Literatura - arta a cuvintului

Literatura - arta a cuvintului

Din Antichitate pina in prezent se incearca definirea specificului literar, stabilirea unor criterii precise de disociere a literaturii de "nonliteratura" sau "pseudoliteratura". Estetica clasicista a propus conceptul de belles letres ("scrieri frumoase"), care deosebeste literatura de celelalte manifestari verbale scrise prin calitatea limbajului folosit, adica prin scrisul "frumos", "ornat", "calofil" cu artificii retorice improprii exprimarii obisnuite. Literatura, asadar, a fost si mai este considerata arta a cuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jackobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost). Intr-o definitie din 1921 el spune: "Obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara". Jackobson e de parerea ca literatura nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text, ci in stilul/ structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce descrie, dar cum descrie. In opinia lui Jackobson, comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ).

Limbajul figurat ii arata destintarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria sa valoare. Mesajul se autooglindeste, atragindu-i atentia receptorului ca se afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literatura apare, astfel, ca o abatere de la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza efecte emotionale, estetice. Teoria lui Jackobson nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literatura nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind, definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potiveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intinite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit, literatura nu poate fi definita odata pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului. Principiile, conventiile care acorda sau nu calitatea de literaritate un text se modifica o data cu trecerea timpului: "Ceea ce e fapt literar pentru o epoca, va fi un fenomen lingvistic de viata sociala pentru alta. In Evul Mediu conceptul de literatura se confunda cu cel de literatura sacra. Criteriul de apreciere era moral si nu estetic. Astazi, pentru noi si textele profane sint literatura" (Iuri Tinianov). Pe de alta parte, fiecare dintre noi judeca textele in functie de nitte norme cunoscute din scoala, din experienta lecturii, din sursele critice, astfel incit unii cercetatori ajung sa sustina ca literatura este ceea ce fiecare cititor crede ca este literatura.

Mai multi teoriticieni considera ca literatura consta in insolitare (ostranenie), procedeu introdus si comentat de Victor Sklovski in felul urmator:

"Daca examinam legile generale ale perceptiei, observam ca actiunile, odata devenite obisnuite, se transforma in automatisme. Astfel, toate deprinderile noastre se refugiaza in sfera inconstientului si automatismului; cei care-si pot aminti senzatia pe care au avut-o cind au tinut pentru prima oara condeiul in miina sau cind    au vorbit pentru prima oara intr-o limba straina si care pot compara aceasta senzatie cu cea pe care o incearca in momentul in care fac acelasi lucru pentru a mia oara, vor fi de acord cu noi Asa trece viata, prefacindu-se in nimic. Automatizarea inghite lucrurile, hainele, nevasta si teama de razboi. Pentru a reda senzatia vietii, pentru a simti lucrurile, pentru a face ca piatra sa fie piatra, exista ceea ce se numeste arta. Scopul artei este de a produce o senzatie a lucrului, senzatia care trebuie sa fie o vedere, si nu doar o recunoastere. Procedeul artistic este un procedeu al insolitarii lucrurilor, un procedeu care face ca forma sa devina mai complicata, care sporeste dificultarea si durata perceptiei, fiindca procesul peceperii in arta are un scop in sine si trebuie prelungit Obiectele percepute de mai multe ori incep a fi percepute prin recunoastere: stim ca obiectul se gaseste inaintea noastra, dar nu-l mai vedem. De aceea nu mai putem spune nimic despre el. In arta, eliberarea obiectului de automatismul perceptiv se stabileste prin diferite mijloace Procedeul insolitarii la Tolstoi consta in aceea ca el nu denumeste obiectul cu numele sau, ci il descrie, ca si cum l-ar vedea pentru prima oara, reda fiecare intimplare, ca si cum s-ar petrece pentru prima data; iar in descrierea obiectului nu foloseste numirile date in general partilor acestuia, ci apeleaza la denumirile partilor corespunzatoare ale altor obiecte.

Sa luam un exemplu. In articolul E rusine, Tolstoi insoliteaza astfel notiunea de biciuire: " oamenii care au incalcat legea sunt despuiati, trintiti la pamint si batuti cu nuiele peste fund", iar citeva rinduri mai jos: " biciuiti peste fesele goale". Fragmentul este insotit de o remarca: " Si pentru ce sa recurgi tocmai la acest mijloc prostesc si barbar de a pricinui durere, si nu la un altul: de pilda, sa fie intepati cu ace in umar sau intr-o alta parte a corpului, sa li se stringa miinele sau picioarele intr-o menghina" Biciuirea obisnuita este insolitata atit prin descrierea sa, cit si prin propunerea de a i se schimba forma, fara a-i schimba esenta. Tolstoi a descris cu ajutorul acestui procedeu toate bataliile din Razboi si pace".

