Eseu - Simbolismul european si romanesc

Eseu - Simbolismul european si romanesc

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca reactie impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de poezie moderna. Considerat din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in 1886, a publicat un celebru articol-manifest, Le symbolisme. In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat simbolistasi in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil infiinteaza scoala simbolist-armonista, devenita apoi filozofico-instrumentista. Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire;ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de decadenti. Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel, elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886, ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de orietare antiparnasiana, uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei.

Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o de emotei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, insa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunturi de idei, descriei sau naratiune), ci recurgand la aluzie, la analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit, comunicand indeosebi senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.

Poezia simbolista romaneasca apare la sfarsitul secolului al XIX-lea, perioada macinata de adanci contradictii sociale. Pe fondul inapoierii industriale si al unei agriculturi ce mai pastra ramasite feudale, contradictiile dintre clase se ascut. Creatia literara de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru exprima o stare de spirit antiburgheza. Scriitorii devin tot mai sensibili la suferintele dezmostenitorilor, ei dezvaluie exploatarea si asuprirea, comunica exasperarea provocata de monotonia vietii provinciale din acea vreme. Ca si in Franta, simbolismul este si la noi produsul orasuli, el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a epigonilor eminescieni si a semanatorismului, cum facea abuz de teme morale, de limbaj taranesc, de taranism sectar(Ovid Densusianu). Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si decadenti: cele doua fete ale miscarii simboliste apar, interferente, la Stefan Petica, D. Anghel, Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.

Simbolismul romanesc parcurge o etapa estetico-teoretica, incepand din 1880, prin Al. Macedonski, o perioada de cautari si experiente(1892-1908), una de plenitudine(1908-1914)si, in sfarsit, una de declin(1914-1920)-Lidia Bote

Poezia romaneasca premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum s-a intamplat cu poezia parnasiana franceza, ci, dimpotriva, ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si Cosbuc. Mihai Eminescu a insemnat, istoriceste, pentru poezia romaneasca ceea ce a insemnat Baudelaire pentru poezia franceza. De aceea, s-a spus ca simbolismul romanesc deriva din Eminescu si ca, in faza lui initiala, este eminescianizat. Mihai Eminescu, desi format la scoala romantica germana, sub impulsul spiritului epociivine in poezie cu o muzica apropiata de cea simbolista (Melancolie, Se bate miezul noptii). Faptul e de inteles, dat fiind ca unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german. Curentul simbolist romanesc este eterogen, de aceea avem multi reprezentanti:Stefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, D. Anghel, I. Minulescu, G. Bacovia, D. Iacobescu, I. M. Rascu, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, N. Davidescu, Elena Farago. Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei, prin exploatarea universului urban, si de a innoi expresia lirica.

Ideologia si estetica simbolismului Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de altceva decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Sunt pretuiti in special Vilon, Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atrasi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de arta orientala. Avand multe asemanari cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla varianta a lui. El a aparut si s-a dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in cu totul alt context literar. Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian, ci si-a asimilat parnasianismul.

Simbolul Termenul de simbolismprovine din cuvantul grecesc symbolon , intrat in limba prin filiera franceza. Simbolul este un substituent, el inlocuieste expresia directa, vorbirea notionala, mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei. O data cu evolutia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.

Simbolul literar concentreaza in imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. In cuprinsul romantismului, simbolul ramane insa, ca in literatura premergatoare nu se diferentiaza foarte net de alegorie. In simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat. Cureantul de diferentiaza de alte curente tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice functia implicit si nu explicit simbolica.

Sugestia La baza tehnicii simboliste sta sugestia, corespondentele, clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizeaza prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia o specie de vrajitorie evocatoare. Rolul sugestiei in realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme sustine ca a numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemuluisi adauga a sugera, iata visul!. Urmand acest principiu, poetii simbolisti nu descriu, nu nareaza, nu relateaza. Ei resping anacdotica, fabula, reportajul. D. Anghel nu descrie florile, in volumul In gradina, nici Stefan Petica fecioarele, inFecioara in alb . Ei comunica mai ales senzatii (olfactive, vizuale) corespunzatoare unor stari sufletesti. Ion Minulescu descrie corabii mari, insule, faruri spre a-si exprima aluziv, pe cale de sugestie, dorul de calatorii, tentatia departarilor.

Corespondentele Corespondentele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realitatii. Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intre eul poetului(universul mic)si lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri. Ele tind sa exprime relatiile ce exista, pe baza unor afinitati secrete, intre partile componente ale totului cosmic, in categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii, emotii, imagini de naturi diferite.

Principiul corespondentelor audio-vizuale este cunoscut din secolul al XVII-lea. Mai tarzi, Voltaire va descoperi analogii intre tonurile muzicale si cele ale culorilor. Liszt si Berlioz au sesizat si ei legaturi intre sunet si culoare. Fizicianul german Hermann von Helmholtz(1821-1894)a dovedit stiintific existenta unor relatii intre senzatiile vizuale si cele auditive. Exista deci, obiectiv, corespondente intre senzatii, intre elemente ascunse ale universului, intre sunet si culoare. Aceasta descoperire a fost formulata in epoca simbolista si ea s-a numit auditie colorata.

In poezie, descoperirea corespondentelor apartine lui Baudelaire (Correspondances-Les fleurs du mal). Poezia are ca punct de plecare credinta ca exista o unitate a lumii in temeiul careia senzatiile de ordin diferit comunica intre ele:Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund. Taina aceasta adanca nu se ofera ochiului comun, care observa numai exterior lumea, ci aceluia inzestrat cu facultati superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creeaza lumea din cuvinte menite sa sugereze idei fundamentale, principii metafizice(Mallarme). Rimbaud, in poemul Vocale, dezvolta ideea unor corespondente intre culoare si sunet:A-negru, E-alb, I-rosu, U-verde, O-albastru. Este ceea ce se cheama sinestezie(mijloc prin care sunt puse in relatie de echivalenta realitati receptate de simtiri diferite;transferul elementelor, specific sinesteziei, este metaforic). Pentru Ghil, dimpotriva, I este albastru, O-rosu. In concluzie, la baza simbolismului sta aceasta osmoza dintre poet si lumea din jur, dar nu in sensul cautarilor de analogii usor de stabilit intre starea de spirit si natura, ca in poezia populara sau la romantici, ci in sensul ca simbolistii vad in sufletul individual chintesenta vietii cosmice, a palpitului vital existent in intreaga natura.

