Sinteza poetica a Renasterii; Lodovico Ariosto

Sinteza poetica a Renasterii; Lodovico Ariosto

Scrierile despre limba italiana s-au bucurat de admiratia celui mai mare poet al Renasterii, Lodovico Ariosto (1474-1533). Trece in slujba ducelui Alfonso de Este, care il foloseste la randul sau in misiuni nepotrivite, il trimite pe timp de trei ani (1522-1525) ca guvernator in provincia Garfagnana, de curand ocupata si bantuita de briganzi, si doar dupa lungi tribulatii ii ingaduie sa revina la Ferarra. Casatorit cu Alessandra Benucci, traieste ultimii ani ai vietii in linistea familiei: pe poarta casei pe care si-o cladise pe banii lui, pusese sa se scrie distihul care se vede aici si azi: Parva sed apta mihi, sed nulli obnoxia, sed non sordida, parta meo, sed tamen aere domus ("O casa mica dar potrivita mie, dar nimanui supusa, nu mizera, totusi din banii mei facuta"). Aici isi revizuieste pentru ultima oara Poemul care apare in a treia editie putin inaintea mortii lui, in iulie 1533.

Ariosto scrie, la inceput, ca si ceilalti poeti ai Renasterii, versuri in latina, Carmina sau "Canturi", si alte compozitii lirice in limba vulgara; dar curand isi gaseste drumul propriu, al satirei si al comediei, prezente atat in operele apartinand direct acestor genuri, cat si in epopeea cavalereasca eroi-comica, Orlando furioso. Cronologic, constatam ca poetul nu-si separa operele in timp, ci abordeaza simultan toate genurile. Orlando furioso, inceput in anul 1502-1503, este publicat in prima editie in 1516. Primele comedii sunt ulterioare inceperii Poemului. La Cassaria ("Comedia lazii") poarta data anului 1508, fiind urmata imediat de I suppositi ("Cei substituiti"), in timp ce Il Negromante ("Negromantul") este scrisa dupa prima publicare a Poemului.

Trasaturile omului si idealul de viata al scriitorului revin in Orlando furioso. Publicat pe prima editie, dupa cum s-a aratat, in anul 1516, Poemul cuprindea patruzeci de canturi; editia a doua, din 1521, cuprinde o prima serie de corectari stilistice si de limba; editia a treia, revazuta in spiritul tezelor lui Bembo, din Prose della volgar lingua, apare un an inaintea mortii scriitorului, in 1532, in patruzeci si sase de canturi.

Ariosto continua poemul lui Boiardo, intrerupt in episodul in care multimea cavalerilor, veniti sa apere Parisul asediat de saracini, se lasa ademeniti de frumoasa Angelica si sunt gata sa-si uite datoria de soldati. Incredintata de Carol cel Mare ducelui de Bavaria si fagaduita celui care va lupta mai bine pentru a salva crestinatatea, Angelica reuseste totusi sa fuga, si aventurile celor care s-au indragostit de ea si o urmaresc se succed alimentate de fantezia neobosita a poetului. Ca si in poemul lui Boiardo, nucleul actiunii este alcatuit si aici din aceasta aventuroasa cautare a frumoasei si cochetei Angelica; cu deosebirea ca, indragostita de Medoro, un soldat saracin, frumos dar nu foarte viteaz, ea trezeste durerea deznadajduita a lui Orlando si provoaca astfel nebunia lui. Dragostea Angelicai se desfasoara in cadrul idilic al naturii si initialele numelui ei si al lui Medoro se impletesc sapate in scoarta tuturor arborilor din padure. Orlando le vede si, in mania nebuniei care-l cuprinde, nimiceste tot in jurul lui, apoi porneste intr-o goana furioasa prin lume, pana ce magul Astolfo ii regaseste mintile pierdute, pastrate in luna, la un loc cu acelea ale multor altor oameni; Orlando isi recapata ratiunea si, redevenit cavalerul viteaz de alta data, il ucide pe Argamante, regele saracin.

Dar in jurul aventurii centrale a lui Orlando si Angelicai, se grupeaza si alterneaza cu ea aventurile altor cupluri de indragostiti. Intre toate, este mai captivanta iubirea lui Ruggero, razboinic saracin, pentru Bradamante, frumoasa sora a cavalerului Rinaldo, pe care magul Atlante si vrajitoarea Melissa ii apropie si ii despart pana ce, devenit crestin si victorios asupra lui Rodomonte, care-l invinuise de tradare, Ruggero isi regaseste iubita. Alaturi de acest cuplu de indragostiti, sunt celelalte: Isabella si Zerbino, Brandimarte si Fiordiligi, Olimpia si Bireno, Ricciardetto si Fiordispina, Ariodante si Ginevra. In aventurile lor, intervin personaje si forte supranaturale: magul Atlante si prezicatorul Merlin, zana Alcina si vrajitoarea Melissa; si ele se impletesc cu povestea razboiului in care se infrunta armatele crestine si saracine. Cand, dupa o fapta de vitejie a lui Rinaldo, acestia din urma sunt infranti, Argamante, regele lor, retras in sudul Frantei, incearca zadarnic sa-si refaca fortele si moare ucis de Orlando.

Inlantuirea episoadelor pe fondul fix al actiunii principale, anume razboiul dintre cele doua mari armate dusmane, nu este decat aparent intamplatoare. Poemul este construit cu arta, alternand descrierea bataliilor cu povestirea unui episod de dragoste, in asa fel incat cititorul sa nu oboseasca si, oprit spre a contempla cortul brodat al lui Ruggero, sa reia cu placere lectura aventurilor lui. Arta atenta a compozitiei ne indica atentia autorului: manuind o materie stufoasa, extrasa din numeroasele poeme cavaleresti - si biblioteca familiei de Este era foarte bogata in acest domeniu - dar fara a inventa el insusi nici un episod.