Investitiile: finalitate a comportamentului antreprenorial

Investitiile: finalitate a comportamentului antreprenorial

Domeniul antreprenoriatului s-a bucurat de o atentie deosebita în literatura de specialitate. Desi nu exista o definitie unanim acceptata a întreprinzatorului sau a procesului de antreprenoriat, specialistii cad de acord asupra importantei acestora în dezvoltarea economica. Activitatea antreprenoriala poate crea conditii bune pentru dezvoltarea pietelor noi si pentru oportunitati de afaceri, catalizând întregul set al activitatilor economice, iar finalitatea acestei activitati este reprezentata de investitii.

În viziunea lui Casson (1982) esenta antreprenoriatului consta în perceptii diferite privind mediul de afaceri. Nasterea unei firme poate fi considerata una dintre fazele activitatii antreprenoriale, însa nu poate fi considerata punctul de plecare sau rezultatul final al acesteia.

Vârsta si sexul joaca un rol semnificativ în deciziile antreprenoriale. Potrivit lui Koellinger, Levesque, Minniti (2007), probabilitatea de a demara o afacere creste odata cu înaintarea în vârsta pâna la un anumit prag, dupa care aceasta probabilitate scade. Blanchflower (2004) a demonstrat ca barbatii au o înclinatie mai mare de a demara o afacere decât femeile.

Investitiile exista doar corelate cu intitiativa si proprietatea privata, elementele cheie ale liberalizarii economice.  În România, tranferul proprietatii de stat în proprietate privata a fost un proces anevoios datorita efectelor restrictiilor privatizarii. Datoriile mari ale firmelor catre stat si pietele interne financiare si de capital insuficient dezvoltate au facut ca majoritatea privatizarilor sa se faca de catre antreprenori straini.

Începutul secolului XXI a fost caracterizat în plan economic de o adâncire accelerata a procesului de globalizare, fluxurile mondiale de investitii straine directe fiind una dintre principalele forme de manifestare a acestui proces. Prin intermediul investitiilor straine globalizarea a devenit o componenta cotidiana a vietii, fie prin produsele sau serviciile achizitionate, fie prin locul de munca sau modul de comunicare sau de petrecere a timpului liber.

În perioada 1987-1997 fluxurile mondiale de investitii straine directe au cunoscut o dublare la fiecare 5 ani. În acelasi timp, dupa 1999, vânzarile globale ale filialelor societatilor transnatilonale au fost permanent de peste doua ori mai importante decât comertul din punct de vedere al furnizarii de bunuri si servicii catre pietele straine.

Criza economica mondiala manifestata în anii 2008 si 2009 a stopat temporar acest trend. Depasirea crizei va aduce cu sine si o modificare a ordinii economice mondiale, dar acest fapt nu va putea sa influenteze decât în sens pozitiv rolul jucat de investiile straine directe în circuitul economic mondial. La nivelul economiei mondiale investitiile straine directe se orienteaza în proportie majora catre tarile dezvoltate, dar interesul pentru acest tip de investitii este deosebit si în cazul tarilor în dezvoltare nu doar de intrari de capital strain, ci si de experienta manageriala moderna, de know-how si acces la piete în desfacere.

1.1          Conceptul de investitia internationala

Investitiile internationale de capital se materializeaza sub doua forme, si anume investitiile straine directe (ISD) si investitiile de portofoliu (ISP). Ceea ce deosebeste, în principiu, cele doua forme de manifestare ale fluxurilor internationale de capital este modalitatea de exercitare a controlului asupra investitiei de catre investitor.

Din punct de vedere metodologic dar si operational, exista mai multe definitii ale investitiilor straine directe. Dintre acestea, cea mai importanta din punct de vedere practic este definitia apartinând Fondului Monetar International (FMI). Importanta acestei definitii rezulta din faptul ca ea este folosita de toate tarile membre FMI în raportarile acestora privind situatia balantei de plati, aceste date fiind ulterior folosite în comparatiile internationale privind volumul investitiilor straine directe într-o tara sau alta.

