Poezia lirica

POEZIA LIRICA

Cantecul de leagan

Doina populara

Doina culta

• Lirica populara

O clasificare a liricii populare este propusa de istoria literara:

1. Genul liric in versuri:

- doina;

- colinda;

- sorcova;

- cantecul istoric;

- cantecul de joc;

- strigaturile;

- cantecul de leagan;

2. Genul epic in

a) versuri:

- cantecul batranesc (legenda, balada);

- balada nuvelistica;

- poezia obiceiurilor;

b) proza

- legenda;

- snoava;

- basmul.

3. Genul dramatic (jocuri cu caracter de pantomima)

- jocul caprei;

- jocul ursului;

- jocul calutului;

- turca;

- cerbul;

- brezaia;

- vicleimul.

4. Folclorul copiilor

- cantece-formule;

- recitative-numaratori;

- versuri care insotesc dansul, jocul;

- formule cumulative;

- pacaleli;

- framantari de limba

5. Genul aforistic:

- ghicitori;

- zicatori;

- proverbe.[1]

Poezia lirica este genul cel mai subiectiv prin care eul creator isi exprima in mod direct gandurile si sentimentele sale, reactia fata de fenomenele lumii exterioare si fata de propriile metamorfoze interioare. Vocea care exprima stari sufletesti,idei aspiratii, intr-o opera lirica nu este vocea autorului ca persoana ca existenta umana, ci o abstractie numita EU LIRIC. In opera, artistul proiecteaza ceea ce are caracterul general in experienta sa individuala, astfel incat eul liric nu se confunda cu poetul, chiar daca textul foloseste perosoana I.

Trasaturi:

se exprima la persoana intai, rareori la alte persoane;

versificatia nu este definitorie;

poetul isi centreaza gandirea pe o traire afectiva;

predomina "eul liric" si "eul empiric" care comunica un sentiment;

substanta lirismului se refera la o stare sufleteasca redata printr-o potrivire a cuvintelor;

in constructia poeziei lirice se disting trei parti:

a). enuntarea temei

b). dezvoltarea temei

c). concluzia temei, sub forma unor sentinte, comparatii, metafore etc.

1. Cantecul de leagan a aparut in familia traditionala din dorinta de a crea o atmosfera de calm si liniste in jurul copilului. Versurile sunt spontane, au ritm si melodie si oglindesc dragostea pentru copil. Deoarece cantecul de leagan este rostit cu emotie si ardoare, el are aspect de urare si incantatie. Mama este cea care-l "ingana" stand deasupra copilului ca o ursitoare buna. Fetitele preiau cantecul de leagan in jocurile lor cu papusile, devenind astfel cunoscut si transmis din generatie in generatie. Adesea, cantecul de leagan are o functie "terapeutica", copilul oprindu-se din plans si adormind mai repede.

"Leaganul, cioplit din lemn ca la vechii romani sau un cos de nuiele, este un simbol al sanului matern caruia ii urmeaza nemijlocit. Element de protectie indispensabil, moale, caldut, ramane in sufletul nostru ca o amintire a originilor noastre, care se traduce in nostalgii inconstiente ale intoarcerii in uter si leganarea lui se asociaza cu fericirea sentimentului de securitate, lipsit de griji. Se asociaza de asemenea cu calatoria; de aceea leaganul are adesea forma unei barci sau a unei nacele. O matrice care aluneca pe ape sau care zboara dand o senzatie de siguranta celui ce porneste pe calea lumii."[2]

Prin cantecul de leagan se sugereaza parcurgerea unor norme de conduita in viata copilului. Mama transpune in cantec toate gandurile si ii    doreste copilului o crestere usoara, s-o ajute in viata, sa fie ferit de boli, sa invete bine la scoala, sa vina sanatos de la catanie, sa se logodeasca, sa-l vada insurat si multe altele.

"Frunza verde solz de peste,

De te-ar putea maica creste,

Liu, liu, liu, nani, nani,

Sa te vad umbland prin casa,

Sa sezi cu mama la masa,

Sa faci mamii trebusoara

Care ti-a fi mai usoara,

s-aduci mamii surceluta,

apusoara c-o cofita.

Sa te vad umbland la scoala,

Sa-mi fii de-ajutor la boala.

Liu, liu, liu, puiu mamii.

Sa te vad la camp lucrand

Si cu fete mari giucand,

Sara, cu flacai umbland,

Logodnica alegand.