Muzica Simbolistii vor plasa in lumea de obiecte si fenomene starea de inefabil, de taina, care nu poate fi descrisa si expusa, ci numai sugerata, astfel arta simbolista se apropie atat de mult de muzica. Au pledat pentru muzica Verlaine-muzica inainte de toate, Mallarme-face distinctie intre valoarea muzicala si cea notional-poetica a cuvintelor, Macedonski, pentru care arta versurilor este arta muzicii. Cuvintele capata nuante subtile, ele devin muzica. Cateva poezii simboliste au fost puse pe note-Canta un matelota lui I. Minulescu, Note de primavaraa lui G. Bacovia.

Istrumentalismul face confuzie intre muzicalitate si sonoritate, precum Ghil, uneori Macedonski, Minulescu. Este subliniata si o muzica interioara la Bacovia, care a asimilat muzica, in sensul ca ea sugereaza stari de spirit, in timp ce la Minulescu ea ramane adesea exterioara.

Prozodia Marea invocatie a simbolistilor in materie de prozodie o constituie introducerea in poezie a versului liber, insa nu toti poetii simbolisti au renuntat la versificatia clasica(Mallarme, Verlaine, Rimbaud). In Franta versul liber a fost introdus de Gustave Kahn. Rene Ghil utilizeaza si el versul liber, incercand sa substituie sensul notional al cuvintelor expresivitatea lor muzicala. Versul clasic apare multor poeti simbolisti ca insuficient, rima este considerata ca o simpla conventie, de aceea, ei ajung la concluzia ca sfoara asimetrica, cu versificatie libera, in ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber produce efecte muzicale deosebite. Poemul Hinoval lui Macedonski renunta la versul liber, sub motivul ca aceasta prezinta pericolul alunecarii spre proza ritmica. In poezia romaneasca versul liber se deosebeste la Ov. Densusian, I. Minulescu, T. Arghezi, L. Blaga.

Poetii simbolisti au dat importanta problemelor de forma, ritm, creand cele mai savante armonii verbale, pauze, asonante si refrenuri. La unii se ajunge la un joc gratuit, de pura virtuozitate, degenerand in formalism, manierism. In simbolismul romanesc nu au luat insa amploare aceste forme, el nu este nici mistic, nu cultiva pe scara larga, nici decadentismul propriu-zis. Eminescianizat la inceput, sentimental, decorativ, stilizat, simbolismul romanesc dobandeste o nuanta expresionista in unele versuri ale lui Bacovia si Saulescu.

Alexandru Macedonski-teoretician al simbolismului La revista Literatorul 1880, Al. Macedonski deschide calea noii orientari artistice. Teoretizand simbolismul, el a dovedit totodata gust si simpatii pentru mai toate celelalte curente literare cu caracter novator. Adordand, inainte de 1880, problema artei romantice si a celei simboliste, Macedonski sustine ca poetul nu este decat un instrument al senzatiilor primite de la natura, pe care le transmite apoi in formulari inedite;poezia ii apare ca o revarsare a sentimnetului. Poetul accentua, astfel, latura romantica a poeziei. Dupa 1890, in Arta versurilor, el releva faptul ca poezia are o muzica interioara, care este altceva decat muzicalitatea prozodica. Ideea va fi reluata in Poezia viitorului(1892), in care se afirma ca poezia este muzica si imagine, forma si muzica. Originea ei s-ar gasi in misterul universal. Poezia ar avea o logica proprie, ea tinde sa se deosebeasca de proza, creandu-si un limbaj al ei propriu. Alteori, sustine ca poezia nu are o legatura directa cu cugetarea:domeniul poeziei este dar departe de a fi al cugetarii. El este al imaginatiunii. Intr-un alt articol Despre poema, releva ca a fi poet inseamna a simti:poezia sa destepte cugetarea, nu sa fie ea insasi cugetare. Macedonski pledeaza pentru sinteza lirica si, poema trebuind sa cuprinda stari spirituale-limita, sa fie insasi inima omului. Iata-l deci pe poet optand pentru adevarata poezie;asa se explica rezervele pe care le va manifesta in momentul cand simbolismul devine, in parte, extremist si decadent. Dupa Macedonski, decadenta nu tine seama de principiile fundamentale ale naturii omenesti si ale naturii inconjuratoare(Decadentismul). Dupa 1900, Macedonski il va critica pe Mallarme pentru obscuritate in poezie, astfel ca cel care a incercat sa explice simbolismul, deschizandu-i portile simbolismul este numele modului de a se exprima prin imagini, spre a da nastere, cu ajutorul lor, ideii, spre batranete vorbeste despre echilibrul clasic, considerand simbolismul livresc si mimetic.

Ovid Densusianu Un alt teoretician si sustinator al simbolismului este Ovid Densusianu(intemeietorul revistei Viata noua1905-1925). Simbolismul lui Densusian este polemic prin atitudinea de combatere a epigonismului eminescian si a semanatorismului, prin proclamarea principiului libertatii si a progresului in arta. Densusian cerea o literatura noua, afirmand ca specificul national nu este un monopol al samanatoristilor, ci apare in orice opera scrisa de romani;el nu se gaseste numai la tara, este prezent si in mediul citadin, adica pretutindeni in spatiul romanesc. Directorul Vietii noi pledeaza pentru o arta adresata celor initiati, prin aceasta urmarind nu izolarea artei de popor, ci ridicarea maselor la nivelul elitelor, pentru ca, in acceptia lui, arta pentru artainseamna arta inalta.

Simbolismul, asa cum il intelegea Densusianu, trebuia sa refslecte viata in desfasurarea ei, viata totala. Densusianu vorbeste si despre influenta lui Wagner asupra simbolismului, fapt comentat, de altfel, de Macedonski, Stefan Petica, Tr. Demetrescu, iar I. Minulescu il numeste direct pe compozitorul german in versul De ceti sunt ochii verzi-culoarea wagnerienelor motive.

Curentul literar - Simbolismul Curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.

Jean Moreas publica, la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulata Le Symbolisme, devenita manifestul literar al noii miscari si in care propune numele curentului simbolist. Ulterior intemeiaza impreuna cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune in fata celeilalte denumiri a orientarii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, decadentii', si de revista Le Decadent (1886).



Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.

Obiectul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite, confuze, care, neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei.

Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/ a legaturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori in imagini complexe (sinestezii).

Mallarme: A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul; sa sugerezi, iata visul nostru. '

Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora in cadrul acestui curent. Utilizat in poezia anterioara (de pilda, la romantici) pentru a exprima, a lamuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolisti, functia simbolului ramane aceea de a sugera (simbol implicit).

inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste.

Un element definitoriu al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.

Pentru crearea sugestiei, simbolistii folosesc adeseori versul liber, care exprima nestingherit de rigorile prozodiei miscarile intime ale sentimentului poetic (muzica interioara); Paul Verlaine: Muzica inainte de toate'.

Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul provincial ca element al izolarii, natura ca loc al corespondentelor.

Reprezentantii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetica pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme.

Simbolismul s-a manifestat in literatura romana aproape sincronic cu simbolismul european, avandu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului revistei Literatorul. Initial respins de reprezentantii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca si de orientarile traditionaliste (samanatorismul si poporanismul), simbolismul romanesc s-a impus prin poeti reprezentativi, dupa anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.
George Bacovia - Universul poetic Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste.

Este vorba, in primul rand, de motivul singuratatii, preluat din romantism. Numai ca, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiul camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile sau orasul de provincie. in multime, eul poetic bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de comunicare cu ceilalti, rataceste fara sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii produce instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare estel elementul de recurenta in volumul de debut, din 1916: Plumb.

Volumul Scantei galbene (1926) aduce in discutie importanta cromaticii in lirica bacoviana. intr-un interviu din 1929, in revista Viata literara, poetul declara: Fiecarui sentiment ii corespunde o culoare. Acum I in urma m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei. . . in plumb radi culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben. Temperamentului I meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet si alb am evoluat spre galben., M Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben [. . . ] Altadata, in Plumb, pe Iws. I impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul apasa cei I mai greu pe om. . . Cat priveste despre mine am fost si raman un poet al decadentei. '

Gama de culori este restransa in poezia lui Bacovia, centrata pe cateva motive tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, monotonia. Esential sugestiva, culoarea, in loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, il dizolva, intr-un fluid unic, in stare sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile, ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca. Astfel, melancolia grava este sugerata de vioara si clavir, in timp ce sentimentul de monotonie este dat de culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind sustinuta de violina si de flaut. Galbenul sugereaza, asa cum insusi poetul declara, depresia. Culorile intense, stralucitoare, cu scaparari pretioase ca aurul releva o stare crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare maret releva o stare crepusculara. Negrul, limita cromatica, suscita limita depresiva, ca in poezia cu acest titlu.

Lumea orasului, a targului de provincie, se constituie intr-un motiv de larga recurenta in lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezinta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, in acelasi timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene: copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul ratacind fara sens si facand gesturi absurde. O imagine concludenta a spatiului urban este prezenta in Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiata. Punctul central este cromatica atipica (violet), disipata in atmosfera (amurg) si in tot spatiul: Orasul tot e violet.

Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana. Ploaia si ninsoarea au rezonanta in sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric.

Toamna, anotimpul mohorat al ploilor interminabile, pustieste sufletul si amorteste simturile ca in poezia Nervi de toamna. Iarna este infernala, domina intreaga lume si aduce cu sine pierderea oricarei sperante, a oricarei iluzii din sufletul poetului, precum in poezia Din vremuri. Primavara nu reprezinta pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp al nevrozelor, ca in Nervi de primavara sau Note de primavara. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera in care cadavrele se descompun, ca in poezia Cuptor. in mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rataceste singur, instrainat de ceilalti, fara putinta de a comunica cu lumea din jur, motivul singuratatii asociindu-se cu izolarea, instrainarea, imposibilitatea comunicarii.

Iubirea apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit de lirica romantica. Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atentie elementara, precum un ceai sau un foc bine nutrit, ca in poezia Decembre.

Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente, de dezagregare a materiei si a fiintei (sfarsitul continuu bacovian').

Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei dorita si asteptata ca un remediu al bolii existentiale de care sufera poetul.

Volumele Cu voi (1930) si Comedii in fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si in volumele anterioare, Plumb si Scantei galbene. G. Calinescu vorbeste de un anume manierism existent in volumul Comedii in fond.

Ultimul volum, Stante burgheze (1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia discreta. Fara a schimba temele si motivele liricii bacoviene, denota un autor exigent cu ! sine, a carui opera lirica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin virtuozitatea ei.

Daca in primele doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, limbajul, motivele si imaginarul simbolist, recurenta avand ca efect monotonia, artificialitatea si uzura formelor, in urmatoarele volume tinde catre o individualizare a impresiilor, in contrast cu stilizarile observate mai inainte. Tendinta de a zugravi tablouri simetrice, construite, rationalizate este depasita acum. Poetul doreste sa noteze senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa'1.

Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului liric bacovian, de la simbolismul manierist la tranzitivitate, este chiar drumul poeziei moderne.

Miscarea simbolista in spatiul cultural european contine o

descifrare conceptuala a simbolismului, structurata in doua paragrafe. In paragraful intai Istoricul si specificul curentului simbolist sunt dezvaluite valentele curentului artistic si literar universal. Noua arta, cu sensibilitatea si orientarea sa ideologica, va inlocui curentele precedente. Toti simbolistii au beneficiat de pe urma formulei ignoramus et ignorabimus a lui Du Bois-Raymond, de inconstientul lui N. Hartmann, de incogniscibilul lui H. Spencer. Cunoasterea, sustin ei, se loveste de limite de netrecut, esenta realitatii nu se lasa dezvaluita niciodata. Teoria lui Rmy de Gourmont, care neaga orice realitate sau materie, a carei cunoastere este exclusa a priori, devine un adevarat crez literar despre lipsa de unitate in interiorul curentului simbolist: Asemenea romantismului, miscarea simbolista a fost sfasiata de tendinte profund contradictorii, motiv pentru care s-a si descompus curand in mai multe curente: expresionism, futurism, unanimism, suprarealism etc. Sub aspectul continutului, ca si al stilului, exista vizibile diferente, mai intai, intre simbolisti si decadenti. Simbolistii, cu tendinta lor de a evada din real, de a aboli realitatea, se apropie de principiile estetice ale decadentilor, vrand sa faca o poezie in care sonoritatea si culoarea cuvintelor sa faca un tot intreg. Aceste idei ne trimit la paragraful Simbolismul si sincretismul in literatura si celalte arte, dezbatut pe larg in primul capitol. Marile teme ale simbolismului sunt: Necunoscutul, Infinitul,

Absolutul, Eternitatea, Idealitatea, Principiile sau Elementele, Invizibilul si

ImpalpabilulElemente cu adevarat noi, aduse in lirica mondiala de premergatorii curentului Verlaine, Rimbaud, Cros, Laforgue, Verhaeren, Brusov, Blok, Belai, Ady, s. a. raspund unor tendinte inovatoare reale.

