Nicolae Filimon, un calator modern

Nicolae Filimon, un calator modern

Memorialul de calatorie al lui Nicolae Filimon - Escursiuni in Germania meridionala. Memorii artistice, istorice si critice (1858) - ce vine la numai doi ani dupa inceperea activitatii publicistice, asumata ca profesiune, si lasand, deci, in urma angajamentul la opera italiana (va canta din flaut ori cu vocea, la ocaziuni festive sau in momente de predispozitiune muzicala), dar pastrand postul de "contepist" ministerial, din 1856 ocupa un post de "pitar" la Departamentul Cultelor si Instructiunii Publice (care ii aducea un venit lunar stabil) si epitropia bisericii Enii , constituia pentru vremea aceea o necesitate. Mai intai ca se inscria astfel in moda vremii cand pe de-o parte romanticii cultivau pasiunea pentru calatorie, simtindu-se datori a cunoaste lumea, universul, asa cum ei insisi se considerau ca apartinand acestei lumi largi, semnele careia trebuiau cunoscute, descifrate, asumate si comunicate apoi publicului care, si el, pe de alta parte, era avid de a primi informatii despre modul de existenta de aiurea, despre obiceiuri si fapte istorice ale altor popoare, nu in ultimul rand despre frumusetile naturii, atat de variate, a mapamondului. Nu are nici o importanta daca Nicolae Filimon va fi citit sau nu insemnarile de calatorie ale precursorilor sai romani (Dinicu Golescu, I.Codru-Dragusanu) ce descinsesera si ei pe drumurile Europei, in conditii si cu predispozitii sufletesti, spirituale, diferite de receptare a realitatilor oferite de civilizatia occidentala, moderna, e de-ajuns ca tipicul jurnalelor de calatorie intalnite in presa vremii din tara si mai ales din strainatate, l-a stimulat. Oricum. El se aseaza intr-o traditie de-acum, literara, asa incat raportarile la inaintasi ca si la contemporani devin obligatorii. Ceea ce se remarca, din capul locului, din relatarea lui Filimon este lipsa totala de inhibitie, de complexe provinciale, cu care se misca in spatii straine, ce ii sunt intr-un fel cunoscute, fie din ghidurile turistice (de care un Golescu sau Dragusanu inca nu putusera beneficia), fie din cartile si gazetele citite, dar nu mai putin din instructia scolara (autodidacta, daca vreti) care il familiarizase cu faptele istorice, din antichitate si pana la zi, cu faptele de cultura in sine, mitologice ca si contemporane (pasiunea pentru muzica l-a ajutat enorm in cuprinderea unui univers elevat artistic italian, german, francez s.a.), ceea ce imprima observatiilor si comentariilor sale un grad de modernitate incontestabil, el permitandu-si nu numai accente de entuziasm dar si atitudine critica, exprimarea unui punct de vedere personal in receptarea si evaluarea a ceea ce vede, ce i se ofera spre cunoastere (ca in cazul contactului pe viu cu muzica lui Wagner, intre altele). Cu jurnalul de calatorie al lui Nicolae Filimon ne aflam,

neindoielnic, intr-o alta epoca literara, specific moderna, remarca lui Aurel Martin, in acest sens, care aseaza opera acestuia in categoria literaturii de frontiera, mi se pare intru totul indreptatita. "Diversele epoci - spune criticul - impun formulele lor. Multilateral conditionate. Limitandu-ne la intervalul familiar lui Filimon, inregistram, prin simplificare, tipul calatorului iluminist (Dinicu Golescu) si cel romantic (Alecsandri, Bolintineanu), dar si modalitatea de exceptie realizata de Ion Codru Dragusanu. Cum inregistram, prin aceiasi si prin altii, si relatarea de semnificatie precumpanitor documentar-informativa, si cea de preponderenta epica, si cea de reflectie sociologic-psihologica. Intr-un joc al oglinzilor care situeaza si memorialul romanesc in categoria literaturii de frontiera". Pentru a conchide: "Categorie pe care, la ora respectiva, o evidentiaza, mai elocvent poate decat oricare altul, Nicolae Filimon" . Vorbind de stilul acestei scrieri, Constantin Mateescu remarca "in tonul scriitorului un aer nonsalant, european"

