Marin Preda

Morometii (I)

Intr-un articol publicat in 1957 in "Viata Romaneasca", Preda gasea incompleta ideea referitoare la rostul romanului, aceea de a studia caracterele si de a face clasificatie de tipuri. Dupa parerea lui Preda nu un singur prozator, ci mai multe talente exceptionale si-au dat concursul la intemeierea romanului modern "Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Sthendal si indraznesc sa spun Victor Hugo".

In acelasi articol scriitorul retine contributia exceptionala a lui Proust, Hemingway, John Steinbeck. Primul sau roman "Morometii" (I), aparut in 1954, in ciuda temei rurale, a mediului uman observat minutios, a problematicii taranului mijlocas din Campia Dunarii inaintea celui de-al doilea razboi mondial se constituie intr-o proza moderna prin perspectiva noua pe care Preda o arunca asupra eroului sau si in primul rand asupra satului.

"Morometii" (I) este o monografie excelenta a satului romanesc in anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial. Romanul se deschide cu precizarea ca "timpul avea rabdare cu oamenii", dupa ce sunt fixate coordonatele spatiale: satul Silistea-Gumesti, si temporale: inaintea razboiului.

Precizarea nu intamplatoare ca timpul avea rabdare cu oamenii este demonstrata pana in ultima pagina, cand prozatorul revine cu sintagma usor modificata : "Timpul nu mai avea rabdare cu oamenii". Aceasta lipsa de rabdare a timpului va marca evolutia personajelor din volumul II si va determina ritmul trepidant al actiunii in care lumea era aceeasi si totusi alta pentru ca se schimbasera realitatile sociale, politice, morale, etice ale oamenilor.

Din primele capitole ale volumului I observam conduita personajului principal, Ilie Moromete, care exprima trasaturile clasice ale taranului precaut, rezervat, siret, disimulandu-si intentiile prin afisarea adesea vizibil a ignorantei si naivitatii.

Asemenea personajului lui Creanga, mos Ion Roata, Ilie Moromete face pe prostul, tragandu-l pe sfoara, batandu-si joc de cel cu care vorbeste si caruia in aparenta ii acorda consideratie.

Nimeni nu banuieste ce crede, ce are de gand Moromete, deoarece acesta stapaneste perfect arta disimularii intentiilor din care isi face un adevarat deliciu. Gandurile interioare si le comunica ocolit, derutand profund interlocutorul, este un virtuoz al jocului dublu, al mascarii adevaratelor intentii, al strategiei deliberate, el stie sa intinda adversarului tot felul de curse abile, exasperandu-l prin calm, tinandu-l intr-o tensiune care il paralizeaza pe acesta. Asemenea scene sunt numeroase in volumul I si dintre ele amintim scena fonciirii. Gospodaria lui Moromete este pandita de tot felul de primejdii si cea mai presanta pare fonciirea, de aceea Moromete consimte cu greu sa-i vanda lui Balosu falnicul salcam din spatele gradinii. Exista numeroase dialoguri ale lui Moromete cu Balosu in care Moromete nu se hotaraste si il amana fara sa-i spuna de ce, pana cand vine timpul scadent al platii; pentru cititorul neavizat, intrebarile lui Ilie adresate celuilalt pot parea inutile. In realitate, Moromete isi urmareste o tinta precisa, dar incercand sa-si deruteze adversarul, ca urmare asemenea dialoguri sunt adevarate scene de comedie, care vadesc darurile superioare ale personajului, inclinatii de tip actoricesc.

Cei doi incasatori ai fonciirii patrund in curtea lui Ilie cu gandul de a obtine restantele pe cativa ani.

Pentru Moromete ei sunt o cantitate neglijabila. Ilie se preface ca nu ii vede, se ocupa cu nimicurile gospodariei, se adreseaza unor personaje imaginare cu gandul de a-i deruta pe cei doi incasatori. Intr-un tarziu, pe neasteptate se rasuceste spre agenti si striga "N-am". Cei doi incearca sa fie categorici, i se adreseaza taios, dar Moromete pare ca nu aude, nu simte nuanta din glasul lor, ii cere unuia o tigara, apoi striga unei fete sa-i aduca un foc.

Unul din agenti e convins ca Moromete va plati si ii face chitanta, dar Moromete ii raspunde cu aparenta naivitate "Pai, nu ti-am spus ca n-am. Ia aici o mie de lei si mai incolo o sa mai discutam noi". Toata scena e derutanta pentru agenti si dupa multe amanari, Moromete plateste 1000 de lei din suma restanta, el vanduse salcamul lui Balosu cu 1200, isi opreste 200 din suma ca sa se laude apoi ca "l-a pacalit".

Jocul lui Ilie este rafinat si trebuie vazut ca o modalitate caracteristica taranului si care traduce o psihologie complicata ajunsa in cazul unui taran mijlocas la expresia ei definitiva.

