DESPRE PAZA MINTII

DESPRE PAZA MINTII

Fiindca a fost vorba, sa vorbim ceva despre paza mintii. Eu pacatosul, cand incep sa vorbesc de rugaciunea mintii sau de paza mintii, mi-i rusine si mi-i greu sa vorbesc; ca vorbesc despre ceea ce nu am. Ca zic Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai sarac decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Eu sunt acela cu musca pe caciula, ca vreau sa vorbesc cele ce nu fac si niciodata nu am facut.

Dar eu cred ca va vor fi de folos acestea in drumul pe care te duci. Fiindca viata aceasta este o lupta, cum spune la Iov : O lupta si o ispita este viata omului pe pamant si in aceasta lupta si ispita, de fiecare clipa este nevoie de iscusinta. Cum a spus si marele Apostol Pavel : In lupta aceasta grea si mare, aveti nevoie de rabdare si celelalte.

Si este prea de nevoie, pentru ca va duceti intre straini, acolo unde va duceti, intalnindu-va cu oameni de alta credinta : protestanti si catolici si cutare Si ca ortodox, pentru ca sa-ti pazesti sufletul curat, o lucrare mai prezenta si mai puternica decat paza mintii nu va fi.

Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti.

Sfantul Isihie Sinaitul spune asa : Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului - mi-aduc aminte din Filocalie -, fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.
Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti ? este o lucrarre prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu ! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune : Cela ce crede, se teme. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem !
Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii. Cand auzim la Sfintii Parinti : paza mintii, trezvia atentiei, lnistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice : paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte.
Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta : in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe ' Doamne Iisuse ' prin rugaciunea mintii.

Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii ? Ca nu-i de ajuns sa am trezesc eu. Ce fac eu acum este bun ? Ce gandesc eu acum este bun ? Ce intentionez eu acum este bun ? Ce cuget eu acum este bun ? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna ? N-ajunge atat ! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea. Nu vezi ce spune in Psaltire ? Doamne ca cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi.

Indata ce ne-am trezit, simtim cu mintea daca se apropie un pacat de minte sau un gand rau; ca orice gand rau este un sarpe ganditor, adica un diavol. Si indata ce l-am simtit ca se apropie, sa ne impotrivim; cu arma bunei voiri ( cu vointa ) ne impotrivim sa nu-l primim, caci avem aceasta putere.

Dar puterea noastra e slaba si taria neputincioasa, cum spune colo la hirotonie. Si atunci ce-i de facut ? Ne trezim, dupa puterea noastra; sa vada Dumnezeu ca vointa noastra se misca spre bine si ne impotrivim pacatului. Si negresit sa tinem legatura cu Domnul, chemandu-L prin rugaciunea ' Doamne Iisuse '.

Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat ! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe ' Doamne Iisuse '

Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe ' Doamne Iisuse ' , nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie : Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar ! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau : Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta.
Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si puterea lui Dumnezeu. Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul : Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui.

Acum mai este si a patra lucrare : Ne trebuie smerenie ! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, sa chemam pe ' Doamne Iisuse ' si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da ! Ca indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri : ' Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine ?' Ca i-a spus oarecand lui Israil : Sa nu iesi la razboi fara Mine ! Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu !

Aceasta indrazneala - sa zicem asa -, sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata din iubirea de sine. Egoismul ! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se naste si mandria si trufia si semetia si celelalte.

Din iubirea de sine se naste, mai intai : mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambiatrea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine. Apoi : inchipuirea de sine, simtirea de sine ' ca sunt ceva !'; ingamfarea de sine, cinstea de sine, increderea in sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine si, daca vreti sa va talcuiesc, acestea au o multime de ramificatii.

Apoi vine moartea mintii si omorarea sufletului, mai inainte de moartea trupului - adica nesimitirea inimii -, dupa care a plans Sfantul Simeon Noul Teolog toata viata, precum am gasit-o la ' Scara '. Nesimtirea, nu numai ca omoara sufletul, ci omoara mai intai partea privitoare, adica pe minte; nesimtirea este moartea mintii si omorarea sufletului mai inainte de moartea trupului.

Daca i-ai omorat ochiul, ai intunecat trupul. Asa si sufletul, prin minte moare; si de aici inainte diavolul a pus stapanire peste toate puterile sufletului. Aceasta se intampla cand omul are incredere in sine si in puterea lui de trezvie si zice : ' A! Eu sunt un om intelept. ce sa ma mai rog, ce sa mai stau in genunchi, ce sa mai chem pe Iisus, doar eu stiu sa ma pazesc de pacat ! Pai, eu nu stiu ca-i pacat ?'

Cand vede Dumnezeu in sufletul nostru aceasta incredere si rezemare pe sine si cutezanta de sine, ne lasa in mana diavolilor. Atunci ispita ne arata cat putem, fara darul lui Dumnezeu si fara mila Lui. De aceea, sufletul nostru in toata clipa greseste lui Dumnezeu. Sa aveti convingerea aceasta, ca nu exista clipa cand nu maniem pe Dumnezeu. Si pentru ca nu este clipa cand nu maniem pe Dumnezeu, nu este clipa cand nu avem nevoie de ajutorul Lui.

Sufletul, negresit, indata ce greseste cu mintea si cu orice pornire spre pacat, trebuie sa alerge cu umilinte la ajutorul lui Dumnezeu, sa ceara mila, iertare si ajutor impotriva ispitei. Ca, daca cuteaza pe desteptaciunea lui, zicand : ' A! eu stiu multe, eu pot multe !', auzi ce spune Scriptura la Solomon : Cela ce se increde in sine, va cadea, cadere jalnica. Pentru ce ? Te-ai increzut in sine; nu mai ai nevoie de Dumnezeu ! ' Pot si eu ceva !' Si atunci Dumnezeu iti arata ce poti ! Ca fara de El nu putem nimic. Si la trezvia atentiei este mare nevoie sa simtim in jurul nostru ajutorul lui Dumnezeu, de care avem nevoie in fiecare clipa.

In Sfanta Scriptura se spune asa : Fata Babilonului, ticaloasa - si Duhul Sfant spune mai departe, cand cantam ' La raul Babilonului ' -, fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra ( Ps. 136, 8-9 ). Iata pe cine fericeste Duhul Sfant ! Pe cela ce ia fiii fetei Babilonului si-i tranteste de piatra.

Talcuirea Sfintilor Parinti din Filocalie este asa : Fata Babilonului este mintea noastra. Cuvantul ' Babilon ' inseamna ' amestecare '. Fiindca mintea noastra pururea este amestecata cu ganduri bune si rele, o numeste ' fata Babilonului ', nascuta din amestecare, combinata cu amestecarea. Iar fiii fetei Babilonului sunt gandurile mintii, care le naste ea.

