D-ale carnavalului de ion Luca Caragiale

D-ale carnavalului

de ion Luca Caragiale

In exegeza caragialiana, "D-ale carnavalului" a avut parte de mai multe reprosuri decat de elogii, acestea izvorand mai adesea din spirit de compensatie decat dintr-o dreapta intelegere a operei.

Nici o alta comedie a lui Caragiale nu atribuie eroilor atatea reminescente literare si nu supunea manifestarea lor atator sugestii de natura livreasca. Miscarea personajelor din "D-ale carnavalului" este intr-o larga masura subordonata unor modele, iar prezumtia situarii la inaltimea acestora definesc esenta orgoliului lor. "D-ale carnavalului" ni se infatiseaza ca o parodie a melodramei, nu atat a genului literar in sine, cat a rasfrangerilor lui in sfera cotidiana.

Figura care ne introduce fara ocoluri in miezul viziunii parodice este Mita Baston. E o intruchipare burlesca a pasiunii contrariate, complexul afectiv orientandu-se statornic dupa clisee literare. Tonul patetic al eroinei se deduce din insasi tinuta frazelor, dintre care un numar insemnat poarta urma vizibila a izvorului lor livresc. Mita declara a-l fi adorat pe Nae Girimea "pentru eternitate pana la nebunie", iar banuiala de a fi fost tradata o face sa mediteze la un scandal "cum n-a mai fost pana acuma in 'Universul' ". Convorbirea cu Pamper prilejuieste o bogata revarsare de expresii melodramatice: 'Domnule, nu te juca cu inima unei femei nenorocite.", 'O sa-mi razbun. o razbunare teribila!" etc. Temeiuri mai mult literare decat temperamentale are si violenta Mitei Baston, concretizata in tentativa ei de sinucidere, apoi in planurile de a-l ucide pe necredinciosul barbier Girimea, impreuna cu noua lui amanta: 'A! gelozie ! Am sa-i omor! in lansarea 'vitrionului", in apostrofa cu tonul tragic pe care i-o suscita intalnirea rivalei: "Una din noi doua trebuie sa moara!" Implinirea exemplara a unor prescriptii o inalta pe Mita in propria ei stima, insasi credinta ca si-a desfigurat amantul nu ramane straina de respectivul sentiment.

Tiitoarea lut Cracanel si amanta barbierului Nae Girimia, Mita, cocheteaza si rosteste tirade de genul: 'D-zeule! Jur! pe ce mi-a ramas mai scump, jur pe statuea Libertatii din Ploiesti.' sau: "Ai uitat ca sunt fiica din popor si ca in vinele mele curge singele martirilor de la 11 februarie'. Mita e cocheta de mahala, care-si cheama amantul spunandu-i: 'Vino, sa-i tragem un chef." Pe Girimea nu-l iubeste, dar vrea sa-i lase impresia falsa ca-l iubeste. Pentru a se razbuna pe Girimea, care o 'tradusese' cu Didina ii arunca vitriol in ochi il orbeste, riscand sa fie arestata. Dar ofiterul, avand un dram de inteligenta si prezenta de spirit in loc de vitriol i-a dat ceneala violeta. Si mai este o alta farsa, pe care carnavalul i-o intinde Mitei: crezand ca este Nae aceasta arunca vitriol in ochi Catindatului.

lancu Pampon intregise universul (comediei) parodiei prin replica pe care o da unui tip indispensabil oricarei melodrame, tipul omului de onoare curajos si demn, al cavalerului fara teama si prihana. Sentimentul iubirii capata pentru el o aureola mistica si se insoteste cu ideea de jertfa: " amanta mea, cel mai sacru amor, pentru care mi-am sacrificat cariera de militar."

Prin pornirile violente ale lui Pampon Caragiale reia seria contrastelor. In afacerea biletului de abonament Pampon formuleaza inca de la inceput o ipoteza neverosimila - spiterul a lucrat cu mai multe bilete - neglijand-o pe aceea infinit mai probabila, ca biletul fusese pierdut de Girimea. O data angajat pe o pista falsa, o urmeaza fara abatere.

In orice melodrama trebuie sa curga lacrimi si rolul de a le varsa revine lui Cracanel: "Am plans, cum plang si acuma caci eu tin mult la amor; am plans si am iertat-o.pe urma am prins-o iar si iar am plans, si iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des. . . asa cam de vreo cinci-sase ori." In cadrul genului parodial intalnim romantica sfidare a destinului vitreg: 'de desperare, ce am zis eu ? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume, incat sa ma fac martir al independentii.si m-am inrolat de buna voie.' Lui Cracanel care n-a dat ochii cu turcul in vremea razboiului, autorul ii ofera placerea de a se lupta cu el la balul mascat: 'Turcul ? Aide dupa el." Cracanel il abordeaza pe Pampon cu un ton sfidator, pentru ca dupa o clipa mai tarziu sa-si caute scaparea "dandu-se dupa masa".

