PASTELURI de Vasile Alecsandri

PASTELURI

de Vasile Alecsandri

prezentare generala

Numit de Eminescu in "Epigonii", "rege al poeziei", Alecsandri a fost realmente un adevarat suveran al poeziei romanesti, pana la pana la ivirea pe firmamentul acesteia a magnificului luceafar.

Titu Maiorescu afirma: "Alexandri e mare prin totalitatea operei". Literatura sa a acoperit o diversitate foarte mare de genuri    si specii. In evolutia creatiei sale se pot distinge cel putin trei momente ,trei varste: prima, cea a unui romantism tipic, entuziast, liric (in "Buchetiera de la Florenta ","Doine si Lacramioare",dar critic al ridicolului social, in piesele sale: "Iorgu de la Sadagura", ciclul "Chiritelor", "Balta Alba"; a doua de limpezire de obiectivare a viziunii sale artistice care se poate observa incepand cu prozele calatoriei sale in Africa si atingand expresia sa plenara in pasteluri si legende; a treia varsta redevine romantica, il face sa revina la teatru. Acum scrie "Fantana Blanduziei", "Ovidiu", opere dramatice care infatisaza vesnica aspiratie a artistului spre perfectiune.

Vasile alecsandri atinge treapta maturizarii depline a talentului sau in ciclul "Pasteluri", aflandu-se aici in postura de contemplator al eternei naturi. Incununare a creatiei lirice, "Pastelurile" reprezinta nu numai in opera lui Alecsandri, ci si in istoria literaturii romane, un punct de referinta esential.

Cuvantul "pastel" a fost mai intai utilizat in artele plastice, desemnand culoarea realizata cu creioane alcatuite dintr-o pasta solidificata. Intrucat cu ajutorul acestora se obtin pe hartie niste tonuri catifelate, lipsite de stridenta, asemenea culori au fost ele insele numite pastelate.

Vasile Alecsandri a fost acela care a aplicat termenul de "pastel" in domeniul liricii. Pastelurile reprezinta o poezie noua, cea mai durabila latura a creatiei lui Alecsandri. Pentru intaia oara in lirica romaneasca se canta intimitatea, meditatia la masa de scris, o imagine privita de la gura sobei. In buna parte sunt cantate muncile agricole, dintr-un punct de vedere pastelurile putand fi considerare si un calendar al spatiului rural si al muncilor campenesti. Poetul-mosier crede ca, rezolvata fiind problema nationala (dupa improprietarirea taranilor), taranii nu mai asteapta decat un poet care sa cante frumusetea acestei vieti.

Critica literara a observat idilismul exagerat si lipsa oricarui conflict social de clasa.

"Pastelurile" au fost publicate in "convorbiri literare" intre 1868-1869, fiind apreciate de Titu Maiorescu ca "un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a literaturii romanesti indeobste".

g.Calinescu considera "pastelurile" ca o poezie noua, in care tehnica picturala predomina. Vasile Alecsandri realizeaza prin pastelurile sale - "miezul iernii", "iarna", "sfqrsit de toamna" "cucoarele", "dimineata", "balta", "malul siretului", "concert in lunca", "rodica" etc o lirica a linistii, a fericirii rurale, un calendar al spatiului si al timpului - iarna, toamna, primavara, vara, cu rezerve fata de frig. In ceea ce priveste limba folosita de V.Alecsandri, fluiditatea discursului poetic, vioiciunea versificatiei, expresii simple, armonice.

corespondenta sentiment-natura este urmarita si subliniata de faptul ca tabloul este aproape intodeauna insufletit de o prezenta umana, care sprijina degajarea unui sens, o interpretare sensibila convergenta cu ceea ce se desprinde din atmosfera peisajului. Obiectivarea este favorizata de imprejurarea ca poetul se distanteaza de aceasta prezenta, o defineste cu ochii unui privitor din afara.