Disimularea si naivitatea calculata nu sunt dictate lui Moromete doar de interese materiale. Aceste doua caracteristici devin definitorii pentru tipul de personaj morometian unde candoarea autentica, dar si o siretenie calculata se suprapun peste o inteligenta nativa. Urmarit indeaproape, Ilie este un inocent, un ins cu suflet pur, pentru care viata nu inseamna acumularea permanenta de bunuri, asa cum se intampla in cazul lui Balosu (Tudor si Victor). Viclenia la care recurge Moromete inseamna inchiderea in sine, placerea de a se amuza pe seama celor ce nu pot contempla viata fara o finalitate precisa. Diferenta intre Ilie si ceilalti tarani, cu mici exceptii, sta in placerea mai presus de orice de a vorbi cu oamenii.

Taranul lui Preda se deosebeste de taranii din proza lui Slavici, Galaction, Agarbiceanu, Rebreanu pe de-o parte prin inclinarea lui spre dialogul cu oamenii si pe de alta parte prin placerea de a se amuza pe seama lor. Nu o data Moromete este dispus sa suporte o paguba pentru a pacali pe cineva ori pentru a-l convinge ca nu-l prea duce capul.

Amintim cateva scene ramase celebre in acest sens. La arie Moromete soarbe cu pofta din fasole, isi da seama ca e fierbinte, dar isi infraneaza reactia, gandindu-se la ce o sa pateasca urmatorul.

Pofta de a se imbogati a celor trei baieti ai sai il uimeste si ca sa le dea o lectie ii lasa sa cumpere porumb din sat spre a-l vinde la munte. Moromete stie ca recoltele au fost bogate si ca urmare pretul este scazut, cand baietii se intorc fara nici un castig de la munte Moromete se bucura. In acest sens poate parea un personaj sucit.

El afirma chiar ca ar prefera sa nu existe bani. Cand intr-un timp ocupa un loc in administratia comunei, Moromete nu profita de pe urma functiei sale. Ilie desconsidera bogatia in sine. Pentru el desfatarea este de alta natura, el iubeste ceasurile de tihna, de dulce lenevie petrecute in tovarasia lui Cocosila, unul dintre oamenii rari, destepti, in stare sa glumeasca inteligent, asa cum insusi Moromete marturiseste, un altul Dumitru al lui Nae cu rasul lui spumos, cu o moliciune in glas care te poarta parca pe valuri. In poiana lui Iocan, Moromete si Cocosila dezbat probleme politice si isi incruciseaza sabiile spiritului, sunt ascultati cu uimire de ceilalti care nu pricep politica din ziare si pe care cei doi sa le-o faca inteleasa. Adesea Moromete cultiva umorul gratuit, ironia care poate deveni batjocoritoare, dar care creeaza personajului momente de rara placere. Ilie se amuza pe seama oricui cu subtilitate si nu oricine intelege intrebarile sau raspunsurile sale. Cand un taran din sat il intreaba daca a terminat de reparat poarta, Moromete ii raspunde "Nu e gata! Mai trebuie un vitel sa se uite la ea".

Alta data Catrina tipa disperata dupa cainele care a inhatat bucata de branza, iar Moromete ii intrerupe tipetele cu seriozitate aparenta spunandu-i "Dai apa".

Acelasi umor are dialogul dintre Ilie si Nila, cand se hotaraste sa taie salcamul spre a-l vinde. Greu de cap, Nila aduce caii sub salcam. Disperat Moromete striga la el "Treci cu ei mai incolo sa cada salcamul peste ei".

Comportarea lui Moromete, reactiile fata de ceilalti, vorbele sale cu dublu sens creeaza un personaj de o uluitoare inconstienta.

Moromete este un personaj contemplativ caracterizat printr-un soi de idealism moral. Ii place sa se lase prins de iluzie si sa traiasca adanc in iluzie. Moromete este preocupat de cultivarea propriului echilibru interior.

A fost considerat reprezentantul tipic pentru taranul filozof cu mijloacele unei arte prin excelenta realiste.

Moromete ilustreaza o drama intelectuala, dar nu in sensul personajului lui C. Petrescu. Ilie Moromete este in acelasi timp taran filozof si filozof taran.

Revelatoare este caracterizarea pe care i-o face Tugurlan: " Era sanatos, avea copii sanatosi, avea doua loturi de pamant, era un om destept cu care iti facea placere sa stai de vorba si pe langa toate astea mai era si un om bun".

Caracterizarea pe care i-o face Tugurlan pare sa faca din Moromete un personaj impacat cu existenta sa si lumea din jur, eroul gaseste fericirea intr-o multumire filosofica de a-si ajunge lui insusi cu ce avea.