Se poate observa totusi ca Sklovski ne propune un procedeu propriu nu numai literaturii, ci si altor arte si chiar ziaristicii. In concluzie, orice definitie a literaritatii este nesatisfacatoare pentru ca nu poate exprima cu exactitate specificul acesteia. "Dificultatea enorma a disocierii literar-neliterar nu consta in stabilirea unor categorii abstracte, ci in recunosterea realitatii lor in materia vie a literaturii. Este greu de trasat o linie de demarcatie dintre literar si neliterar"(Adrian Marino).

Opera literara - structura si compozitie

Prin stuctura operei literare intelegem alcatuirea (ordinea, forma, organizarea) din parti sau elemente constitutive in relatii de interdependenta unele cu altele si cu intregul. Discutind despre structura, tinem seama de: tema, motiv, subiect, conflict, moduri de expunere, elemente de compozitie, personaj, figuri de stil, elemente de prozodie, de sintaxa poetica, in functie de specificul genurilor.

Problema care reflecta un aspect dintre cele mai generale ale realitatii surprins artistic in opera literara constituie tema acesteia.

Dragostea, natura, patriotismul, lupta de eliberare nationala si sociala, geniul, destinul, razboiul si altele sint teme importante ale literaturii romane si universale, corespunzind problemelor fundamentale ale omului si societatii. Faptul ca temele majore ale literaturii reflecta problemele cele mai profund si mai general umane dovedeste ca in centrul creatiei literare se afla omul.

Aceeasi tema este diferit tratata de scriitori, in functie de epoca in care traiesc, de genul si specia in care creeaza si, in primul rind, de personalitatea artistica a fiecaruia. De exemplu, tema patriotismului apare in opere atit de deosebite intre ele cum sunt Vlaicu-Voda de Al. Davila si O ora din august de Marin Preda; tema naturii in Vara de G. Cosbuc si Rapsodii de toamna de G. Topirceanu; tema mortii in Miorita si Mai am un singur dor.

Subordonat temei, motivul reprezinta o situatie cu caracter de generalitate, un personaj, un obiect sau un numar simbolic ori o maxima sau formula ce se repeta in momente variate ale aceleiasi opere sau in creatii diferite, imbogatindu-se de fiecare data cu noi sensuri. Motivul isi schimba coloratura in functie de gen, specie sau tema. De exemplu: o situatie repetabila o constituie incercarile prin care trebuie sa treca personajele basmelor. Un personaj devenit motiv literar este Prometeu, titanul din mitologie care a infruntat minia zeilor spre a darui oamenilor focul si care a inspirat multe opere literare. On obiect simbolic este marul de aur din basme. Cifre simbolice sint trei, sapte, douasprezece, intilnite frecvent in basme.

Motivul central care se rpeta in fiecare opera, fiind purtatorul unui sens fundamental al creatiei respective, se numeste lait-motiv, termen preluat din muzica. Un lait-motiv este, de pilda, in drama Vlaicu-Voda, "legea" ca simbol al traditiei si spiritualitatii rominesti.

Subiectul este o succesiune de evenimente reflectate artistic, pe parcursul carora personajele sint antrenate intr-unul sau mai multe conflicte. Subiectul reprezinta un ansamblu de motive. El este specific operelor epice si dramatice, fiind inexistent in lirica. De aceea este o greseala sa vorbim despre "subiectul" unei poezii lirice. Este necesar sa cunoastem bine subiectul unei opere epice sau dramatice pentru a intelege creatia respectiva, dar raminind exclusiv la el nu surprindem valoarea literara.

Complexitatea subiectului este determinata de specia literara si de tehnica de cretie a scriitorului. Astfel, intr-o schita subiectul este simplu, linear, in timp ce intr-un roman el poate fi ramificat, cuprinzind diferite planuri. In romanele de aventuri sau politiste subiectul detine o importanta deosebita. Subiectul se intemeiaza pe un conflict, pe o lupta intre forte sau atitudini diferite. In functie de complexitatea lui, un subiect poate cuprinde unul sau mai multe conflicte. Asa, de exemplu, in romanul Neamul Soimarestilor exista un conflict social, intre razesi si boieri, si unul psihologic, intre dragostea lui Tudor pentru Magda si datoria fata de neamul lui.

Majoritatea operelor epice si dramatice sint organizate intr-o gradatie a tensiunii, continind urmatoarele momente sau parti ale subiectului:

Expozitia - prezentarea cadrului si a momentului in care incepe actiunea, precum si a unor personaje si evenimente petrecute in trecut, dar cu rol determinat pentru subiectul operei respective;

Dezvoltarea sau intriga - marcheaza aparitia sau intensificarea conflictului, innodarea firelor epice, cuprinzind premizele deznodamintului;

Punctul culminant - reprezinta maxima intensitate a conflictului.

Prin ideea unei opere literare intelegem semnificatia ei profunda, care include atitudinea scriitorului fata de tema abordata. De exemplu, pornind de la tema mortii, din balada folclorica Miorita, se desprinde ideea comuniunii supreme cu natura, dominanta a psihologiei poporului nostru.