PRAGMATICA LINGVISTICA

ELEMENTE DE INTERPRETARE PRAGMATICA

IN OPERA LUI I. L. CARAGIALE

I. INTRODUCERE

Pragmatica s-a constituit ca disciplina lingvistica in urma realizarii necesitatii de acoperire a golurilor lasate de lingvistica traditionala.

Pragmatica se ocupa de limba vorbita, care se afla intr-o permanenta dinamica. Discursul avut in vedere de pragmatica este atat cel ingrijit, literar, cat si cel neingrijit, care incalca, cu buna stiinta sau nu, normele limbii.

Pragmatica spune ca mesajul transmis de emitator nu se rezuma doar la informatia explicita pe care o contine discursul sau, ci aceasta trebuie intregita cu alte elemente extralingvistice si extratextuale care o nuanteaza:

a)      imprejurarea in care se produce discursul

b)      timpul in care se produce discursul, raportat la interlocutori

c)      relatia dintre interlocutori

d)      starea de spirit a fiecarui locutor in parte

e)      intentia comunicativa a fiecarui locutor in parte

f)       gestica si mimica fiecarui locutor

g)      elementele suprasegmentale (accent, intonatie, timbru, inflexiunea vocii).

Ca in oricare alta disciplina, si in pragmatica exista cateva concepte fundamentale:

a)      actul pragmatic: un concept cheie ce rezuma esenta informatiei suplimentare venite din afara enuntului propriu-zis, mesajul aflat in spatele textului; se poate detecta daca receptorul are cunostinte comune cu locutorul sau este capabil sa decodeze corespunzator mesajul la nivel informational si afectiv

b)      enuntul: unitatea minimala din pragmatica - poate fi un sunet, un cuvant, o sintagma sau o propozitie

c)      actul verbal - interventia verbala nemijlocita a unui locutor in cadrul actului conversational; are trei componente:

componenta locutionara: respectarea normelor literare sub aspect morfo-sintactic, fonetic si semantic;

componenta ilocutionara: nuanta comunicativa pe care o exprima actul verbal;

componenta perlocutionara: manifestarea reactiei starnite la nivelul receptorului, in urma formularii actului verbal

d)      contextul - totalitatea elementelor fizice si psihice care contribuie la realizarea actului conversational:

cadrul in care se desfasoara actul conversational (formal sau informal)

rolul fiecarui locutor

starea psihica a fiecarui locutor

e)      contextul situational: elemente extratextuale (gestica, mimica, vestimentatie) si suprasegmentale (accent, intonatie, timbru)

f)       interactiunea verbala: relatia stabilita intre locutori, in functie de statutul socio-profesional si relatia afectiva

g)      canalul de comunicare: scris sau oral; exista mesaje scrise care se apropie ca realizare de mesajele orale prin elemente de oralitate (interjectii, vocative, apelative, interogatii, exclamatii, constructii eliptice si accidente sintactice) si mesaje orale care se apropie de mesajele scrise (prelegere, discurs medical, judecatoresc etc.)

h)     negarea implicita: modalitate de camuflare a propriei opinii

i)       evenimentul verbal: succesiunea fireasca a actelor verbale; cand logica este incalcata, actul conversational este scurtcircuitat.

Actele verbale pot fi de mai multe feluri:

a)      reprezentative: emitatorul transmite doar informatie, fara nuantarea starii afective si a atitudinii fata de receptor sau referent;

b)      directive: transmiterea de ordine, porunci, rugaminti;

c)      declarative: in urma lor se schimba total statutul interlocutorului, in bine sau in rau; emitatorul trebuie sa detina insa puterea de a schimba acest statut;

d)      expresiv: manifestarea propriilor sentimente fata de interlocutor sau receptor;

e)      comisiv: emitatorul promite receptorului un fapt benefic, o schimbare in bine, dar acesta trebuie sa aiba capacitatea de a-si realiza promisiunea;

Actul conversational in pragmatica este construit pe baza a doua principii ale comunicarii:

a)      principiul cooperativ - concentreaza atentia asupra construirii mesajului ca act verbal; se bazeaza pe patru maxime:

maxima cantitatii: mesajul sa contina doar cantitatea de informatie necesara si obligatorie pentru intelegerea lui;

maxima calitatii: se refera la adevarul continut in mesaj;

maxima manierei: enuntul sa fie lipsit de ambiguitati si incertitudini in interpretare;

maxima relevantei: respectarea aceluiasi referent pe tot parcursul actului conversational.

b)      principiul politetii - reglementeaza participarea interlocutorilor la actul conversational:

politetea pozitiva: se simuleaza sau se manifesta intregul acord intre interlocutori;

politetea negativa: o forma de eludare a realitatii nefavorabile, o constructie eufemistica.

