ZORII ROMANULUI

Geneza unor capodopere ca Ion si Padurea Spanzuratilor isi gasesc repere in exercitiul literar demonstrat in nuvele ca Rafuiala si Catastrofa. Deosebirile constau numai in nivelul tratarii. Preocupat de drame umane fundamentale, implicat in efortul dureros de dominare a materialului lingvistic, Rebreanu va practica, la inceput spontan si mai apoi in mod constient, o arta prin definitie anticalofila, inaintea celei teoretizate de Camil Petrescu. "Pentru mine, arta - zic arta si ma gandesc la literatura - inseamna creatie de oameni si viata. Astfel, arta, intocmai ca si creatia divina, devine cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume" O atare pozitie estetica anuleaza observatiile unor critici privitoare la asperitatile sale stilistice. Inclinatia lui Rebreanu de a supune in chip riguros si neconditionat eul sau artistic obiectului si-a aflat intreaga ei masura inca in Ion, ceea ce a determinat critica timpului sa considere romanul o adevarata piatra de hotar, daca nu chiar o revolutie in dezvoltarea prozei noastre. In viziunea asupra satului romanesc se rupea in mod definitiv, pe de o parte, cu tendinta unei edulcorari de inspiratie semanatorista, iar pe de alta parte, cu starea nostalgica a "dezradacinatului", conditie lirica a celui infrant de constrangerile existentei urbane. Neasezand intre el si realitate o prisma subiectiva deformatoare, Rebreanu isi poate ingadui sa nu intervina in destinul eroilor sai, lasand faptele sa se desfasoare implacabil, dupa logica lor de fier. Potrivit acesteia, scriitorul sfideaza conceptia rousseauista a omului "bun de la natura", pervertit de civilizatie, si ni-l infatiseaza pe taran drept o fiinta dominata aproape in intregime de un egoism primar, neinfranat si tenace, de o uimitoare capacitate de a-si disimula intentiile si a nu le dezvalui decat la momentul oportun. Constatarea acopera insa numai o parte a semnificatiei lui Ion in peisajul literar romanesc: Rebreanu nu este un prozator al taranimii prin excelenta, ci ne apare mai degraba ca un condensator la scara individuala a esentei si dinamicii relatiilor sociale dintr-o epoca data. Ca prototip al taranului, protagonistul romanului nu este nici bun, nici rau; este produsul relatiilor sociale in care este pus sa traiasca. In cele mai multe constiinte semanatorismul se confunda cu taranismul si lupta impotriva lui cu lupta impotriva excesului taranesc in literatura. Pretuirea unanima cu care a fost primita aparitia lui Ion (1920) a dovedit ca nu s-a pus niciodata in discutie dreptul unei categorii sociale, si inca a unei categorii atat de numeroase, de a fi reprezentata estetic, - ci numai metodele. Pornind de la acelasi material taranesc, Ion inseamna o revolutie si fata de lirismul semanatorist sau atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data, istorica am putea spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice.

Nuvele romanesti ale lui Rebreanu, insuficient apreciate la data aparitiei lor in reviste ca si in volume, aduceau in literatura vremii o lume noua, taranimea si mica burghezie a satelor si targurilor din nordul Transilvaniei, aflate in stapanirea imperiului austro-ungar. Deoarece fusese ofiter, nuvelistul venea mai intai cu incercari din viata de catanie. In Codrea, un parinte era contrariat de fuga din oaste a feciorilor sai. Problema soldatului roman intr-o armata straina fusese problema scriitorului insusi, care, demisionand in 1908, tulburase pe tatal sau, va fi problema lui Macedon Glanetasu din Rusinea (deci a lui Ion din prima versiune a romanului Zestrea), a lui David Pop din nuvela Catastrofa, a lui Apostol Bologa din Padurea Spanzuratilor. Titlurile ulterioare trebuie raportate la aceste doua romane: Dezertorul la Padurea Spanzuratilor, iar Glasul inimii la Ion. Alta nuvela de inceput. Volbura dragostei, cuprinde nu mai putin tema din cea de-a doua parte a romanului Ion , subintitulata Glasul iubirii - razbunarea, aici a unei catane pe locotenentul care-i ademenise ibovnica.

Inca de la inceputurile activitatii sale, in plin semanatorism si poporanism, Rebreanu observa antagonismele de clasa in genere, si pe acelea din sanul taranimii in speta.

In nuvela "Nevasta" este vorba despre o fata saraca , numita Saveta. Ea afla de la Florica Padurarului ca fiul popii se insoara si incepe sa planga. Ea isi spuse ca se omoara daca este adevarat. Cu un an in urma, pe vremea secerisului, ea nu implinise 17 ani si venind seara de la holda, s-a intalnit cu feciorul popii. El s-a oferit sa o conduca acasa, au mers un pic, apoi feciorul popii a luat-o de mana si a inceput a-i sopti vorbe dulci apoi a prins-o de mijloc si a sarutat-o. Dupa aceasta Saveta nu s-a mai opus si feciorul a putut sa-i face orice dorea. Ea a ajuns noaptea acasa iar mama ei a certat-o si i-a spus ca o va da afara din casa daca aude 'vorbe slabe' de pe urma ei. In zilele urmatoare s-a mai intalnit cu feciorul popii de care se indragostise. Intr-o seara, cand sta la masa impreuna cu familia, tatal ei spuse ca duminica se insoara feciorul popii. Atunci Saveta se scoala de la masa si fuge spre iaz ca o smintita si se arunca in iaz.