Sa te ieie la catane,

Sa mananci prifont cu carne

Si-apoi, mama, sa te-nsori,

Sa fii mamii de-ajutor.[3]

Creatia populara este prezenta permanent in viata copilului din satul traditional, de aceea    in procesul instructiv-educativ se va tine seama de acest aspect.

1. Strigaturile sunt mici structuri lirice in versuri "strigate", de obicei in timpul jocului, dar au loc si in momente ritualice. In alte regiuni ale tarii, termenul apare ca: strigate, chiuituri, tipaturi, iuituri, descantece, "fiind opusul termenului cantec, adica poezie fara insotire muzicala"[4].

Strigaturile pot fi clasificate astfel:

de joc

"Fata care joaca bine,
Ad-o Doamne langa mine;
Fata care joaca rau,
Du-o-ncolo la parau!"

de iubire

Asa zice badiul meu
Sa fac ziua ce vreau eu,
Numai colea cand se-nsara
Sa-l astept la poart-afara.

de nunta

"Decat cu avere multa
Si cu nevasta urata,
Mai bine cu putintica
Da' nevasta frumusica."

satirice

De-as fi bun eu la arat
La cosit, la secerat,
Cum sunt bun la hora-n sat,
De jucat si de strigat
As fi mereu laudat.

Strigaturile de nunta marcheaza anumite momente ale ceremoniului cum ar fi: plecarea miresei din casa parinteasca, primirea miresei de catre soacra etc.

"Frunza verde iasomie

Noi mergem la cununie

Cununia cea de piatra

Nu se uita niciodata

Cununia cea de flori

Nu se uita pana mori.

IU IU IU !

Frunza verde baraboi

Haideti gospodari cu noi

Care vreti, care puteti

Care nu mai ramaneti

IU IU IU !

De trei ori pe dupa masa

Sa scoatem raul din casa

Sa ramana binili, sa se-mpace tinerii

IU IU IU !

Soacra mare, soacra mare

Ti-ai luat pieptanatoare

Sa te pieptene pe cap

Cu-o bucat' de lemn de fag

Soacra, soacra poama acra

De te-ai coace-un an s-o vara

Tot esti acra si amara

Hu iu iu si-as bea rachiu

De la socru de sub brau

De sub brau de sub curea

C-acolo-i puterea mea

IU IU IU !"

3. Doina este una dintre creatiile literare reprezentative ale poporului roman.    Este o opera literara in versuri, in care sentimentele sunt exprimate in mod direct si se caracterizeaza prin diversitate. Doina are trasaturile caracteristice generale ale oricarei creatii populare: caracter anonim, oral, colectiv si sincretic, popular, national si expresiv.

Clasificarea doinelor a fost facuta, in general, dupa criterii tematice, astfel :

doine de dragoste si de dor

doine de ciobanie

doine de instrainare si catanie

doine de revolta sociala

doine de jale

doine de haiducie

Doina este o creatie reprezentativa deoarece ea corespunde sufletului romanesc care este cu preponderenta liric. Spre deosebire de alte creatii literare (balade, basme) structurate pe opozitia dintre bine si rau, doina exprima o diversitate de ganduri, idei, sentimente si emotii, atitudini si impresii, convingeri si aspiratii. Ea se inspira din atitudinile omului fata de natura si timp, fata de viata si moarte, exprima stari afective personale si sentimente intime, comunicand direct si reflectile creatorului in legatura cu aceste aspecte.

Cum analizam textul une doine ?

(Plan)

Analizand o opera lirica, vom incerca sa deslusim ce sugereaza poetul prin imaginile create si sa desprindem sentimentele care l-au influentat.

Mai badita, floare dulce,
Unde te-as gasi te-as smulge,
Si-acasa la noi te-as duce,
Si te-as rasadi-n gradina,
Si te-as secera cu mila;
Si te-as face stog in prag,
Si te-as imblati cu drag;
Si te-as macina marunt
La morisca de argint;
Si te-as cerne
Prin sprancene,
Si te-as framanta-n inele,
Si te-as da inimii mele
Sa se stampere de jele.

(L. Blaga - Antologie de poezie populara)

I. Date despre opera

• Doina "Mai badita, floare dulce" face parte din Antologia de poezie populara a lui Lucian Blaga.
• Titlul este constituit dintr-o constructie formata din interjectie si un substantiv in vocativ urmate de metafora apozitiva floare dulce.
• Valoarea lui exclamativa pune in valoare profunzimea sentimentului de dragoste, dorinta de implinire a lui, acesta fiind sentimentul dominant.

