Gazetaria lui Eminescu

Universitatea "Lucian Blaga"

Faculatatea de Jurnalistica, Sibiu

Gazetaria lui Eminescu

Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in Muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odesa si de Kiev."(Mihai Eminescu)

Orice apropiere de Eminescu implica reverenta ordinarului in fata exceptiei. Pastrarea distantei stabilita de respect si veneratie s-ar putea sa fie cheia traducerii textului eminescian care, poetic sau nu , chestioneaza capacitatea noastra de intelegere si, de ce n-am recunoaste-o , ne tine-n frau, ne hartuieste cu intrebari subtile, ne infasoara intr-un 'web' de cai nestiute si bineinteles ne domina.

E un tur de forta. A sta in fata textului eminescian cu intentii analitice implica oarecare indrasneala, relativa la mine de vreme ce ocolesc poezia si ma avant in zona ceva mai terestra a pubicisticii.

Fateta surprinzatoare ? Zice Murarasu In volumul 'M.Eminescu Scrieri Politice': 'Istoricii literari si esteticienii vor stabili intr-o buna zi cat de unitara a fost existenta materiala si sufleteasca a poetului, cata prezenta artistica si ideologica este in articolul sau de ziar ca si in poema cea mai hieratica..' Exista deci interferare fireasca intre pasirea terestra si zborurile astrale , subtilitatea geniului dizolva eventualele bariere si ne ofera imaginea complexa a unui univers pe care poate ni-l imaginam, ni-l dorim dar ramanem in afara lui.

Ca publicist, Eminescu este un subiect controversat. Pentru unii '..asa cum poezia romana ar fi aratat altfel azi daca n-ar fi existat Eminescu, tot astfel si publicistica romaneasca- marcata esential de stralucirea si de forta exploziva a verbului sau gazetaresc' (Al. Oprea-'Eminescu-Opere vol.IX) , pentru altii: 'Eminescu a fost inainte de toate lterat si nu articolele politice, cu caracterul lor efemer, au facut si fac glorie lui Eminescu, posteritatea nici nu va voi sa le cunoasca'( Ziarul 'Viitorul'22 iunie 1914)

`Polarizare interpretativa care desminte orice idee de 'bloc' de 'granit' cum zice Goga, nu ca impenetrabil ci ca structura unitara in care varietatea de idei ar impieta perfectiunea eminesciana, complexitate de gandire in care trairea directa se sau ne se metamorfozeaza in profunzime, sta in fata noastra cu forme si fond, superficiala si adanca si ca de obicei ne da probleme.

Fie ca scrie la Albina, la Familia, la Convorbiri literare sau Timpul Eminescu survoleaza lumea romaneasca a epocii cu virulenta observatorului inrait dar si cu sensibilitatea ganditorului provocat de intamplari si de ecouri istorice pe care le iubeste dar le diseca si mai ales le interpreteaza cu autoritate uneori profetica.

Cam intre 1870 si 1883 Eminescu cerceteaza'spiritul secolului' in care framantari majore implica natiunea noastra in formare pentru care lupta de afirmare spirituala de desfasoara in atmosfera beligeranta de eliberare a popoarelor din rasaritul Europei, analizeaza realitatea imediata in lumina ecoului istoric pe care-l admira dar profeseaza superioritatea viitorului care nu trebuie sa fie'o simpla continuare' ci 'rectificarea trecutului' {Notita asupra proiectatei intruniri la mormantul lui Stefan cel Mare).

Filozofia lui asupra istoriei cere deplina acceptare a ideii de NATIUNE si PROGRES, excluderea uneia dauneaza celeilalte. In 'Studii asupra situatiei'(Timpuil) este subliniata ideea ca acele sisteme politice care nu sunt'conforme cu sentimentele si aspiratiunile tarii' nu sunt decat'productul unei imaginatii fecunde' Progresul ramane astfel in afara preocuparilor reale si evolutia istorica stagneaza. 'Adevaratul progres' este o'legatura naturala intre trecut si viitor, se inspira din traditiunile trecutului, inlaturand inovatiunile improvizate si aventurile hazardoase'(Curierul din Iasi)

Atitudinea conservatoare il implica in interpretarea prezentului ca o necesitate istorica minora, o treapta numai care sa asigure conectia dintre trecutul'MARE' si viitorul cel putin pe masura acestuia.

