Moara cu noroc - Titlul, Personajele, Arta narativa si stilul

Moara cu noroc

Ioan Slavici

1. Contextul operei.
2. "Moara cu noroc"- nuvela realist psihologica.
3. Tematica.
4. Structura si compozitia.
5. Prezentarea actiunii, cu relevarea secventelor narative semnificative.
6. Personajele.
7. Titlul.
8. Arta narativa si stilul.
9. Tragicul.

1.Nuvela "Moara cu noroc" de Ioan Slavici a fost publicata la 1881, in volumul "Novele din popor", care cuprinde nuvelele: "Papa Tanda", "Budulea Taichii", "La crucea din sat", "Gura satului", nuvele realist-balzaciene, precum si nuvelele "Moara cu noroc" si "Padureanca" nuvele realist-psihologice.

Nuvelele realist-balzaciene aduc in prim plan tema relatiei dintre personaj si mediul sau. Aceste creatii impun sensul profund al moralei lui Slavici: el crede in progresul civilizatiei la orice nivel si in orice forma s-ar manifesta acesta. Este de ajuns ca omul sa infaptuiasca ceva pentru ca binele sa se propage in structura sociala. Astfel de modelatori sunt intelectualii din sat, preotul, invatatorul, dar si tinerii. Acestia sunt plasati in medii opace la mesajul lor, ele se confrunta cu un mediu rezistent la schimbare, conservator, traditional al comunitatii rurale. Actiunea transformatoare e directionata binar: atat personajele cat si mediul se vor transforma sub incidenta reciproca.

In nuvela realist-psihologica este vizibila relatia de stricta determinare intre structura de suprafata a textului, reflectata in raporturile sociale, si structura de adancime reflectata in raporturile pasionale construite de personaje. Individul raspunde prin impulsuri interioare, prin transformari sufletesti, morale si comportamentale la stimulii emisi de lumea exterioara.

2. "Moara cu noroc" este o proza realista de analiza psihologica in care accentul cade pe conflictele interioare pe prezentarea tensiunilor sufletesti ale personajului principal, complex, puternic individualizat. Este o nuvela realist- psihologica pentru ca este prezentata cu veridicitatea realitatea, naratiunea este facuta la persoana a III-a cu obiectivitate, naratorul este impersonal, cu o atitudine critica fata de societate, adoptand un stil sobru si impersonal, iar realitatea este lipsita de idealizare. Accentul cade pe analiza trairilor, a emotiilor, a impulsurilor interioara - autoscopie.

3. Tematica este diversa, demonstrand complexitatea, caracterul rotund al personajului. Autorul surprinde setea de inavutire care aluneca in patologic, efectele nefaste si dezumanizarea pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective: din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a schimba statutul social; din perspectiva moralizatoare prezinta influenta nefasta a banului asupra psihicului uman, banul zdruncina "linistea colibei si amaraste viata oamenilor", genereaza multe rele si duce in final la pierzanie.Banul este "ochiul dracului", lipsa acestuia punandu-si amprenta si pe relatiile interpersonale, saracia este echivalenta cu lipsa de demnitate, bogatia, in schimb, inseamna respect, autoritate in colectivitate. Din perspectiva psihologica nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.

4. Structura si compozitia. Nuvela are o structura solida "cu subiect de roman" (George Calinescu), concentrat, dispus amplu pe momentele subiectului, cu un fir narativ principal complex amplificat prin fire narative secundare. Alcatuita din 17 capitole, nuvela prezinta o actiune care inregistreaza un progres continuu prin salturi si sincope, cu acumulari lente de tensiune si izbucniri consecutive de energii ce alterneaza sau se impletesc spre deznodamantul tensionat. Intalnim cele doua tipuri de conflicte specifice textelor lui Slavici: conflictul intre generatii si cel sentimental.

