TIPOLOGIA PERSONAJELOR REBRENIENE

TIPOLOGIA PERSONAJELOR REBRENIENE

Liviu Rebreanu a creat viata in opera sa, intr-un realism dramatic si cuprinzator. Pentru Balzac, viata e o adunare de mici imprejurari, pe care romancierul trebuie sa le mareasca pana la sferele idealului. Din aceste mii de imprejurari, autorul va allege pe acelea, care, prin urmarile lor, daca nu prin importanta absoluta, sunt capabile sa constituie elementele dramei, care, in fond, exista in orice roman.

G. Calinescu considera ca in viata unui om, actele esentiale sunt in numar de cinci : ,,nasterea, alimentatia, somnul, dragostea, moartea", pe care romancierul le reproduce pentru a crea oameni cu o fizionomie modificata in consecinta, intrucat spune despre ele ceea ce este invizibil in modelul lor realsi, astfel, sunt convingatoare intr-o realitate de un tip nemaiintalnit intocmai in viata, romanul fiind o opera de arta cu legi proprii, diferite de ale realitatii, iar personajul de roman e real cand traieste in conformitate cu aceste legi. Putem deosebi doua directii in romanele lui Rebreanu una exterioara, de unde i-am ales pe Ion si pe Toma Pahontu, si alta interioara, de unde l-am ales pe Puiu Faranga.

Majoritatea personajelor lui Rebreanu sunt exponentiale pentru categoria sociala pe care o ilustreaza ; Ion al Glanetasului reprezinta conditia tipica si zbaterea dramatica a taranului sarac; Apostol Bologa poate fi identificat cu orice combatant de pe front, pus in imposibilitatea morala si ostaseasca de a trage in conationalii sai; Petre Petre il intruchipeaza pe taranul rasculat; craisorul Horia devine modelul de erou si de martir al neamului sau; Puiu Faranga defineste prototipul degeneratului care poarta in el samanta crimei, prefigurand apusul unei lumi decadente; Toma Pahontu fixeaza reperele istorico-sociale ale gazetarului in atmosfera politica a societatii romanesti interbelice.

Din bogata tipologie rebreniana, am ales cateva personaje despre care se poate spune ca se inrudesc pana la un punct.

Incepem cu Ion, eroul romanului omonim din 1920, cu aviditatea lui brutala de pamant, care nu e decat expresia primitive a ambitiei care roade sufletul omului, pentru a se ridica deasupra mediului in care l-au sadit natura si contingentele sociale. Dupa M. Dragomirescu, Ion ar fi , in epic si in patetic, ceea ce Catavencu e in comic : ,, Dar tocmai pentru ca Ion este patetic si epic, viata lui estetica nu se reduce la un simplu incident, ca aceea a lui Catavencu, ci se desfasoara in toata intinderea ei. In aceasta desfasurare, autorul are prilejul sa patrunda adanc in firea omeneasca sis a faca din Ion un simbol al soartei omenesti.

Mai tarziu, avandu-si radacinile in feciorul Glanetasului din Pripas, vine la oras Toma Pahontu ( ,,Gorila", 1938 ), de fapt, un Ion al vietii politice si sociale in Romania de dupa primul Razboi mondial, un Ion ahtiat de ascensiune, pe cat era acela posedat de patima stapanirii pamantului, insa un Ion de o constructie mai putin metalica, mai putin tenace. In orice caz, si unul si celalat platesc cu viata si se prabusesc in acelasi abis, chiar in momentul victoriei lor. Plamaditi din aceeasi pasta, Ion si Pahontu sunt totusi distinct individualizati, dupa locul si timpul in care i-a asezat autorul. In toma Pahontu s-au reincarnate sufletele lui ion al Glanetasului si al lui apostol Bologa, imprumutand, parca, din varstele incheiate ale acestor eroi rapusi. Voluntar ca Ion si torturat de nelinisti ca Bologa, predestinate si insotit tot timpul de semen funebre, Pahontu inainteaza, dus de o putere mai presus de sine, catre mormantul presimtit, ce-l asteapta la capatul drumului.Existenta lui Toma Pahontu este conceputa de Rebreanu in asemenea mod, incat eroul pare a-si asuma menirea , ca prin caracterul sau sa imite modelul eroilor greci.

,,Ciuleandra" apare in 1927 si, dintr-un anumit punct de vedere, romanul a fost comparat cu ,,Bestia umana" de Zola, al carei erou este impins la crima de instantele neamului sau.

Puiu Faranga este urmasul unei vechi familii boieresti, care isi are radacinile in vremea lui Vlad Tepes. Tatal sau, Policarp Faranga, reprezentant al aristocratiei bucurestene, fost ministru de justitie, dusese in tinereteo viata de desfrau, la care renuntase doar atunci cand moartea sotiei il facuse sa descopere dragostea pentru copilul ramas orfan. Constient de posibila degenerescenta a unei familii vechi ca a lui, Policarp hotaraste sa-i primeneasca sangele casatorindu-l cu o fata de taran. Romanul incepe cu o crima si urmareste evolutia nevrozei lui Puiu. Internat de tatal sau intr-un sanatoriu spre a-l sustrage consecintelor penale ale crimei, incerca intai sa simuleze nebunia, care se declanseaza realmente, nu ca urmare a simularii, ci fiindca germenii ei existau ereditar.

Obsesia fundamentala, care da si titlul cartii, este a jocului popular Ciuleandra , dans salbatic, simbolizand eliberaea instinctelor si compensatia carentei de nergie si vitalitate a personajului, jocul unde o cunoscuse pe Madalina. Puiu Faranga resimte torturat necesitatea de a-si reaminti melodia si pasii dansului. Declansarea dementei coincide cu momentul in care isi reaminteste pasii si melodia, aruncandu-se cu patima in joc, dupa ce a rupt toate legaturile ce realitatea, refugiindu-se in lumea fantomelor sale. Este eterna crima si pedeapsa si, nu intamplator, cel mai frumos moment al romanului este acela in care Puiu danseazadement in celula sa, dansul care i-a ravasit sufletul.

Opera lui Liviu Rebreanu va ramane intotdeauna o mare lectie de realism, iar personajele zugravite de el au asemanari cu mii de oameni, dar traiesc numai prin ceea ce au unic, adica prin sufletul lor.