POVESTEA LUI HARAP-ALB - Megatema basmului: tema drumului

POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creanga (1839-1889) este unul din marii clasici ai literaturii noastre, care, alaturi de Mihai Eminescu, I.L.Caragiale si Ioan Slavici, a inscris literatura romana in circuitul valorilor literare universale. De aceea, opera sa este raportata la cea a unor titani ai literaturii universale(H.Cr.Andersen, Charles Perrault, Mark Twain, Fratii Grimm), dar Creanga ramane "Homer al nostru"(Garabet Ibraileanu), deoarece ceea ce da valoare universala creatiei sale este tocmai specificul ei national, prezentat prin structuri artistice originale.

In realizarea povestilor sale, Ion Creanga porneste de la modele populare, caracterizand teme de circulatie universala cu o vechime uneori mitica. Cercetatorii operei scriitorului roman au gasit asemanari intre "Capra cu trei iezi" si un motiv din fabulele lui La Fontaine, intre "Soacra cu trei surori" si un basm armean, intre "Punguta cu doi bani", si unele povestiri indiene, sau intre "Povestea lui Harap-alb" si omul fara barba al lui Emile Legrand, fara sa fie vorba de o influenta directa asupra lui Creanga, care n-avea cum sa cunoasca toate aceste scrieri. In creatia lui sunt si alte motive care apar in spatii culturale foarte departate: motivul calatoriei, al incercarii puterii, al animalelor recunoscatoare si al tovarasilor devotati, motivul apei vii si al apei moarte etc.

Considerat de G.Ibraileanu o "epopee a poporului roman" ,"Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ basm al lui Creanga,o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente psihologice,etice si estetice,o sinteza a spiritualitatii romanesti ce cuprinde o intreaga filozofie asupra vietii,un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos in care sunt valorificate teme si motive de circulatie universala.

Titlul neobisnuit al basmului este un oximoron. Cuvantul "Harap" inseamna sluga,rob,iar cuvantul "alb" sugereaza un suflet in care inca nu s-au scris semnele sarcedotale ale initierii.

In "Povestea lui Harap-Alb" Ion Creanga trateaza fabulosul in mod realist,basmul fiind caracterizat prin "originala alaturare a miraculosului cu cea mai specifica realitate" (G. Calinescu).

Subiectul se bazeaza pe universala lupta dintre bine si rau,pe antiteza dintre aceste doua forte simbol,ce se mentine insa in sfera normalitatii existentei.

Pana la un punct "Povestea lui Harap-Alb" respecta tiparul narativ al basmului popular. In realitate el este un veritabil basm cult,avand un font de roman.

Verde Imparat,ajungand la batranete fara a avea descendenti in linie masculina ii scrie fratelui sau, Craiul, cerandu-i unul dintre feciori ca urmas la tron. Mare initiat ,dar si initiator craiul isi supune fiii la o proba fundamentala: proba curajului, esentiala in procesul de initiere.

Podul, locul unde se desfasoara aceasta proba leaga sfarsitul imparatiei Craiului de inceputul unui spatiu enigmatic, nesfarsit, amenintator, plin de paduri si drumuri intortocheate ce sugereaza in cod mitologic obstacolele si labirintul.

Speriati ,fiii cei mari se intorc pe rand acasa. Inocenta lor este absoluta. Ei sunt mandri si orgoliosi, se cred indreptatiti sa fie initiati si sa primeasca statutul de imparat , dar pleaca in calatorie fara nici un fel de pregatire si se intorc dupa primul obstacol intalnit in cale. Tatal ii cearta cu un limbaj de Humulesti in care apar aluzia si ironia ca elemente de roman realist.

Mezinul Craiului este ranit de cuvintele mustratoare ale tatalui sau. El are indoieli, e nelinistit, reflexiv, ingandurat, mahnit si de aceea merge in gradina sa mediteze. Prin conturarea lui ca o personalitate puternic umanizata cu viata sufleteasca fabulosul coboara in planul realitatii, intr-un timp si spatiu localizate geografic si istoric. In gradina el se intalneste cu o batrana care cerseste.

In aparenta batrana e garbova, neputincioasa, nestiutoare, neinsemnata, inutila, in esenta ea este "Batrana Timpurilor, identificata cu cercul imobil in jurul caruia se infasoara ghemul veacurilor si vartejul ciclurilor" (Vasile Lovinescu),o mare initiata ce se remarca prin "alternanta de stralucire si stingere, de umilinta si maretie".

Fascinat de vorbele ei acesta ii ofera un ban. Gestul capata valoare simbolica:banul reprezinta forma prin care intra in relatie doua voci. Generozitatea fiului de crai face posibila comunicarea intre cei doi. Milostivita de tanarul craisor, Sfanta il sfatuieste sa plece la Verde Imparat, insa numai dupa ce va cere calul, hainele si armele pe care tatal sau le avusese in tinerete.