Si cine-i fericit ? Acela care-i treaz cu mintea si, cum vede ca s-a nascut din minte un copil - un gand rau -, il da de piatra Hristos. Cum ti-a venit un gand rau in mite - intelegi ? -, ia-l de picioare si da-l de piatra : ' Doamne Iisuse '. Vine un gand de curvie : ' Doamne Iisuse ', da-l de piatra ! Vine un gand de manie, da-l de piatra Hristos ! Vine un gand de trufie : ' Doamne Iisuse '. Vine un gand de viclenie : ' Doamne Iisuse '. Vine un gand de zavistie : ' Doamne Iisuse '.

Tranteste-i de piatra pe pruncii acestia ai ' fetei Babilonului ' - adica cugetele rele ale mintii -, de cand sunt prunci. Adica, ucide patimile in tine, cat sunt mici, ca pe urma este mult mai greu !

Pe acesti prunci ai fetei Babilonului ii omoara darul si puterea lui Hristos ! Hristos S-a numit in Sfanta Scriptura de trei ori piatra : Piatra cea din capul unghiului, pa Care n-au bagat-o in seama ziditorii; Piatra cea nefacuta de mana, Care se taie din munte, despre care se spune la Daniil; si Piatra, stanca din care a iesit apa, cand a fost lovita de Moise, simbolizand coasta lui Hristos din care a iesit apa si sange.

In Hronograful evreiesc am citit viata lui Moise, tradusa de Isaia Racaciune, un mare rabin care a trait in secolul trecut. A murit de mult ! Si la dansii se scrie, macar ca ar trebui sa se treaca si in traditia ortodoxa, ca o teologumena; stiti, nu ca o dogma ! Ca Moise cand a lovit stanca la Rafidim - am fost acolo la Sinai si am baut apa -, intai a iesit sange, fiindca a lovit-o cu indoiala.

Pentru indoiala pe care a avut-o Moise atunci, l-a mustrat Dumnezeu si nu a murit in pamantul fagaduintei. El nu a zis : ' Asculta, Israele, din piatra aceasta ai sa bei apa !', ci a zis astfel : Au doar din piatra aceasta am sa va scot apa ? Dumnezeu i-a spus imediat : ' Moise, de ce nu M-ai preaslavit inaintea fiilor lui Dumnezeu ? - Au doar din piatra asta ? ' ' De ce n-a zis : din piatra asta Dumnezeu va va adapa pe voi ?'

Apoi Moise, fiind certat de Domnul, a lovit a doua oara, zicand : ' Asculta, Israele ! Din piatra asta !' A lovit si a iesit apa.

Dar este si-o taina mare aceasta, ca intai a iesit sange si apoi apa. Caci si din coasta lui Hristos a iesit intai sange si apoi apa. Iata cum a inchipuit stanca Rafidim, coasta lui Hristos.

Acum sa revenim la trezvie, ca sa nu ne pierdem in discutie, ca cuvantul nostru trebuie sa traga catre mijloc. Noi, daca ne incredem in sine si in puterea noastra de virtute, de intelegere si de filosofie, mai intai mireasma Sfantului Duh nu mai este cu noi.

Indata ce Duhul Sfant simte o mica licarire a mandriei, se fereste si-l lasa pe om in propriile sale puteri. Si atunci vedem ca am ajuns la cadere. Ori cu mintea, ori cu cuvantul, ori cu lucrul, ori - Doamne fereste -, cadere care ne desparte prea tare de Dumnezeu. Iar cine are lucrarea trezviei, trebuie sa fie treaz si in privinta asta. Nu-mi incape mie in putere sa ma trezesc, ca sa ma lupt cu pacatul. Ma trezesc, dar il chem pe ' Doamne Iisuse ! '

Legea soborniceasca a Bisericii aceasta este : sa ma trezesc, sa ma impotrivesc, sa chem pe ' Doamne Iisuse '. Asta este lucrarea trezviei atentiei. Ca ' fata Babilonului ' - adica mintea noastra, de care am amintit mai inainte -, naste mereu prunci. Si naste prunci rai - gandurile rele ! Noi sa-i luam, sa-i trantim de piatra Hristos si sa-i sfaramam !
Duhul Sfant atunci ne fericeste : Fericit este care va apuca si va lovi pruncii tai de piatra. In momentul cand un gand rau l-am lovit de piatra Hristos, am ucis un prunc al fetei Babilonului. Ne fericeste pentru aceasta Duhul Sfant, ca nu am nadajduit sa-l ucidem noi, ci l-am dat de piatra Hristos.

Ati auzit ca spune in Scriptura asa : In dimineti am ucis pe toti pacatosii pamantului, ca sa pierd din cetatea Domnului pe toti cei ce lucreaza faradelegea ! Ai auzit cand trebuie ucisi pacatosii - adica gandurile rele ? In dimineti ! Gandurile pacatoase rasar din minte, ca mai inainte pruncii fetei babilonului, care se nasc dintr-insa. Si nu arata Scriptura sa-i ucidem cand ar fi pe la amiaza sau seara. Ci, cand au rasarit, in dimineti ucide pe pacatosii pamantului !

Gandurile pacatoase, cum au rasarit in minte si imaginatie, trebuie ucise prin rugaciunea lui Iisus, ca sa pierzi din cetatea Domnului - cetatea este sufletul - pe toti cei ce lucreaza faradelegea.

Daca am ucis pe pacatosii pamantului, adica gandurile pacatoase, cand rasar din minte, am pierdut din cetatea Domnului, pe toti cei ce lucreaza faradelegea. Ca doar prin gandurile patimase vin faptele patimase. Ce zice dumnezeiescul Parinte Maxim : Stapaneste-ti gandurile, o, monahule ! Ca daca nu-ti vei stapani gandurile, indata vei ajunge sa nu poti stapani lucrurile !

Tot pacatul de la ganduri vine. Si atunci, daca ucidem pe pacatosii din cetatea Domnului in dimineti, am curatit cetatea, care este sufletul nostru.

Sfantul Diadoh al Foticeii zice asa : ' Mintea cea iubitoare de Hristos, primele rasariri ale pacatului nu le primeste '. Cine iubeste pe Dumnezeu, cum se atinge de mintea lui un gand patimas, zice : ' Doamne Iisuse '. Cheama pe Mantuitorul ! Pentru ca, daca nu L-ar chema, sta de vorba cu gandul cel patimas, se indulceste cu el si, dupa ce s-a saturat de indulcire, isi aduce aminte : ' Mai, dar gandurile acestea sunt pacatoase, trebuie sa zic ' Doamne Iisuse ', ca uite, m-au scos din asezarea cea buna si m-au aruncat in ganduri spurcate '.

Dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul zice asa : Cand stai la rugaciune si primesti ganduri spurcate, esti asemenea unei mirese care curveste de fata cu mirele sau. S-a logodit cu mirele si pe urma, poftim ! Sta si se impreuna cu altul de fata cu mirele. Cat de urata este mireasa aceasta mirelui sau, cand vede ca ea il tradeaza chiar in fata lui.

Iar Dumnezeu, care vede toate, vede ca noi in vremea rugaciunii primim ganduri spurcate si sufletul nostru, in loc sa se impreune prin rugaciune cu Hristos, se impreuna cu diavolii si curveste in fata Lui. Si atunci Pavel ne spune : V-am logodit pe voi mireasa unui mire fara de moarte; si tare mi-e frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre, precum a Evei de satana in rai . Clar ! Daca ne-am impreunat cu pacatul in fata lui Dumnezeu, cu diavolii ne-am impreunat, nu cu Hristos ! Si atunci Mirele Hristos zice : ' Iata, mireasa Mea - sufletul nostru -, s-a impreunat cu diavolii si i se pare ca se roaga Mie ! Sta la rugaciune si curveste cu diavolii !' Ca tot gandul patimas, daca-l primim, suntem amestecati cu diavolul acelei patimi si ne duce in gheena.

Zice si Sfantul Isihie : In vremea rugaciunii, se incaiera la lupta trei minti : mintea Sfintelor Puteri, mintea draceasca si mintea omului. Mintea omului sta in mijloc si el are atata putere de stapanire de sine incat, toate puterile intunericului daca ar veni, nu pot sa-l clatine.

De aceea a zis Scriptura : Dumnezeu l-a zidit pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Iar in ziua judecatii ne va cere socotela. Noi vom zice : ' N-am pututu, Doamne !' ' N-ai vrut ! Eu te-am inzestrat cu putere '. Ca nici ingerii nu-l silesc pe om la fapta buna si nici diavolii nu-l pot sili la cele rele. Atata putere a luat satana in rai, cand a inselat pe Eva, sa clatine putin puterea cugetatoare a omului; adica sa-l imboldeasca prin gand sa faca raul, dar sa nu-l sileasca.

Poate vom zice in ziua judecatii : ' Doamne, diavolul m-a dus la femeia cutare !' Diavolul poate sa zica atunci : ' Doamne, sa-mi aduca martori ! Cine m-a vazut ca-l duceam de mana pe om ? ' ' M-a dus diavolul la crasma ' zice altul. Atunci diavolul raspunde : Doamne, sa-mi arate martori !'; a vazut cineva vreun diavol ducand pe om la crasma ? ' Doamne, m-a dus diavolul in cutare loc '. Iar diavolul ii poate zice : ' Doamne, el a fost prost si a fost iubitor de sine, iubindu-si fiinta lui si s-a lasat biruit de patimi. Eu i-am dat in gand si el s-a dus. Si Sfintele Puteri i-au dat in gand sa faca bine si nu a ascultat '.

Deci, mintea omului sta intre Sfintele Puteri si cetele diavolesti. Si indata ce el simte ca-l ispitesc diavolii din stanga, alearga la Iisus prin rugaciune si atunci se bucura Sfintele Puteri si biruinta-i de partea noastra. Iar daca vom sta de vorba cu gandurile si ne indulcim de ele, tot timpul stam de vorba cu diavolul. De aceea in Pateric nici nu se mai spune patima, ci : ' Cutare s-a luptat cu diavolul curviei, sau cu diavolul maniei, sau cu diavolul leneviei ', ca tot pacatul este un diavol rau.

Sfantul Ioan Gura de Aur zice : Mare pofta, mare diavol este pacatul. Si Sfantul Efrem spune : cate pacate are omul in minte, atatia diavoli are intr-insul. Iar Sfantul Marcu Ascetul : ' Foarte se silesc diavolii sa ne invete sa nu credem ca avem diavoli in noi ', dar zice : Cate patimi avem, atatia diavoli avem !

Fiecare patima este un diavol rau. Adica : mandria, semetia, slava desarta, fatarnicia, trufia, viclenia, zavistia, pizma, invidia, ravna cea rea, mania, iutimea, nerabdarea, nerecunostinta, cartirea, rapirea, nemultumirea fata de binefacerile lui Dumnezeu sau ale aproapelui, tinerea de minte a raului, vorbirea de rau, clevetirea, minciuna, gluma, rasul.

Sau mai departe : iubirea de aratare, dorinta de razbunare, slava desarta, laudarosenia, iubirea de sine cu tot alaiul ei, si pot sa spun ceasuri intregi si nu termin nici ceea ce mai tin minte din multimea pacatelor intunericului.
Si iata, atatia diavoli avem in noi ! Cineva poate zice : ' A! Dar nu sunt asa pacatos ! Sunt de atatia ani in manastire, cu muieri n-am trait, nici n-am stiut ce-i femeia '. Si noi suntem preacurvari in toata clipa, caci cu gandul si imaginatia gresim ziua si noaptea !

Pentru ce zice dumnezeiescul Parinte Efrem Sirul : Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi mici ! Nu-s mici ! Hristos, intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu, ne-a aratat si a socotit preacurvie intru pofta de femeie si ucidere intru ura de frate. Si acelea se fac cu gandul. Iata, ma fac ucigas si preacurvar in toata ziua. Si apoi, cata pocainta imi trebuie ?

Legea Darului sau a Harului, cand a venit, a scos pacatul din radacina, nu a venit sa coseasca pacatul pe deasupra, cum da cu coasa si radacina ramane.

Asa a fost Legea Veche : sa nu furi, sa nu preacurvesti, sa nu ucizi, sa nu fii marturie mincinoasa Legea veche oprea pacatul din lucrare, cum vorbeam ieri despre cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc.

Legea Harului cand vine, scoate pacatul din radacina, ca pofta-i radacina pacatului. Sa nu poftesti femeia aproapelui , cum spune porunca a zecea, ca esti preacurvar. Si atunci smulgi pacatul din radacina ! Ca de la pofta vine pacatul. Scoate buruiana de unde porneste ea !

Si cu cat Legea Harului este mai desavarsita, cu atat trezvia atentiei trebuie sa dea seama omului sa-si pazeasca mintea. Ca omului i se pare ca este curat, daca n-a facut pacatul cu lucrul. Cea mai mare inselare este asta ! Ca tocmai atunci suntem in cel mai greu pacat, adica in nesimtire, dupa Sfantul Maxim.