Simbolismul a produs o estetica noua, el nu reprezinta un curent codificat de

dogme fixe, asemenea clasicismului, si este incompatibil cu decadenta care

presupune imitatie, epigonism. simbolismul este intemeietorul noii paradigme a poeziei moderne, ceea ce poate fi comparat cu cea de-a treia renastere a poeziei in istoria omenirii, prima tinand de Grecia antica, iar a doua de Evul mediu. Astfel, simbolismul european a produs o mutatie epocala in istoria recenta a spiritului, impacand traditia cu umanismul modern. In tandem cu alte neocurente, simbolismul poate contribui la a patra renastere(sau salvgardare) a poeziei, poate chiar in secolul XXI.

Capitolul II se ocupa de Simbolismul romanesc intarziat: evolutia spre alte orientari inovatoare.

Primul paragraf De la romantismul posteminescian la simbolismul autohton acorda atentie in special miscarii simboliste romanesti, care a imbratisat cosmopolitismul, pastrand in acelasi timp trasaturile romantismului eminescian tarziu, de filiatie germana, cu tema poetului damnat de societate, a demonismului si a antitezei. Impartasim ideea lui Ioan Mihut precum ca si romantismul a innoit lirica, arta, in general; este un mare curent al anticiparilor, al descatusarii imaginatiei si eului, rupand cu zagazurile canoanelor clasiciste, pentru a se revarsa, biruitor, catre vastele zone ale gandirii inaripate, ale simtirii, cuprinzand lumea.

Nu este exclusa, deci, o anumita tranzitie in literatura noastra, de la

romantism la simbolism. O doctrina simbolista care sa fi respins literatura romana premergatoare nu s-a elaborat (), iar opera poetilor simbolisti notorii e departe de a marca o ruptura de trecut, sustine si criticul Dumitru Micu. Asa se explica fenomenul literar basarabean, cand in versurile traditionalistilor mai distingem si astazi pigmente de romantism intarziat, care, in viziunea poetului si eseistului Ion Pillat, a fost o revolutie literara si sentimentala, dar si o mare miscare de trezire nationala in toata Europa. Urmarind descoperirea semnificatiilor ce transcend realitatea, simbolistii introduc un nou registru formal, prin excelenta deschis, bazat pe principiul sugestiei si aluziei.

De aici atractia poetilor pentru simbol, perfect justificata, deoarece simbolul autentic, global, este inepuizabil si nelimitat in interpretarea sa.

Desi tema lucrarii de fata tine mai mult de poezia simbolista, nu suntem de

acord intru totul cu opinia citata.

Altfel, ramanem la opinia ca in toate literaturile simbolistii cautau sa creeze

un nou limbaj, atat in poezie cat si in proza. Rusii, spre exemplu, foloseau

simboluri-hieroglife pentru a imprumuta cuvintelor si imaginilor poetice

valoarea lor magica originara, arhaisme, neologisme, substantive abstracte sau adjective substantivizate. Simbolismul rus se bazeaza pe traditiile nationale, pe cresterea importantei elementului romantic. Or, primii poeti simbolisti au fost numiti chiar neoromantici.

Si la noi, simbolismul inceputului de secol XX opunea romantismul ca atare

ideilor simboliste. Nici simbolul nu este o inventie a simbolistilor. Si romanticii utilizau simbolul, dar cu alta functie: de a elucida sau materializa o idee, sentiment, mentalitate Pe cand la simbolisti, functia simbolului ramane aceea de a sugera, nu de a clarifica. Are dreptate Mircea Anghelescu cand sustine ca poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure, spre deosebire de poezia romanticilor caracterizata prin preeminenta sentimentului asupra ratiunii, a individului si a particularului asupra grupului si a generalului, prin refuzul valorilor consacrate, cautarea noului, interesul deosebit pentru natura, mediu, culoarea locala concretizata in elemente de decor, in traditiile istorice, etnografice, folclorice

Desi are unele asemanari cu romantismul, simbolismul prezinta alte

caracteristici: natura este receptata urban, trecuta prin filtrele civilizatiei; totul este stilizat, rafinat, simetric. Iata cateva exemple:codrul eminescian, cu susurul izvoarelor, este inlocuit la simbolisti cu parcuri si gradini orasanesti, in care tasnesc havuzuri si se plimba pauni; florile de tei si nufar cu roze si crini; buciumele si doinele cu ghitare, mandoline si harpe, orgi si claviruri; singuratatii de tip romantic ii este preferata solitudinea din targuri periferice, spleen-ul, misterul, necunoscutul etc. ; zbuciumul sufletesc, suferintele lamentabile sunt inlocuite cu nevrozele moderne, cu neurasteniile.

Se poate deduce astfel ca simbolismul romanesc penduleaza intre romantism si parnasianism. Daca este indreptatita reactia simbolismului european impotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si impotriva impersonalitatii reci a poetilor parnasieni, la fel de indreptatita este autohtonizarea si integrarea in simbolismul romanesc la confluenta vechiului si a noului, pentru a se descompune, pana la urma, in mai multe curente moderniste, ca: expresionism, futurism, suprarealism, postmodernism. Din acest unghi al innoirii, simbolismul, care a cuprins toate artele, deschide drumul gruparilor si tendintelor moderniste

propriu-zise(), reprezinta, fata de romantism, junimism si samanatorism, un incontestabil pas inainte (Ion Mihut).

