ROMANUL ROMANTIC, ISTORIC, SOCIAL si SENTIMENTAL

ROMANUL ROMANTIC

Apare si se dezvolta intr-o epoca dominata de poezii si de poemul epic. Se afla intre 2 epoci care pun in mod diferit accentul pe roman:

sec. XVIII era caracterizat de o dominanta filosofica, iluminista. Romanul sec. XVIII cel mai reprezentativ era cel filosofic, de tip Voltaire. Exista insa si un roman sentimental de tip Goethe sau Rousseau. Mai exista si romanul de moravuri, anticipand o linie fertila a romanului european.

Romanul romantic va fi continuat, intr-un mod diferit, de romanul realist prin obiectivitatea epicului si caracterul tipic al personajelor. Naratiunea romantica si cea realista se opun: prima are un caracter subiectiv, a doua are tendinte antisubiective. Exista scriitori realisti a caror cariera e paralela cu dezvoltarea romantismului: Balzac, Stendhal, Ch. Dickens.

E destul de greu sa facem un separatism pe epoci in evolutia romanului, dar putem face distinctii de program estetic. Romanul romantic s-a orientat referential spre 2 zone: ISTORIA si CONFESIUNEA. Cu toata dominatia subiectivitatii, romanul s-a diversificat, totusi, dpdv. tematic si stilistic. Distingem cel putin 5 forme notorii in perioada romantica:

romanul istoric

social

sentimental

confesiv

poetico-filosofic

ROMANUL ISTORIC

Se incadreaza in tendinta generala a romantismului de evadare in trecut. Naratiunile de acest fel se prezinta ca o literatura de evocare.

Creatorul romanului istoric este WALTER SCOTT

romanele sale evoca personaje istorice atestate, alaturi de personaje inventate, legendare prin biografie ori oameni simpli, tarani scotieni selecteaza in romanele sale momente pe care le considera cruciale in desfasurarea istoriei

actiunile romanelor sale sunt bogate in evenimente, foarte dense, trepidante impresioneaza dinamismul rezultate din punerea in miscare a unor mari grupuri umane si din intelegerea conflictuala a istoriei = istoria e succesiunea luptelor intre invingatori si invinsi

Walter Scott cauta spectaculosul, atat in desfasurarea narativa, cat si in confruntarile dintre personaje

nu e preocupat de psihologia personajelor ci de comportamentul lor exterior, de aceea e considerat mai degraba autorul unor romane dramatice

atmosfera istorica e dublata de o atmosfera morala, conform careia sunt evidentiate nobletea si bunatatea personajelor, in functie de un principiu de basm de victorie a binelui

In functie de zonele geografice si istorice infatisate de romanele sale, opera lui Walter Scott a fost impartita in 3 sectoare:

1. ROMANE SCOTIENE → Piticul negru (1816), Rob Roy (1818), Logodnica din Lammermoor (1819), Waverley (1814)

2. Romane INSPIRATE DIN ISTORIA ANGLIEI → Ivanhoe (1819), Manastirea (1820), Kenilworth (1821), Woodstock (1826)

3. romane INSPIRATE DIN ISTORIA FRANTEI si din ALTE tari → Talismanul (1825), Quentin Durward (1823)

S-a vorbit despre el ca despre creatorul "culorii locale" → coloritul local exista in literatura, dar pt. Scott o epoca renaste in elementele ei cele mai concrete si palpabile de viata materiala; dupa lectura unui roman de Walter Scott stim cum locuiau/mancau/se imbracau/se distrau oamenii unei epoci → interes pt. amanuntul de viata cotidiana preluat atat de romancierii istorici din succesiunea lui Scott, cat si de autorii de romane de moravuri.

Dupa 1820, efectul Scott se manifesta printr-o influenta puternica asupra romanului istoric din celelalte literaturi.

ALFRED DE VIGNY → CINQ MARS (1826), infatiseaza esecul unui complot impotriva lui Richelieu, evocand epoca lui Ludovic al XIII-lea. Vigny nu este atat de fidel fata de epoca istorica pe care o prezinta denaturat, in functie de sentimentele sale. Deformarile il vizeaza pe regele Ludovic al XIII-lea, considerat degenerat si ridicol, si pe Richelieu, care e hidos, crud, ambitios. Romanul lui Vigny are o dominanta polemica, satirica.

o mai mare atentie pt. exactitatea istorica, preocuparea pt. a evita inventarea de personaje fictive, si ! subiectivitatea romancierului (s-a zugravit pe sine insusi in tanarul marchiz Cinq Mars, ca in cei mai multi dintre eroii sai, - aparatorul vechilor criterii feudale, bazate pe lealitate, inadaptabil la atmosfera mercantila a timpului, aristocratul mandru de traditiile castei sale.)