In demersul sau, Nicolae Filimon este deopotriva reporter, pamfletar si scriitor. Foiletoanele sale au calitatea de a informa cititorul asupra faptului intalnit, din cat mai multe unghiuri de receptare. De aici desele, insistentele descinderi in istorie, de aici statisticile pe care le prezinta, de aici trimiterile la diverse surse de informare etc., dar mai presus de toate el tine, de fiecare data, sa-si comunice opinia proprie, impresia provocata, pe care o exprima, de regula colorat, polemic adesea, spiritual, pamfletar nu de putine ori, neezitand a compara o stare sau alta de lucruri de oriunde cu cea similara din tara si a-si exprima nemultumirea ca la noi nu e ca in alta parte, mai bine, desi s-ar putea. "Referinta istorica impletita cu descrierea geografica - atrage atentia George Ivascu -, evocarea imbracata cu anecdotica, exclamatia patetica subliniata de citatul documentar si circumstantiat cu detaliul prozaic - iata cum se infatiseaza primul foileton cu care N. Filimon si-a inceput publicarea in Nationalul a insemnarilor (.) Tehnica este cea jurnalistica, asociativa. Atentia e disparata pe multiple fatete, cu acolade in timp si spatiu. Cititorul e ratacit dinadins pe multe si felurite planuri, singurul element stringent si statornic fiind itinerarul calatoriei" . Fara indoiala, toate acestea divulga un reporter modern in persoana autorului, numai ca el vrea, de fapt, sa-si exerseze condeiul in perspectiva implinirii unor mari si ambitioase proiecte epice. "Vivacitatea, sprinteneala spiritului, umorul, ce nu-i lipseste niciodata, si pofta de sporovaiala, de taifas de cafenea - noteaza Constantin Mateescu - dau micilor digresiuni culoare si un farmec ce-si mai pastreaza inca prospetimea peste ani" Memorialul de calatorie, pentru oricine se va uita mai atent, se dovedeste a fi un exercitiu de epicizare a faptelor, din orice intamplare, din orice intalnire, din orice discutie Filimon scoate o naratiune, o mica (sau mai ampla) povestire. Ne mai vorbind de faptul ca in aceste relatari sunt incorporate adevarate nuvele, inspirate din intamplari dramatice ale unor istorii mai indepartate sau mai apropiate de care ia act in aceasta calatorie - este cazul capitolului al XIX-lea care se intituleaza Friedrich Staaps sau Atentatul de la Schonbrunn in contra lui Napoleon I, care nu este o simpla rememorare a evenimentelor si faptelor, dupa date istorice, ci o autentica nuvela romantica, alcatuita pe temeiul biografic al tanarului patriot german. Sau biografia romantata a lui G. Donizetti, ce ar fi urmat a fi inclusa in cel de al doilea volum al Escursiunilor.Etc. Toate aceste evocari au insa incarcatura unei atitudini, a unei perspective ideatice de actualitate sau in actualitatea prezentului, in numele caruia autorul se pronunta intr-un halou romantic al gesticulatiei eroului dar sustinut de observatia realista a scriitorului ce cata a depasi programatic locurile comune ale curentului. "Pentru romantici - spune Mircea Anghelescu - calatoria este un prilej de regasire, ei pleaca pentru a se reintalni cu amintirile lor, cu sperantele, cu ei insisi si in genere calatoria lor e o continua asteptare a unui eveniment care nu se mai produce sau se produce prea tarziu (.) Romanticul calatoreste pentru a reveni in trecut sau a transgresa in viitor; desi interesat mereu de istoria locurilor prin care trece, Filimon traieste calatoria la timpul prezent, ca un clasic" . Este elementul cel mai usor de remarcat in scrierea sa, relatarea faptului concret, autentic, trait imediat. Descrierea a tot ceea ce i se intampla, a factologiei de calatorie, are culoare, pitoresc si poate sa insele prin tocmai rigoarea comunicarii, ostentativa adesea. G. Calinescu insusi se lasa pacalit, pana la un punct, de aceasta strategie a lui Nicolae Filimon. "Impresiile de calatorie - scrie el - ale lui N. Filimon sunt seci ca un ghid turistic, presarate cu dizertatii istorice, legende romantice, ca aceea a tanarului vandut diavolului spre a i se face un drum de trasura pe un munte inaccesibil, si cu episoade de un adevar suspect, in spiritul parodic al lui Edmond About" . Dar tocmai aceasta ariditate e suspecta. La Dresda, vizitand galeria de tablouri, noteaza lapidar "numai cadrele" ce i s-au parut "mai insemnate", din Camera I, Camera II, Camera III s.a.m.d., totul in mai putin de trei pagini - o simpla enumerare de titluri si autori - ceea ce facuse si la Viena, e drept, nu inainte de a da cititorilor cateva explicatii necesare in legatura cu diferitele scoli de pictura; ceea ce va face si la Munchen, aproape la fel. De aici rezulta o mai mica aderenta la artele plastice, N. Filimon ne fiind un degustator, ca in privinta muzicii, dar mai trebuie inteles si faptul ca in salile pinacotecilor nu prinsese nici un subiect de viata ce putea fi dezvoltat intr-o naratiune, asa cum se intampla, bunaoara vizitand stabilimentele din Kissingen, acest "oras de bai" si unde "ruinele unui castel feudal al baronului Bodemberg, care pe la 1520 inspira groaza taranilor de panprejur" din care pricina "la 1560 fu luat cu asalt si daramat de bravii tarani", este tentat de legenda maritisului fetei acestui baron de Bodemberg, pe care ne-o reda in proprie povestire: "Aceasta frumoasa copila intr-o zi cu soare intra in cabinetul parintelui ei plangand si-l ruga sa-i spuie cu sinceritate daca o iubeste sau nu" etc, trimitandu-ne la basmele publicate in 1862, la solicitarea lui Al. Odobescu si Ion Ionescu de la Brad, in Teranul roman si care, cine stie?, ar putea sa-si aiba imboldul in chiar lectura acestei legende germane inserata in paginile Escursiunilor.Citit din aceasta perspectiva, memorialul lui Nicolae Filimon trezeste un interes mai mare decat daca l-am recepta doar ca simplu exercitiu reportericesc, fie el si inscris pe coordonatele de inceput ale unei literaturi de frontiera.

