CARACTERISTICI METROLOGICE: FIDELITATEA

Definitia fidelitatii

6.2. Rolul coeficientului de fidelitate si    Eroarea standard de masura

6.3. Metode pentru evaluarea fidelitatii testelor: metoda test - retest, metoda analizei consistentei interne;    metoda formelor paralele; coeficienti de fidelitate inter-evaluatori

6.4. Observatii asupra metodelor folosite pentru estimarea fidelitatii

6.5. Factori care intervin in estimarea coeficientilor de fidelitate

6.6. Interpretarea coeficientilor de fidelitate

Definitia fidelitatii

Cuvantul "fidel" este folosit pentru a descrie constanta (sentimentelor), durabilitatea (atasamentului), exactitatea (memoriei) sau, in cazul unui instrument de masura, proprietatea acestuia de a arata aceeasi valoare cand se repeta masurarea (Le petit Larousse, 1993).

Conceptul de fidelitate a cunoscut diverse acceptiuni pe parcursul timpului. Daca in 1954 si in 1966, 'Standards for Educational and Psychological Tests considerau ca fidelitate reprezinta: "precizia, consistenta si stabilitatea masurarii realizate de test", in 1974 fidelitatea este definita prin 'gradul in care rezultatele testarii pot fi atribuite surselor sistematice de variatie".

Termenii de "consistenta" si "stabilitate" continua sa fie utilizati, in legatura cu fidelitatea testelor, avand sensul de repetabilitate a rezultatelor masurarii. Astfel, ultimele Standards for Educational and Psychological Tests, cele din 1985, definesc fidelitatea ca fiind "gradul in care scorurile testului sunt consistente sau repetabile, adica gradul in care ele nu sunt afectate de erorile de masura'.

In unele definitii, prin fidelitate se intelege "precizia masurarii" realizate de un instrument. Trebuie mentionat, insa, ca termenul de "precizie" (acuratete) apare in literatura psihologica in diverse acceptiuni. De exemplu (Silva, 1993):

R.G. Lord il utilizeaza ca sinonim pentru "fidelitate".

M. R. Martinez Arias considera ca el se refera la marimea erorii standard de masura;

J. M. Johnston, H. S. Pennypacker il folosesc pentru a desemna gradul in care valorile obtinute prin masurare aproximeaza starea reala din natura;

E. Kazdin il interpreteaza ca fiind gradul in care o inregistrare facuta cu un instrument de masura se potriveste cu marimea unui criteriu prestabilit referitor la aceleasi date.

Valoarea coeficientului de fidelitate poate fi obtinuta pentru dispersii diferite ale scorurilor observate si ale erorilor de masura. Coeficientul de fidelitate reflecta doar marimea raportului celor doua dispersii. Din aceasta cauza, Standards for Educational and Psychological Tests din 1985 recomanda ca in manualul testului sa figureze, alaturi de coeficientul de fidelitate al testului, eroarea standard de masura, UE.

Orice test psihologic este fidel daca:

este lipsit de erori de masura , deci este precis

orice persoana obtine scoruri egale la test si la o forma paralela a acestuia in situatia cand erorile de masura la cele doua teste pentru orice persoana sa fie independente.

In studiul fidelitatii, erorile de masura sunt aleatoare nu sistematice, deci sunt complet nepredictibile, indiferent de cunostintele pe care le avem despre persoanele masurate sau despre procesul de masurare. Deci corect este sa nu vorbim despre fidelitatea unui instrument e masura ci despre fidelitatea acelui test aplicat pe o anumita populatie si in anumite conditii.

Ca si criterii pentru fidelitatea tehnica a testelor se impun:

dispersia rezultatelor sa fie mare;

distributia rezultatelor sa fie normala;

rezultatele aceluiasi subiect sa fie asemanatoare la re-testare.

la testele colective, fidelitatea trebuie sa fie mai mare decat la cele individuale.

6.2. Rolul coeficientului de fidelitate si Eroarea standard de masura

Coeficientii de fidelitate se utilizeaza la compararea testelor

Ca alternativa a fidelitatii, SEM, eroarea standard de masura serveste la interpretarea scorurilor testului, mai precis, la determinarea intervalelor de incredere pentru scorurile reale ale subiectilor. Reprezinta o valoare prognostica pentru ca precizeaza limitele de incredere in jurul unui scor obtinut. Uneori poate fi mai utila decat coeficientul de fidelitate.

