Formarea limbii romane de G. Calinescu (fragment)

aparare si ilustrare a limbii romane'

Formarea limbii romane

de G. Calinescu

(fragment)

Ca limba in structura si lexicul ei fundamental este latina pare un fapt izbitor. Inraurirea slava, cam masiva, rataceste totusi pe strainul de grai neolatin nepregatit filologiceste. Din punct de vedere estetic, varietatea si specificitatea infiltratiilor dau limbii romane miresmele ei proprii si se pot pana la un punct prevedea efectele literare ale frazei prin simpla analiza a lexicului sub raportul originii. Astfel tot ce priveste situarea omului pe pamant si sub astre, ca fiinta libera, civila, cu institutii si viata economica elementara, categoriile existentei in sfarsit, intra in zona latina.

Romanul crede in Dumnezeu, in ingeri, in zane si a fost botezat de preot la biserica, unde dumineca, mai ales batran, isi face cruce si se roaga. El nu e pagan, caci vede deasupra lui, pe cer, soarele, luna si stelele, si nici salbatic. E domn, om vechiu de cetate si taran, avand o lege, ascultand de un imparat. Avand pamant, lucreaza, face aratura, semanatura, manuieste sapa, secera, impinge boii. Seamana secara, trifoi, canepa. La padure, la munte, la ses, incaleca pe cal, sau se duce pedestru ori cu carul. Toamna pe ploaie, vant, ceata, fulger, iarna pe ger de crapa pietrele sta la adapost. Are casa cu scoarte pe pereti, cu usa, o curte, un staul, un caine, vaca cu lapte, scroafa, oi, gaini. De la fantana aduce apa cu ulciorul ori cu galeata. De-i e foame sta la masa pe scaun si pranzeste ori cineaza, mancand paine, ceapa cu sare, ai, cas, carne fiarta in oala sau fripta pe taciuni. Se slujeste de lingura, mesteca si inghite imbucatura incet. Toamna pune curechi in bute ale carei doage le astupa cu papura, iar mai tarziu taie si afuma porcul. Seara isi asterne, se culca, se acopera si doarme. Umbla descult sau incaltat, se pureca, se scarpina, se scalda, se imbaiaza, se tunde, pune camasa, se imbraca. Are simtire, cuget, si-i place cand pasarile canta in arbori, cand infloresc si inverzesc pomii, merii, ciresii. Daca e inacrit, amarat, zice din frunza si din cetera. In tinereta merge in petit si-si alege muiere, facand nunta. Are socru, soacra, parinti, frate, sora, nepoti, feciori, cumnati, fini. Mortul se pune in mormant si femeile il bocesc. Corpul are oase, sange, cap, frunte, tample, ochi, urechi, rost, dinti, limba, barba, mustati, piept, spinare, sale, mate, buric, pulpe, genunchi si insul e gras, vartos, paros, pantecos, subtire, intreg dupa cum e cazul. Barbatul se face luntre si punte toate zilele saptamanii (luni, marti etc.), alearga, inseaua si inchinga calul, incarca carul, bate fierul, arama, e pacurar, vinde, cumpara, imprumuta. Femeia coase avand ac, ata, foarfece, scarmana lana, toarce, mulge, scutura, sterge, merge prin vecini. Aceste fraze, prin vechimea lexicului au o demnitate abstracta. Fondul slav (slav si vechi bulgar) izbeste numaidecat prin sunete gangavite, gafaite, sumbre, de un grotesc trist adeseori, prin coloarea grea care duce de obicei la vorbirea "neaosa'. Fie pentru ca vin de la o clasa dominanta socotita mocnita si inchisa la suflet, cu ideatia mai grea si incarcata de toate nelamuririle migratiei, fie din cauza ca autohtonul a imprumutat acele cuvinte care notau o stare noua de lucruri, vocabularul de origina slava exprima pierderea demnitatii umane, inegalitatea, raporturile aspre de atarnare, umilinta, necesitatea. Stapani nedoriti au venit siluind sufletele oamenilor saraci, trezind mizantropia. Multe cuvinte arata infirmitati sufletesti si trupesti si sunt apte pentru pictarea monstruosului: marsav, scarnav, gangav, garbov, carn, plesuv, curvar, nauc, prost, tamp. Acum stau fata in fata noul jupan si stapan (care e bogat, lacom, mandru, darz, strasnic, grozav, napraznic) si robul: sarac, slab, blajin. De la stapan iti vin, cand esti sluga, toate relele: bazaconia, munca, osanda, truda, ostenirea, tanjirea, ponosul, jalea, pacostea. Stapanul te plateste, te hraneste, te miluieste, te daruieste. Lui i te jeluiesti, te tangui, te smeresti. Cu el te sfadesti si ai pricina. El te dojeneste, te cazneste, te munceste, te obijduieste, te prigoneste, te huleste, te goneste, te izbeste, te razbeste, te zdrobeste, te striveste, te prapadeste, te sminteste, te beleste. Alte cuvinte trezesc teroarea miscarilor turburi de adunari umane (gloata, gramada, ceata, norod, palc), calamitatile (potop, pojar, vifor, prapad, razmerita, rascoala, razvratire, pribegie), cu sonuri ce inspaimanta (racnire, hohotire, plescaire), sau intra in lumea haoticului, a groazei infernale si escatologice (primejdie, taina, clatire, nalucire, prapastie, bezna, iad).