Aceste principii ajuta la alcatuirea si, respectiv, decodarea mesajului din puncte de vedere diferite. Eficientizarea mesajului depinde de folosirea corecta a lor.

In analiza pragmatica, sunt luate in considerare si cateva elemente care definesc subiectul comunicarii din punct de vedere spatial, temporal, social sau referential. Acestea se numesc deictice si se concretizeaza prin diferite sintagme care pun in lumina urmatoarele aspecte:

relatia dintre emitator si receptor

tipul de interactiune verbala

atitudinea lor fata de referent.

Deicticele sunt atat subiective (cand accentul cade pe atitudinea locutorilor, pe starea lor de spirit, pe reactiile lor), cat si obiective (cand semnificatie transmisa este aceeasi indiferent de locutor, iar accentul cade pe informatie). Deicticele pot fi de mai multe feluri:

temporale: circumscriu temporal desfasurarea actului conversational si plaseaza referentul in timp; pot fi exprimate prin timpurile verbale, adverbe de timp, numerale sau constructii nominale;

spatiale: circumscriu spatial referentul si locutorii; se realizeaza prin adverbe de loc si constructii nominale prepozitionale;

personale si sociale: identifica locutorii in context, stabilind relatia dintre ei si registrul comunicarii; se construiesc prin pronume personale, de politete, demonstrative, apelative, vocative;

textual (argumentativ): nuanteaza atitudinea propriu-zisa a locutorilor; se realizeaza prin interjectii, sintagme si fragmente de enunt.

Implicatura conversationala a textului este mesajul indirect, nerostit, pe care locutorul il insinueaza in discursul sau, datorita:

distantei sociale sau profesionale dintre locutori (in interactiunile verbale de tranzactie);

contextului situational (cand interlocutorii au un fond de cunostinte comun).

Implicaturile conversationale pot fi: ironice, standard, generalizate, particularizate sau propriu-zise.

II. Analiza de text - "O scrisoare pierduta" - I. L. Caragiale

Textul e un dialog intre 2 personaje ale piesei, Tipatescu si Trahanache.

In textul ales exista act pragmatic. Informatia de baza este relatarea continutului scrisorii primite de Trahanache de la Catavencu, scrisoare pe care sotul inselat o considera o mare calomnie. Informatia ascunsa este tocmai adevarul care se afla in spatele acestei scrisori. Tipatescu, stiindu-se vinovat, incearca sa-l blameze pe Catavencu, acuzandu-l de calomnie. Trahanache refuza in ruptul capului sa creada ca scrisoarea este reala, punand totul pe seama unei inselatorii planuite de Catavencu pentru a-i defaima si pe el, si pe Zoe, si pe Tipatescu. Actul pragmatic consta tocmai in negarea vinovatiei din partea lui Tipatescu si acuzarea lui Catavencu; pentru a se elibera de orice banuiala, Tipatescu joaca un rol de jignit, de ofensat, de acuzat pe nedrept. Tulburarea lui nu este insa datorata ofensei abatute asupra lui, ci provine din teama ca Trahanache ar putea pleca urechea la ceea ce dezvaluie scrisoarea, dezvaluire care, de fapt, este reala.

Un alt act pragmatic ce poate fi dedus din text este acela ca Tipatescu si Trahanache se cunosc de suficient de mult timp incat cel din urma sa aiba incredere ca Tipatescu nu i-ar insela increderea.