5. Prezentarea actiunii, cu relevarea secventelor narative semnificative. Nuvela debuteaza cu un precept moral izvorat din intelepciunea batraneasca, rostit de mama-soacra, ce are in nuvela rolul corului din tragedia antica greaca: "- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit". Batrana este adepta pastrarii traditiei, in timp ce Ghita, capul familiei, doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti. Inceputul contine conflictul dintre generatii, Ghita si Ana sunt adeptii schimbarii, ai inovatiei, ai incercarii norocului, in schimb soacra este conservatoare, refractara la schimbare, ea este "oracolul" prevestitor al faptului ca omul trebuie sa accepte norocul dat de Dumnezeu. Mutarea la Moara cu noroc inseamna parasirea unei organizatii de tip arhaic, traditionale (ciubotaria, cojocaria), si trecerea la un sistem specific capitalismului, intemeiat pe comert si arenda.

Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. In expozitiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla, fixeaza un peisaj - cadru obiectiv al actiunii: "De la Ineu drumul de tara o ia printre paduri si peste tarini, lasand la dreapta si la stanga satele asezate prin colturile vailor. Timp de un ceas si jumatate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care il urca, si dupa ce ai coborat iar in vale, trebuie sa faci popas, sa adapi calul ori vita din jug si sa le mai lasi timp de rasuflare, fiindca drumul a fost cam greu, iara mai departe locurile sunt rele'. Semnele parasirii anticipeaza destinul tragic al familiei: vechea moara "cu lopetile rupte si cu acoperamantul ciuruit de vremurile ce trecusera peste dansul, cele cinci cruci "care vestesc pe drumet ca aici locul e binecuvantat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scapat altul de o primejdie'. Aceasta amenintare presimtita initial, se amplifica mai apoi prin imaginea porcarilor,vestitori ai adevaratei amenintari:Lica Samadaul.

Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului si tine de clasicism. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: "Apoi ea lua copiii si pleca mai departe''.

Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist, Ghita, si antagonist, Lica.

Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastarii si ale armoniei in care traieste familia nu intarzie: "Sambata de cu seara locul se deserta si Ghita, ajungand sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrana sa numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la cei doi copilasi, caci doi erau acum, iara batrana privea la catesipatru si se simtea intinerita, caci avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un castig bine facut."

Intriga. Dupa momentul de relativa acalmie, aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, un personaj ciudat, carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Personajul este portretizat de narator: "Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin " Ca autoritate tutelara in acele pustietati, Lica este cel care incearca sa-i impuna lui Ghita un contract de supunere, pe care Ghita nu-l accepta, avand orgoliul de autoritate tutelara in interiorul familiei.Orgoliul lui Lica e unul de stapan care nu doar isi subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor. Lica isi impune inca de la inceput regulile: "Eu sunt Lica Samadaul Multe se zic despre mine, multe vor fi adevarate si multe scornite. [] Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!'. Ana, nevasta lui Ghita, intuieste ca Lica este un "om rau si primejdios'.

Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care acesta o exercita asupra lui, si nici tentatiei imbogatirii.La inceput, cand Lica ii cere informatii despre cei care treceau pe la moara, Ghita este evaziv, refuza sa dea informatii precise, dar este demascat de soacra sa. Legatura familiala se fisureaza si Lica va vedea in aceasta o posibila sursa de santaj. Inteligenta lucida, Lica este constient ca omul poate fi supus, intuindu-i si speculandu-i dragostea pentru bani.

Desfasurarea actiunii.Ghita este privit in relatie cu familia, obstea si Lica, acestea devenind pe parcurs factori de constrangere. Familia va fi perceputa ca o piedica, de aceea Ghita se va indeparta. Incep sa apara secrete in interiorul familiei, comportamentul lui Ghita se schimba: devine ursuz, irascibil, nervos, brutal, zambetul devine ras nervos, crispat, jocul devine brutal: "acum el se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orisice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand se mai harjonea cateodata cu dansa, isi pierdea lesne cumpatul si-i lasa urme vinete pe brate."

Mai intai, Ghita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza inca o sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad", insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate framantarile personajului: "Ei! Ce sa-mi fac? Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare dacat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare'.

Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai infloritoare, numai ca omul incepe sa-si piarda increderea in sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el.Ghita este strans la mijloc, este disputat concomitent de cele trei forte: de familie, de colectivitate sau de Lica. Se afla sub incidenta mai multor autoritati: "afara de arandas si de stapanire mai era si dansul, care stapanea drumurile si in zadar te intelegi bine cu arandasul, in zadar te pui bine cu stapanirea, caci pentru ca sa poti sta la Moara cu noroc, mai trebuie sa te faci om al lui Lica." Toate aceste constrangeri sunt simultane si contradictorii, protagonistul putand sa aleaga doar o cale. De aici rezulta drama indeciziei, a imposibilitatilor de a hotari asupra prioritatilor.Cu toate acestea, intelegerea dintre el si Lica, marcheaza pentru Ghita inceputul obisnuirii cu raul. Isi indeamna sotia sa joace cu Lica, aruncand-o definitiv in bratele acestuia, distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el, ajungand sa fie implicat in furtul de la arendas si in uciderea unei femei si a unui copil. Retinut de politie, lui Ghita i se da drumul acasa numai pe "chezasie'. Axa vietii lui morale se frange si, intr-o scena de un patetism sfasietor, ii cere iertare Anei: "- Iarta-ma, Ano! ii zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului''. In alt rand, sarutand pe unul dintre copii, le spune: "Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. Tatal vostru e un ticalos'.

Schimbarile atitudinale ale protagonistului sunt puse in valoare prin trei motive: banul, jocul, somnul care prin repetare le intervale dobandesc nuante modificate pana la opozitie: numaratoarea banilor se va face pe ascuns in final, jocul devine brutal, somnul se transforma in cosmar.

Conflictul intre orgoliul individual, libertatea lui Ghita si constrangerea autoritara a lui Lica ocupa cea mai mare parte a nuvelei.Pentru a-l supune, Lica speculeaza slabiciunile lui Ghita: dragostea pentru bani, vanitatea, autoritatea in fata familiei, a obstei. Lica il tatoneaza, il oboseste, macinandu-l interior.Supunerea lui Ghita de catre Lica se face prin imprumutul banilor, care are ca obiectiv obisnuirea lui Ghita cu raul. Compromisul fiind facut, acesta va da nastera la alte compromisuri: Ghita se autoanalizeaza, se amageste, spunandu-si ca incearca sa-si recupereze bunul luat prin mentinerea acestor relatii compromitatoare.

Prin faptul ca jura stramb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste totusi sa-1 dea in vileag pe Lica, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer insa nici cu Pintea si acest lucru ii va aduce pieirea. Ii va oferi dovezi jandarmului despre vinovatia lui Lica, numai dupa ce isi va putea opri jumatate din sumele aduse de acesta. De fapt, greseala lui Ghita este ca nu reuseste sa fie onest pana la capat nici fata de Lica, nici fata de Pintea.

Punctul culminant.Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si ca sotia va rezista influentei malefice a acestuia. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita, care se instrainase de ea si de intreaga familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om', pe cand Ghita "nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti'. Dandu-si seama ca sotia 1-a inselat, Ghita o ucide pe Ana.Scene uciderii Anei este una pregatita ritualic si favorizeaza analiza comportamentista: prin crima Ghita incearca s-o salveze pe Ana, ucigasul isi iubeste victima si tocmai de aceea o omoara. La randul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica. Iar Lica, pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. "Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savarsite".(Pompiliu Marcea).

Deznodamantul.Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente. Finalul nuvelei este tensionat. Gradarea tensiunii spre finalul textului este tipica romantismului, nu realismului, sfarsitul justitiar, moralizator fiind iminent si marcand implinirea profetiei: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data".

6.Personajele. In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.De asemenea accentul cade pe portretul moral si mai putin pe cel fizic, lumea interioara, constiinta personajelor reprezinta campul de lupta pe care se infrunta impulsuri contradictorii. Ana se lupta intre iubire si datorie, Ghita intre cinste si necinste, iar Lica intre autoritate si slabiciune.