Este intr-un fel explicabila aceasta atitudine xenofobica , prezentul romanesc al anilor '70-'80 fiind acela al stradaniei de afirmare in contextul dominatiei straine, fie ea turceasca, in Principate sau austriaca in Transilvania si Bucovina.

Necesitatea afirmarii romanismului este consideranta majora a publicisticii economico-politice a poetului. 'Nu la stat se gandea Eminescu' zice Murarasu 'ci la natiune.' Afirmatie oarecum superficiala ca formulare dar in esenta la subiect, pentru ca existenta si evolutia statului este conditionata de afirmarea si consolidarea natiunii, configuratia nationala ca unitate de limba, teritoriu si cultura justificand in ultima instanta necesitatea statului.

A fost, , este Eminescu nationalist? Chiar daca recapitularea operei eminesciene s-a desfasurat in climatul absurd al secolului trecut ( greu de crezut ca a trecut!), ,indiferent de seismografica interpretare a ceea ce ESTE Eminescu produsa de comentatorii lui, de critici mai mult sau mai putin remarcabili ( la Hasdeu, la Xenopol, la Ibraileanu, la Lovinescu,la Calinescu ,Murarasu, Al Oprea si ,sigur Maiorescu si altii) stim ca el este un nationalist pentru ca dincolo de ideatica romantico-filozofica a poeziei sale apare personalitatea tumultoasa a omului framantat de problemele realului.

Articolele de la Timpul par a fi cele mai virulente cu privire la interpretarea momentului '77 si urmarile lui, batalia de afirmare a romanismului adresandu-se 'strainismului' cu virulenta respingerii totale uneori. Cosmopolitismul politic si cultural ii repugna , este o'simulatiune'. 'Poate ca ar exista cosmopolitism daca el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul care are intr-adevar dorinta de a lucra pentru societate nu poate lucra pentru o omenire care nu exista decat in partile ei concrete-in nationalitati'(Ubi patria, ibi bene)

Turcia, Rusia , Austro-Ungaria, Occidentul european sunt elementele de referinta cu care poetul survoleaza atmosfera politica a vremii, locul romanilor intr-un conglomerat de forte ,care actioneaza facand abstractie de necesitatile unui popor tolerant:'ni se pare ca nici un neam de pe fata pamantului nu are mai mult drept sa ceara respectarea sa dacat tocmai romanul pentru ca nimene nu este mai tolerant decat dansul'('Se vorbeste ca in Consiliul')Dincolo de atitudinea adversa fata de orice element strain, fie ungur, rus, polonez, turc, evreu, austriac, neamt se configureaza in articolele poetului formidabila siguranta a prezentei romanului in istorie, in lume si implicit in viitorul care il preocupa mai presus de orice : 'Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem romani si punctum.'

Problematica istorico-politica a vremii este latura majora a jurnalisticii poetului, nu si singura, notele informative, epistolele memorative, stirile senzationale sunt obligatiile profesionale pe care poetul le accepta ca trebuie.Cronici teatrale, consideratiuni asupra literaturii vremii, probleme pedagogice,informatii mai mult sau mai putin interesante pentru noi ca evenimente dar sigur retinandu-ne atentia pentru ca au fost scrise de mana lui Eminescu formeaza o opera imensa si zic eu ciudat apendice a unuia dintre cei mai mari poeti pe care i-a dat lumea.