VICTOR HUGO → NOTRE DAME DE PARIS

→ o evocare a Parisului din sec. XV. Principala atractie o constituie pitorescul lumii medievale.

→ al 2-lea aspect e cel al romanului de dragoste. Intrigile se tes in jurul Esmeraldei, fermecatoarea tiganca dansatoare

→ al 3-lea aspect e dimensiunea eseistica, preocuparea pentru arhitectura gotica, avand in centru, ca monument, catedrala Notre Dame, considerata un suprapersonaj

Pe toate planurile, romanul e o orchestratie de antiteze in cel mai pur stil romantic, intre vrticalitatea catedralei si orizontalitatea lumii din jurul ei, pierdute in mizerie, intre personaje, ori in constructia aceluiasi personaj: Quasimodo = aspect fizic urat, frumusete interioara, Claude Frollo = aspect fizic placut, rautate, Quasimodo / Esmeralda

ALESSANDRO MANZONI → LOGODNICII (1821-23), cu subtitlul "Istorie milaneza din sec. XVII descoperita si povestita de Alessandro Manzoni"

se vede si aici influenta lui Walter Scott, mai ales in dorinta lui Manzoni de a realiza o descriere exacta a epocii: Milano, 1628-30. Sunt reliefate mai ales 2 aspecte: ciuma si foametea + dificultatile ocupatiei spaniole.

Actiunea se concentreaza in jurul unei intrigi sentimentale: 2 tineri indragostiti infrunta piedici pana reusesc sa se casatoreasca

Poveste conventionala, dar cu excelente viziuni de ansamblu, in care Manzoni pune in miscare personajul colectiv

ROMANUL SOCIAL

Isi justifica aceasta denumire prin profesarea unor idealuri sociale umanitera ramase adesea in domeniul unei viziuni utopice asupra realitatii.

Cel mai important este MIZERABILII de VICTOR HUGO, opera de sinteza a vietii lui (mai mult de 3 decenii intre idee si proiect, prefigurate in 1830, si realizarea finala din 1862).

romanul are autoritatea unui document despre o epoca apropiata de autor. In el se intersecteaza caracteristici romantice si realiste. Exista numeroase aspecte politice si istorice precis infatisate de Victor Hugo: episodul Waterloo sau confruntarile revolutionare din Paris; o minutioasa descriere urbanistica a Parisului. A socat prezentarea unui Paris subteran.

Caracterul realist al romanului, pe langa prezentarea urbanistica → prezentarea unei categorii sociale, a mizerabililor, a nenorocitilor, a oamenilor cu o soarta nefasta. La o problema realista, Victor Hugo da o solutie romantica: mila crestina apare in finalul romanului ca o posibila rezolvare utopica a problemelor sociale. Intr-un mod patetic, Hugo mizeaza pe fraternitatea umana si progresul social.

In protagonistul romanului, JEAN VALJEAN, se acumuleaza trasaturi realiste si romantice. Aventura si confruntarea cu destinul, mantuirea unui om, sunt coordonate romantice.

Parcurgerea mai multor medii, infatisarea numeroaselor aspecte, fete ascunse ale societatii, tin de un program realist.

Critica a discutat acest roman in functie de 4 aspecte:

1. roman de aventuri cu intriga senzationala (= afinitate cu romanul foileton)
2. roman social preocupat de categoria mizerabililor
3. dimensiunea epopeica prin densitatea epica si reprezentativitatea confruntarilor
4. perspectiva mitica: Jean Valjean in confruntare cu destinul; mila crestina

Alaturi de dimensiunea istorica, sentimentala si eroica a romanului Mizerabilii sta problema dominanta legata de o anumita categorie sociala, aceea a dezmostenitilor sortii.

ROMANUL SENTIMENTAL

E strans legat de romanul de confesiune, insa personajele NU sunt reprezentante directe ale autorului. E cultivat in literatura franceza.

Reprezentanta de seama e GEORGE SAND → INDIANA (1832) si LELIA

in ele apare o nota de exaltare specifica tineretii

sentimentalismul e conventional

actiunea se situeaza intr-un mediu campenesc (NU implica o nota idilica) sau e plasata, alteori, intr-o lume mondena, burgheza

romane mediocre ca psihologie si realizare estetica

!!! retinem militantismul feminin al lui George Sand (Aurore Dupin), preocuparea pt. emanciparea sociala a femeii si focalizarea romanelor asupra aspectelor pasiunii

ROMANUL CONFESIV in romantism

Se bazeaza pe o traditie indelungata a naratiunii confesive. Confesiunea se revendica in mod deosebit de la 2 antecesori: Jean-Jacques Rousseau - Confesiuni (1764-1770) si

Goethe - Suferintele tanarului Werther (1774)

etalarea propriei biografii devine scopul principal al confesiunii romanului. Rousseau acrediteaza si anticipa subiectivitatea romanului prin naratiunea la pers. I si prin interesul deosebit pt. trecutul personal.

