O ABORDARE PRAGMATICA A TEXTULUI - HANU ANCUTEI, DE MIHAIL SADOVEANU - BALAURUL

UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" GALATI

O ABORDARE PRAGMATICA A TEXTULUI

HANU ANCUTEI, DE MIHAIL SADOVEANU

BALAURUL

Volumul " Hanu Ancutei", aparut in 1928, reprezinta pentru creatia lui Mihail Sadoveanu "capodopera de la rascruce", facand trecerea spre etapa marilor carti sadoveniene, dar este si o sinteza a elementelor intalnite in povestirile anterioare, cuprinzand lumea taraneasca, natura, idilicul, legenda si elemente de oralitate. "Hanu Ancutei" e cartea povestirilor, a istorisirilor de demult, a initierii in arta desavarsita a naratiunii.

Literatura sadoveniana constituie un adevarat epos al miscarii poporului roman prin ani, cu obiceiurile, institutiile si credintele sale fundamentale. Acest ciclu are valoarea unei arte poetice pentru intelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor si etapelor compozitionale ale genului.

Este folosita metoda povestirii in povestire, noua naratiuni- "Iapa lui Voda", "Haralambie", "Balaurul", "Fantana dintre plopi", "Cealalta Ancuta", "Judet al sarmanilor", "Negustor lipscan", "Orb sarac" si "Istorisirea Zahariei Fantanarul"- fiind incadrate intr-o alta naratiune, fapt ce presupune duplicarea instantei narative. Ion Vlad afirma faptul ca in acest roman " Independent de procedee, comportari sau reactii, povestirile se coreleaza, iar conexiunea lor are un firesc de discurs romanesc. O umanitate asculta transportata, vesela sau intunecata; aceeasi umanitate isi asuma riscul istorisirilor, realizand simbolurile generale ale lumii; inteleptul, razboinicul, umilul, calatorul, calugarul, batranul, cunoscatorul naturii si al legilor firii, frumusetea si ofilirea varstelor, revoltatul, suferindul. Dragostea si ura, tradarea si suferinta, spiritul justitiar, curajul si razvratirea, intelepciunea, echilibrul si, mai presus de acestea, credinta in puterile vietii se orchestreaza in acest roman-epopee inchinat memoriei unui popor". Povestirea este o naratiune subiectivizata (relatare din unghiul povestitorului, implicat ca martor sau doar ca mesager al intamplarii), care se limiteaza la relatarea unui singur fapt epic; interesul nu se centreaza in jurul personajului, ci al situatiei, de unde caracterul etic, exemplar al povestirii. Pentru autenticitatea povestirii pledeaza doar perspectiva narativa. Se acorda importanta naratorului si actului nararii, intamplarilor si situatiilor, mai putin personajelor. Povestirea se situeaza intr-un plan al trecutului, principala sa caracteristica fiind evocarea. Relatia narator-receptor este mai stransa si presupune oralitate, ceremonial- dialogul presupune un sistem de conventii (aparitia povestitorului, pretextul care declanseaza povestirea, formulele de adresare), atmosfera-naratorul "regizeaza" o anumita tensiune, un suspans, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atentia si interesul receptorului. Exista un povestitor al naratiunii - cadru. Nicolae Manolescu afirma faptul ca "vocea anonima care infatiseaza obiceiurile de la han, la inceputul cartii, este a autorului."

In procesul concret al povestirii se pot recunoaste patru componente: o prefata a povestirii, inscrierea celui (celor) de fata ca receptor (receptori) al (ai) povestirii, povestirea propriu-zisa si comentariile receptorului (ilor) asupra povestirii. Existenta unor schimburi preliminare se justifica prin faptul ca povestirea introduce o dereglare in modul normal de distribuire a rolurilor de emitator si receptor.

Structura celor mai multe povestiri din Hanu Ancutei cuprinde, drept componente de baza, o prefata, reprezentand o discuie intre cativa din oamenii ce se afla la han, la care participa si cel ce urmeaza sa povesteasca intamplarea sugerata de titlu si povestirea propriu-zisa, neintrerupta pe tot parcursul ei de catre cei prezenti (auditori).