Chiar din intaiele ungurisme rezulta nuanta de imbogatire in sens antifeudal a observatiei. In partea cu unguri sunt mestesugurile, produsele harniciei umane: ferastraie, hardaie, barde, hamuri, lacate, zabale, hauri. Acolo sunt orasele cu belsuguri, gazdele mari si formalitatile pargaresti (hotar, vama). Dai seama, ai nevoie de chezas si platesti bir. Acolo cheltuiesti si bei aldamasul pe la fagadaie. Atitudinea vitalista specifica a poporului maghiar a fost tradusa in propriile lui cuvinte. Toate ale ungurului sunt uriase, el te uluieste, fiindca-i de neam si e gingas, plin de ganduri si de alean, desi suduieste.

Turcismele vechi cuprind notiuni de interior oriental, obiecte de bazar (conac, fanar, cazan, tipsie, baltag, fildes, catifea). Cu vremea au patruns termenii de alai otoman, de functii pompoase, de bucatarie exotica, de petreceri indecente, de pezevenglacuri, caraghiozlacuri si pehlivanii. Intrebuintarea acestor elemente da frazei un aspect multicolor si bufon.

Dimpotriva, grecismele din epoca fanariota, cu efect mai totdeauna subtil umoristic, reprezinta fineta sufleteasca excesiva, pretentia culturala, pretiozitatea, sofistica, apelpisirea.

Compararea unor vocabule insemnand procese psihice elementare este instructiva. Dorul autohton e o stare de nostalgie senina, cheful oriental e o exaltare monotona, statatoare, jalea slava e depresiva si dureroasa, aleanul unguresc e exuberant, chiuitor. Cugetul latin e "curat', aplicandu-se la el notiunea larga de constiinta, ungurescul gand este numai "ascuns', reprezentand o meditatie prelunga, inaparenta. Gandul nemesului poate fi cu viclesug.

Amestecul de cuvinte de originile cele mai felurite, privind atat obiectul, cat si subiectul (inteligibilul e mai ales latin, irationalul neologistic), cu pastrarea nuantelor, da limbii romane o bogatie extraordinara de colori lirice, in ciuda unei aparente saracii cantitative. Accentele psihice se schimba de asemeni cu repeziciune in fraza pe masura ce se desfasoara impasibilele latinitati, smeritele gangaveli slave, rastelile maghiare, caraghiozlacurile turce, grecismele peltice.

(G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent,

• G. Calinescu deschide Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941) cu o descriere memorabila a limbii romane, realizand o corelatie intre provenienta cuvintelor si expresivitatea lor.
• Pasajul capata valoarea unei demonstratii originale asupra structurii lexicului romanesc, referindu-se intai la fondul latin mostenit, la fondul slav dobandit si apoi la imprumuturile si influentele din maghiara turca si greaca

Fragmentul Formarea limbii romane reprezinta o aparare si ilustrare a limbii romane' (Mircea Martin, G. Calinescu si complexele' literaturii romane, in care se reface un intreg univers al limbii, cuprinzand nu doar observatii lingvistice, ci si referinte istorice si sociale, aspecte psihologice si valori expresive.