Cand nu avem simtirea pacatului, suntem in cel mai greu pacat; ca atunci mintea noastra-i oarba, iar nesimtirea este moartea mintii. mintea nu simte pacatul si omorarea sufletului, mai inainte de moartae trupului. Si nesimtirea se naste si ea tot din iubirea de sine. N-am avut timp sa va spun si toate fiicele ei, asa cat le mai tin minte.
Nu este clipa si nu este vreme in care nu ma aflu maniind pe Dumnezeu; sa avem increderea aceasta si sa stim, si chiar de n-am simtit si n-am ajuns la convingere, sa ajungem de-acum. Asa trebuie marturisit. Pentru ca am ajuns la convingerea asta, cu zeci de ani in urma, ca nu exista clipa si mai putin decat aceasta, cand nu ne aflam maniind pe Dumnezeu.

Aceasta stii cand o simti ? cand ajunge omul in treptele cele mai inalte ale rugaciunii inimii si cand vine Duhul Sfant in inima omului, cu Darul lui Hristos, atunci abia vede el despre milioanele de neputinte, care-l robesc simtitor si ganditor.
Vezi in camera asta, ce curat este ? Nu-i praf, nu-s gunoaie. Daca o raza a soarelui ar intra aici si noi am sta deoparte, am vedea milioane de microbi ce se invart si cat praf este. ' Ia uita-te, ce era in camera asta !' Dar pana ce n-a intrat raza soarelui, nu vedeam. Dar daca am avea niste aparate speciale care maresc, ele ar face si mai mari corpurile acelea pe care le vedem cu ochiul liber. Asa este si cu sufletul nostru.

Deci, in timpul rugaciunii celei curate, cand se scalda inima noastra in lacrimi si fierbe in clocotol plansului, dupa ce au trecut momentele acelea, atunci o sa vezi cate milioane de neputinte zac in mintea si in inima noastar. Si acestea nu le simtim. Petrecem in nesimtire, in somn, in raspandire, in invartosare, in impietrire. Ni se pare ca noi ' Slava Domnului, n-am facut cutare pacat !' Dar noi le avem pe toate si suntem izvorul a tot pacatul si a toata faradelegea, in toata clipa.

De aceea, pentru ca in fiecare clipa gresim, in fiecare clipa este nevoie de trezvie, de paza mintii, de rugaciune, si de umilinta in fata lui Dumnezeu. Asta este ce spune marele prooroc David : Ca faradelegea mea eo o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.

Uite un alt caz. Ti se intampla uneori ca stii ca esti pacatos si vrei sa te rogi, dar nu ai stare de umilinta, adica simti o invartosare a inimii. Ce trebuie sa facem atunci ? Aceasta invartosare a inimii in timpul rugaciunii se cheama raceala, seceta sau uscaciune.

Si asta este obisnuita la Sfintii Parinti. Eu deja cand ma marturisesc, zic : ' Parinte, rugaciunea am facut-o cu mintea imbrobodita, plina de uitare, plina de raspandire, cu seceta, cu uscaciune, cu raceala, cu parasirea darului ' Raceala vine mai totdeauna din uitare. Pricina racelii sufletului - ca eu pacatosul sufar in toata clipa de ea -, este uitarea. Dar uitarea ce este, dupa Sfintii Parinti ? Este primul pacat din partea rationala a sufletului '.

Sufletul se imparte in trei parti : partea rationala, cea manioasa si cea poftitoare, dupa Sfantul Grigore de Nissa. Asa le randuieste in Pidalion. El canoniseste exact pacatul dupa cele trei parti ale sufletului. Vezi in canoanele lui din Pidalion. Din partea rationala primul pacat este uitarea. Apoi nestiinta, nedreapta socoteala, nechibzuinta, nemultumirea pentru binefacerile lui Dumnezeu si ale aproapelui, nediscernamantul, credinta stramba, hula, nebunia, eresul si celelalte. Dar, primul pas spre raceala, este uitarea.

Cand uitam binefacerile lui Dumnezeu, cand uitam ca Dumnezeu este de fata, cand uitam prezenta lui Dumnezeu, cadem in asa numita ' acedie '. Acedia este moleseala sufletului si a mintii. Acedia o mai numesc unii din Sfintii Parinti caracatita sufletului. Cand s-a lancezit omul si cand zace in acedie, in moleseala, atunci vin toate patimile si rautatile in sufletul lui.

Asa o numeste si pe imaginatie. Aristotel o numea simtire de obste in filosofia lui. Pentru ca imaginatia nu prinde numai un pacat si nu da razboi sufletului numai cu unul. Ai citit Paza celor cinci simtiri scrisa de Nicodim Aghioritul ?
Ei, cate sunt de vorbit. Vezi cum se leaga una de alta, vorbind ? De cinci ori am citit-o in viata, la liniste. Strasnica si sfatuitoare carte. Si cand o termini, autorul ei zice : Aceasta puturoasa carte ce am scris. Ai vazut cata smerenie ? ' Tu te-ai facut ca un amnar si eu ca o cremene. Ai lovit o data si de doua ori, intr-o inima a mea ca de cremene si au izvorat aceste putine scantei '. Cartea aceea toata are mare intelepciune !

Ai vazut ce spune acolo ? Ne arata cum sa mergem pe drumul acesta. Din cauza ca mintea acazut in raceala, datorita uitarii, dupa ce-am uitat noi frica lui Dumnezeu, incepe omul sa-si permita orice. Si prima data, Cand omul a uitat de frica lui Dumnezeu incepe sa-i aduca diavolul tot felul de ganduri prin imaginatie.

Imaginatia, dupa Sfantul Vasile cel Mare, este pod al diavolilor, prin care intra in sufletul omului. De aceea trebuie o mare atentie la rugaciune sa nu ne inchipuim nimic, caci prima vama pe care o intalneste mintea inspre inima este imaginatia. Nici o fapta rea, nici un diavol, nici o patima nu trece de la minte la simtire decat prin imaginatie. Ca nu poti sa faci pacatul, pana nu ti-l inchipui. N-ai vazut cand te lupti cu mintea ? Ori apare chipul aceluia care te-a suparat si asupra caruia ai fost pornit. Parca ti-l aduce aminte si parca te-ai razbuna. ' Ei, daca ar fi aicea ! Ce i-as drege, ce i-as face !' Si aceia sunt diavoli. Dar prin imaginatie iti dau razboi. ' Mai, dar mi-a zis, si am sa-i zic !'