S-ar putea distinge si un al treilea act pragmatic: faptul ca Trahanache isi iubeste atat de mult sotia, incat pur si simplu refuza sa creada ca aceasta i-ar fi infidela. In consecinta, el prefera sa-l considere pe Catavencu un calomniator.

Contextul in care se desfasoara dialogul este informal. Cadrul fizic in care cei doi discuta este "o anticamera bine mobilata".

Rolul lui Trahanache este acela de "incornorat" ce refuza sa creada ca s-ar afla intr-o asemenea postura, pe cand Tipatescu interpreteaza rolul victimei unei acuzatii pe nedrept, a unei calomnii.

Starea psihica a lui Tipatescu se schimba pe parcursul conversatiei, acesta devenind din ce in ce mai agitat, mai nervos si mai tulburat. In schimb, Trahanache este calm, relateaza faptele fara sa ameninte, fara sa se enerveze. Intr-un fel, el este deja impacat cu ideea ca la adresa sotiei sale, Zoe, s-a adus o acuzatie falsa de adulter (aceasta reiese chiar din declaratiile lui: "Fireste ca nu se poate; dar ti-ai fi inchipuit asa miselie.", "Uite-te la el cum se turbura! Lasa, omule, zi-i misel si pace! Ce te-aprinzi asa? Asa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbam noi. Cine-si poate inchipui pana unde poate ajunge miselia omului!"

In ceea ce priveste contextul situational, distingem multe elemente care tin de manifestarile extralingvistice si suprasegmentale, mai ales la Tipatescu (aceste elemente le aflam din indicatiile de scena, puse de autor intre paranteze): "se ridica turburat", "Tipatescu fierbe", "de-abia stapanindu-si emotia", "raspicat si razand", "turburat rau", "priveste lung pe Tipatescu, care e in culmea agitatiei", "plimbandu-se infuriat", "oprindu-se si privind pe Tipatescu, care se plimba cu pumnii inclestati; cu mirare si ciuda", "turbat", "fierband mereu", "ametit", "cu fineta" etc.

Interactiunea verbala este una personala, afectiva, cei doi cunoscandu-se de ceva timp. Rolurile celor doi locutori sunt egal distribuite. Adresarea este amicala, uneori chiar afectiva: "bine, frate", "mai omule", "nene Zaharia", "neica" etc.

Canalul de comunicare este cel oral, cei doi locutori aflandu-se fata in fata in timpul conversatiei. Dialogul contine foarte multe elemente de oralitate, care dau loc la echivoc, amplifica semnificatiile textuale si sporesc sensurile enunturilor. Aceste elemente sunt:

interjectii: "Ei!", "ia", "'Ai?" etc.;

vocative: "neica Zahario, ce e!", "a cui, nene Zahario?", "Ei, Fanica, sa vezi", "bine, frate, inteleg", "la revedere, Fanica!" s.a.;

imperative: "ia spune!", "Ai putintica rabdare!", "Stai sa vezi!", "sa nu care cumva sa afle!", "Ghita, Ghita! Sa vie politaiul!" s.a.m.d.;

interogari: "De la cine era ravaselul?", "De la cine?", "De la Catavencu?", "Ei? Ce document?", "A cui?", "A cutezat?", "S-a hotarat?", "Ce facem?", "Punem candidatura lui Farfuridi?" etc.;

exclamatii: "te vaz cam schimbat!", "mizerabilul!", "Sa vezi unde vrea sa m-aduca miselul!", "Nu se poate, nu se poate!", "O sa-i rup oasele mizerabilului!", "Infamul! Canalia!", "Il impusc! Ii dau foc!" s.a.;

constructii eliptice: "De la cine [era ravaselul]?", "De la Catavencu?", "La Catavencu [te-ai dus]?", "Stai, sa vezi. la Catavencu", "[Imi zice] venerabile-n sus, venerabile-n jos.", "Nu se poate [asa ceva]", "Nu, neica Zahario, multumim, [nu merg la dejun] am treaba" etc.;

accidente sintactice (repetitii): "Ai putintica rabdare", "Stai, sa vezi!", "Nu se poate!" etc. Emitatorul repeta aceste sintagme din nevoia de a sublinia, de a scoate in evidenta anumite fapte.