Eroarea standard se calculeaza cu ajutorul coeficientului de fidelitate si al abaterii standard a scorurilor observate

SEM = SDt √ rtt

SD, deviatia standard a scorurilor testului

rtt, coeficientul de fidelitate, pentru aceeasi lot

Cu cat valoarea coeficientului de fidelitate, rtt, este mai mare, cu atat limitele erorii sunt mai mici. Cu cat valoarea rtt este mai mica, cu atat limitele erorii sunt mai mari.

De ex., Daca valoarea coeficientului de fidelitate pentru un test este rtt = 0.89, iar DS este de 15, SEM este 5

Pentru un Q.I. de 110, valoarea SEM va reprezenta +/-15. Deci putem stabilii limitele in jurul carora va oscila scorul la extreme, respectiv:

5 X 3DS =15

In raportul psihologic intocmit pentru o persoana, alaturi de scorul obtinut de aceasta la test, se va indica si intervalul de incredere al scorului real.

Sursele de variatie a erorii in functie de tipul de fidelitate

test - retest : esantionarea timpului

forme alternative (aplicare imediata) : esantionarea continutului

forme alternative (la interval mai mare de timp) : esantionare timp si continut

impartirea in doua jumatati: esantionarea continutului

Kuder-Richardson: esantionarea continutului si eterogenitatea acestuia

inter evaluatori : diferente de caracteristici ale personalitatii evaluatorilor

6.3. Metode pentru evaluarea fidelitatii testelor

Tipuri de metode: metoda test - retest, metoda analizei consistentei interne;    metoda formelor paralele; coeficienti de fidelitate inter-evaluatori

In general nu se poate cunoaste valoarea exacta a unui coeficient de fidelitate. Fiecare din formulele de calcul utilizate pentru masurarea fidelitatii furnizeaza cate o valoare care coincide cu coeficientul de fidelitate numai in anumite conditii particulare, greu de realizat.

Cu toate acestea, pentru un test, in functie de ceea ce masoara si de conditiile in care a fost administrat, se calculeaza unul sau mai multi dintre urmatorii coeficienti, prin care se aproximeaza valoarea coeficientului de fidelitate:

A. Coeficientii de stabilitate se calculeaza prin metoda test-retest, coreland scorurile obtinute la test si la retest (acelasi test aplicat dupa un interval de timp). Arata cat de stabile sunt scorurile in timp.

B. Coeficientii de echivalenta rezulta din metoda formelor paralele, prin corelarea scorurilor obtinute la doua teste paralele, administrate aproape in acelasi timp. Arata cat de asemanatoare sunt cele doua instrumente de masura.

C. Coeficientii consistentei interne se calculeaza in cadrul analizei consistentei interne, pe baza scorurilor obtinute la un test administrat o singura data. Din aceasta categorie fac parte coeficientul a al lui Cronbach, coeficientul 3 al lui Guttman si coeficientii Kuder- Richardson. Ei indica concordanta diferitelor parti ale testului.

D. Coeficientii de fidelitate inter evaluatori se calculeaza pentru teste al caror scor este rezultatul aprecierii subiective facute de evaluator. Ei arata in ce masura parerile mai multor evaluatori concorda intre ele.

Metoda test-retest

Metoda test-retest evalueaza gradul in care scorurile obtinute la un test de acelasi subiect sunt constante de la o administrare la alta.

Se procedeaza astfel:

(1) Se administreaza testul unui grup de persoane.

(2) Dupa un interval de timp se administreaza testul, acelorasi persoane, in aceleasi conditii ca si prima data.

(3) Se calculeaza coeficientul de corelatie liniara intre scorurile observate in cele doua situatii.

Valoarea obtinuta se foloseste pentru estimarea fidelitatii testului, considerandu-se ca testul este paralel cu el insusi, ceea ce inseamna ca intre cele doua administrari ale sale, scorurile reale ale persoanelor nu s-au schimbat.

Coeficientul de corelatie calculat prin aceasta metoda se numeste coeficient de stabilitate. Metoda test-retest este utila atunci cand scorurile reale ale testului masoara caracteristici durabile, generale si specifice, ale persoanelor.

Factorii temporari (starea de oboseala sau boala a celui examinat, emotiile, temperatura si lumina din sala de testare etc.) pot ajuta unei persoane intr-o ocazie si ii pot scadea scorul observat la un alt experiment. Ei nu modifica scorul real al persoanei, ci influenteaza erorile de masura.

