PATRU "CRAI" IN CAUTAREA IDENTITATII

PATRU "CRAI" IN CAUTAREA IDENTITATII

Prin Mateiu Ion Caragiale proza incepe sa se elibereze de presiunea realului; autenticitatea realitatii fiind dominata de artificiul conversatiei. Originalitatea prozei lui Caragiale este ilustrata indeosebi prin romanul "Craii de Curte-Veche", de fapt este o naratiune in stil de roman.

Opozitia intre real si estetic, intre autenticitate si artificiu este efectul unei estetizari a existentei. Realitatea este mutata in imaginatie. Naratorul se afla sub influenta a trei personaje, tovarasi de petrecere..Pasadia este cel care il initiaza pe narator in cultul istoriei, este un alt "eu-insumi" al naratorului, opusul lui Pantazi, cel care deschide ochii mintii si apetitul pentru calatorii. Al treilea mag (sau al patrulea, caci si naratorul este vazut ca un mag), Pirgu este o rasfrangere in urat si vulgar, il atrage pe narator inspre misterele vietii din orasul de la "poertile Orientului" ("Ce vreti, suntem aici la portile Orientului, unde totul se infatiseaza mai putin grav.", motto-ul romanului), spre lumea infernala a viciului.

Pantazi este un ins melancolic, bland, visator, se considera victima unui "complot al tacerii", vine din lumea larga si, la sfarsitul romanului, pleaca in lumea larga. Cu toate ca bea, nu este niciodata beat.

"Scortosul" Pasadia este opusul lui Pantazi. Este un aventurier banuit de crima, este trufas, razbunator.

Pirgu este figura centrala a acestui roman. Este un amalgam intre Dinu Paturica si Tanase Scatiu, dar la o scara mai mica. Apartine noii clase, cunoaste "lume de tot soiul si de toata teapa" fiind pretutindeni "primit cu bratele deschise, desi nu totdeauna pe usa din fata".

Naratorul, ultimul crai, este cel mai tanar dintre toti, insa se inscrie in aceeasi categorie de om iubitor de lume, de lene, de bautura si de noroc. Rolul sters al naratorului la o citire artificiala a romanului devine esentiala la o recitire deoarece tot ceea ce se intampla in roman este fructul actiunilor intreprinse de el. Este nedespartit de ceilalti crai. El este cel care-i apropie pe Pantazi si Pasadia si se imprieteneste cu Pirgu de dragul lui Pasadia. Vede in Pantazi un "eu insumi". Inconjurat de oameni atat de diferiti, ajunge sa cedeze pe rand la sugestiile acestora pentru ca in finalul romanului sa se desparta de toti: Pasadia moare, Pantazi pleaca, Pirgu dupa razboi devine multimilionar si proprietar de castel in Ardeal.

Asa cum afirma si Calinescu, ne aflam intr-un Bucuresti semi-balcanic, semi-occidental, unde finetea se amesteca cu grosolania.

Romanul incepe intr-o zi inaintata de toamna, cu un narator-actant trezit dupa betie. Primul capitol prezinta personajele si viata lor de petreceri. Capitolul al doilea se invarte in jurul axei cunoasterii relatiilor personajelor si a "calatoriilor" imaginare in care, pe rand, fiecare se transforma in ghid pentru ceilalti. Capitolul "Spovedanii" se concentreaza asupra suferintelor celor patru magi ( de exemplu: dezamagirea lui Pasadia in fata intrigilor), iar in ultimul capitol, "Asfintitul crailor", actiunea se muta pe locul sfant al jocurilor de noroc.

Pantazi, Pirgu si Pasadia reprezinta trei personaje importante ale romanului, iar numele lor incepe cu "P" de la cuvantul "PECCATO" , lucru conform cu modul lor de a fi si de a trai. Astfel, schema celor patru crai se reduce la trei. Fiecare din acesti "P" reprezinta un invers ironic al cuiva / ceva. De exemplu, .Pirgu este inversul ironic al scufundarii in noroi (alegorie a vitalitatii), fiind in consonanta cu sufletul "spurcat si scarnav al Bucurestilor".

Pirgu reprezinta alegoria Tatalui care, spre deosebire de acesta, nu se expatriaza. O alta trimitere la I.L.Caragiale se face prin opiniile lui Pasadia despre romani care coincid cu unele exprimate de I.L.Caragiale. Spre deosebire de I.L.Caragiale care se exilase voluntar, Pasadia se exileaza in Bucuresti, oras pe care il percepe ca pe un strain si de care este perceput ca un strain.

Pena Corcodusa este reprezentanta femeii vesnic bete si vestejite care da titlul cartii in urma unei injuraturi. Este prototipul mahalagioaicei. Si ea apartine categoriei acestor "P"-uri.

Limbajul intepat de argou reprezinta codul secret al acestor "P" -uri si are rolul de a le aminti celorlalti ca ei se afla intr-o "societate" care respecta anumite reguli (chefuri, aventuri amoroase, bautura, jocuri de noroc ).

"Craii de Curte-Veche" poate fi vazuta ca o carte a Bucurestiului pacatosilor, oras al desfraului si al cruzimii asociate cu porniri impotriva firii. Bucurestiul si imaginea acestei capitale de tara balcanica se inscrie in linia amestecului ciudat dintre grotesc si rafinament, nobilitate si parvenism, ignoranta si cunoastere.

Constructia romanului este plina de semnificatii. Fiecare capitol se inchide cu plecarea lui Pasadia la munte; de exemplu in "Spovedanii" plecarea la munte reprezinta sansa lui Pirgu de a parveni, iar, in ultimul capitol, plecarea reprezinta moartea. Atmosfera de la inceputul si sfarsitul cartii sugereaza definitiva stingere a vlastarilor aristocratici.