Singuratatea, contemplarea naturii sunt atitudini preluate de romantici.

Omul sensibil, tanarul tragic de tip Werther, vor fi, de asemenea, profiluri reluate de scriitorii romantici. Atotputernicia iubirii idealizate de catre Goethe va trece in cele mai multe dintre naratiunile confesive romantice.

Primul scriitor romantic preocupat de romanul confesiv este CHATEAUBRIAND, care imagineaza 2 scurte naratiuni, ATALA si REN, ca parti exemplificatoare a unor viziuni religioase concretizate in GENIUL CRESTINISMULUI. Locul lor este in partea a 4-a, care descrie cultul crestin prin frumusetea ceremoniilor si influenta civilizatoare a religiilor. Tudor Olteanu rezuma cele 2 naratiuni astfel, ca o istorie unica: "distrugerea unui cuplu erotic care a incalcat o interdictie de ordin religios". Atat in Atala, cat si in Ren, sunt prezentate rezultatele unor misiuni crestine in triburile indiene din America. Principala calitate consta in fastul decorativ si descriptiv care alimenteaza melancolia si vagul pasiunilor. Tema esentiala ar fi impactul tragic dintre crestinism si primitivism, dintre societate si natura.

Chateaubriand este un continuator direct al lui Rousseau, avand acelasi cult al naturii, dar Chateaubriand nu agreeaza cultul primitivitatii, preferand sa vorbeasca despre lumea civilizata. El pune in circulatie o combinatie inedita de sentimente: melancolie, singuratate, visare, incertitudine sufleteasca.

UGO FOSCOLO → ULTIMELE SCRISORI ALE LUI JACOPO ORTIS

pastreaza formula epistolara la moda in secolul anterior.

Influenta lui Goethe si a lui Rousseau este intensificata de experienta istorica.

Jacopo Ortis isi plaseaza singur drama interioara in contextul istoriei contemporane italiene. Italia se simte tradata de Napoleon, care ii fagaduise libertatea dar o cedeaza Austriei. Personajul isi exprima deznadejdea, iluziile spulberate, intr-un stil declamativ, retoric. In locul tezismului religios al lui Chateaubriand avem tezismul politic, patriotic. Deceptionat, Jacopo se retrage in munti, ceea ce duce la despartirea sa definitiva, desi nedorita, de Tereza, cu care mai comunica prin scrisori. Imposibilitatea realizarii idealului erotic domina intreaga confesiune. Ca si in cazul lui Werther, sinuciderea e singura solutie.

DNA. DE STAl → CORINNA sau ITALIA

e al 2-lea roman al scriitoarei, dupa Delphine (1802).

e cartea unei eseiste intens preocupate de ideile literare, morale si filosofice ale epocii.

In compozitia cartii alterneaza 2 planuri: 1) intriga erotica si aspiratiile intelectuale ale Corinnei (drama Corinnei ca o femeie cu aspiratii superioare → teza centrala a romanului = nefericirea femeii superioare intr-o societate plina de prejudecati cum este Franta) si 2) prezentarea eseistica a Italiei: moravuri, statui, tablouri, biserica Romei

BENJAMIN CONSTANT → ADOLPHE (1807, publicat in 1816)

povestirea unei autoamagiri in dragoste.

Cel mai modern dintre romanele confesive, descrie dragostea dintre un tanar sensibil si orgolios si o femeie mai in varsta (Adolphe se iluzioneaza ca o iubeste pe Eleonor, cu 10 ani mai varstnica decat el)

Roman analitic, fara pitoresc si fara insistenta asupra naturii

ALFRED DE MUSSET → CONFESIUNEA UNUI COPIL AL SECOLULUI

roman al geloziei morbide, ce transpune experienta proprie a lui Musset (dragostea pt. George Sand)

inceputul romanului teoretizeaza cauzele melancoliei ca boala a secolului. Principala cauza este prabusirea idealurilor tinerei generatii ca urmare a caderii lui Napoleon. Revolutia si Napoleon sunt o dubla amintire. Tinerii au "un trecut zdrobit", un viitor nesigur, iar prezentul il simt "ca un inger al crepuscularului".

LERMONTOV → UN INGER AL TIMPULUI NOSTRU

portret ironic al generatiei romantice

personajul, Peciorin, apartine tipologiei inadaptatului

in legatura cu acest personaj au fost facute 2 conexiuni importante:

- e un demon abulic (= nehotarat), derutat

- este prefigurarea omului de prisos