Conditii: Aplicarea metodei test-retest impune sa se asigure asemenea conditii incat pentru fiecare persoana erorile de masura la cele doua testari sa fie variabile aleatoare independente. Aceasta inseamna, de exemplu, ca intervalul de timp dintre test si retest trebuie stabilit astfel incat subiectii sa nu isi poata aminti cum au raspuns la test, intrucat multe persoane sunt tentate sa repete, la intrebarile la care nu sunt sigure de raspunsul corect sau potrivit, raspunsurile pe care le-au dat, la intamplare, cu ocazia primei testari. Se recomanda ca lungimea acestui interval sa nu fie mai scurta de trei luni (Kline, 1993).

Adesea, mai ales in cazul testelor de aptitudini si de cunostinte, in intervalul de timp dintre test si retest subiectii isi modifica scorul real, datorita maturizarii, a experientei sau a cunostintelor dobandite.

Dupa prima administrare a unui test de cunostinte pot interveni o serie de fenomene care influenteaza scorul: intervine uitarea, care determina o scadere a scorurilor reale. Pe de alta parte, subiectii pot dobandi cunostinte noi, ceea ce face sa creasca scorurile reale. Unele persoane pot cauta in carti raspunsurile corecte la itemi, mai ales acolo unde nu au stiut sau nu au fost sigure de raspuns. Si astfel, nivelul lor de cunostinte, deci scorul real, creste.

In astfel de situatii, coeficientul de corelatie liniara intre scorurile observate la test si la retest nu masoara fidelitatea testului de cunostinte. El arata cum se schimba nivelul cunostintelor verificate la persoanele examinate. Pentru o mai buna interpretare a modificarilor intervenite in persoane, intre test si retest, este util sa se calculeze media diferentelor de scor dintre cele doua administrari ale testului si sa se verifice daca aceasta difera semnificativ de zero.

Valoarea coeficientului de corelatie liniara test-retest poate fi apropiata de 1 si atunci cand testul nu este potrivit lotului de subiecti, fiind foarte dificil sau, din contra, foarte usor. In asemenea situatii, majoritatea persoanelor vor obtine, la ambele administrari ale testului, scoruri foarte mici, respectiv foarte mari.

Prin urmare, interpretarea valorii coeficientului de stabilitate al unui test trebuie insotita de analiza formei histogramelor scorurilor observate la test si la retest.

In concluzie:

Totdeauna, impreuna cu valoarea unui coeficient de stabilitate se vor comunica:

. lungimea intervalului de timp dintre test si retest;

. conditiile in care s-au efectuat testarile, pentru a putea identifica eventualele surse de eroare de masura;

. varsta subiectilor testati, intrucat s-a constatat ca si aceasta are influenta asupra marimii coeficientului de stabilitate (Schuerger, Zarrella, Hotz, 1989).

O alta formula pentru calculul coeficientului de stabilitate se aplica atunci cand testul este utilizat pentru a se lua decizii, prin plasarea subiectilor in una din categoriile "admis^' (cei cu scor mai mare decat un prag fixat) sau "respins" (cei cu scor mai mic decat acest prag). Testul este stabil daca de la o administrare la alta nu se produc modificari ale clasificarii subiectilor.

Dezavantajul metodei test-retest consta in faptul ca pretinde doua administrari ale testului, ceea ce necesita timp si cheltuieli materiale.

Metoda analizei consistentei interne

Metoda analizei consistentei interne utilizeaza pentru estimarea fidelitatii unui test dispersiile si covariantele scorurilor observate ale itemilor. Se practica o singura administrare a testului. Pe baza scorurilor le itemilor se calculeaza de obicei unul dintre urmatorii coeficienti:

coeficientul Alpfa al lui Cronbach;

coeficientul Lambda al lui Guttman;

coeficientul r20 sau r21 al lui Kuder-Richardson (daca itemii testului sunt binari).

Coeficienti de consistenta interna indica masura in care itemii testului se refera la acelasi lucru.

In general, coeficientii de consistenta interna coincid cu coeficientul de fidelitate al testului atunci cand itemii componenti sunt paraleli, adica masoara acelasi lucru si il masoara la fel de bine, conduce la concluzia ca acesti coeficienti sunt utili pentru calculul fidelitatii testelor care masoara o caracteristica unidimensionala.

