SAMUIL MICU

SAMUIL MICU

            Maniu Micu (Klain) s-a nascut la 1745, in satul Sad din Ardeal. Se calugari in 1762, luand numele de Samuil sub care este de obicei cunoscut. Invata la Blaj, apoi in colegiul Pazmanian din Viena si terminand invataturile, fu numit profesor la Blaj, in 1772. Aci nu stete mult, caci pleca cu episcopul Grigore Maior la Viena, unde deveni prefect (director de studii) al elevilor romani in noua institutie clericala Sf. Barbara din acest oras. Acolo avu prilejul sa scrie in latineste, impreuna cu Sincai, o gramatica romana pe care o tipari, in 1780.
            Venind in Blaj, ceru sa fie dispensat de calugarie si sa fie numit paroh in Sibiu; insa episcopul Bob refuza. Pentru ca se ducea des la Sibiu, unde avea familia, fu acuzat ca unelteste contra bisericii unite si dat in judecata consistoriului, dar fu achitat.
            Amarat de persecutiunile lui Bob, parasi Blajul si se duse in Buda, unde fu revizor de carti pana la moarte.
            Biografia lui Micu a fost scrisa de I. Bianu (Buc. 1876).
            De la Micu a ramas un numar foarte mare de lucrari, parte originale, parte traduse. Ele se pot grupa in trei categorii: religioase, istorice, lingvistice.
            Cele mai multe din operele lui ni s-au conservat in manuscrise, putine s-au tiparit in intregul lor si unele in mod fragmentar prin calendare.
            Vom cita din lucrarile religioase:
            Disertatio de jejuniis graecae-orientalis ecclesiae, tratat asupra posturilor pre scrise de biserica neunita (Viena, 1782).
            Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti, diferite discursuri funebre (Blaj, 1784).
            De asemenea, traduse operele celor mai insemnati scriitori bisericesti, ca Sf. Ion Gura-de-aur, Sf. Pahomie, Toma de Kempis s.a.
            Micu, care vedea ca despartirea religioasa a romanilor poate fi stricatoare si unitatii politice, voia sa faca pe toti romanii transilvaveni a imbratisa unirea si propaga aceasta idee, atat prin sfaturi cat si prin scrieri, dar nu reusi.
            Activitatea istorica a lui Micu a avut ca scop sa scoata din uitare trecutul neamului sau, care nu era cunoscut de fel si sa combata pe inamicii romanilor, care le tagaduiau originea latina. Formarea poporului roman, trecutul lui politic si religios erau punctele care interesau pe Micu si la care se rapoarta scrierile sale. Astfel putem cita:
            Historia Daco-Romanorum sive Valachorum - din care s-au publicat cateva fragmente in revista 'Instructiunea publica' a lui Laurian (Bucuresti, 1861). Aci se vede ca-si propune a studia laolalta si cu un interes egal trecutul tuturor romanilor, accentuand prin aceasta mai mult unitatea neamului.
            De origine Daco-Romanorum - despre originea daco-romanilor - in care combate ideile, ce incepuse pe atunci sa aiba curs, ca Dacia a fost cu totul desarta de locuitori si ca romanii s-au asezat in Transilvania in urma ungurilor.
            Istoria bisericeasca a romanilor transilvaneni, din care a publicat Cipariu extracte ('Acte si fragmente', 1855) si pe care Sincai o citeaza des in cronica, sub titlul latinesc Historia Ecclesiae Valachiae de Transilvania fapt care ne indreptateste a crede ca a scris-o latineste sau - cum a mai facut si cu alte scrieri - si latineste si romaneste.
            Desigur ca azi, dupa atata progres facut de studiile istorice la noi, lucrarile lui Micu sunt fara valoare, dar daca ne gandim la timpul si mijloacele cu care a scris, ne convingem ca meritul lui e foarte mare.
            Activitatea lingvistica a lui Micu se manifesta prin colaborarea la dictionarul de la Buda (1825) si mai ales prin gramatica scrisa latineste: Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (Viena, 1780) pentru a fi utila nu numai romanilor, dar si strainilor. El crede ca limba romana e o coruptiune a limbii latine clasice si misiunea gramaticului este sa scape de tot amestecul strain si s-o faca iarasi pura, cum a fost inainte de contactul cu alte popoare. Ortografia trebuie si ea sa arate cat mai mult aceasta, prin diferite semne intrebuintate.
            Desi gresita in principiu, ca si in aplicare, lucrarea lui Micu are importanta mare in istoria literaturii prin faptul ca ea formeaza inceputul directiunii latiniste, care avea sa fie atata timp stapana pe miscarea culturala a romanilor.