Semiotica in contemporaneitate

Semiotica in contemporaneitate

Stiinta contemporana este martora unei modificari de perspectiva in abordarea lumii, modificare denumita pragmatic turn (pragmatische Wende) si care se caracterizeaza prin impactul socialului in productia stiintifica, prin integrarea dimensiunii istorice si personale in stiinta.

Noua paradigma presupune o serie de transformari: se trece de la perceptul cartezian de evidenta la un "context senzitive" al pertinentei; se trece de la principiul reductionist, care presupunea investigarea structurii interne, atomice a partilor care regleaza comportamentul intregului la un principiu globalist, in care se pune accent pe integrarea obiectului in intregul din care face parte; se trece de la principiul cauzalitatii la cel al finalitatii; are loc, de asemenea, substituirea perceptului exhaustivitatii de catre cel al agregarii, ceea ce implica faptul ca enumerarea tuturor partilor e inlocuita cu introducerea unor simplificari selective.

Ca disciplina autonoma, semiotica are un camp precis de investigare: limbajul si practicile sociale de semnificare si comunicare. Demersul semiotic vizeaza descrierea conditiilor de producere si intelegere a sensului. In acest sens, in studiul Smiotique, marketing, communication J. M. Floch nota: "Semiotica este evident studiul semnelor cu conditia de a depasi aceste semne si a vedea ce se produce sub semne".

Evolutia acestei discipline a sfidat cultura clasica, ea inserandu-se in aria unor departamente precum comunicarea, jurnalismul, dreptul, teatru sau literatura si corelandu-se cu practici sociale dintre cele mai diverse precum: marchetingul, publicitatea, educatia, spectacolul.

In viziunea lui Umberto Eco, semiotica reprezinta corelarea a doua domenii: teoria codurilor si teoria productiei de semne; este vorba asadar de semiotica semnificarii si semiotica comunicarii. O semiotica a semnificarii se poate institui si independent de o semiotica a comunicarii, in timp ce situatia inversa este imposibila.

O importanta distinctie care trebuie avuta in vedere este aceea dintre semiotica generala si semioticile regionale. O semiotica generala reprezinta o teorie globala a semnelor, pe cand semiotica regionala e una descriptiva si aplicata unui anumit domeniu.

Semiotica generala (pura) reprezinta stiinta universala a semnelor si are la baza limbajul uman ca instrument de modelare. Semioticile regionale sau specifice se caracterizeaza prin aceea ca adapteaza teoria semnului la domenii strict circumscrise. Simultan insa apare si tendinta de grupare a diverselor regiuni in clase inglobante: semiotica imaginii reuneste fotografia, afisul, mesajul publicitar; sau semiotica spatiului inglobeaza semiotica orasului, a strazii, a cartierului, a locuintei; sau: semiotica trupului (body language) cuprinde studiul gestualitatii, al mimicii, pantomimei sau proxemicii.