Exista si cuvinte de origine slava care pot numi situatii fundamentale; unele dintre ele sunt, daca nu sinonime, oricum dintr-o sfera semantica similara cu acelea invocate de Calinescu din fondul latin (a nadajdui, duhuri, varsta, plugar, glie, oranduiala, ogor, grebla, crivat viscol, vazduh etc). La fel, cuvintele de origine latina pot arata, la randul lor, infirmitati sufletesti si trupesti (misel, imputit, lenes, nebun, in loc de marsav, scarnav, trandav, nauc) sau pot traduce si ele groaza infernala si eschatologica' (vis, genune, intuneric, in loc de nalucire, prapastie, bezna

• Desi staruie asupra importantei primordiale a fondului latin de care leaga vechimea si demnitatea noastra, G. Calinescu intelege ca forta si farmecul limbii romane nu sta in puritatea ei, ci, dimpotriva in amestecul rodnic al unor elemente si valori eterogene.'

(Mircea Martin, G Calinescu si complexele' literaturii romane,

Exercitii

Motivati plasarea acestei demonstratii lingvistice in deschiderea unei istorii a literaturii romane.

Realizati o analiza a celor doua mari componente ale limbii romane ("zona latina' si "fondul slav'), avand urmatoarele repere:

numarul de cuvinte folosite ca exemple;

distributia cuvintelor in campuri semantice.

Autorul realizeaza o opozitie intre fondul latin mostenit si fondul slav dobandit, referindu-se la sonoritatea, sensurile cuvintelor, domeniile de utilizare. Discutati despre viziunea calinesciana asupra limbii, cu referire la diverse perspective:

mijloc de comunicare in viata cotidiana;

depozitara experientei istorice si existentiale a romanilor;

material lingvistic pentru creatia literara.

Deliberati asupra subiectivitatii calinesciene in selectia cuvintelor din cele doua fonduri lexicale, tinand cont si de contraargumentele invocate de Mircea Martin, exeget al operei calinesciene.

Justificati diferenta de intindere a paragrafelor ce descriu "zona latina' si "fondul slav', prin comparatie cu paragrafele scurte, dedicate influentei maghiare, turce si grecesti.

Comentati observatiile calinesciene despre ungurisme, turcisme si grecisme, tinand seama de selectia seriilor de cuvinte, dar si de expresivitatea lor. Lucrati in trei grupe, distribuind fiecarei grupe analiza unei influente.

Demonstrati valoarea concluziva a frazei finale, reliefand atat bogatia limbii romane, cat si sursele expresivitatii sale.

Originea limbii romane

De la latina populara la limba romana

I. O LIMBA ROMANICA

Limba romana face parte din familia limbilor romanice, impreuna cu limba franceza, italiana, portugheza, spaniola, catalana, provensala, retoromana, sarda, dalmata.

Cele zece limbi romanice au statut diferit, unele sunt limbi nationale (portugheza, spaniola, franceza, italiana, romana), iar altele sunt limbi regionale: catalana (Catalunya, regiune autonoma din estul Spaniei), provensala (sudul Frantei), retoromana (dialecte din estul Elvetiei), sarda (insula Sardinia, apartinand Italiei). Limba dalmata, vorbita pe coasta dalmata din Croatia, a disparut la sfarsitul secolului al XIX-lea (ultimul vorbitor al dalmatei se stinge din viata in 1898). Astfel, limba romana ramane singura in grupul limbilor romanice orientale.

"Limba romana este limba latina vorbita neintrerupt in partea orientala a Imperiului Roman, cuprinzand provinciile dunarene romanizate, Dacia, Panonia de Sud, Moesia Superioara, si Inferioara, din momentul patrunderii limbii latine in aceste provincii si pana in zilele noastre."

(Alexandru Rosetti, Istoria limbii romane, 1968)

Toate limbile romanice au evoluat din limba latina, care, vorbita initial in regiunea din jurul Romei, se extinde pe teritoriul vast al Imperiului Roman. In secolul al V-lea d.Hr., Imperiul se prabuseste, se rup legaturile cu centrul (Roma), dar si intre provinciile romane, in tinuturile cucerite se impune latina vulgara (populara), vorbita de colonistii stabiliti in acele locuri si folosita in administratia romana ca unic mijloc de comunicare cu populatiile autohtone.

Contactul lingvistic intre cuceritori si cuceriti are ca efect abandonarea treptata a limbilor autohtone in favoarea latinei populare. In timp, insa, ele constituie substratul care confera individualitate limbilor romanice nou formate.

