ATENTIA

ATENTIA

Atentia ne intereseaza date fiind rolurile sale:

(functie generala) asigura adaptarea la mediu, in conditiile in care volumul informatiilor primite este urias (100.000 biti/sec.) iar capacitatea de procesare a SCU mult mai limitata (25/100 biti-sec.) Doar stimulii cu valoare motivationala sunt selectati si supusi procesarilor ulterioare. Acest fapt asigura coerenta si eficienta comportamentului si implicit supravietuirea intr-un mediu hipercomplex;

orienteaza sacadele (miscarile) oculare, realizate pentru a "aduce" obiectul in zona foveala (pentru o procesare optima). Frecventa sacadelor este de 3-4 / secunda, durata fiecareia fiind 10 milisecunde; cea mai mare parte a timpului este dedicata fixarii anumitor detalii ale stimulilor;

permite procesarea informatiei parafoveale (alti stimuli decat cei din zona foveala) in conditii de imobilitate a privirii, prin comutarea atentiei.

Perspectiva traditionala versus perspectiva neoconexionista

In psihologia clasica, atentia este considerata un mecanism psihofiziologic de reglare a comportamentului, o reactie generala de alerta cu ajutorul careia este selectata din mediu informatia pertinenta (relevanta pentru activitate). Atentia este definita drept procesul de selectie a informatiei sau cauza acestei selectii. Notele sale esentiale sunt considerate a fi orientarea, focalizarea (concentrarea) si mai ales selectia preferentiala a stimulilor.

Perspectiva neoconexionista este una opusa: atentia este efectul selectiei informatiei.

Selectia informatiilor o realizeaza o multime de procesari ascendente si descendente, care activeaza anumite unitati cognitive (noduri ale retelei neuromimetice ), in functie de:

caracteristicile stimulului: intensitate, frecventa, caracter neuzual (procesari ascendente, atentie involuntara);

baza de cunostinte si motivatia subiectului (procesari descendente, atentie voluntara).

Procesarile primare ale informatiei vizuale si in mare masura cele secundare sunt preatentionale (90% din neuronii detectorii de trasaturi sunt preatentionali si doar 10% sunt atentionali). Atentia se initiaza dupa formarea imaginii 3D.

In continuare vom analiza atentia:

1. la nivel implementational (neurofiziologia atentiei)
2. la nivel algoritmic - reprezentational (modelele atentiei)

I. Neurofiziologia atentiei

Principalele formatiuni nervoase implicate in realizarea atentiei sunt:

formatiunea reticulata

cortexul cingulat anterior- implicat in detectia tintei

cortexul cingulat posterior- implicat in urmarirea tintei (comutarea atentiei)

Formatiunea reticulata     FR si existenta circuitelor cortico-reticulo-corticale au cel mai important rol in explicarea atentiei. FR este reprezentata de cai neuronale ascendente si descendente ce au rol de a filtra mesajele venite de la receptori si cortex si de a (dez) activa scoarta cerebrala, pregatind raspunsul adecvat la stimuli.

In structura FR se include: sistemul reticulat activator ascendent (SAAA), amplasat la nivelul trunchiului cerebral si avand un efect de tonifiere difuza, de lunga durata, prelungit si dupa incetarea stimularii; sistemul difuz de proiectie talamic (SRDP), situat la nivelul diencefalului si a carui stimulare produce o activare fazica, temporara, ce inceteaza odata cu stimularea.

Stimulii receptionati la nivelul analizatorilor urmeaza doua trasee in drumul lor spre cortex:

- un traseu direct (specific), prin caile de conducere aferente proprii fiecarui analizator --- spre zonele specifice de proiectie

- un traseu colateral (nespecific), prin medierea FR

FR prezinta diferente de nivel de activare reunite sub numele de tonus reticulat si obiectivate prin efectele lor la nivelul activitatii corticale, sistemului motor si vegetativ.