Fara indoiala, telul calatoriei lui Nicolae Filimon ("La 1858 iunie 29 incepui calatoria in Germania, dar ca sa ajung acolo, cata sa trec prin binecuvantatul imperiu al Austriei /./ Parasii Austria si intrai in Saxonia /./ Abandonai si aceasta tara si trecui in Bavaria" etc.) a fost acela de a vizita Italia si de a lua contact cu viata muzicala de acolo, care il pasiona, il interesa in cel mai inalt grad. Dar calatoria aceasta lua in derularea etapelor ei, perspetciva unei adevarate odisei, pe care se grabi s-o impartaseasca cititorilor sai din tara, incepand publicarea primului episod la 6 septembrie 1859 in Nationalul sub genericul: Trei luni in streinatate. Impresiuni si memorii de calatorie, tiparite intr-un volum de 321 de pagini, la Tipografia Jurnalului Nationalul, in 1860 .

Despre ce inseamna calatoria pentru un om modern, Nicolae Filimon ne vorbeste in chiar paginile memorialului sau, ca intr-un pseudo-program al acesteia: "Cat de fericit este omul in calatorie, mai cu seama cand are cu sine bani de ajuns si nu-l turmenteaza vreo suvenire din patria sa sau vreo pasiune de inima!. El alearga din loc in loc intocmai ca albina din floare in floare si culege in liniste sucul cel dulce al calatoriei.

Calatoria, dupa parerea mea, este cea mai buna medicina in contra uratului. Da, o mai repet, este cel mai bun mijloc de distractiune. Muntii, vaile, campiile, raurile, torentele, puntile cele frumoase, in fine coliba taranului, in care respira inocenta si virtutea, toate aceste tablouri ce variaza pe tot minutul fac pe calator sa simta o placere nedescriptibila. Mai adaog pe langa acestea surpriza ce simte calatorul cand se vede pe caile unui oras pe care nu-l cunostea decat geograficeste sau inaintea unui monument antic, despre care facuse o multime de conjecturi inainte de a-l vedea, si imaginati-va cat este de mare fericirea lui.

Afara de acestea, dupa surprinzatoarele mezii de calatorie ce poseda Europa in ziua de astazi, turistul nu are decat a dori si toate sunt implinite. Spre exemplu, voieste sa vada Viena: nu are decat sa se suie pe vapor sau in vagoanele stradei ferate si in cateva momente este acolo. A vazut monumentele acestui oras, il paraseste si se duce la Berlin, la Paris, la Londra, in Elvetia, in Italia, in Orient etc. cu cea mai mare rapiditate si comoditate, fara sa fie obligat a purta cu sine altceva decat vestmintele necesarii, caci restul il gaseste totdauna la ospele.

Din contra, omul care duce o viata imobila, fie de orice conditiune si inconjurat de toate bunurile lumei, tot va veni uratul cu ghearele lui cele de gheata si-i va sfarama orice fericire"

Nicolae Filimon este citadinul prin excelenta. Ceea ce nu inseamna ca nu stie, ca nu este capabil a pretui un peisaj de natura, cu atat mai mult cu cat sub infatisarea sa boema, gata oricand la o vorba sprintara dar acida, in societate , se ascunde o fire cu pregnante predispozitii romantice pe care nu si le reprima dar si le controleaza sever. "in calatorie singurele semne prin care se distinge nobletea de brutalitate - tine el sa-si incredinteze cititorii - sunt manierele si educatiunea si nu sunt eu cel care are lipsa de aceste calitati morale". De aceea isi si ingaduie un consiliu: cand calatoriti, sa nu luati pe oameni dupe vestmintele lor de calatorie, caci totdauna veti cadea in eroare (.) manierele, domnilor, manierele si ideile sunt singurele obiecte ce urmeaza sa observati si sa le stimati, chiar atunci cand le veti gasi invesmantate in strente" . In alta parte isi avertizeaza cititorii asupra faptului ca atunci cand calatoreste e dispus a se ocupa mai mult "de persoane decat de lucruri", astfel incat, "in diligenta esaminez mai mult pe companionii mei de calatorie, decat frumoasele peisaje ale localitatilor prin care trec. Ajungand la ospelerie, in loc sa ma ocup de camera mea, din contra, toata atentiunea o pui asupra ospelierului, camerierilor si femeilor de serviciu. La masa prefer mai mult pe comeseni decat bucatele si vinul". Pentru el privirea unei femei e mai de interes decat "gramezile de pietre ce le numim orase sau cetati, decat acele inaltimi de pamant sau de calcariu ce le numim munti, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste". E, desigur, si o cota de bravada in aceasta declaratie dar nu e catusi de putin de neluat in seama atunci cand avem a judeca si intelege insemnarile sale de calatorie. El se arata interesat de "fizionomia umana" care "isi schimba espresiunea dupa gradul latitudinei" iar ca sa cunosti aceasta schimbare "e mare necesitate a cauta in locurile acelea unde isi are expozitiunea naturala". Asa, bunaoara, "la Venetia, Milan si in mai multe orase mici si mari din Italia, nu mi s-a intamplat o data macar a pranzi sau a cina fara muzica, si de multe ori cu o muzica mai armonioasa decat aceea din teatrele de opera; dar, din nenorocire, inclinatiile mele ma indemnau mai mult a ma ocupa de muzicanti, iar mai cu seama de muzicante, decat de muzica. Cautam totdeauna sa citesc in fatele lor, mai mult urate decat bele si mai adesea vestejute decat inflorite, sentimentele ce le miscau inima, ideile ce le ocupau gandirea" .

