Semiotica gestuala

Semiotica gestuala

E. T. Hall considera ca aproximativ 60% din comunicarile noastre sunt non-verbale; gesturile exprimand mult in viata noastra publica sau privata, profesionala sau familiala. Gesturile insotesc, explica, condenseaza sau comenteaza comunicarea interpersonala; ele pot fi innascute sau dobandite, voluntare sau involuntare, codificate sau personalizate, prezentandu-se sub o larga variatie: de la ticurile gestuale la emblemele caracterizante.

Gestul este o practica sociala, o mostenire culturala, un fenomen revelator al identitatii individului si comunitatii din care acesta face parte. El poate fi prezentat pana si intr-o conversatie fara vizibilitate, de exemplu, in conversatia telefonica gesturile sunt prezente.

Gesturile sunt la fel de elocvente ca frazele si discursurile, iar "erorile" gestuale au consecinte la fel de grave precum erorile lingvistice, deoarece gestualitatea confera identitatea individului, optimizand sau distorsionand comunicarea. De aceea, comunicatorul, emitatorul de mesaje verbale si non-verbale, va trebui sa se autoanalizeze, sa se obiectivizeze, cu alte cuvinte sa se transforme in destinatar al propriului mesaj, anticipandu-i efectele si feed-back-ul.

Studiul gestualitatii nu trebuie sa se reduca la descrierea empirica a gesturilor, ceea ce presupune o abordare etnografica utila contactului intre reprezentantii unor culturi diferite, ci necesita o completare functionala pragmatica, centrata pe strategii comunicative gestuale, in primul rand pe posibilitatile de modelare a complementaritatii gestualitate - limbaj.

Gestualitatea, componenta a domeniului simbolic, exprima o apartenenta sociala, o identitate de grup, actualizata prin comportamente precise (norme, coduri, eticheta) si comportamente interzise (gesturi obscene sau gesturi dispretuitoare care transgreseaza principiul cooperarii si politetii, constituite ca tabuuri).

Un rol important in cadrul semioticii gestuale il ocupa kinezica (gr. kinesis = miscare). Aceasta reprezinta stiinta comunicarii prin gest (lat. gestus = atitudine, miscare a corpului) si expresie faciala.

Kinezica a fost infiintata in 1952 de antropologul american Ray Birdwhistell, pe parcursul cercetarilor sale de teren asupra indienilor Katenai. Disciplina este legata de studiul comunicarii prin miscarile corpului reprezentate in genere de expresiile fetei, de gesturi si de posturi.

Studiul gestualitatii comporta mai multe dimensiuni. Printre acestea cele mai importante sunt: studiul formelor si functiilor comunicarii individuale, interactiunea gestuala intre doi sau mai multi indivizi si natura relatiei intre limbajul verbal si cel gestual.

Investigatiile stiintifice asupra gestualitatii sunt legate de dezvoltarea unei lingvistici a discursului cotidian si, implicit, a oralului, de unele experimente teatrale (dezvoltate de Meyerhold, Grotowski sau Artand), precum si de dezvoltarea rapida din ultimele decenii a teoriei comunicarii si a semioticilor de ramura (de exemplu, zoosemiotica, dezvoltata de T. Sebeok).