Eminescu a devenit stea calauzitoare a elitei intelectuale romanesti abia dupa ce Maiorescu a fost impus sa restituie arhiva lui, astfel rasarind noi, proaspete si sclipitor de adanci poeme, mai ales sub aspect social, politic, istoric, antropologic, mistic si filosofic. Cele mari, "Odin si poetul", "Memento mori", "Povestea magului calator prin stele", "Dumnezeu si om", "Mitologicale", "Antropomorfism", "Rime alegorice", "Sarmis", "Andrei Muresanu" etc., etc. raman neintrecute culmi ale spiritualitatii romanesti. Chiar si postumele din cateva strofe - "Cartile", "Ai nostri tineri", "Cu penetul ca sideful", "Stelele-n cer" sau "In zadar in colbul scolii" - dau dimensiune imediata universalitatii lui Eminescu, locului lui de frunte si in elita intelectuala a lumii. Cu parere de rau, acest loc este neocupat pana la ora actuala, si nu din vina francezilor sau a americanilor, ci din vina epigonilor romani, mai ales politici, care au tot amanat finantarea traducerilor lui Eminescu in limbile de circulatie universala de catre marii poeti ai acestor limbi, nu de "carutasii" lor. Natiunea romana nu si-a editat inca opera completa a lui Eminescu (asa cum i-a editat natiunea germana pe toti marii ei), iar in circurile intelectuale mondiale, acolo unde se taie fasii de intuneric din viitorul dramatic al omului, nu se cunosc inca ipotezele mistice ale lui Eminescu, cum ar fi cea a setei nemuritorilor de temporalitate, sau cele despre "undele de timp ce viitoru-aduce spre-a le mana-n trecut", sau straniile ecuatii matematice si figuri geometrice rasarite pe campurile poemelor sale si ca rime, si ca demers fiintial, si ca testament pentru intreaga omenire.

Dar Eminescu a ajuns si stea calauzitoare a intregii natiuni romane, monarh adevarat al destinului nostru national doar dupa publicarea tarzie a volumelor de publicistica, mai ales a temutului volum X, aparut abia in 1989. Niciun alt publicist roman nu a descris atat de drept si curajos starea natiunii romane din anii 1880-1883 asa cum a facut-o Eminescu. Taranul si boierul, industriasul si meseriasul, actorul si militarul, boschetarul si savantul cautator in stele, politicianul si strainul, nu numai ca au fost trecuti genial de Eminescu in registrul faptelor natiunii, ci au devenit, prin harul lui scriitoricesc, monumente ale istoriei noastre. Tot asa niciun cercetator al fenomenului politic nu a mai aratat cu atata precizie dauna politicianismului romanesc, dar mai ales radacinile lui, crescute pe interesul geopolitic al marilor puteri inconjuratoare, cum ar fi Turcia, Rusia, Imperiul Austro-Ungar. Niciun economist nu a mai demonstrat atat de uluitor necesitatea armonizarii hartii traditiilor economice romanesti cu cele ale lumii. Si niciun alt istoric sau antropolog nu a mai avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume privitor la trecutul si viitorul poporului roman, la mistica lui ontologica, la locul lui in concertul lumii, la influenta nefasta si ciclica a strainilor, inclusiv a nomazilor de tot felul, asupra destinului romanesc atat in trecut, cat si viitor.

In aceste conditii, ale transformarii lui Mihai Eminescu din poet national in erou national, s-a intamplat si mizeria mortii lui din 15 iunie 1889, ingrozitoare si sub aspectul ei fizic, si sub cel al "uitarii" lui Eminescu de catre mai-marii vremii, unii din ei pretinsi prieteni. Marele Eminescu a murit ucis de un nebun intr-un azil nenorocit, a murit bolnav, sarac si descumpanit, la capatul puterilor fizice si intelectuale. Si tot in aceste conditii, pleava inteleghentista a zilei de azi, de la Bucuresti, dar si de la Chisinau, mai ales de cand si-a facut scut din democratie, ni l-a incoltit din nou pe Mihai Eminescu. Ei multiplica rusinea aceasta folosind toate instrumentele mediatice ale momentului, dar fara a-i cunoaste opera, fara a o compara cu marea poezie sau cu stiintele cele mai avansate ale lumii, incercand sa-l transforme intr-un oarecare poet roman din a doua jumatate a secolului XIX. Cel putin in Basarabia, aceasta tentativa de a ni-l umili pe Eminescu nu a trecut, ba chiar a primit o riposta zdrobitoare. Si nu pe la radiourile sau televiziunile comunistilor vremii (si aliatilor lor), ci, mai ales, dinspre mediul de nebiruit al profesorilor de limba si literatura romana.