ROMANUL OBIECTIV - ION

ROMANUL OBIECTIV - ION

Publicat in 1920, romanul "Ion" de Liviu Rebreanu reprezinta primul roman obiectiv modern din literatura romana, o capodopera care infatiseaza universal rural in mod realist fara idilizarea din proza semanatorista.

Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflict complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, opera literara "Ion" apartine speciei literare romanul. Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului, care este omniscient, omniprezent si obiectiv, naratiunea la pers a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.

Naratiunea este la persoana a III-a, nonfocalizata cu viziune "dindarat". Naratorul este obiectiv, detasat, nu se implica in faptele preznetate, omniscient, stie mai mult decat personajele sale si omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal.

Inlantuite temporal si causal, faptele sunt credibile, verosimile, efectul asupra cititorului fiind de iluzie a vietii si de obiectivitate.

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inc sec al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale.

Cartea lui Rebreanu are caracterul unei opere inchise, in final destinele personajelor se lamuresc in totalitate si o compozitie circulara, incepand si sfarsindu-se cu aceeasi imagine a drumului, sugerand pe de o parte interferenta dintre individual si colectiv, iar pe de alta parte marcand patrunderea si iesirea in respectiv din universul fictiunii.

Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare a destinelor personajelor. Pasajele descriptive mentin interesul cititorului pentru desfasurarea epica. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii. Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Romanul este alcatuit in doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic, nefast) sunt semnificative avand un Inceput si un Sfarsit, dupa cum se numeste primul si ultimul capitol.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale, reprezentata prin familia Herdelea si preotul Belciug. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire.

In roman exista secvente narrative semnificative pentru destinul personajelor. O astfel de scenasimbolica este hora de la inceputul romanului, "o hora a soartei N. Manolescu).

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, ia care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Tudosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce ofera veridicitate romanului realist. Rolul horei este acela de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai flacai si fete. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul concflictului.

Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta.

In desfasurarea actiunii Ion ii face curte Anei, dorind sa obtine cat mai repede mult pamant, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani, in care "biata Ana nu este decat o victima tragica". Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George.

Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura iar averea lui Ion revine bisericii.

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a allege intre iubirea pentru Florica si averea Anei.

Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii.

Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi si despre conflictul tragic dintre om si pamant. In fond destinul personajului eponim este legat de relatia cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental. Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul.

Ca monografie a satului romanesc "Ion" infatiseaza principalele evenimente din existenta acestuia: intalnirile de la carciuma, hora, casatoria, nasterea, moartea, relevand traditii, obiceiuri si mentalitati.

Scriitorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele: caracterizare indirecta. Fiind omniscient si omniprezent naratorul realizeaza potretul sau biografia personajelor prin intermediul caracterizarii directe.

Personajele romanului reprezinta tipuri sociale: apare taranul in diversele lui ipostaze determinate de diferentele de avere, mica intelectualitate rurala, reprezentata prin preotul Belciug si familia Herdelea.

Ion este personajul principal al romanului, un personaj monumental dominat de instinctul de posesie a pamantului, de care e fascinat nu doar ca de o sursa de inavutire; in episodul sarutarii pamantului elemental teluric capata conotatii erotice atragandul pe erou ca o femeie. Asemenea arivistilor din romanul realist Ion e energic, viclean, lipsit de scrupule, dornic sa-si atinga scopul prin orice mijloace. Dupa ce e satisfacut personajul o trateaza pe Ana cu o brutalitate iesita din comun impingand-o spre sinucidere.

Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.

Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale personajului eponim: averea si iubirea. Dintre personajele feminine ale romanului se remarca Florica prin spiritul ei de independenta. Ea incearca sa-si urmeze sentimentele, sa-si afirme libertatea de a-si alege partenerul dar gestul sau are urmari nefericite provocand moartea lui Ion si distrugerea lui George impins la crima.

Invatatorul e permanent in pericolul de a-si pierde slujba, de aceea se comporta in anumite imprejurari opportunist, fiind sub influenta d-nei Herdelea.

Astfel in ciuda sentimentelor sale patriotice, el voteaza la alegeri cu candidatul ungur, dar cu toate acestea este indepartat din invatamant.

Preotul Belciug e un personaj ranchiunos si meschin antrenandu-se in interminabile discutii cu familia Herdelea in ciuda pozitiei sale de om al bisericii. Pe de alta parte el se implica cu toata energia in sfintirea bisericii din Pripas, scena cu caracter simbolic, sugerand ideea ca toate personajele romanului, cu calitatile si defectele lor, slujesc acestui ideal, destinele individuale indepartandu-se astfel in destinul colectiv al comunitatii romanilor din Transilvania.

Stilul naratiunii este neutru, impersonal dupa cum afirma E. Lovinescu: "metoda fara stralucire artistica, fara stil". Stilul direct alterneaza cu cel indirect; este preznet stilul indirect liber.

Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea, impersonalitatea naratorului omniscient care intretine "iluzia realitatii" (viziunea realista), utilizarea naratiunii la persoana aIII-a, cu focalizare zero, atitudinea detasata in descriere, verosimilul intamplarilor.