Gasirea calului tine de metamorfoza sub semnul focului. Simbol mitologic, focul reinnoieste, reinvie, trezeste energii, reda continutul lucrurilor initiale. In aparenta calul e nepunticios, chiar foarte aproape de moarte. Ca si in cazul batranei, esentele se ascund in forme degradate ale materiei. Dupa metamorfoza care se face urmand un procedeu ritualic (proba jaratecului) calul devine tanar, puternic, frumos.

Despartirea tatalui de fiu se face la pod si este una ritualica. Craiul isi supune si fiul mai mic la proba curajului. Cel ce infrunta ursul este de fapt calul, bunul sau tovaras. Tatal isi felicita fiul, ii lauda generozitatea ii ofera blana de urs si ii da sfaturi:sa se fereasca de omul span si de omul ros. Daca in aparenta craiul este doar un tata iubitor in ipostaza lui pedagogica, in esenta el e un mare initiat si initiator, cu un puternic caracter disimulant care pastreaza ca simboluri ale omniscientei si omnipotentei calul si baba. El stie ce se va intampla cu fiul sau in calatorie, stie ca acesta nu isi va putea respecta promisiunea facuta.

Megatema basmului este tema drumului, care apare in stransa legatura cu cea a initierii. Calatoria pe care o intreprinde eroul este un act initiatic, un proces de formare a tanarului prin care acesta trece de la starea de profan la starea de initiat. Prima etapa a drumului o constituie padurea labirint in care fiul de crai se intalneste de trei ori cu Spanul.

Desi tanarul nu are nevoie de insotire, Spanul se ofera mereu sa il ajute. Daca in aparenta el este umil, nevinovat, binevoitor, in realitate e viclean, mincinos, egoist.

De fiecare data el isi schimba straiele cu tonul vocii. La a treia intalnire fiul de crai il accepta pentru ca pare a fi un bun cunoscator al acelor locuri necunoscute.

Calatoresc cu buna intelegere deoarece Spanul ramane in aparenta umil si supus, reusind sa castige increderea fiului de crai.

Momentul fantanii este un moment fundamental care schimba cursul destinului personajului. Fiul de crai isi incheie la fantana un mod de existenta si incepe altul, cu alta identitate.

Spanul il invita pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, fara cumpana si fara roata, pentru a se racori; imediat insa tranteste capacul si il sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor.

Momentul sosirii la curtea lui Verde Imparat este marcat de atmosfera de sarbatoare:"Si imparatul Verde,cetind cartea, are de bucurie ca i-a venit nepotul, si pe data il si face cunoscut curtii si fetelor sale, care il primesc cu toata cinstea cuvenita unui fiu de crai si mostenitor al imparatului".

Temandu-se ca Harap-Alb sa nu spuna adevarul, Spanul ii cere in toiul petrecerilor sa ii indeplineasca dorinte care la prima vedere par imposibile.

Inaintea fiecarei probe se remarca un scenariu repetabil. Fiul de crai este mahnit, sufera, are sentimentul ca este ultima proba si intelege ca Spanul vrea sa-l piarda. Mereu marturiseste mahnirea sa calului, care il incurajeaza.

Harap-Alb reuseste sa treaca de primele doua probe datorita ajutorului Sfintei Duminici, care cunoaste anumite taine si da sfaturi fiului de crai. Aceasta locuieste pe o insula izolata de lume, un spatiu sacru in care eroul e dus de catre cal.

In cadrul mirific al insulei Harap-Alb descopera o valoare existentiala importanta, aceea ca puterea milostiveniei si bunatatea ajuta omul sa reuseasca in viata.

Pentru ca Harap-Alb sa poata culege salatile din Gradina Ursului, Sfanta Duminica prepara o licoare magica care ii aduce acestuia somnul lung.

Aruncarea blanii de urs este o taina necesara trecerii acestei probe stiuta doar de Batrana. Omorarea cerbului, animal solar, vestitorul luminii se face dupa un anumit ritual in care fata se ascunde. Prin anihilarea Ursului si apoi a Cerbului, Harap-Alb preia de la invinsi atributele razboinicului.

Dupa fiecare proba se remarca tema recunostintei:Harap-Alb se intoarce la Sfanta Duminica, multumindu-i pentru ajutor.

A treia proba este ultima treapta a initierii eroului, un adevarat basm in basm, cea mai grea incercare la care acesta este supus, deoarece Imparatul Ros este semnul raului de care tatal ii spusese sa se fereasca, simbolul sangelui, al cruzimii si al razbunarii.