Latina clasica este varianta scrisa a limbii latine, folosita incepand din secolul al III-lea i.H. si pana in secolul al VI-lea d.Hr. Ca limba oficiala a Imperiului si ca limba vorbita de paturile culte, respecta riguros normele lingvistice, se pastreaza ca limba literara in operele autorilor clasici. Din secolul al VI-lea d.Hr., latina culta supravietuieste, ca limba a culturii medievale, pe tot cuprinsul Europei, in opere stiintifice, in corespondenta dintre carturarii vremii, in cancelariile imperiale, dar si ca limba de cult a crestinilor din Apus.

Latina populara (vulgara) reprezinta varianta orala a limbii latine, folosita in vorbirea familiara, receptiva la inovatii si ignorand aspectele normative. Este singura limba de comunicare intre diversele populatii ale Imperiului Roman si suporta schimbari din partea vorbitorilor autohtoni cuceriti. In fiecare provincie apar alte modificari, determinate de limba vorbita de localnici. Se creeaza astfel premisele aparitiei limbilor romanice.

Latina populara a fost reconstituita dupa:

opere ale lui Plaut, Petronius, Horatius, Cicero;

Vulgata (traducerea Bibliei);

inscriptii (mai ales de la Pompei);

gramatici latinesti;

manuscrise;

metoda comparativ-istorica de studiere a limbilor romanice;

Appendix Probi (sec. III d. Hr.)

Appendix Probi, o lista de greseli intocmita in secolul al III-lea d.Hr., arata clar deosebiri intre latina culta si latina populara: mater "mama' - mamma, pater "tata' - tatta, uxor sau vir "sot - barbatus, norus "nora' - nurus, nepos "nepoata' - nepota, nepotia, nepotilla. Se explica astfel cuvinte mostenite de limba romana din seria gradelor de rudenie prin preferinta pentru diminutive si cuvinte expresive folosite in latina dunareana, in timp ce alte limbi romanice au mostenit formele din latina culta.

II. Mostenirea latina

Razboaiele dacilor cu romanii: 101-102; 105-106.

- dacii (getodacii): - ramura de nord a tracilor; "cei mai drepti si mai viteji dintre traci" (Herodot);

- Crisana si Maramuresul n-au apartinut Imperiului Roman. SE Transilvaniei, S Moldovei, Muntenia si Dobrogea au fost incluse in Moesia Inferior;

- 202 - printr-un edict al imparatului Caracalla - Constitutio Antoniana - cetatenia romana se acorda in masa dacilor;

- 271 - retragerea aureliana; stapanirea romana in Dacia inceteaza.

Romanizare

procesul asimilarii populatiilor cucerite de catre romani;

- s-a realizat pe deplin acolo unde gradul de civilizatie era inferior culturii romane (Gallia, Hispania, Lusitania, Dacia)

- in restul teritoriilor ocupate, acolo unde nivelul de civilizatie al populatiilor cucerite era superior celui roman sau unde autoritatea romana nu s-a mentinut timp prea indelungat, romanizarea nu s-a produs; ex.: Egiptul, Grecia, Britannia, Asia, Bithynia, Syria, Armenia;

- diferentele de la o provincie la alta se datorau, in primul rand, particularitatilor de pronuntie a populatiilor cucerite, apoi tipului de colonisti adusi pentru colonizare din diverse zone ale imperiului, proaspeti vorbitori de limba latina si ei;

Reromanizare - proces din ultimele doua secole, prin care se realizeaza asimilarea neologismelor de sursa latina, franceza, italiana.

Procesul de transformare a latinei populare dureaza cateva secole si are anumite particularitati in spatiul de la nordul si sudul Dunarii, determinate de rusticitatea vietii economice si sociale; lingvistii folosesc termenul latina dunareana. Se pot reconstitui liniile de evolutie la fiecare nivel al limbii.

