele din care face parte: odaie, ochi, poros, infolht, si dand o nota de mister, emanand prelungirea-unei uimiri.

Din punct de vedere morfo-sintactic remarcam inversiunea "inalt in orga prismei cantaresc', care pune in evidenta adverbul provenit din adjectiv (inalt), adverb inzestrat cu un sens aparte. Liniile de pauza au roluri diverse. in prima strofa accentueaza sensul cuvantului ce il izoleaza (ftj doliu), in vreme ce in ultima strofa primele dintre linii refocalizeaza privirea, iar linia din ultimul vers puncteaza substanta in care se metamorfozeaza simbolic elementele imaginii poetice. Exclamatia da o nota de dinamism, punctul de dupa Aproape marcheaza ritmul gandirii lirice. Ultimele doua versuri ale fiecarei strofe nu au predicat, propozitiile eliptice fiind o caracteristica a sintaxei barbiene.

La nivel lexico-semantic fuzioneaza cuvinte din campurile semantice ale termenilor: carte, foc, lumina; carte: semn, fila, infolio, litera, scris; foc: rosesc, soba, cenuse; lumina: soare, lumina, zilei. Ideea de carte si foc se combina in imaginea arderii cartii care provoaca lumina. Ardere concreta reprezinta punctul de pornire pentru nivelul simbolic. Prin ardere se produce lumina. Deci lumina este produsul contactului intre carte si foc, adica intre materie si spirit.

Versificatia are valente traditionale, poetul avand o mare apreciere pentru rima, vazuta ca o matca ce genereaza muzicalitate, iar aceasta are in viziunea sa influente asupra laturii semantice, in sensul ca impune selectarea unui limbaj care sa fie muzical si incarcat semantic in acelasi timp. Rima folosita aici este imbratisata.

Receptare critica

"Procesul mental, automatizat prin exercitiu, prin care se incearca identificarea in imaginea poetica a unor sensuri comune, transmise printr-un cod ordonat de o logica a poeziei, a impus, deopotriva, un codex al creatiei ce s-a pastrat, ca o definitie a poeziei insesi '

(Laurentiu Ulici, Arghezi, Bacovia, Barbu)

"Poezia sa intelectualizeaza, tara a cadea in inteligibil, caci poetul cauta inefabilul macrocosmic. revelator, al lucrului in sine, fugind de contingenta, pitoresc, analiza, de claritate clara, rationala, cultivand muzica de sfere, cunoasterea exotica, orfismul.'

(George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent) (V.R.)