Diavolii iau fata aceluia care te-a suparat si o aduce in suflet prin imaginatie si ti-o arata : ' Uite, acesta ti-a zis si acesta te uraste !' Apoi vin si minciunile mintii, cu presupuneri ca acela te uraste, si acela zice asa si acela, cutare.
Un duhovnic mare spunea : ' Nu le crede, parinte, ca-s minciunile mintii, si ai sa vezi mai tarziu ca niciuna din cate ti-a spus mintea nu-i adevarata '. Astea-s minciunile mintii, pe care le baga diavolii in vremea ispitei, prin imaginatie in suflet sa-l darame. Sunt prepusuri, pareri gresite. Prepusuri ca cutare iti zice, ca cutare are ciuda si cutare altceva. Si niciuna nu-i asa.

Demonii, cand vad ca tulbura pe om banuielile acelea, bat razboi si cu acestea. Ca zice in Psaltire : Multi sunt acei care bat razboi cu noi de la inaltime. Deci, lupta noastra nu-i impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva duhurilor rautatii, domnii puterii vazduhului,a duhurilor rautatii raspandite in aer. Iata, ca cu capeteniile vazduhului se lupta biata minte !

Ce se intampla ? Un pacat intai l-ai gandit. Daca s-a invoit mintea la gandire, trece la cugetare. Trece la alegere. Imediat il baga diavolul in imaginatie. Ti-aduce aminte N-am vorbit noi despre ispitirea din opt parti ? Ca sa vezi si acolo cata filosofie este la Sfintii Parinti ! Dupa ce te-ai bagat in imaginatie, ti-a bagat idolul si te-a lovit in minte. Gata ! Auzi ce spune : Cand vei vedea uraciunea pustiirii satnd in locul cel sfant, cel ce aude sa inteleaga !

Sfantul Maxim spune : Uraciunea pustiirii in locul cel sfant este pacatul inchipuit in imaginatie. Ca locul cel sfant este inima, pentru ca noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in inima noastra. Diavolul, daca a reusit sa bage idolul prin imaginatie in minte, de aici il baga in inima ! Apoi, in inima si in mintea ta, numai fata aceea o ai, ori care te-a suparat, ori care o iubesti cu patima ! Dupa ce ti-a bagat idolul, iti dai seama : ' Da ! Eram treaz mai inainte de prima momeala ' - ca aicea trebuie sa vorbim de cele douasprezece trepte ale pacatului. ' Daca eram treaz la prima momeala, imediat ziceam : ' Doamne Iisuse ' si cu trezvia atentiei idolul nu intra '.

Daca n-am fost atent, a intrat idolul : cutare fata, cutare femeie cu care ne0am intalnit, sau bani sau slava, ori de ce nuanta ar veni. L-a bagat in inima prin inchipuire. Acesta-i idolul, asta-i ' uraciunea pustiirii in locul cel sfant '. Si daca era trezvia atentiei, nu intra. Il dadea jos de la inceput. A venit ? ' Doamne Iisuse !' Il izbesti de piatra Hristos. Si stii ce se obisnuieste mintea cu acest nevazut razboi ? Precum scrie in ' Razboiul nevazut '.

Ai vazut ca mintea acelui ce este treaz, care are trezvia atentiei, nu numai ca nu se teme de navalirile astea. Stii ce face ? Anume le cheama. Le da drumul oleaca, apoi cu rugaciunea il cheama pe ' Doamne Iisuse ' in ajutor. Precum face pisica cu soarecul. Il prinde si apoi ii da drumul, si asa se joaca cu el. Dar aceasta lucrare este pentru cei sporiti.

Asa face mintea trezvitorului cu pacatul. Ii da drumul sa intre oleaca inauntru; si numai ce-l vede ca treec in imaginatie si incepe a-i tulbura firea. ' A! Mi-ai venit ? ' Doamne Iisuse ' Si-l mai cheama odata la lupta : ' Mai vina, mai, si mai intra !' Si el mai vine. Si iar il izbeste de piatra cu ' Doamne Iisuse '.

Stii ce zice apoi diavolul ? ' Aista nu-i prost ! Ma cheama intai si-mi da drumul si apoi ma arde cu Hristos. Stai, ca acum ii treaz cu mintea. Vin mai tarziu, cand il stapaneste uitarea '. Si cand il mai cheama, nu mai vine. Nu uita el sa ne ispiteasca. ' Acum nu vin, ca-i treaz cu mintea si ma arde cu ' Doamne Iisuse '. Da-i pace. Cand va dormita el cu mintea si n-o sa fie stapan pe simturi, atunci vin ! Cand este raspandit cu mintea, atunci ii dau razboi. Acum cand este treaz, n-am nevoie sa ma lupt cu el. Ca acum stii ce face ? Cheama numele Domnului si ma arde !'

Asa face trezvitorul, precum face mata cu soarecele. Ii da drumul si iar il prinde. Ferice de cel ce are trezvia mintii ! De aceea a zis dumnezeiescul Pimen cel Mare in Pateric : Nu avem nevoie pentru a ne mantui, decat de minte treaza. Clar ! Atata. Cu mintea treaza si cu lucrarea asta a trezviei atentiei ne putem mantui cel mai usor.

Pe aceasta o numeste Sfaantul Isihie din Sinai : ' Lucrare preacuprinzatoare de toata fapta buna si de toata virtutea ' - cititi in Filocalie, ca de acolo vorbim si din Pateric. Primul pacat care se naste din partea rationala a sufletului este uitarea. Din uitare se nasteraceala sufletului. Zice Marcu Ascetul ca trei sunt uriasii care ucid sufletul : uitarea, nestiinta si trandavia.

Vezi ? S-ar putea ca unul sa fie treaz cu mintea, dar sa fie orbit de nestiinta. Si iarasi n-are trezvia atentiei nici acesta. Auzi, ca nestiinta este orbirea sufletului. Sfantul Maxim zice : Viata mintii este lumina cunostintei, iar nestiinta este orbirea sufletului. Si atunci se poate orbi unul nu numai de uitare, ci si din nestiinta. Si daca a spus si de trandavie, dar ai auzit pe cine a pus intai ? Tot pe uitare. Ca si nestiinta si trandavia vin dupa uitare.

Sfantul Grigore de Nissa clasifica in Pidalion toate pacatele, dupa cele trei parti ale sufletului si primul pacat care vine din partea rationala, este uitarea. Si cauza racelii noastre in cele duhovnicesti, chiar in vremea rugaciunii, tot de la uitare porneste.