Si teoreticienii simbolismului autohton impartaseau urmatoarea idee

europeana: Arta adevarata este intotdeauna de neinteles; odata inteleasa, ea

inceteaza de a fi arta pura. In urma conflictelor personale si a polemicilor dintre Macedonski si Eminescu a iesit invingator, pe rand, reprezentantul de varf al junimistilor de influenta germana, apoi linia simbolista franceza. In plan teoretic, insa, Eminescu ramane adevaratul precursor al simbolismului romanesc. In ciuda contingentelor istorice, Eminescu ar fi anticipat simbolismul prin filosofia idealista, care conduce in textele sale la viziuni dominate de vis, de confuzia dintre real si imaginar. Mai mult, muzicalitatea poeziei eminesciene, utilizarea intensa a aliteratiei, a efectelor de simbolism fonetic ar anticipa cautarile sonore ale simbolismului, concluzioneaza Rodica Zafiu.

Ca si ceilalti poeti simbolisti, Bacovia a fost marcat de modelul Eminescu si influentat direct de lirica lui in limbaj, in structura imaginii si a viziunii, in folosirea moldovenismelor.

Si la Dumitru Anghel sau Stefan Petica intalnim epitetele eminesciene dulce,

sfant, trist sau simbolurile dor, jale, melancolie.

Criticul N. Davidescu a punctat cel mai corect legatura dintre eminescianism si miscarea simbolista: Eminescu, cautator de forme noua, ctitor de limba literara, idealist si mistic, cu sovaitoare si calde confidente in glas, cu accente de soapta visperala, muzical sufleteste pana la tonalitati verlainiene, ca acelea din Somnoroase pasarele, deschidea larg toate posibilitatile viitoare pentru dezvoltarea de astazi a poeziei simboliste romanesti

Criticul Ion Rotaru, in O istorie a literaturii romane din 1996, il vede pe Bacovia in dubla ipostaza: de cel mai mare poet simbolist roman, dar si de ultimul mare poet din famili eminescienilor

Dar, in viata literara, lucrurile nu se reduc la o simpla antiteza intre cosmopolit si national, citadin sau rural, traditionalism sau avangardism. Nu intamplator, in literatura romana, calificativele de romantic sau simbolist, parnasian sau avangardist sunt uneori aplicate alternativ acelorasi poeti.

Sau, alte momente ale interferentelor: in timp ce Bacovia si Minulescu se

distanteaza partial de curentul care i-a produs, neincadrabilii Arghezi si Barbu trec prin faza simbolista. Iar reprezentantii avangardei incep prin a publica lirica simbolista, precum Tristan Tzara. Inainte de a initia dadaismul, acesta editeaza, impreuna cu Ion Vinea, revista Simbolul.

Mai anevoios se incadreaza in curentul simbolist lirica dintre Prut si Nistru.

Specificul poeziei basarabene de pana la optzecisti este romantismul tarziu,

influentat mai mult de existenta unui timp simbolic si nu a unui curent

(post)simbolist. Iata de ce, in lipsa unui studiu despre simbolismu

liricii basarabene, ne-am limitat, pe parcursul lucrarii, la exemple separate de

poezie in descendenta simbolismului. Marginea estica a ramas de Centru cu decenii in planul valorificarii bacovianismului si nu e surprinzator, ci dureros e faptul ca spiritul basarabean mai penduleaza intre romantism si traditionalism.

Daca in tarile occidentale criza identitatii culturii, inclusiv a literaturii, este

una organica, in tarile din arealul ex-sovietic aceasta criza a fost declansata de regimul politic (ideologic). Oricum, si in Vest si in Est, literatura este supusa unui adevarat soc al viitorului, dupa A. Toffler, a carui profetii, dupa 40 de ani de la publicarea cartii cu acest titlu, se adeveresc intru totul: ne sufocam in surogate de ordin existential, pe care ne place sa le catalogam drept schimbare. Nicolae Manolescu s-a pronuntat destul de transant despre simbolism inca in 1968 : Simbolismul romanesc este un simbolism () care infloreste in plina epoca moderna si el e strabatut de ecourile ei . () aceasta deschidere a simbolismului romanesc spre viata noua face ca estetismul simbolist sa treaca pe neobservate in modernism. Modernismul care e, pretutindeni, negatia simbolismului (dupa ce si l-a asumat), il continua, la noi, fara ruptura. Orice istorie a poeziei romanesti incepe, asadar, cu simbolismul ; debutul poeziei moderne este insa cu mult mai greu de stabilit si, in orice caz, marii simbolisti, intrucat fac posibila aceasta poezie, sint inseparabili de ea (). Indiferent de materialul ei obiectiv, poezia romana moderna se naste din simbolism Pe aceeasi distanta de spirit cu Manolescu si Nichita Stanescu un fel de sincretism critic, Mihai Cimpoi vine cu un comentariu subtil si de mare profesionalism al operei lui Grigore Vieru. Iar criticul si istoricul literar de vocatie calinesciana, Mihail Dolgan, scrie cu aceeasi pietate si despre Nichita Stanescu si

despre confratele sau Grigore Vieru, punand accentul pe modul individual de a percepe artistic realitatea, pe tentativa de inlocuire a lumii obiective de pe ambele maluri de Prut prin alta, creata de imaginatia lor.

Am ales, din cohorta simbolistilor rusi, figura lui Esenin care a influentat mai tumultuos lirica basarabeana ( si romaneasca in genere) prin misticismul si sentimentalismul sau paradisiac cu cele mai rusesti nuante de inocenta, dar si prin puternicul sentiment al dezradacinarii. Langa suprarafinatul Blok,

teoreticianul simbolismului rusesc, poezia lui Esenin pare peisajul unui pictor naiv pus alaturi de un Cezanne sau Van Gogh. El s-a afirmat alaturi de V. Maiakovski, chiar daca era complet opus lui. Esenin, care in poeziile sale idealiza viata satului patriarhal, nu putea intelege si accepta urbanismul si revolutionarismul poeziei lui Maiakovski. Esenin a fost unicul liric rus care l-a facut pe cititor sa planga, scria un contemporan. Intr-o perioada in care poezia lirica era considerata de multi ca fiind un anacronism, Esenin, cu un simt desavarsit al limbii, folosind adesea figuri de stil ce uimesc prin simplitatea, dar si noutatea lor, reuseste sa creeze, aidoma lui Boris Pasternac( simbolist si futurist in etapa initiala), un substrat poetic, tulburator prin muzicalitatea si forta emotionala. Poezia eseniana reuseste

sa realizeze acel sincretism natural al literaturii si muzicii, spre care au tins mai toti marii simbolisti. Esenin este cantat si astazi de rusii de pretutindeni (ba si de basarabeni), precum Eminescu de romanii de pretutindeni.

