Drama aspiratiilor pasoptiste din perspectiva junimista

Drama aspiratiilor pasoptiste din perspectiva junimista

La prima vedere pare surprinzator un eseu in care pun chestiunea pasoptismului insotind, chiar procedand tabloul mostenirii eminesciene.

Dar cum se explica nationalismul poetului, viziunea lui despre trecut, cultul stramosilor (de unde si convertirea lui in patrimoniu national), fara sa atingem emanciparea memoriala operata de pasoptisti! Lor le datoram profetismul (Alecu Russo), depasirea politicului prin instinct istoric (N. Balcescu), chiar si paroxismul sinceritatii pe orizontala valorilor (C.A. Rosetti).

Astfel ca, atunci cand Ion Bratianu pune inaintea economicului ideologicul, el situeaza impulsul sufletesc al pasoptistilor la baza redesteptarii romanesti.

Eminescu nu avea cum sa fie strain de toate aceste ecouri. Conservatorismul lui postuleaza rezerva fata de innoiri in credinta ca le poate incetini mersul pe coordonatele legate de propriul fond etnic.

A pastra germinatiile mentionate pe un contur astral nu este posibil. Rezonanta lor regaseste toata sfera de suprapuneri cu arta si scrisul chemate in fata destinului.

Putem intelege mai bine conditiile de evolutie a literaturii romane imediat dupa ecloziunea geniului eminescian, daca tinem seama ca opereaza cativa factori favorabili lichidarii santajului moral ce a dus la debarcarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Decantarea conflictului iscat intre sustinatorii acestuia, adepti ai improprietaririi taranilor, ai chemarii la lichidarea coruptiei din administratie, extinderii invatamantului public la sate si orase s.a., si adeptii schimbarilor calme, lente, "la pret redus" edifica asupra procesului inscris intre anii 1848-1859-1866.

Desi insuficiente, noile directii de afirmare artistica se desfasoara in situatia limita, cu patetismul strunit de problematici dureroase. Ne-am emancipat de tiparul religios, imprumutam tot mai putin din subsolul folclorului. Dupa adoptarea Regulamentului Organic are loc redesteptarea constiintei identitare cu tot ce inseamna ea ca rezonanta politica, sociala, educationala. De exemplu, invatamantul, restrans la cateva scoli particulare, se degajeaza de inchistarea unei programe analitice pentru elita locala. Apune repede perioada Cantecelor lumesti, se pierd in fum notele pastorale, nalucirile elegiace, gemetele de smerenie. Totusi, travaliul demiurgic are inca de suferit.

Desteptarea ce anunta pasoptismul este de mai multe feluri; bine instrumentalizata, vibreaza acum coarda patriotica prin Carlova si Heliade Radulescu. Dar si coarda estetica nu se lasa mult asteptata. O resimtim ca auxiliarul, deloc ocazional, al neoclasicismului, de unde Asachi si altii deprind dorinta sa patrunda cercuri de cititori pe care sa-i pregateasca elementar pentru artificii si conventionalism anacreontic. Inca, odata scuturat ritul meditatiilor intimiste, patrunde din coasta romantismului alt sunet. Unul infuzat cu emotii antidespotice, tutelat de senzatia ca momentul este crucial si nu are voie sa fie ratat.

Activitatile spirituale primesc un impuls durabil prin solidarizarea cu romantismul. Poetica resimte cel mai mult benefice influente, de la un text la altul. Dimitrie Bolintineanu creeaza, frust in expresie, premise pentru sentimente si energii vitale. Chiar si poetii transilvaneni primesc rezonantele iesirii din imaginarul didactic.

Dar cel mai putin neutral se dovedeste Mihai Eminescu. Este stimulat de fundamentarea punctelor sale de vedere privitoare la conceptia despre viata poporului roman si despre starea lui de spirit.

La baza radicalismului eminescian, una din cauzele constitutive a fost razboiul sau cu sugestiile pasoptismului.

Pasoptismul, dincolo de scaderi evidente, voia sa creeze preeminenta idealului politic novator asupra fondului si formelor persistand inca din feudalism.

In viziunea sa paseista, Eminescu dorea sa luam in posesie trecutul, ferit de stricaciuni, sa-i conservam pozitiile in plan spiritual.

Pasoptismul aspira la democratizarea vietii obstesti, paseismul eminescian credea intr-un stat etic, intemeiat pe primatul strict al traditiilor mostenite de la inaintasi.