Activarea scoartei cerebrale (starea de arousal) se traduce prin modificari in mai multe planuri: comportamental (declansarea reflexului de orientare), biologic (blocarea ritmului alpha si inlocuirea cu ritmul beta sau reactia de trezire brusca), vegetativ, al sensibilitatii (scaderea pragurilor senzoriale pentru toate modalitatile).

Exista o relatie de tip feedback intre FR si cortex. SRAA activeaza cortexul, iar acesta actionand descendent exercita o actiune inhibitorie sau excitatorie asupra SRAA (in functie de existenta sau nu a unui model acceptor al stimulului la nivelul cortexului, reprezentat de patternuri de activare specifice - Sokolov 1963).

In ceea ce priveste neurochimia atentiei, studiile atesta rolul activator al catecolaminelor (dopamina, adrenalina, noradrenalina) si rolul inhibitor al monoaminoxidazei.

II. Modelarea atentiei la nivel algoritmic-computational

Majoritatea modelelor propuse la acest nivel au vorbit de existenta unor filtre - mecanisme ce blocheaza procesarea unor informatii si favorizeaza prelucrarea preferentiala a altora. Exista insa controverse privitoare la rolul si amplasarea acestor filtre.

Sunt trei modele ale filtrelor: filtrajul timpuriu, filtrajul tarziu si modelul filtrelor atenuante.

Modelul filtrajului timpuriu a fost propus de Broandbent (1958) pornind de la experimentele de ascultare dihotomica (Cherry, 1953). In aceste experimente, subiectilor li se prezentau simultan la cele doua urechi doua mesaje auditive diferite (doua pasaje de proza), cerandu-li-se sa se concentreze doar asupra unuia (mesajul dominant - acesta trebuia repetat incontinuu, pe masura ce era ascultat) si implicit sa-l ignore pe celalalt (acesta era diferit de primul prin faptul ca era rostit de o voce de femeie / barbat, intr-o alta limba sau redat invers). Cherry a numit aceasta sarcina shadowing (umbrire, mascare). Intrebati ulterior ce au retinut din mesajul non-dominant, subiectii nu si-au amintit decat trasaturi fizice ale acestuia (ex. voce de barbat/femeie). Cea mai plauzibila explicatie pentru acest fenomen vizeaza efectul de interferenta produs prin repetarea cu voce tare a fiecarui cuvant din mesajul dominant. Au urmat mai multe studii de replicare ale experimentului lui Cherry, unele dintre acestea aducand corecturi concluziilor initiale.

Broandbent a identificat doua etape ale procesarii stimulilor: intr-o prima etapa, sunt procesate mai multe mesaje simultan si sunt identificate caracteristicile lor fizice (ex. intensitate, locatie); in a doua etapa, este analizat continutul verbal al mesajului (semnificatia sa semantica). Intre aceste etape este plasat un filtru. Filtrul are o locatie neuro-anatomica precisa: intre memoria de scurta durata MSD (Broandbendt o numea si "senzoriala", nefacand distinctia dintre MS si MSD) si memoria de lunga durata MLD.

Modelul a fost criticat din mai multe perspective:

in psihologia cognitiva MSD este considerata partea din MLD temporar activata;

Moray (1959) a demonstrat ca unele mesaje, cum ar fi numele propriu (mesaj cu semnificatie ridicata), pot trece de filtru;

experimentele lui McKay (1973) au aratat ca daca mesajul dominant era ambiguu, dar mesajul non-dominant continea indici ce contribuiau la descifrarea primului, subiectul receptiona si se folosea (inconstient) de acesti indici pentru a interpreta mesajul ambiguu

Concluzia criticilor a fost ca mesajele la care nu suntem atenti pot fi procesate cel putin partial si sub aspect semantic.

Modelul filtrajului tarziu (D.A.Norman, 1968) plaseaza filtrul la nivel central. Conform acestui model, dat fiind caracterul automat al procesarii informatiei vizuale, toate     mesajele sunt prelucrate nediscriminativ, in aceeasi masura, pana la nivel semantic. Selectivitatea intervine abia dupa initierea procesarilor semantice, prin intermediul unor mecanisme de pertinenta care retin informatia semnificativa sub raport motivational si-i asigura o stocare pe o durata de timp mai indelungata.

Modelul a fost criticat de Anne Treisman (1968), de la Institutul de Psihologie Experimentala Oxford, care a demonstrat experimental ca desi procesarea unei singure trasaturi este preatentionala, procesarea unei conjunctii de trasaturi este un proces atentional. In experimentul lui Treisman subiectilor le-au fost prezentati pe display o serie de stimuli+distractori, avand sarcina de a identifica stimulii pe baza 1) unei singure trasaturi; 2) unei combinatii de trasaturi. Inregistrandu-se timpul de reactie s-a constatat ca acesta era mai mare in al doilea caz, ca dovada a faptului ca au fost alocate resurse cognitive speciale; s-a concluzionat ca procesarea selectiva a informatiei este prezenta inca de la nivelul combinarii trasaturilor fizice ale stimulului.

Treisman a propus un model propriu pentru a explica functionarea atentiei - Modelul filtrelor atenuante. Acesta afirma ca filtrul nu functioneaza dupa principiul "totul sau nimic", ci mai degraba atenueaza semnalele receptionate, realizand selectii succesive la diferite niveluri de procesare a informatiei. Gradul in care sunt procesati stimulii la care subiectul nu este atent depinde de resursele cognitive disponibile, astfel:

daca stimulul la care subiectul este atent nu este foarte complex, mai pot fi procesati (chiar pana la nivel semantic) si alti stimuli, la care subiectul nu este atent;

daca stimulul la care subiectul este atent este foarte complex, alti stimuli sunt procesati intr-o mai mica masura.

Acest model poate explica majoritatea datelor experimentale referitoare la atentie, dar se dilueaza foarte mult notiunea de filtru; intreg Sistemul Cognitiv devine un mecanism de filtrare a informatiei.

Modelarea atentiei din perspectiva neoconexionista

Din perspectiva neoconexionista atentia a fost modelata pornind de la ideea alocarii de resurse cognitive (resurse de reprezentare si calcul).

SCU elaboreaza o "politica" de gestionare a resurselor cognitive proprii, alocandu-le in mod discriminatoriu, pentru informatii cu valoare adaptativa si motivationala ridicata. Selectivitatea atentiei[1] este rezultatul acestei politici. Este neclar insa daca aceasta gestiune se face centralizat sau in mod independent pentru fiecare modalitate senzoriala sau tip de informatie.

SCU dispune de o organizare neuromimetica a cunostintelor; cunostintele sunt nodurile unei retele neuromimetice, ce functioneaza dupa principiul inhibitiei laterale: cu cat valoarea de activare a unei unitati este mai mare, cu atat mai inhibate sunt restul unitatilor.

Unitatile cognitive activate formeaza constienta, iar daca valoarea de activare a acestora depaseste un anumit prag, atunci ele fac obiectul atentiei noastre. Atentia reprezinta un alt nume pentru cele mai activate unitati cognitive.

Atentia nu este o facultate autonoma ce poate fi controlata sau manipulata voluntar. "Comutarea", "focalizarea" atentiei etc. nu reprezinta altceva decat activarea succesiva a unor unitati cognitive sau sporirea activarii lor, cu inhibarea corelativa a altor unitati cognitive.

Miclea si Curseu (2003) redau caracteristicile unei retele neuromimetice atente:

1. o capacitate de procesare mai redusa decat cea necesara pentru prelucrarea input-urilor (oglindind situatia reala de la nivelul SCU);
2. poseda unitati numite evaluatori, ce apreciaza relevanta informatiei in raport cu sarcina de rezolvat sau cu valoarea sa motivationala ;
3. opereaza cu doua procese fundamentale: de activare si de inhibitie. Aceste procese sunt modulate de nivelul de automatizare al realizarii sarcinii, de dificultatea ei si de gradul de similitudine dintre cele doua sarcini concurente;
4. inhibitia si / sau activarea unitatilor cognitive se produce:

1. ascendent, in functie de caracteristicile stimulului (ex. noutatea, interesul)
2. descendent, in functie de evaluarile realizate de unitatile evaluatori si de feedbackul privind succesul in realizarea sarcinii
3. lateral, prin inhibitie sau activare laterala, ca in fenomenul de amorsaj, cand caracteristicile unui stimul / sarcini amorseaza caracteristicile altui stimul / sarcini co-competitive

5. reteaua poate replica rezultatele experimentelor referitoare la atentie (interferenta, amorsaj pozitiv / negativ) - in sensul producerii unor comportamente identice (validitate predictiva)
6. performantele sistemului[2] ce inglobeaza reteaua sunt superioare unui sistem similar, dar lipsit de retea atentionala

Inconstientul cognitiv

Inconstientul promovat de psihologia cognitiva este unul non-pulsional, ancorat in realitate, rational. El vizeaza procesarile inconstiente ale informatiei.

Cercetarile in domeniu au plecat de la studiile asupra mesajelor subliminale - mesaje cu un timp de expunere sub nivelul pragului senzorial[3].

In 1958 Life, o revista americana de popularizare a stiintei, a relatat despre un experiment inedit efectuat asupra unui lot de 4500 de subiecti (metodologia realizarii cercetarii era vag precizata). In timpul vizionarii unor filme la cinema, acestora le-au fost prezentate doua mesaje subliminale "Drink Coke" si "Eat Popcorn". Consumul de Cola a crescut cu 18%, iar consumul de floricele cu 50%, suna raportul, care a alarmat publicul larg promovand ideea posibilitatii manipularii comportamentului oamenilor prin prezentarea de mesaje subliminale.

Comunitatea stiintifica si-a propus investigarea veridicitatii fenomenului, chestionand doua aspecte:

daca stimulii subliminali pot fi procesati semantic la nivel inconstient;

daca procesarile subconstiente au consecinte comportamentale.

Prezentand subiectilor din lotul experimental stimulul subliminal "Drink Cola", P.Watkins a retinut ca acestia au manifestat o senzatie de sete de doua ori mai mare comparativ cu grupul de control; dar nu au manifestat o preferinta semnificativa pentru Coca-Cola comparativ cu alte bauturi.

R.Fowler (1981) a realizat un experiment in care subiectilor le era prezentat pe display un mesaj subliminal ("lodge"-adapost); ulterior li se prezentau cuvintele "hotel" si "book" (stimuli supralimnari) si li se cerea sa spuna care dintre aceste cuvinte este similar ca semnificatie cu mesajul subliminal prezentat anterior. 95% au optat pentru "hotel".

Concluzia acestor doua studii este aceea ca mesajele subliminale sunt procesate inclusiv semantic; aceasta procesare este insa incompleta (partiala), vizand nu stimulul propriu-zis, ci categoria semantica din care face parte. Pot deci favoriza cel mult o clasa de comportamente, dar nu pot induce un comportament specific. In plus, in conditiile stimularii cu mesaje subliminale, concomitent omul receptioneaza si prelucreaza multe alte mesaje supraliminare, al caror impact asupra comportamentului este mult mai mare, fapt ce face extrem de improbabila posibilitatea manipularii comportamentului uman prin mesaje subliminale (M. Miclea).

Conditii experimentale riguroase nu au putut proba relevanta stimularii subliminale in domeniul psihologiei reclamei, dar se pare ca aceasta abordare este eficienta in terapia psihodinamica (ex. in tratamentul bulimiei nervoase).