Conform acestei definitii, investitia straina directa este o categorie a investitiilor internationale care reflecta scopul unei entitati rezidente într-o tara (investitor direct) de a obtine un interes de durata într-o companie rezidenta într-o alta tara (investitie directa).

În acceptiunea manualului de balanta de plati a FMI principalul criteriu utilizat în identificarea unei investitii directe este influenta semnificativa pe care o are investitorul în administrarea investitiei directe. Drepturile de care beneficiaza un investitor direct, conferite de detinerea puterii de vot, sunt diferite de acelea ale unui investitor de portofoliu care nu are posibilitatea de a participa direct la administrarea companiei.

Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, fluxurile de ISD au crescut ca pondere în fluxurile investitionale internationale, odata cu realizarea de catre SUA a unor investitii masive destinate reconstructiei Europei Occidentale. Spre deosebire de ISP care reprezinta externalizarea unor active financiare (actiuni si obligatiuni), ISD genereaza un flux investitional internalizat care include atât active de capital (tangibile), cât si active intangibie (cunostinte manageriale, de marketing, know-how).

1.2          Investitia straina directa si tipologia ei

Interesul pe temen lung presupune existenta unei relatii pe termen lung între investitor si investitia directa, precum si participarea în mod semnificativ a investitorului direct la conducerea companiei respective. Relatia de investitie directa include atât tranzactia initiala între cele doua entitati, precum si toate tranzactiile ulterioare ce au loc între acestea si întreprinderile afiliate, încorporate sau neîncorporate. Investitia straina directa poate fi realizata atât de persoane fizice, cât si de persoane juridice.

Întreprinderea în care s-a materializat investitia directa este o întreprindere încorporata sau neîncorporata în care un investitior strain detine 10% sau mai mult din actiunile obisnuite sau din puterea de vot, în asa fel încât sa aiba efectiv un cuvânt de spus în conducerea firmei.

Componentele tranzactiilor de capital aferente investitiilor straine directe sunt:

Actiunile: actiunile detinute în sucursale, partile sociale din capitalul filialelor si asociatelor, precum si alte contributii la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din partea unui investitior direct. Actiunile preferentiale nu constituie parte a capitalului, ele fiind considerate titluri de valoare de natura datoriei si se considera ca facând parte din categoria “alte investitii directe de capital”.

Împrumuturile intra-firma (alte investitii directe de capital): acestea se refera la fondurile împrumutate (inclusiv obligatiunile si creditele furnizor) între investitorul direct si sucursale, filiale si asociate. Spre deosebire de celelalte împrumuturi din contul financiar, în cazul împrumuturilor înregistrate la capitolul investitii directe, nu se face nicio distinctie între ele, în functie de maturitatea creditului (termen scurt sau mediu si lung).

Profituri reinvestite: profiturile reinvestite constau în venituri (potrivit actiunilor detinute în companie) pe care le primeste investitorul direct si care nu au fost distribuite ca dividende de catre fililale sau asociate, sau venituri pe care sucursala nu le-a remis investitorului direct.

Tipurile de ISD:

Din punctul de vedere al contributiei fluxului de participatii straine la capital în întreprinderile investitie straina directa exista doua tipuri de ISD, si anume investitiile staine propriu-zise, cele cu participare de capital efectiv si cele fara participare de capital, dar permitând totusi detinerea controlului de catre investitorul strain.

În cadrul investitiilor straine propriu-zise exista trei tipuri principale de investitii (“Aspecte metodologice privind statistica ISD”, Banca Nationala a României):

1.     cele pe teren gol sau greenfield investment  (investitii pornite de la zero);

2.       achizitiile, fuziunile (preluarea integrala sau partiala de întrprinderi de catre investitori straini de la rezidenti);

3.       investitiile într-o societate locala cu participarea investitorilor locali, joint-venture cu participare la capital.