Cunoscand, asadar, principiile sau macar cateva din principiile dupa care Nicolae Filimon isi organizeaza calatoria ("Spectacolul lumii il fascineaza, dar nu numai senzual - observa cu indreptatire Paul Cornea - prin colorit si sunet, prin inepuizabila inventivitate a formelor, ci si ca taina, ca problema de dezlegat" ) sa-l urmarim in periplul sau european ce incepe, fatalmente, intr-o dimineata de "29 iuniu, calendarul iulian" cand, urcandu-se in "omnibus", lua calea "ce duce la Giurgiu". Dintr-un bun inceput, tanarul gazetar se simte dator a da unele relatii privind acest mijloc de calatorie, omnibusul fiind in fond o "caruta de calatorie", supraaglomerata, conform intelegerii sensului de omnibus, adica "pentru toti", menita a "purta un numar nemarginit de persoane". Dupa "mai multe zdruncinaturi si cascaturi", ajunge la Calugareni, localitate cu profunde rezonante in istoria nationala ("Aceasta mosie este daruita monastirei de principele Vlad al V-lea, nepotul lui Mircea") si profitand de mai lungul popas, inchirie un cal ("altfel era o vita venerabila") cu care se deplaseaza in imprejurimile ce-i amintesc "faimoasa batalie data de crestinul principe Mircea Bravul in contra armiei pagane de zece ori mai mare la numar decat a sa"). Vederea acestor locuri ii "umplu corpul de ideile cele mai poetice" si intr-o clipa de pietate in fata Crucii de Piatra ridicata in amintirea acelor eroi, "dar ceea ce sfasie inima calatorului roman este ca acest monument se afla lasat cu totul la voia intamplarii", ceea ce-l face sa exclame ca un veritabil pasoptist: "Romani! E timpul sa va desteptati din letargia in care v-au aruncat regimul moliciunei si al egoismului! Ridicati monumente eroilor vostri! Venerati memoria lor, caci o natie care nu onora pe eroii si facatorii ei de bine nu va produce niciodata eroi!"

Am insistat ceva mai mult asupra acestui episod, intrucat relatarea lui cuprinde, in nuce, toate elementele pe care se va structura memorialul de calatorie: preocuparea de a da cititorilor informatii in legatura cu mijloacele de transport, cu conditiile calatoriei (elemente tipic practice) surprinderea mediului atat cu frumusetile lui peisagistice dar si cu incarcatura trecutului sau istoric - un puternic sentiment patriotic fiind mereu dominant - nu numai cu infatisarea acestuia in actualitate, spiritul critic dandu-si frau liber, ironia de asemenea, dar si culanta si, la urma urmelor, eleganta cu care privirea i se indreapta spre companionii ce, "mai toti calatorii voiesc a vedea Francia, Germania sau orice tara a Europei".

In "ospelul" de la Giurgiu, unde se ajunge "pe la opt ore si un cart dupa-amiaza", isi imparte camera cu un "camarad strain" cu care facuse cunostinta in omnibus. Aceasta conlocuire ii si ofera ocazia primei epicizari a intamplarii traite, construind o adevarata schita in care eroul este acest nou Ercule isterizat la vederea in camera pe perete a unui greier, ce patrunse in interior, pe care strainul il ia drept "Scorpia! Scorpia!", angajand impotriva ei un adevarat razboi furibund, de exterminare. Incidentul ia proportiile unei posibile catastrofe, prilej pentru Nicolae Filimon de a creona din cateva linii un caracter, un temperament, un tip uman, la urma urmei, pus evident in contrapondere cu conationalii sai, romanii care "sa arata buni chiar catre vampirii ce sug sangele cel pur al mamei lor!. Razbunarea nu face parte intre calitatile sau defectele acestui dulce popol. Dispretul, iata arma cu care isi razbuna el despre toti aceia care, dupa ce sa satura de bunurile tarii lor, sa fac cei mai aprigi inemic ai ei"

A doua zi dimineata se imbarca pe "piroscaful Arhiduca Albrecht, cel mai frumos din bastimentele de posta ale Companiei Dunarene" si la desprinderea de tarm, o "companie de lautari" adusi "apozitamente" din capitala, incepura sa intoneze melodii melancolice la despartirea de unul dintre cei dragi, pentru care si fusese comandata muzica, fapt ce-i produse placere si, gazetarul din el, pamfletarul, reactioneaza promt, propunand autoritatilor permanentizarea acestui mod de despartire de tara: "ar fi bine sa se tina pe la toate frontierele tarii cate o banda de lautari din cei mai buni, cu plata de la stapanire , ca sa cante suferintele tarii tuturor acelora ce isi parasesc patria si se duc in strainatate sa comploteze in contra fericirei ei".