Ca structura, Bacovia poate fi comparat si cu Blok, dar si cu Esenin, la fel

cum Busuioc penduleaza intre obsesiile sau vizionarismul lui Esenin si Bacovia. Raportat la zilele noastre, A. Busuioc este un Esenin bacovianizat, dar nerinocerizat, precum personajul lui Eugen Ionescu. Cu o mica precizare: Esenin incearca sa se salveze, evadand intr-o Persie imaginara iar Busuoc a supavietuit realismului socialist, evadand in parodie, disimulandu-se sub masca de clovn shakespearean, plin de umor sarcastic.

Da, literatii basarabeni au ameliorat, dupa puteri, starea de criza a culturii.

Dar, la anumite etape ale evolutiei constiintei artistice, polemica se impune cu deosebita intensitate. Acum e nevoie de un dublu efort in opera de salvgardare si de supravietuire a fragmentului de literatura romaneasca dintre Prut si Nistru.

Capitolul III Bacovianismul ca stare de spirit include doua paragrafe

distinctive. Primul paragraf Prebacovienii, bacovienii si postbacovieni: dialectica unui prototip simbolic inedit nu este o simpla familie lexicala. Diferenta capitala dintre marele simbolism european si postmodernismul romanesc e ca primul a infruntat criza veacului, iar noi, postmodernistii, continuam s-o adancim. Daca simbolistii francezi au lasat drept zestre spirituala.

Simbolismul a fost mai intai o miscare literara, apoi artistica, care a reunit un numar mare de scriitori si artisti din intreaga lume, in baza unui program estetic bine conturat. Gratie caracterului sau cosmopolit, simbolismul, francez la origine, avea sa cucereasca toata Europa si America, cea spaniola ca si cea anglo-saxona. Aceasta miscare a fost de esenta si de expresie franceza, dar la ea au participat chiar de la inceput straini: greci ca Jean Moras, pseudonimul lui Papadiamantopulos, flamanzi ca Rodenbach, Maeterlink, Verhaeren, Max Elskamp, Albert Mockel si Van Lerberghe, anglo-saxoni ca Stuart Merrill si Francis Viele-Griffi, evrei ca Gustave Kahn, spanioli ca Armand Godoy si multi altii, printre care trebuie citata opera realizata si in limba franceza a italianului Gabriele DAnnunzio, a englezului Oscar Wilde si a romanului Alexandru Macedonscki(collaborator la una din primele reviste ale curentului, La Wallonie)La aceasta lista, mai trebuie alaturate numele rusilor Blok, Briusov, Belai, Esenin, ale englezilor Yeats si Eliot, ale austriecilor Trakl (simbolist si expresionist), Rilke, ale spaniolilor Dario si Machado, ale italienilor Montale,

Ungaretti si multi altii. Acest curent literar a aparut pe la 1880, ca o reactie impotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si impotriva impersonalitatii reci a poetilor parnasieni. Scoala parnasiana activa in Franta de prin 1866 tot ca o reactie impotriva romantismului. Un grup de poeti, care a publicat culegerea de poezii intitulata Parnasul contemporan, obisnuia sa-si spunaobiectivi, impersonali, preocupati exclusiv pentru forma. Ei scriu o poezie mai mult pentru ochi si

urechi (plastica, vizuala si auditiva) decat pentru inima. Cu 14 ani mai tarziu, simbolismul European opune parnasienilor dorinta de a reintegra in poezie sensibilitatea, visul, ideea, recurgand la simbol; versul, in loc sa exprime ideea continuta, trebuia s-o sugereze numai. Limbajul folosit de simbolisti este acela al semnificatiilor incorporate in simboluri revelatorii. Nu intamplator poezia

sensibilitatii pure a fost apanajul simbolismului, curent literar care a provocat o revolutie in expresia poetica. Pentru simbolisti, poezia este prototipul artei. Obiectivul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite, confuze chiar, transmise pe calea sugestiei si nu a explicatiei. Teoreticienii simbolismului afirmau cum ca arta adevarata este intotdeauna de neinteles; odata inteleasa, ea inceteaza de a fi arta pura. Poetii simbolisti se deosebeau intre ei prin procedeele formale utilizate: daca francezul Mallarm cultiva un vers ermetic, enigmatic, punand mare pret pe efectele sonore, rusul Blok tuna si detuna ca o revolutie, iar belgianul Rodenbach canta burgurile nordice ploioase si cetoase

La noi, Macedonscki este precursorul simbolismului romanesc. Asa cum Jean Moras a publicat in 1886 Manifestul simbolismului european, Alexandru Macedonscki enunta principiile noii directii poetice in literatura noastra in articolul Poezia viitorului, publicat in revista sa Literatorul (nr. 2 din 1892), apoi in alte articole, precum: In pragul secolului, Simturile in poezie, Despre poem

s. a. A. Macedonscki incuraja tot ce era nou, chiar daca era bizar, avand meritul de a impamanteni simbolismul in tara romaneasca, experientele inedite in care isi vor gasi izvorul unele dintre practicile poetice moderniste de mai tirziu. Chiar daca a fost cel mai contestat si mai controversat scriitor, Macedonscki a ramas prosimbolist in literatura romana prin poeziile sale pline de lirism, de

incantatii melodice, de forta evocatoare a sugestiei, de vigoarea revoltei si criticii sociale (Noptile, Poema rondelurilor, volumul de Poezii din 1882 etc. ). In lunga sa viata creatoare, prin gestica si atitudinile pe care le-a abordat, el a fost considerat cand un tip hugolian, cand unul donquijotesc, cand prometeic, cand pasoptist, cand un euforic, un vitalist sau un himeric, un orgolios, un utopist, un vizionar sau un absolut al visului. ()Exegetii operei macedonsckiene Pohontu, Vianu, Mihu

Dragomir si, indeosebi, Adrian Marino au relevat aceste aspecte ale activitatii scriitorului, contradictiile care au stat la baza creatiei sale artistice atat de intinse si de diverse si care i-au caracterizat comportamentul [2, p. 17].