Din punctul de vedere al tipului de activitati se pot deosebi doua tipuri de ISD (“Investitiile straine directe si restructurarea economiei românesti, în contextul integrarii europene”, Raluca Prelipceanu: pag.85):

1.       ISD orizontale. Firma desfasoara în tara gazda activitati ce fac parte din cadrul aceluiasi sector ca si activitatile desfasurate în tara de origine. Acest tip este motivat mai ales de o strategie bazata pe cerere, având drept scop principal satisfacerea cererii locale sau regionale.

2.       ISD verticale. Firma desfasoara în tara-gazda activitati într-un sector aflat în amonte sau în aval fata de sectorul în care opereaza în tara de origine. Acest tip vizeaza în general exploatarea conditiilor ofertei si reexportul catre tara de origine.

În functie de motivatiile primare ale investitorilor straini si atributele esentiale ale tarii gazda sunt patru tipuri de investitii caracteristice fiecarei perioade în parte:

tabel 1.1

sursa: “Investitiile straine directe între teorie si practica economica. Analize comparative”, Viorela Beatrice Iacovoiu: pag. 61

1.3          Caracteristicile investitiilor straine directe

În functie de natura tranzactiei: fluxuri financiare, tehnologice, materiale si de cunostinte ce determina un flux investitional internalizat iar durata manifestarii interesului investitional este pe termen lung. Principalii agenti economici implicati sunt societati transnationale (ST) si fonduri de investitii colective (fonduri private de investitii, si diverse fonduri de investitii financiare cum ar fi fonduri mutuale si de risc).

Principalele obiectivele urmarite de investitorii straini sunt accesul la piata prin stabilirea unei pozitii puternice pe piata nationala sau câstigarea accesului la o noua piata regionala), accesul la factorii de productie care au un cost real scazut (competitivitate prin cost), accesul la resurse naturale si umane, accesul la cunostintele stiintifice si capacitatile de cercetare-dezvoltare locale.

Practica a demonstrat ca cea mai mare parte a ISD se realizeaza de catre societatile transnationale, în principal, prin fuziuni si achizitii internationale.

Liberalizarea ISD a favorizat expansiunea fara precedent a sociatatilor transnationale, facilitând intrarea acestora pe pietele interne la nivel global, ceea ce a generat cresterea puternica a produselor industriale. În acest context, ISD reprezinta nu numai mecanismul principal de integrare a pietelor, ci si liantul dintre sistemele productive ale diverselor tari. În consecita, ST, în calitatea lor de principal vehicul investitional, reprezinta motorul internationalizarii productiei si, prin aceasta al globalizarii. Fluxurile generate de astfel de societati, sunt principala forma de manifestare a globalizarii (ca urmare a acordurilor de liberalizare a investitiilor).

În esenta, atât integrarea, cât si globalizarea, reprezinta un proces de liberalizare a circulatiei capitalurilor, bunurilor si serviciilor, tehnologiilor si informatiilor. Diferenta esentiala consta în faptul ca UE dispune de institutii proprii de generare a unor politici comune, precum si de mijloace de control care fac posibila existenta Pietei Unice. Piata Unica, asa cum este ea definita prin Actul Unic European, presupune, printre altele, libera circulatie a capitalului, a fortei de munca, a serviciilor si bunurilor. În actualul context, apare inevitabil intrebare daca se mai poate numi investitie straina directa o inverstitie realizata de o tara membra a UE într-o tara membra si ea UE.

1.3.1 Indicatorii de masurare ai investitiilor straine directe

În analizele economice, din punct de vedere cantitativ, investitiile straine directe, sunt exprimate prin doi indicatori corelati, respectiv fuxurile de investitii straine directe si stocurile de investitii straine directe.

Prin fluxurile de investitii straine directe (FDI flows) se înteleg sumele aferente investitiilor realizate de catre investitori straini într-o perioada de timp (de obicei un an).

