" ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI" de Camil Petrescu - comentariu

" Ultima NOAPTE DE DRAGOSTE INTAIA NOAPTE DE RAZBOI" de Camil Petrescu - comentariu

In epoca afirmarii sale (interbelica), recunoscuta din punct de vedere literar ca una a infloririi fara precedent a romanului, Camil Petrescu se distinge prin modernitatea formulei epice ilustrand in chipul cel mai radical dezideratul lovinescian al sincronizarilor noastre cu Europa. Noutatea o constituie aplicarea metodei lui Proust. Astfel ca tipologic "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si "Patul lui Procust" se inscriu in categoria prozei de analiza. Camil Petrescu isi justifica optiunea in eseul "Noua structura si opera a lui Marcel Proust", in care afirma ca proustionismul este calea cea mai buna de cunoastere spre deosebire de proza treditionala (deductiva, tipizata), ce presupuneun narator omniscient. Cuvantul de ordine este firesc "sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce gandesc eu". De aici necesitatea relatarii la persoana I: "eu nu pot vorbi onest decat la persoana I", in acest caz totul se reduce la o constiinta unica.

Romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de raboi" este o lunga confesiune, mai exact jurnalul unui combatant. Stefan Ghorghidiu, care incepe prin niste marturisiri intime, amintirile, asa cum le furnizeaza constiintei memonia, ceea ce are ca efect impresia de autenticitatea a trairii. La randul ei, autenticitatea (scopul unei literaturi cu finalitate cognitiva declarata) presupune exprimarea sincera "fara compozitie, fara stil". Autenticalofinismul, compunerea esentiala a gandirii camil petresciene este menit sa confere concretului existentei relieful lui cat mai precis, caci conflictul, actul creatiei nu este in viziunea sa unul de inventii, ci de cunoastere, de descriere a realitatii interioare (psihologia). Aceasta conceptie determina o constructie mai libera a romanelor, de analiza psihologica. Romanele sale nu au subiect,ci sunt structurate pe o pasiune sau o idee,constituindu-semonograjii ale acestora.

"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", desi este practic un jurnal, are o organizare interesanta, cuprinde doua parti corespunzatoare simbolic celor doua parti: in prima parte se face analiza unei pasiuni (gelozie), iar in cea de-a doua este relatata expresia confruntarii cu moartea pe care o traieste acelasi erou: Stefan Gheorghidiu. Aparent, intre cele doua parti nu exista legatura logica. Cele doua zone ale trairii fiind fundamental diferite, nici chiar prezenta unei singure constiinte nu reuseste pana la capat sa le justifice ca intreg. Unitatea romanului este in cele din urma o problema de : a doua parte (experienta cutremuratoare a razboiului il ajuta pe Stefan Gheorghidiu sa inteleaga cat de mult a gresit suprasolicitand o marunta spulbera si iluzia ca poate trai independent de societate (intreprinderea lui administrata de Nae Gheorghidiu produce arama, care vanduta nemtilor, le permite acestora sa fabrice obuze indreptate impotriva armatei romane), pe langa aceasta, imaginea Elei - simbol al legaturii lui cu societatea, il urmareste si aici). Un element important in structura romanului il constituie scena de la popota ofiterilor, ulterioara evenimentelor ce urmeaza a fi relatate. Rostul ei este de a stabili ordinea celor doua planuri ale povestirii: planul subiectiv - constand in aventura sentimentala a eroului; planul obiectiv - un dar al desfasurarii acesteia structurat pe realitatile lumii burgheze si pe imaginea razboiului.

Primul plan se desfasoara dupa formula monolugului interior in care Stefan Gheorghidiu isi rememoreaza experienta conjugala. Se simte influenta lui Stendhal, intrucat si in cazul acestuia eroii isi traiesc constient pasiunea. Dragostea devine in cazul lor un produs al spiritului, deoarece auto-observarea lucida le ascute sensibilitatea, situatiile erotice, oricat de banale, capatand la nivelul constiintei dimensiuni adesea catastrofale. Stefan Gheorghidiu este o astfel de natura ce refuza trairea oarba a sentimentelor. Cunoasterea este pentru el o necesitate vitala, de aceea isi supune viata interioara unei chinuitoare analize. De aici,framantarile presupun obsesiile, o intreaga odisee sufleteasca, la capatul careia ramane la fel de suspendat "dar daca nu-i adevarat ca ma inseala".

Al doilea plan, realitatea frontului, este realizat tot sub influenta lui Stendhal, razboiul este vazut din perspectiva combatantului de rand, ceea ce conduce la o imagine antieroica a acestuia, de exemplu soldatii alearga, cautand un loc unde sa se ascunda, ordinele comandantilor se contrazic, asa-zisul curaj este doar un act al disperarii. Nu atat faptele conteaza, ci efectul lor in constiinta personajului ce traieste o experienta de cosmar. Tehnica este si ea sthandaliana: jurnalul cuprinde impresii imediate ce se aduna intr-o viziune generala, monstruozitatea razboiului conduce spre o impresie si anume absurditatea miscarii la un masacru stupid, de aceea Gheorghidiu refuza a mai lupta, fiind forma lui de protest. Integrat aceluiasi plan obiectiv, motivul mostenirii prezinta lumea afaceristilor si politicienilor. Tehnica prezentarii mediilor si tipurilor este balzaciana.

