Viziunea ontologica asupra lumii in ciclurile de povestiri "Serile in catunul de linga Dikanka' si "Mirgorod'

Viziunea ontologica asupra lumii

in ciclurile de povestiri "Serile in catunul de linga Dikanka' si "Mirgorod'

Operele lui Gogol sint doar in aparenta usor de inteles si descifrat, ele fiind deconcertante prin profunzimea unica a motivelor ideatice.

Pentru a indeparta cliseele critice, usor venind sub condei cind este vorba de un mare scriitor, trebuie ridicate presupunerile, ipotezele, incercindu-se legaturi care nu s-au mai facut, trebuie fortat accesul spre esenta creatiei, caci fiecare rind scris de Gogol reprezinta un cifru pentru altceva, care cere interpretarea corecta, filozofica a semnelor textului.

Viziunea ontologica a lui Gogol in ciclurile Serile in catunul de linga Dikanka si Mirgorod porneste de la premisa unui univers armonios, care se bucura de asistenta unei instante supreme, a unei ratiuni ordonatoare. in conceperea notiunii de lume, univers, scriitorul reuseste sa se ridice la o viziune dinamica, totalizatoare asupra existentei si a vietii, care ii permite surprinderea unui principiu unic, generator de armonie si echilibru.

Universul si natura se dovedesc a fi o ordine alcatuita in trepte, iar Gogol s-a oprit cu dragoste si intelegere profunda asupra fiecarei trepte in parte. Poate fi observata urmatoarea ierarhie cosmica: geologicul (pietrele, anorganicul), plantele, animalele, omul, demonicul si divinul. Gogol a intuit ratiunea vie, inerenta intregii existente. Exista in conceptia scriitorului si ginditorului Gogol o forta unificatoare, iar constiinta individuala a omului isi afla consolarea si certitudinea unei lumi conduse de legi rationale.

Viziunea universului armonic, marcat de legitate impune in mod inevitabil intrebarea privitoare la rostul si locul fiintei umane in cadrul acestui mediu prielnic (si propriu dezvoltarii plenare a fapturii. Nu exista limitari de natura metafizica, ce s-ar manifesta in conflictul dintre spiritul uman si principiul cosmic. i In ciclul Serilor omul are certitudinea unitatii si identitatii sale. Fiinta, ca prototip fondensat al intregului univers, se supune acelorasi legi ale unitatii si coerentei ce guverneaza cosmosul. Stabilitatea si consistenta fiintei umane se realizeaza printr-un tot integrator al multiplelor relatii ale fapturii cu sine, cu natura, cu divinul. Acest sentiment de umanitate nu ignora totusi cele doua principii duale ce stau la temelia .urnii, nu neaga demonicul din viata omului, fortele obscure ale sufletului, tenebrele din adincimi. Neverosimilul, absurdul, demonicul contin o esenta umana indestructibila. Gogol a stiut ca nimeni altul sa descifreze mobilurile secrete in virtutea carora ^actioneaza personajele, dind la iveala caracterul surprinzator, socant, imprevizibil al adevarului spus despre natura umana. Astfel se face ca intilnim in Seri fiinta omeneasca in toata complexitatea contradictiilor sale, de la fapturile demonice pina la cele de o puritate angelica.

in modelul totalizator al universului relatia viata-moarte devine filiatiune normala, demonstreaza interdependenta si simbioza fenomenelor. Moartea face parte din natura, din realitatea ei, dar ea nu este inregistrata neutru, fara consecinte. Moartea nu contine socul beznei sau al neantului, ci se inscrie in coordonatele etice ale existentei. Extinctia, chinul vesnic sint doar o "revizuire', o sanctiune aplicata de o constiinta suprema, care detine atributele unei justitii imanente, ca in povestirea Fioroasa razbunare. Moartea este asociata indisolubil cu motivul marelui pacatos, al crimei sau al faradelegii.

Multe din povestirile ciclurilor Serile in catunul de linga Dikanka si Mirgorod contin senzatia nelinistitoare a tanaticului. La Gogol intilnim spectacolul mortuar cu toate instrumentele si insemnele specifice: cadavre infricosatoare, cu chipuri si fanere livide, ce ies din morminte (Fioroasa razbunare), sicrie ce zboara prin biserica (povestirea Vii). intilnim chiar si terifianta imagine dantesca a scheletelor ce rod hulpav trupul vrajitorului in Fioroasa razbunare. Dar moartea nu este triumfatoare in lumea Serilor, ci reprezinta doar o potentare, o afirmare a valorilor vitale, un elogiu al vietii. Prozele contin un elan imens de cuprindere vasta a vietii, a valorilor ei pozitive. Ciclul Serilor contine un epicureism sanatos, o expansiune a unei mari vitalitati, o traire euforica. Cazacii lui Gogol stiu sa cinte, sa glumeasca, le place sa

povesteasca, sa joace hopakul. intilnim in unele povestiri personaje ce se dedau cu frenezie la uriase placeri gastronomice, insusi autorul fiind acela care ne reda cu amanuntime retetele de mincaruri savuroase.

Aminteam la inceput despre treptele ierarhiei universale, concepute de Gogol in viziunea sa ontologica. intre acestea, demonicul este un motiv existential prezent in majoritatea povestirilor.

V. Hippius, excluzind Iarmarocul din Sorocinti si povestirea Ivan Fiodorovici Sponka si matusica sa, grupeaza restul de sase naratiuni in trei perechi, cosiderin-du-le variatiuni pe aceeasi tema: "intruziunea in viata omului a inceputului demonic

si lupta cu el'

Doua povestiri sint unite si prin metodele narative (ambele sint redate de figura diaconului), si prin acelasi erou (bunicul povestitorului). Acestea sint Epistolia ce se pierduse pe drum si Locul cu piaza rea. Ule contin un aspect al demonicului marunt, aici predominind numai comicul de basm, al teatrului de bilci, al anecdotei.

