Pasoptismul: delimitari conceptuale

Pasoptismul: delimitari conceptuale

Inainte de a intreprinde unele investigatii in legatura nemijlocita cu tema acestei lucrari, e nevoie sa facem unele precizari privind limitele cronologice ale epocii pasoptiste si sa elucidam tendintele principale ale acesteia, tendinte care s-au impus in epoca si care "au orientat si fertilizat conceptia artistica si scrisul fiecarui creator in parte".

Impartirea istoriei literaturii nationale in epoci sau perioade e un lucru la fel de anevoios ca si stabilirea unor anumite limite in viata spirituala a unui popor, deoarece aceasta, la fel ca si literatura, se prezinta ca ceva neintrerupt. In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si "cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci". Astfel, intre literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila.

Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista, apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala Ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine inchegat. Ideile iluministe isi pastreaza la noi forta si interesul pana in jurul anului 1870, de aceea, iluministi pot fi considerati atat S. Micu, Gh. Sincai, P. Maior, Gh. Asachi, I. Heliade-Radulescu, cat si M. Kogalniceanu, C. Negruzzi, V. Alecsandri s.a.

Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii.

In concluzie, putem vorbi despre doua etape ale romantismului romanesc, pe care le delimiteaza si D.Micu : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa "mai putin individualizata national" si, cea de a doua, in care "reflectarea specificului autohton devine orientare programatica".

Vorbind despre continuitatea literara, mentionam ca o legatura stransa ii uneste pe scriitorii din prima jumatate a secolului al XIX-lea cu D. Cantemir si cronicarii.

Pasoptistii ii onoreaza pe acestia ca depozitari ai traditiei, ca inalte exemple de patriotism si intelepciune. Istoria, reflectata artistic, era chemata, in aceasta perioada, sa ridice sufletele catre un ideal pozitiv. Inca Aristotel sustinea ca "reprezentarea artistica a istoriei este mai stiintifica si mai severa decat istoriografia serioasa. Intradevar, poezia prinde samburele si esenta, iar realitatea exacta insira doar amanuntele".

Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma.

Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

De altfel, cum sustine academicianul H. Corbu, "romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale." . Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii "vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare" .

Deci, epoca pasoptista este perioada in care se afirma simultan mai multe curente si care exemplifica totodata teza continuitatii literare. "Impuritatea devine o caracteristica primordiala a curentelor din literatura romana" . Cauza principala a acestei efervescente consta in rapiditatea evolutiei diferitor metode de creatie: inainte de a se epuiza vreunul dintre curente are loc sincronizarea cu altele.

"Curentele sunt importate odata cu formele, ideile literare vin la noi gata impregnate in tipare narative sau prozodice pe care toata lumea se grabeste sa le puna la lucru" .

Faptul ca literatura romana a pasit pe calea "europenizarii" cu intarziere a exercitat o influenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului. Dar ramasitele trecutului mai continuau sa persiste, de aceea intre formele noi si vechi de viata deseori se dadeau lupte crancene si, in acelasi timp, ele, aceste forme de viata, coexistau si se impleteau. Emergenta specificului perioadei pasoptiste conditioneaza inexistenta unei pareri unanime in randurile specialistilor, in ce priveste periodizarea epocii respective, dealtfel ca si a literaturii in genere.

Si, totusi, punand la baza anumite principii, literatura se poate diviza,

conventional, in etape.

Pasoptismul (termenul fiind, in primul rand, unul social-politic care defineste complexul manifestarilor legate de miscarea burghezo-democratica de la 1848) corespunde unui moment de raspantie in evolutia istorica a tarilor romane: trecerea de la feudalism la capitalism, de la vasalitate la independenta, de la faramitarea in provincii la un stat unitar national. In plan ingust, el incepe cu anul 1840 - anul aparitiei Daciei literare - si se termina la finele deceniului al saselea, odata cu unirea principatelor Moldovei si Munteniei si formarea, in 1859, a Statului Roman. Dar, privit intr-un plan mai larg, epoca pasoptista incepe inaintea lui 1840, continuand si dupa data indicata mai sus. Cu alte cuvinte, putem distinge trei etape ale literaturii pasoptiste:

. una, prepasoptista, anuntata de debutul lui V.Carlova si Al. Hrisoverghi,

continuand pana la 1840, fiind dominata de figurile lui Gh. Asachi si I. Heliade-Radulescu si de activitatea primelor ziare nationale: Albina romaneasca si Curierul romanesc;

. cea de a doua, cuprinsa aproximativ intre anii 1840-1860, marcata de aparitia Daciei literare, a Propasirii si a Romaniei literare si de activitatea celora care au colaborat la aceste reviste;

. a treia, cea postpasoptista, ce va continua sa evolueze pe linia ideologiei pasoptiste, dominata de figurile lui B. P. Hasdeu, N. Filimon, A. Odobescu.

Asadar, delimitarea temporala a perioadei de care ne vom ocupa, in plan pur literar, poate fi configurata, "intre debutul lui V. Carlova, in Curierul romanesc, si debutul lui M. Eminescu din 1866, in Familia lui Iosif Vulcan" , cand va incepe o noua epoca literara - cea a marilor clasici. Abia odata cu aparitia, in 1867, a revistei Convorbiri literare si a constituirii societatii Junimea, "se afirma un nou mod de a gandi literatura" . In sanul acestei perioade, cuprinsa intre anii 1830-1867, Dacia literara constituie o piatra de hotar si inaugureaza etapa maturizarii artistice a literaturii.

Epoca pasoptista cuprinde o pleiada intreaga de scriitori, deosebiti dupa metodele de creatie folosite, dupa genurile si speciile literare abordate, dar pe care-i uneste aceeasi atitudine militanta fata de arta. Actul literar este pentru ei un mijloc pentru implinirea unitatii si independentei nationale, pentru dreptate sociala. E o perioada pentru care valorificarea trecutului si pregatirea viitorului sunt teme de gravitate egala.

In incheierea acestui paragraf, subliniem faptul ca insasi aparitia si activitatea Daciei literare "n-a fost un fenomen incidental si efemer" . Etapa pasoptista propriu-zisa a fost pregatita in multe privinte de procesul cultural care i-a precedat. Deocamdata mentionam doar ca edificatoare, in acest sens, ni se par argumentele aduse de E. Boldan in legatura cu activitatea lui C. Negruzzi sau ale cercetatorului H. Corbu vis--vis de contributia lui Gh. Asachi etc. Totodata, unele caracteristici ale epocii pasoptiste s-au pastrat in literatura si dupa anul 1860, traditional considerat sfarsitul perioadei date.

De aceea, referindu-ne, in prezenta lucrare, la notiunea de "epoca pasoptista", vom subintelege perioada cuprinsa aproximativ intre anii ̉30 si sfarsitul anilor ̉60 ai secolului al XIX-lea.