Prin destinul lui Stefan Gheorghidiu, Camil Petrescu exprima punctul sau de vedere cu privire la conditia intelectualului in lumea burgheza. Aceasta este, de altfel, tema intregii sale literaturi, de la "Jocul ielelor", drama de debut, pana la .. . Eliberat de constrangerile materiale ale existentei, prin mostenirea averii lui Tache Gheorghidiu, eroul reuseste sa se dedice exclusiv preocuparii spiritului. In acest scop, averea o incredinteaza, spre administrare, unchiului sau Nae Gheorghidiu, in schimbul unei rente ce i-ar asigura libertatea interioara atat de necesara studiilor filozofice. Calculele sale sunt false, caci iubind-o pe Ela nu numai ca nu-si castiga independenta sociala, dar isi pierde iluzia ca aceasta ar mai fi posibila. Gelozia face din el sclavul unor preocupari jalnice: frecventeaza mediile mondene, a caror platitudine il exaspereaza (serate, excursii in grup), este obligat sa se faca interesat de moda, dans si celelalte accesorii ale confortului burghez. Comportamentul frivol al sotiei, obsesia infidelitatii acesteia, il fac tot mai independent de o lume opaca si detestabila. Amanunte sentimentale ii invadeaza constiinta in locul ideilor pure carora spera sa se dedice. Analizate cu o minutiozitate si o luciditate cu care numai spiritele alese sunt in stare, gesturile cele mai banale, intamplarile cele mai neinsemnate legate de prezenta Elei, devin in planul substantei eroului, probleme capitale ale existentei. Talentul de dansator al rivalului, recunoscut ca atare de ceilalti, eleganta lui vestimentara, ii permit asezarea valorilor lumii burgheze sub semnul absurdului. Inteligenta ii ascute simturile, de aceea dragostea este, pentru Stefan, un act de acaparare devoranta ce tinde sa anihileze personalitatea personajului: "cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Eroul nu se lasa prada pasiunii oarbe, de altfel irationalitatea acestora ii repugna . Nobletea sa deriva din considerarea iubirii ca produs al spiritului, deci ca traire superioara. Scena in care ii tine Elei prelegeri de filozofie in pat nu are alt sens decat ca Gheorghidiu doreste ca femeia iubita sa fie mereu in intimitatea spiritului sau. In lipsa oricarui ecou inconstiinta partenerei sale de viata ii determina inrolarea ca voluntar in randurile armatei romane, pe fronturile primului razboi mondial, cu iluzia ca aici se va izola de o societate cu care nu poate comunica. Dar evolutia starii precare a armatei ca efect ..    ce l-au lasat mai pana ieri indiferent, al dezinteresului conditiei. Constiinta ca fabrica sa administrata de Nae Gheorghidiu fabrica arama pentru obuzele nemtilor i se . .

Experienta tragica a razboiului vazut ca o monstruozitate, ca un mod de alienare a individului il determina sa refuze de a mai lupta. Forma de protest, aceasta atitudine, ca si despartirea de Ela, ii sublineaza esecul experientei sociale a lui Stefan Gheorghidiu, acest faliment consta in imposibilitatea unei autonomii absolute atat de visata de lucidul si intransigentul erou. Ratiunea prezentei Elei in roman este aceea de generator al dramei lui Stefan Gheorghidiu. La inceput este o studenta saraca, precum viitorul sot, impreuna cu care realizeaza o casnicie frumoasa in sensul comuniunii sentimentale. In aceasta etapa, Stefan Gheorghidiu ii confera atributele idealitatii: "ochi inlacrimati si albastri", "generozitate", "bunatate", "trup balai". Acestor insusiri li se adauga o atitudine acaparatoare, expresia unei iubiri de o cuceritoare franchete: isi urmareste sotul la cursuri si seminarii, participa alaturi de el pana si la prelegeri de matematici superioare, desi nu intelege nimic. Mostenirea unchiului Tache ii influenteaza fundamental comportamentul, trezind in ea porniri care dormitau latent din stramosi. Egoismul, patima cu care intervine in problemele mostenirii, rapiditatea cu care noua situatie schimba peisajul casnic ii releva sotului, brusc, o fiinta comuna. Repede ea devine un produs al lumii din jur ale carei conveniente le imprumuta fara crize de adaptare. Preocuparile de moda, excursii, dans devin un modus vivendi tot mai dificil pentru un sot concentrat pe noua ipostaza a femeii, creditata la inceput cu alte atribute morale. Stefan Gheorghidiu pare a avea dreptate in acest caz, afirmand ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. In consecinta eroul constata odata cu cititorul ca Ela ii infirma, aproape metodic, imagine de arhetip al feminitatii pe care i-o conferise gratie elanurilor sale idealiste. Subiectivitatea viziunii initiale este explicabila la un personaj ce aporteaza permanent existenta la absolut. Eroina exista exclusiv in planul constiintei lui,iar,practic,Ela nu are o existenta independenta, de aici relativizarea imaginii. De fapt ea nici nu intereseaza in sine, este pura conventie.