Mircea Cartarescu - O SEARA LA OPERA

Mircea Cartarescu - O SEARA LA OPERA

Context literar. O seara la opera este un amplu poem de dragoste care rezulta insa din combinarea si suprapunerea tuturor poeziilor de dragoste inregistrate de traditia literara. Intr-o intentie recuperatoare. Mircea Cartarescu ironizeaza si parodiaza limbaje, registre lirice, aducandu-le pe scena textului sau.

Titlul se explica asadar nu numai prin duetul dintre Maimutoi si Femeie, ci si prin "dialogul' unor expresivitati si virtuozitati diferite, intocmai personajelor (vocilor) unei opere.

Tema cea mai importanta a "serii la opera' este istoria liricii de dragoste.

Structura - compozitie. Prin intertextualitate si fantezie, autorul compune versuri in care se regasesc formule, tonalitati si motive din poezia lui Ienachita Vacarescu, Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu, Macedonski, Bacovia, Barbu, Blaga. O data cu revalorificarea acestor limbaje si stiluri poetice, poetul reactualizeaza si un anume mod de a simti si o anumita perspectiva asupra iubirii, proprie autorilor respectivi. Iubirea este, de aceea, doar tema secunda, pretextul care face posibila cercetarea si rescrierea aventuroasa a tuturor poemelor de amor.

O seara la opera are ca punct de plecare ipoteza stiintifica potrivit careia un maimutoi care bate la masina ar putea in cateva trilioane de ani "sa nimereasca forma linui sonet shakespearian'. Cartarescu propune, in acest fel, teza existentei poetului mestesugar, care nu inventeaza cuvinte, ci le foloseste dovedihdu-se mai putin un inspirat si mai mult un tehnician constient de caracterul conventional al artei.

Maimutoiul, un alter-ego al creatorului, simbolizand "spiritul de imitatie al artistului tanar' i se adreseaza Femeii cu aceleasi declaratii de amor pe care le-au rostit si inaintasii. El este un jongleur, un simplu versificator care poate sa simuleze nu numai poezia, dar si emotia.

O seara Iu opera are o structura complexa. Versurile sunt diferite ca marime, grupate in secvente lirice asimetrice. Pasajele narative alterneaza cu cele dialogale, segmentele de text dizarmonice se intercaleaza cu unitati metrice muzicale.

Analiza stilistica

Sacrificand stilul inalt pentru stilul colorat, eteroclit, poetul amesteca termenii ce tin de arii semantice diverse. Jargonul ("cherchez la femme', "noli me tangere'), argoul (misto, puicuta), expresiile solemne si cele colocviale ("e okay', "bata-va norocul'). invectivele ("bestia dracului') confera limbajului un aspect pitoresc.

Fonetismele regionale (poci, scump, sar, pept), interogatiile grave ("dar mai exista existenta? mai rasar stele?'), exclamatiile comice (ga/eso, apetisanto), arhaismele (beizade), diminutivele (gurita, rochita) demonstreaza abilitatea tehnica a autorului, dar si spiritul ludic.

Comparatia, metafora in general lipsesc sau sunt instrumente ale parafrazei, poemul se dezvolta insa pe orizontala si pe verticala cu ajutorul enumeratiei: ("incepu mismasul, bairamul, harcea-parcea.horinca, gavota/ ghiulul, desperare,/ umflatura, surpatura, deselarea, noada, spinarea/ banchetul, serbetul/stiletul').

Receptare critica

"Observam de la inceput in O seara de opera ca poetul lucreaza cu limbaje cunoscute, pastisandu-le sau parodiindu-le, inconjurandu-le sau absorbindu-le. Poemul lui Mircea Cartarescu contine mai multe astfel de registre lirice. intaia parte este scrisa in stil exclamativ -juvenil, labisian (referinta la Labis este deschisa, prin procedeul intertextualitatii), desi sporit de o fantezie asociativa. A doua parte, prin contrast, ne ofera mostre de stil prozaic - dezabuzat, derizoriu, "realist' in sensul platitudinii.'

(Nicolae Manolescu, Literatura romana postbelica,