Din punctul de vedere al relatiilor dintre personaje, "Craii de Curte-Veche" reprezinta un roman de tip initiatic. Naratorul- actant este initiat de trei magi; de trei personalitati care se completeaza reciproc. Pasadia este simbolul intelectului, Pantazi e reprezentantul afectului, iar Pirgu al instinctului.

Problema identitatii lui Pantazi reflecta atractia autorului fata de taina

Timpul scrierii romanului este un timp al amintirii, al reconstituirii evenimentelor. Povestea se desfasoara pe parcursul unui an. Inceputul reprezinta o repetitie pentru final. Timpul este infect, imbibat de muzica, de un "vals domol, voluptuos si trist, aproape funebru".

Stilul este cel indirect liber, aflat pe un portativ muzical ornat cu o oralitate rafinat vulgara, mereu la antipolul kitsch-ului, kitsch fata de care cele trei personaje nu sunt imune. Povestit la persoana I, romanul este construit din perspectiva unui narator care se initiaza odata cu cititorul in "lumea crailor". Lumii pe care Caragiale o construieste nu-i sunt straine pederastia, lesbianismul, fetisismul, incestul. Feminitatea apare invaluita in ura. Pasadia moare in bratele devoratoarei de barbati, Raselica Nachmansohn. Wanda, Mima se inscriu si ele in registrul taratoarelor care tes o panza in jurul barbatilor pentru a ii prinde in mrejele lor. Lumea lui Mateiu este enigmatica, iubitoare a noptii si a artificialului permitand exploatarea fantasticului. Protagonistii isi pastreaza identitatea romaneasca de membrii ai unei societati initiatice, functionand pana la sfarsitul romanului. Intrunirile "magilor" au loc seara, intr-un timp de "trecere".

Intreaga poveste se petrece la "Portile Orientului", spatiu al "trecerii" intre lumea de aici (balcanica, orientala), si cea de dincolo (lumea civilizata). Intalnirea dintre narator si Pantazi are loc pe un pod, spatiu consacrat "de trecere " in lumea de dincolo.Timpul intalnirii sta sub simbolul Capricornului (personaj mitologic ambiguu, stapan al "timpului de criza", al sfarsitului si inceputului de an).

Astfel, cele doua aspecte "profan" si "sacru" se regasesc in portretele tuturor persoanjelor cartii. Pantazi, calauza in spatiu este intruchiparea aspiratiilor celesti; Pasadia ,"luceafarul" cazut, robit de patimi va fi calauza in istorie; Pirgu, intruchiparea tuturor viciilor va fi calauza in prezentul degradant. In aceasta aventura a cunoasterii personajele isi depasesc aparenta conditie profana pentru a se reintoarce intr-un final, mai adanc in profan.

Cartea se scrie in timp ce se traieste, conform lui Pirgu "Aud ca scrii un roman de moravuri bucurestene".

Incheierea coincide cu revelatia celui de-al patrulea hagialac, unde calauza este insusi naratorul. Astfel, Caragiale isi dezvaluie propria natura: aceea de Autor.

Asa cum afirma si Manolescu, identificarea Povestitorului (sau a Naratorului) cu Autorul a avut la baza unele "coincidente" voite de Mateiu I.Caragiale, dar si unele aluzii, subtexte.

Registrul "vulgar"al personajelor, registru pe care il intalnim si in comentariile Povestitorului este oarecum legat de muzica. Putem observa in aceste pagini ideea de muzicalitate prin intermediul recursivitatii, adica fiecare inaintare in lecturare se obtine prin recitirea celor anterioare (orice noua calatorie se obtine prin vechile calatorii). Putem sesiza in cautarea identitatii celor patru "crai" si ideea de bucla, concept foarte important in structura romanului deoarece ii asigura o capacitate de regenerare infinita. Autorul a construit romanul pe baza unei "gandiri muzicale" si datorita modului in care personajele au fost elaborate.

Caragiale nu a fost preocupat de prezentarea haosului si nici de crearea lui, ci de ambiguitatea acestuia in opozitie cu ordinea. Repulsia fata de haos, degradare, jocuri de noroc, ambitia de a surprinde nimicul calator in lumea sensibila, l-au condus pe Mateiu la elaborarea romanului pe notele suave ale valsului ce ne aminteste de moartea sufletului.

O tendinta fireasca a personajelor este de a intelege modul lor de a fi, de a trai, de a gandi. Modul in care evolueaza si se "combina" trece in prim plan.. In evolutia personajelor un rol important il are ereditatea. Doi indivizi ca Pantazi si Pasadia difera din punct de vedere ereditar nu datorita naturii alfabetului genetic, ci datorita modului in care aceste elemente sunt dispuse si se combina.

Culoarea, lumina, umbra, elemente aparent insignificante, contribuie la identificarea discrepantelor dintre claritatea aspectului fizic si complexitatea aspectului psihologic.

Romanul "Craii de Curte-Veche" se prezinta ca o retea de conexiuni multiple si continue, text care se scrie si rescrie continuu.

Mateiu I. Caragiale este considerat un "decadent" si un estet ce apartine literatuirii simbolistice. Romanul reprezinta o dovada de autenticitate subordonata naturii estetice.

BIBLIOGRAFIE

Caragiale, Mateiu, I., Craii de Curte-Veche, E.D.P., Buc., 1965

Calinescu, G., Istoria Literaturii Romane. De la origini pana in prezent, Ed. Semne, Buc., 2003

Calinescu, Matei, A citi, a reciti. Catre o poetica a relecturii, Ed. Polirom , Buc., 2003

Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, Ed. 100 + 1 Gramar, Buc., 2003

Crohmaniceanu, Ovid, S., Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, Ed. Carte romaneasca, Buc., 1984