Iar cine are trezvia atentiei, inainte de a veni uitarea, o simte. Pentru ce ? Trezvia se naste din frica de Dumnezeu. Si frica lui Dumnezeu din credinta in Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul zice : Cine crede, se teme si cine se teme, se trezeste ! Uite, a venit un gand ! Deacum trebuie sa discern : ori ii rau, ori ii bun ! Ce-i de facut ? Si cine se trezeste, imediat trevbuie sa-L cheme pe ' Doamne Iisuse ', caci trezvia atentiei sta in trei lucruri : in a ne trezi cu mintea, a ne impotrivi pacatului de cand este in minte si a chema pe ' Doamne Iisuse '. Trezvia noastra n-are nici o putere fara Iisus.

Dar uitarea este primul pas spre raceala, cum arata dumnzeiestii Parinti. Iar daca noi luptam impotriva uitarii, mintea intotdeauna ii treaza si scapa de celelalte lupte in celelalte trepte ale pacatului. Ai vazut cum s-a numit satana la Iov in Scriptura ? Furnico-leu. Frumos comentariu face la aceasta Nil Ascetul, iar mai tarziu Nicodim Aghioritul o pune in paza celor cinci simtiri.

De ce s-a numit satana si pacatul furnico-leu ? Iov zicea : ' Furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare !' Dar, la cine ? La Iov n-avea de mancare, nu la mine pacatosul ! Eu il hranesc toata ziua si-l fac leu. Ca de ce Iov nu-l hranea pe furnico-le ? Auzi ce spune Scriptura ? Acest om aducea in fiecare seara cate un bou jertfa pentru copiii sai; ' Doamne, nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit cu gandul lui Dumnezeu !' Care tata si mama de azi, mai au grija ce gresesc copiii lor cu gandul lui Dumnezeu ?

Nu l-a numit degeba Dumnezeu pe Iov, drept si temator ! Aducea un bou jertfa in fiecare seara, nu pentru pacatele lui, ci pentru ale copiilor lui. Ca el a spus ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare, adica el nici in gand nu hranea pacatul. Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur : ' N-ar fi pierit copiii lui asa, daca nu i-ar fi gasit la masa si la betii. Ca ei erau la praznic la fratele mai mare si petreceau. De aceea a putut satana sa darame casa. Daca ii gasea in rugaciune nu se putea intampla asa '. Dar aceasta a lasat-o ca pilda Dumnezeu.

Dar acest Iov, care era atat de tare treaz cu mintea inaintea lui Dumnezeu, zice ca furnico-leul a murit de foame ca n-avea de mancare; si Sfintii Parinti fac comentariu mai ales la lucrul acesta : Pacatul cand vine in mintea noastra, este mic ca o furnica. Ca prima traepta a pacatului este a face fapta buna cu scop rau. Pentru ca fapta buna facuta cu scop rau n-are plata, ci ea trece de partea scopului si se pierde. Sufletul si viata faptei bune este scopul. De aceea a zis dumnezeiescul parinte Maxim : Este feciorie si milostenie si priveghere si post si osteneala, care sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu, ca nu cu scop adevarat se fac acestea !
Daca fapta buna este facuta cu scop rau ea trece de partea scopului si se face una cu el. Scopul este sufletul si mireasa faptei bune.

Noi, daca ne-am trezit cu mintea, atunci cand facem o fapta buna, trebuie sa vedem daca-i cu scopul de a placea lui Dumnezeu, de a ma mantui, sau daca nu cumva mintea mea priveste in alta parte. Dumnezeiescul parinte Efrem zice : Cand mintea va parasi scopul blagocestiei, adica al evlaviei, toate faptele bune nu mai folosesc.

Ca scopul este ori a iubirii de slava, ori a iubirii de treapta, ori a iubirii de castig, cum zice dumnezeiescul Ioan Scararul. Auzi ce zice el, aratand aici cat este de rea chiar si lepadarea de lume cu scop rau : ' Cela ce pentru iubirea de castig a facut lepadarea de lume, este ca piatar de moara, care intru aceleasi se invarteste ' vorbind despre cele trei feluri de lepadari de lume. Cum ?

El, se leapada de lume ca sa vina in manastire, si nu vine pentru a-si plange pacatele si pentru dragostea lui Dumnezeu, ci pentru altceva. Scopul lui este sa castige bani, cinste, dregatorii si slava de la oameni. Acasa alerga dupa treaba, ca sa castige parale, sa faca casa mare, sa cumpere gradini, sa faca avere; vine in manastire si se invarteste tot in acelea. Lucreaza sa castige ceva, sa faca, sa tot aiba ceva. Acesta-i scopul lui cu care a venit la manastire. Si acesta n-a venit cu scopul mantuirii, ci a venit aici ca sa se imbogateasca.

Al doilea scop. Vine la manastire si isi zice : ' Mai, poate ma fac diacon, poate preot, poate voi fi staret, poate econom; m-oi face eu ceva '. Atunci mintea lui priveste spre iubirea de treapta; si auzi ce-i spune la acesta dumnezeiescul Ioan Scararul : ' Cela ce pentru iubirea de treapta pe lepadarea de lume o a facut, ca tamaia este, care la inceput miroase si pe urma scoate fum '.

Vine in manastire smerit, ascultator de toti, rabda de la unul, rabda de la altul, face ascultare cu dragoste, privegheaza, se roaga, se arata ca-i credincios in toate. Dar, ce zice ? ' Mai incolo trebuie sa ma faca diacon, preot, cutare !' Si daca nu ajunge tinta carierei, unde privea mintea lui, incepe a scoate fum. ' Asa ! Pe acela, care a venit de ieri in manastire, l-a facut, si aceluia i-a dat dregatorie si eu n-am fost facut ?' Si cel ce mirosea la inceput ca tamaia, a inceput a scoate fum, a inceput a carti.

Eheei ! Dai de Sfantul Ioan Scararul ! Acolo la Sinai ii zice Sfantul Ioan Sinaitul. Noi ii zicem ' Scararul ' dupa cartea lui numita Scara. Ce zice ? ' Cela ce pentru iubirea de Dumnezeu lepadarea de lume o a facut - adica din Dragostea lui Dumnezeu -, adauga dor peste dor si foc peste foc, aprinzandu-se de dragostea lui Dumnezeu, slujind cu frica Lui si cu cutremur '. Acela iubeste pe Dumnezeu pana in sfarsit ! Si iata mintea noastra la trezvia atentiei, nu trebuie sa priveasca numai asupra gandurilor care vin, ci si asupra scopurilor cu care ne nevoim si urmam lui Dumnezeu.