In fonetica actioneaza mai multe legi:

vocala i dupa consoana produce modificarea consoanei (dicere > dzicere > zicere) sau disparitia ei;

se transforma vocalele a accentuat, o si e in pozitie nazala (adica urmate de n sau n + consoana, m + consoana) in a, u, i sau i;

grupurile consonantice se modifica: ct > pt; ci > ci' > k' [chi]; gl > gl' > g' [ghi];

legea rotacismului (consoana 1 in pozitie intervocalica devine r);

In morfologie, apar cateva schimbari importante:

limba romana si-a organizat mai simplu sistemul flexionar al substantivelor (3 declinari fata de 5 declinari in latina), dar a pastrat formele cazuale cu desinente la substantivele feminine;

verbul are cele patru conjugari ca in latina si cu acelea; vocale tematice: conj. I -a > -a (lat. cantare > rom. canta); con a II-a -ē > -ea (lat. habēre > rom. avea); conj. a III-a -ě > -e (la scriběre > rom. scrie); conj. a IV-a -i > -i (lat. fugire > rom. fugi);

se mentin cele trei moduri verbale personale (indicativ, conjunctiv, imperativ) si trei moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu participiu);

se pastreaza pronume si numerale, dar si numeroase adverbe si prepozitii.

Vocabularul dovedeste mostenirea latina, la analiza fondului principal lexical. Criteriul de evaluare il reprezinta frecventa folosirii cuvintelor de catre vorbitori. Sunt de origine latina cuvintele din seriile semantice cu circulatie: om, corp omenesc, familie, culori, natura, vegetatie, animale domestice si animale salbatice, actiuni cotidiene si fenomene ale naturii.

Etimologia, ca disciplina lingvistica, studiaza originea cuvintelor unei limbi si explica evolutia formala si semantica, pornind de la etimon (forma atestata sau reconstruita din care provine cuvantul) pana in actualitate.

Onomastica este o disciplina lingvistica avand ca obiect de studiu originea, formarea si evolutia numelor proprii de persoane: nume de botez, nume de familie.

Exercitii

Urmariti transformarile cuvintelor mostenite din latina in limba romana, precizand la fiecare modificarile ce survin. Lucrati in doua grupe, fiind atenti la grupurile de litere marcate:

filum, lana, campus, bene, dico, oculus, genunculus;

solem, bonus, ventum, filius, octo, clarus, glemus.

Cronicarul moldovean Grigore Ureche are meritul de a formula si de a argumenta latinitatea limbii romane in Letopisetul Tarii Moldovei, intr-o prima tentativa de stabilire a unor etimologii.

"De la ramleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaina, ei zic galina; muiarea, mulier, fameia, femina; parinte, pater, al nostru, noster si altele multe den limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am intelege.' (Grigore Ureche, Letopisetul Tarii Moldovei)

Identificati legile fonetice care au actionat in evolutia cuvintelor de la limba latina la romana in exemplele folosite de Grigore Ureche.

Sextil Puscariu, autorul unei lucrari monumentale, Limba romana, publicata in 1910, considera ca vocabularul de origine latina al limbii romane ofera o imagine lamuritoare privind starea sociala, felul de viata si indeletnicirile romanilor din vremea cand lipsesc documentele scrise. Ca ilustare, enumera mai multe cuvinte latine ce sugereaza o lupta continua: arma, arcus, sagitta, scutum, cuffea, lucta, batt(u)alia. Alta serie dovedeste o viata pastorala temeinica: mulgere, caseus, coagulare, coagulum, unctum, rancidus. Precizati corespondentul fiecarui cuvant in limba romana si comentati dificultatea sau usurinta acestei operatii ca relevanta pentru latinitatea limbii romane.

Folosind un Dictionar de onomastica, identificati semnificatiile numelor voastre si ale membrilor familiei voastre, precizand si etimologia antroponimelor.

III. Substratul dacic

Substratul este limba autohtona, parasita de o populatie in urma cuceririi de catre un popor a carui limba i se impune prin superioritatea civilizatiei. Imperiul Roman si-a impus civilizatia superioara in tot spatiul european, iar limbile vorbite de cei cuceriti au fost abandonate: limba celtica a galilor, vechea limba iberica in Spania, limba traco-dacilor in Dacia.

In absenta izvoarelor scrise, particularitati ale limbii dacice se pot deduce prin metoda comparatiei intre romana si albaneza, justificata de faptul ca ambele au in comun substratul tracic: traco-ilir pentru albaneza, traco-dac pentru limba romana.

Vocabularul contine cea mai consistenta parte a mostenirii dace. Numarul cuvintelor pastrate nu depaseste cifra 200, dar ele fac parte din fondul lexical principal, cu putere derivativa si o mare bogatie semantica. Cele mai numeroase sunt substantive comune si proprii (Arges, Cris, Dunare, Mures, Olt, Prut, Siret, Somes), mai putine sunt adjectivele si verbele.