Povestirea "Balaurul" debuteaza prin autoselectarea ca emitator a personajului care doreste sa-si asume rolul de narator dupa momentele de tacere care incheie faza precedenta, in cazul de fata fiind vorba despre comisul Ionita, care, pentru a mentine treaz interesul auditorilor, promite o poveste mult mai minunata: "Fratii mei! a inceput cu mare putere comisul Ionita, si s-a desfasurat in picioare cat era de nalt si de uscat; adevar marturisesc in fata lui Dumnezeu ca istorisirea cuviosiei sale parintelui Gherman mi-a zbarlit parul sub cusma; dar eu vreau sa va spun ceva cu mult mai minunat si mai infricosat." Promiterea unei relatari mai minunate este insotita de o marca de politete - aprecierea povestirii anterioare.

Interventia comisului Ionita are rolul de a declansa schimbul principal, testand disponibilitatea auditorilor pentru un alt proces de receptare. In realitate el isi va disputa rolul de narator (emitator) cu mos Leonte.

Reunind o miscare de aparenta satifacere a ofertei comisului "S-ascultam povestirea comisului.a strigat cu glasu-i repezit mos Leonte Zodierul [.] Noi aici, de cand tin eu minte, inca de pe vremea Ancutei celei de demult, am luat obicei sa intemeiem sfaturi si sa ne indeletnicim cu vin din Tara-de- Jos", cu una de propunere a altei teme, interventia zodierului, fragmentata prin scurte insertii dialogale, capata, in ansamblu, valoarea de respingere a miscarii conversationale precedente. Zodierul prezinta traditiile de la han "Gustand bautura buna, ascultam intamplari care au fost". El aduce apoi aminte de mama hangitei, cealalta Ancuta, ". Caci eu am fost prietin maicii tale. I-am cautat si ei in cartea de Zodii, cum ti-am cautat si dumnitale."

Prin dialogul pe care il initiaza cu Ancuta, hangita, mos Leonte se indeparteaza de tema propusa de Comisul Ionita, disputandu-si cu acesta rolul de povestitor, de emitator, anuland impresia initiala potrivit careia Ionita va fi cel care va relata povestirea urmatoare.

Cuvantul care declanseaza istorisirea lui mos Leonte este rostit de catre alt personaj. Intrerupand miscarea de introducere a temei noi, Ancuta ii da partial o alta formulare, acceptata de zodier. Replica ei sugereaza o dorinta spontana de verificare a exactitatii propriei memorii: "Hangita a intors spre batran ochii ei aprigi, c-un glas pripit: - Cand ai vazut intai balaurul, mos Leonte!" Iata cum, prin dialog, mos Leonte reuseste sa atraga auditorii de partea sa si sa castige rolul de emitator. "Toti ne-am intors pe data catre zodier, si s-a ridicat si parintele Gherman din barba sa" - "Ce vorbesti de balaur, frate ? a intrebat cu tulburare comisul Ionita, si s-a asezat la locul lui. Care balaur? - Si ne privea incrucisat si nedumerit, parca atunci cazuse intre noi." Cuvantul "balaur", trimitand la lumea mitica, are rolul de a-i incita pe ceilalti, de a-i face curiosi. Batranul realizeaza mai intai un rezumat, cu valoare stricta de raspuns la intrebarile celorlalti. "Cand am vazut intai balaurul . grai cu liniste mos Leonte. Eram asa, flacau trecut de douazeci de ani [.] Atuncea am vazut intai balaurul."

Rezumatul intamplarii nu-i multumeste insa pe auditori, fiind considerat insuficient, Razasul de la Draganesti lansand o invitatie de relatare completa a istorisirii. "Razasul de la Draganesti rasufla prelung si arunca o privire ca de dusman spre mos Leonte. - Asemenea dihanie mie inca nu mi s-a aratat . marturisi el si glasul parca-i era slabit si fara curaj. Spune repede, mos Leonte, caci avem vreme destula."

Momentul constituirii celorlalti intr-un grup de auditori este marcat in aceasta povestire prin invitatia facuta Zodierului de catre Razasul de la Draganesti " Spune repede, mos Leonte, caci avem vreme destula."