Rafuiala

Toma Lotru , un flacau voinic, a luat-o de nevasta pe Rafila, o fata saraca, orfana, dar la care tinea foarte mult. Dar Rafila era indragostita de Tanase, care este si el sarac. Fata a plans mult si dupa nunta 'se topea pe zi ce trecea', cum se topeste 'omul de zapada in bataia razelor de soare'. Toma si-a dat seama ce se intampla si cine este cel care este de vina: Tanase Ursu. Totusi l-a invitat si pe acesta la nunta, pentru ca erau buni prieteni. La nunta, Tanase a dansat cu Rafila iar Toma a vorbit cu el, asa cum faceau pe vremuri.

Dupa nunta au plecat toti trei spre casa. La un moment dat Toma a sarit la Tanase si l-a apucat pe acesta de gat. Rafila a incercat sa-i desparta pe cei 2, dar a fost data la o parte, asa ca a trebuit sa vada cum 'invineteste Tanase in mainile lui Toma, cum ii cade caciula din cap, cum i se ingroasa vinele pe tample si pe frunte" .

In Ofilire, fata taranului sarac Ion Prundaru este sedusa si parasita de feciorul popii, student la Medicina si pentru ea "boier" (tema fetei inselate va fi reluata complex in Ion). In Rafuiala, Tanase Ursu, "sarac ca degetul", e sugrumat de Toma Lotru, flacau "voinic si bogat", pentru ca, desi s-a maritat cu Toma, Rafila, "fata orfana, crescuta si imbracata din mila oamenilor", il iubeste in continuare pe Tanase (o rafuiala finala vom avea si in Ion). Fapt divers si Rafuiala reiau tema din prima parte a naratiunii: doi tineri, unul bogat, altul sarac, iubesc aceeasi fata frumoasa care, din varii motive, se casatoreste cu cel dintai. Scena nuntii din Rafuiala, unde fostii indragostiti danseaza impreuna revine in capitolul Nunta lui Ion. Dascalita Aglaia nu se zbuciuma in nuvela Dintele numai fiindca va ramane prematur stirba, la treizeci si noua de ani, ci si pentru ca dascalul, insensibil la fenomenul imbatranirii, vorbeste cu obisnuita suficienta virila: "Nu te necaji, babuca, din pricina dintelui, ca ti-l scot eu cat bati din palme" (povestirea este reluata in Ion pe seama sotilor Herdelea). Trista servitute a femeii maritate in societatea rurala, cvasifeudala, este infatisata in nuvela Nevasta, o nuvela in care femeia, sclava barbatului, se revolta la moartea lui, izbucnind in blesteme si imprecatii (destinul ei il vor repeta majoritatea personajelor feminine din romanul Ion). Ion Bolovanu statea si isi petrecea ultimele clipe ale vietii . Nevasta lui il vegheaza si se gandeste la viitor. Il vede cum se chinuie si i se face mila de el , dar nu poate plange, ca si celelalte femei care erau de fata. Dupa inca cateva chinuri, Ion moare. Nevasta se incredinteaza ca a murit apoi se sperie . Una dintre babele plangatoare ii spune nevestei ca tare i-a fost drag si de aceea nici nu poate sa planga . Nevasta atunci isi da seama ca barbatul nu i-a fost de loc drag , ca a batut-o, ca bea. Intre timp celelalte rude pregatesc mortul pentru inmormantare . Pana in ziua inmormantarii nevasta nu s-a apropiat de mort.

La biserica , in timp ce popa citea , nevasta sta ingenunchiata , cu capul rezemat de cosciug . Se gandeste din nou la viata mizerabila pe care a avut-o alaturi de Ion si incepe sa planga . Dupa inmormantare urmeaza pomana , la care toti chefuiesc , numai nevasta sta trista . Una dintre babe ii spuse din nou , incercand sa o consoleze ca tare i-a fost drag.

Nevasta se infurie si tipa ca o disperata ca nu i-a fost drag , ca i-a mancat zilele , la care baba spuse ca saraca femeie si-a pierdut mintile de drag ce-i era .

Femeia lui Ion Bolovanu, casatorita cu sila de parinti, a robit in casa barbatului si se bucura de moartea lui ca in sfarsit va ramane libera si se va remarita. Credinta in stricta dependenta a nevestei de sot, totala ei desconsiderare in conditiile iobagiei merg pana acolo incat atunci cand vaduva se caina ca mortul i-a mancat viata si-l blestema, lumea crede ca, de mare durere, femeia isi va pierde mintile (si aceasta povestire este reluata in Ion, pe seama nevestei lui Dumitru Moarcas). Todosia din Talerii (1913) e "proasta satului" nu fiindca ar fi intr-adevar proasta, ci fiindca slugareste "robotind pe unde putea, adapostindu-se pe unde apuca". Dornica sa se marite, Todosia da peste un vaduv betiv si trandav, care o amageste si o lasa cu un copil si fara salba de taleri de la gat; copilul moare dupa cateva saptamani. Todosia este o prefigurare a oloagei Savista din Ion.

Prostii

Ion Bolovanu statea si isi petrecea ultimele clipe ale vietii . Nevasta lui il vegheaza si se gandeste la viitor . Il vede cum se chinuie si i se face mila de el , dar nu poate plange , ca si celelalte femei care erau de fata . Dupa inca cateva chinuri , Ion moare . Nevasta se incredinteaza ca a murit apoi se sperie . Una dintre babele plangatoare ii spune nevestei ca tare i-a fost drag si de aceea nici nu poate sa planga . Nevasta atunci isi da seama ca barbatul nu i-a fost de loc drag , ca a batut-o , ca bea . Intre timp celelalte rude pregatesc mortul pentru inmormantare . Pana in ziua inmormantarii nevasta nu s-a apropiat de mort.

La biserica , in timp ce popa citea , nevasta sta ingenunchiata , cu capul rezemat de cosciug . Se gandeste din nou la viata mizerabila pe care a avut-o alaturi de Ion si incepe sa planga . Dupa inmormantare urmeaza pomana , la care toti chefuiesc , numai nevasta sta trista . Una dintre babe ii spuse din nou , incercand sa o consoleze ca tare i-a fost drag.

Nevasta se infurie si tipa ca o disperata ca nu i-a fost drag , ca i-a mancat zilele , la care baba spuse ca saraca femeie si-a pierdut mintile de drag ce-i era .

Marturisire

In aceasta nuvela autorul marturiseste parerea sa despre dragoste , despre ceea ce inseamna a iubi . Multi nu ajung sa cunoasca iubirea , altii o cunosc prea tarziu , autorul o cunoaste , pentru ca a invatat 'a plange , a suspina si a se resemna' . Nu poetii si scriitorii asemeni lui au facut iubirea , ci iubirea i-a facut pe acestia . In final , Rebreanu marturiseste cu nu stie de ce a ales , dintre toate desertaciunile lumii , sa vorbeasca despre dragoste , care este ce mai mare desertaciune dintre toate .

Bibi

Nuvela incepe intr-o dimineata neobisnuita pentru Bibi , acesta se trezeste singur , fara guvernanta sa , 'uscata ca o scandura' . O striga pe mama sa , dar in locul acesteia vine bunica lui , care il ia in brate si incepe sa planga . Bibi isi dadu seama ca mama lui , bolnava de o saptamana murise . Se duce la geam si vede doliu la poarta . Ramane o vreme la poarta , si observa oamenii care intra si ies pe poarta casei . Mai tarziu se duce afara si se joaca cu ceilalti copii de-a mortul . Apare guvernanta , care il ia in casa si ii goneste pe copii . Dupa - amiaza bunica lui il duse sa vada pe mama sa , care era in camera ei , intr-un par ciudat . Niste straini plangeau si isi tot suflau nasul . A doua zi are loc inmormantarea , Bibi este foarte mirat ca mama sa a ramas la cimitir . Tatal sau incepe sa se poarte mult mai frumos cu el si dupa o vreme ii aduce o noua mamica . Bibi insa o ura pe noua mamica , la fel ca si pe guvernanta , amandoua pentru ca se poarta urat cu el.

Itic , Strul , dezertor

Itic Strul si comandantul sau mergeau intr-o misiune de patrulare intr-o zi de iarna rece si pustie . Se opresc si fac o pauza , in care Itic incearca sa faca conversatie cu 'domnul caprar' , dar acesta era ursuz in acea zi . Itic Strul fusese foarte mandru , ca fusese ales sa-l insoteasca pe caprar in aceasta misiune iar acuma se intreba ce se intampla cu acesta . Se gandeste ca poate e din cauza pericolului acestei misiuni . Cei doi se cunosteau de multa vreme si erau buni prieteni . Caprarul isi aduce aminte de o datorie mai veche catre Itic Stul , lucru care il determina pe Itic sa-l suspecteze si mai tare pe prietenul sau . Itic este de felul sau un las si un fricos , si acuma isi aduce aminte momentele de groaza pe care le-a trait pe front . Dar cu timpul s-a obisnuit cu viata de razboi , a prins chiar curaj si spera chiar la o medalie . Incepe sa pandeasca miscarile caprarului in speranta ca va afla ce se intampla . Indrazneste si intreaba pana la urma despre ce e vorba , dar caprarul il linisteste si cei doi continua mersul . La un moment dat Itic cade intr-o groapa in zapada , fapt care il linisteste pe caprar , care devine mai vorbaret si incepe sa povesteasca cu Itic intamplari de demult . Itic il suspecteaza acum pe caprar ca urmeaza sa-l omoare , dar se inseala . Ajung intr-o poiana , Itic isi da seama ca sunt chiar in fata regimentului lor . Caprarul ii spune acuma despre ce este vorba : primise ordin sa-l impuste pe Itic si sa-l dea dezertor , dar pentru ca erau prieteni , ii ofera o alternativa , dezertarea propriu-zisa . Caprarul pleaca inapoi iar Itic se spanzura , refuzand tradarea .

Catastrofa

I. David Pop este un taran care are avere , facuta de tatal sau , asa ca duce o viata linistita , care incepe sa-i si placa . Cu invatatul nu prea s-a omorat , nu a reusit sa termine facultatea , dar a facut armata si , spre mirarea lui , a luat examenul de ofiter . Se insoara si isi continua viata linistita . Se zvoneste ca ar incepe razboiul , fapt care il nelinisteste , deoarece este ofiter in rezerva . Primeste o telegrama peste cateva zile care il cheama la regiment. A doua zi de dimineata pleaca cu trasura , foarte linistit .

II. Pregatirile pentru plecarea pe front se fac in graba . David scrie o

scrisoare nevestei lui si pleaca hotarat sa-si faca datoria .

III. Batalionul lui David pleaca primul , el fiind foarte linistit , spre deosebire de ceilalti ofiteri , care erau speriati si nervosi . Nici chiar dupa prima batalie , dupa ce a vazut oameni din regimentul sau cazuti langa el , nu si-a pierdut calmul .

IV. Dupa cateva luni David este avansat in grad si primeste comanda unei sectii de mitraliere . Scrie in fiecare saptamana nevestei

lui , Elvira , de care ii era dor .

V. O data cu avansarea David este mutat intr-un regiment unguresc, unde se intelege greu cu ceilalti comandanti , pentru ca nu vorbea ungureste foarte bine .El privea razboiul calm , spre deosebire de ceilalti comandanti , care erau nervosi si se certau tot timpul . Se intalneste cu un fost coleg de facultate , cu care poarta o discutie despre nedreptatea razboiului, colegul lui plangandu-se la fel ca toti ceilalti . Aceasta discutie il tulbura pe David .

VI. Tulburarea ii trece in ziua urmatoare si lucrurile revin la normal. Ceilalti ofiteri se cearta din cauza inaintarii romanilor in Ardeal . Cearta acesta il tulbura si mai tare pe David , care nu poate dormi toata noaptea urmatoare , gandindu-se la familia sa .

VII. In zilele urmatoare David simti pentru prima oara dorinta sa moara, gandindu-se la nedreptatea acestui razboi .

VIII. Regimentul lui David este mutat in Transilvania .

IX. La Arad , aproape de front se intalneste cu un alt prieten , cu care poarta o discutie , in care prietenul lui aduce vorba despre dezertare , lucru care il sperie pe David .

X. Noaptea dinaintea bataliei trece foarte greu pentru David , care se afla intr-o situatie foarte grea , trebuia sa lupte impotriva fratilor sai romani .

XI. Ajunge in apropierea Fagarasului , unde urmeaza sa aiba loc prima lui batalie impotriva romanilor . In dimineata inainte de lupta primeste o scrisoare de la nevasta sa , care ii sporeste framantarile si-i trezeste dorul de casa . Pana la urma hotaraste sa isi faca datoria , deoarece era intr-o alta situatie dificila , fiindca era roman putea fi foarte usor suspectat de tradare .

XII. Batalia incepe si David o privea cu acelasi calm ca si pana atunci. Se uita prin binoclu si ii vede pe romani cum avanseaza . Ezita un moment sa dea ordin , apoi da ordinul si mitralierele incep sa traga . In acest moment isi dorea sa fie rapus de un glont venit din vale , de la romani . In cateva ore regimentul sau este invins iar el este impuscat de un ofiter roman in piept .

In toate celelalte schite si nuvele, intr-o masura mai mare sau mai mica, intalnim atitudini, sintagme expresive, momente sufletesti, sumare structuri caracteriale ce vor reveni intr-o alta redactare stilistica in comportamentul si in caracterizarea personajelor Ion, Ana, Vasile Baciu, Zaharia Herdelea, Dumitru Morcanas, preotul Belciug. Si este in afara oricarei discutii ca exercitiul nuvelistic ii va aduce lui Rebreanu o experienta artistica si o rutina tehnica, pe care nimic altceva nu ar fi putut-o inlocui.

Punctele de contact al nuvelisticii cu romanul sunt numeroase . In nuvele sunt prefigurate prototipuri de personaje si situatii a caror atmosfera poate fi intalnita in opera matura. Supararea popii Vasile, zgandarit de 'paganul de peste drum' , mereu curios sa afle ce-i mai face 'tandaricirea' din crucea Mantuitorului , anticipeaza la o scara mai redusa, supararile parintelui Belciug - 'Pamatuful' - din Ion . La fel , clubul intelectualilor din Idila la tara prefigureaza tot atatea momente din roman, ce descriu 'inteligenta' satului , dascalul , notarul , popa 'tot ce Maierul avea mai nobil'.

Unele motive din Ion pot fi detectate in nuvele ca : Rafuiala, Nevasta , Prostii (reluata mai direct in Rascoala) . Nuvela Catastrofa prevesteste romanul Padurea Spanzuratilor . Exista o intreaga migratie a personajelor , care nu o data parasesc chenarele nuvelei intrand in roman . Trecerea poate fi observata si de la o nuvela la alta , relevand parca nevoia de spatiu , de intindere , atat de caracteristica autorului . Din Rusinea , Macedon Glanetasu trece in Glasul Inimii ( Macedon cercetasul ) si mai tarziu in Ion ( Macedon Cercetasu si Pop Glanetasu ) Pe Bariu il intalnim si in Hora Mortii si in Cuibul Visurilor , in CuibulVisurilor este evocat alaturi de Aron carciumaru, ruda buna a lui Avrum din Ion. Alexa Candale, la randul lui , trece pragul nuvelei Catastrofa, intrand in Padurea Spanzuratilor. Din nuvele, personajele evadeaza solicitand reluarea in alte planuri .

Problematica specifica intelectualului ardelean dinaintea primului razboi mondial face parte integranta din substanta nuvelelor Catastrofa si Calvarul, ca si a romanului Ion (capitolele referitoare la viata familia Herdelea ) si Padurea Spanzuratilor .

Nuvelele exprima si unele din circumstantele biologice ale autorului, transfigurate artistic. Formele sunt variate , de la cele cu caracter predominanat evocator ( Cuibul Visurilor , Dincolo ) la insemnarea directa , de jurnal ( Calvarul ) , ce va evolua in roman , spre obiectivare .

Cartea tiparita in 1919 pune in lumina chipul dramatic in care poetul ardelean , Remus Lunceanu ( Liviu Rebreanu ) cu o viziune idilica despre unitatea romanilor , este confruntat cu realitatile sociale . In imprejurarile tragice ale primului razboi mondial , el cade victima unor masinatiuni de culise, ce-l instraineaza de 'ai sai' , intrigile izbutind sa clinteasca increderea celor din jur in buna credinta a autorului . Dezamagit , se sinucide .

De la Remus Lunceanu , erou Calvarului la Titu Herdelea din Ion - nu intamplator amandoi poeti - este un singur pas . Pana la o rascruce , viata aproape ca li se confunda . Neadmitand compromisul, tanarul poet Lunceanu ca si apostol Bologa din Padurea Spanzuratilor - plateste insa cu viata constanta sentimentelor sale . Legaturile stranse intre nuvela si roman verifica si in detalii toponimice , gesturi , amanunte faptice . In Hora Mortii eroii sunt din Prislop , in alte nuvele din Vararea sau Maieru , localitati circumscrise ariei geografice a Nasaudului , familiar autorului . 'Cristasul de tinichea' de la marginea satului lui Ion , tremura in bataia vantului in paginile Catastrofei . Toma Lotru din Rafuiala isi uita acasa ciomagul inainte de epilogul tragic al nuvelei , in timp ce George din Ion , intr-o scena echivalenta , isi uita sapa cu care isi va ucide rivalul . Emil Opris din Catastrofa este implicat intr-un fapt care apare si in Ion (litigiul taranilor cu sasii). Nuvelele lui Rebreanu din mediul rural reflecta dramatismul ce-l dezvaluie conditiile de trai ale oamenilor intr-o societate in care saracia si bogatia salasuiesc sub acelasi soare. Conflictele reies dintr-o apriga infruntare , prilejuita de diferentierea sociala a personajelor, de legatura precisa dintre pozitia sociala a individului si viata lui sufleteasca .

Dusmania intre Toma si Tanase din Rafuiala isi are pricina in faptul ca Rafila este nevoita sa-si calce pe suflet , maritandu-se cu un flacau bogat dar pe care nu il iubeste . Eroina nuvelei Nevasta plange la moartea sotului , nu pierderea lui , ci viata vanduta barbatului cu care se casatorise in urma legilor si mentalitatilor unei societati ce considera ca legatura matrimoniala isi are baza in averi. Saveta, fata saraca din Ofilire, ispaseste usurinta de a se fi lasat inselata cu cuvinte amagitoare ale feciorului popei - obisnuit sa considere dragostea cu o simpla taranca o aventura oarecare . In schita Prostii diferentierea sociala este de asemenea vizibila, de aceasta data fiind subliniata in contactul taranimii cu mentalitatea lumii burgheze, slujbasa la stat .

In compararea aspectelor sociale , investigarea realist - critica ca si putinta de obiectivitate se regasesc si in alte productii din nuvelistica sa . Nuvelele de razboi ( Hora Mortii , Catastrofa , Itic Strul dezertor ) Din mediul mic burghez al targurilor din provincie , din mediul lumpenului

(Culcusul , Golanii ) .

O atmosfera caracteristic cehoviana se degaja indeosebi din acele nuvele care reflecta tragica existenta a omului de rand , osandit sa se sufoce sub povara neajunsurilor , calcat in picioare de o societate stramb alcatuita. Filibas din Ocrotitorul e un astfel de personaj , de asemenea subcomisarul Popescu, din Omul mic si oamenii mari, ca si Sulam din Cumpana Dreptatii sau personajele din Norocul si Pozna . Nici dezamagirea fetei modeste din Stramutarea sau personajul din Cuceritorul nu sunt straine de o atare atmosfera .

Nuvelele inspirate din viata lumpenului - Golanii si Culcusul - au puncte de contact cu opera lui Gorki , din care scriitorul a si tradus in perioada detentiei sale ( Vagabozii , Malva ) .

In repetate randuri , prin scene crude , salbatice , instinctuale Rebreanu intuneca atmosfera unor nuvele . Adesea ea devine deprimanta , obsesiva, tragica . Nu mai putin adevarat este si faptul ca uneori consuma cu structura psihologica a personajelor, insusi mediul descris fiind propriu literaturii naturaliste .

'. Debuturile atat de putin semnificative ale autorului , nu se explica numai prin evolutia prea inceata a talentului sau ci si prin natura geniului in care s-a incercat; creator obiectiv prin ingramadire de imponderabilitate si prin constructie arhitectonica, chiar si in operele din urma talentul lui se desfasoara lent si nu se poate fixa in plus interesului unei constructii laborioase decat dupa un numar destul de mare de pagini .'

Inspirat din realitatea satului transilvanean de pe la inceputul secolului, primul sau roman, "Ion" (1920) e dominat de figura masiva ca un bloc de granit a personajului central. Desfasurarea actiunii pe doua planuri principale: in mediul taranesc si in acela al intelectualitatii rurale reprezentate de familia invatatorului Herdelea si de aceea a preotului Belciug, prilejuieste romancierului revelarea unei lumi, cu framantarile, dramele si aspiratiile specifice. Nicaieri in literatura romana viata satului n-a fost evocata cu atata forta realista, atat de viguros si de patrunzator. Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranimii fara pamant. Teribila, sfortarea lui Ion de a-si depasi conditia capata dimensiuni universale si infrangerea sa in lupta cu soarta implacabila aduce aminte de prabusirea eroilor din tragediile antice.

Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca intr-un cerc, intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti. Lumea taraneasca cu straturile ei nu fara comunicare unele cu altele, dar vizibil delimitate, lumea intelectualitatii satesti: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, notarul, liota politicienilor in goana dupa voturi; de asemenea, datinile ardelene specifice, legate de hora, nunta, inmormantare; intr-un cuvant, viata satului in toate infatisarile ei alcatuieste un amplu si magistral caleidoscop in cuprinsul romanului lui Rebreanu. Ion este o densa monografie sau, mai precis, o epopee a satului romanesc de peste munti.

Epopeea lumii romanesti, inceputa in Ion, se continua si se desavarseste in celelalte doua monumente epice: Padurea Spanzuratilor si Rascoala. Un tanar reprezentant la intelectualitatii romane din Transilvania, zugravit in Ion intr-un plan secund, e urmarit in Padurea Spanzuratilor (intr-o cu totul alta intruchipare individuala) in razboi, iar Rascoala continua direct actiunea romanului de debut al lui Rebreanu.

In Ion, Titu Herdelea, personajul-martor, ia parte la viata din satul lui Ion al Glanetasului; in Rascoala il reintalnim la Bucuresti, ca ziarist si prieten la tanarului Grigore Iuga, a carui mosie va fi unul dintre teritoriile in care se va dezlantui naprasnica forta a multimilor. Titu Herdelea ia, asadar, cunostinta - si cititorul impreuna cu el - de doua manifestari, una individuala, alta colectiva, ale "dramei pamantului". Ion al Glanetasului se zbuciuma de unul singur sa scape de saracie, sa dobandeasca pamant, conditie unica, in intelegerea lui, a autorealizarii. Consecinta: o rostogolire vertiginoasa pe povarnisul dezumanizarii si, in cele din urma, o moarte cumplita. Tot o tentativa - colectiva de data aceasta - de ridicare la conditia omeneasca prin dobandirea de pamant formeaza si subiectul Rascoalei. Eroul central este aici un Ion multiplicat in zeci si sute de fiinte care compun masa taranilor saraci din Amara.

Romanul Ion i-a fost inspirat lui Rebreanu, dupa cum singur a marturisit mai tarziu, de patru experiente de viata diferite, distantate in timp si fara legatura cauzala intre ele. Primele trei au fost traite sau cunoscute inainte de a trece hotarul in Romania, iar ultima a aflat-o dupa aceea.

Cea dintai a fost uimirea traita de Rebreanu insusi intr-o zi cand, aflat la vanatoare dimineata devreme, a observat cum un taran, crezandu-se nevazut de nimeni, a imbratisat si a sarutat pamantul jilav de roua, ca pe o fiinta iubita: "Era o zi de inceput de primavara. Pamantul jilav, lipicios. Iesisem cu o pusca la porumbeii salbatici. Ramanand pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran imbracat in haine de sarbatoare. El nu ma vedea deodata, s-a aplecat si-a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica.. scena m-a uimit mi s-a intiparit in minte, dar fara vreun scop deosebit, ci numai ca o simpla ciudatenie."[3]

Ceva mai tarziu, sora sa, Livia, i-a relatat o intamplare ce retinuse cateva luni atentia colectivitatii: o fata instarita, Rodovica, a ramas insarcinata cu un tanar, cel mai "bicisnic flacau din tot satul". Fata a fost cumplit batuta de tatal sau, atat pentru ca a pacatuit, cat si pentru "rusinea" puternica traita: el, fruntasul satului, era nevoit sa se inrudeasca acum cu un barbat "care nu iubea pamantul si nici nu stia sa-l munceasca".

O alta situatie evenimentiala a constituit-o puternica impresie lasata lui Liviu Rebreanu de convorbirea cu Ion Boldijar al Glanetasului, un tanar vrednic, muncitor, dar deznadajduit ca nu avea pamant, substantiv pe care il pronunta cu "atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata"[4]

Sinteza acestor trei momente existentiale a fost realizata de Rebreanu prin atribuirea lui Ion , cu motivarile sociale si psihologice corespunzatoare, a celorlalte aspecte de viata cunoscute. Tuturor le gaseste o semnificatie superioara si le intrezareste aptitudinea de a releva constantele eterne ale sufletului uman. Dar mai cu seama a observat ca toate se grupeaza intr-o totalitate solidara, ce are drept consecinta imediata stabilirea unui raport de interdependenta intre intreg si partile componente.

Subiectul romanului se cristalizeaza pe acest suport conflictual si creste treptat pana la dimensiunile unei trilogii. Un prim volum urma sa infatiseze viata taranimii din Ardeal; un altul, drama colectiva a lumii rurale din Muntenia, in timpul rascoalei din 1907, iar un al treilea, ramas numai in faza de proiect, urma sa se reconstituie aspectele sociale si nationale ale satului romanesc din Basarabia, aflata sub dominatia tarista.

Insa problematica primului volum, privita cu impersonala detasare, i se arata relativ monotona: "era o poveste romantica, sentimentala si banala, cu tarani la moda pe vremea aceea in literatura noastra. [5]" Avea nevoie de o alta actiune, de un alt plan narativ care sa-l scoata pe cel dintai din inexpresivitatea in care era cufundat, prin reluarea unei teme frecvent intalnita in literatura inspirata din lumea satului autohton.

La putina vreme dupa sosirea in Bucuresti, o intamplare din propria familie ii sugereaza o idee noua, pe care si-o asuma imediat, cu convingerea ca atribuie operei o identitate distincta si ii confera o semnificatie anume. Livia, sora sa, nascuta in 1889, se logodise, la insistentele parintilor, cu un preot. La cateva saptamani, o scrisoare de acasa ii aduce vestea ca Livia a inapoiat tanarului cleric inelul de logodna: nu-l iubea si ii era imposibil sa accepte casatoria.

Intamplarea surorii sale, intrata in roman cu numele Laura, ii ofera atat elementele unei alte linii epice, cat si liantul ce urma sa solidifice trilogia din interior, "prin fire destul de solide incat sa le tina laolalta, si in acelasi timp destul de elastice, ca fiecare parte sa poata exista independent de celelalte"[6]. In consecinta, Liviu Rebreanu imagineaza casatoria Laurei cu teologul George Pintea si prin batranul cuscru gaseste modalitatea fireasca a conexiunii romanelor. Numeroasa familie a preotului Pintea avea rude stabilite in Regat, in Cernauti si in Basarabia.

Apreciat constant drept o mare constructie epica, o 'epopee a taranului roman'[7], Ion este romanul unui destin individual, asa cum insusi autorul precizeaza.

In prim planul romanului se afla viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului, monumental si simbolic prin tragismul sau, consumandu-se intre iubire si patima pentru pamant. Destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii ale secolului al XX-lea, a carui existenta Rebreanu o surprinde realist, structurat si diferentiat social, in conditii specifice pentru romanii din Transilvania - o realitate complexa si tragica.

Creator exceptional de viata, Rebreanu face sa traiasca in roman un impresionant numar de eroi, fiecare cu individualitatea lui proprie. Prezenta, dar si dominanta este figura lui Ion. Prezent in scena horei Ion este urmarit continuu cu interes si fina intuitie psihologica, osciland intre Ana si Florica 'mai frumoasa ca oricand', dar saraca, in vreme ce fata lui Vasile Baciu e urata, dar 'are locuri si case si vite.'

Personajul Ion este unul dintre cele mai caracteristice si mai temeinic realizate personaje ale intregii noastre literaturi. Criticii s-au ocupat adesea de Ion, incercand sa strabata in intimitatea sufletului sau, spre a-i cuprinde cu exactitate esenta. Principalele pareri sunt contradictorii, dovada cat de complex este personajul sub masca aparentei sale simple. Astfel, pentru Calinescu, Ion este o fire instinctiva calauzit de impulsuri elementare, violent si patimas ,pe care nostalgia Floricai si revenirea la ea nu-l pot in nici un fel umaniza. In planul creatiei, Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant. Continutul lui a fost epuizat si ispravile sentimentale il scot din sfera instinctelor oarbe, si-l aduc in lumea constiintei, banalizandu-l. Pentru Lovinescu, din contra, Ion are 'o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si mai ales o vointa imensa' . Descoperindu-i asemenea atribute, Lovinescu il considera ' o figura simbolica, mai mare decat natura, ce depaseste tendinta de nivelare a naturalismului" .

Scriitorul urmareste mobilurile psihologice ale actiunilor lui Ion, devorat de pasiunea pamantului, declansate cu forta instincte-lor obscure, atavice. In pamant el vedea realizate ambitiile sale, tineretea sa robusta,

demnitatea sa umana, caci 'in inclestarea cu uriasul, omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea'[10] Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire: Florica, frumoasa si saraca, pe care o iubeste, dar la care renunta, si Vasile Baciu care nu-l vrea, fiind sarac.

Creator exceptional de viata, Rebreanu face sa traiasca in roman un impresionant numar de eroi, fiecare cu individualitatea lui proprie. Prezenta, dar si dominanta este figura lui Ion. Prezent in scena horei Ion este urmarit continuu cu interes si fina intuitie psihologica, osciland intre Ana si Florica 'mai frumoasa ca oricand', dar saraca, in vreme ce fata lui Vasile Baciu e urata, dar 'are locuri si case si vite.'

Personajul Ion este unul dintre cele mai caracteristice si mai temeinic realizate personaje ale intregii noastre literaturi. Criticii s-au ocupat adesea de Ion, incercand sa strabata in intimitatea sufletului sau, spre a-i cuprinde cu exactitate esenta. Principalele pareri sunt contradictorii, dovada cat de complex este personajul sub masca aparentei sale simple. Astfel, pentru Calinescu, Ion este o fire instinctiva calauzit de impulsuri elementare, violent si patimas, pe care nostalgia Floricai si revenirea la ea nu-l pot in nici un fel umaniza. In planul creatiei, Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant. Continutul lui a fost epuizat si ispravile sentimentale il scot din sfera instinctelor oarbe, si-l aduc in lumea constiintei, analizandu-l. Pentru Lovinescu, din contra, Ion are 'o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si mai ales o vointa imensa'. Descoperindu-i asemenea atribute, Lovinescu il considera ' o figura simbolica , mai mare decat natura, ce depaseste tendinta de nivelare a naturalismului.

Scriitorul urmareste mobilurile psihologice ale actiunilor lui Ion, devorat de pasiunea pamantului, declansate cu forta instinctelor obscure. In pamant el vedea realizate ambitiile sale, tine de demnitatea sa umana, caci 'in inclestarea cu uriasul, omul insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea'[11] Doua obstacole ii stau in cale in dorinta lui de capatuire: Florica, frumoasa si saraca, pe care o iubeste, dar la care renunta, si Vasile Baciu care nu-l vrea, fiind sarac.

Astfel, Ion, desi insultat si ocarat de Vasile Baciu, se stapaneste, gandindu-se la Ancuta, dar mai mult probabil la pamant. Totusi el nu-si gaseste linistea pana nu se razbuna. Cel pe care Ion se razbuna fiind George Bulbuc.

Ion este prins in relatia cu lumea satului, cu autoritatile, dar si cu sine insusi. El urmeaza o cale sinuoasa, de la flacaul apreciat si indragit de toti satenii, la taranul dezumanizat de dorinta de a avea pamant. Satul lui Liviu Rebreanu este diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamantul pe care il are taranul. Patimile se nasc din saracie, din nevoia de pamant. Neintelegerile casnice, rabufnirile violente, uneori dure, dusmania de aici pornesc. Este cazul lui Ion. In Ion este inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi oameni numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata.

Relatiile sociale sufera din pricina acestei mentalitati. In respectul pentru omul cu stare e o distanta sociala pe care o simt si bogatul, si saracul : bogatul, cu dispret pentru sarantoci, saracul cu o pornire de dusmanie care zace si atata, porniri ce izbucnesc patimas, cand interesele saracului se lovesc brutal de cele ale bogatului.

Viata de familie se intemeiaza deci pe interese economice. G. Calinescu remarcase pe buna dreptate acest lucru : 'In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii" .

Ion era un om harnic caruia ii placea sa munceasca. Autorul il caracterizeaza direct, spunand : 'era iute si harnic ca ma-sa', 'pamantul ii era drag ca ochii din cap'. El era destept, istet, 'umblase la scoala in Armandia, dar renuntase pentru ca ii era mai drag la munca campului.'

Construit monumental, intr-o dimensiune tragica, personajul intruneste atat trasaturile eroului clasic cat si ale celui romantic. Nicolae Manolescu, in studiul mentionat, apreciaza ca 'nici in cele mai izbutite momente ale "Rascoalei" viziunea realista nu atinge maretia lui Ion. Personajele seamana aici cu niste forte ale naturii, existenta lor e privita fara relativism si fara ironie, cuprinsa intr-o temporalitate lenta, ce trece parca pe deasupra istoriei, ingloband-o in sine.'

Monologul interior dezvaluie structura interna a personajului : 'Dojana preotului il sfichinuia ca un bici de foc. Numai ticalosii sunt astfel loviti in fata lumii intregi. Dar el de ce e ticalos ? Pentru ca nu se lasa calcat in picioare, pentru ca vrea sa fie in randul oamenilor. Ii ardeau obrajii si tot sufletul de rusine si de necaz (.). Gandurile insa il framantau mereu. Isi zicea din ce in ce mai des ca, robotind oricat, nu va ajunge sa aiba si el ceva. Va sa zica va trebui sa fie vesnic sluga la altii, sa munceasca spre a imbogatii pe altii. Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata ,daca n-are si el pamant mult, mult.'

Scena cositului, a sarutarii pamantului memorabile, se adauga celor dinainte, alcatuind prin Ion o fiinta generica si mareata : 'Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare coplesindu-l. Se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place.'

Scriitorul isi urmareste personajul din doua ipostaze care il definesc substantial : framantat de dorinta de a avea pamant cat mai mult, chiar si dupa ce l-a obtinut. Ion dovedeste un comportament bine calculat, inteligent si viclean, fara scrupule, el isi adapteaza atitudinile in functie de datele realitatii.

Ion este expresia violenta a unei energii : subordonandu-si mecanismul complicat al sufletului unui singur impuls, este un tip unitar; in limitele ideatiei lui obscure si reduse, e un erou in care numai obiectul dorintei e schimbat, pe cand incordarea, tenacitatea si lipsa oricarui scrupul moral raman aceleasi. Redus la un instinct puternic, Ion e un om de vointa si de actiune, agitandu-se in dedalul complicatiilor pentru a pune mana pe pamant.

George Calinescu considera ca 'viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse, i-a determinat actiunile (.)"

Prin Ion, eroul romanului cu acelasi nume, Liviu Rebreanu a creat un personaj de referinta in literatura romana, care va suscita mereu noi introspectii in adancimile fiintei umane.

Formula lui Ion este formula marilor constructii epice, pornind de la cei vechi si ajungand la cei moderni, formula epicei tolstoiene, formula ciclica a zugravirii unui fluviu curgator de fapte ce se perinda aproape fara inceput si fara sfarsit, fara o necesitate apreciabila, fara finalitate. E, negresit, o metoda lipsita de stralucire artistica si de stil, cu mari primejdii dar care ne da impresia vietii in toate dimensiunile ei, nu izolata pe planse anatomice de studiu, ci curgatoare si naturala; formula realizata rar in toate literaturile si pentru prima data la noi.