Fluxurile de investitii pot fi de intrare – FDI inflows (ce investitii s-au facut într-o tara sau grup de tari de firme sau investitori nerezidenti) sau de iesire – FDI outflows (ce incestitii au fost facute de firme sau investitori rezidenti într-o alta tara sau grup de tari). Fluxurile de investitii straine directe sunt înregistrate anual la valoarea neta, respectiv prin scaderea debitelor din creditele contului de capital privind operatiile dintre investitorul direct si filialele sale din strainatate.

Stocul de investitii straine directe (FDI stock) reprezinta valoarea participatiilor la capital si a rezervelor (inclusuv profiturile retinute) apartinând firmei investitoare, la care se adauga valoarea datoriilor nete ale filialelor catre firma investitoare. Datele cu privire la stocurile la investitii straine directe sunt prezentate la valoarea contabila sau istorica, reflectând preturile la momentul realizarii investitiei.

La nivel de economie (tara) stocurile de intrari de investitii straine directe (inward FDI stock) reprezinta valoarea capitalurilor si rezervelor din economie care apartin firmelor investitoare rezidente în alte tari. La rândul lor, stocurile de iesiri de investitii straine directe (outward FDI stock) reprezinta valoarea capitalurilor si rezervelor aflate în alte tari si care apartin firmelor investitoare rezidente în tara de referinta.

În mod simplificat se poate spune ca stocul de investitii straine directe –cu referire la stocul de intrari- reprezinta suma investitiilor straine directe efectuate la un moment de referinta pâna la data indicata.

1.4          Teorii economice privind investitiile straine directe

În esenta principalele teorii pot fi grupate în: teorii ale dezvoltarii macroeconomice, teorii ale întreprinderii si teoria eclectica (tabelul 1.2). Toate aceste teorii au aparut si s-au dezvoltat odata cu evoluttile înegistrate în fluxul de ISD si cu modificarile intervenite în motivatiile companiilor multinationale de a investi în strainatate.

tabel 1.2

sursa: “Investitiile straine directe între teorie si practica economica. Analize comparative”, Viorela Beatrice Iacovoiu: pag. 40

1.4.1 Teoria valorificarii imperfectiunilor pietei

Potrivit teoriei valorificarii imperfectiunilor pietei, sustinuta si dezvoltata de Hymer (1960) si Kindleberger (1969), principalele cauze care determina fluxul de ISD sunt: diferenta ratei de profit între diferitele piete; imperfectiunile pietei (imperfectiuni pe piata bunurilor, imperfectiuni pe piata factorilor si economia de scara sau productia de masa) a caror evaluare este preferabila sub forma ISD decât sub forma exportului sau vânzarii licentelor. Intrarile si iesirile de fluxuri de ISD se realizeaza în aceasi tara si în acelasi timp; companiile multinationale care investesc în strainatate au în continuare o activitate sustinuta si în tara de origine; societatile transnationale investesc si, în acelasi timp, se împrumuta în strainatate.

Anliza lui Hymer se bazeaza pe doua feluri de imperfectiuni ale pietei:

A) imperfectiuni structurale, caz în care investitorii urmaresc sa controleze o întreprindere straina, prin fuziune sau achizitionare, pentru a aplica întelegeri de cartel între ei.

B) costul tranzactiei si al imperfectiunii informationale datorate distributiei inegale a 'avantajelor' între întrprinderile existente sau cele potentiale. Astfel, o companie multinationala care îsi asuma riscuri si, implicit, costuri suplimentare, trebuie sa compenseze aceste costuri prin câstiguri mai mari decât ale întreprinderilor nationale, câstiguri obtinute ca urmare a utilizarii unor tehnologii superioare, experientei manageriale.

Prin urmare, pentru ca o întreprindere sa efectueze o investitie în strainatate, trebuie sa dispuna de 'avantaje' (cunostinte si tehnologii superioare) mai mari decât 'dezavantajele' (riscuri datorate insuficientei cunoasterii pietei straine).