Unele aspecte din fonetica si morfo-sintaxa sunt atribuite ipotetic substratului autohton. In fonetica, se explica prin substrat consoanele h, s si vocala a, specifica limbii romane. Formarea unor numerale cardinale prin aditiune (de la unsprezece la nouasprezece) si multiplicare (treizeci), este pusa de unii lingvisti in relatie cu substratul dac, iar de altii - cu influenta slava.

Se pastreaza din limba dacilor:

nume proprii: Arges, Cerna, Cris, Dunare, Iasi, Jiu, Lotru, Oituz, Olt, Siret, Somes, Timis, Turda, Bucur etc;

substantive comune: abur, baci, balaur, barza, brad, branza, brau, buza, ceafa, cioara, copil, fluier, gard, ghimpe, groapa, grumaz, mazare, manz, marar, mos, parau, rata, scrum, stana, strunga, soparla, tap, tarc, urda, vatra, viezure zer etc.;

verbe: a baga, a (se) bucura, a cruta, a scapara etc;

unele sufixe: -esc, -este, -andru, -ani etc.

Exercitii

Cuvintele ordonate alfabetic (substantive comune, adjective si verbe) din lista alaturata au origine daca: argea, baci, balaur, balta, barza, brad, brau, brusture, buza, capusa, catun, cioara, ciunt, ciupi, coacaza, copac, copil, gard, groapa, grumaz, gusa, mal, mazare, magura, marar, manz, mos, naparca, parau, pupaza, rata, scapara, searbad, strunga, soparla, tara, tap, vatra, viezure. Distribuiti cuvintele in minimum patru retele lexicale.

Alcatuiti familia lexicala a cuvintelor: copil, mos, tara.

Formulati cate doua enunturi cu fiecare dintre cuvintele vatra, brau, buza, pupaza, manz, scapara, avand sensuri diferite.

Folosind Dictionarul explicativ al limbii romane, cautati expresiile si locutiunile formate de la cuvintele de baza balta, barza, brad, a ciupi, mal.

IV. ROMANA COMUNA

Romana comuna, ca prima faza a limbii romane, reprezinta limba vorbita de stramosii dacoromanilor, ai aromanilor, ai megleno-romanilor si ai istroromanilor, inainte ca legaturile dintre ei sa se rupa (dupa Sextil Puscariu);

alti lingvisti folosesc termeni diferiti - protoromana, straromana, romana primitiva, traco-balcanica, romano-balcanica;

nu s-a pastrat niciun document de limba, reconstructia ei se bazeaza pe particularitatile comune celor patru dialecte;

delimitarea a suscitat controverse, pentru formare fiind acceptate secolele al V-lea, al VI-lea, dar si al VII-lea si al VIII-lea, iar sfarsitul procesului si scindarea in dialecte se petrece, cel mai probabil, in secolul al X-lea.

Dialectele limbii romane

dialectul daco-roman s-a dezvoltat in nordul Dunarii, pe teritoriul actual al Romaniei, are numarul cel mai mare de vorbitori, a evoluat si ca limba literara, dar si-a diversificat in timp varietati regionale, subdialecte: banatean, crisean, maramuresean, moldovean si muntean;

dialectul aroman s-a dezvoltat in zone din mai multe tari balcanice (Grecia, Albania, Macedonia, Bulgaria), scris cu alfabet grecesc, apoi latin, are o literatura culta; aromanii au trecut si in secolul al XX-lea prin stramutari dintr-o zona in alta, datorita framantarilor istoriei; multi s-au stabilit in Romania;

dialectul meglenoroman are pozitie intermediara intre cele doua, cca. 5000 de vorbitori in zone restranse si compacte (regiunile Meglen si Salonic din Grecia, Voivodina din Serbia, orasele Gevgelija si Skopje din Macedonia); lipsesc scrierile culte, iar literatura populara s-a pastrat in cateva culegeri de la inceputul secolului al XX-lea;

dialectul istroroman se afla in curs de disparitie, cca 1500 de vorbitori, in nord-vestul Croatiei (mai ales sate din peninsula Istria); are o literatura populara (dominata de basme scurte, snoave, proverbe), putine scrieri culte.

Exercitii

. Identificati cuvintele romanesti mostenite din urmatoarele cuvinte latine:

arare, campus, furca, granum, seminare, sementia;

caballus, fenum, nutricium, ovem, pascere, turma;

peccatum, paganus, presbiter, rogationem, sanctus.