Alta pereche este alcatuita din doua nuvele de dragoste cu final fericit, cu lirism si comism. liste vorba de cele doua "nopti', O noapte de mai. sau fata din helesteu si Noaptea Craciunului, unde este prezenta lupta fortelor luminoase cu cele demonice.

sint basme-tragedii apropiate de romantica lui Tieck. Aici nu mai apar demoni marunti, ci puternicii Basavriuk si vrajitorul, care ii imping pe oameni la crime contra naturii, distrugindu-i. Este victoria puterilor demonice asupra oamenilor.

in opera lui Gogol asistam la o eterna conversatie a omului cu diavolul, a luminii cu intunericul, a Binelui cu Raul, a clipei cu durata, ca principii constitutive ale lumii. Puterea demonica se poate intruchipa, luind infatisare mai mult sau mai putin omeneasca, asa cum s-a petrecut cu Basavriuk, cu vrajitorul, sau aceasta putere poate reprezenta raul existent in lume, precum motivul aurului (din In seara din ajunul lui Sint-Ivan Kupala), al omuciderii, al tradarii, al pacatului. Vom examina motivul demonicului in seriile povestirilor gogoliene in doua ipostaze ale sale: demonicul domestic, caricatural (din Noaptea Craciunului sau Epistolia ce se pierduse pe drum) si demonicul ca esenta a maleficului, a raului universal.

in primul sau aspect demonicul evolueaza in spatiul comic al farsei, al anecdotei. Dracii din Epistolia ce se pierduse pe drum "asa, sluti cum sint ei, cu boturile lor scirboase, de ciine si cu picioarele lor scurte si strimbe se-nvirteau, fitiind din cozi in jurul vrajitoarelor, ca flacaii in jurul fetelor frumoase'. Dracul curtezan al Solohai din Noaptea Craciunului devine si mai expresiv ca infatisare: "Din fata -curat neamt: botisor tuguiat ce nu-si afla hodina cotrobaind peste tot si musluind orice-i iesea in cale, care botisor se ispravea, ca si ritul porcilor de prin ograzile noastre, cu o sfirla ca o pecetie rotunda, iar picioarele acestei aratari erau atit de subtirele, ineit, de-ar fi fost ale, bunaoara, primarelui din Iareski, se fringeau numai cit ar fi pornit primarele sa traga un cazacioc.

Din spate, leit consilierul gubernial in uniforma: avea coada, si inca una lunga, cu virful in sus ca poala fracurilor ce se poarta in zilele noastre.' Gesturile si comportamentul dracului produc si ele un efect comic special si un ris irepresibil atunci cind este incercat de gerul strasnic al iernii sau cind se frige cu luna furata de pe cer: "Dar pina una-alta, acum se tot apropiase tiptil de luna [], insfaca luna cu amindoua rniinile si, fuga-fuga, se apuca sa si-o vinture dintr-o palma in cealalta, ca taranul care ia cu mina goala jaratic, sa-si aprinda luleaua'.

Tinind cont de clasificarea literaturii fantastice operata de Tzvetan Todorov, am putea include demonismul domestic din Seri in sfera miraculosului pur: "in cadrul miraculosului, elementele supranaturale nu provoaca vreo reactie particulara nici personajelor, nici cititorului implicit. Nu atitudinea fata de evenimentele relatate este caracteristica miraculosului, ci insasi natura acestor evenimente. Genul miraculosului este, in general, relationat cu basmul; de fapt, basmul nu este decit o specie a miraculosului, caracterizindu-se prin aceea ca evenimentele supranaturale nu Provoaca nici citusi de putin mirarea.'¹

Astfel, bunicului din Epistolia ce se pierduse pe drum i se pare normal si firesc sa stea la masa si sa joace carti cu dracii si cu vrajitoarele. Dracii si vrajitoarele nu sint duhuri, simboluri, ci fapturi concrete, materializate ca si oamenii obisnuiti, cu aceleasi gesturi, pofte si comportamente. Diavolul marunt, meschin din basmele-anecdota din ciclul Serilor este invins de omul evlavios, animat de precepte morale. Dupa descrierea bataii strasnice pe care fierarul Vakula i-o administreaza dracului, povestitorul mentioneaza: "Si iaca asa cu dusmanul neamului omenesc: in loc sa-i tot amageasca pe altii si sa-i duca-n ispita si sa-i prosteasca, mai fusese tras pe sfoara si el'. Cea de-a doua ipostaza a demonicului privita ca sinonim al Raului ontologic este strins legata de viziunea eticista a scriitorului. Gogol afirma fara echivoc universalitatea unui triptic valoric fundamental: adevarul, dreptatea, binele. El considera ca valoarea autentica, ultima a omului este conferita prin accederea, comuniunea cu un registru superior, spiritual al existentei. Gogol pune in discutie problemele esentiale ale vietii launtrice pentru a inlatura pericolul degradarii statutului de om, propunind drept remediu exorcismul sentimentelor de desfatare, de abandon in ispita prin sublimare cathartica. Daca adevarul, frumosul, binele tin de ordinea spiritului, eroarea, raul, uritul se configureaza si ele in sfera existentei, fiind cele trei mari pericole ce pindesc si submineaza valorile umane.