Hymer defineste avantajul absolut ca rezultanta a intersectiei între avantajele oferite de o tara si cele oferite de un sector industrial. În conceptia sa, productia internationala vizeaza 'un sector industrial într-o anume tara'. Contributia sa deosebit de importanta demonstreaza, pentru prima data, ca ISD reprezinta nu numai un flux de capital, ci si un flux de 'cunostinte', diferentiind, astfel ISD de cele de portofoliu.

La fel ca si Hymer, Kindleberger (1969) cosidera ca ISD sunt determinate de imperfectiunile pietei. În opinia sa fluxurile de ISD se datoreaza fie unor imperfectiuni pe piata bunurilor sau factorilor, fie interventiilor administrative sau întreprinderilor care, afectând regulile concurentei libere, segmenteaza piata. Acest teoretician, explicând ISD prin prisma concurentei de monopol, propune trei tipuri diferite de imperfectiuni ale pietei: imperfectiuni pe piata bunurilor, imperfectiuni pe piata factorilor si economia de scara sau productia de masa.

Imperfectiunile pe piata bunurilor sunt generate de diferentierea produselor si tehnicile de marketing. În opinia lui Kindleberger, marile întreprinderi investesc una în tara celeilalte pentru a avea posibilitatea sa supravegheze reciproc (în vederea obtinerii unui avantaj decisiv fata de cealalta), ceea ce explica concentrarea ISD în câteva sectoare industriale (teoria avantajului de oligopol).

Imperfectiunile pe piata factorilor se datoreaza proprietatii tehnologiilor, accesului diferit pe piata de capital si expertizei manageriale diferentiate. Astfel, valorificarea acestor 'avantaje' prin ISD este de preferat înstrainarii lor (ca de exemplu prin licentiere, în cazul proprietatii unei tehnologii), datorita obtinerii unor câstiguri mai mari.

Productia de masa permite cresterea eficientei. În opinia lui Kindleberger, aceasta este diferita de integrarea pe orizontala realizata prin fuziuni si achizitii cu scopul aplicarii unor întelegeri de cartel (imperfectiuni structurale, Hymer). Aratând ca întreprinderile organizeaza mai repede productia decât sa înfrunte concurenta, Kindleberger scoate în evidenta avantajele integrarii pe verticala (asigurarea aprovizionarii cu materiale si componente pentru productie concomitent cu evitarea riscurilor datorate schimbarii tehnologiilor sau retelei de desfacere).

Asadar, potrivit celor doi teoreticieni, cauza esentiala a fluxurilor de ISD o reprezinta imperfectiunile pietelor. Daca pietele bunurilor si ale factorilor ar fi perfecte, ISD nu ar mai avea sens, întrucât agentii economici ar putea 'fructifica' la nivel local, national avantajele pe care le detin.

1.4.2 Teoria ciclului de viata al produsului

Teoria ciclului de viata al produsului sustinuta si dezvoltata de Vernon (1966) demonstreaza ca localizarea activitatii productive a unei întreprinderi multinationale evolueaza pe parcursul ciclului de viata al produsului, determinând deplasarea companiilor transnationale de la export catre ISD.

Initial, productia are loc în tara de origine. Producatorii investesc în strainatate în momentul în care produsul a ajuns standardizat si este în faza de crestere, beneficiind astfel de costul mai scazut al factorilor de productie, pentru a evita pierderea pietei în favoarea altor producatori. De asemenea, companiile multinationale vor prefera sa continue productia într-o alta tara, care ofera costuri mai avantajoase decât precedenta (spre exemplu tarile mai putin dezvoltate). Vernon a reusit ca prin modelul ciclului de viata al produsului sa explice intrarea initiala pe pietele staine a întreprinderilor multinationale producatoare care sunt, de regula, întreprinderi cu caracter de oligopol.