Infatiarea corecta si pasnica a omului (barbete, chelie) contrasteaza deopotriva cu momentele lui de expansiune sentimentala si cu acelea de manie sangernasa. Cracanel este alaturi de Mita si de Pampon, o alta intrupare a spiritulul vindicativ ce strabate intreaga comedie. Momentul in care toti trei coboara melodramatic in fata Canditatului proiecteaza scenic aceasta pozitie comuna.

Simpatia lui Caragiale pentru breasla barbierilor, marturisita de el in mai multe ocazii, a transmis personajului Nae Girimea calitatile de luciditate si inteligenta refuzate eroilor amintiti anterior. Astfel ca, sub raportul efectelor comice Girimea se prezinta mai sarac decat ceilalti. Capabil de a insela pe altii, dar nu de a fi el insusi inselat, barbierul ramane sa ne amuze prin siretenia lui. Rolul sau in comedie este in buna parte unul pasiv dominat de evenimente.

In atingere superflciala cu conflictul central, trei personaje ale comedie - Catindatul, lordache si Ipistatul - se arata straine de intentiile ei parodice, contribuind insa alaturi de celelalte a crearea si mentinerea atmosferei de farsa. Catindatul este omul nefericirilor conjugale, pe care rasul nostru va sti sa le rascumpere printr-o farama de compatimire. Contrapunctand suferinta zgomotoasa si pasagera a celor intruniti sub semnul parodiei, durerea de masele si candidature perpetua sunt necazuri minore, dar autentice si persistente. Urmas al Conulul Leonida, Catindatul ancoreaza in zona comiculul in primul rand prin nemarginita lui incredere in teorie: teoria 'magnetismulul' - Catindatul se magnetizeaza cu rom pentru a scapa de durerea de masele dupa sistemul lui Mattei. Cu firea lui sociabila si deschisa, cu buna dispozitie care nu-l paraseste decat arareori, Catindatul intorce o fata zambitoare maruntelor vicisitudini ale existentei sale.

lordache, calfa lui Girimea, are un spirit abil si inventiv, de care atarna in buna masura rezolvarea satisfacatoare a incurcaturilor comediei. Agerimii sale i se adaugi simtul ironiei, vizibil in sfatul pe care-l da Candidatutul de a folosi autosugestia pentru usurarea extractei: " Zi ca te-a ciupit un purice."

O aparitie fugitiva este aceea a Ipistatului, care, silind pe altii sa accepte masura propriei lui reductii, izbuteste sa se ridice deasupra ei.

Intreaga farsa 'De-ale canavaluluii"se sustine pe jocul de imprejurari declansat de complicatiile cvintetutui de eroi Nae-PamponCracanel-Mita-Didina care se afla in relatie antitetica fata de eternul Candidat, cel care, magnetizat, atrage asupra sa toate agresiunile. Piesa este un joc prin care se evadeaza intr-o lume artificiala, carnavalesca. Mastile sunt semne ce ascund semnificatii complexe. Deghizamentul este o expresie plastica a alteritatii. Deghizatul sau mascatul joaca rolul altei fiinte. Suprasolicitand tema, Caragiate creeaza o stare de tensiune cu maxima ambiguitate si confuzie. Iesind din rolul cotidian, personajele se arunca cu forta intr-o alta conventie dominata de contradictia logica specifica imaginilor carnavalesti. Frica se ascunde sub masca unui curaj nebun, magnetismul lucreaza, violenta se instaureaza. Dar totul este doar o goana turbata dupa nimic. Este chiar gratuitatea jocului in desfasurarea sa temporala si care nu are alt scop decat pe el insusi.

Vartejul carnavatului este chiar jocul cu toate elementele sale caracteristice: incordarea, oscilatia, alternanta, contrastul, detasarea si rezolvarea. Frica si agresiunea stapanesc actiunea farsei. Personajele sunt bolnave de spaima, de gelozie, ele sunt si raman intr-o permanenta asteptare. Explicatiile intarzie sau sunt simple mistificari. Totul este o perpetua amanare prin care se castiga doar timp - respectiv chiar timpul propriei desfasurari a jocului. Jocul este unul colectiv. Cu un pronuntat caracter antitetic, prin care se intensifica elementele de tensiune, hazard si nesiguranta. Amanarea permanenta a explicatiilor duce a agresivitate: 'Eu turbez cu dintii il apuc, nu-l las nici mort."

'Lumea aceasta se aseamana cu un vast balci, in care totul este improvizat, totul trecator, nimic infiintat de-a binelea, nimic durabil' (I.L.Caragiale). Putem spune in final ca in farsa aceasta carnavalesca toate personajete joaca si se joaca. Toate strategiile marelui joc care este chiar opera sunt bine stapanite de creator.

Valoarea lui Caragiale este in exciusivitate un beneficiu al nostru, o bucurie pe care n-o putem nici plati, nici rasplati si nici intoarce.