Asumarea de catre Zodier a rolului de emitator se face cu precizarea, cu sublinierea autenticitatii celor povestite si cu exprimarea unei dorinte de a asculta dupa aceea si povestirea lui Ionita comisul. "Mult n-am de spus, se apara zodierul, faradecat numai ce-am vazut. Cu voia comisului Ionita, am sa povestesc - si mare dorinta am s-ascult pe urma istorisirea dumnisale."

Mos Leonte, ca un bun pastrator al traditiilor, respecta ritualul povestirii, isi potrivi hainele si-si cauta oala cu vin. "Mos Leonte isi potrivi cu coatele chimirul, isi pipai tasca, si se uita in juru-i ca sa se incredinteze ca oala cu vin i-I la indemana." Timpul intamplarilor narate este anterior reunirii calatorilor la han.

O parte importanta a povestirii propriu- zise este orientarea, moment prin care suntem pusi la curent cu "datele" de baza ale intamplarii relatate: moment, loc, eroi, aceasta urmarind implicarea din punct de vedere afectiv a celor prezenti. In povestirea "Balaurul", in care naratorul este implicat si ca personaj, precizarile ce tin de spatiu sit imp se impletesc cu detalii autobiografice. In cazul de fata este vorba despre o intamplare de pe vremea cand comisul era trecut de douazeci de ani si era initiat in tainele meseriei de zodier de catre tatal sau. "Eram asa, flacau trecut de douazeci de ani, si parintele meu ma invata mestesugul lui, caci si el a fost zodier si vraci care nu se mai afla pe lume. Si pe dupa Sintilie, stand cu el la tarla pe dealul Bolindarilor, imi arata ziua buruienile si radacinile pamantului, iar noaptea stelele cerului. Atuncea am vazut intai balaurul."

Dupa fixarea acestui cadru intr-o maniera subiectiva, enuntul sobru, care constituie secventa orientativa propriu -zisa capata concretetea necesara urmaririi istorisirii. "Traia la noi, la Tupilati, pe vremea aceea, un boier mare si fudul: il cheama Nastasa Bolomir." Naratorul are aici rolul unui martor al intamplarilor. " Tata chiar spusese razand ca de-acum cuconul Nastasa Bolomir moare vaduvoi - dar nu-I pasa, caci are curtea plina de tiganci tinere."

Pe tot parcursul povestirii Zodierului, intalnim marci ale oralitatii stilului. "Cum se poate?"; "Asteptam noi o vreme, dupa vorba babelor."

Secventele de complicare a actiunii si de rezolvare a conflictului au de regula structura obisnuita. Complicarea actiunii urmareste, de obicei, fara a opera modificari, cronologia faptelor si se caracterizeaza prin fidelitatea fata de detalii. Tehnica relatarii are in vedere uneori punerea in evidenta a poantei, alteori se intemeiaza pe o mare capacitate de dramatizare, aceasta din urma fiind si cazul istorisirii " Balaurul".

In povestirea sa, mos Leonte Zodierul acorda o foarte mare importanta detaliilor si respectarii cronologiei. "Acu se-nsurase el de doua ori, cu toata randuiala . Si luase intaia oara o fata de boier, de la Barlad."; "Iar de-al doilea s-a insotit cu vaduva unui grec."; "Asa trecand o vreme, numai ce s-aude ca boierul se-nsoara iarasi." - respectarea cronologiei.

"S-a adus la Tupilati, in drosca cu patru cai, o copila ca de saptesprezece ani. Cand s-au dat jos la scara curtii, de-abia ajungea cu fruntea la barba lui. Si era balaie si radea, parca era soarele [.] Iar Bolomir a luat-o asa, frumusel, de doua degete de la mana stanga s-o purta ca pe un odor de mare pret pe treptele de piatra, asternute cu covor." - tehnica detaliului.

In timpul povestirii sunt folositi si indici ai participarii directe a celui care nareaza. "Intr-o vara, ma aflam la tarla, precum am spus, si de Sintilie venise la oi si tata."

Naratiunea este intrerupta din loc in loc de dialogul dintre personajele povestirii. "Noroc bun, baiete - zice. - Tu esti feciorul lui Ifrim zodierul?; Sarutam dreapta, cucoane, eu sunt."

