MODURI DE EXPUNERE

MODURI DE EXPUNERE

Modurile de expunere literarǎ = modul in care autorul/naratorul/personajul prezintǎ realitatea

Forme ale prezentǎrii realitǎtii

- forma narativǎ:

- specificǎ operelor epice;

- se nareazǎ fapte, intamplǎri, actiuni;

- autorul este obiectiv

- autorul poate fi si personaj; caracter subiectiv;

Cel care comenteazǎ un text narativ spune: "se infǎtiseazǎ", "se relateazǎ", "se expune", "se prezintǎ"

- forma expozitivǎ:

- specificǎ operelor lirice

- dezvǎluie stǎri sufletesti

- autorul are atitudine subiectivǎ, se exprimǎ pe sine

- autorul se situeazǎ in prim-planul operei

- forma reprezentativǎ:

- tipicǎ operelor epice si dramatice

- autorul are atitudine obiectivǎ, dar si subiectiva

- autorul uneori se ascunde sub infǎtisarea unui personaj

Moduri de expunere:

Naratiunea

- desfǎsurarea in timp a faptelor

- este specificǎ genului epic

Atentie! a nu se confunda naratiunea cu subiectul operei epice, pe momente sau cu povestirea operei epice!!

Naratiunea poate prezenta faptele:

- cronologic

- pe secvente, fǎrǎ a pǎstra ordinea cronologicǎ

- simplu, concis, fǎrǎ divagatii

- cu intreruperi ale firului narativ, cu reveniri si reluǎri

Scriitorul poate fi:

- absent

- narator

- participant la conflict;

- dispersat in mai multe personaje

Ritmul relatǎrii poate fi:

- lent, cu fraze ample, arborescente

- alert, cu propozitii scurte, fraze in coordonare

Accentul cade pe semnificatia faptelor si a comportamentului personajelor

Naratiunea presupune o succesiune a faptelor

- faptele se integreazǎ in aceeasi unitate de actiune

- spatiul si timpul se structureazǎ in legǎturǎ cu personajele

- actiunea este elementul predominant

- personajelor reprezintǎ factorul dinamic

- subiectul are o desfǎsurare gradatǎ

- naratiunea se poate desfǎsura pe un plan sau pe mai multe planuri

- naratiunea inversǎ: actiunile unui personaj sunt relatate de alt personaj, in cadrul unui dialog

Procedee specifice naratiunii

- interferenta planurilor

- antiteza dintre personaje

- rememorarea unor evenimente in constiinta unor personaje

- conflicte ramificate

- imbinarea naratiunii cu descrierea, dialogul, monologul

- neconcordanta intre timpul real al evenimentelor si timpul narǎrii acestora (nerespectarea cronologiei

faptelor

-povestirea in povestire (povestirea in ramǎ); relatǎri retrospective; discordantǎ cronologicǎ; dezechilibru narativ, cu efecte stilistice

-fragmentul epistolar (adresarea directǎ, la persoana a II-a, cǎtre un interlocutor); alternanta de perspectivǎ asupra unui eveniment, vǎzut din punctul de vedere al unor personaje diferite

- digresiunea (abaterea de la subiect)

Naratiunea subiectivǎ = bazatǎ pe confesiune; verbe la persoana I; implicarea naratorului in actiune

Naratiunea obiectivǎ = bazatǎ pe observatie; verbe la pers.a III-a; detasarea naratorului de actiune

Naratiune:

realistǎ = fapte si intamplǎri posibile, reale

fantasticǎ = intervine miraculosul, supranaturalul

istoricǎ = inspiratǎ din trecut; accent pe evocare

psihologicǎ = accent pe analiza stǎrilor psihice ale personajelor

In analizǎ, atentie la:

- tipul de naratiune si la persoana verbelor si pronumelor

- identificarea si definirea:

- temei

- motivelor

- subiectului

- modul de inlǎntuire a evenimentelor:

- linear, cronologic

- cu intervertiri cronologice

- ritmul relatǎrii

- raporturi intre personaje

- modalitǎti de trecere de la un moment narativ la altul

- planurile naratiunii: moduri, timpuri, persoanǎ la verbe si pronume

- firul epic:

- cursiv

- intrerupt

- cu intoarceri in trecut

- cu salturi peste prezent sau cu anticipǎri

- caracterul relatǎrii: savant, elevat sau oral

- planuri narative: arta compozitionalǎ

- intrepǎtrunderea imaginilor: imagini vizuale, imagini auditive, imagini de miscare

- concordanta intre timpul real al intamplǎrilor si timpul narǎrii

- mijloace de realizare a impresiei de autenticitate

- atitudinea naratorului

- arta de a realiza filonul narativ:

- inceput expozitiv

- final abrupt etc.