in povestirile Fioroasa razbunare si in seara din ajunul lui Sint-Ivan Kupala Gogol ataca frontal tema existentei raului in lume. Aici diavolul nu mai este dedemonizat, simplificat, luat in deridere, ci inzestrat cu puteri nemarginite, mergind pina acolo, ineit poate chema sufletul oamenilor. Vrajitorul din Fioroasa razbunare, prin magie, invoca si atrage la sine sufletul Katerinei. in sus-numitele naratiuni demonicul iese invingator in lupta cu oamenii, pricinuindu-le nebunia, apoi moartea, cum s-a intimplat cu Homa Brut (Vii), cu Petrus sau Katerina. Demonicul evolueaza intr-un registru afectiv specific, dominat de spaima, de neliniste, de premonitii sinistre, de chin cumplit. Sub presiunea omorului savirsit pentru dobindirea aurului (aurul in opera lui Gogol este nemijlocit legat de tema demonologiei), Petrus din in seara din ajunul lui Sint-Ivan Kupala devine de nerecunoscut: "Ca intr-adevar nici nu trecuse bine de-atunci o luna si Petrus nu mai era cel de altadata. De ce anume, si ce era cu el, numai unul Dumnezeu o fi stiut. Sedea ca incremenit, nici cu clestele nu-l mai scoteai o vorba din gura. intruna ii fugea gindul hat-departe si parca se tot caznea sa-si aduca aminte ceva []. Sedea asa neclintit in casa, intr-un ungher, si-i curgea sudoarea siroi pe fata, se simtea stors de puteri.' Zbuciumul vrajitorului, prototip al marelui pacatos, este si mai teribil, paroxistic, imposibil de suportat de vreo putere omeneasca: "Nimeni citu-i haul n-ar fi in stare a spune ce era pe vrajitor in acele clipe; insa de i-ar fi stat cuiva in putinta sa arunce o privire si sa vada ce se petrecea in sufletul nelegiuitului, apoi noapte de noapte nu s-ar mai fi lipit somnul de el si nici n-ar fi stiut niciodata ce-i veselia. Nu minie ar fi vazut in acel suflet, nu frica si nici ciuda pustiitoare. Nu-i cuvint pe lumea asta care sa poata numi ce simtea atunci, in sufletul lui, vrajitorul. il ardea, ii cocea ceva in piept, ceva ca o buba, ii venea sa ia in picioarele calului lumea-ntreaga. Spaima, cea. mai veche si mai puternica emotie omeneasca, il face pe Homa Brut din povestirea Vii sa incarunteasca

de groaza in decursul celor trei nopti cit a vegheat la capatiiul vrajitoarei moarte. Nuvela se structureaza pe motivul spaimei, ce se imprima in toate actiunile omului, ducindu-l Ia moarte.

Care este perimetrul spatial si temporal in care se manifesta aceasta poetica, acest complex al groazei? Spatiul, locul, poate fi cimitirul paraginit din ale carui morminte ies morti infricosatori. Iata scena terifianta a cadavrelor "reinviate': "Prinse mai intii a se clatina una din cruci si apoi, din mormintul de sub ea, rasarise incet un taip supt de atita sedere in pamint. Barba, pina la briu; unghiile, crescute lungi de tot, mai lungi decit degetele. Stind in picioare, mortul ridica bratele incet. Cumplita era, se vede, suferinta acelui mort. il auzira gemind din greu si strigind cu glas crincen, neomenesc: Ma inabus! Ma inabus!' in povestirea Vii, vechea biserica din lemn, innegrita, acoperita de muschi, este spatiul in care se consuma drama eroului sufocat i ije groaza. in recuzita extrem de bogata a spaimei, ochiul, privirea devin si ele arme ^! demonice, care pot subjuga si ucide. Katerina din Fioroasa razbunare ii spune babei: ;,Ce te uiti asa la mine? Ma sperii: ca niste cangi de fier se-ntind spre mine privirile tale Brr! Ce priviri lungi! Ca niste clesti de fier! Si-ti ard ochii ca jaraticul!' Aceasta "pirotehnica din priviri', unde ochii sint "doua gloante negre', o intilnim si in povestirea Vii. Tot aici, pentru a intensifica senzatia de panica si spaima, ni se vorbeste despre acea "privire cu ochii inchisi' cu care moartea isi urmareste victima. Demonicul de factura secunda este atit de perfid si periculos, ineit se infiltreaza in cele mai neasteptate zone ale existentei, acolo unde prezenta Iui nu i-o banuieste nimeni. in arta sau in frumusete, de exemplu. Daca demonicul in arta va fi doar in treacat atins in descrierea intr-ale zugravitului a fierarului Vakula (tema va fi tratata pe larg in Portretul), asupra magiei irationale a frumusetii se va medita indelung in nuvela Vii. Vii contine un fantastic de premonitie, ce ne avertizeaza ca frumusetea, dragostea pot ajunge in posesia fortelor intunericului, daca omul nu respecta imperativele unei igiene morale categorice. Tinara vrajitoare este intruchiparea femeii vampirice, inzestrata cu o frumusete seinteietoare, nepaminteana, totodata infricosatoare si intunecata, ce va exercita o ispita demonica asupra eroului. in Vii intilnim o erotica grea, apasatoare, funerara, dragostea imbracind forme convulsive, ce vor sfirsi in nebunie si moarte; Homa Brut este incercat de sentimente contradictorii, ambigue, trairi in care se intrepatrund repulsia si atractia magnetica, spaima si libidoul.