Alti exponenti ai simbolismului romanesc sunt: I. Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu, Al. T. Stamatiad, precum si trei tineri care s-au stins prematur: Stefan Petica, Iuliu Cezar Savescu si D. Iacobescu. De fapt, cercul simbolistilor romani este mult mai larg. Printre acestia figureaza si alti scriitori, atat de diferiti ca structura si ca valoare, cum sunt:D. Anghel, Ion Pillat, Mihail Saulescu, Elena Farago, Claudia Millian, I. M. Rascu, M. Cruceanu, Camil Baltazar, Virgiliu Moscovei etc.

Simbolismul reprezinta adancirea lirismului in

subconstient, prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc

G. Calinescu puncta: Urmarind muzicalul, simbolismul tindea, pe urmele lui Baudelaire, sa intre in metafizic, in structura oculta a inefabilului, adica sa faca poezie de cunoastere

In aceasta ordine de idei, se impun cateva principii constitutive ale modelelor poetice

simboliste, cum ar fi:

1. speculatia metafizica a simbolistilor in planul unor trairi suprareale si cunoasterii

suprarationale, a existentei absolutului si a ideilor pure. Adeseori poezia lor pare a fi o gnoza care manipuleaza cu simboluri magice;

2. simbolistii au un cult al esteticului, sintetizat in formula poeziei pure, prin cultul

artificialitatii;

3. in plan psihic, simbolismul incearca sa exploreze subconstientul si este perceput ca o stare de criza. Pentru o parte a simbolistilor, noua sensibilitate se caracterizeaza prin anxietate termeniicheie sunt nevroza sau spleen-ul prin spirit decadent, langoare, gust al morbidului si al bizarului, prin dereglarea simturilor chiar cu mijloace artificiale. Solutia cea mai usoara e, uneori, refugiul comod in melancolie si sentimentalitate .

4. noua retorica simbolista foloseste sugestia, simbolul, versul liber pentru a obtine impresii

picturale vagi, fluide, muzicale, redate intr-un limbaj ambiguu, care tine si astazi de moda in poezie. Un model de poezie simbolista este textul in care nu lipseste obsesia trecerii timpului,

efemerul, imaterialul plus reprezentarile arhicunoscute: orasul ca un paradis artificial, parcul, nimfetele, alcoolicii, numerele magice, Narcis, Salomeea. . .

Curentul simbolist, prin noutatea si limbajul sau propriu, a creat premizele poeziei moderne.

Dar, ca orice curent care urmareste progresul, simbolismul isi asuma si regresul si riscul de a se demoda. Vorba lui Ion Pillat: Orice miscare noua literara incepe printr-o eliberare si sfarseste printr-o dogma [8, p. 144]. Cautarea noutatii cu orice pret devine uneori ostentativa si bizara. Iar obsesia ideilor pure fac poezia artificiala si abstracta. Simbolurile au o mare doza de alegorism, de oximoron, de sentimentalism romantat. Astfel, vulgarizarea simbolismului transformat in romanta populara pastreaza un nucleu obsesiv al prinderii clipei prin alunecarea in sentimentalismul declansat de temele trecerii, in mioritism urban.

Fiind de sorginte franceza, simbolismul a devenit un curent in literatura si arta universala,

nascut din criza secolului al XIX-lea nu pentru a o agrava, ci, din contra, pentru a contribui la

depasirea unui regres cultural. Se stie ca simbolismul nu s-a nascut spontan, el a avut o perioada de gestatie de pe la 1840 pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Un subtil cunoscator al evolutiei simbolismului francez, poetul Ion Pillat, simbolist si el, remarca: Simbolismul, ca si parnasul, ca si romantismul, n-a avut o generatie spontana. Precum Rousseau si Chateubriand pregatesc si prefigureaza pe Lamartine si pe Hugo, precum Theophile Gautier e un poet parnasian avant la lettre, tot astfel, in plin romantism, Gerard de Nerval, in faimoasele sale sonete cu titlu si factura atat de simboliste, Les Chimeres, anunta pe Baudelaire si pe Mallarm, precum in poezia Les Cydalises, tot el ne da o prima schita din Ftes Galantes ale lui Verlaine (). Nimic nu e nou sub

soare. Si fiecare miscare literara il poarta printr-un curios paradox, care poate nu este decat o lege de superior echilibru al naturii, propriul sau antidot. Astfel Baudelaire, toata viata, Mallarm si Verlaine, la inceputurile lor, s-au crezut parnasieni; iar Moras, unul din fondatorii simbolismului, a devenit capul scoalei romane, creata de dansul tocmai ca o protestare contra exceselor poeziei simboliste, atat de dragi odinioara clasicului autor de mai tarziu al Stantelor.

Simbolistii francezi se diferentiau intre ei prin procedeele formale utilizate, cum, de altfel, se

diferentiaza si limbile si poezia: franceza si romana. In aceasta ordine de idei, E. Lovinescu

recunoaste, fara snobism, ca poezia franceza e, totusi, mai pretuita decat cea romana, gasind-o chiar mai bogata in sugestii sonore() si totusi nu indeajuns, ca limba materna pentru a-i sesiza in cel mai indepartat amanunt uzura, banalitatea cuvintelor, care, indiferent de sonoritate, le face antipoetice . Tocmai prin procedeele formale utilizate se diferentiau intre ei simbolistii: Mallarm cultiva un vers ermetic, enigmatic, urmarind efecte sonore, armonii imitative; Rimbaud miza pe culoarea vocalelor; la Ghil fiecare consoana evoca un instrument, ansamblul literelor formand o orchestra; Gustave Kahn versul liber; Verhaeren versul dinamic cu rezonante sociale; Maeterlinck era mistic, straniu si intunecatRodenbach cantaret al burgurilor nordice ploioase si cetoase; Esenin al stepei si al mestecenilor; Blok al bubuiturilor revolutiei; Rollinat macabru, morbid; Verlaine adeptul primatului muzicii in poezie s. a. m. d. Ei au reactionat dur impotriva romantismului si au avut de doborat trei monstri: pozitivismul, naturalismul si parnasianismul . Acesti monstri s-au infiltrat in simbolism ca o otrava, sub forma decadentei. Iata de ce multi cercetatori au confundat si mai confunda decadenta cu simbolismul. Astfel si ei, nu numai criza culturii europene, au facut ca literaturii simboliste sa i se dea calificativul de decadenta. Istoricul si estetul rus, I. Plehanov, bunaoara, sustine ca decadenta este

caracteristica decaderii unui intreg sistem de relatii sociale si, de aceea, a fost numita pe buna dreptate arta decadenta

In operele decadentilor este permanenta prezenta semnelor existentei reale, vazuta mai ales in ceea ce are diform, intristator si oribil. Inruditi in unele privinte cu naturalistii, decadentii isi cauta materialul de inspiratie in lumea citadina periferica, evocand cafenele sarace, carciumi sordide, mansarde igrasioase, localuri rau famate, spitale, ospicii, balciuri darapanate, populandu-si versurile cu vagabonzi, ftizici, femei pierdute, alcoolici, nebuni, cu acrobati saltimbanci, dansatoare palide, cu Arlechini, Colombine, creionand peisaje dezolante, cu plopi si neguri, comunicand in genere tristeti grele, mistuitoare, cu aerul uneori de a le lua in ras, de a se amuza de propriile lacrimi.