Supunerea fetei, "o farmazoana cumplita", puternica, sireata, independenta, prefacuta, este necesara atat formarii personajului, cat si intemeierii unei casnicii prin care eroul va dobandi conditia de mire, de initiat.

Pentru prima data Harap-Alb nu mai apeleaza la ajutoare. Traseul lui este acum lipsit de ostilitate, de provocari si ispite.

Megatema acestei calatorii este bunatatea, care apare ca modus vivendi, in stare pura.

Harap-Alb ajuta fiinte aparent neinsemnate (furnicile si albinele) generozitatea lui fiind in plan spiritual. A face bine este starea lui fireasca, naturala, el face bine neconditionat. Cu toate acestea, pentru faptele sale va fi rasplatit.

Pe drum eroul accepta insotirea catorva nazdravani care ii vor deveni auxilii. Cele cinci aparitii bizare reprezinta intruchipari ale fortei cosmice:gerul (Gerila), foamea (Flamanzila), setea (Setila); Ochila este ciclopul din epopeea homerica, iar Pasari-Lati-Lungila este un Sagetator coborat pe Pamant. Cei cinci se inscriu in sfera umanului, reprezentand un portret grotesc, caricatural, in care o trasatura dominanta este ingrosata pana la limita absurdului si capata dimensiuni fantastice.

Gerila este "o dihanie de om", Flamanzila "o namila de om", Setila "onanie de om", Ochila "o schimonositura de om", iar Pasari-Lati-Lungila e "o pocitanie de om". Astfel ipostaza umana e vazuta in oglinzile buclucase ale simturilor.

Fiecare dintre nazdravani stie de probele Imparatului Ros. In trecut ei il ajutasera si pe tatal craisorului.

Sosirea la imparatie e marcata de uimirea imparatului, care sta sub semnul disimularii, pentru ca existenta in imparatia sa e ritualica, el stie intotdeauna ceea ce se va intampla.

Harap-Alb este supus la cinci probe in aparenta de netrecut, probe absurde, monstruoase: proba focului, a ospatului, alegerea macului, pazirea fetei, alegerea fetei. Probele sunt impresionante prin cantiatile aproape pantagueilice. In aparenta sunt de netrecut, dar Harap-Alb le depaseste cu ajutorul celor cinci. Nici una dintre incercari nu este peste puterile nazdravanilor, ci exact cat pot ei duce. Totul este pe roluri, fiecaruia ii vine randul sa intre in scena. Probele trecute cu ajutorul albinelor si al furnicilor evidentiaza faptul ca bunatatea rodeste, ca binele e rasplatit in mod firesc si normal.

In final , Imparatul Ros cedeaza, el isi daruieste fiica celui care trecuse prin toate tainele initierii. Fata propune o proba a auxiliilor, ce consta in aducerea unor elemente magice ale caror valoare e cunoscuta doar de ea:marul-simbolul iubirii, apa vie si apa moarta-ce semnifica renasterea. In aparenta, calul-simbolul puterii si al fidelitatii si turturica-simbolul singuratatii in iubire se intrec, in realitate ei sunt complici.

Pe drumul catre Imparatul Verde Harap-Alb se indragosteste de fata. Aceasta simbolizeaza absolutul uman, frumusetea suprema. Are puterea de a se metamorfoza, stapaneste atat teluricul,cat si cosmicul.

Puternica, hotarata, sigura pe sine ea il respinge pe Span, pe cel cu care in plan mitologic este absolut incompatibila si il accepta pe cel care trecuse de probele tatalui sau, nu cu sabia, ci prin virtutile pe care le dezvolta bunatatea, prin firescul existentei. Avand un foarte puternic sentiment al dreptatii, fata dezvaluie adevarata identitate a lui Harap-Alb. Acesta este ucis de Span dar renaste fiind stropit cu apa vie si apa moarta. Spanul este pedepsit de calul nazdravan printr-un zbor care purifica si armonizeaza. Purificarea, moartea si invierea, initierea, reprezinta sfarsitul Patimilor , mantuirea eroului mitic si eliberarea sa din jugul propriului sau Pacat Originar. Dealtfel Spanul stia ca Harap-Alb se poate elibera din robie numai prin efectuarea ritualurilor de purificare si initiere.

Prin moarte Harap-Alb isi incheie existenta in curs de initiere si renaste mire, initiat. Dupa moarte numele lui de sluga devine renume. Dupa ce il readuce la viata, fata ii da palosul de mire si imparat, simbol sarcedotal al puterii. Urmeaza atat binecuvantarea parinteasca cat si cea cosmica (perechea primordiala prin zambet isi da acordul). Nunta se face sub semnul cosmicului.

Creanga improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti de altadata, cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei, in deprinderile de comportament si cu limbajul ei specific.

