DRAMA ROMANTICA

DRAMA ROMANTICA

sufera si ea efectul suprematiei poeziei. Primul efect este ca teatrul romantic e scris in versuri, ceea pentru sec. XX e greu acceptabil. Personajele vorbesc aparte, detasandu-se de intriga, in adevarate discursuri versificate. Caracterul liric se simte indeosebi in poemul dramatic, reunind personaje putine intro reprezentare scenica aproape imposibila, cu un text sortit lecturii.

Speciile dramatice: poemul dramatic, drama sentimentala, drama istorica.

POEMUL DRAMATIC - ii apartin PROMETEU DESCATUSAT (1819) de Shelley

si CAIN (1821) de Byron.

Subiectele sunt luate din epoci radical diferite: la Shelley, din lumea antica, precrestina, iar la Byron, din Biblie. Foarte multe elemente si tendinte unesc viziunea celor 2. Ambii folosesc foarte mult monologurile poetice, cele 2 personaje generice, Prometeu si Cain traiesc acelasi tip de conflict, cu autoritatea divina (Prometeu e in conflict cu Jupiter, zeul zeilor, iar Cain accepta asistenta lui Lucifer considerand autoritatea divina o tiranie.) Ambii sunt spirite romantice revoltate, din categoria titanilor.

Prometeul lui Shelley contrazice mitul. El nu e sortit suferintei si reuseste sa se elibereze. Byron pune pe seama lui Cain o dorinta faustica de cunoastere, motiv pentru care accepta sugestiile eretice ale lui Lucifer. Poemul Cain este, insa, si altceva decat o drama a cunoasterii. Subtitlul de "Mister" ne trimite in 2 directii:

1) MISTERUL = era o specie a teatrului medieval preocupat sa puna in scena episoade din Biblie

2) Cain, al lui Byron, doreste sa cunoasca misterul mortii.

Ambele personaje valorifica libertatea in cele mai neasteptate conexiuni ale ei. Omul lui Shelley trebuie sa fie "domn peste sine insusi", lui Cain blestemul cunoasterii ii atrage blestemul mortii.

Reprezentantul cel mai notoriu al DRAMEI ROMANTICE e VICTOR HUGO, la care dimensiunea sentimentala si cea istorica sunt inseparabile. El preia subiecte nu numai din istoria Frantei, ci si a Angliei si Italiei, preferand istoria Spaniei. Piesele sale cele mai de succes, HERNANI si RUY BLAS, se petrec in mediul spaniol, considerat de Hugo cel mai propice desfasurarii pasiunilor.

HERNANI mobilizeaza intreg inventarul romantic: revolta personajelor, conflictul cu societatea, transformarea nobilului intr-un aventurier, iubirea ce infrunta piedicile, travestirile personajelor. O actiune foarte bogata mizeaza pe imprevizibil si pitoresc.

Mai izbutita e considerata drama RUY BLAS, care pune decaderea Spaniei pe seama coruptiei nobilimii feudale. Pe acest fond se produce ascensiunea unui om din popor, Ruy Blas, ajuns prim-ministru. Moralitatea sa desavarsita e, in final, pedepsita. Capcana fatala e dragostea lui pentru regina. Deznodamantul e tragic.

Victor Hugo cauta, in piesele sale, ocazia de a declama idei generoase. Actiunile pacatuiesc prin neverosimil. Personajele, intotdeauna exceptionale, sunt lipsite de adancime psihologica. Procedeele romantice sfarsesc intotdeauna intr-un patos retoric.

Alte drame:

u      ALFRED DE MUSSET - LORENZACCIO, inspirata din istoria renasterii italiene

u      PUSKIN - BORIS    GODUNOV prezinta tragedia unui ucigas al urmasului la tron. Ucigas din ambitie, ajuns la putere, Boris va fi distrus de propriile sale obsesii. Critica literara a observat apropierea dramei lui Boris Godunov de framantarile personajelor shakespeariene.

u      In literatura germana sunt 2 autori si 2 piese:

u      HEINRIC VON KLEIST - PRINTUL DE HOMBURG initiaza o dezbatere morala despre conflictul dintre initiativa personala si autoritatea statului. Printul de Homburg luase pe cont propriu initiativa de a-i infrunta pe suedezi fara a mai astepta incuviintarea regelui. Acesta e considerat un abuz, iar printul e in pericol de a fi condamnat la moarte, desi a castigat confruntarea cu suedezii. Kleist glorifica individualismul si initiativa datoriei patriotice, relativizand rolul autoritatii. Triumful final al printului justifica individualismul de tip romantic.

u      GEORG BCHNER e cel mai modern dintre toti dramaturgii si singurul ale carui piese se mai joaca - MOARTEA LUI DANTON . El renunta la virtutile teatrului romantic, actiunea palpitanta si personaje dinamice. Aduce in scena un personaj exceptional, Danton, dar acesta nu e infatisat in conflictele sale din Revolutia franceza. Investigatia lui Bchner vizeaza momentul premergator mortii lui Danton. Piesa e statica, dar virtutile ei constau in analiza psihologiei unui erou intr-o imprejurare limita.

Valoarea dramei romantice:

Inclinatia spre neverosimil si utilizarea unor procedee desuete au facut ca teatrul romantic sa nu mai prezinte interes pentru scena sec. XX. Tema istorica si personajele exceptionale fac ca drama romantica sa fie pe deplin reprezentativa pentru viziunea primei jumatati a sec. al XIX-lea. Cu putine exceptii, teatrul romantic sufera de retorica ideilor mari. Teatrul modern preia specia dramei ca forma favorizanta pentru psihologia personajului din sec. XX.

CONCLUZII DESPRE ROMANTISM

Romantismul prefigureaza o estetica a modernitatii prin revolutia anticlasica. Cultul pasiunilor a transformat fatalitatea intr-o dorinta de actiune ca mobilizare a energiilor. Vointa de actiune se afirma ca dorinta de schimbare a istoriei. Scriitorii si personajele romantice au incredere in spirit ca valoare suprema. Romantismul realizeaza o serie de deschideri

spre peisaje si tinuturi noi, indepartate sau exotice

spre o epoca noua, printr-o reconsiderare a Evului Mediu

spre o noua sensibilitate, propunand melancolia ca o premisa a spleenului simbolist

spre specii literare noi: drama, romanul confesiv, romanul poetica-filosofic, nuvela fantastica

Romantismul e o batalie impotriva inchistarii clasice, e un program literar bazat pe eliberarea de reguli, pe atractia fata de exceptional si pitoresc, pe suprematia lirismului si sentimentul religios.

Romantismul e un triumf al libertatilor: sociale, politice, filosofice, religioase si literare.