Se poate observa ca:

daca testul este administrat cu limita de timp atunci ultimii itemi nu vor fi rezolvati de mai multe persoane, deci in lotul de subiecti ei vor aparea de mai multe ori cu scorul zero. Intercorelatiile lor vor avea, din aceasta cauza, valori mari, crescand astfel consistenta interna a testului. In concluzie, pentru a putea calcula coeficientii de consistenta interna ai unui test, acesta trebuie administrat fara limita de timp;

in cazul testelor compuse din itemi binari, consistenta interna este mare atunci cand itemii au aproximativ aceeasi dificultate si majoritatea persoanelor care rezolva corect un item il rezolva corect si pe celalalt.

Pentru a obtine un test cu o consistenta interna buna trebuie alesi itemii care au dispersii mici ale scorurilor si corelatii mari cu scorul total al testului.

Daca un test este compus din n itemi paraleli, atunci coeficientul sau de fidelitate poate fi calculat cu formula lui Spearman-Brown:

n (y₁,y₂)

r = --------------

1 +(n-1)r(y₁,y₂)

Se observa ca: fidelitatea testului depinde crescator de numarul itemilor componenti. Adaugarea de itemi paraleli va avea drept consecinta o marire a consistentei interne a testului.

Din formula lui Spearman-Brown se poate afla de cate ori trebuie lungit (sau scurtat), prin itemi paraleli, un test dat, astfel incat fidelitatea testului obtinut sa fie egala cu o valoare fixata.

Practic este dificil sa se construiasca itemi buni de test, itemi care sa fie perfect paraleli cu itemii existenti in test. Pe de alta parte, testele lungi consuma mult timp si sunt mai scumpe decat cele scurte. Deci, nu intotdeauna este posibila si rentabila cresterea fidelitatii prin adaugarea de itemi paraleli.

Metoda formelor paralele

Metoda formelor paralele consta in administrarea a doua teste, care reprezinta instrumente de masura paralele, la momente foarte apropiate unul de altul si determinarea coeficientului de corelatie liniara intre scorurile observate ale celor doua forme. Valoarea calculata se numeste coeficient de echivalenta. Daca cele doua teste sunt paralele si daca pentru fiecare persoana erorile de masura la cele doua administrari sunt variabile aleatoare independente, atunci coeficientul de echivalenta coincide cu coeficientul de fidelitate al fiecarui test.

Metoda formelor paralele este potrivita in cazul cand se urmareste masurarea unor caracteristici generale ale persoanelor. Asemenea caracteristici vor influenta in acelasi mod scorurile ambelor teste.

Metoda formelor paralele prezinta unele avantaje fata de metoda test-retest: cele doua forme fiind diferite, rezultatele la cel de-al doilea test nu mai sunt influentate nici de memorarea raspunsurilor date la primul test si nici de aflarea raspunsurilor la intrebarile la care nu s-a stiut raspunde (in cazul testelor de aptitudini sau de cunostinte).

Dar, metoda formelor paralele are inconveniente. Dintre acestea amintim urmatoarele:

sunt necesare doua administrari separate, ceea ce consuma timp;

intervine oboseala sau plictiseala persoanelor examinate, ceea ce influenteaza scorurile la cel de-al doilea test;

elaborarea mai multor forme paralele de test poate fi dificila si costisitoare.

Un procedeu de testare asemanator cu cel descris mai sus, dar mai putin utilizat, il constituie administrarea celor doua forme ale testului, aceluiasi grup de persoane, la momente mai putin apropiate. O asemenea metoda este utila atunci cand se masoara caracteristici generale si durabile ale persoanelor.

In acest caz, coeficientul de corelatie liniara al scorurilor observate ale testelor se numeste coeficient de echivalenta si stabilitate, intrucat el reflecta atat stabilitatea in timp a scorurilor reale ale persoanelor, cat si echivalenta masuratorilor.

Scorurile obtinute la cel de-al doilea test pot sa difere de cele realizate la prima testare si datorita schimbarii conditiilor de administrare a testelor. Pentru a micsora efectele pe care aceasta modificare le poate avea asupra marimii coeficientului de corelatie dintre scorurile testelor, se obisnuieste sa se procedeze astfel (Aiken, 1994):

Se imparte lotul de subiecti, aleator, in doua parti egale.

La prima testare, fiecare jumatate a lotului de subiecti primeste un alt test.

La a doua testare, se inverseaza testele administrate, astfel incat fiecare subiect sa raspunda la ambele teste.

Se calculeaza coeficientul de corelatie liniara intre scorurile celor doua teste, fara a se lua in considerare momentul cand au fost administrate testele.