S-ar putea sa ne nevoim si sa ramanem cu mainile goale la urma, daca scopul este altul. Deci, scopul faptelor bune totdeauna sa fie spre slava lui Dumnezeu. De aceea ne invata si marele Apostol : Sau de mancati, sau de beti, sau altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui Dumnezeu. Deci, daca omul este treaz cu mintea, ucide pacatul de cand ii furnica !

V-am vorbit mai inainte de fata Babilonului si de pacatosii pamantului si acum va aduc aminte. Daca ne-ar ajuta Preasfantul Dumnezeu sa fim treji cu mintea si sa ucidem pacatul de cand e furnica; ca apoi, pe treptele celelalte, se face leu si nu-l mai putem birui !

Prima treapta a pacatului este sa faci fapta buna cu scop rau. A doua, sa nu faci fapta buna desavarsit, intreaga. Un exemplu : faci milostenie, dar o faci din furat ! Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur : Cel ce aduce jertfa din osteneala straina lui Dumnezeu, asa-i ca si cel ce aduce caine imputit. Deci, iata ca nu-i cum trebuie !
A treia treapta a pacatului este momeala. Se apropie de mine un gand, dar nu cu patima. Femeie, sa zicem; slava, bani. Sa luam de pilda numai aceste trei. Dar nu-i nimica rau; ca Dumnezeu le-a facut la inceput bune toate; si femeie si bani si slava.

La ban; cuvantul ban nu te vatama cu nimic. Este numai o bucata de fier sau o zgura a pamantului facuta acolo rotunda, daca-l numim asa simplu. Dar langa ban apare patima : ' daca vei avea tu mai multi bani ! Daca vei avea o punga ! Faci o ladita pe urma ! Si daca vei mai ascunde din ei !' Ai vazut cum se lipeste ispita langa gandul simplu ? Indata se complica cu patima.

Zic femeie ! Nimic nu ma vatama. Ca nu este cuvantul in mintea mea cu patima. Dar langa femeie mi-aduce diavolul ispite in gand : ' Mai, dar daca ar fi frumoasa; daca ai vazut-o pe cutare, si daca ar fi prietena cu tine si daca ar fi langa tine cand te lupta patima, si daca ai pacatui cu dansa !' Ai vazut unde te duce imaginatia ? Indata cuvantul femeie s-a complicat cu patima, cu momeala pacatului.

La fel, sa zicem slava. ' Cela ce Ma slaveste pe Mine, il voi slavi '. Este slava buna ! Nu-i nimica cuvantul slava. Dar, ' daca m-ar lauda, daca as fi asa, daac as face asa, daca as ajunuge asa, daca as fi eu asa !' Iata deci, unde te duce slava !

Atunci cuvantul ' slava ' se complica cu patima. Si auzi ce zic dumnezeiestii Parinti : ' Precum iedera si hameiul se agata de orice planta care-i mai aproape, asa si langa gandul simplu al lucrului, se agata patima. Si tocmai asta e lupta omului trezvitor - ca despre trezvia atentiei vorbim aici ! Aceasta este cea mai stravezie ( patrunzatoare ) lupta a crestinului si monahului.

Toti ne luptam pentru mantuire. Dar trebuie sa despartim gandurile simple ale lucrurilor, de cele complicate cu fapta ! Nu-i pacat sa gandesc la femeie, ca si Evanghelia a spus ca Cel ce priveste la femeie, nu spre a o vedea, ci spre a o pofti, preacurveste cu dansa in inima sa. Indata ce langa femeie a aparut pofta, gata ! Este preacurvie ! Eu, daca am privit-o, dar fara sa cuget cu patima, nu-s preacurvar. Pot sa vad un milion de femei ! Dar daca am poftit una in inima mea, atunci imediat eu sunt preacurvar.

De aceea zice dumnezeiescul Efrem : Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul ca n-ar fi mari ! Daca nu erau mari, nu era nevoie ca dreptul acela, Iov, cu 1850 de ani inainte de Hristos, sa aduca jertfa pentru pacatele cu gandul ale feciorilor sai, si intelepciunea lui Dumnezeu, nu socotea preacurvie, intru pofta de muiere si ucidere, intru ura de frate. Cu gandul, omul este ucigas si preacurvar in toata vremea. De aceea zicea Sfantul Efrem Sirul : ' Nu ma aruncati in negrija !' Un gand venit in minte si omul trece la imaginatie; de la gand incepe tot pacatul.

Toata lupta noastra si a fiecaruia dintre noi, care vrea sa se mantuiasca, este sa desparta gandurile simple ale pacatului de cele complicate cu fapta. Ca nu ne raneste pe noi gandul simplu, ci cel ce ne complica cu patima. Si atunci diavolii, vazand ca am primit gandul patimas, care este momeala gandului simplu, ne duc mai departe pe treapta urmatoare a pacatului.

Treapta a patra a pacatului este consimtirea. A consimtit sufletul nostru sa stea de vorba cu gandul cel simplu ! Sa stea de vorba cu gandul olecuta. ' Mai, cam cum e cu asta ?' Si gata ! Suntem pe treapta a patra a pacatului ! Starea de vorba a sufletului cu pacatul.

In treapta a cincea incepe lupta. ' Nu-i bun gandula sta; vine cu patima la mine !' Si lupta se da pe toate treptele pacatului pana la deznadejde si moarte. Mintea incepe sa lupte. ' Nu-i bun gandul asta ! Mi-a bagat patima in suflet ! Uite, poftesc femeie sau ban sau treapta sau urasc pe fratele '. Sau cine stie de ce nuanta ar fi pacatul, din cele trei parti ale sufletului. Si atunci eu trebuie sa fiu atent, ca vorbim de trezvie. ' Ei, diavole, pana aici ! M-ai adus pana aici !' De-acum, lupta !

Si in lupta asta, v-am spus, trebuie sa chemam pe ' Doamne Iisuse '. Ca auzi ce spune Scriptura ? Sa nu iesi, Israele, fara de Mine la razboi ca vei fi infrant ! Cum ai vazut ca au patit cu amoreii. Si ziceau evreii : Doamne, am cazut ! ' Pai, nu v-am spus Eu sa nu iesiti la razboi fara Mine ?' Asa si noi in lupta cu pacatul, sa chemam in ajutor numele Domnului.

Cat de treaz ai fi cu mintea si cat de mare filosof ai fi, te prapadesc diavolii, daca nu chemi pe ' Doamne Iisuse '. Trezvia atentiei si rugaciunea mintii au legatura, cum are sufletul cu trupul. A ne trezi, a ne impotrivi pacatului si a chema pe ' Doamne Iisuse '. Asta-i filosofia duhovniceasca ! Atata legatura are paza mintii sau trezvia atentiei cu rugaciunea mintii.

In lupta asta cu pacatul, mintea noastra incepe razboiul. La acest razboi se incaiera trei feluri de minti : mintea diavoleasca, mintea ingereasca si mintea omului. Omul ii dator sa se trezeasca si sa cheme pe ' Doamne Iisuse '. Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic ! Si daca in lupta asta crestinul cheama pe Iisus, iese biruitor ! Daca se bizuie pe sine si se leneveste si uita sa cheme numele Domnului, iese pacatul biruitor.
In treapta a sasea vine invoiala. ' Ei ! Si daca m-as invoi oleaca cu gandurile rautatii, ale pacatului ?' Daca esti tare si ai capatat trezvia atentiei, poti sa te invoiesti oleaca, ca sa chemi pacatul la lupta, cum spune in Razboiul nevazut. Faci ca mata cu soarecele. Ii dai drumul si iar il prinzi. Si-l chemi o data si zici : ' Doamne Iisuse ' si l-a batut. Il chemi a doua oara, asa cum spune in Razboiul nevazut : ' Care- treaz cu mintea, cheama pacatul. Il cheama de cateva ori si il ucide. Ca diavolii se tem : ' Mintea asta-i treaza; ma cheama dar ma omoara cu ' Doamne Iisuse '. Si nu mai vine o vreme. Dar mai incolo zice : ' Lasa-l, ca acum este biruit de uitare; acum da-i pace ! Cand va dormita cu mintea, atunci vom veni; nu cand ne cheama el. Acum ne cheama la lupta ca-i cu Iisus si nu se teme. Dar cand va adormi, venim noi !' Ca el nu se osteneste, nu asuda.

Asa spune si in Pateric; dupa cum talharii, cand pandesc casa, daca aud vorbind inauntru, zic : ' Mai, sunt treji. Nu putem intra, ca acum nu putem prada '. Asa este si cu talharii diavoli. Daca vad diavolii ca sufletul este in vorba cu Hristos - adica are rugaciunea launtrica - nu pot intra, ca Hristos este acolo si ii arde ! Iar daca nu se mai aude nici un murmur in inima, nici o vorbire, atunci intra !

deci, in lupta asta, cand sufletul a cedat putin, cade in treapta a sasea a pacatului, invoiala. ' Ma invoiesc. Ei ! Si ce, daca voi sta de vorba cu gandurile curviei, sau ale maniei, sau ale urii, sau ale slavei desarte ?' Si aceasta invoiala vine, dupa cum arata Sfantul Ioan Pustnicul, din iubirea de sine. Ea este maica si radacina invoielii si a tuturor rautatilor ! Ca tot sa-l indulceasca pe hoit, macar cu gandul.

Din iubirea de sine se naste mai intai mila de sine, si apoi crutarea de sine, pentru care l-a numit Mantuitorul pe Petru, satana. Cruta-Te pe Tine, Doamne ! - a zis Petru. Mergi inapoia Mea, satano ! Sa ma crut ? Pentru asta am venit Eu, sa ma jertfesc, nu sa ma crut !

Din crutarea de sine incepe indreptatirea de sine. ' Ei, ce ! Dar, nu pot; dar, sunt neputincios, ca sunt si eu om ! Trebuie sa mai las si eu la cele omenesti !'

Indreptateste-te, omule !

Din indreptatirea de sine, vine multumirea de sine. ' Ii multumesc lui Dumnezeu ca eu, numai la pacatul cu mintea ma invoiesc, dar nu fac chiar pacatul cu lucrul '. Din indreptatirea de sine vine multumirea de sine si apoi nemultumirea.
Ce scop are ? Sfantul Maxim Marturisitorul spune : Sa faca sufletul satul de fapta buna ! Fariseul cel dinlauntrul nostru ce zice ? Ca cel din biserica : Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca nu sunt ca toti oamenii si nici ca acest vames Multumirea de sine, zice : ' Multumesc lui Dumnezeu ca eu ma invoiesc numai cu gandul, dar altii fac pacatul cu lucrul !'

Si ce-i cu asta ?

Ai vazut diavolul cat este de filosof ? Cat este de teolog ? Ca sa te capete pe tine cu multumirea asta, sa zici ca pacatul tau, daca a fost pana la invoiala sau la consimtire, nu-i nimica ! Si la aceasta multumire, daca sufletul ii multumit cu starea lui, iata Evanghelia ce spune : Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate Mereu aceasta sete si foame dupa fapta buna ! Iar multumirea de sine este pacat, o ramura a iubirii de sine, ca-l face pe om satul de fapta buna. Multumescu-Ti Tie, Doamne fariseul din sine ii spune ' Tot ai tu ceva ! Nu esti chiar cel mai rau om !'

Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala : ' Tu ai facut asa si aasa !' Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. ' Mai, eu sunt ceva !' Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuiestye ca el este cineva !

Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. ' Eu ! Ce ? Nu te atinge, ca ma sparg ! Te atingi de mine ?' Din simtirea de sine se naste ingamfarea de sine. Din ingamfarea de sine vine cinstea de sine. ' Mi se cade, ca eu sunt cineva !' Din cinstea de sine se naste increderea in sine, apoi rezemarea pe sine, apoi bizuirea pe sine si apoi vine nesimtirea si impietrirea inimii care este moartea sufletului si, n-am cand a vi le mai spune pe toate.
Iata cum actioneaza iubirea de sine asupra noastra. Si aceasta se intampla tocmai cand mintea doarme si nu are trezvia atentiei. ca atunci cand este treaza, totdeauna zice : ' Doamne Iisuse ', sau cugeta la alte lucruri duhovnicesti. Si atunci se smereste, ca isi cunoaste neputinta sa. Dar, ce se intampla ?

La invoire, mintea noastra s-a invoit cu gandul primit de la diavol, care este acolo. El vede ca, mintea acum ori curveste, ori se razbuna cu ura pe cineva; ori naluceste slava desarta, ori naluceste bani, ori alt pacat. Sufletul, daca s-a invoit, sta de vorba cu orice pacat.

Incheind aceste putine cuvinte, sa rugam pe Preabunul Dumnezeu si Preainduratul nostru Mantuitor, sa ne trimita a Sa mila si indurare tuturor celor ce vietuim aici si tuturor dreptcredinciosilor care isi petrec cu grija viata. Sa nu uitam dumnezeiestile Sale cuvinte, care totdeauna trebuie sa ne indemne la trezvie si veghere, dupa cum scrie in Sfanta Evanghelie :

Ca nu cumva, venind fara veste, sa va afle pe voi dormind. Iar ceea ce va zic voua, zic tuturor : Privegheati ! ( Marcu 13, 36-37 )

HOME