Stabiliti etimonul latin al termenilor primordial crestini pastrati in limba romana: biserica, blestema, boteza, cruce. Folositi un dictionar etimologic sau explicativ al limbii romane.

Explicati, apeland la un dictionar de mitologie romaneasca, numele unor sarbatori crestine si ale unor sfinti: Paste, Paresimi, Sanziene, Samedru, Sangiorz, Santilie, Sannicoara.

Multe cuvinte mostenite din limba latina, desemnand elemente de civilizatie urbana, isi schimba sensul in limba romana:

carraria "drum lat, de car' > carare;

pons, -ntis "pod' > punte;

pavimentum "podea' > pamant;

fossatum "sant, groapa' > sat.

Precizati doua aspecte definitorii pentru viata stramosilor nostri ce reies din aceste evolutii semantice.

Comentati sub aspect stilistic originalitatea cimiliturii ce descrie cartea si lectura: Campul alb, oile negre./ Cin'le vede, nu le crede;/ Cin'le paste, le cunoaste.

V. Probleme in disputa: teritoriul si timpul formarii, continuitatea LIMBII ROMANE

Teritoriul formarii poporului roman si a limbii romane a prilejuit dispute stiintifice, din care nu a lipsit miza politica. Timp de doua secole si jumatate au fost avansate mai multe teorii.

Teoria formarii poporului roman doar la N. de Dunare (D. Cantemir, P. Maior, B.P. Hasdeu)

- e infirmata de existenta unor dialecte romanesti sud-dunarene (aroman, meglenoroman, istroroman).

Teoria formarii limbii si a poporului roman doar la S. de Dunare (sustinuta de lingvisti straini: Franz Joseph Sulzer, Robert Roesler, Johann Christian Engel, dar si de cercetatori romani: Ovid Densusianu, Alexandru Philippide)

Teoriile imigrationiste apar in istoriografia straina din secolul al XVIII-lea si al XlX-lea, dar, cu deosebiri importante de argumentare, si la mari filologi romani din secolul al XX-lea (Ovid Densusianu, Al. Philippide). Teoriile contesta continuitatea romanitatii in spatiul carpato-dunarean, mai ales in Ardeal, si sustin ca "patria primitiva' a romanilor se afla in sudul Dunarii, de unde au imigrat si s-au stabilit in nordul fluviului. Teoriile imigrationiste apartin unor istorici, filologi si geografi din Imperiul Habsburgic - Fr.J. Sulzer, J.C. Eder, J.Chr. Engel, ale caror lucrari apar in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Peste aproape o suta de ani, la inceputurile dualismului austro-ungar, R. Roesler le reia, in 1866, 1867 si 1871. Dupa 1918, astfel de lucrari au drept autori iredentisti maghiari.

Demonstratiile cautau sa nege continuitatea romanitatii in spatiul carpatic si, implicit, sa legitimeze pretentia ungurilor de a se fi stabilit primii in Transilvania.

Miza acestor teorii este politica, incercand sa opreasca miscarea prin care romanii isi revendicau drepturile, intr-un context istoric favorabil, determinat de "edictul de toleranta' al imparatului Iosif al II-lea, ce prevedea aceleasi drepturi pentru toate natiile Imperiului Habsburgic. Prin doua memorii, Supplex Libellus Vala-chorum Transilvaniae (1791, 1792), adresate imparatului Leopold al II-lea, reprezentantii romanilor cereau drepturi egale cu etniile privilegiate din Transilvania (ungurii, sasii, secuii), avand motive temeinice istorice si demografice.

Teoriile imigrationiste contin multiple contradictii: timpul migratiei din sudul in nordul fluviului difera de la un autor la altul (de la secolul al V-lea pana la secolul al XIII-lea, ba chiar in secolele al XVI-lea sau al XVIII-lea), locul de pornire a migratiei este incert, iar prima asezare in stanga Dunarii este la campie, dupa unii, la munte, dupa altii.

In sprijinul originii sud-dunarene, autorii au adus argumente istorice:

exterminarea dacilor (dupa interpretarea unui pasaj din lucrarea istoricului roman Eutropius);

evacuarea intregii populatii odata cu retragerea aureliana;

durata redusa a romanizarii, de numai 170 de ani;

"mileniul intunecat' (secolul al IV-lea - secolul al XIII-lea), cu absenta izvoarelor scrise care sa ateste existenta romanilor;

existenta grupurilor de populatie romaneasca in mai multe zone din Peninsula Balcanica.