Calatoria pe Dunare ii ofera "cea mai delicioasa si mai pitoreasca panorama", dar el nu va descrie decat in linii fugare, de crochiu, alternanta peisajelor si atat cat o va face va fi pentru a compara "marginea despre Turcia" cu "mizeria" satelor musulmane, cu aceea "despre tara noastra", cu "campuri nemarginite acoperite de semanaturi". Atentia i se concentreaza asupra pasagerilor si a condi1iilor lor de calatorie, cu cei de la "prima clasa" - cateva "familii rusesti" care se duc "la apele minerale din Germania" si "familii romane din amandoua Principatele" care "calatoreau pentru distractie". La rangul al doilea se aflau negustorii ce mergeau la Lipsca, Paris si Londra "pentru speculatii" etc. E un prilej de a observa tipologiile si intre toti, figura unui "pigmen fanariot" al carui nas "semana cu un colosal punct al mirarii scris in pozitiune inversa" ii retinu atentia, mai ales ca era insotit de "consoarta" lui, o "amazoana" de o "frumusete angelica si blandete de columba". Relatia dintre cei doi este o provocare pentru prozatorul nostru care urmeaza calea unei adevarate nuvele pe tema complexelor barbatului slut, a geloziei si a resemnarii superioare a femeii. Dupa ce face consideratii fizionomice, vorbind despre calitatile nasului ("Nu stiti dumneavoastra ca nasul este totul la om? El da fiziomiei espresiunea frumosului sau uratului. El distinge pe om de alt om // Taiati nasurile mai multor oameni si veti vedea ca toti o sa aiba una si aceeasi fizionomie" etc, etc), nareaza o scena dramatica intre soti, evident utilizand toate cliseele romantice: o noapte senina, cerul instelat, placerea de a contempla panorama - "una dintre cele mai poetice" -, reflexiuni "bizare", si "de-odata. femeia grecului pe punte". Singura? se intreaba scriitorul. Dar, nu, "ci acompaniata ca totdauna de nasosul ei consoarte". Astfel, sub protectia umbrelor, are loc o pasionala si pasionanta scena de gelozie:" - "Sunt cel mai nefericit dintre toti muritorii", zice barbatul, "suspinand", acuzand-o pe femeie: "Nu ma iubesti!" Filimon, ca un veritabil scriitor omniscient, comenteaza ironic: "Poate ca zicea adevarul!", observandu-l pe grec "cu nasul invartit ca tromba marina". Femeia insa se apara: "Ma nedreptatesti, Nicolache, psihi-mu, eu te iubesc din toata inima, scumpul meu angel!" "- Angel da, insa angel cu nasul cat o cega". Dialogul este savuros construit, cu parsivenie amuzanta, nuveleta luand amploare, prozatorul introducand totul intr-un cadru de reflectie . filosofica, nu lipsita insa de fina ironie, deprinsa la scoala maestrului sau, fin al Pepelei: "Sa fie oare adevarat ceea ce a zis odata un psiholog german, ca inimile umane au iesit din mana creatiunei perechi; apoi, aruncate in lume cu gramada, ele se despartira si intrara fiecare in cate un corp diferit si ca daca acele inimi gemene au fortuna de a se intalni pe acest pamant, oricare ar fi diferenta in conditiunea lor fizica si sociala, ele cata sa se iubeasca"

Avem aici tipicul, modelul conform caruia jurnalul calatoriei lui Nicolae Filimon se deruleaza si prinde viata, toate elementele detaliilor ambiante concurand, in fapt, la realizarea cadrului pentru dezvoltarea unei epici narative, a unei povesti la intalnirea careai autorul pare condus prin destin.

Ajungand la Turnu Severin, "unul din cele mai pitoresti orase dupa marginea romana a Danubilului", dupa ce, intr-o alta noapte, pe vapor, "incantat de atata poezie si mister" avu un vis ce reflecta "starea fizica si morala" in care se afla, forte supranaturale iesind halucinant din intunecimi de bezna ca intr-un ritual al vrajilor ("Dupe un moment de tacere, spectrul infernal lua dupe pamant un vas de arama plin cu materii magice, facu vreo cateva semne cabalistice si varsa materia peste focul aprins, apoi incepu a striga cu voce ingrozitoare."s.a.m.d.) provocandu-l la o discutie pe teme de cea mai stringenta actualitate politica privind soarta Principatelor Romane, ce dau episodului o aura vizionara, intr-un halou de evocare istorica, ce pare mai curand o metafora pamfletara pe teme la ordinea zilei in strategia polemica a tarii ce se voia si atunci asimilata Europei moderne. In fine, la Turnu Severin are prilejul incropirii unei alte schite, inspirata din intamplarile vamuitului, "fapta vamesilor" aruncand "teroarea in inima calatorilor" si, uite-asa, primul popas extern se face in capitala Ungariei, Pesta fiind socotit, "dupa Viena si Milano; cel mai frumos din toate "orasele Austriei". E un prilej de a plonja o clipa in istoria citadelei ce "suferi din cei mai departati secoli", multe lovituri "fatale" din care reveni, de fiecare data. Se intalneste apoi cu un compatriot ("Grigore, scolarul dumitale") cu care, dintr-odata se leaga firul unei intamplari. fabuloase, prilejuita de festin cu coloratura gastronomica de tip maghiar, regizat de un anume Kovesdy Janos, cu lautari si vin de Tokay, pe marginea caruia calatorul nostru face observatii privind tipologia maghiarului.