Alaturi de om, divin si demonic, o treapta a ierarhiei cosmice a existentei o constituie geologicul, anorganicul, teluricul, elemente ce iau la Gogol forme deosebit le originale si insolite. intilnim in ciclul Serilor o metafizica a elementarului, o geografie transcendenta, hiperbolica, in care s-au contopit, din timpuri imemoriale, natura geologica si umana. Muntii, pestera devin in povestirea Fioroasa razbunare motive ce domina arhitectura gigantica a peisajelor geografice imaginate de scriitor: Departe, departe de tinuturile Ucrainei, dupa ce treci prin Lehia, de ramine in Tma-tj si orasul acela mare cu numele de Lemberg, dai de un sir de inaltimi cu Piscuri semete. inaltime dupa inaltime se urmeaza acolo sirag, precum verigile unui ⁿi de piatra si, cuprinzind cu stincaria lor si de-a dreapta si de-a stinga pamintul, platosa ii pun groasa, de cremene []. Ochiul nu se incumeta a masura acesti semeti munti cu privirea; iara pe culmea unora dintre ei nici n-a calcat pina acum picior de om. Si fara seaman le este tot astfel si infatisarea: au nu cumva marea zaluda, fugind vreodata, la vreme de furtuna, dintre tarmii ei fara de capat de lungi, zvirlitu-si-a spre cer rinjitele-i talazuri, iar ele, impietrind, au ramas asa neclintite in vazduh? Sau poate ca, de-atita greutate, s-or fi desprins din inalturi matahalele de nori ce aduc furtuna, de s-au pravalit claie peste gramada pe pamint?' Gogol stie sa cuprinda spatiile exigui, strimte, miniaturale ale incaperilor domestice, dar el poate sa redea si panorama intinderilor nesfirsite, uraniene sau terestre. in aceeasi povestire gasim descrierea acestui straniu fenomen optic: "Nemaipomenita-i minunea ce se petrece intr-un loc de prin imprejurimile Kievului []; din acel loc, dintr-o data a inceput sa se vada pina hat-departe spre toate capetele lumii. Desluseai cum se-ntindea in zare, albastru, Limanul, iara dincolo de Liman, nemarginirea Marii Negre.' Geologicul, teluricul sint bintuite la Gogol de duhuri subpamintene, de gnomi, de creaturi ale unei mitologii populare sau proprii universului sau imaginar. Printre acestea tema calaretului urias, orb, are rolul de razbunator al unui blestem ancestral si de executor al pedepsei divine, infatisarea sa este falnica, statuara si inrudita nemijlocit cu steiul muntilor Carpati: "Alta minune a fost de s-a petrecut atunci: fara veste se imprastiara norii ce invaluiau cel mai inalt dintre munti si s-a vazut cum sta in pisc, neclintit, un calaret, din talpi in crestet inarmat si cu ochii inchisi si atit de limpede il vedeau toti pe acest razboinic, de parc-ar fi fost aproape de ei, la doi pasi.' Strania intrupare numita Vii (din povestirea cu acelasi titlu), o creatura colosala plamadita de popor din timpuri stravechi, este capetenia gnomilor, iar pleoapele ce-i acopera ochii ajung pina la pamint.

Pe alt nivel al ierarhiei ontologice universale se situeaza animalele. Acestea sint contaminate la Gogol de morbul fantasticului, facind parte din recuzita acestuia. Calul este indispensabil efectuarii cavalcadelor uraniene intreprinse de multe personaje din Seri. Iata zborul nestavilit al calului satanei, strabatind spatiile (Epistolia ce se pierduse pe drum): "Numai cit pocni din harapnic un diavol - pe loc se pomeni bunicul calare pe un cal focos ce nu-si mai afla astimpar sub el, mereu ridieindu-se in doua picioare; si asa a zbughit-o din iad in sus bunicul, zburind ca pasarea.

Dar mai apoi, pe cind se afla pe la jumatatea drumului peste fata pamintului, tare s-a infricosat vazind cum sarea calul peste viroage si smircuri, fara sa i se supuna oridt il stropsea si oricit ii scurta dirlogii. Te cutremurai numai cit il ascultai pe bunicul povestind prin ce locuri cumplite i-a fost dat atunci sa treaca.' infatisarea calului care ride (imagine ce s-a coborit parca din Guernica lui Picasso) este menita sa stirneasci o groaza netarmurita in sufletul vrajitorului pacatos (Fioroasa razunare). "Deodata calul, contenindu-si de voia lui fuga, statu locului, intoarse capul spre vrajitor st minunatie, il pufni risul! sticlira fioros in intunericul noptii cele doua siruri de dinti mari, albi, intre buzele lui rasfrinte. Maciuca i se facu parul vrajitorului.' Pisica nu este . in O noapte de mai un inofensiv animal domestic, ci o insotitoare si o intrupai maligna a vrajitoarei celei rele, mama vitrega ce este hotarita sa o ucida pe fiW sotnicului. Diavolul poate lua chipurile feluritelor animale pentru a-i infricosa p oameni. Scena din

picturile lui Bosch: "De departe, numai cit il zari, toata laia aceea - tiva spre bunicul. Pofti, ciini, capre, dropii, cai, toti si toate se-ndesau care mai de care in bunicul cu ritul, cu botul, cu clontul si na! ca poftesc sa-l sarute.' Amestecul aleatoriu al celor mai diverse pasari si animale, strinse laolalta de diavol cu scopul de a-i intimida pe _oaiiienii temerari, il intilnim si in Locul cu piaza rea. Aici pliscurile de pasari, behaitul capului de oaie, mormaitul ursului insotesc ca un ecou cuvintele bunicului.