3. Teoria originii nord- si sud-dunarene e sustinuta de Scoala Ardeleana si majoritatea lingvistilor contemporani. O sustin istorici (A.D. Xenopol si Nicolae Iorga) si filologi (Sextil Puscariu, Al. Rosetti) care considera formarea poporului roman si a limbii romane ca procese inseparabile si unitare petrecute intr-un vast spatiu romanizat, intins la nordul si sudul Dunarii (Dacia si Dobrogea, sudul Pannoniei si Dardania, Moesia Inferioara si Moesia Superioara), extins si in zone de la hotarele Daciei romane, locuite de dacii liberi, influentati de civilizatia daco-romana.

Teoria continuitatii se bazeaza pe diferite marturii:

izvoare istorice (Gesta Hungarorum, cronica oficiala maghiara, afirma existenta valahilor si originea lor romana si consemneaza voievodate romanesti cucerite de unguri la venirea lor din Panonia in Ardeal);

dovezi arheologice (tezaure monetare romane, obiecte cu inscriptii latinesti, ceramica romana, necropole de tip roman - toate datate dupa secolul al III-lea).

Argumentele lingvistice temeinice au fost formulate de Sextil Puscariu in Istoria limbii romane (1910):

persistenta unor termeni ca aur < lat. aurum si pacura < lat. picula numai in nordul Dunarii, unde exploatarea acestora avea deja vechime;

pastrarea numai in vestul actualei Romanii a unor vechi termeni latini: ai "usturoi' < lat. alium, nea < lat. nivea, pacurar < lat. pecorarius;

terminologie agricola: paie < lat. palea, orz < lat. hordeum;

terminologie pastorala (cresterea oilor si a vitelor): miel < lat. agnellus, pasune < lat. pastionem; staul < lat. stabulum;

terminologie crestina: dumnezeu < lat. domine deus, mormant < lat. monumentum.

Din punct de vedere temporal, formarea limbii romane este un proces ce nu poate fi delimitat cu exactitate, dureaza mai multe secole, fiind jalonat de cateva evenimente istorice:

retragerea aureliana din 271-275 d.H. lasa Dacia Traiana in afara granitelor Imperiului Roman, dar nu intrerupe romanizarea;

la sudul Dunarii se intemeiaza Dacia Aureliana;

impartirea Imperiului Roman in Imperiul Roman de Apus si Imperiul Roman de Rasarit (Bizantin) din 395 d.H. si includerea diocezelor Dacia si Tracia in Imperiul Bizantin separa romanitatea orientala de cea occidentala si conduce la evolutii independente;

secolele al VI-lea si al VII-lea constituie limita temporala in limba romana este deja constituita, limita admisa de majoritatea savantilor (Ovid Densusianu, Al. Philippide), impinsa pana in secolul al VIII-lea (Al. Rosetti) sau chiar al IX-lea;

influenta slava, inceputa din secolele al VII-lea si al VIII-lea, exercitata asupra unui idiom deja constituit, legile fonetice nu mai actioneaza asupra imprumuturilor din slava, asa cum au actionat asupra latinei populare (rotacism, inchiderea vocalelor a, o, e in pozitie nazala, palatalizarea grupurilor consonantice cl si gl).

Sextil Puscariu considera ca viata rustica a romanilor se reflecta in limba, mai ales in terminologia pastoritului, si face observatii interesante legate de frazeologia limbii romane la inceputul secolului al XX-lea:

"Numai un neam de pastori poate zice, chiar in limba literara: se incheaga un gand, incheaga o fraza sau cheagul unei societati (francezul ar zice le ciment d'une societ). Poporul, vorbind de un om care si-a consolidat starea materiala, zice ca a prins cheag. Spre a arata ca doi insi sunt de aceeasi varsta, se zice suntem de aceeasi iarba, ca oile scoase deodata la pasune. Se mai zice paste iarba pe care o cunosti, in intelesul de "nu te amesteca in lucruri pe care nu le stii'. Numai un popor la care viata pastorala a jucat un rol de capetenie poate zice ma paste un gand. La baza acestei expresii e imaginea turmei de oi care tunde iarba de la radacina pe unde a trecut pascand.' (Istoria limbii romane,