Din capitala maghiara spre Viena isi continua drumul pe "calea ferata", prilej de a da cititorilor cateva informatii despre istoricul utilizarii aburului "ca agent miscator", descinzand pana la ideile lui Aristotel si Seneca ("credeau ca cutremurele vin din evaporarea apelor subterane") pana la Trevithick, Vivian si Stephenson, cu locomotivele lor "de abur", neuitand sa povesteasca intamplarea anecdotica cu Fulton care isi oferise inventia lui Napoleon, care insa considerand-o a nu fi utila in razboaie, o respinse, ceea ce il determina pe inventator sa plece in America unde experimentul sau "reusi cu desavarsire".

Nicolae Filimon e dezamagit ca vagoanele trenului nu aveau "nici iuteala vantului", nici "cea a gandului", cum i se spusese in tara, si isi incredinteaza cititorii ca daca trenurile din "Anglia si America surprind in adevar si ingrozesc calatorii" cu vitezele lor, cele "din Germania si mai cu seama din Imperiul Austriac, calatoresc toate incet".

De remarcat ca Nicolae Filimon, chiar daca isi urmeaza calatoria cu Baedekerul in mana, cum zice G. Calinescu, are ambitia de a da el insusi un ghid util si practic pentru calatorii (eventuali) din tara, notand propriile impresii si aprecieri, care mai totdeauna au o insinuata nota ironica, ceea ce ne asigura de detasarea cu care se apropie de civilizatia occidentala, fata de uimirile predecesorilor sai romani in ale calatoriei pe meleagurile Europei, din urma cu nu prea multa vreme.

Mai bucuros este insa de oprirea in "statiunea Wagram", unde are prilejul a-si aminti de "celebra batalie data de imparatul Napoleon I contra arhiducelui Carol" si nu lasa sa-i scape "o mica descriere a acestui splendid fapt de arme", ceea ce se constituie intr-o autentica pagina de comentariu epic, ce ar putea figura in orice roman din scoala realista a balzacienilor.

Calatoria spre Viena ii prilejuieste lui Mircea Zaciu o remarca aparte: "Drumul spre Viena - spune criticul - il umple de incantare: Contemplam campiile Hungariei cele pline cu flori mirositoare, muntii ce se vedeau in departare si padurile de salcii, plantate de mana naturei pe malurile amarandiene ale batranului Danubiu Epitetul coloristic (amarandiene), de o neasteptata sugestie parnasiana, prevestindu-l pe Macedonski, arata familiarizarea naratorului cu lumea fictiva a artei, mai mult decat vocatia lui descriptiva, dupa natura"

Un capitol aparte este consacrat Vienei "din punctul de vedere istoric si monumental", luand, de data aceasta cu siguranta informatii din diferite ghiduri turistice si carti de istorie , sistemul de impartire a obiectivelor interesante in monumente religioase (descrierea catedralei Sf. stefan pana in detalii nu putea fi luata din alta parte), castelele imperiale din burg (si "camerele princepelui Liechtenstein" sunt "ornate dupa gustul cel mai elegant si costisitor"), pietele publice si stabilimentele de petrecere (cu felurite restaurante, cazine, cafenele etc), monumete comemorative, in care se refera la teatrele dramatice, la teatrul imperial de opera ("Orchestrul de la acest teatru, in ceea ce priveste preciziunea intonarii si esactitatea timpilor muzicali, intrece pe cele mai bune din Italia si Francia") pentru ca, eliberat de aceasta dare de seama strict utilitara, sa se lanseze cu placere epica nedisimulata in povestea capitanului Vlad Nicoara, figura legendara din batalia in care Ioan Sobieski, regele Poloniei, "repurta memorabila victorie in contra turcilor ce inconjurase Viena si libera capitala caizerilor de o inevitabila distructiune". Capitanul roman din Dobriceni, evidentiindu-se in lupta, fu chemat in fata lui Sobieski si dialogul dintre ei, scena in intregime, aminteste evocarile lui Neculce din O sama de cuvinte, figura eroului impunandu-se prin demnitate si patriotism.

Fiindca Galeria de tablouri de la Belvedeer este prima vizitata in bine alesul sau periplu european, Nicolae Filimon se simte dator a face cunoscute mai intai, cititorilor sai. Nu puteau lipsi recomandarile pentru gradinile si "localitatile de placere dimprejurul Vienei", cum este acel "frumos cazin" de langa "poarta Carolinei", unde oamenii vin sa petreaca "cateva ore placute in sunetul bandelor militare", sau "gradina numita Prater", unde "bunii cizmari si croitori, uitand taxele cele grele, joaca ca niste disperati pe antica arie: O! du liebe Augustin".

Iesind din Viena si oprindu-se in localitatea Baden, "oras de bai", cunoscut inca din epoca romana (se pastreaza inca inscriptia: Aque romanea), Nicolae Filimon este surprins a constata ca "nu sunt stabilimente in parte pentru barbati si femei ci se imbaiaza toti la un loc, ceea ce mi s-a parut curios si cam impudic"; se lamenteaza intr-o eseistica polemica privind situatia oraselor de bai de la noi. Observatii ce vor fi mers, fara indoiala, la inima cititorilor bucuresteni.

