ATENTIA

Caracterizare si definire

Asupra omului actioneaza simultan o multitudine de obiecte si fenomene din care numai o parte sunt necesare la un moment dat pentru adaptare.

Schimbarile de comportament inregistrate in acest proces evidentiaza notiunea de atentie.

Atentia este procesul psihic de orientare selectiva si concentrare a energiei psihice asupra obiectelor, fenomenelor ori sarcinilor, in scopul realizarii optime a activitatii.

A.Neveanu - activare, tonificare, mobilizare, orientare selectiva i concentrare focalizata a proceselor psihocomportamentale in vederea unei reflectari optime si facile sau si a unei interventii eficiente in adaptarea psihocomportamentala.

Caracteristici:

Orientarea - atentia este directionata la un moment dat asupra unor obiecte, fenomene, sarcini, ganduri, stari interne, etc., precis determinate care sunt selectate (de catre ea) din ambianta sau din planul mental, neglijandu-le pe celelalte.

Concentrarea - faza urmatoare - aceste elemente sunt fixate, atentia focalizanu-se asupra lor, astfel elementele aflate in focarul atentiei formeaza "campul atentiei".

Indicii comportamentale ale atentiei:

intoarcerea capului si fixarea privirii asupra obiectului sau persoanei vizate; daca obiectul este un gand, o imagine, o amintire, privirea este "pierduta in departare";

scaderea frecventei respiratiilor - in momentele de concentrare maxima, miscarile respiratorii se inhiba pentru scurt timp (tragerca).

Atentia este considerata de unii autori fenomen psihic, insa ca si procesele psihice, se desfasoara in mai multe faze:

orientare neselectiva, asteptare;

atitudine pregatitoare;

atentie afectoare, focalizata.

Atentia nu are un continut informational specific si nici un produs propriu de aceea cei mai multi psihologi o considera "fenomen psihic".

Formele atentiei

Dupa plasarea obiectului atentiei:

externa - obiectul aflat in ambianta cu actiune exterioara proprie;

interna - obiectul (imaginile, ideile, sentimentele, gandurile subiectului).

Dupa intentia si efortul solicitat, dupa complexitatea mecanismelor prin care este declansata:

involuntara - forma simpla, declansata spontan, desfasurata fara efort, cu o durata relativ scurta; apare in prezenta unor factori externi sau interni.

voluntara - forma superioara declansata intentionat, desfasurata cu efort pe interval de timp dorit de subiect (concentrarea);

post-voluntara - apare la unii subiecti datorita repetarii neschimbate a conditiilor de activitate; ea este "deprinderea de a fi atent".

Insusirile atentiei

Sunt dependente de insusiri ale sistemului nervos, de varsta si antrenamentul subiectului, de dotarea lui psihologica a, de aceea, la nivelul personalitatii sunt considerate aptitudini:

concentrarea;

stabilitatea;

volumul - cantitatea de obiecte cuprinse in campul atentiei;

mobilitatea - capacitatea de a deplasa intentionat sau post-voluntar atentia de la un obiect la altul; aceasta comutare variaza de la o persoana la alta, fiind mai mici - atentie mobila sau mai mari - atentie rigida. Mobilitatea nu este aceeasi cu fluctuatia atentiei, care este involuntara si deci nociva;

distributia - calitate necunoscuta de toti psihologii; ea este capacitatea de a scinda atentia pe activitati, obiecte diferite (ex. soferul urmareste traficul, manevreaza automobilul, vorbeste la telefon, etc.)

5.4 Interactiunile cu alte fenomene psihice

Atat forma involuntara cat si cea voluntara, sunt favorizate de motivatie.

Atentia poate fi ingreunata sau facilitata de procese afective ca frica, sentimentul datoriei, pasiunea, nepasarea, indiferenta.

Concentrarea energiei psihice a atentiei organizeaza procesele cognitive intr-o directie specifica, precisa: un obiect este perceput clar, o idee e inteleasa bine, etc.

Unii psihologi sustin ca atentia este un fenomen de orientare si concentrare a activitatii psihice cognitive.

Bolile psihice, patologia sunt redate prin atentie:

exagerata - obsesiile, ideile fixe;

atrofiata - oscilatia de la o activitate la alta.

VOINTA

Caracterizare si definire

Vointa are un scop constient propus, ce consta in formularea verbala a rezultatului urmarit, o anticipare mentala a acestuia.

Scopul este insotit de intentia indeplinirii lui, de asumarea sarcinii depasind dorinta de a realiza actiunea.

Fixarea etapelor in plan mintal, etapele ce vor fi parcurse pentru realizarea scopului (in cuvinte) reprezinta imaginea actiunii si a anticiparea verbala a fazelor, reprezinta planul, modelul sau programul actiunii.

Subiectul ia decizia de a pune planul in aplicare.

Punerea in practica a actiunii - "in plan real" - presupune confruntarea permanenta cu modelul realizat mintal.

Deci:

Actiunea este controlata de informatiile de constatare si comenzile date in limbajul interior.

Sintetic: scop - intentie - plan - decizie - reglare verbala.

La vointa apare, insa, efortul voluntar, care este componenta definitorie a acesteia (ex. marul nu se afla pe masa; in loc de scrisoare trebuie elaborata o lucrare mai voluminoasa).

Vointa reprezinta un proces reglatoriu (alaturi de procesele afective) de mobilizare prin limbaj a energiei psiho-nervoase (psihicului) pentru depasirea obstacolelor si indeplinirea scopurilor propuse.