La inceputuri, pasoptismul respinge tonul pompos, dezordinea din manuale, cere preponderenta limbii nationale asupra limbii grecesti, se intoarce la primii scriitori autohtoni capabili sa indrume. Nu altfel trebuie sa-i intelegem pe Grigore Alexandrescu si, mai ales, pe Heliade Radulescu. Gustul lor pentru verbul "forte", cerinta sa reducem traducerile, sa ne imbogatim vocabularul indica un fapt: inainte de a fi militant, pasoptismul este constructiv. Asta inseamna calatorii, iesirea din latentele de tip ponderat, din inconsistenta mimetica fara urma de onestitate. Epoca are nevoie de criterii precise, de asimilari armonice, de discernamant in propovaduirea normelor scrisului artist. Lupta cu etimologistii, producerea unei gramatici normative, odata cu ineditul promitator al poemelor lui Ion Heliade Radulescu - Michaiada si Anatolida - traseaza directive ferme urmasilor. Creeaza in randul acestora o solidarizare cu toate individualitatile venite din cultura clasica si insetate de originalitate. Restul il face romantismul, indicator de drumuri, nu neaparat in linie sentimentala, mai degraba inclinat spre omul interior, dornic sa prefaca societatea. Dincolo de sursele lui germane, Eminescu se ridica pe dezvoltarea organica a propriei structuri intelectuale, insa si datorita sensului misionar, elevatiei mesianice induse de iluziile lui Gr. Alexandrescu si D. Bolintineanu, potrivit carora nu damnatul construieste viitorul, ci predestinarea in suferinta, pentru ca trecutul eroic sa reinvie reparator.

Vocile pledand pentru intrarea noastra in randul natiunilor civilizate se inmultesc. Ele patrund incisive in mica armata ce se constituie dupa 1840, in nucleele administratiei locale, in presa ce isi face aparitia.

Acum se impune si curentul alcatuit din istoricii activi in sustinerea cauzei nationale, ca N. Balcescu si M. Kogalniceanu. Prin programe, cum a fost cel al Daciei literare, ia contur teoria literaturii, hranita din duhul vremii, cea care sustinea unitatea natiunii. Eruditia unui Balcescu ar fi ramas inoperanta daca nu slujea deplin dragostea de popor si avida lui nevoie de conexiuni intre gandirea anti-despotica, iluminism vizionar si dorinta sa rezolve pozitiv conditiile de viata ale taranilor si meseriasilor din mahalale; ii disciplineaza actele, il subordoneaza crezului pasoptist.

Contaminarea de libertate vine acum din Franta republicana, insa lucreaza in avantajul "bonjuristilor", studenti intorsi de la studii, in amestec cu interesele noilor plecati sa ia puterea: masoni, agenti de influenta tarista, habsburgica s.a. Ei aspira la cariere nu neaparat in serviciul public, ci al cancelariilor occidentale, si nu in ultimul rand sunt incitatorii primelor investitii transfrontaliere, germani si austrieci cu deosebire.

Astfel, intr-un creuzet sustinut de propriul potential, izbucnirile lirice devin clamari de mare vitalitate in profitul actiunii. Nu intarzie sa se produca acel postpasoptism ce revendica traditia populara a desteptarii celor ce isi cultiva principiile (vezi la Alecu Russo, pasionalitatea si eclectismul).

Chiar daca nu suntem siguri ca el este autorul "Cantarii Romaniei", ii putem lauda orientarea si bivalenta. In acest spirit merge Vasile Alecsandri, chiar daca intre asteptarile lui si dezvoltarile acestora are loc instaurarea domnitorului Unirii Principatelor si chiar daca inca prolifereaza tot felul de adaptari, utile pentru viata teatrului, nu si acolo unde vodeviluri sau sumare parabole stau in calea deplinei cunostinte de sine.

Ideile moderne iau avant pe niste baze create. Sosesc in functii inalte, desi tineri, oameni ca Titu Maiorescu. Ii datoram directia de gandire a Junimii. Simtirile romantice dezvolta in spiritele cultivate mobilitate, putere de concentrare in edificari publice, oficializeaza inceputuri de liberalism. Drept este ca, sub temelii post feudale, liberalismul nu poate sa fie decat moderat. Uzantele burgheze raman, deocamdata, intr-un plan incipient.

Chiar daca, pe unele, Eminescu le priveste unilateral, iar altele, subordonate paseismului sau, ii apartin, esential fixate, faptul creatiei, dreptul de cetate a poeziei, suveranitatea antitezelor.

Astfel, intelegem ce relatie se stabileste intre pasoptism si romantismul conservator al marelui poet. O relatie de comunicare consonanta cu junimismul, in special prin spiritul critic al acestora, valoare fundamentala in toate preocuparile, visele, tendintele, indemnurile.

Romantismul, ca si pasoptismul, declanseaza complexitatea devenirii romanesti in cele mai variate directii. Intuitia, ironia, subiectivitatea, patetismul se insuma in experienta lirismului eminescian, ca unic glas mistuit de miracolul plenitudinii. De-acum incolo, iubirea nu se mai sustrage efectelor evocatoare ale dorului de tara, muzicii atator sunete unice, neimpacarii cu patriarhalitatea intr-o lume dezagreabila. Dezamagirea si luciditatea isi dau mana spre a divulga umbrele unui imaginar stralucitor.

In economia intregii epoci, domeniul spiritual dupa Maiorescu pare trivial prin asezarea in cadrul public a paroxismului antijunimist reprezentat de mistagogul Nae Ionescu.

Dogmatismul maiorescian obliga la un examen amplu al punctelor deosebitoare pe axul junimist-post-junimism, antidemocratie.

Programul generatiei de dupa 1918 implica ample presupozitii. Voi incerca in continuare examenul lor, din momentul strabatut de temele eminesciene pana la deriva nationalista, prea necurata ca urzeala radicalitatii ei nocive sa fie trecuta cu vederea.