Ilustreaza conceptul operational comedie, prin referire la o opera studiata

Ilustreaza conceptul operational comedie, prin referire la o opera studiata.

Comedia aleasa: O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale

Comedia este o specie a genului dramatic care starneste rasul prin diferite modalitati ale comicului, are un conflict derizoriu, iar personajele se confrunta cu false probleme, iar actiunea are un final fericit.

In general, protagonistul este un om mediocru, avand defecte morale, care sunt satirizate, iar stilul este parodic, insa "Comicul fiind intuitia absurdului, imi pare mai disperat decat tragicul." (Eugen Ionescu).

Rasul a exercitat intotdeauna o certa fascinatie, probabil pentru ca "el manifesta ambivalenta conditiei umane: propriu omului, spiritual, sublim, rasul este deopotriva instinctiv, impulsiv, primar; de asemenea, comicul trimite constant de la cultura catre natura noastra." (J. Defays, Comicul).

Daca tragedia este mai idealizanta, comedia este mai aproape de viata, fiind initial un amestec de ceremonie religioasa, de satira grava cu caracter politic, pentru ca, incepand cu sec. IV, sa evolueze spre forme noi: dezvoltarea intrigii si a caracterelor, rafinarea comicului, introducerea unor intrigi amoroase, aparitia unor personaje imaginare si tipice, reducerea pana la disparitie a corului (corul doar distra publicul in pauze). Temele predilecte erau: seducerea unei fete, abandonarea copilului si recunoasterea mai tarziu, o data cu casatoria parintilor; tatal suparat, sclavul siret, curtezana generoasa, triunghiul conjugal.

Pentru generarea aspectelor comice si pentru sugerarea ironiei, comedia se subscrie comicului, categorie estetica fundamentala, care denumeste una din atitudinile esentiale ale spiritului uman in fata vietii si a artei, ce vizeaza aspra sanctionare a slabiciunilor umane, dramaturgii apeland la tehnica quiproquo-ului, la comicul de situatie, de moravuri, de caracter, de limbaj (nonsensul, contradictia in termeni, truisme, cacofonii si chiar anacolut), onomastic si de intentii. In functie de tara pe care dramaturgul si-a propus s-o sanctioneze, comediile sunt: de caracter, de moravuri, de actiune.

O astfel de opera literara este si "O scrisoare pierduta". Ca orice opera dramatica, a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena si este structurata in acte si scene. Ea cuprinde patru acte, fiecare avand noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene. Totodata, timpul si spatiul actiunii sunt limitate, intamplarile relatate petrecandu-se in capitala unui judet de munte, in timpul alegerilor parlamentare din anul 1883.

Caracterul dramatic al operei este evidentiat de folosirea dialogului si a monologului dramatic, precum si prezenta indicatiilor scenice prin care se fixeaza cadrul actiunii si se evidentiaza unele din trasaturile specifice ale personajelor. Descrierea si naratiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere, decat in aceste indicatii scenice sau in replicile personajelor.

Prezentarea conflictului dramatic este o alta trasatura a acestui gen literar. El se declanseaza odata cu pierderea scrisorii "de amor" si evolueaza pe masura ce Catavencu ii santajeaza pe adversarii sai cu publicarea ei. Dupa ce atinge punctul culminant in momentul pronuntarii numelui candidatului, conflictul se stinge cand Catavencu este deposedat de scrisoarea compromitatoare. Acest conflict de baza se imbina cu alte conflicte secundare in actiunea comediei.

Ca specie a genului dramatic, opera literara "O scrisoare pierduta" este o comedie, intrucat provoaca rasul prin folosirea a diferite mijloace comice.

Astfel, infatisand relatia dintre Tipatescu si Zoe sau modul in care se desfasoara alegerile pentru Camera, I. L. Caragiale realizeaza un comic de moravuri. Sunt vizate atat viata de familie, cat si coruptia politicienilor care imbraca o diversitate de forme.

Este prezent si comicul de caracter, pentru ca dramaturgul surprinde diferite tipuri umane care prin comportarea si trasaturile lor de caracter provoaca rasul. Pristanda starneste hazul prin supunerea oarba cu care duce la indeplinire ordinele sefilor, Farfuridi si Branzovenescu devin ridicoli prin teama exagerata de tradare, iar Catavencu prin discursul demagogic si schimbarea de atitudine din final, cand din pacalitor devine pacalit. Generatoare de comic sunt si ticaiala venerabilului nenea Zaharia, dar si prostia ramolitului de Agamita Dandanache.

De asemenea este prezent si comicul de situatie intrucat intamplarile comice abunda: pierderea si gasirea succesiva a scrisorii, postura ridicola a lui Catavencu care din stapan pe situatie devine victima a unei escrocherii asemanatoare celei la care apelase el.

Tuturor acestor forme de comic, li se adauga comicul de limbaj si de nume. Comicul la acest nivel este provocat de prezenta a numeroase greseli de vocabular. Neologismele sunt deformate prin pronuntie gresita ("bampir", "famelie", "remuneratie", "adrisant"), prin atribuirea de sensuri gresite ("capitalisti" - locuitori ai capitalei) sau prin confuzii paronimice ("scrofulosi" in loc de scrupulosi).

Comicul de limbaj mai este realizat si prin incalcarea regulilor gramaticale si ale logicii. Din acest punct de vedere cele mai obisnuite abateri sunt: nonsensul, contradictia in termeni, truismele - adevaruri evidente, cacofonii si chiar anacolut.

Tot in comicul de limbaj se incadreaza si comicul de nume pentru ca acestea sunt deosebit de sugestive. Zaharia sugereaza decrepitudinea, batranetea, iar Trahanache posibilitatea de a fi modelat usor precum coca moale. Numele lui Catacencu este derivat de la cata, aluzie la demagogia personajului. Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelor lor, sugereaza inferioritatea, vulgaritatea. Agamemnon Dandanache alatura unui nume de erou grec un derivat de la dandana (incurcatura), cele doua nume anulandu-se reciproc si sugerand ramolitia celui ce le poarta si incurcatura pe care o produce numirea sa drept candidat.

Prin aceste tipuri de comic, I. L. Caragiale a reusit sa realizeze umorul si ironia, privind cu mai multa sau mai putina ingaduinta personajele si faptele lor.

Toate cele aratate mai sus ne indreptatesc sa afirmam ca opera dramatica "O scrisoare pierduta" este o ilustrare stralucita a speciei comediei.