Aparitia balaurului este descrisa cu mult dramatism, tensiune, folosindu-se si de aceasta data tehnica detaliului, introducand in povestire ideea de supranatural, de incredibil. "L-am vazut si eu si m-am cutremurat. Venea drept spre noi. Cu coada subtire ca un sul negru pipaia pamantul, si trupul i se inalta in vazduh, iar gura i se deschidea ca o leica in nouri. Si mugind, venea cumpanindu-si coada; iar in rasuflarile lui sorbea si juca in slava clai de fan, acoperisuri de case si copaci desradacinati. Si de sub mugetul lui lepada o revarsare de grindina si ape, parca ar fi luat pe sus albia Moldovei si-ar fi pravalit-o asupra noastra."

Povestirile din Hanu Ancutei sunt urmate de o coda, apartinand naratorului, prin care se readuce perspective la momentul relatarii. Coda asigura unitatea ceruta de formula de "roman". In cazul povestirii "Balaurul", revenirea in prezent a naratorului este semnalata prin sugerarea unei explicatii personale a intamplarilor relatate, realizata adesea prin confruntarea propriei opinii cu altele exprimate. "Iar unii oameni au scornit ca parintele meu ar fi chemat balaurul, din salasul lui. Ca solomonar cuminte, tata ii lasa pe oameni sa vorbeasca - insa el stia mai bine decat oricine de care porunca ascultase dihania furtunilor. Intr-adevar, de dracusorul cel balan nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu l-a mai vazut niciodata."

In ceea ce priveste elementele de evaluare, acestea apar in povestirea Zodierului distribuite in cuprinsul textului subliniind importanta relative a unitatilor narative componente. Intriga, sosirea noii sotii a boierului, e precedata de o secventa deliberativa, in stil indirect liber, care configureaza un comparant: "Cu vreo vaduva de cele de abanos, cu vreo cneaghina ca cele de la muscali, care umbla cu ciubote de iuft si cu nagaica: numai asa femeie ar fi potriva lui.Cand colo, ce vedem noi? [.] o copila ca de saptesprezece ani." Formula interogativa, specifica oralitatii, pune in relatie cei doi termini ai comparatiei .

Comentariul naratorului - martor, care noteaza detalii ale comportarii boierului, insistand printr-o comparative asupra intensitatii neobisnuite a reactiei sale, insoteste momentul confesiunii personajului: "Boierul nostru era asa de tulburat si asa de ratacit, cum am vazut putini oameni in viata mea. Isi rodea barba si n-avea astampar."

Si in jurul punctului culminant - aparitia balaurului - se acumuleaza marcile evaluative. Naratorul martor - mos Leonte - noteaza sub forma comentariului intern atat reactia globala a celor de fata la infruntarea dintre boier si sotia necredincioasa, cat si propria sa reactie "Am ramas inlemniti, si eu am simtit pe mine camasa de gheata."

Emotia foarte puternica il face pe narator sa hiperbolozeze lumea inconjuratoare, ajungand la anularea granitei dintre real si fantastic. "ii crescusera, la mani ghiare agere cu care-si ameninta sotul. Mi s-a parut ca vad in parul ei si cornitele cu care voise odata sa-l impunga."

Aparitia "balaurului", fiinta supranaturala, face ca fantastical sa triumfe asupra realului. Faptul are un caracter exceptional "muget peste fire si nemaiauzit", naratorul incercand sa concretizeze aceasta fiinta prin comparative "Cu coada subtire ca un sul negru."

Povestirea nu reprezinta o secventa de pauza dintr-un episod conversational, urmata de revenirea la starea initiala de dialog, ci reprezinta episodul de baza, conversatia avand o functie subsidiara, integrativa (conectiva).

Asezat la drumul mare, Hanu Ancutei nu-si extrage esenta din calatorii la lumina soarelui, ci din popas. Aici oamenii se opresc din drum pentru ca "asa le sunt sortii" si in mahnirea inserarii se impartasesc dintr-o taina. Viata si literatura se confunda in popas, care nu e altceva decat iesire din fire, adica din curgerea neintrerupta a timpului prezent. Regia e complicata si ritualul povestirii mai important decat ceea ce se povesteste.

Proiectarea intr-un trecut nedefinit e insotita de fenomene neobisnuite in masura sa justifice atat textura fantastica a celor ce vor urma, cat si atractia spre ceea ce Sadoveanu numeste "vremea petrecerilor si a povestilor".