II. Continut, idei, sentimente

• Doina este o confesiune a nevoii de dragoste, a realizarii prin iubire. Acest aspect se observa prin cele unsprezece din cele douasprezece verbe folosite la conditional-optativ, persoana I, singular.Sentimentele sunt exprimate, de asemenea, prin adresarea directa tanarului indragit, verbele fiind insotite si de pronumele personale la persoana a II-a singular.
• Dragostea nu cunoaste finalitate, ramane doar la nivelul dorintei intr-o puritate desavarsita.
• Dragostea s-ar putea realiza doar printr-o apropiere spatiala si fizica.
• Dragostea fetei are ceva matern in ea, este grijulie si plina de afectiune.
• Enumerarea verbelor specifice muncii campului sugereaza un anumit ritual al implinirii dragostei.

• Alinarea sufletului s-ar putea produce doar alaturi de fiinta iubita.
• Doina "Mai badita, floare dulce" este realizata sub forma unui monolog, rostit de o tanara indragostita.
• Eul liric subiectiv i se adreseaza "baditei", adica iubitului, care nu este prezent, Astfel, desi e o doina de dragoste, alte doua sentimente puternice razbat in finalul ei: dorul de flacaul iubit, precum si jalea ca el este departe. Ca in orice doina, desi trairile sunt de maxima intensitate, sentimentele nu sunt numite: poetul popular isi simte, dar nu-si poate numi trairile.

• In aceasta opera motivul doinei este unul floral. Floarea simbolizeaza gingasia, frumusetea si puritatea tanarului simplu si iubit. Tanara face referire la muncile care se fac in cadrul cultivarii cerealelor in zona de campie, folosind verbele la conditional-optativ.
• Ideea doinei este ca dragostea constituie o adevarata hrana pentru sufletul omului. In lipsa fiintei iubite, se naste sentimentul dorului, despartirea ducand in cele din urma, la jale.

I.        Caracteristicile textului

• Din cele 12 verbe, 11 sunt la conditional-optativ, fata exprimandu-si dorintele, conditionate insa de faptul de faptul ca iubitul nu este prezent: "te-as duce", "te-as rasadi", "te-as secera", "te-as face stog", "te-as imblati", "te-as macina". Ultimul verb la conjunctiv, exprima scopul celorlalte: ca inima "sa se stampere de jele".
• Majoritatea verbelor ocupa aceeasi pozitie in cadrul versurilor, fiind coordonate prin conjunctia "si", versurile devenind astfel simetrice, construite pe acelasi tipar, dar si deosebit de muzicale.
• In popor doinele nu se recita, ci se canta, realizarea lor artistica implicand deci atat o forma literara, cat si una muzicala.
• Creatia lirica "Mai badita, floare dulce" este construita pe un mic scenariu, avand la baza o comparatie simpla: badita fiind o "floare dulce". In restul poeziei, ideea de "floare" ramane permanenta, ea primind insa diferite sensuri: smulsa de pe camp, ea poate fi rasadita in gradina, secerata, macinata, framantata, lucruri care     duc cu gandul la grau. In final, aceasta "floare" devine hrana pentru inima si sufletul tinerei indragostite, caci badita este departe si ea simte nevoia sa-si astampere jalea.
• Scenariul este asemanator cu multe din poeziile de dragoste ale lui Eminescu: in absenta iubitei, poetul se simte singur si viata i se pare zadarnica.
  Autorul anonim foloseste o serie de mijloace de realizare artistica specifica acestei specii.
• Epitetele sunt putine, dar sugestive: "floare dulce", "morisca de argint".
• Imaginea baditei ca "mandra floare" este o comparatie devenita metafora. Floarea devine simbolul omului iubit, al dragostei, ca hrana pentru suflet. Modul de expunere folosit este monologul liric.
• Rima este imperecheata si nu intotdeauna perfecta: "smulge/duce", "gradina/mila", "marunt/argint".
• Masura este de 8 silabe, iar ritmul trohaic.

IV. Concluzii

Deoarece in aceasta poezie autorul anonim isi exprima direct sentimentele de dor si jale, prin intermediul figurilor de stil si intr-un limbaj popular, poezia "Mai badita, floare dulce" este o doina populara.

Exercitii:

1.Realizeaza un portofoliu personal in care sa se regaseasca titlul operelor literare studiate in copilarie, insotit de un rezumat cuprins intre 5-10 randuri.

2.Alcatuieste o miniculegere care sa cuprinda cantece de leagan (5-10 pagini).