Respectand schema traditionala, Creanga devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular, prin nuantarea miscarilor, a gesturilor, a vietii sufletesti. In felul acesta personajele si actiunile lor capata individualitate, devin de neconfundat.

Arta povestirii la Creanga nu este dominata numai de actiune; ochiul lui surprinde particularitatile cadrului in care aceasta se desfasoara, iar auzul prinde cu exactitate schimbul de cuvinte dintre oameni. Detaliile dau povestii contur realist. Prin ele lumea fabuloasa se umanizeaza, coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric. Personajele, de la Harap-alb, la simpaticii monstri care-l insotesc actioneaza taraneste si vorbesc moldoveneste.

Diferentele dintre basmul popular si basmul lui Creanga ies in evidenta urmarind patru aspecte: calitatea naratiunii, particularitatile fantasticului, functia dialogului si limbajul.

Naratiunea la Creanga are un ritm mai rapid, el individualizeaza actiunile si personajele, elimina explicatiile inutile, descrierile sau analizele. Cat priveste fantasticul, acesta la Creanga este umanizat si in cadrul lui scriitorul construieste tipuri diferentiate fizic si moral, tipuri a caror viata se desfasoara conform unor deprinderi si obiceiuri specifice familiei taranesti. Culoarea locala este astfel mai puternic sugerata.

La Creanga dialogul contribuie la caracterizare, la individualizare, iar in ceea ce priveste limbajul, Creanga e mai precis si mai expresiv.

Sursele umorului in "Povestea lui Harap-Alb" sunt diverse. Uneori el este sustinut prin zicale, rostite in versuri: "Poftim punga la masa / Daca ti-ai adus de-acasa" ;"Voinic tanar, cal batran / Greu se-ngaduie la drum".

Alteori, Creanga foloseste proverbe si zicatori hazlii: "fiecare pentru sine, croitor de pine", "apara-ma de gaini, ca de cani nu ma tem", "cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale".

Umorul alteori provocat si prin exprimari neasteptate: "sa traiasca trei zile cu de alaltaieri";"Pan-acum ti-a fost mai greu, dar de-acum inainte tot asa are sa-ti fie". Alta sursa de umor o constituie vorbirea in proza rimata: "Poate ca aceasta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pindila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila, ori din targ de la Sa-l-cati, megies cu Cautati si de urma nu-i mai dati".

O alta sursa de umor o constituie numele personajelor. Creanga descrie intai : "apucaturile" acestora si abia le spune numele: "Se vede ca aceasta-i prapadenia apelor, vestitul Setila, fiul secetei".

Oralitatea se realizeaza prin folosirea de interjectii :"hei! hei! na, na, na !"; expresii tipice:"ce mai la deal la vale"; repetarea pronumelui personal tu: "Nici tu sat, nici tu targ, nici tu nimic";locutiuni adverbiale formate din cuvinte rimate:"mort-copt"; intrebuintarea dativului etic: "Aici mi-ai fost ?";"Ochila mi ti-o vede si da de stire lui Pasarila".

O alta nota distincta o da libajul folosit: majoritatea cuvintelor sunt de origine populara, unele cu aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme, in timp ce neologismele apar foarte rar.

Particularitatea cea mai izbitoare a scrisului lui Creanga ramane insa exprimarea locutionala ce creaza un relief unic al frazei romanesti.

Ca si in "Amintiri din copilarie", autorul se implica in poveste, limbajul capatand o puternica tenta afectiva exprimata prin interjectii, exclamatii sau dativul etic. De asemeni, metaforele lipsesc cu desavarsire, lasand locul comparatiilor (de fapt, figurii de stil generalizate, devenind expresii consacrate de uz).

Sintaxa frazei este orala, deoarece cuvintele curg dupa o ordine a vorbirii si nu a scrisului.

In incheiere, din timpul sacru al basmului se trece in timpul profan, revenindu-se la vocea narativa specific humulesteana.

Fiind o capodopera a lui Creanga, un veritabil buildungs roman fantastic cu valente mitice, psihologice si filozofice, "Povestea lui Harap-Alb" este romanul omului ameliorabil prin traire, ce dezvolta in mit destinul formarii autorului "Ion Creanga a ilustrat in opera sa propria experienta de viata, pe care a povestit-o sub forma de memorial, a invaluit-o in mit si a sugrumat-o intr-o experienta fantastica, valabila pentru om in genere; si el a luptat cu spanul, cu primejdiile si nevoile, si el s-a facut frate cu dracul, ca sa treaca puntile vietii, iar nemurirea si-a dobandit-o din apa vie si apa moarta a creatiei lui artistice"(Pompiliu Constantinescu).

"Creanga restituie povestirea functiunii ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor, capabil de a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu, cu tot ce poate transmite acesta peste intelesul abstract al lucrurilor comunicante." (T.Vianu).