Pana la Alecsandri, intalnim doar elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu, in poezii de factura romantica, unde natura e zugravita in mod abstract, ca mijloc de a crea atmosfera sau de comunicare a unor anumite stari sufletesti. Alecsandri da individualitate peisajului, zugravindu-l cu farmecul lui specific.

Din cele aproximativ treizeci de poazii care intra in definitia acceptata a pastelului, scrise de Alecsandri in perioada mentionata, se pot desprinde toate fazele anotimpurilor in lunca Mircestilor. Alecsandri canta toate anotimpurile.

Desi era un friguros, Alecsandri descria in pastelurile sale iarna in aspectul ei feeric, privind ninsoarea de la gura sobei. Tabloul unei noptii de iarna ii inspira poetului sentimente de admiratie in fata maretiei si nemiscarii naturii, in poezii dedicate acestui anotimp, ca: "Iarna", "Gerul", "Viscolul", "La gura sobei", "Bradul", "Sfarsitul iernii", "sania".

Iarna este anotimpul amortirii si al incremenirii. Maiestria picturala se gaseste la apogeu in pastelurile de iarna. In poezia "Iarna", Alecsandri deseneaza infiorat, obiectiv si precis, cu o paleta saraca in culori, stand la gura sobei si admirand jocul fulgilor:

"din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada"

lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;

Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,

Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri albi."

prezenta poetului ca spectator se ghiceste intr-un colt al tabloului descris de el. Imaginea sonora se intalneste abia in final:

"Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare

straluceste si dismiarda tot oceanul de ninsoare.

Iat-o sanie usoara care trece peste vai.

In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai."

Alecsandri e un vizual, surprinde detalii precise, contraste de culori, efecte de lumina. Poetul sta ascuns in casa lui de la Mircesti si admira iarna, cu zapezile ei albe.

In "Mezul iernei", datorita gerului, natura s-a transformat complet, inghetul a cuprins insesi astrele, orice urma a vegetalului a disparut, lasnd totul prada regnului mineral, solidificandu-se sub aspectul otelului, cristalinului diamantului:

"in paduri trosnesc stejarii ! E un ger amar, cumplit !

Stelele par inghetate, cerul pare otelit,

Iar zapada cristalina pe campii stralucitoare

Pare-un lan de diamante ce scartie sub picioare !"

exista la Alecsandri o predilectie pentru metalele pretioase, pentru pietrele pretioase. Prin stralucirea, lor metalele si pietrele pretioase sunt o dovada a faptului ca Alecsandri este un poet al luminii, al caldurii solare binefacatoare. In absenta soarelui pe care in adora, a carui lumina ii ofera poetului optimismul, increderea in viata, Alecsandri confera luminozitate si unei noptii de iarna, dominata de o spuzeala de stele argintii.

Joasa temperatura usuca padurea prefacand totul in diamante. Gerul este "amar", "cumplit". Poetul are impresia ca se afla intr-un templu in care stelele sunt "faclii", muntii sunt "altare", iar codrii suna ca o orga atunci cand "crivatul" bate:

"o ! tablou maret, fantastic !.. Mii de stele argintii

In nemarginitul templu ard ca vesnice faclii.

Muntii sunt a lui altare, codrii-organe sonore

Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare

Poetul nu mai descrie acum cu o raceala ostentativa, ci evoca, se pierde in natura, pentru ca in final sa revina cu insistenta asupra impresiei de nemiscare:

"Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,

Nici un zbor in atmosfera, pe zapada-nici un pas;

Dar ce vad ?...in raza lunei o fantasma se arata.

E un lup ce se arunca dupa prada-i spaimantata !"

se transmite o anume senzatie de spaima in acest spatiu necuprins prin aparitia lupului care alearga dupa prada sa.