3.Precizeaza tema, motivele si mesajul doinei:

"Strainie, strainie,

Multa grija mi-aduci mie -

M-oi ruga la tine luna

Sa ma stamperi la inima.

Pana badea s-o intorce

Sa-mi ramai tu mai aproape -

Si c-o raza adusa-n zori

Sa ne unesti pe-amandoi."

(Vasile Alecsandri, Poezii populare)

3. Doina culta a fost creata dupa modelul doinelor populare de catre unii dintre cei mai cunoscuti scriitori ai nostri:

a)     Vasile Alecsandri - Doine, Lacramioare si Suvenire (1842-1852). Poezia Doina, care deschide ciclul, trateaza tema dragostei si a haiduciei. Urmeaza alte poezii asemanatoare: Baba Cloanta, Sora si hotul, Strunga, Andrii Popa, Doina iubirei etc.

b)     George Cosbuc - Doina (1895). George Cosbuc personifica Doina sub chipul unei copile care exprima sentimentele intregului neam: "Ai tai suntem! Strainii / Te-ar pierde de-ar putea; / Dar cand te-am pierde, Doino, / Ai cui am ramanea? / Sa nu ne lasi, iubito, / de dragul tau traim: / Saraci suntem cu totii, / saraci, dar te iubim!"

c)     Stefan O. Iosif - Icoane din Carpati (1905). Poezia Doina este considerata capodopera poetului: "Se tanguiesc / Talangi pe cai, / si neguri cresc / Din negre vai, / Plutind pe munti. / La fagadau, / La Vadul-Rau, / Sus la rascruci, / Vin trei haiduci / Pe cai marunti.// Si neguri cresc, / S-anina-n crangi; / Se tanguiesc / Si plang talangi / Pe cai pustii./ Se duc uitati / Cei trei fartati, / Saltand in sa, / Plutind asa, / Ca trei stafii." Uneori, St. O. Iosif confera doinei functia de cantec de leagan: "Cantecul ce-adesea ti-l cant / Cand te-adorm in fapt de sara, / Puiule, e-un cantec sfant, / Vechi si simplu, de la tara [.]".

d)     Octavian Goga - Poezii (1905). Poetul se manifesta ca un reprezentat al poporului obidit caruia ii aude plansul si durerea. Natura apare puternic umanizata, ca in creatiile populare, iar prin personificare si metafora devine insasi un personaj ce confera    starilor sufletesti culoare si expresie.

II. Poezia obiceiurilor calendaristice

1. Colindele
2. Plugusorul
3. Sorcova
4. Paparuda si Caloianul
5. Dragaica sau Sanzaienele

Obiceiurile calendaristice la romani apar puternic reprezentate in folclorul literar. Obiceiurile traditionale ocupa un loc aparte prin durata si amploare. Sarbatorile de iarna acopera doua saptamani pline (24 decembrie - 7 ianuarie) si au puncte centrale Craciunul si Anul Nou.

1. Colindele, cuvant de origine latina "calendae", vin din timpul romanilor , e vorba despre "Calendele lui Ianuarie", care echivalau cu sarbatoarea Anului Nou. Romanii serbau Anul Nou primavara, in cinstea zeului Marte, zeul razboinic al agriculturii. Cunoscutul refren "Florile dalbe, Flori de mar" are, asadar, un substrat arhaic, pagan.

Slobozi-ne gazda-n casa[5]

Slobozi-ne gazda-n casa

Florile-s dalbe(bis)

Slobozi-ne gazda-n casa

C-afara ploua de varsa

Si de-asara-s tat p-afara

Si-s cu camasuta rara

Si de rara-i ca s-o scara

Si de deasa-i ca s-o leasa

Daca gazda nu ne crezu

Ies afara sa ne vezu

Ca murgutu-i cimpavitu

Si traba potcovitu

Cu potcoave de colaci

Si cu cuie de carnati

Textele colindelor mai noi se bazeaza pe Noul Testament, dar sufera adesea influente pagane care s-au intergrat in cele religioase. Mesajul colindului este urarea transmisa de colindatori semenilor cu ocazia schimbarii anului.