Maxima cantitatii este incalcata de catre Trahanache, care ofera detalii nesemnificative referitoare la intalnirea dintre el si Catavencu: "Azi-dimineata, pe la opt si jumatate, intra feciorul in odaie, - nici nu-mi bausem cafeaua, - imi da un ravasel si-mi zice ca asteapta raspuns.", "ce are a face Catavencu cu mine si eu cu Catavencu, nici in clin nici in maneci, ba chiar putem zice, daca consideram dupa printipuri, dimpotriva.", "M-am gandit: sa nu ma duc. sa ma duc. sa nu ma duc. ia, numai de curiozitate, sa ma duc sa vaz ce moft mai e si asta. Ma imbrac degraba, Fanica, si ma duc.", "Cum intru se scoala cu respect si ma pofteste pe fotel", etc. In plus, el amana foarte mult momentul relatarii faptelor esentiale, cu formule de genul: "Ai putintica rabdare, sa vezi.", "Stai, sa vezi." Trahanache incearca sa-i povesteasca lui Tipatescu tot ce s-a intamplat, cu amanunte cat mai exacte.

Maxima calitatii este incalcata de Tipatescu, deoarece el nu-si recunoaste vina, intrand in "jocul" lui Trahanache si acuzandu-l tot pe Catavencu de calomnie. Tot jocul inscenat de Tipatescu este fals, nu contine nici un strop de adevar, poate doar dorinta lui de a-l "impusca", de a se razbuna, de a-l scoate din peisaj pe Catavencu. Tipatescu, in calitate de emitator, nu respecta maxima calitatii pentru ca nu transmite numai informatiile adevarate. In discursul informal, colocvial (ca in cazul de fata), maxima calitatii este total aleatorie, iar informatia este nuantata de componenta afectiva.

Maxima manierei este si ea incalcata, de data aceasta de ambii interlocutori. Enuntul nu este lipsit de ambiguitati sau de incertitudini in interpretarea mesajului. Mesajul nu este clar, concis, transparent. Aceasta incalcare a maximei manierei se manifesta la nivelul constructiei mesajului prin:

metasintagme: "Ei!", ""Sa vezi.", "'Ai?" etc.

enunturi eliptice: "A cutezat?", "A cui?", "Nu se poate!", "Mizerabilul!", "Ai putintica." s.a.m.d.

Prin nerespectarea maximei manierei transpare o intentie comunicativa care intregeste informatia propriu-zisa, textuala, si anume atitudinea de care sunt stapaniti locutorii, starea lor de spirit.

Maxima relevantei este incalcata in finalul dialogului, cand se trece brusc de la discutia despre scrisoare si Catavencu, la un schimb de replici care au ca referent dejunul. Interlocutorii sunt de acord in momentul schimbarii referentului. Aceasta modificare reliefeaza starea de care sunt stapaniti interlocutorii (neliniste, agitatie) si atitudinea lor fata de referent (respingere, resentiment).

In text se remarca si cateva elemente de deicsis:

deictice temporale obiective: "azi-dimineata, pe la opt si jumatate", "imi da un ravasel", "sa treceti astazi intre orele 9 jum. si 10 a.m.", "o sa se publice duminica", "am citit-o de zece ori", "deseara e intrunire" etc.

deictice spatiale obiective si subiective: "in odaie", "pe la biuroul ziarului Racnetul Carpatilor si sediul societatii Enciclopedice-Cooperative Aurora Economica Romana", "la Catavencu", "pe fotel" etc.

deictice personale si sociale: "neica Zahario", "eu totdeauna am tinut la d-ta", "venerabile", "Ia asculta, stimabile, ai putintica rabdare", "ce zici d-ta de asta?" s.a.

deictice textuale: "Ei!", "Ia!", "Ei?", "Zic:", "care va sa zica", "n-am ce sa zic" s.a.m.d.

Cele trei componente ale actelor verbale (locutionara, ilocutionara si perlocutionara) se regasesc la nivelul ambilor interlocutori. Cei doi sunt pe rand emitator si receptor, interventiile lor alternand. Se face simtita si vocea autorului, prin indicatiile de scena dintre paranteze. Incalcarile facute la nivelul componentei locutionare dau o informatie suplimentara despre performantele lingvistice ale locutorilor sau despre contextul in care se desfasoara actul conversational (prezenta unor abateri de la normele limbii literare poate fi favorizata de starea de spirit a locutorilor, de imprejurare).

