Lacul de MIHAI EMINESCU - comentariu

Lacul

de MIHAI EMINESCU

"Lacul codrilor albastru Si sa scap din mana carma,

Nuferi galbeni il incarca; Si lopetile sa-mi scape;

Tresarind in cercuri albe

El cutremura o barca. Sa plutim cuprinsi de farmec

Sub lumina blandei lune-

Si eu trec de-a lung de maluri, Vantu-n trestii lin fosneasca,

Parc-ascult si parc-astept Unduioasa apa sune!

Ea din trestii sa rasara

Si sa-mi cada lin pe piept; Dar nu vine. Singuratic

In zadar suspin si sufar

Sa sarim in luntrea mica, Langa lacul cel albastru

Inganati de glas de ape, Incarcat cu flori de nufar."

Mihai Eminescu s-a inscris in romantismul european prin tema iubirii si a naturii care este predominanta in lirica sa. La Eminescu natura are doua ipostaze ,una terestra si una cosmica, interferate in mod armonios, in cadrul careia indragostitii oficiaza un adevarat ritual al iubirii. Natura terestra apare cu elemente specifice ale spatiului romanesc - codrul izvoarele, salcamul, teiul, lacul, trestiile-vazute in vesnica rotire a anotimpurilor.

Natura terestra este ocrotitoare, calda uneori salbatica, participind mereu la framantarile poetului si constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei si meditatiei. Natura cosmica este simbolizata mai ales prin cadrul nocturn, in care luna stelele, luceferii, participa direct la sentimentul iubirii umane.

Poezia "Lacul" a fost publicata in revista "Convrbiri literare " la 1 septembrie 1876 si se inscrie in tema iubirii si a naturii tema fundamentala in lirica "poetului nepereche". Creatia lirica "Lacul" este o idila cu puternice note de pastel .

Idila este o specie a liricii erotice in care este ilustrata viata si dragostea manifestate in cadrul rustic , intr-o forma optimista sau idealizata .

Pastelul este specia lirica in care poetul descrie un tablou din natura , apeland la imagini vizuale si auditive, precum si la figuri de stil specifice.

Titlul numeste simbolic cadrul naturii feerice printr-unul dintre cele mai intalnite elemente din lirica eminesciana ,lacul. Toate celelalte elemente care compun decorul in care urmeaza sa se manifeste iubirea - trestiile barca , luna, nuferii-converg necontenit catre lacul din mijlocul codrului . In viziunea lirica a lui Mihai Eminescu , apa este un element al vietii, al profunzimii trairilor interioare, sugerand intensitateas sentimentului de iubire ideala si visul implinirii acesteia in cadrul unei naturi feerice, ocrotitoare.

Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala ,o poveste de dragoste imaginata intr-un cadru natural rustic, cu care se contopeste trairea interioara a eului liric.

Poezia "Lacul" este alcatuita din cinci catrene organizate gradat ca stare sufleteasca de la speranta implinirii iubirii pana la tristetea sfasietoare din final . Compozitional poezia poate fi structurata pe doua planuri , unul real, exterior, care cuprinde tabloul descriptiv al naturii si altul ideal, interior, al visului de implinire a iubirii absolute.

Strofa intai descrie cadrul naturii decorul in care eul liric va exprima dorinta arzatoare de a simti in profunzime sentimentul de iubire absoluta . Imaginea vizuala construita prin epitete cromatice , a lacului "albastru", incarcat de "nuferi galbeni", este la inceput statica , apoi creste in dinamism , in miscare , umanizandu-se , deoarece tresare emotional "in cercuri albe". Tabloul naturii anticipeaza astfel ,emotia poetului in asteptarea nerabdatoare a iubitei.

