Pasoptismul si Dacia literara: Text poetic apartinand pasoptismului V. Alecsandri - Pasteluri

Pasoptismul. Dacia literara. Text poetic apartinand pasoptismului

V. Alecsandri- ,, Pasteluri''

I. Pasoptismul.

Istoriografia romaneasca denumeste generic perioada dintre 1820 - 1870 perioada pasoptista. Pasoptismul este in fapt un romantism structurat in functie de coordonatele istorice romanesti. Criticul Paul Cornea identifica in evolutia romantismului romanesc 3 etape : preromantismul (1820 - 1840); perioada pasoptista propriu- zisa (1840 - 1860); postpasoptismul (1860 - 1870).

Momentul pasoptist propriu-zis configureaza programul romantismului romanesc prin articolul semnat de Mihail Kogalniceanu in revista "Dacia Literara" intitulat "Introductie". Kogalniceanu fixeaza 4 coordonate ale romantismului romanesc.

1. Prima se refera la necesitatea unei literaturi originale.

Originalitatea este considerata "insusirea cea mai pretioasa a unei literaturi" motiv pentru care combate traducerile "care nu fac o literatura" si imitatia "care omoara in noi duhul national". Kogalniceanu se referea la traducerea literaturii mediocre.

2. De asemenea Kogalniceanu fixeaza temele literaturii romantice, istoria, natura, folclorul : "Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii."

3. Revista isi propune sa lupte pentru unitatea limbii si literaturii tuturor romanilor "telul nostru este ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti".

4. Critica va fi nepartinitoare : ,, Vom critica cartea iar nu persoana''.

II., Text poetic apartinand pasoptismuluI- V. Alecsandri- ,, Pasteluri''

Vasile Alecsandri este poetul care a produs o mutatie profunda in literatura romana pregatind aparitia lui M. Eminescu. Opera lui se inscrie in cadrul programului pasoptist prin tematica abordata.

In poezia "Epigonii" Mihai Eminescu recunoaste meritul incontestabil al poetului, dedicandu-i trei strofe si numindu-l :

rege al poeziei, vecinic tanar si ferice''

Publicate aproape in totalitate in revista "Convorbiri literare" (1868-1869) ,, Pastelurile'' constituie primul moment exceptional al poeziei romane inainte de aparitia liricii lui Eminescu. Criticul Titu Maiorescu le defineste drept " cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane."

Detasandu-se in aparenta de lume si de istorie prin gestul simbolic de retragere la Conacul de la Mircesti, Alecsandri mediteaza in profunzime la spectacolul grandios oferit de natura. Astfel introduce in literatura romana specia pastelului (termenul deriva din it. "pastello", creion, mina colorata), in care este surprins un colt din natura, prin descriere transmitandu-ne trairile, sentimentele eului liric. Natura dobandeste astfel valoare de ,,raissoneur'' al celui care contempla si descrie.

Poetul configureaza "o monografie a anotimpurilor, un calendar rural si al muncilor campenesti" (G. Calinescu). Alecsandri fixeaza:

Rotirea anotimpurilor ( "Iarna", "Oaspetii primaverii ")

Fenomene ale naturii ("Gerul", "Viscolul" etc)

Muncile campului ("Plugurile", "Samanatorii")

Aspecte ala naturii de la Mircesti ("Malul Siretului", "Lunca din Mircesti")

Aspecte exotice ("Mandarinul", "Pastel Chinezesc")

Poetul scrie cu precadere iarna, anotimpul pe care il detesta mai mult. Din contemplarea zapezilor , ,,solarul'' Alecsandri a realizat cateva dintre cele mai frumoase poezii descriptive din literatura romana.

O asemenea poezie este ,,Iarna''.

Titlul este emblematic, sugerand un tablou de iarna proiectat in cadrul natural -,,natura bona''.

Din punct de vedere compozitional, discursul liric se articuleaza pe patru catrene, alternand tabloul static [strofele I-III] cu tabloul dinamic [str. A IV-a].

Structural, identificam in text doua planuri: planul eului care contempla si descrie natura stihiala si planul obiectului contemplat, natura, precum si doua coodronate temporale: ..chronos'', timpul evenimential, obiectiv, care se conjuga cu ,,kairos'', timp launtruc, subiectiv.

Poetul surprinde intr-o imagine apocaliptica spectacolul grandios al naturii dezlantuite. Imaginile vizuale, sustinute stilistic prin epitete ,,fluturi albi'', ,,troiene calatoare'', prin comparatia,,ca un roi de fluturi'' se imbina cu imaginile de miscare,,zbor, plutesc'', dansul fulgilor sugerand miscarea ondulatorie a naturii, caci ,,natura este o curgere, un episod din marele fluviu cosmic, apa filosofala''[Andrei Plesu].

Epitetul ,,cumplita'' amplifica sentimentul de teroare boreala.:

" Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,

Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;

Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi;

Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi."

Strofa a doua proiecteaza asupra naturii sentimentele eului liric:

"Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!

Cu o zala argintie se imbraca mandra tara;

Soarele rotund si palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerete printre anii trecatori."

Repetitia "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!" are rolul de a sparge limitele spatiale. Natura surprinsa cade "in somn geologic , de pietrificare a elementelor" dupa aprecierea lui Eugen Simion, idee sustinuta stilistic de metafora "zale argintie".

Daca soarele ,,este simbolul vietii si al cunoasterii''[Dictionar de simboluri''], acum, in schimb, trezeste in launtrul eului sentimentul melancolic al trecerii inexorabile a timpului -,,Irreparabile tempus fugit''.Observam ca poetul apeleaza si la motive baroce. Prin ,,anamnesis'' eul recupereaza "visul tineretii".

Zapada s-a asternut ca un covor imaculat pe intregul pamant:

"Tot e alb pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare,

Ca fantasme albe plopii insirati se perd in zare,

Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,

Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum."

Ninsoarea accentueaza curgerea domoala a spatiului mioritic "indefinit ondulat, alcatuit din alternanta deal vale" (Lucian Blaga). Plopii asemenea unor "fantasme" dobandesc in acest spatiu stilizat valoare de ,,Axis Mundi'' ,de ,,Scala Dei'', facand legatura intre cer si pamant.

Imaginile vizuale sunt sustinute stilistic prin prin epitete: "plopii insirati", "satele pierdute"; prin repetitia epitetului cromatic "alb": "fantasme albe", "clabucii albii", prin comparatia "ca fantasme"; prin enumeratia "pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare".

Strofa a patra risipeste melancolia si tensiunea existentiala a eului liric, soarele redevine astrul tutelar al vietii, regenerand natura si sufletul poetului. In acest potop hibernal reapare viata prin prezenta saniei ,,care trece peste vai'' si a clinchetului ,,voios'' de zurgalai.

Imaginile vizuale alterneaza acum cu imaginile auditive, care dinamizeaza tabloul :

"In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai".

Desi sunt poezii descriptive, nu se poate vorbi despre o abundenta cromatica. Pictorul- poet apeleaza la alb, argintiu in pastelurile de iarna; auriul semnifica lumina binefacatoare a soarelui, iar verdele puterea de regenerare a naturii.

Marea majoritate a criticilor considera ca pastelurile lui Alecsandri sunt poeme statice. Criticul Mihai Dragan infirma aceasta opinie, considerand ca ,,principiul dominant este chiar miscarea intima a naturii''.

In pastelul ,,Iarna'' rima este imperecheata, masura de 16 silabe, ritmul trohaic.