Primul act verbal ii apartine lui Tipatescu; este un act reprezentativ, se cere o informatie legata de interlocutor. Se distinge aici si un act directiv: "ia spune"; Tipatescu ii adreseaza lui Trahanache rugamintea de a-i relata ce se intampla cu el de este "cam schimbat". De asemenea, este si un act expresiv, deoarece emitatorul isi manifesta preocuparea fata de interlocutor, dorind sa afle ce este in neregula cu acesta. Se apeleaza la elemente de oralitate precum exclamatii, apelative, imperative, interjectii si vocative: "Ei! neica Zahario, ce e! ia spune, te vaz cam schimbat!.". Componenta locutionara este incalcata prin redactarea primului cuvant din propozitie cu litera mica.

Al II-lea act verbal ii apartine lui Trahanache. Este un act reprezentativ prin care emitatorul informeaza despre ceea ce i s-a petrecut de dimineata. Se distinge si un act directiv, o rugaminte: "Ai putintica rabdare, sa vezi.". Interventia lui Trahanache se incheie cu un act interogativ: "De la cine era ravaselul?"; prin acesta, nu se cere insa o informatie, ci se cauta incitarea si captarea atentiei receptorului. Componenta locutionara este gresita deoarece apare o constructie eliptica: "Ai putintica rabdare, sa vezi. [ce s-a intamplat]". Componenta perlocutionara este realizata pozitiv, interlocutorul raspunde la intrebarea pusa de emitator.

Al III-lea act verbal este interogativ-reprezentativ; Tipatescu cere o informatie: "De la cine?". La fel este si cel de-al V-lea act verbal: "De la Catavencu?". Componenta locutionara nu se respecta, enuntul este eliptic de verb copulativ si subiect: "De la cine [era ravaselul]?".

Al IV-lea act verbal este unul reprezentativ: ofera informatia ceruta anterior. In acelasi timp, este si un act expresiv deoarece emitatorul isi exprima parerea, la prima vedere buna, despre referent: "onorabilul d. Nae Catavencu". Ulterior ne dam seama ca "onorabilul" este spus ironic, deoarece parerea emitatorului despre referent este total opusa. Nici aici nu este respectata componenta locutionara, constructia fiind tot eliptica. Componenta perlocutionara este realizata pozitiv, interlocutorul raspunde la intrebare.

Al VI-lea act verbal, apartinand lui Trahanache, este unul expresiv. Emitatorul isi manifesta verbal propriile sentimente fata de referent. Componenta locutionara este incalcata la nivel lexical: "printipuri" - este pronuntat gresit; de asemenea apare o cacofonie: "daca consideram". Componenta perlocutionara este realizata pozitiv.

Al VII-lea act verbal este unul expresiv ("Fireste.") si reprezentativ-interogativ ("Ei?"). Tipatescu isi manifesta atitudinea fata de interlocutor, cu care este de acord si apoi ii cere mai multe informatii. In privinta componentei locutionare, aceasta nu se respecta, enuntul fiind eliptic.

Urmatorul act verbal este directiv: "Stai, sa vezi.". Componenta locutionara este corecta.

Al IX-lea act verbal este reprezentativ: Tipatescu citeste ravasul primit de la Catavencu. La sfarsit se remarca si un act verbal interogativ-reprezentativ: "Ei? ce document?"; se cere o informatie suplimentara. Componenta locutionara se incalca prin pronuntarea gresita a cuvintelor: "prezident", "comitiului", "comitie", "onoarii", "biuroul", "fundator".

Al X-lea act verbal debuteaza directiv: "Ai putintica rabdare! Sa vezi." si se incheie reprezentativ: "Ma imbrac degraba, Fanica, si ma duc". Se distinge si un act expresiv: "numai de curiozitate", "ma duc sa vaz ce moft mai e si asta"; emitatorul isi exprima parerea despre referent. Componenta locutionara este respectata.