Personajele sunt caracterizate prin dualitate interioara, dar si exterioara, ele isi creeaza aparente contradictorii pentru cei din jur, disimuleaza, poarta masti care ascund slabiciuni interioare.

Ghita este un personaj rotund (Forster), constiinta sa este locul pe care se infrunta impulsuri contradictorii: vointa-slabiciune, fermitate-ezitare, indrazneala-temere, iubire-ura, nevinovatie-culpabilitate. Prin astfel de trasaturi e mai aproape de complexitate omului modern decat de personajul realismului. Drama incapacitatii de se decide, de a opta este dublata de drama comunicarii: firea introvertita, absenta exteriorizarii distrug coerenta interna a personajului: "pentru ca el isi ascunde necazul, ramane singur si parasit, singur si vinovat". Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala, la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge sub influenta lui Lica, un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si cu ezitari. El oscileaza intre cele doua cai simbolizate de Ana (iubirea, linistea colibei, familia) si de Lica (bogatia,atractia malefica a banilor). Banii ii dau o fericire tragica, pe cat de zbuciumata pe atat de provizorie. Este un caracter slab, de aceea sfarseste tragic.

Lica este un instrument al raului, un personaj malefic, mefistofelic, ce trebuie sa-si exercite lucrarea modelatoare.Este tipul demonului, "Tu nu esti om, Lica, esti diavol ", caracterizat prin firea insondabila, de conducator, prin orgoliul autoritatii, capacitatea de previziune si calcul exact, cunoasterea psihologiei umane. Desi temut de ceilalti, se teme la randul sau, insa de o singura autoritate: a lui Dumnezeu.

Ana reprezinta o mixtura de fragilitate si feminitate, maturizarea ei este rapida si fortata. Cunoaste un parcurs dramatic, de la lipsa de experienta la cunoasterea brutala a raului existent in lume. Ea traieste acut drama instrainarii datorita lipsei de incredere a lui Ghita.

Naratorul obiectiv foloseste in conturarea personajelor sale atat caracterizarea directa cat si caracterizarea indirecta, accentul cazand pe mijloacele de investigatie psihologica: scenele dialogate, monologul interior, gesturi, mimica, precum si elemente paraverbale (tonul vocii, pauza, intonatia).

7.Titlul este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma Moara cu noroc pare a fi mai curand cu ghinion.Titlul este simbolic, tinand de tragismul locurilor, care prinde in vartejul sau descendent personajele principale. Moara constituie un cronotop, un punct in care se schimba balanta destinului unui personaj. Moara reprezinta un punct de confluenta intre mai multe repere ale lumii reale: spatiale, temporale, sociale, politice, este o "moara a lumii", care amesteca si distruge personajele.

8. Arta narativa si stilul. Pespectiva narativa obiectiva auctoriala este dublata de instantele narative secundare: batrana, personaj episodic, dar care exprima mesajul moralizator al nuvelei, Ana,Lica, Ghita. Stilul direct este dublat de stilul indirect si de cel indirect liber. Nuvela respecta estetica realist-obiectiva, limbajul reprezinta un document al vietii interioare a personajelor. Stilul este sobru, concis, fara podoabe, autorul valorificand traditia prin intermediul elementelor paremiologice, care sustin intelesul clasic-moralizator al nuvelei. Naratiunea obiectiva, heterodiegetica isi realizeaza functia de prezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii, prin impresia de stil cenusiu data si de limbajul regional, ardelenesc, popular.

9. Tragicul. Personajele convietuiesc in zona tragicului. Asistam la "autohtonizarea" hybrisului in patima.Oamenii au patimi mai mari sau mai mici: minciuna, furtul, adulterul, crima, care sunt pedepsite in virtutea moralei crestine "asa le-a fost data"- expresie reveletorie a predestinarii, a sanctionarii celor care au incalcat interdictia impusa prin traditie, prin legea nescrisa. Personajele tragice sunt indeosebi Ghita si Ana, dar deopotriva Lica.

"Moara cu noroc" ilustreaza epic si estetic conceptia etica a lui Ioan Slavici.