1.4.3 Teoria internalizarii productiei

Teoria internalizarii productiei a fost initial dezvoltata de Buckley si Casson (1976) si preluata de Rugman (1980) si Wiliamson (1985). Potrivit acestei toerii, întreprinderile înlocuiesc pietele interne cu fluxuri interne de factori, bunuri si servicii atunci când costurile implicate sunt mai reduse decât costurile de organizare a pietelor. Cu alte cuvinte, firmele creaza piete interne care înlocuiesc pietele imperfecte cu produse intermediare. Potrivit lui Buckley si Casson exista cinci tipuri de imperfectiuni ale pietelor de bunuri intermediare, care pot fi suplinite prin internalizare:

-inexistenta unor piete pentru activitati interdependente ca, de exemplu, activitatile de cercetare dezvoltare;

-imposibilitatea de a expoata eficient (prin practicarea unor preturi diferentiate) pozitia detinuta pe piata, pozitie datorata cunostintelor cu caracter de monopol;

-monopolul bilateral (în situatia în care genereaza negocieri fara sfârsit sau fara argumente);

-asimetrie informationala între vânzator si cumparator cu privire la calitatea si valoarea produsului;

-limitarea interventiei guvernamentale (impozit pe profit sau taxe) pentru bunurile care nu au o piata externa.

În consecinta, principala concluzie a acestei teorii este înlocuirea pietelor externe imperfecte cu piete interne.

1.4.4 Teoria eclectica

Teoria eclectica dezvoltata de Dunning (1977) se sustine ca fluxurile se investitii nu sunt determinate de o singura cauza, ci de o combinatie de motivatii, si anume: avantajele tarii gazda; avantajele specifice întreprinderii investitoare; capacitatea investitorului de a internaliza aceste avantje.

Potrivit lui John Dunning, teoria activitatii societatilor transnationale este la granita “dintre teoria macroeconomica a comertului international si teoria microeconomica a firmei, fiin un exercitiu de alocare macroeconomica a resurselor si de teorie organizationala” (Mazilu, 1999, pag,50).

Astfel, o întrprindere transnationalp va lua decizia de a investi într-o tara numai când conditiile din aceasta tara îi vor permite sa obtina cel mai mare câstig din internalizarea cunostintelor sale si din avantajul de monopol. Drept urmare, ISD rezulta ca o combinatie dintre avantajele tarii de origine legate de proprietate si avantajele specifice dotarii cu resurse ale tarii gazda (Dunning, 1992, pag.8).

În opinia lui Dunning, avantajele specifice legate de proprietate favorizeaza întreprinderea investitoare, iar avantajele specifice legate de un spatiu geografic favorizeaza tara gazda. Luând ca exemplu productia internationala, el arata ca aceasta nu se datoreaza numai avantajelor specifice de monopol ale întreprinderilor multinationale si capacitatii lor de a internaliza aceste avantaje, ci si experienta unei tari straine în care productia sa aduca întrepriderii câstiguri unice.

În consecinta, teoria eclectica ofera o explicatie complexa a fluxurilor de ISD, evindentiind si motivatiile companiilor multinationale de a investi în strainatate. Prin aceasta teorie Dunning încearca sa ofere un raspuns le urmatorele întrebari: “de ce se fac ISD?” si “unde se fac?, respectiv “cine le face?”.

Din sinteza acestor teorii reiese faptul ca prin realizarea de ISD firmele urmaresc obtinerea celui mai mare câstig posibil din valorificarea avantajelor proprii. Drept urmare, acestea internalizeaza pietele extene, generând fluxuri interne de bunuri si servicii, cunostinte si altele. Un alt aspect comun, dar mai putin evident, ar fi acela ca, presupunând ca firmele realizeaza ISD atunci când dispun de avantaje ce pot fi valorificate, aceste teorii sugereaza, implicit, ca s-a atins un anumit nivel de dezvoltare economica al tarilor sursa.