Urmeaza un act verbal interogativ-reprezentativ: "La Catavencu?"; se cere o informatie. Componenta locutionara este incalcata prin propozitia eliptica de predicat.

Al XII-lea act verbal este directiv (atat rugaminte: "Stai, sa vezi.", cat si ordin: "sa nu cumva sa-i spui, sa nu care cumva sa afle!"), reprezentativ (ofera informatii despre cum a decurs intalnirea) si expresiv (reiese atitudinea adoptata de emitator si sentimentele acestuia fata de referent: "eu serios, zic", "miselul"). Se incalca maxima relevantei, deoarece emitatorul schimba pentru cateva clipe referentul: "Biata Joitica! sa nu cumva sa-i spui, sa nu care cumva sa afle! cum e ea simtitoare!." (referentul nu mai este intalnirea cu Catavencu, ci Zoe). Componenta locutionara este incalcata prin constructii eliptice si pronuntarea gresita a termenilor: "la Catavencu.", "fotel", "docoment" etc.

Urmatorul act verbal este unul expresiv, prin intermediul caruia Tipatescu isi exprima propriile sentimente fata de Catavencu, numindu-l pe acesta "mizerabil". Se apeleaza la mijloace de exprimare a oralitatii: constructii exclamative si interogative ("Ce! a cutezat? mizerabilul!"). Replica este dublata de elemente extratextuale si suprasegmentale (gestica, mimica, intonatie, timbru vocal): "Se ridica turburat"; aceasta stare o are tocmai din cauza ca se stie vinovat si ii e teama ca si Trahanache il va considera astfel, crezand ceea ce spune scrisoarea. Componenta locutionara nu este corecta deoarece enuntul este eliptic.

Al XIV-lea act verbal debuteaza directiv, cu aceeasi rugaminte pe care Trahanache o repeta pe tot parcursul dialogului ("Stai, sa vezi!.") si continua reprezentativ, prin oferirea de informatii (reproduce cuvintele pe care Catavencu le-a rostit la intalnire). Si aici sunt prezente elementele extratextuale: gesturi facute de Tipatescu (acesta, dupa cum precizeaza autorul, "fierbe"); situatia devine tot mai tensionata pentru el. Trahanache i s-a adresat directiv lui Catavencu, cerandu-i scrisoarea: "Ia asculta, stimabile, ai putintica rabdare: docomentul!". In replica lui Trahanache se remarca si un act expresiv, atunci cand il numeste pe Catavencu "misel". In final emitatorul pune o intrebare interlocutorului sau: "Ghici a cui si catre cine?" (act interogativ-reprezentativ). Componenta locutionara este gresita.

Al XV-lea act verbal este reprezentativ, interogativ. Tipatescu cere o informatie. Foloseste apelative si vocative: "nene Zahario". De asemenea se observa elemente extratextuale si suprasegmentale ("de-abia stapanindu-si emotia"). Componenta locutionara nu se respecta, enuntul este eliptic.

Al XVI-lea act verbal este directiv, reprezentativ si interogativ. Din elementele suprasegmentale si extratextuale ("raspicat si razand") ne dam seama ca nu este nervos sau suparat, ca nu crede in veridicitatea scrisorii. Astfel, putem considera ca este si un act expresiv, deoarece din el reiese atitudinea emitatorului fata de referent. Componenta locutionara este incalcata prin elipsa.

Urmeaza un act verbal expresiv, exclamativ: "Nu se poate, nu se poate!". Elementele extratextuale confirma acest lucru: Tipatescu era "turburat rau". Componenta locutionara este gresita, constructia este eliptica.

Al XVIII-lea act verbal este unul reprezentativ: Trahanache ii povesteste in continuare ce s-a intamplat si ce scria in scrisoare. Din nou se distinge starea de spirit a lui Tipatescu la nivel extratextual: "e in culmea agitatiei", "plimbandu-se infuriat". Componenta locutionara este respectata.

Urmeaza un act verbal expresiv, exclamativ: Tipatescu lanseaza o amenintare la adresa lui Catavencu: "O sa-i rup oasele mizerabilului!". Componenta locutionara nu se respecta (enunt eliptic).

