LACUSTRA

LACUSTRA

Context literar. Prin motive (noaptea, ploaia, nevroza, golul sufletesc, singuratatea), prin atmosfera dezolanta si prin tehnica (muzicalitate interioara, corespondenta, sugestie), Lacustra apartine curentului simbolist. _

Specificul speciei. Poezia comunica o stare de anxietate, de criza, determinata de agresiunea mediului exterior (a ploii). Decorul macabru, simbolul obsedant, acuitatea senzoriala sunt elemente specifice liricii bacoviene.

Titlul este o metafora simbol. Termen cheie al textului, exprimand spaima de ploaie si moartea iminenta, "lacustra' inseamna, de fapt, locuinta lacustra si face trimitere la locuintele preistorice, inaltate pe stalpi in mijlocul apelor sau la marginea lor, oferind numai o neinsemnata protectie in fata calamitatilor.

Teme - motive.

In Lacustra tema dominanta este aceea a singuratatii. Natura ostila.

intemperiile, ploile diluviene exacerbeaza nelinistea celui ce incearca sa se odihneasca, facand mai acut sentimentul solitudinii (,,Sunt singur si ma duce-un gand').

'Apa nu mai este spatiu genezic, nu mai reprezinta haosul primordial, nu mai este obiect al contemplatiei, ci se incarca de conotatii malefice. Ea distruge, degradeaza, destrama natura, mineralul ("Aud materia plangand'), civilizatia (" Un gol istoric se intinde'), dar destructureaza si microuniversul spiritual, spatiul intim al eului poetic. Somnul, noaptea eternizate ("de-atalea nopti') nu mai sunt nici ele faste pentru fiinta, ci dimpotriva accentueaza senzatia de insecuritate sau de captivitate {"Si parca dorm pe scanduri ude / in spate ma izbeste un val').

Asteptarea inspaimantata a mortii prin descompunere, prin eroziune (,, Tot tresarind, tot asteptand') exprima tema mai generala a instabilitatii si precaritatii funciare a omului.

incercarea de a iesi din prizonierat prin regresiunea imaginara in timpuri stravechi, ancestrale nu reuseste. Motivul locuintelor lacustre ilustreaza imposibilitatea oricarei salvari.

Structura - compozitie. Cele patru strofe sunt organizate simetric. Prima si ultima strofa descriu spatiul real si incadreaza ca intr-o acolada, celelalte versuri circumscrise spatiului somnului si al visului, bantuit de cosmaruri. Planul realitatii materiale este dublat de planul lumii interioare.

Tiparul metric este, de asemenea, complex. in prima si a treia strofa se gasesc trei versuri identice cu functie de refren si care amplifica muzicalitatea interna a poeziei ("De-atatea nopti aud plouand'. "Sunt singur si ma duce-un gand/Spre locuintele lacustre').

Masura constanta (de opt, noua silabe), plasarea gerunziului in rima (plouand/plangand), asonanta (se intinde/ploaie; ude/pori) potenteaza sonoritatea sumbra a textului.

Analiza stilistica

Organizarea substantei fonetice in Lacustra creeaza o melodie apasatoare, delirant-macabra care corespunde in structura de adancime unei stari lirice identice, unei tristeti metafizice.

Sonoritatea inclusa a versurilor, realizata prin frecventa vocalei u, un adevarat laitmotiv (aud, plouand, sunt), prezenta grupului consonantic exploziv pi, dar si terminatia stridenta in ind si ind a cuvintelor (gand, asteptand, tresarind) alcatuiesc o tema muzicala grava in perfect echilibru cu nucleul ideatic si afectiv al poeziei.

La nivel morfo-sintactic, verbele de perceptie (tresar, mi se pare, simt) si gerunziul (asteptand, tresarind) indica starea de veghe nelinistita, angoasa eului poetic. Semnele prezentei acestuia in text sunt de altfel foarte numeroase. Solitudinea si insingurarea lui sunt sugerate prin regimul verbal si pronominal, dar si prin reluarea adjectivului singum

Propozitiile spaimei si ale trairilor afective rezulta si din utilizarea staruitoare a adjectivelor nehotarate {"atatea nopti', "atata ploaie'), a adverbului de intensitate {"tot tresarind, tot asteptand') si a conjunctiei "si' {"si parca dorm ', "si mi se pare ').

Structura lexicala a poeziei exprima de asemenea teama de fenomenul diluvian si apasarea sufleteasca. Gruparea cuvintelor in sfera semantica a apei {lacustra, plouand, plangand, ude, val, ploaie) si a umanului {singur, simt, tresarind, "ma duce-un gand') explica transferurile dinspre marele univers (cosmic) spre micul univers (intim).

In plan stilistic, repetitia versurilor {"De atatea nopti aud plouand'), personificarea {"materiaplangand'), simbolul (locuintele lacustre) exprima teroarea materialitatii si fragilitatea fiintei in fata agresiunii acesteia.

Receptarea critica

"Exemplul maxim al nenorocirii dizolvate in aceasta apa-neant il reprezinta desigur Lacustra, in care cosmosul intreg se lichefiaza, recurge spre haos, reintra in intunericul nebulos al primordialitatii si inexprimabilului, devine ireparabilitate. Si intr-o incomparabila stare de singuratate, frica, amenintare, ipoteze, insecuritati, poetul aude plouand (nu vede, aude si asteapta dardaind). Ce? Ca arabii lui Exupery din fata cascadei, sfarsitul probabil.'

(Ion Caraion, Sfarsitul continuu) (E.C.)