Un pastel foarte reusit este si cel intitulat "Viscolul". "Vajaind prin vijelie", "crivatul de miazanoapte" spulbera zapada-n ceruri, "de pe deal, de pe campie", "viscolul framanta lumea", "lupii suri" alearga prin "potopul de zapada", urland si de pretutindeni "se ridica sberat, raget, tipat, vaiet, mii de glasuri spaimantate !"

primavara este anotimpul florilor si al pasarilor calatoare. Ea este intampinata cu entuziasm in poezii cum sunt : "Cucoarele", "Noaptea", "Dimineata", "Tunetul". Bucuria primaverii este pictata cu seninatate.

In poezia "Dimineata", ne sunt prezentati taranii intr-o dimineata de primavara facand pregatiri pentru muncile campului:

"Ziorii de ziua se revarsa peste vesela natura,

Prevestind un soare dulce cu lumina si caldura (..)

Muncitorii pe-a lor prispa dreg uneltele de munca

Pasarelele-si dreg glasul prin huceagul de sub lunca.

In gradini, pe campii, pe dealuri, prin poiene si prin vii

Ard movili buruienoase, scotand fumuri cenusii".

alecsandri a admirat si noptile de primavara, care i se pareau mai linistite, mai racoroase. (Ex: poezia "Noaptea")

"Noaptea-i dulce-n primavara, linistita, racoroasa,

Ca-ntr-un suflet cu durere o gandire mangaioasa".

La intoarcerea pasarilor calatoare in tara, sufletul poetului este inundat de o imensa bucurie, ca in poezia "Cucoarele":

"Calatoare scumpe mie !.. Au lasat in a lor cale

Asia cu-a sale rauri, Casemirul cu-a sa vale,

Au lasat chiar Ceylanul, mandra insula din rai,

Si revin cu fericire in al tarii dulce plai !".

aceeasi idee se desprinde si din poezia "Oaspetii primaverii":

"Ah ! iata primavara cu sanu-i de verdeata !

In lume-i veselie, amor, sperare, viata,

Si cerul si pamantul preschimba sarutari

Prin raze aurite si vesele cantari !".

Primavara sunt ploi cu tunete. Sufletul poetului a vibrat la unison cu tunetul dintr-o zi de primavara, in poezia "Tunetul":

"Vazduhul bubuieste !..pamantul desmortit

Cu mii si mii de glasuri semnalului raspunde,

Si de asprimea iernei simtindu-se ferit,

De-o noua-ntinerire ferice se patrunde".

Primavara lumina e mai calda, paraiele umflate curg iute sopotind, mugurii se vad imbobocind, iar coloritul este redus la un fir de iarba verde sau la un galben gandacel.

Toamna este cantata de Alecsandri in poezia "Sfarsit de toamna". Aici este zugravit tabloul dezolant al naturii despuiate de podoabele ei, o natura ce duce dorul pasarilor calatoare :

"Vesela varde campie acu-i trista, vestejita,

Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;

Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se deslipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc".

Alecsandri prezinta cu simpatie si interes muncile campului, in poezii ca : "Plugarii", "Secerisul", "Cositul", "Semanatorii". Aceste pasteluri, avand ca tema viata satului, au un caracter optimist ; taranii sunt veseli ,ei lucreaza cu drag.

In pastelul "Plugurile" sunt salutati taranii care ies sa are. Pentru intaia oara avem imaginea unui plugar destoinic, care apasa cu barbatie pe coarnele plugului :

"Noroc bun !..Pe campul neted ies romanii cu-a lor pluguri !

Boi plavani in cate sase trag, se opintesc in juguri.

Bratul gol apasa-n coarne; ferul taie brazde lungi

Ce se-nsira-n batatura ca lucioase, negre dungi".

Ies apoi "semanatorii", care arunca seminte insotind gesturile de vorbe care vor sa semnifice un bun augur :

"O mie !"zice unul menind cu veselie.

"Noroc si roada buna !"adaoge un alt.

"Ca vrabia de toamna rotund spicul sa fie,

Ca trestia cea nalta sa fie paiul nalt !"

In calea semanatoriloa iese "Rodica", cu galeata plina cu apa rece semn de bogatie, si le da sa bea :

"Purpand cofita cu apa rece / Pe ai sai umeri albi, rotunzi,

Juna Rodica voioasa trece / Pe langa junii semanatori".