Castelul Schonbrun, acest edificiu ce "coprinde in sine o mie patru sute patruzeci camere, deosebit de dependentele sale", il impresioneaza im mod deosebit, sub amprenta faptelor istorice pe carte le marturiseste. si, ca un veritabil scriitor romantic (inca), rasfoind corespondentele "tinute de Napoleon cu diferiti demnitari", gasi intr-un plic, cu inscrip1iunea: "Memorii ale doctorului N. asupra esecutarii lui Friederich Staaps, studentul, membru al societatii numita Tugendbund", si nu se poate retine a nota "cele ce urmeaza", de fapt o prima nuvela a sa, inspirata din atentatul organizat asupra lui Napoleon I, al carui erou a fost tocmai acest nefericit Friedrich Staaps.

Incheindu-si vizita la Viena, Nicolae Filimon se infiinta "pe la opt dimineata" la "debarcaderul stradei ferate ce duce la Praga, capitala Boemiei", si isi continua calatoria cu trenul. In mers admira peisagiul.

Istoria si muzica par a fi cele doua coordonate pe care se structureaza memorialul de calatorie a lui Nicolae Filimon. Ajuns la Praga, inspirat de o noapte senina, cand "luna plana pe un cer demn de Italia", isi aminti ca se afla in "patria lui Schubert" si in "umbra acestui sublim Orfeu al Boemiei" scoase din bagaj flautul, de care nu se despartea niciodata, si "dupa ce facui sa se auza pateticele note din care se compunea Nocturnul in re minore de Giulio Briccialdi, intonai cu cel mai profund sentiment celebra serenada: Der Schwanengesang; dar notele cele plentive din care se compune aceasta arie, ce poseda secretul de a destepta chiar obiectele cele neanimate, imi cauza atata emotiune, ca ma vazui silit a lepada instrumentul". Initiativa sa e continuata, parca, de un cuartet de tineri ce, in aceeasi atmosfera aureolata melancolic, intona in strada "serenada lui Schubert".

La hotel urmeaza iarasi o schita, intr-o nota satirica, pe tema birocratiei politienesti a declaratiei de identitate, delicioasa, ca sa-i preiau expresia, prin tocmai dialogul sprinten, savuros, spontan. Preocupat de fizionomii, de trasaturile caracteristice ale popoarelor, de biografii si destine umane, Nicolae Filimon este mai mult un reporter al faptelor traite decat al impresiilor de. spectator. El are placerea de a relata intalniri, discutii, de a zugravi caractere, de a schita portrete, totul intr-o dinamica narativa evidenta. La cest fapt se referea si Paul Cornea cand nota: "Memorialul contine, in adevar, intr-o maniera mai mult sau mai putin bine sudata, trei tipuri de discurs: cel dintai - informativ (tinzand sa indeplinesca rolul de ghid turistic), cel de-al doilea - dizertativ-digresiv (continand un reportaj al drumului, anecdote, curiozitati, mici istorioare amuzante etc.), cel de al treilea beletristic (cuprinzand cele doua nuvele, Friederich Staaps si Mateo Cipriani). E deci vorba de o scriere de tip magazin, cu o compozitie laxa, un soi de lant de montaj narativ, unificat prin stilul alert, colorat si atractiv" . In acelasi sens se exprimase si Aurel Martin: "Memorialul filimonesc e un mozaic. Unic in epoca. Oricate vecinatati i-am descoperi intr-unul sau altul din punctele confluente. si oricate naivitati (comune, de altfel, multor prozatori pasoptisti) ar deranja sensibilitatea cititorilor de astazi. Mozaic, ca act intentional, intemeiat pe jocuri policrome, pe treceri lente sau bruste de la un tip de relatiune la altul. Prefigurand disponibilitati valorificate in Ciocoii vechi si noi. Supuse, in Escursiuni., unei geometrii guvernate alternativ de ideea ancorarii in stilul obisnuit cartilor de vaedecum si cea a evadarii in alte zone. Simpla trecere in revista a titlurilor care circumscriu diferite capitole e concludenta" . Amuzante sunt, din acest punct de vedere, observatiile privind tipologia germanului. Femeile ii fac o foarte buna impresie, dar, in "amor" sunt totusi prea "pedante", cauza din care "ajung de multe ori la niste pretentiuni ridicole"

La Dresda cu "una dintre cele mai frumoase punti ale Europei", e obligatoriu sa viziteze "galeria de tablouri". Dar Nicolae Filimon nu face nici aici mai mult decat oficiul de inventar al camerelor, mentionand chiar numerotarea pe panouri a tablourilor, asa cum va fi fost ea prezentata tehnic, in ghidul galeriei

Paraseste acest oras fara a se satura de frumusetea si amabilitatea "belelor" dame, si tot cu trenul, ia calea spre Munchen, pentru ca odata ajuns la destinatie sa ne vorbeasca pe nerasuflate despre "istoria Bavariei", despre istoricul orasului, oferind detalii privitoare la edificiile religioase (Frauenkirche, zidita la 1468, biserica regeasca, cladita in 1597 de iezuiti, biserica Sf. Ludovic, inceputa in 1829 si terminata in 1844), edificiile profane (palatul imperial, muzeul de antichitati, Capela bogata, galeria de sculptura s.a.m.d.) intr-o seaca trecere in revista, ca intr-o dare de seama de serviciu. Despre muzica germanilor insa nu va ezita sa-si expuna punctul de vedere, provocat de auditia operei Lohengrin de R. Wagner, pe care nu o prizeaza, n-o intelege., pentru ca, vizitarea unei fabrici de bere si mai ales localul unei berarii traditionale sa fie evocata intr-o epica de factura fals detectivista, scontand pe efectul sigur al senzationalului, detaliind insa modul de a manca si de a bea al berbantului bavarez, nu mai putin de a face politica la ordinea zilei, in speta in acel moment - construirea Canalului de Suez.