Urmatorul act verbal este expresiv: "ti-ai fi inchipuit asa miselie", "zi-i misel si pace". Se remarca si elemente extratextuale si suprasegmentale: "placid", "cu candoare", "Oprindu-se si privind pe Tipatescu, care se plimba cu pumnii inclestati; cu mirare si ciuda". Se folosesc elemente de oralitate: vocative, interjectii, imperative, interogatii, exclamatii ("bine, frate, inteleg", "Ei, Fanica", "Lasa, omule!", "Ce te aprinzi asa?", "Zi-i misel si pace!" etc.). Componenta locutionara este incalcata prin pronuntarea gresita: "turbura".

Urmeaza o interventie verbala expresiva, eliptica: "Mizerabilul!". Din context reiese ca Tipatescu isi interpreteaza in continuare rolul, ascunzand adevarul fata de Trahanache ("acelasi joc" - precizeaza vocea autorului). Enuntul este eliptic.

A XXII-a interventie verbala este un act directiv ("Mai omule, ai putintiva rabdare, zi-i ce i-am zis si eu"), expresiv ("Esti tare, stimabile, la machiaverlicuri") si reprezentativ ("Mi-a spus ca [.] scrisoarea o sa se publice duminica la gazeta"). Sunt folosite vocative, imperative, apelative, interogatii, exclamatii si interjectii (elemente de oralitate). Componenta locutionara este corecta.

Al XXIII-lea act verbal este unul expresiv ("Il impusc! Ii dau foc!") si directiv ("Ghita, Ghita! Sa vie politaiul!"). Apar si elemente extratextuale si suprasegmentale: "turbat", "se rapede". Componenta locutionara se incalca: "politaiul" se pronunta gresit.

Al XXIV-lea act verbal este directiv ("Ai putintica." - constructie eliptica) si expresiv ("E iute! n-are cumpat. Aminteri, bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect" - parerea emitatorului despre interlocutor; "Intr-o sotietate fara moral si fara printip. trebuie sa ai si putintica diplomatie!" - parerea emitatorului despre referent). Unii termeni sunt pronuntati gresit: "aminteri", "sotietate", "printip". Se remaca si constructii eliptice.

A XXV-a interventie verbala este expresiva: "Infamul! Canalia!" - parerea lui Tipatescu despre Catavencu. Constructiile sunt eliptice, deci componenta locutionara este incalcata.

Urmeaza un act verbal directiv ("Ei, astampara-te, omule, si lasa odata mofturile"), reprezentativ-interogativ ("Deseara e intrunire. S-a hotarat? Punem candidatura lui Farfuridi? Ce facem?" etc.) si expresiv ("miselul de Catavencu"). Componenta locutionara se respecta.

Al XXVII-lea act verbal este directiv ("Nu te teme") si expresiv (deseara d. Catavencu nu o sa fie la intrunire, o sa fie in alta parte - la pastrare"). Acesta nu este un act declarativ deoarece Tipatescu nu are capacitatea de a duce la indeplinire amenintarea de a-l inchide pe Catavencu, desi acest lucru isi doreste sa faca. Se remarca o constructie eliptica de predicat: "[o sa fie] la pastrare".

Urmatoarea interventie verbala este un act interogativ-reprezentativ. Aici se incalca si maxima relevantei, schimbandu-se referentul. Componenta locutionara se incalca prin pronuntarea "'Aide".

Al XXIX-lea act verbal este reprezentativ ("nu, am treaba" - relateaza cauza pentru care a refuzat invitatia la dejun; se foloseste principiul politetii negative), dar si expresiv ("sarutari de maini coanii Joitichii" - exprima anumite sentimente fata de Zoe; in ochii lui Trahanache, aceste sentimente sunt de stima, de respect, dar de fapt pentru Tipatescu este dragoste, curtoazie). De aceea, in spatele acestei replici se afla un act pragmatic, o informatie ascunsa ce reiese din context. Enuntul este eliptic: "[transmite-i] sarutari de maini".