Sara aceasta-i sara

Sara aceasta-i sara

Ioi Domnului Doamne(bis)

Sara aceasta-i sara

Sara lui Ajunu

S-a lui Domnu bunu

Domnu s-o nascutu

Daca s-o nascutu

In scaun s-asazatu

Daca s-asazatu

Trei legi o lasatu

Trei legi pe pamantu

S-o lege-o lasatu

La plugari batranu

El sa se gaceza

Gi-acu pa Craciunu

Cu prinoasa groasa

Colaci pe prinoasa

S-o lege-o lasatu

La plugarita-sa

Ea sa mi-l nasc-un fiu

Un fiut micucel

Mare sa mi-l creasca

Mare si mai mare

Maris pacurariu

Pacurari la oit

La oit pe muncei

Sa le faca mai mulce

Mulce si mai mulce

Cate stelusale

Atacea mielusale

Cati luceferei

Atatia mielusai

Si ce-o-nveseleste

Gazd-acest om bunu

Textul colindelor are destinatie precisa: pentru fata de maritat, pentru fecior, pentru plugar etc. Colindele religioase sunt cantate indeosebi de femei si copii. Perioada colindelor este un bun prilej de a realiza fapte bune si a-si primeni sufletul. Se recomanda promovarea, in randul elevilor, a colindelor locale, realizarea unor culegeri si lucrari care sa suscite interesul pentru locul natal sau pentru anumite regiuni geografice.    

Exercitii:

Realizeaza o culegere de colinde care se canta in localitatea unde te-ai nascut. Daca te-ai nascut la oras, afla ce colinde se canta in localitatea unde s-au nascut bunicii tai, unchii, matusile, verii. Daca nici asa nu reusesti, alege-ti o zona geografica a Romaniei, care-ti place, si afla ce colinde se interpreteaza acolo. Noteaza-le.

Studiaza elementele pagane dintr-un colind religios.

Povesteste cu colegii tai despre colindele preferate.

2. Plugusorul este un obicei care domina Sarbatoarea Anului Nou, mostenit, de asemenea, de la romani. Aceasta creatie populara este incadrata de folcloristi in poezia descriptiva care exprima un ritual stravechi. Raspandit, mai cu seama, in Moldova, Muntenia si Oltenia, Plugusorul a patruns in celelalte provincii pe cale livresca.

Caracteristici:

Are caracter agrar (plug, buhai, talangi, bici);

In alcatuirea sa se disting trei parti:

in prima se enunta evenimentul "Maine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Plugusor cu sase boi / Boisori manati de noi [.]";

in partea a doua discursul Plugusorului se compune dintr-o naratiune si descriere a muncilor agricole, cu multe hiperbole, comparatii si metafore: "S-a sculat mai an / Badia Traian / S-a incalicat / Pe-un cal invatat. / Cu nume de Graur, / Cu saua de aur / Cu frau de matasa, / Cat vita de groasa."

in partea a treia se "insira" urarile de sanatate, belsug, viata lunga: "In An Nou voiosi sa fiti! / Cate paie pe casa, / Atatia galbeni pe masa, / Cate pietre la fantana, / Atatea oale cu smantana!"

3. Sorcova este o creatie de dimensiuni reduse fata de Colinde si Plugusor si exprima in propozitii scurte urarile de viata lunga, fara vreo naratiune ampla. Insemnul ritual este alcatuit dintr-un bat sau o ramura verde, impodobita. Obiceiul se practica de catre un baiat, iar gazdelor li se adreseaza urari de bun augur, invocandu-se sanatatea, belsugul si prosperitatea:

'Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Peste vara, primavara,
Ca un par, ca un mar,
Ca un fir de trandafir'
Tare ca piatra,
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
La anul si la multi ani!"

4. Paparuda si Caloianul sunt incadrate de folcloristi in poezia de incantatie cu scopul de a invoca anumite zeitati pentru a interveni in favoarea oamenilor in situatii critice, cum e seceta, de pilda. Paparudele (Mamarutele, in alte zone) erau fete tinere imbracate in ramuri de salcie, desculte, despletite, cu o cununita de plante pe cap, care porneau in lungul satului, pe drum sau prin paraul ce urma sa sece, cantand:

Mamaruta[7]

Curcubeu-beu

Bea apa din tau

Si ne da si noua

In olcuta noua

Si da si la prunci

Cu olcuta-n dungi

Si da si la fece

Cu olcuta vece

Mamaruta-ruta

Intoarce-te-mprejur

Ca grautu-n ciur

Mamaruta-ruta

Ploai, Doamne, ploaie

Sa cura cioroaie

Pa taice paraie

Si p-a noasta vale

Mamaruta-ruta

Intoarce-te-mprejur

Ca grautu-n ciur

Mamaruta-ruta

Ploaie, Doamne, ploaie

Sa sa faca grau

Grau pana-n brau

Spicu cat cutatu

Paiu cat vatraiu

Boamba cat aluna

Stogu cat ii casa

Prinosu cat masa

Sa facem colaci

Sa dam la saraci

Mamaruta-ruta

Intoarce-te-mprejur

Ca grautu-n ciur

Mamaruta-ruta

Ploaie, Doamne, ploaie

Cine-i Mamaruta?