Strofa a doua compune spatiul interior al trairii al visarii eului liric la iubirea ideala. Motivul asteptarii este relevat prin verbe ce exprima nesiguranta incertitudinea "parc-ascult", "parc-astept", stare accentuata si de repetitia acestora . Nerabdarea indragostitului de a-si intilni iubita este exprimata inca din primul vers: "Si eu trec de-a lung de maluri". Folosirea verbelor la conjuctiv sugereaza speranta visul de implinire a iubirii , posibila fericire fiind vizualizata prin gesturile tandre , mangaietoare:"sa rasara " , "sa-mi cada". Eventualitatea implinirii visului de iubire este in concordanta cu posibilul cuplu realizat de poet prin doua pronume personale, "eu" si "ea", care sugereaza , pe de o parte ,confesiunea poetului ,

iar pe de alta parte , unicitatea iubitei, pronumele fiind subliniat grafic. Iubita este ,asadar ,"ea" ,unica, singura care ar putea sa-l faca fericit.

Strofele a treia si a patra imagineaza in continuare, eventuala poveste de iubire, idila , care se manifesta ca un ritual incarcat de emotia

posibilei intilniri: "Sa sarim in luntrea mica/ Inganati de glas de ape , /Si sa scap din mana carma ,/Si lopetile sa-mi scape;". Verbele sunt tot la conjunctiv pentru ca intalnirea nu este reala, ci ea se petrece numai in imaginatia poetului, ca dorinta arzatoare a eului liric de contopire a cuplului de indragostiti , intr-o iubire ideala: " sa sarim ","sa scap","sa-mi scape","sa plutim", "fosneasca ","sune". Imaginile vizuale se impletesc cu imaginile auditive, natura fiind participativa la sentimentele profunde de iubire in eventualitatea implinirii cuplului, idee sugerata prin personificarea"Inganati de glas de ape". Vizual, natura este dominata de"lumina blandei lune care este si ea personificata prin epitetul "blanda" si care la Eminescu este astrul tutelar, care vegheaza evenimentele ce se petrec pe pamant. Elementele auditive sunt exprimate prin sintagme sugestive pentru ipostaza naturii de participant activ si sensibil la zbuciumul interior al eului liric, in dorinta de implinire a cuplului de indragostiti :"inganati de glas de ape"; "vantu-n trestii lin fosneasca","unduioasa apa sune!". Din aceste strofe se desprinde si ideea armoniei perfecte intre planul real, al naturii si planul ideal, al visului de iubire absoluta, dintre planul exterior, al decorului natural si cel interior, al sentimentelor.

Ultima strofa exprima tristetea sfasietoare a eului liric, provocata de neputinta implinirii visului erotic si de solitudinea dureroasa si incarcata de suferinta. Dezamagirea indragostitului este marcata de punctele de suspensie, asezate dupa cuvintele ce exprima deceptia posibilei intalniri cu iubita:"Dar nu vine.". Se face astfel trecerea de la starea de vis, plina de farmec, la realitatea trista si solitara, iubirea ramanand numai o dorinta, un ideal neimplinit. Poetul exprima la persoana I, printr-o confesiune lirica, durerea profunda, starea de deprimare pe care o simte si ramane tot singur in mijlocul naturii:"Singuratic/ In zadar suspin si sufar/ Langa lacul cel albastru/ Incarcat cu flori de nufar". Natura este aici numai cadru, lacul nu mai tresare, fiind in armonie desavarsita cu melancolia din sufletul poetului.

Poezia "Lacul fiind o idila -pastel, imbina elementele de traire interioara a sentimentului de iubire cu cele ale naturii , cu care intra in concordanta deplina .

Elementele de idila sunt exprimate de verbe cu o mare incarcatura emotionala: "parc-ascult", "parc-astept", "sa rasara", "sa cada", "suspin".

Elementele de pastel se compun din imbinarea imaginilor vizuale cu cele auditive , natura eminesciana fiind in armonie desavarsita cu sentimentul de dragoste . Imaginile vizuale apartin atat naturii terestre -lacul, trestiile, nuferii-cat si celei cosmice -luna, vantul.

Muzicalitatea interioara a versurilor degaja o atmosfera de farmec si este data de accentuarea vocalei a-"unduioasa apa", "galben", "barca"-ori a consoanei s -"sa sarim", "sa scap", "sa rasara".

Ritmul este trohaic masura versurilor este de 8 silabe, rima este una singura in fiecare strofa si incrucisata.

Avand toate aceste caracteristici poezia "Lacul" este o idila -pastel.