Epica urmeaza o dinamica a dialogului ce precede momentele lui Caragiale, unde tehnica aceasta de epicizare prin dialog va cunoaste desavarsirea. "Pentru varsta naratiunii noastre la 1860 - comenteaza in acelasi sens Paul Cornea - aceasta enclava dramatizata constituie un experiment remarcabil. Vrednic de subliniat e ca, odata miza stabilita si convorbirea pornita, Filimon se retrage: dialogul se desfasoara fara comentariu, ca la teatru, cu minime indicatii de regie: protagonistii se definesc in confruntare, prin ceea ce-si spun. Enormitatile pe care le debiteaza se insira ca margelele pe ata deoarece premiza falsa ii antreneaza intr-o deliranta cursa fabulatorie. Nevoind (chestie de amor propriu) sau neputand sa-si recunoasca eroarea initiala, fiecare e silit sa gaseasca argumente la toate obiectiile si le si gaseste, cu o imperturbabila siguranta de sine, fara sa dezarmeze in fata absurdului. Gravitatea cu care cei trei bavarezi pun lumea la cale, ambalarea intr-o sporovaiala ce prolifereaza din rasucirea pe toate fetele a unui minim de substanta, grotescul gesturilor si al punctelor de vedere produc un memorabil moment de ilaritate. Cititorul are surpriza sa descopere un comediograf, cu simtul prepararii gradatiei efectului, foarte sensibil la combinatia de prostie, vanitate si aplomb teoretizant, atat de caracteristica moftangiilor caragialesti" .

In fine, la Kissingen, asista cu mare interes la primirea ce i se face "maiestatii sale elenice", venit si el pentru o cura de ape minerale. Preparativele sunt descrise cu umor iar scena adunarii populare, cu nedumerire, caci nici unul din cei prezenti nu-si manifesta in vreun fel bucuria de a-i vedea impreuna pe "maiestatile lor regele Bavariei si al Greciei". Iar cand, cuprins de entuziasm, va striga, in greceste, o urare de bun-venit, va fi numaidecat interpelat de politie pentru conturbarea ordinei publice. "Sunt deseori prolixe aceste descrieri de calatorie - noteaza Ovid Densusianu - se pierd in prea multe amanunte prozaice, inutile - unele ca insirari de Baedeker - dar nu sunt lipsite de vioiciunea prezentarilor, arta insusirii de bun observator si ne dezvaluie un suflet vibrand, fie de ce-l facea sa se entuziasmeze, fie de ce-i da repulsiuni, pe care cauta uneori sa le atenueze cu strecurari de umor"

Serialul foiletonistic al relatarilor lui Nicolae Filimon din calatoria intreprinsa in Germania meridionala se opreste aici, anuntand un al doilea periplu, probabil prin Italia, din care calatorie deja erau scrise si publicate aparte, nuvelele Mateo Cipriani, Ascanio si Eleonora, O cantaita de ulita, Oasul Bergamo. "Escursiunile contin - facea si Aurel Martin constatarea - numeroase momente epice. Unora N. Filimon le acorda insemnatate relativ autonoma. Intelegandu-le nu doar ca episoade, ci ca unitati de sine statatoare. Cu statut de veritabile nuvele" Dincolo de caracterul informativ-reportericesc al acestor insemnari de drum ("Motivul practic si comercial nu lipseste din relatarea si publicarea Escursiunilor", ne avertizeaza si G. Calinescu ), este prea clara intentia autorului de a cuprinde lumea nu atat in aspectele ei exterioare, peisagistice, ci in framantarile omenesti launtrice, ori sufletul, constiinta trebuie abordata prin alte metode literare, prin sondarile de adancime in complexitatea existentiala, a cadrului social, moral si politic etc., in care omul isi impune personalitatea, ori pentru acest lucru era nevoie de respiratia ampla a epicii artistice pe care, de altfel, o regasim in aceste nuvele cu pronuntat iz romantic, ce se aseaza ca un exercitiu premergator constructiei ample a romanului Ciocoii vechi si noi, intr-o vasta panorama de epoca in care se disting zugravite cu forta dramatica si multa culoare locala, personaje puternic individualizate in galeria fizionomica a preocuparilor autorului. "in paginile acestei carti de calatorie, pagini felurite, ca apucaturi de stil si ca subiecte - spune N. Iorga - intalnesti toate insusirile-i de mai tarziu: observatia nemilostiva, apriga, plina de o adanca ironie, a romanului sau din urma, descrierea precisa, sobra si sugestiva, care-l deosebeste, afectatiile romantice, stapane o bucata de vreme pe talentul sau incepator" Escursiunii in Germania meridionala este, din acest punct de vedere, un amplu fisier de observatie a indivizilor, in varii situatii si medii sociale.