Se multumeste cu cele doua loturi de pamant si nu doreste mai mult si pentru nimic in lume nu ar renunta la felul sau de a fi. Mai ciudat este ca Moromete nu intelege dorinta altora din jurul sau (vezi Niculae) de a trai asemenea lui, adica de a-si crea placeri spirituale. Moromete credea ca numai el poate fi asa, este latura lui de egoism care face din personaj o structura ciudata sau sucita.

Ilie se comporta cu cei din jur aparent politicos, fara aroganta, si cere sfaturi chiar si de la unul ca Nila. Dar politetea lui are intotdeauna ceva indulgent. Intrebat odata de ce vorbeste singur, Moromete raspunde cu seriozitate ca "asta e din pricina ca n-are cu cine discuta", in sensul ca nimeni nu merita sa-i asculte gandurile.

Si totusi, momentul in care pretul granelor incepe sa scada este semnalul de alarma pentru naruirea treptata si dezmembrarea in cele din urma a familiei. Moromete traia in iluzia durabilitatii familiei sale, se amagea ca nu va disparea niciodata. Prabusirea gospodariei si a familiei simbolizeaza surparea fericirii cladita pe iluzii.

In acest sens Preda introduce cateva simboluri: imaginea salcamului, scena cinei cu descrierea locului ocupat de fiecare in jurul mesei rotunde, unde doar Moromete tatal, stand in prag, ocupa o pozitie mai inalta, dominatoare, tinandu-si in jurul lui intreaga familie. Salcamul devine o metafora in roman, un personaj, un alter ego al lui Moromete, cu o structura falnica asemenea personajului sigur de sine, increzator in traditie si in perpetuarea modului dat o data pentru totdeauna al familiei taranesti ca nucleu al colectivitatii rurale de-a lungul istoriei.

Doborarea salcamului trebuie inteleasa ca avand valoare premonitorie asupra destinului taranului autentic. Unitatea familiei Morometilor se destrama o data cu patrunderea formelor de viata moderna, care atrag tot mai multi tarani spre mirajul orasului.

Semnele de intrebare ale lui Moromete fata de gestul baietilor de a fugi din sat reprezinta uimirea taranului autentic in fata patrunderii acute si devastatoare in lumea satului a elementelor capitaliste.

Abia in volumul al II-lea M. Preda va demonstra pe larg schimbarile profunde si nefaste ale satului romanesc patriarhal care au dus la disparitia clasei sociale in adevaratul sens al cuvantului.

Morometii (II)

Volumul al II-lea din "Morometii" a aparut in 1967, a iscat oarece controverse. Dupa unii critici, romanul nu si-ar fi avut rostul, pentru ca si tematic si stilistic diferentele sunt foarte mari fata de primul volum. Altii considera ca este o legatura fireasca intre cele doua volume, fiecare prezentand satul traditional in alta perioada istorica, cum cel de-al doilea volum urmareste degradarea satului si a taranului roman in noile realitati comuniste care vor duce la disparitia acestora (sat si taran).

Preda isi adapteaza perfect stilul artistic. Se simte pentru cititorul cunoscator al lui Preda ca prozatorul nu este de acord cu patrunderea comunismului la sat, cu degradarea morala si materiala a taranului si ca urmare stilul capata o raceala din aceasta neaderenta a prozatorului la noua realitate istorica.

Daca primul volum avea in centru un personaj unic si original in literatura romana, pe Ilie Moromete (nu seamana cu nici unul dintre personajele prozei realiste anterioare), caracterizat prin spirit creator, prin placerea de a vorbi cu oamenii, de a filozofa, si romanul este scris intr-un stil luminos, calm.

Este o consecinta a frazei cu care se deschide romanul, cu valoare simbolica "timpul avea rabdare cu oamenii".

Volumul al II-lea continua actiunea in acelasi sat Silistea-Gumesti, dar dupa venirea la putere a comunistilor, ca urmare romanul se aglomereaza in plan epic si prin numarul de personaje, aceasta presupune marirea ritmului narativ si face lectura oarecum mai dificila, deoarece cititorul ia contact cu foarte multe nume de personaje, care sunt insuficient individualizate, de fapt prin aceasta prozatorul sugereaza ca satul romanesc este invadat de indivizi fara nici un rost, necunoscuti pana atunci, care se zbat din rasputeri sa ocupe o pozitie sociala bine recompensata fara sa faca nimic eficient.

Romanul incepe cu prezentarea aceluiasi Ilie Moromete care incearca din rasputeri sa-si reintregeasca familia, a carei dezmembrare incepuse inca din vol. I.