Norii si ploaia!

In timp ce colindau satul, li se alaturau si satenii care le stropeau cu apa pana le "udau leoarca". [8]

In conceptia populara, papruda este o faptura mitica invocata de copile sau de tinere "nepatate". Unii cercetatori sustin ca paparuda se adreseaza "Cerului Tata", El fiind divinitatea ce ii ajuta pe oameni.

Caloianul este raspandit in sudul Romaniei, din Oltenia pana in Dobrogea. Este tot un obicei de invocare a ploii, doar ca datina se refera la zeul oriental al naturii care moare si invie. Femeile si fetele faceau uin omulet din huma si il conduceau intr-un cosciug spre malul unde urma sa fie ingropat. A treia zi era dezgropat si bocit: "Caloiene, Iene, / du-te-n cer si cere / sa deschiza portile, / sa sloboada ploile, / sa curga cu garlele / zilele si noptile / ca sa creasca granele / [.] sa dea drumul roadelor, / roadelor noroadelor, ca sa fie-mbelsugata / tata toata, lumea toata."[9]

5. Dragaica sau Sanzaienele se sarbatoreste pe data de 24 iunie si este obicei pagan. Obiceiul a fost amintit prima data de carturarul Dimitrie Cantemir, in secolul al XVII-lea, ca simbolizand in Moldova o sarbatoare a coacerii si maturizarii holdelor. "Dragaica", cea mai frumoasa fata din sat (sau mai multe sate), identificata cu zeita Diana, este impodobita cu cununa de spice si este insotita de fete curate la cea mai bogata holda. Acolo, fetele intind un joc dupa care se intorc in sat si sunt stropite cu apa de flacai pentru a simboliza fertilitatea. Prin calitatea sa de a inflori in cea mai lunga zi a anului, sanziana a devenit reper calendaristic pentru aprecierea stadiului de dezvoltare al culturilor; daca infloreste inainte de ziua care ii este dedicata, 24 iunie, stadiul vegetal al plantelor este avansat si invers. In nordul Romaniei si in zonele de munte la infloritul sanzienii se incepea cositul pajistilor.   

"Sanziana" are multe semnificatii: agatata in stalpii portilor, apara oamenii, mormintele si holdele de fortele malefice. Fata care pune floarea sub capatai, in noaptea de sanziene, isi vede in vis ursitul; femeia care isi infasoara mijlocul cu tulpini de sanziene este ocolita de dureri de sale la seceris, fecioarele si nevestele care o poarta in san sau in par devin atragatoare.

Exercitii:

Compuneti versuri prin care sa faceti urari gospodarilor sau sa invocati ploaia.

Faceti o paralela intre colindul urmator si textul Plugusorului evidentiind asemanari si deosebiri:

Acest plugar batranu

Acest plugar batranu

Domnului Doamne (bis)

La masa sazandu

La masa galbana

Galbana de ceara

Tare ca de piatra

Deasupra pe masa

Taleri de matasa

In colturi de masa

Ciucuri de matasa

Da-n mijloc de masa

Este-un mic sagisu

Mare margarisu

Mandru si-nfloritu

Cu flori gi argintu

Cand ploaia ploiare

Merele cresceare

Cand soare soreare

Merele coceare

Cand vantut baceare

Merele picare

Si cele mai mariu

Se dau la plugariu

Si cele mai miciu

Se dau la voiniciu

Si te-nveseleste

Acest plugar batranu

Bibliografie:

1. Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain (coord.), Dictionar de simboluri, Ed. Polirom, Iasi, 2009.

2. Faur, Florica, Schita monografica a comunei Petris, judetul Arad, lucrare de licenta, Sibiu, 2003.

3.Goia, Vistian, Literatura pentru copii si tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008.

4. Pop, Mihai, Ruxandoiu, Pavel, Folclor literar romanesc, Bucuresti, EDP Bucuresti, 1990.

5. Stoica, Cornelia, Vasilescu, Eugenia, Literatura pentru copii, EDP, Bucuresti, 1998.

6. Vulcanescu, Romulus, Mitologie romana, Editura Academiei R.S.R., 1987.

7. Istoria literaturii romane, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1964.