La Gogol toate elementele ierarhiei cosmice, omul, natura, intreaga viziune estetica se incheaga intr-o poetica a romanticului. Motivele romantice nu se incheaga insa intr-o viziune realista, plauzibila, ci creeaza o lume ireala, o antilume, o proiectie in afara a propriei viziuni interioare, a unei geografii launtrice singulare.

in ciclul Serilor tipurile sale umane nu sint aprofundate din punct de vedere psihologic, ci reprezinta emanatii ale naturii matrice, proiectate in plan mitologic. in afara romanticului se inscriu toate elementele naturii: apa, luna, lumile siderale, geologia salbatica si grandioasa, precum si cadrul psihic al unor actiuni si trairi ale eroilor: zborul uranian, erotica, visele halucinante, spaima si nebunia. Cadrul acvatic, lacustru este privit fie in eterna miscare si curgere, fie nemiscat, incremenit, ca sub magia unei vraji. Lacul, iazul din O noapte de mai are unduiri line, somnoroase, el fiind asociat cu vegetatia salbatica ce creste in juru-i. Cerul se ingemaneaza si se contopeste cu pamintul, creind un cadru fizic tipic pentru peisajul de factur? romantica si baroca: "Ce lina-i unduirea apei, parc-ar legana un prunc in covata, murmura Hanna aratind cu ochii helesteul vegheat ca in racla de posaca, cernita padure de artari din jurul lui si bocit de rachitile ce-si afundau in apa ramurile trist aplecate. Ca un mosneag nevolnic, dar tot destrabalat, helesteul, tinind in recea-i imbratisare mohorita cerului bolta atit de indepartata de el, potopea cu sarutari de gheata stelele ce se aprindeau intruna, plutind nehotarite in vazduhul cald al noptii si frematind din ce in ce mai tare, de parca presimteau ca va sa se arate curind stralucitul crai al noptii, Crai-nou.'

Fluviul Nipru, ca element-emblema al peisajului natural, este cadrul fizic, acvatic ce revine cu insistenta in multe povestiri: Fioroasa razbunare, Taras Bulba. Niprul este imaginat in cele mai felurite ipostaze, ca niste proiectii ale trairilor interioare ale eroilor. HI poate curge uneori atit de lin si blind, ineit ne sugereaza imaginea unor elemente dure, solide si lucioase precum sticla, oglinda, otelul. Alteori, pe timp de furtuna, devine stihie primordiala dezlantuita, distrugatoare.

Peisajul nocturn este si el element component nelipsit din cadrul fizic de tip romantic imaginat de Gogol in scrierile sale. Descrierea noptii poate fi plasata in anotimpul iernii, pe o vreme geroasa si senina (Noaptea Craciunului) sau primavara (0 noapte de mai). Peisajul nocturn este inseparabil legat de prezenta lunii, acest ..astru indragit al romanticilor'. Luna poate fi plina sau luna noua, poate fi argintie sau '^rSie ca jarul'. Ea poate fi contemplata din departari sau poate fi apropiata, atinsa cu mina sau chiar sechestrata. Astfel, necuratul reuseste sa fure luna incandescenta de pe cer, facind sa coboare un intuneric desavirsit pe pamint. Fierarul Vakula, incalecat pe spinarea diavolului, ajunge la un pas de astrul selenar.

Izvorul sideral, cavalcada vrajitoarei Soloha, a lui Vakula sau a bunicului (Epistolia ce se pierduse pe drum), prezenta cimitirului, elementele onirice, rasturnarea valorilor spatiale sint tot atitea motive ce se includ neindoielnic in sfera romantismului. G. Calinescu considera ca, in general, "soarele nu este un astm romantic. El sfirseste cu lumina lui divina cuibul nocturn al viselor'¹. Tabloul diurn, puternic luminat de soare, apare destul de rar in Seri - doar in descrierea zilei de vara pe meleagurile natale din Iarmarocul din Sorocinti: "Ce farmec de negrait, ce coplesitoare frumusete au zilele de vara in Malorusia! Ce dogoritoare sint orele amiezii, cind totul straluceste in soare de-ti ia ochii si firea tace toropita de vipie, iar nemarginitul cerului ocean albastru parca s-ar fi aplecat asupra cimpiei biruit de iubirea lui patimasa, pentru ca apoi, pierdut de atita fericire, sa atipeasca imbratisat cu frumoasa-i ibovnica pe care o stringe focos la pieptul lui ceresc.'

Este stiut ca interesul pentru specificul national a aparut cu preponderenta in perioada romantismului. La Gogol preocuparea pentru descifrarea trasaturilor inconfundabile ale oamenilor Ucrainei natale a aparut de timpuriu. inca din primele scrisori trimise din Petersburg mamei sale gasim formulata cererea de a i se trimite "legende, anecdote, basme de groaza' care circula in Malorusia, pentru a le folosi in scrierile sale. Dar Gogol nu este nicidecum un folclorist. Toate provincialismele, ucrainismele, toate aspectele etnografice sint doar elemente ce dau culoare si savoare povestirilor sale.

Prototipurile umane ale Serilor apartin registrului agrar incadrat intr-un spatiu precis circumscris. Desi intilnim o abordare geografica a omului, ca produs al pamintului, al mediului, se observa ca scriitorul opereaza cu predilectie nu in domeniul socialului, nici al psihologicului, ci al problematicii globale a omului. Aceasta nu impiedica in nici un fel varietatea neistovita a exemplarelor umane intilniti in ciclul Serilor. Diversitatea personajelor sale se dizolva intr-un prototip colectiv. esentializat, Gogol fiind mester neintrecut in prezentarea multimilor frenetice. animate de afecte unanime si caracterizate printr-o umanitate primitiva si frusta. Dansul, lupta reprezinta o modalitate predilecta pentru a realiza acea contopire osmotica a diferitelor individualitati intr-o colectivitate omogena, egalizatoare a tuturor categoriilor umane. Iata descrierea hopakului executat de multimea care petrecea, din finalul Iarmarocului din Sorocinti: "Hizar, inexplicabil i s-ar fi parui unui privitor simtamintul ce l-ar fi coplesit din momentul cind destul fusese doar si porneasca pe strune arcusul lautarului [] pentru ca toti cei de fata sa nu mai alcatuiasca vrind-nevrind decit o singura suflare si totul sa se preschimbe in armonie' Se pune intrebarea-, carui gen literar apartin naratiunile grupate de Gogol sub titlul Serilor? V. Hippius este de parere ca la baza povestirilor sta atit traditia comic ucraineana, cit si atitudinea, abordarea personala a temelor tratate. Din priit³

categorie a comicului, provenind din teatrul de bilci si din anecdotele populare, fac parte astfel de tipuri ca: dracul pacalit, baba cea rea, taranul prostanac. Tot V. Hippius grupeaza povestirile Serilor in patru categorii:

1) basme-anecdote (in seara din ajunul lui Sint-Ivan Kupala), unde predomina monologul epic, iar naratiunea este atribuita povestitorului;

tipul lirico-dramatic (Iarmarocul din Sorocinti si O noapte de mai), unde autorul apare in rolul regizorului, facind remarci scenice;

tipul dramatico-epic (Noaptea Craciunului si Sponka), in care imaginea dramatica este subordonata povestirii epice;

4) tipul monologului liric, in care s-ar include Fioroasa razbunare.

Acelasi V. Hippius arata in studiul sau ca "in general, Gogol nu amesteca temele comice cu cele demonice¹. Se pot aduce totusi amendamente si precizari la aceasta afirmatie. Chiar in povestirile cele mai luminoase, exuberante de veselie si optimism se face simtita intruziunea subtila a tragicului.

Adrian Marino remarca in Dictionar de idei literare: "Comicul nu poate fi izolat in stare comica decit prin analiza. Existenta sa literara este ambigua, mobila, determinata de doua miscari contrare, care se anuleaza reciproc intr-o zona medie profund instabila: comicul aluneca in tragic, tragicul in comic. Comicul devine involuntar tragic ori de cite ori se afla in fata destinului absurd, fatalitatii, nonsensului, carentei inevitabile a valorilor si a idealurilor inalte.''

in Iarmarocul din Sorocinti, in toiul dansului dezlantuit (ce se transforma pe nesimtite intr-un dans macabru, grotesc), razbate o nota sumbra de tristete, un sentiment de zadarnicie si neputinta.

Daca in descrierea peisajelor geologice colosale Gogol a stiut sa priveasca de sus, din inaltime, utilizind facultatile vizuale, de data aceasta el priveste tabloul indepartin-du-sc cu repeziciune, apelind doar la elemente auditive: "Dar apoi larma glasurilor, hohotele de ris, cintecele scazura tot mai mult si mai mult. Scripca isi domoli viersul intruna pina tacu, ultimele ei note sunara stins, nedeslusit, pierzindu-se cine stie unde in vazduh. Pe alocuri tropotul dansului se mai auzi citeva minute ca un vuiet asemanator celui ascultat din departare, al valurilor marii, dar nu mai trecu mult si inceta orice framintare, se intinse o tacere sumbra, nimic nu mai ramasese din tot ce fusese pina atunci.' Scriitorul devine mai explicit, insistind asupra efemeritatii clipelor de fericire din viata omului: "Dar parca bucuria, oaspetele acesta scump noua si atit de schimbacios, nu tot astfel isi ia zborul parasindu-ne si nu zadarnic mai incearca vreun rintec stingher sa spuna plinatatea sufletului?'

O data cu ciclul Serilor Gogol a intrat in literatura cu siguranta unui stapin desavirsit intr-ale scrisului, dind in vileag geniul sau de povestitor neintrecut. , riitorul renunta la postura de autor omniscient, alegind pentru relatarea .ntiniplarilor povestitori imaginari: prisacarul Panko Roscatii sau dascalul Foma jngorievici. Naratorul se apropie de eroi, devine chiar personaj sau martor reflector.

Scriitorul se face simtit in spatele povestitorului, neputindu-si reprima participarea afectiva fata de cele relatate, prin exclamatii lirice sau pline de extaz. Este evident ci frazele ample, cizelate, adevarate poeme in proza, nu pot apartine umilului povestitor care este Panko Roscatu. Se distanteaza mult stilul oral, cu savoare taraneasca, al prisacarului de frazele somptuoase ale autorului (descrierea Niprului, spre exemplu, finalul Iarmarocului). Uneori faptele relatate, cu pretinsa lor fragmentare, sint puse pe seama unor insemnari dintr-un caiet ale carui file s-au pierdut (Sponka). in unele povestiri unghiul tehnicii narative se complica, renuntindu-se la povestitorul unic. Astfel, in povestirea in seara din ajunul lui Sint-Ivan Kupala autorul relateaza faptele prin cuvintele altui narator - bunicul acestuia. Asistam la o adevarata povestire in povestire, lantului naratiunii adaugindu-i-se o veriga suplimentara. Figura bunicului povestitor din Epistolia ce se pierduse pe drum si Locul cu piaza rea contribuie si ea la aceasta arta savanta a naratiunii.

Sirul povestirii este intrerupt uneori prin ample digresiuni in trecut, care lamuresc intimplarile relatate in prezent. Cumplitele fapte din Fioroasa razbunare ar fi fost fara sens daca autorul nu s-ar fi intors in trecutul indepartat si n-ar fi relatat istoria marelui pacatos avind de ispasit crima de fratricid. La fel o noapte de mai capata farmec de basm prin intercalarea povestirii tragice despre rusalca inecata in helesteul fermecat, episod aflat in contrapunct cu fericirea celor doi indragostiti,

Hanna si Levko.

Exista in ciclul Serilor un spatiu specific al povestirii, o ambianta anume, care creeaza o atmosfera de intimitate, propice relatarii evenimentelor: "Ca azi imi aduc aminte serile de iarna lungi-lungi [], cind afara crapau de ger pietrele, iar prin gemuletul de-o palma al casutei noastre nu mai puteai vedea nimic, asa-l astupau gheata si zapada; mama se aseza la tors cu virtelnita in fata ei si, petrecind neincetat cu degetele unei miini firul cel nesfirsit de lung ce tot izvora din caier, iar cu piciorul leganind pruncul din copaie, ingina un cintecel pe care parca si azi il aud. Lumina in casa ne dadea opaitul cu flacaruia lui tremurinda, care din timp in timp zbucnea mare, ca si cum s-ar fi speriat de ceva.'

La Gogol se povesteste nu doar de dragul povestirii, ci din fiecare naratiune razbate mesajul etic al autorului. Panko Roscatu, in cea de a doua parte a predoslaviei sale, scrie: "La mine acasa, cind ne stringem, niciodata nu stam sa insiram vorbe goale. Mie asa mi-a placut dintotdeauna, taclalele sa aiba un rost al lor; pentru ca, vorba ceea, desfatarea sa fie si cu folos.'

Corp cu totul aparte, puternic disonant fata de restul naratiunilor din ciclul Serilor, il constituie povestirea Ivan Fiodorovici Sponka si matusica sa. Ce s-J intimplat cu scriitorul, care ne-a ineintat pina acum cu irizarile de curcubeu ale talentului sau prodigios? Unde-i sint paginile pline de bucurie exuberanta sau incarcate de premonitii infricosatoare? in sus-numita nuvela nu intilnim ni' personaje demonice, nici peripetii iesite din comun. Totul este o monotona si terfl calatorie pe la diferite conacuri boieresti. in leganarea unui vehicul nu dintre cele ni* luxoase si comode - drosca lui Sponka.

Scriitorul se dovedeste a fi un virtuoz, un vrajitor ce poseda o privire scrutatoare, scormonitoare, de linx. Pina la Sponka privirea s-a deplasat doar pe verticala si pe orizontala, mingiind suprafata lucrurilor, acoperindu-le cu un lac stralucitor. Dar acum, pentru prima data la Gogol gasim o desprindere totala de canoanele clasice, textul capatind o libertate intima si o libertate stilistica nemaiintilnite. Ochiul autorului incepe sa vada obiectele in miscare, executind rotiri in cerc. Simbolica cercului va fi de aici inainte, emblema heraldica a lui Gogol, intreaga sa opera si viata inscriindu-se in sfera acestei figuri perfecte. in Ivan Fiodorovici Sponka gasim o astfel de imagine socanta, ce pare ca ar ilustra celebrele siluete in miscare rotitoare din desenele lui Leonardo da Vinci. Despre asa-zisul narator al povestirii, ni se relateaza ca, atunci cind mergea "totdeauna tare mai vintura din miini. Ba chiar raposatul Dcnis Petrovici, care _a fost consilier comunal la Gadeaci, totdeauna cind il vedea de departe venind, numai ce-l auzeai: Iata-l ia, s-a pornit intracoace moara de vint!' Imaginea se repeta in descrierea mosierului Grigori Grigorievici Storcenko. Acesta merge "cu pas larg, vinturindu-si iute bratele din mers, de parca-si croia drum printr-o imbulzeala'.

in povestirea Ivan Fiodorovici Sponka intilnim numeroase motive si teme literare, pe care scriitorul le va relua si dezvolta in scrierile sale ulterioare, mai ales in Suflete moarte.

Ciclul Mirgorod, care cuprinde "povestiri ce servesc drept urmare la Serile in catunul de linga Dikanka, include patru naratiuni deconcertante prin variatiunea temelor si a sentimentelor pe care le degaja. intilnim aici umorul blajin si plin de compasiune in Mosieri de altadata, satira usturatoare in Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici, admiratia inflacarata pentru vitejia unor oameni ce au trait in vremuri istorice de mult apuse (Taras Bulba) sau descrierea spaimei terifiante in Vii.

Mirgorodul este initiat de povestirea Mosieri de altadata. Nicicind in opera lui Gogol n-am intilnit asemenea tonuri nostalgice, elegiace, impletite laolalta cu profunda intelegere a sentimentelor ce anima sufletele unor fiinte umile si neinsemnate. Totul parc coborit dintr-un basm al tineretii, avind aura unei plasmuiri de mult uitate. Iata descrierea idilicului peisaj al pitorestei casute a Tovstogubilor: "Vad de-aici o casuta scunda, cu un cerdac sprijinit pe niste stilpisori de lemn, mici si innegriti, care

0 cuprindeau de jur-imprejur, astfel ca pe vreme de furtuna sau piatra sa poti inchide obloanele fara sa te ude ploaia. in spatele casutei, malini ce revarsa miresme si rinduri-rinduri de pomi roditori maruntei, incarcati de purpuriul visinelor si potopiti de rosul de balas al prunelor aburite de o bruma plumburie; apoi un artar rotat, la umbra caruia e asternut un covor pentru odihna.'

Aminteam la inceput despre universul alcatuit in trepte, in cadrul caruia omului ii revine rolul preponderent. Povestirea Mosieri de altadata se axeaza pe problematica esentialmente umana, pretutindeni razbatind un suflu patetic de umanism plin ^e Tiosie si intelegere pentru carentele, slabiciunile si neimplinirile fiintei omenesti, urerea neogoita de trecerea anilor a lui Afanasi Ivanovici, pricinuita de moartea eriei vanovna, ne introduce in registrul tragic al marilor drame si intrebari istentiale, ce ne amintesc de marile perechi de indragostiti legate pentru vecie din

Ce neasteptate si surprinzatoare treceri si registre de traire intilnim in opera lui Gogol! Dupa tragicomica idila din Mosieri de altadata, el concepe eroica epopee a cazacilor zaporojeni din Taras Bulba. Nu este prima oara cind Gogol face referiri la existenta si caracterul complet inedit al acestei categorii etnice si sociale de o configuratie cu totul aparte. Despre lupta pentru libertate a cazacilor din 7,aporojie s-a vorbit pe larg in povestirea Fioroasa razbunare. Autorul nu a urmarit sa scrie cu tot dinadinsul o opera cu caracter istoric. Astfel se explica anumite inadvertente din punctul de vedere al situarii in epoca. Faptele relatate pot apartine la fel de bine secolelor XV, XVI si chiar XVIII. El a folosit doar materialul oferit de istorie, pentru a exalta plin de patos un mod de viata eroic si zbuciumat. Gogol vede istoria prin prisma contemporaneitatii. in Spovedania sa citim: "Eu nu am avut chemare pentru trecut. Obiectul meu era contemporaneitatea si viata in traiul ei actual.' Aceeasi idee este formulata si in scrisoarea catre N. M. lazikov din 2 ianuarie 1845: "trecutul il indragesc pe masura revenirii si necesitatii sale pentru prezent'. Astfel Taras Bulba devine nemijlocit o lectie pentru banalitatea, trivialitatea si uritul vietii contemporane autorului.

Dupa imagismul fastuos si grandoarea lui Taras Bulba, in povestirea Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovid cadem intr-un tragism de o cu totul alta factura. Este vorba de tragicul banalitatii si al nimicniciei, ce poate atinge orizonturi abisale. Cei doi Ivani (apare din nou perechea, atit de des intilnita in opera lui Gogol) reprezinta un tandem, un dublu inversat ca infatisare, dar in esenta lor intima sint cutremuratori in goliciunea si zadarnicia existentei lor. Descrierea portretelor lor este sarcastica pina la grotesc, reprezentind contopirea osmotica a regnului vegetal cu cel uman: "Ivan Ivanovici e uscativ si desirat; Ivan Nikiforovid e ceva mai scund, dar in schimb se intinde in latime. Capul lui Ivan Ivanovici se aseamana cu o ridiche cu codita in sus []. Ivan Ivanovici are niste ochi mari, graitori, de culoarea tutunului, iar gura ii seamana oarecum cu litera V; Ivan Nikiforovici are niste ochisori galbui, care se ascund cu totul intre sprtncenele stufoase si obrajii puhavi, iar nasul ii seamana cu o pruna uscata.' Exista si in aceasta povestire inofensiva o remarca trecatoare a autorului, ce ne da de gindit si care ne aminteste de intruziunea demonicului in viata omului. Autorul noteaza: ,Asa se mai zvonise ca Ivan Nikiforovici s-ar fi nascut cu o codita la spate'. Faptul nu ar fi exclus, tinind cont de rautatea inexplicabila a personajului, de permanenta lui tacere enigmatica, de nerusinarea sa fenomenala.

Exista in viata omului unele preocupari meschine, neesentiale, ce se transforma in automatisme amenintatoare, facindu-l pe om sa stagneze in sfera limitata a satisfacerii unor marunte trebuinte materiale, lipsindu-l astfel de orice seinteie d^e spiritualitate. Nu vreo mare patima sau dorinta a schimbat pe de-a-ntregul viata celof doi fosti prieteni, ci un amanunt, un fleac, ce s-a amplificat pina la dimensiuni catastrofale. Omul si-a pierdut esenta sa umana, el fiind confundat cu obiectele Jir jur, cu imbracamintea pe care o poarta, cu locuinta in care traieste, cu obiceiurile ? tabieturile sale. Scriitorul exclama cu disimulat extaz: "Strasnica bechesa are Ivaf Minunata! [] Minunat om Ivan Ivanovici! Si ce casa are la Mirgorod! Minunat om Ivan Ivanovici! Grozav ii plac pepenii galbeni! Se da in vint dupa ei!'

Asezarile omenesti sint si ele injghebate pe potriva alcatuirii sufletesti infirme a _exeI11plarelor umane. Astfel, tirgusorul Mirgorod apare ca o parodiere a unui mare oras. prezentat de scriitor cu prefacuta admiratie. Nu intilnim nici un fel de ordine, _ni_Cj o aliniere, totul e construit de-a valma; o saracie si o delasare mizera domneste pretutindeni: "Frumos oras c Mirgorodul! Ce cladiri are! Si de tot felul: cu acoperisuri de paie si de stuf, ba chiar si de sindrila. O ulita pe dreapta, o ulita pe stinga si peste tot mindrete de garduri impletite; pe ele se catara hameiul si atirna oale.' Tabloul culmineaza cu descrierea elementului lacustru cel mai derizoriu, ce impodobeste centrul administrativ al urbei: "De te aproprii de piata cea mare, fara indoiala ca ai sa zabovesti o clipa ca sa-ti saturi ochii cu privelistea ce ti se arata: aici se intinde o baltoaca, o frumusete de baltoaca! Alta la fel nu ti-a mai fost dat sa vezi pe lume! Se intinde aproape pe intreaga piata. Minunata baltoaca!'

Iata cum prezentarea Niprului maiestuos sau a helesteului limpede in care se scalda ielele este inlocuita cu o mocirla noroioasa, sordida si murdara, ca o reflectare fidela a esentei sufletesti a oamenilor ce populeaza simbolicul orasel. Finalul povestirii rasuna ca o concluzie de un tragism in surdina, extins la scara intregului univers: "Mare plictiseala si pe lumea asta, domnilor!' Pare a fi un avertisment adus fiintei omenesti, ce s-a lasat degradata, neglijindu-si sau ignorind statutul si conditia sa umana.

Aceasta magnifica stiinta a sufletului omenesc il face pe Geo Bogza sa-l includa pe scriitorul rus in rindul celor "Patru Mari', ce au luminat orbitor pe firmamentul literaturii: Shakespeare, Rabelais, Cervantes si Gogol.