Se simte in zbaterile lui Ilie Moromete dorinta suprema a taranului traditional pentru care familia si unitatea ei erau mai presus de orice. Moromete ramane acum singur, pentru ca baietii cei mari ii plecasera, Niculae fusese atras de noile idei comuniste, il paraseste si Catrina, fetele se marita. Autoritatea lui Ilie Moromete dispare, intrucat nu mai are asupra cui sa si-o exercite, pe de alta parte desi taran inteligent, Moromete nu pricepe ce se intampla cu satul si cu cei care au ajuns la conducerea lui.

Niculae nu reuseste sa-l convinga, pentru ca in adancurile sale nici el nu e convins pe deplin. Daca in vol. I intalnim scene antologice pentru fixarea conditiei adevarate a taranului roman: masa, prispa si stanoaga, poiana lui Iocan, aici Moromete se retrage treptat din afara portii in interiorul curtii pentru ca nu mai are cu cine vorbi.

Monumentalitatea lui Moromete este sustinuta si prin acel dublu vegetal cum a fost numit salcamul din spatele gradinii. O data taiat, Moromete isi pierde din maretie si ajunge in finalul volumului II sa dispara de pe scena istoriei. Moromete incearca sa-si faca alti prieteni in lipsa lui Cocosila, si a lui Dumitru lui Nae, dar simte ca cei de acum nu se ridica la nivelul de inteligenta al celor dinainte. Treptat Moromete se inchide in sine, naucit de realitatea istorica absurda si in care nu vrea sa patrunda cu nici un chip. In acest sens, vol. II constituie drama taranului roman incapabil sa se adapteze transformarilor comuniste pentru ca le considera nefiresti.

Vol. II are trei nuclee epice. Cel dintai il urmareste pe Ilie Moromete, a carui statura impunatoare scade treptat in final, cand inainte de moarte este carat in roaba de un nepot al sau. Moartea lui Moromete simbolizeaza moartea taranului roman traditional si odata cu el disparitia satului romanesc patriarhal.

Al doilea nucleu epic urmareste personajul Niculae Moromete, acum tanar in formare aderand la ideile socialiste pe care le asimileaza insuficient, iar intr-un viitor roman, "Marele singuratic", se va disocia de ele.

Al treilea nucleu epic, cel mai aglomerat, urmareste printr-un numar mare de personaje, patrunderea ideilor comuniste in viata satului traditional, rasturnarea o data cu ele a adevaratelor valori morale, instaurarea dezordinii, a violentei, a suspiciunii intre oameni, lucruri necunoscute pana atunci. Daca in primul volum alaturi de Ilie Moromete, Preda contura prin detalii unice toate celelalte personaje adiacente, aici intalnim doar niste nume cu sonoritati extrem de sugestive pentru vremurile noi: Bila, Isosica, Oua Bei, Adam Fantana, Mantarosie etc. Ei nu mai sunt niste personaje bine conturate cu psihologie interesanta.

Lumina si linistea din vol. I sunt inlocuite aici cu suspiciunea si violenta. Personajele amintite mai sus nu se diferentiaza    comportamental si moral intre ele, apartin aceleiasi lumi, in goana dupa profituri, dispusa oricand sa calce pe oricine in picioare pentru a-si atinge un interes meschin.

Ilie Moromete nu pricepe aceasta rasturnare de valori si memorabile sunt o serie de scene cand se opune cu obstinatie la ceea ce vede ca se intampla in satul lui. Amintim in acest sens scena in care, desi in sat se intamplau lucruri grave, Moromete depune tot efortul de a sapa un sant in jurul unei capite de paie pe o ploaie torentiala, izolat de tot ce se intampla dincolo de gard.

Moromete incearca sa-si apere paiele si prin asta Preda transmite cititorului dorinta taranului adevarat de a-si mentine statutul sau firesc, fiinta sa de atatea secole.

Disperarea lui Moromete este cu atat mai puternica cu cat simte ca pierde teren, ca realitatea ii este potrivnica. Vol. II este drama taranului care a trait si s-a hranit    din propria iluzie si nu se poate sub nici un chip adapta unei lumi rasturnate. Inca din primul volum Ilie Moromete afirma cu diverse ocazii ca ii place sa traiasca independent. Independenta lui ii era data de cele doua loturi de pamant care asigurau modest existenta sa si a familiei. Ilie nu este intr-o goana dupa avere ca taranii lui Slavici, Agarbiceanu, Rebreanu. Originalitatea personajului, unicitatea lui este data de placerea de a vorbi cu ceilalti.

Inca de la sfarsitul volumului I, personajul scade si din Ilie Moromete nu va ramane decat chipul din lut facut de Din Vasilescu la una din intalnirile din poiana lui Iocan. Cu disperare Ilie incearca sa-si mentina si in vol. II independenta si pe patul de moarte ii marturiseste doctorului "mie mi-a placut sa traiesc independent".

Replica reprezinta o ultima zvacnire, un act de rezistenta a lui Moromete la nimicirea voita a satului patriarhal.