Abordarea psihoterapeutica experientiala

Abordarea psihoterapeutica experientiala

Critica atitudinile determinate si defetiste atat ale terapiei dinamice cat si ale terapiei comportamentale in ceea ce priveste personalitatea umana. Acestea considera ca Eul este implacabil determinat ie de conflicte inconstiente reprimate, fie de presiunile mediului - Atat abordarea comportamentala cat si cea dinamica fac din om un automat depersonalizat, cu un comportament condus programat si analizat.

Demersul experiential :

- reprezinta o valorificare a disponibilitatiilor fiintei umane, o realizare a universalitatii sale si are drept obiectiv principal contracararea alienarii.

Psihoterapia este dedicata depasirii experientei umane obisnuite. Frankl arata ca omul este condus de dorinta de a gasi si a indeplini un sena in cursul existentei sale.

Obiectele terapiei sunt : atat intrapersonale cat si transpersonale.

Obiectivul intrapersonal - consta in descoperirea Eului propriu, a propriei individualitati, a starilor emotionale proprii si a modului in care acestea se reflecta in corpul fizic.

Obiectivul transpersonal - se refera la orientarea spirituala, la unitatea omului cu universul, cu planul cosmic, unitate prin care omul reuseste sa depaseasca limitele propriului Eu contopindu-se in constiinta universala.

Psihoterapia experientiala - considera omul ca pe o entitate activa, cu un potential latent care poate fi valorificat.

Se opteaza mai mult pentru perfectionare decat pentru vindecarea unor simptome sau boli.

Scopul psihoterapiei

- il reprezinta constientizarea maximala a propriului Eu sau atingerea unui nivel superior de constiinta prin care omul sa dobandeasca constiinta lumii sale interne si externe si in acelasi timp sa fie capabil sa o construiasca.

- se pune accent pe autodeterminare, creativitatea si autenticiatea fiintei umane, integrarea corpului cu mintea si spiritul.

Orientarea experientiala are la baza filosofia existentialista preocupata de trairea si devenirea fiintei umane + contributia filosofilor si tehnicilor orientale de autodesavarsire.

Tulburarile psihopatologiei - sunt privite ca expresii ale scaderii potentialului uman, ca o pierdere a legaturii cu experienta interna.

Personalitatea nevrotica este o personalitate reprimata (nu in sensul instinctualitatii si conflictelor ca in psihologia dinamica) - in sens ontologic : ca o pierdere a sensului existentei si blocarea posibilitatilor de manifestare ale Eului.

Idealul psihoterapiei - crearea omului spontan, activ, creativ si autentic.

Scoala psihoterapeutica experientiala pune accent pe starea emotiilor si experientei prezente.

Trairea experientei este mai degraba un proces afectiv decat cognitiv, deci un proces personal, subiectiv si inobservabil de catre o alta persoana. Acest proces subiectiv conduce ulterior la conceptualizare, el fiind initial implicit si capatand semnificatii profunde pentru subiect ordonate cu atingerea scopurilor psihoterapiei.

Schimbarile terapeutice prin care semnificatiile implicite ajung in constiinta sunt puternic si direct resimtite fara a fi neaparat verbalizate. La aceste schimbari contribuie in mod substantial si relatia pacient-terapeut.

Una din premisele de baza ale acestei orientari este teza lui Rogers - conform careia orice organism are tendinta innascuta de a-si dezvolta capacitatile la nivel optim atunci cand este plasat in conditii optime.

In acest context pacientul capata o imagine optimista asupra propriei persoane care este privita ca fiind valoroasa si cu multe disponibilitati ce trebuie realizate. Concluzia este ca terapeutul nu trebuie sa incerce sa-l modifice pe pacient ci doar sa-i ofere un mediu plin de intelegere si caldura in care acesta sa-si poata realiza disponibilitatile - din aceasta perspectiva terapeutul nu este altceva decat un catalizator care-l ajuta pe pacient sa-si valorifice disponibilitatile si sa-si restructureze propria personalitate.

Relatia terapeutica :

- este considerata ca o relatie mutuala, umana, incarcata de afectiv, in cadrul careia cei 2 parteneri incearca in mod sincer si deschis sa comunice unul cu altul atat prin mijloace verbale cat si nonverbale. Terapeutul nu intra in aceasta relatie in primul rand ca specialist ci ca o fiinta omeneasca, ca o persoana ce initiaza o relatie cu o alta persoana.

Experientialistii nu sunt partizanii unei relatii :

- parinte - copil - ca in psihologia dinamica, nici ca

- profesor - elev - ca in psihoterapia comportamentala,

ci opteaza pentru o relatie mai echilibrata cum ar fi cea intre prieteni sau soti.

Orientari diferite :

In cadrul orientarii experientialiste exista o serie de scoli psihoterapeutice diferite.

Marea majoritate a acestor scoli - nu pun accentul pe o anumita tehnica in abordarea si intelegerea fiintei umane (considerand chiar ca cultura occidentala a facut abuz de metode si tehnici la care a fost supus omul).

Ceea ce conteaza mai mult este contextul terapeutic si ceea ce este terapeutul

Terapeutul nu analizeaza trecutul pacientului sau mecanismele transferului si contratransferului (ca in terapiile dinamice), nu stabileste pentru pacient scopuri si obiective impunandu-si personalitatea (ca in psihoterapia comportamentala), ci ofera pacientului posibilitatea de a-si controla din interior propriul proces de vindecare.

Unele scoli pun accent pe comunicarea verbala, altele in schimb subliniaza abordarea nonverbala considerand ca mai importanta este activitatea decat reflectia (a face decat a spune) - scopul final fiind combinarea actiunii cu introspectia.

Scopul trairii experientiale este constientizarea senzatiilor corporale, a tensiunii musculare, a miscarilor, a proceselor fiziologice din organism - astfel constientizarea corporala are efect energizant si activator asupra subiectului.

Printre tehnicile care faciliteaza exprimarea Eului : - sunt incluse tehnicile dramatice, jocul de rol sau de imaginatie dirijata.

- fantezia, reveria sunt considerate preferabile exprimarilor verbale seci, interpretarilor si abordarii strict cognitive.

- pentru constientizarea senzatiilor corporale se utilizeaza tehnici de relaxare musculara, tehnici psihosomatice orientale si chiar manevre executate asupra corpului (presopunctura, masaj).

- pentru atingerea idealului acestei terapii - unirea sufletului cu corpul - unele scoli utilizeaza tehnici meditative specifice culturii orientale.

Starea de relaxare profunda serveste - in conceptia lor - transcederii ego-ului individual si contopirii cu constiinta universala.

In scop terapeutic si autoformativ se utilizeaza si tehnici de educare a vointei, de concentrare a atentiei si de relaxare - prin pronuntarea mintala a unor sunete - montre - asa cum se intampla in meditatia transcedentala.

Directii :

Orientarea experientiala cuprinde mai multe directii dintre care cele mai importante sunt :

1. Directia filosofica - are la baza filosofia existentialista, tehnica utilizata fiind cea a dialogului mutual pe baza de tehnica verbala (Rogers, Frankl)

2. Directia psihosomatica - pune mai mare accent pe tehnici non-verbale, unde actualizarea Eului se realizeaza prin concentrarea atentiei asupra corpului propriu, a senzatiilor acestuia si a raspunsurilor senzoriale (Pearls) - sau printr-o abreactie puternica a unor stari emotionale ca in analiza bioenergetica a lui Lowen sau metodete strigatului primar al lui Janov.

3. Abordarea spirituala (asemanatoare cu cea religioasa) :

- pune accentul pe experienta transpersonala ce implica depasirea nivelului constiintei individuale avand drept ultim scop contopirea acesteia cu constiinta universala

- acest scop se realizeaza prin renuntarea la regulile de conduita dictate de Ego-ul individual, prin relaxare, concentrare, autodisciplina, antrenament al vointei si meditatii ca in meditatia transcedentala sau in psihosinteza lui Assagioli.

* Abreactia = reactie afectiva amanata a organismului, prin care aceasta se elibereaza brusc de o impresie neplacuta. Un fenomen de lichidare a tensiunii, datorita caruia organismul isi poate pastra echilibrul.

Analiza bioenergetica a lui Lowen

- bioenergie terapeutica - are ca finalitate constientizarea curentilor vegetativi, care circula in interiorul corpului, resimtirea acestora, intelegerea disfunctiilor si restructurarea armoniei corp-spirit prin inlaturarea inhibitiilor si descatusarea fluxului energetic

Lowen - porneste de la ideea ca suferinta spiritului se exprima prin corp si este cu putinta sa scapam de ea actionand asupra corpului. Deprimatul, de exemplu, nu sta niciodata destins, muschii sai sunt contractati in asa masura incat respiratia si circulatia sanguina sunt stanjenite chiar daca individul nu este constient de aceasta. Va incepe prin a invata sa respire apoi va cauta in corp zonele de contractie. Va cauta sa inteleaga cauza tensiunilor, care in general isi au originea intr-o ,,proasta educatie''. Exercitiile fizice, masaje, pantomime, strigate, ras si plans, muzica, desenul isi au locul lor in sedintele de bioenergie desfasurata deobicei in grup.

Datorita acestei forme de expresie, tensiunea musculara si nervoasa se diminueaza; amintirile innabusite ies la suprafata si o noua energie se elibereaza.

Metoda strigatului primal - Janov = forma de tratament conceputa de Arthur Janov, bazata pe reminiscenta unor suferinte din trecut. Aceasta psihoterapie se imparte in doua perioade. In cursul primei perioade care dureaza 3 saptamani, pacientul izolat si lasat prada propriilor sale fantasme. Singurele sale contacte cu semenul sunt cele cu terapeutul. Acesta il invita sa-si rememoreze trecutul fara a-si controla sentimentele. Coplesit de emotii, ele striga, plange si isi cheama parintii.

In cursul celei de-a doua perioade care se intinde pe intervalul a catorva luni subiectul este integrat intr-un grup in care se desfasoara sedinte comparabile. Retraind evenimente dureroase subiectul se elibereaza de tensiunile sale.

Strigatul primar este mai mult decat o abreactie, un catharsis deoarece se poate asocia chiar si cu manifestari somatice (ex : apar echimoze in locul unde subiectul primise lovituri cand era copil).

Psihosinteza lui Assagioli

Psihoterapia centrata pe client (Rogers)

Psihoterapia centrata pe client sau pe persoana s-a dezvoltat incepand cu anii '40 ca o puternica reactie fata de psihanaliza.

Rogers a negat opiniile lui Freud privind primatul instinctelor irationale asupra comportamentului uman, cat si rolul dominant al terapeutului in calitate de interpret si conducator al procesului terapeutic.

In 1942 - Rogers a publicat lucrarea intitulata ,,Psihoterapia non-directiva'' - in care termenul de pacient era inlocuit cu cel de client. Ulterior sistemul sau psihoterapeutic se va numi ,,psihoterapie centrata pe direct''.

Increzator in fortele naturale de autovindecare ale organismului - Rogers a vazut in psihoterapii un proces de indepartare a constrangerilor care impiedica acest proces sa se manifeste.

Aceste constrangeri isi au sursa in solicitarile nerealiste pe care si le impun oamenii refuzandu-si un anume gen de sentimente cum ar fi cele de ostilitate.

Negandu-si aceste sentimente oamenii nu mai sunt constienti de natura reactiilor lor si in felul acesta pierd contactul cu experienta lor autentica - rezultatul fiind un nivel de integrare psihica mai scazut, relatii interpersonale falsificate si diferite forme de dezadaptare.

Inca din 1942 Rogers formula ipoteza de baza de la care porneste psihoterapia nondirectiva. ,,O consiliere eficienta trebuie sa aiba la baza o relatie bine structurata dar permisiva care trebuie sa-l ajute pe client sa se inteleaga pe sine insusi in asemenea masura incat sa fie capabil sa faca pasi pe linia unei noi orientari.''

Obiectivul principal

- al psihoterapiei rogersiene este rezolvarea acestor incongruente, adica ajutarea pacientului sa se accepte pe sine.

Terapeutul - stabileste astfel un climat psihologic in cadrul caruia pacientul se simte in mod neconditionat inteles si valorizat ca persoana.

In acest climat el se simte, pentru prima data, liber sa-si exploreze gandurile si sentimentele reale, acceptandu-si ura, furia sau alte sentimente ,,urate'' - ca parti ale propriului Eu.

Pe masura ce Eul devine tot mai congruent cu experienta proprie, oamenii devin tot mai toleranti cu ei insisi, tot mai deschisi la noi experiente, tot mai integrati.

Activitatea psihoterapeutului :

In terapia nondirectiva, dirijarea procesului terapeutic nu este sarcina psihoterapeutului - acesta nu da raspunsuri sau interpretari, nu sesizeaza prezenta conflictelor neconstiente, nu intervine activ in discursul subiectului.

Terapeutul nu face decat sa asculte cu atentie si cu o atitudine de acceptare tot ceea ce spune clientul, intrerupand acest discurs doar pentru a formula cu alte cuvinte ceea ce a vrut sa spuna acesta. Aceste reformulari, fara a cuprinde in ele interpretari si evaluari, il ajuta pe client sa-si clarifice sentimentele si ideile pe care le exploreaza, sa le priveasca mai atent si sa le constientizeze.

Psihoterapia nondirectiva se deosebeste de alte abordari prin 4 trasaturi esentiale, descrise chiar de Rogers :

- se acorda o mai mare autonomie si independenta individului considerandu-se ca acesta are o capacitate spontana de evolutie

- pune un accent mai mare pe factorii de natura emotionala decat pe cei intelectuali

- se acorda o mai mare importanta evenimentelor actuale decat celor din istoria individului

- relatia terapeutica este privita ca o experienta evolutiva.

Rolul psihoterapeutului :

Psihoterapeutul are o atitudine pasiva de acceptare totala a ceea ce spune clientul, reformuleaza cele afirmate de el; recunoaste sentimentele pacientului si il ajuta sa si le clarifice.

S-ar putea crede ca aceasta atitudine pasiva reflecta un dezinteres pentru problemele pacientului (adesea el doar aproba sau reformuleaza afirmatiile). In realitate relatia este incarcata de caldura afectiva si intelegere umana. In cazul in care transferul se produce in timpul terapiei non-directive, acesta este rezolvat intr-o maniera lipsita de amenintare, actionand asupra inlaturarii rezistentelor si eliberand procesele de evolutie spontana din interiorul psihismului subiectului - datorita permisivitatii si neutralitatii psihoterapeutului.

Conditiile relatiei psihoterapeutice nondirective - dupa Rogers sunt urmatoarele :

1. - individul = responsabil

2. - clientul - dorinta de a deveni matur etc.

3. - atmosfera calda si permisiva

4. - nu se impun limitari in comportament / cel putin in intentii

5. - tehnici si metode : reflectie si clarificari

6. - terapeutul sa se abtina de la o evaluare, interpretare etc.

- terapeutul trebuie sa respecte principiul ca individul aflat in terapie este responsabil pentru el insusi si este de dorit pentru individ sa-si asume aceasta responsabilitate.

- terapeutul trebuie sa accepte faptul ca clientul sau are o puternica dorinta de a deveni matur, adaptat social, independent, productiv - de a se baza pe proprile sale forte pentru modificarea terapeutica.

- terapeutul trebuie sa creeze o atmosfera calda si permisiva, in care individul sa fie liber sa-si exprime orice atitudine, traire sau gand, indiferent cat de neconventionale, absurde sau contradictorii ar fi acestea.

- nu trebuie sa impuna clientului limitari in ceea ce priveste comportamentul (ex : mai ales pentru copii, ex : pot sa-si exprime dorinta de a sparge geamul cabinetului fara insa a o face).

Terapeutul utilizeaza doar acele tehnici si procedee care sa conduca pe pacient la o intelegere profunda a propriilor sale atitudini si stari emotionale.

Aceasta se realizeaza cel mai bine prin reflecti incarcata de sensibilitate si clarificarea atitudinii clientului.

Atitudinea terapeutului : nici aprobare, nici dezaprobare.

Terapeutul trebuie sa se abtina de la orice remarca sau actiune contrara principiilor anterioare.

Trebuie sa se abtina de la a intreba, dovedi, interpreta, sfatui, sugera, convinge etc.

Prin aceasta atitudine el acorda incredere pacientului ca-si poate rezolva singur problema si poate lua singur decizii.

In concluzie : - terapeutul se concentreaza mai mult asupra a ceea ce simte pacientul (sentimente ce pot fi descifrate din discursul acestuia) - pentru a-l ajuta sa-si clarifice aceste sentimente. Aceasta atitudine, departe de a fi pasiva, reclama multe disciplina si autovigilenta din partea terapeutului.

Trasaturi caracteristice ale psihoterapiei nondirective :

Rogers - se refera la 3 caracteristici care diferentiaza cel mai bine abordarea nondirectiva : 1. - natura previzibila a procesului terapeutic

2. - descoperirea fortelor constructive ascunse in interiorul pacientului

3. - relatia terapeutica centrata pe client.

Rogers considera ca descoperirea fortelor constructive si creatoare ale omului nu este originala prin ea insasi. Si alti terapeuti s-au referit la aceste filoane evolutive - dar nu au considerat ca ele pot fi puse in miscare singure - ci doar ca urmare a interventiilor in procesul terapeutic.

Rogers considera ca tocmai lipsa de directionare si acceptarea neconditionata a pacientului, acordarea unei increderi totale - este cea care pune in actiune aceste forte creatoare.

In ceea ce priveste caracterul centrat pe client al relatiei - consta in faptul ca pacientul este inteles exact asa cum se intelege el insusi p sine. Acceptare totala a clientului.

Avantaje si limite :

Exista unele controverse in ceea ce priveste aplicabilitatea psihoterapiei nondirective :

- unii entuziasti au considerat-o ca pe un fel de penaceu universal, pentru orice dificultate psihologica

- altii considera ca aceasta abordare se potriveste doar unor anumiti pacienti - sau folosesc aceasta tehnica doar in cadrul unor sedinte combinand-o cu alte metode.

Studiile clinice au demonstrat ca psihoterapia nondirectiva este mai eficienta in cazul unor subiecti relativ normali (cu probleme de viata, dificultati existentiale, acuze neurotiforme) desi Rogers afirma ca este posibila aplicarea ei si la psihotici spitalizati (aflati sub control).

Snyder - considera ca psihoterapia nondirectiva este mai utila pentru studenti deoarece la acestia problemele isi au originea mai mult in interior decat in surse externe.

De asemenea aceasta terapie are succes in cazul dificultatilor de adaptare, consilierii vocationale, al relatiilor dintre parinti si copii ca si in simptome nevrotice usoae.

Psihoterapia nondirectiva se utilizeaza mai putin in cazul psihoticilor, a pacientilor cu inteligenta sczuta, a celor peste 50 de ani, a celor cu dificultate de verbalizare, ca si in cazul persoanelor excesiv de dependente.

Thorne - un critic sever al psihoterapiei nondirective considera ca de la un caz la altul, de la un moment la altul gradul de directionare al pacientului sau de non-directionare trebuie sa fie diferit.

Pe aceste pozitii se plaseaza multi terapeuti care folosesc aceasta tehnica conjunctural, considerand ca putine cazuri sunt potrivite pentru demersul nondirectiv pur.

Modificari caracteristice procesului terapeutic in psihoterapia centrata pe client :

1. Modificari in cadrul materialului verbal prezentat de client :

S-a observat ca la inceputul procesului terapeutic, subiectul are tendinta de a vorbi despre problemele si simptomele sale - pe masura ce procesul terapeutic progreseaza accentul se deplaseaza pe afirmatii ce vizeaza intelegerea legaturii dintre trecut si situatia prezenta.

Mai tarziu subiectul va avea tendinta sa vorbeasca despre noile modalitati de actiune care sunt in acord cu noul sau mod de intelegere a propriei situatii.

Demersul explorarii propriilor sentimente si atitudini legate de situatia problematica este urmata de o iluminare si autoclarificare - o intelegere mai corecta a propriilor probleme, cat si de analizarea modalitatilor de reorientare a propriului comportament.

* clinic se remarca o comutare a accentului de la simptom la Eu (ego)

Pacientul incepe sa-si puna tot mai multe intrebari de tipul : ,,Ce fel de om sunt ? Care sunt adevaratele mele sentimente ? Care este Eul meu real ?''

Comutarea accentului pe sine (de catre subiect) se datoreaza faptului ca terapeutul orienteaza atentia pacientului asupra sentimentelor sale, a modului sau de a percepe lumea, a modalitatilor de a se autoevalua - iar subiectul realizeaza ca elementele ce tin de Eu - sunt factori pe care ii poate tine in mod potential sub control.

Subiectul realizeaza de asemenea ca daca se afla in consens cu sine insusi, daca si-a clarificat propriile probleme, va putea face fata cu succes si situatiilor externe care ii creeaza probleme.

Subiectul manifesta si tendinta de a se deplasa de la trecut la prezent. Procesul nu este linear deoarece in primele sedinte clientul se refera la problemele actuale, apoi trece la abordarea conflictelor si dificultatilor trecute - pentru a reveni mai apoi la situatii frustrante din prezent cu mai multe detalii.

In acest fel pacientul invata sa abandoneze ruminarile legate de simptomele, situatiile psihotraumatizante si problemele legate de relatiile cu ceilalti si sa se concentreze asupra descoperirii Eului actual.

2. Modificari in perceptiile si atitudinile fata de sine :

Cand terapia se dovedeste eficienta se pot constata urmatoarele modificari :

a. - o crestere a numarului de afirmatii ce reflecta o atitudine pozitiva fata de sine

b. - scade numarul afirmatiilor autodevalorizatoare exprimate pe un teren afectiv-negativ

c. - atitudinile ambivalente au tendinte de crestere pana pe la 1/2 terapiei dupa care au tendinta sa scada

d. - spre sfarsitul terapiei se constata un numar mare de autoevaluari pozitive

e. - la pacientii considerati ca esecuri ale psihoterapiei numarul aprecierilor si sentimentelor negative fata de propria persoana se mentine ridicat.

In urma psihoterapiei se constata o tendinta crescuta de autoacceptare a propriului Eu, ceea ce inseamna ca pacientul tinde sa se perceapa ca o persoana valoroasa, care merita respect, si a carui sistem de norme si valori se bazeaza pe experienta proprie si nu pe dorintele altora si care actioneaza in conformitate cu aceasta autoapreciere.

Subiectul se percepe mai obiectiv, putand face fata mai bine problemelor dupa psihoterapie. Se percepe ca o fiinta integrata nu divizata, ceea ce inseamna o apropiere intre Eul real si Eul ideal.

3. Dezvoltarea unui mod mai adecvat de a percepe realitatea, de a gandi :

Pacientul coboara de la un nivel inalt de generalitate la o percepere mai fina si mai diferentiata a realitatii.

(Ex : un pacient care se crede un caz fara speranta, o persoana lipsita de valoare - ajunge sa inteleaga ca desi uneori s-a comportat ca un individ fara valoare, alteori dimpotriva a dat dovada de calitati exceptionale si s-a comportat adecvat)

In urma demersului psihoterapeutic subiectul nu mai percepe realitatea ca fixa, imuabila, ci ca fiind maleabila, flexibila, ceea ce ii da speranta ca schimbarea este posibila.

4. Constientizarea unor experiente trecute pe care subiectul le neaga (le reprima)

Primul pas in constientizarea unor sentimente refulate il reprezinta perceperea unor discrepante intre ceea ce gandeste insul si modul in care se comporta.

(Ex : cazul unei femei - cu ameteli si stari de lesin fara o cauza organica precizata - comportament ce se instaleaza brusc cand era multa lume de fata ea simtindu-se foarte jenata. Initial pacienta nu gaseste o explicatie pentru comportamentul ei, apoi la o explorare mai atenta, in cursul psihoterapiei, realizeaza ca lesina in momentul in care sotul era cel mai stanjenit. Totusi nu-si putea explica situatia pentru ca isi iubea sotul si nu voia sa-i faca rau. Pe masura ce psihoterapia progreseaza ea realizeaza ca exista o anumita opozitie inconstienta fata de sot. Simptomul era o incercare de a-si controla sotul - odata constientizate aceste elemente pacienta poate elabora modalitati mai deschise de a-si exprima opozitia fata de sot.)

In exemplul prezentat reprezentarea simbolica a problemei prin intermediul simptomului vine in contradictie cu conceptia pacientului despre sine (ea nu se percepea ca fiind o persoana agresiva ce are tendinta de a se opune sotului).

Constientizarea materialului refulat se realizeaza doar atunci cand conceptia asupra propriului Eu este suficient de modificata pentru ca pacientul sa poata formula deschis problema - modificarea in perceptia propriului Eu precede si nu urmeaza procesului de constientizare a amintirilor reprimate (in concluzia aceastei terapii si diferit de psihanaliza).

In momentul in care subiectul descopera discrepante intre cum gandeste si cum se comporta (de tipul : desi imi iubesc sotul ma comport ca si cum as vrea sa-l necajesc'' sau ,,as vrea ca mariajul meu sa continue dar ma comport in asa fel incat sa-l distrug'') - el incearca sa descopere ratiunea pentru care lucrurile se petrec astfel : este vorba de o cunoastere insuficienta a propriilor sentimente sau de o descriere eronata a propriului comportament. Deci se constientizeaza acele experiente si stari afective care vin in contradictii cu conceptia despre sine a clientului.

5. Modificari in sistemul de valori al clientului :

In fazele timpurii ale psihoterapiei individul se orienteaza in mare masura pe baza unor valori preluate de la altii, in urma interactiunilor cu mediul sau social si cultural. (Ex : ,,Nu trebuie sa ma supar pe nimeni - pentru ca parintii si biserica sanctioneaza ostilitatea'' sau ,,Trebuie sa invat bine pentru ca asta asteapta parintii mei'' etc.)

Odata ce psihoterapia progreseaza, individul incepe sa-si dea seama ca pana atunci el a trait asa cum i-au spus altii, nu conform Eului sau real si ca el este nemultumit de aceasta situatie. Dar daca renunta la aceste valori interiorizate cu ce ar putea sa le inlocuiasca ?

Urmeaza o perioada de confuzie si nesiguranta, el ne mai avand nici o baza prin prisma careia sa judece ce este rau si ce este bine.

Treptat confuzia este inlocuita cu sentimentul ca isi poate construi propriul sistem de valori pe baza propriei sale experiente si pe baza unor judecati personale. Descopera astfel ca are el insusi capacitatea de a evalua experientele si de a lua decizii pentru sine.

De asemenea, in primele faze, ,,locus-ul'' evaluarilor este plasat in exterior, ca o functie a parintilor, prietenilor sau a unui consilier; motiv pentru care in aceasta faza subiectul incearca sa-l determine pe psihoterapeut sa preia aceasta functie.

Terapeutul trebuie sa mentina permanent ,,locus-ul'' evaluarii la subiect prin afirmatii de tipul ,,esti disperat pe '', ,,ti se pare ca '', ,,simti ca '' etc.

Aceste afirmatii au menirea sa puna in evidenta faptul ca numai aprecierile subiectului in legatura cu situatiile conteaza cu adevarat.

Treptat subiectul ajunge la concluzia ca evaluarea prin prisma propriei persoane a situatiilor nu numai ca este posibila, dar ii ofera si satisfactie.

Cand aceste genuri de experiente tind sa se interiorizeze, sistemele de valori nu mai sunt percepute ca fixe. Ele devin judecati emise de individul insusi, bazate pe propria sa experienta si se pot modifica atunci cand realitatea ii ofera noi date. (Ex : valorile se modifica astfel ,,Ma voi supara pe X pentru ca astfel se vor produce mai putine consecinte decat daca imi reprim sentimentele iar relatia mea cu X va deveni inautentica.'' Sau ,,Voi obtine succese in studiile mele doar daca acestea ma intereseaza cu adevarat'')

6. Relatia client - terapeut :

Multi terapeuti considera ca un rol important in succesul terapiei il are relatia afectiva pacient-terapeut.

Analiza unor cazuri clinice - adesea nu tehnica terapeutica in sine ci relatia cu terapeutul reprezinta factorul generator de schimbare.

Explicatia (Rogers) - subiectul vine la psihoterapie considerandu-se o persoana lipsita de valoare, neacceptata de ceilalti etc si treptat in urma interactiunii cu terapeutul ajunge sa considere ca este acceptat, respectat si inteles de catre acesta.

Mai mult, pe masura ce se simte acceptat de psihoterapeut el incepe sa se accepte pe sine si sa nutreasca sentimentul de acceptare si intelegere fata de cei din jur.

7. Modificari in structura personalitatii si in organizarea acesteia

Intrebarea este : modificarile produse de psihoterapie sunt de durata, afecteaza nucleul profund al personalitatii sau sunt de suprafata, conjuncturale ?

Rezultatele obtinute de o serie de subiecti carora li s-au aplicat teste psihologice inainte si dupa terapii pledeaza pentru faptul ca multi subiecti au obtinut un nivel mai bun al adaptarii la mediu (Rorschach).

Se constata urmatoarele modificari pozitive :

1. - cresterea nivelului de integrare al personalitatii

2. - o mai buna acceptare a Eului si a reactiilor emotionale

3. - reducerea tendintelor nevrotice

4. - scaderea anxietatii

5. - o abordare mai obiectiva a realitatii

6. - dobandirea unor abilitati de a face fata stresului

7. - atitudini si sentimente mai constructive

8. - o mai eficienta functionare la nivel cognitiv.

8. Modificari in sfera comportamentului :

Se constata modificari in sfera comportamentului, de la un comportament matur la unul mai matur :

1. Reducere a tensiunii si incordarii psihice

2. O reducere a comportamentului defensiv si constientizarea celor care mai persista

3. Cresterea tolerantei la frustratii

4. O mai buna capacitate de a face fata sarcinilor.

Concluzii :

Psihoterapia centrata pe client in forma pura este rar utilizata astazi dar aceasta orientare a pus bazele unei multitudini de terapii orientate umanist, care pune accentul pe problemele actuale aflate in constiinta clientului si in cadrul carora acesta este considerat personajul principal al procesului curativ, terapeutul fiind doar catalizator.

Noile orientari umaniste accepta conceptul lui Rogers de ,,eu activ'', capabil de optiuni valorice sanatoase. Se pune accentul de asemenea asupra empatiei, caldurii autentice si atitudinii pozitive neconditionate din partea psihoterapeutului.

Psihoterapia centrata pe grup (Rogers - 1967)

Prin 1967 Rogers se orienteaza asupra psihoterapiei de grup - elaborand propria sa versiune de ,,grup de intalnire''.

Acest grup permite realizarea unei trairi foarte intense in cadrul caruia - persoane alienate fata de ele insele, fata de ceilalti si fata de societate pot intra in contacte emotionale mai autentice.

Caracteristicile grupurilor de intalnire (dupa Rogers) :

Rogers presupune ca experienta in cadrul grupului poate produce modificari permanente la nivelul personalitatii individului - scopurile dezvoltarii personale si cele ale grupului nu sunt separate.

Sunt stimulate confruntarile autentice la nivelul grupului chiar daca la un moment dat o astfel de confruntare poate parea negativa pentru unii membrii. Exprimarea sincera a sentimentelor (chiar negative) se poate dovedi de folos pe termen lung. Daca o afirmatie are o nota de sadism, liderul isi expune deschis parerea cu privire la ea, evidentiind motivele ascunse care ii stau la baza.

Rogers nu este interesat de dinamica de grup in sine (ca in celelalte terapii de grup) - accentul cazand pe constientizarea, expunerea si acceptarea propriilor sentimente de catre fiecare membru al grupului.

Pentru a-si indeplini rolul grupul trebuie sa fie coeziv, membrii grupului acordandu-si incredere unii altora - iar terapeutul, ca lider al grupului faciliteaza procesul de grup la nivel minimal (ca si in psihoterapia nondirectiva)

- Hobbs - 1992 - arata ca intre psihoterapia individuala si cea de grup exista asemanari si deosebiri.

Asemanari : - obiectivul comun si conceptia teoretica despre natura umana.

Deosebiri : - in psihoterapia individuala relatia este de 2 persoane, in grup participa mai multe persoane.

Psihoterapia de grup da cele mai bune rezultate pentru :

a. - pacienti cu probleme de viata - asa numitii ,,nevrotici normali'' ce suporta o discrepanta intre ce sunt si expectatii (ex : o femeie al carui sot a murit si nu a fost capabila sa-si refaca viata, sau un barbat care-si dorea sa fie profesor dar nu putea datorita timiditatii, etc.)

Alte categorii de pacienti:

b. - persoane anxioase datorita stressului

c. - copii cu tulburari de adaptare si dificultate scolara

d. - adolescenti cu tulburari de comportament

e. - subiecti cu afectiuni somatice invalidante

f. - subiecti cu migrena

g. - pacienti nevrotici

h. - schizofreni in faza de remisiune.

Conditia ca grupul sa functioneze eficient este increderea reciproca a membrilor grupului si faptul ca fiecare se simte acceptat de ceilalti membrii si de lider.

Pacientii trebuie sa gaseasca in grup conditii care sa le permita sa nu mai resimta anxietatea (in prezenta celorlalti si in singuratate).

In grup clientul trebuie sa fie liber sa se autoexamineze, fiind convins ca problemele sale vor fi intelese de ceilalti si el va fi respectat ca persoana.

In grup, desi aparent fiecare membru este absorbit de propriile sale probleme, se produce o anumita dinamica a relatiilor interpersonale care face ca aceptarea de catre ceilalti sa fie posibila.

Sarcinile psihoterapeutului (asemenea psihoterapiei individuale) :

- clarificarea sentimentelor

- reflectii asupra naturii sentimentelor

- reformularea unor continuturi exprimate de client

- acceptarea clientului

- restructurarea atitudinala.

Asemanari si deosebiri intre psihoterapia individuala si cea de grup :

1. Similitudini :

a. - accentul pe psihodiagnoza este minimal

b. - interpretarile nu sunt considerate ca instrumente terapeutice importante

c. - insight-ul, desi important, nu reprezinta element de baza in procesul schimbarii

d. - atitudinile transferentiale - sunt considerate ca orice alte expresii a starilor afective

e. - indicatorului succesului psihoterapiei : capacitatea subiectului de a trai experienta psihologica directa si imediata.

2. Diferente :

a. - situatia de grup pune accent mai ales pe gradul de adecvare in relatiile interpersonale, permitand descoperirea unor modalitati mai adecvate de a intra in relatie cu alte persoane.

Ca membrii ai unui grup terapeutic, indivizii invata ce inseamna sa acorzi si sa primesti sprijin emotional, si intelegere. Ego-ul este redefinit intr-un context interpersonal - diferit de cel care a contribuit la distorsionarea perceptiei si atitudinii fata de sine, in relatia cu altii.

b. - exista indivizi care vorbesc mai usor in grup decat fata in fata cu terapeutul

c. - in psihoterapia individuala - un aspect foarte important este construirea de catre pacient a propriului sistem de valori - fara participarea terapeutului.

In situatia de grup - terapeutul incurajeaza fiecare pacient sa-si construiasca sistemul de valori (autodeterminat) dar in cadrul grupului apar si alte sisteme de valori care apar fiecarui membru al grupului ca alternative posibile, fara a-i fi impuse din exterior. El are dreptul sa preia sau sa respinga aceste alternative

d. - in grup individul are posibilitatea sa si ofere ajutor nu numai sa primeasca. Astfel in cadrul grupului un individ poate alege un echilibru intre a da si a primii, intre independenta si dependenta.

Organizarea grupului terapeutic :

Pot fi inclusi subiecti cu diferite probleme si diferite structuri de personalitate - se respecta grupele mari de varsta : adolescenti, adulti, etc.

- grupul specific acestui tip de psihoterapie cuprinde 6 membri + terapeutul (se mai pot adauga eventual 2 membrii). Daca grupul creste prea mult, dinamica grupului este incetinita.

- reuniunile au loc de 2 ori pe saptamana si dureaza 1 ora (se permite o oarecare flexibilitate) - numarul de sedinte totale este aproximativ de 20. Decizia de a incheia sedinta de psihoterapie revine grupului.

Cum demareaza lucrul in grup ?

Conform conceptiei teoretice care sta la baza acestui tip de psihoterapie - premiza ca grupul poate incepe sa functioneze fara ghidaj. Terapeutul reaminteste de regula tuturor ca obiectivele grupului sunt consemnate si ca grupul isi poate urma propriile sale reguli.

Unele grupuri debuteaza imediat din nevoia de comunicare, altele pot avea dificultati de initiere.

Un mod tipic de a incepe este cel in care fiecare membru al grupului porneste ceva despre el si despre problemele sale.

Evolutia dinamicii de grup si tematica abordata :

Tema de grup = un subiect asupra caruia se centreaza discutia in grup ca avand un inceput si un sfarsit clar precizat.

In cursul unei sedinte se pot aborda mai multe teme.

Pentru fiecare tema exista un participant cu rol prioritar care este centrul atentiei si alti participanti cu roluri minime - al caror numar si grad de implicare difera de la o tema la alta.

Unele teme sunt scurte, altele se discuta in mai multe sedinte, ele capatand un sens tot mai profund datorita contributiei membrilor grupului.

Dinamica grupului evolueaza in directia unei analize mai in detaliu si a unei exprimari emotionale mai vii.

Caracteristicile terapeutului :

Ca si in psihoterapia individuala, terapeutul trebuie sa manifeste incredere in posibilitatile clientilor de a-si asuma responsabilitatea propriilor probleme.

Terapeutul trebuie sa fie capabil sa raspunda emotional la mai multe persoane (6) - trebuie sa stie sa manevreze in mod cat mai obiectiv curentii de natura afectiva care circula in cadrul grupului.

El trebuie sa-si clarifice sentimentele personale fata de fiecare membru al grupului pentru a fi capabil sa-i acorde intelegere.

Scopul urmarit este o psihoterapie de grup nu o psihoterapie individuala realizata in grup.

Daca terapeutul este suficient de abil, grupul insusi devine agent terapeutic iar membrii grupului devin ei insusi terapeuti.

Desi terapeutul trebuie sa urmareasca in mod activ evolutia starilor afective din cadrul grupului, el nu trebuie sa domine grupul.

De multe ori este bine ca terapeutul sa dea posibilitatea unui membru al grupului sa preia rolul de terapeut, dar daca anumite sentimente trec neobservate sau grupul creeaza continuu dificultati de exprimare pentru un membru negandu-i sentimentele, el trebuie sa intervina.

Atmosfera ce trebuie sa o mentina terapeutul este de siguranta, acceptare si intelegere, care creaza conditii pentru autoexplorare.

Selectia membrilor grupului :

D.p.d.v. al clientului singurul criteriu pentru a intra in grup este dorinta lui de a participa la un grup in care sa-si discute problemele.

Datele clinice au aratat ca pot beneficia de pe urma grupului, persoane foarte timide, persoane agresive, persoane ce au trait experiente sexuale traumatizante, adolescenti delicventi si chiar schizofrenici in remisiune.

Exista o categorie de indivizi care au tendinta de a distruge grupul (subiectul cu cunostinte de psihologie dinamica pe care le utilizeaza pentru a-i perturba pe ceilalti).

Daca un subiect a urmat psihoterapia de grup 1 an sau 2 cu rezultate incerte sau fara rezultate este preferabil sa i se recomande terapie individuala.

De asemenea Hobs recomanda sa nu fie introduse in grup persoane foarte agresive deoarece prezenta acestora afecteaza selectia de acceptare si libertate de exprimare.

De asemenea nu este recomandabil a fi introduse in grup persoane care au contacte frecvente in sfera grupului. De ex : sotii daca doresc sa faca terapie de grup vor fi inclusi in grupuri diferite la ore diferite.

Combinarea terapiei individuale cu cea de grup da in general rezultate pozitive.

Avantajele terapiei de grup (din afirmatiile subiectilor) :

- ii ajuta pe pacienti sa-si rezolve mai bine problemele de viata, sa perceapa mai realist realitatea; - ii ajuta sa se accepte mai bine ca persoane

- le creeaza posibilitatea de a fi ei insisi.

Tabel de instructiuni Bales :

Daca se lucreaza in grup - se pot observa manifestari ale unor persoane - dar pe baza unor itemi se poate aprecia si modul de lucru al grupului.

Criterii :

- de la 1 la 6 = interactiuni pozitive

- de la 6 la 12 = interactiuni negative (scad energia grupului)

- 1,2,3,10,11,12 = sunt interventii ce privesc relatiile socio-afective in grup sau cu privire la o persoana (centrate pe persoana)

- de la 4 la 9 = interventii privind munca in grup (centrate pe sarcina)

- 6, 7 = probleme de orientare a activitatii

- 5, 8 = probleme de evaluare a activitatii

- 4, 9 = probleme de control si organizare a muncii

- 3, 10 = sunt probleme de decizii comune

- 2, 11 = probleme de tensiune interioara si reactie la aceasta tensiune

- 1, 12 = probleme de integrare a persoanei in grup.

In psihoterapia experientiala grupul functioneaza pe segmentul afectiv cuprinzad itemii : 1, 2, 3, 10, 11. Grupul creeaza individului ocazia de a-si crea un nou context social.

(Cand evaluarile genereaza agresivitate grupul moare; itemul 12 = agresivitate.)