P.P.Neveanu - este o capacitate si un proces de conducere a activitatii sub toate    aspectele ei. Este un sistem de autoreglaj superior, intrucat este efectuat precumpanitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare ce implica scop si un plan elaborat constient, organizare a fortelor proprii prin stapanirea unora si mobilizarea si angajarea convergent finalista a altora.

M.Zlate - este capacitatea individului de a initia, determina si actiona, dar si capacitatea de a amana, frana, inhiba tendintele spre actiune. Ea comporta asadar o putere de impulsiune si o putere de inhibitie.

Psihologii au ajuns in cele din urma la concluzia ca specificul psihologic al vointei il reprezinta efortul voluntar.

Este vointa un act determinat sau nu

Daca este determinata, de unde vine aceasta determinare Din exterior sau din interior

Care este natura vointei

Ce loc ocupa in sistemul de personalitate al individului

Determinarea vointei.

Pentru unii filosofi vointa reprezinta "forta universala primordiala", "principiu spiritual", "forta initiala" care pune in legatura cele doua laturi ale vietii: materiala si spirituala.

Fichte Hartman Schopenhauer spunea ca vointa e dirijata de un principiu divin, de o activitate universala care actioneaza permanent, subordonand toate fortele omului si orientandu-se spre anumite scopuri, fara vreo legatura cu ratiunea.

Psihologii au pornit de la ideea ca viata psihica, comportamentul, sunt determinate de un set complex de forte de neinteles. Astfel vointa ia forma:

determinism psihic (psihanaliza);

determinism ambiental (behaviorism)

Oamenii nu sunt liberi sa se determine ei insisi, ci sunt determinati de forte din afara controlului lor, indiferent de natura psihica sau materiala a acestor forte.

Natura vointei

Cei mai multi ganditori au cautat explicarea proceselor volitionate in afara lor, in alte fenomene psihice, mai mult sau mai putin apropiate de vointa. Numitorul comun la care s-a ajuns la un moment dat, fara ca acesta sa reprezinte o solutie pentru "natura vointei" il reprezinta sinteza intre afectivitate si rationalitate.

Locul vointei in sistemul de personalitate a individului

Vointa se elaboreaza odata cu personalitatea si prin intermediul ei. Vointa este o capacitate a personalitatii in actiune. Este o functie care rezulta din integritatea si unitatea personalitatii, implicand intr-o faza specifica participarea tuturor functiilor psihice si dobandind prin aceasta o functionalitate specifica de autoreglare si autodeterminare deosebit de importanta in autorealizarea personalitatii.

Structura actului voluntar

Actul voluntar reprezinta actul care se constituie in prezentul istoriei si care face sinteza dinamica a arheologiei organismului si a capacitatilor sale reflexive (el este deci complex, si de aceea singular si personal) pentru a actiona intr-o realitate actual rationala si pentru a pune initiativele dincolo de ratiunea insasi.

Actul voluntar este alcatuit din:

conceperea situatiei, (stabilirea obiectivului de atins);

deliberarea (examenul solutiilor disponibile, inventarierea argumentelor pro si contra, in functie de sistemul de valori de care ele dispun);

decizia (retinerea unei singure variante actionale din cele disponibile;

executia (traducerea in fapt a actului respectiv si realizarea obiectivelor propuse).

Defectele vointei

Vointa comporta, dupa cum am vazut, o putere de impulsiune, dar si o putere de inhibitie. James vorbea inca de la inceputurile psihologiei despre "forte impulsive" si "forte inhibitoare" si de raporturile dintre acestea, raporturile fiind pentru starea de normalitate sau pentru cea patologica a vointei.

Concluzia lui Foulguie ( : excesul sau deficitul de excitatie si de inhibitie face ca vointa sa fie imperfecta, insa prin lipsa echilibrului nu prin lipsa vointei, exemplele date de el sunt elocvente:

Impulsivul - i se poate reprosa lipsa vointei Nu! - defectul nu consta in aceea ca "nu vrea" ci ca "vrea prea mult si prea repede";

Suprainhibatul - are sau nu are vointa - el este un voluntar! Dar toata energia lui se concentreaza pe ce Pe frane!

Insuficienta inhibitiei nu este un obstacol pentru decizie si actiune; ea face numai ca decizia sa fie impersonala, iar actiunea negandita.

Se intelege, deci, de la sine, ca educarea vointei consta in stabilirea echilibrului intre cele doua categorii de forte.

Insusirile vointei

Vointa este un proces superior format in timpul vietii, spontan sau dirijat dar in dependenta de intreaga dezvoltare a personalitatii. Formarea ei presupune interiorizarea actului de comanda-supunere:

J.Piaget - la inceputul ontogenezei (procesul de dezvoltare individuala) adultul da comenzi copilului pe care acesta le (asculta si( executa; treptat acesta isi da comenzi pe care le executa singur.

Insusirile reprezinta calitatile vointei. Cele mai importante sunt:

puterea - energia cu care subiectul se angajeaza in actiune, fermitatea cu care ia hotarari;

perseverenta - capacitatea de a urmari consecvent realizarea scopului propus chiar si dupa ce s-a demonstrat ca este greu, foarte greu sau imposibil de realizat (corelare aproape patologica cu rigiditatea gandirii); incapatanarea - lipsa de perseverenta.

Independenta - calitatea de a lua hotarari analizand critic propriile idei si pe ale altora, receptivitatea la ideile altora sau la nivelul propriei responsabilitati; sugestibilitate - negativism.

promptitudinea - rapiditatea cu care se delibereaza si se iau hotarari, coreleaza cu temperamentul, rapiditatea gandirii, increderea in sine si experienta; tergiverarea - graba, pripeala, indecizie.