Urmeaza un act verbal reprezentativ ("deseara eu ma duc la intrunire", "dupa intrunire avem preferanta") si directiv ("trebuie sa stai cu Joitica, i-e urat singura"). Componenta locutionara se incalca printr-o constructie eliptica: "Bine, dar la pranz desigur."

Raspunsul lui Tipatescu este un act verbal comisiv, deoarece acesta ii promite lui Trahanache sa stea cu Zoe. Componenta locutionara este respectata in ambele interventii verbale.

Urmeaza salutul reciproc al interlocutorilor la despartire, iar scena se incheie cu un act verbal directiv-expresiv: "nu te mai turbura pentru fitece miselie", "Intr-o sotietate fara moral si fara printip trebuie sa ai putintica rabdare". Componenta locutionara este incalcata prin pronuntarea gresita a catorva termeni: "turbura", "sotietate", "printip".

In general componentele locutionare sunt incalcate, iar componentele perlocutionare sunt realizate pozitiv. Daca la primele am punctat abaterile in cadrul analizei fiecarui act verbal in parte, sa precizam si care sunt componentele perlocutionare realizate negativ: "Nu se poate!", "Nu, neica Zahario, multumim, am treaba." etc.

In text distingem cateva tipuri de implicaturi conversationale:

ironice:

"De la onorabilul d. Nae Catavencu" (se incalca maxima calitatii - emitatorul nu crede acest lucru despre referent; este vorba de o implicatura conversationala depreciativa);

particularizate:

"Trahanache: Zic: ce are a face Catavencu cu mine si eu cu Catavencu, nici in clin nici in maneci, ba chiar putem zice, daca consideram dupa printipuri, dimpotriva.

TIPATESCU: Fireste."

Aceste doua replici implica faptul ca interlocutorii au un fond de cunostinte comun, cu ajutorul caruia au putut decoda corespunzator mesajul transmis. Cei doi il cunosc pe referent si mai stiu ca felul sau de a fi nu este tocmai exemplar.

propriu-zise - acestea se dezvolta pe baza elementelor deictice, a marcatorilor textuali si subliniaza o anumita atitudine sau stare de spirit: "Ei?" (nerabdarea de a afla mai multe detalii), "Stai, sa vezi." (incercarea de a capta atentia receptorului) etc.

Dialogul dintre cei doi este organizat pe cateva etape, reflectand efortul fiecarui locutor de a atrage atentia interlocutorului sau de a-i pastra interesul. Discutia nu incepe dintr-o data (ex abrupto).

Cel dintai nivel conversational ii apartine lui Tipatescu, cel care a initiat discutia. Este o miscare de focalizare asupra viitorului referent, adica motivul pentru care interlocutorul pare schimbat. Pentru construirea acestui nivel se apeleaza la marcile discursive: deictice textuale ("Ei! neica Zahario", "ia spune").

Al doilea nivel apartine tot emitatorului si se concretizeaza printr-o miscare de incadrare. Emitatorul a atras intai atentia, dupa care isi anunta referentul: "ce e! te vaz cam schimbat!."

Al treilea nivel ii apartine receptorului si se construieste printr-o miscare conversationala de raspuns. Reactia lui Trahanache este de acceptare a ofertei facute, acesta incepand sa-i povesteasca interlocutorului sau ce s-a petrecut. De aici conversatia poate sa decurga nestingherita.

Nivelul al patrulea este al emitatorului, care continua in mod firesc actul conversational. Se construieste printr-o miscare conversationala de reactie. Este momentul cel mai critic al dialogului pentru ca de eficienta sa realizare depinde ducerea la bun sfarsit a intentiei comunicative.

Al cincilea nivel se construieste pe o miscare conversationala de deschidere. Se intra in detalii. Acum nu se mai pune problema ca actul conversational s-ar putea intrerupe.

Al saselea nivel se realizeaza printr-o miscare de explicare si este cel mai dezvoltat nivel al discursului, substanta acestuia. Daca la celelalte niveluri se dezvolta componenta afectiva, aici se dezvolta si componenta informationala.

BIBLIOGRAFIE

TEXTE SI PRE-TEXTE. INTRODUCERE IN PRAGMATICA, Olga Balanescu, Editura Ariadna '98, Bucuresti, 2001