Descrierea

- lipsesc actiunea si personajele

- se prezintǎ cu ajutorul imaginilor artistice trǎsǎturile particulare ale unui personaj, fenomen, obiect, colt din naturǎ

- este sugestivǎ, plasticǎ, evidentiazǎ pǎrtile semnificative ale obiectului descris

- se pune accentul pe substantive, adjective

- prin imaginile conturate, descrierea transmite: stǎri sufletesti, observatii, reflectii, trǎiri, sentimente

- trezeste stǎri emotionale

- este centratǎ pe imagine: spatiu, culori, linii, forme

- sunt frecvente procedeele de expresivitate artisticǎ si imaginile vizuale, imaginile auditive, imaginile olfactive, imaginile de miscare

- se interfereazǎ cu: monologul, meditatia, adresarea retoricǎ, confesiunea

Descrierea poate fi

- panoramicǎ (privire de ansamblu, atotcuprinzǎtoare)

- cinematograficǎ (pe secvente)

- detaliatǎ

- picturalǎ

- dinamicǎ

Portretul = descrierea unui personaj sub aspect fizic/moral

- poate fi:

- in versuri sau in prozǎ

- individual sau colectiv

- realist sau alegoric

- static (sub cateva aspecte sau doar unul), surprins la un moment dat, neevolutiv; dinamic ( in evo-

lutie, de-a lungul timpului, pe planul actiunilor, a conceptiilor)

Modalitǎti de portretizare

- directǎ:

- de cǎtre autor

- de cǎtre alte personaje

- autocaracterizare

- indirectǎ:

- ganduri, fapte, atitudine, comportament

- relatiile cu alte personaje

- limbaj

- descrierea

- dialogul

- naratiunea

- monologul interior

- analiza psihologicǎ

- evocarea

- antiteza

- sugestia, aluzia

- gradatia

- paralela

Atentie! In analizǎ se tine seama de:

- amǎnunte semnificative: gesturi, ticuri, vestimentatie

- intentia autorului fatǎ de personaj: stimǎ, admiratie, ironie, dispret, dezaprobare etc.

- locul personajului in operǎ

- modalitǎti de realizare a portretului:

- surprins intr-o imprejurare

- de-a lungul actiunii

- unitar/contradictoriu

- trǎsǎturi de caracter: fixe/evolueazǎ

- semnificatii ale personajului: individuale/generale

- modalitǎti de prezentare a portretului: directe/indirecte

- insusirile personajului:

- dominante/secundare

- fizice/morale

- conceptia despre viatǎ

- autenticitatea personajului

- atitudinea scriitorului fatǎ de personaj

Tabloul = descrierea unui peisaj, obiect sau fenomen din naturǎ

- predominǎ imaginile vizuale si imaginile auditive constituite din culoare, sunete din naturǎ

- tablou sincretic = imbinarea elementelor picturale, muzicale, sculpturale etc.

- momentul/durata in care este surprins tabloul

- relatia om - naturǎ

- umanizarea naturii prin personificǎri

- imaginea artisticǎ poate fi:

- staticǎ

- dinamicǎ

- perspectiva:

- tabloul este redat din interior, totul este trecut prin fiinta eroului liric

- totul este redat din exterior, cu detasare

- privirea este de la depǎrtare si se apropie treptat sau invers; tabloul este redat de la ansamblu la

amǎnunt sau invers;

Tabloul sugereazǎ: stǎri sufletesti, idei, ganduri, impresii fatǎ de cele descrise.

Mijloace de realizare

- nivel morfologic: adjective, substantive, adverbe, echivalente semantice pentru superlativ

- nivel sintactic: fraze ample, cu intercalǎri, determinǎri atributive

- nivel stilistic: metafore, epitete, personificǎri, comparatii

Dialogul = vorbirea a douǎ sau mai multe personaje

- este specific creatiei dramatice, dar apare si in genul epic

- in operele lirice, dialogul apare in cadrul personificǎrilor; natura apare ca partener de dialog, fie ca

locutor (emite mesajul), fie interlocutor (recepteazǎ enuntul si dǎ replica)

- are rolul de a dinamiza actiunea

- redǎ graiul viu al personajelor

- amplificǎ impresia de viatǎ autenticǎ

Dialogul dǎ operei literare:

- dinamism

- autenticitate

- oralitate

si este mijloc de caracterizare a personajelor, prin:

- vocabularul folosit

- subtilitatea replicilor

- profunzimea gandirii

- dezvǎluirea motivelor intime care pun in miscare personajele, reliefarea sentimentelor, gandurilor

- potenteazǎ conflictul

Monologul = personajul isi rosteste gandurile, isi analizeazǎ sentimentele si actiunile

Monologul propriu-zis = presupune prezenta unui interlocutor, care nu dǎ replica; cuprinde trǎsǎturile

exprimǎrii orale: interogatii, exclamatii, invocatia retoricǎ, interjectii exclamative, imprecatii, propo-

zitii exclamative, enumeratii, repetitii, folosirea pers. a II-a la verbe;

Monologul interior = formǎ de vorbire neadresatǎ, nu presupune prezenta unui interlocutor;

- este mai pregnantǎ prezenta interogatiilor, exclamatiilor

- de obicei este precedat de un verb "dicendi"

- formǎ de exteriorizare a unor trǎsǎturi intime, dezvǎluie unele caracteristici interioare;

- poate contribui la relatarea unor fenomene exterioare

- poate fi pretext pentru rememorǎri, recapitulǎri, reactualizǎri, prefigurarea unor evenimente;

- in poemele de meditatie filozoficǎ, este mijloc de confesare directǎ a gandurilor;

Aparteul = scurt monolog dintr-o piesǎ de teatru, rostit cu glas scǎzut cǎtre spectatori, ca sǎ nu fie auzit

de celelalte personaje.