Semanatorii ii arunca Rodicai boabe de grau in cofita si ii ureaza :

"Rodica, floare de crin / In plin sa-ti mearga vrerile tale

Precum tu, draga ne iesi cu plin !/ S-ajungi mireasa s-ajungi craiasa / Calea sa-ti fie numai cu flori / si casa casa si masa masa, /Si sanul leagan de pruncusori."

In timp ce taranii ara, poetul mosier cutreiera campurile. De remarcat faptul ca atitudinea poetului fata de natura nu este contemplativa. Natura in cuprinsul unui an, iar in chip simbolic in cuprinsul unei vieti, prezinta doua aspecte antitetice: unul stimulativ, al tineretii - in poeziile inchinate primaverii, verii, altul paralizant: iarna, batranetea.

Numeroase pasteluri au fost inspirate din natura de la Mircesti: "Serile la Mircesti", "Malul Siretului", "Lunca din Mircesti".

Poezia "Serile la Mircesti" aduce ceva din ambianta de lucru obisnuita a poetului. Este zugravita patriarhalitatea Mircestilor, prin crearea unui atmosfere placute, cu elemente din interiorul camerei. Poetul mediteaza in intimitatea linistita a conacului, ferit de intemperiile naturii:

"Afara ploua, ninge ! afara-i vijelie,

Si crivatul alearga pe campul innegrit;

Iar eu, retras in pace, astept din cer sa vie

O zana dragalasa, cu glasul aurit....

Asa-n singuratate, pe cand afara ninge,

Gandirea mea se plimba pe mandri curcubei,

Pan'ce se stinge focul si lampa-n glob se stinge,

Si salta catelusa-mi de pe genunchii mei

In luna florilor, poetul cauta "magica placere de parfum si de cantare" a luncii din satul natal. (Ex."Lunca din Mircesti"):

"Caci in tine, lunca draga, tot ce are suflet, grai,

Tot sopteste de iubire in frumoasa luna mai !".

Alecsandri este un iubitor al linistii rurale. Poezia "Malul Siretului" ni-l prezinta pe poet intr-o poza romantica, asezat pe malul raului, lasandu-si privorea furata de valuri. Poetul priveste "in faptul zilei" cum Siretul se inconvoaie pe sub salcii ca un balaur. Dornic de liniste, avand sentimentul trecerii iremediabile a timpului, Alecsandri priveste apa care se tot duce incet la vale, odata cu propria sa viata. Peisajul prezentat eate odihnitor, lipsit de freamat, de zbucium launtric. Singurele elemente in miscare sunt: salcia pletoasa, mreana, ratele salbatice:

"Raul luciu se-nconvoaie sub copaci ca un balaur,

Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur."

Ultima strofa a poeziei aduce sentimentul trecerii ireversibile a timpului, schimbarea permanenta din natura.

"Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale

Cu cel rau care-n veci curge, far-a se opri din cale".

Din melancolia sa, poetul va fi trezit de imaginea soparlei care, dupa ce il priveste, paraseste nisipul cald :

"Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald

Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald".

Pe poet il intalnim in ipostaza de spectator si in poezia "Balta":

"Balta-n aburi se ascunde sub un val misterios,

Asteptand voiosul soare ca pe-un mire luminos (..)

Balta vesel clocoteste de-un concert asurzitor,

Si din ochiuri se inalta card de rate ca un nor

Contemplator al eternei naturi, situandu-se intre primii poeti ai Baraganului, Alecsandri a intuit imensitatea, frumusetea acestui spatiu infinit.

In proza romaneasca culta, elementele de pastel apar inca inainte de Alecsandri, fara a li se da aceasta denumire.

Alecsandri este insa creatorul acestei specii in literatura noastra. Dupa el au mai scris pasteluri: G.Cosbuc, St.O.Iosif, Duiliu Zamfirescu, I.Pillat.