Marile teme ale simbolismului:

Necunoscutul, Infinitul, Absolutul, Eternitatea, Idealitatea, Principiile sau Elementele, Invizibilul si

Impalpabilul sunt fatete diferite ale unei obligativitati de a intra in posesia cheii perspectivelor

infinite ale lumii. Poezia dobandeste o dubla perspectiva: spre figura interioara a spiritului,

adancindu-se pana in planul abisal al Inconstientului si Irationalului

P. Paltanea: Simbolistii concep lumea ca un ansamblu de forte, instinctul vital colaborand la realizarea unei omeniri superioare

Simbolismul romanesc inregistreaza doua etape conventionale: prima, de tatonare a simbolismului, tine de la 1880 (aparitia Literatorului) pana la momentul de tranzitie 1914, cand Literatorul, dupa numeroase crize, se opreste pentru 15 ani. In etapa a doua(1914-1920), macedonsckienii trec, fara dificultati de conceptie, la Viata noua a lui Ovid Densuseanu si spun nu lipsei de originalitate, formulelor fetisizate. Inadaptibilitatea la mediul ostil din preajma primului razboi mondial, (cand se incheie a doua etapa a simbolismului), deceptia si extenuarea se exteriorizeaza in culori sumbre. Moartea apasa la figurat si la propriu: dispar in jurul varstei de treizeci de ani Traian Demetrescu, Stefan Petica, Iuliu I. Savescu. Unicul, care refuza narcoticul visului este G, Bacovia. Macedonscki, ca sef de scoala desi un frondor multilateral, infierat dupa nefericita epigrama din 1883, adresata lui Eminescu bolnav contribuie din plin la innoirea conceptului de poezie. El trimite de la Paris In arcane de padure o poezie simbolistainstrumentalista

pe care Literatorul o considera intaia incercare simbolista in romaneste, desi

textul nu se distanteaza de modalitatea romantica. Stefan Petica observa exact, in 1901, ca Macedonscki nu e simbolist, ca Noapte de mai si alte margaritare sunt adevarate bucati clasice si ca autorul lor e un clasic decadent (Arta nationala). Aici parerile se impart. E. Lovinescu si N. Davidescu il considera pe vitalistul Macedonscki parnasian. Iar Ovid Densuseanu il gaseste simbolist din familia lui Baudelaire (Noua revista romana, 1901, nr. 25). Concluzia e ca agitatul

Macedonscki, izolat dar nu singuratic, cum observa Tudor Vianu, si-a depasit in capodoperele clasice propriile teorii simboliste. Cel mai consecvent simbolist prebacovian, cu ample lecture straine, a fost Stefan Petica, poetul Fecioarei in alb, al carui deziderat liric e misterul, nostalgiile dureroase, delirul si anxietatea. Nici autorul poemului In gradina, 1905, Dimitrie Anghel, format in plina ambianta simbolista la Paris, n-a fost un simbolist integral. El ia din simbolism rafinamentul,

fluiditatea emotiilor, reveria ca fond olfactiv-muzical, gustul pentru starile nedefinite, reprezentand tranzitia si concilierea impresionismului cu modernismul. A activat desigur, ca alternativa, si frontal antisimbolist care ne intereseaza mai putin. Trebuie remarcat ca E. Lovinescu, teoreticianul modernismului, nu putea fi de acord cu condamnarea unei poezii de aspect nou care sugera inexprimabilul. Pentru criticul de la Sburatorul simbolismul insemna adancirea lirismului in

subconstient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie, a fondului muzical al sufletului omenesc.

Simbolismul romanesc a aparut pe la sfarsitul secolului al XIX-lea sub influenta celui francez ca o reactie a intelectualitatii dezamagite de esecul revolutiei de la 1848 si ca o riposta fata de epigonismul post-eminescian.
Critica literara a decelat mai multe faze ale dezvoltarii simbolismului romanesc:
Simbolismul livresc, o etapa teoretica reprezentata de articolele lui Alexandru Macedonski: Arta versurilor, 1881, Despre logica poeziei, 1880; Poezia viitorului, 1892 in Literatorul, este primul manifest simbolist in literatura romana. in aceasta perioada livresca, simbolismul coexista cu parnasianismul si romantismul (vezi Noaptea de decemvrie, de Al. Macedonski. )
Simbolismul incipient este caracterizat de afirmarea tot mai puternica a elementelor simboliste in poezie, fiind reprezentat de Iuliu Cezar Savescu (peisaje exotice), Traian Demetrescu (Tradem) (sentimentul damnarii, decor lugubru, muzica cu valori instrumentale), Theodor Stamatiad (sentimentalism), Elena Farago.
Simbolismul autentic, reprezentat de Stefan Petica, Fecioara in alb; Dimitrie Anghel, In gradina (florile sunt simboluri, au corespondente in realitate) si Fantazii;
Simbolismul publicitar, asimilat de marele public, reprezentat de Ion Minulescu, Romante pentru mai tarziu, 1908, ; Strofe pentru toata lumea (exotism, cifre simbolice, nume proprii, parodie involuntara, muzicalitatea versurilor), De vorba cu mine insumi; Nu sunt ce par a fi,
Simbolismul protestatar, reprezentat de Emil Isac, Ardealule, Ardealule batran;
Simbolismul autohton (cu tema monotoniei provinciale), reprezentat de George Bacovia, Demostene Botez si Barbu Fundoianu, constituie o ramura originala a simbolismului european.
O alta clasificare distinge urmatoarele aspecte ale simbolismului romanesc: