Anxietatea la copii

Anxietatea la copii

La copii, studiul psihopatologic al tulburarilor afective este foarte dificil datorita labilitatii afective ce caracterizeaza copilaria si datorita faptului ca ei inca nu pot exprima suficient prin limbaj, trairile sale. In plus unele tulburari afective intalnite la adult pot fi interpretate altfel la copil, ele se inscriu in aria normalului.

In copilarie, anxietatea se manifesta de cele mai multe ori atat de intens, incat domina intreaga personalitate. Copii anxiosi se recunosc de exemplu, de exemplu, prin faptul ca le e frica pe intuneric, sau intr-o incapere luminata (Karl Leonard, 1975).

In prima copilarie, caracteristice pentru starea sa de anxietate sunt intensitatea, variabilitatea, durata scurta si superficialitatea.

In a doua copilarie se urmareste labilitatea sa afectiva, capacitatea de stapanire a emotiilor, sociabilizarea, capacitatea de a realiza comunicarea afectiva.

In a treia copilarie atitudinile afective fata de diverse situatii din ambianta, succesele in procesul instructiv educatic.

Reactiile de frica la copii sunt considerate normale pana la un punct, atunci cand sunt motivate rational si adecvate situatiei. Copilul resimte frica foarte difuz datorita lipsei de experienta. In aceste cazuri frica se apropie mai mult de anxietate.

Anxietatea la copil are un caracter episodic si uneori se manifesta sub forma unor explozii emotionale. Debutul anxietatii este brusc, crizele pot dura cateva minute, eventual repetandu-se in aceeasi zi si sunt insotite de manifestari negative.

Examinarea istoriilor din copilarie ale unui mare numar de nevrotici, s-a ajuns la concluzia ca numitorul comun tine de mediu.

Principala calamitate este intodeauna lipsa de afectiune, de caldura sufleteasca autentica. Cauza pentru care un copil nu primeste destula caldura si afectiune consta in incapacitatea explicata de propriile lor nevroze. Actiunile si atitudinile acestor parinti nu poate decat sa genereze ostilitate si anxietate. Factorii care genereaza ostilitatea la copil sunt : frustrarea dorintelor copilului si gelozia. Copii pot accepta o multime de privatiuni daca ei simt ca privatiunile sunt indreptatite, firesti, necesare. Conteaza si spiritul in care frustrarile sunt impuse. Gelozia tine de asa factori contribuitori ca lipsa de afectiune si spiritul de competenta.

O pozitie ostila fata de familie sau fata de un membru al acesteia este nefavorabila pentru dezvoltarea copilului. Pericolul consta in reprimarea protestului, reflectarea criticii sau acuzatiilor. Ca efect copilul isi ia asupra lui vina si se simte nedemn de a fi iubit. Deci, ostilitatea refulata va genera ca urmare anxietate.

Motivele pentru a-si refula ostilitatea intr-o astfel de atmosfera ar fi: neputinta, frica, afectiunea sau sentimentul de nevinovatie.

Neputinta copilului este un dat biologic. El este dependent de mediu in ceea ce priveste implinirea trebuintelor sale - mai inai celor biologice, apoi celor ce include psihicul, viata intelectuala si spirituala, pana se maturizeaza si devin capabili sa-si ia viata in propriile maini. In conditii nefavorabile neputinta este in mod artificial accentuata de intimidare (i se ascund laturile dificile ale vietii, hiperprotejarea), de alintare sau mentinerea copilului in stadiul dependentei emotionale. Cu cat mai neajutorat este facut un copil cu atat mai putin va indrazni el sa-si manifeste opozitia. Sentimentul fundamental ar fi: "Trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca am nevoie de tine " .

Frica este generata direct prin amenintari, pedepse precum si prin accese de manie sau scene violente la care copilul este martor.

Frica mai poate fi provocata si de intimidarea directa prin confruntarea copilului cu marile pericole ale vietii : microbi, accidente de automobil, "straini" mancatori de oameni, copii needucati, cataratul pe copaci. Cu atat mai mult i se vara copilului spaima, cu atat mai putin va cuteza el sa manifeste ostilitate. Deviza ar fi:

" Trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca mie frica de tine "

Iubirea. Cand copilul este intimidat, se poate agata de acest substituit de iubire, fiindu-i frica sa se razvrateasca pentru ca nu cumva sa piarda rasplata pentru faptul de a se arata docil. "Trebuie sa-mi reprimi ostilitatea de teama de a nu pierde iubirea".

Sentimentele de vinovatie are doua motive

- copilului ii e teama ca ostilitatea pe care o simte sa dauneze relatiilor sale cu parintii : ei l-ar parasi, si-ar retrage bunavointa sau se va intoarce impotriva lui.

- in societatea noastra "nu e bine sa fii ostil", altfel "Ei sunt    demni de dispret daca exprima sau ascund sentimente fata de parinti ori incalca regulile instituite de ei".

Cu cat copilul se simte mai vinovat de incalcarea unui teritoriu interzis, cu atat mai putin cuteaza el sa se simta mai rauvoitor sau sa-i acuze pe parinti.

Sfera sexuala este interzisa pentru copii. Prohibitiile sunt exprimate prin taceri, amenintari, prin pedepse si copilul ajunge sa simta ca curiozitatea sexuala si activitatatea sexuala sunt interzise si le permite, sau exista cumva vreo fantazare sexuala, il poate face pe copil sa se simta vinovat. Deviza este: "Trebuie sa-mi reprim ostilitatea pentru ca as fi un copil rau daca as face-o".

In diverse combinatii acesti factori il pot duce pe copil sa-si refuleze ostilitatea, si in ultima instanta, ii produce anxietate.

Anxietatea infantila este un factor necesar, dar nu si o cauza suficienta pentru dezvoltarea unei nevroze. Circumstantele favorabile, o schimbare timpurie a anturajului pot sa previna o dezvoltare nevrotica. Dar asa cum adesea se intampla, conditiile de viata nu sunt de natura sa diminueze anxietatea, atunci nu numai ca aceasta poate sa persiste ci va creste in mod progresiv si pune in miscare toate procesele care constituie nevroza.

Se poate dezvolta in mod progresiv anxietatea generala cu privire la "lume" sau care mai poate fi numita fobie sociala. Un copil crescut in asa atmosfera ca aceea descrisa nu va indrazni, in propriile-i contacte cu ceilalti sa fie tot atat de intreprinzator si de combativ ca ei. El isi va pierde certitudinea de a fi dorit si va lua o sicana inofensiva drept o nemiloasa respingere. El va fi lezat mai usor decat ceilalti si va fi mai putin in stare sa apere singur. Acesti factori duc la dezvoltarea insidioasa a sentimentului predominant de a fi singur si neajutorat intr-o lume ostila. Reactiile caracteristice se cristalizeaza intr-o atitudine caracteriala. Aceasta atitudine oricand poate dezvolta o nevroza. Ea a fost definita de catre C. Korney "anxietatea fundamentala".