Metoda formelor paralele se foloseste si atunci cand se doreste obtinerea unei colectii de teste paralele, de buna calitate. Este, de exemplu, situatia intalnita in psihoterapie, cand este necesara administrarea periodica, la intervale de timp relativ scurte, a unor teste de anxietate sau de depresie. Pentru ca subiectii sa nu fie tentati sa repete raspunsurile date la administrarile anterioare ale testului se prefera utilizarea alternativa a unor forme de test paralele.

Un caz particular al metodei formelor paralele il constituie metoda injumatatirii (split-half). In literatura de specialitate, aceasta este inclusa uneori in cadrul analizei consistentei interne.

Metoda injumatatirii are urmatorii pasi:

Se administreaza testul unui lot de persoane.

Se imparte testul in doua parti cat mai asemanatoare intre ele.

Se calculeaza coeficientul de corelatie intre scorurile observate la cele doua jumatati.

Daca jumatatile testului sunt instrumente de masura paralele, atunci valoarea calculata reprezinta coeficientul de fidelitate al fiecareia dintre parti. Cu ajutorul lui, aplicand formula lui Spearman-Brown, se poate determina coeficientul de fidelitate al intregului test.

Avantaje: Metoda injumatatirii rezolva multe din problemele teoretice si practice inerente metodei test-retest si metodei formelor paralele. Mai intai, nu este necesar sa se administreze doua teste diferite si nici sa se administreze de doua ori acelasi test. In felul acesta nu exista pericolul modificarii scorurilor reale intre administrari si nici cel al memorarii si repetarii raspunsurilor date la primul test.

Dificultatea consta in construirea jumatatilor care sa fie masuratori paralele. Se recomanda (Cronbach, 1943; Pitariu, 1978, cf. M.Albu 1998) sa se elaboreze perechi de itemi care sa fie similari ca: forma (mod de prezentare a textului, a ilustratiilor); continut; tip de intrebare (cu raspuns liber, cu raspuns la alegere etc.); medie si abatere standard a scorurilor.

Itemii trebuie sa fie independenti, adica unul sa nu sugereze raspunsul la celalalt. Astfel ca, din fiecare pereche, un item va intra intr-o jumatate de test, iar al doilea, in cealalta jumatate. Exista multe posibilitati de ordonare a itemilor in cadrul testului. Nu se recomanda plasarea celor doua parti una dupa cealalta, intrucat intervine oboseala persoanelor examinate, care va influenta scorurile la cea de-a doua jumatate, iar daca testul este administrat cu limita de timp, este foarte probabil ca multi itemi din cea de-a doua parte sa nu fie rezolvati datorita timpului de lucru insuficient si nu din cauza necunoasterii raspunsului corect. Pentru a evita asemenea situatii, se poate adopta metoda par-impar: itemii unei jumatati vor ocupa locurile cu numar de ordine par, iar ceilalti, locurile cu numar de ordine impar. Se obisnuieste sa se plaseze itemii in ordinea crescatoare a dificultatii lor (Lord, Novick, 1968 cf. M.Albu, 1998).

In cazul cand testul se administreaza cu limita de timp, fiecare persoana care nu reuseste sa raspunda la ultimii itemi va avea scorul zero la acestia si, deci, scorurile la itemii pari si la cei impari vor aparea mai puternic corelate decat sunt in realitate. Din acest motiv, metoda injumatatirii nu se va aplica atunci cand administrarea testului se face cu limita de timp.

Coeficienti de fidelitate inter-evaluatori

In cazul testelor care nu au o cotare obiectiva, cum sunt testele proiective sau cele de creativitate, scorurile subiectilor sunt influentate si de persoana care face evaluarea raspunsurilor. Chiar daca evaluatorii indeplinesc cerintele formulate in manualul testului, referitoare la cunostintele si experienta necesare, este putin probabil ca ei sa atribuie scoruri identice fiecarui subiect.

Pentru a verifica in ce masura scorurile testului sunt dependente de cel care a facut cotarea, se calculeaza coeficientul de corelatie liniara intre scorurile atribuite acelorasi subiecti de evaluatori diferiti. Un asemenea coeficient se numeste coeficient de fidelitate inter-evaluatori. Unii autori (Hammond, l 995) recomanda utilizarea, pentru aprecierea acordului dintre evaluatori, a coeficientului K al lui Cohen, care ia valori intre -1 si +1 si indica in ce masura concordanta evaluarilor este diferita de cea datorata intamplarii.

6.4. Observatii asupra metodelor folosite pentru estimarea fidelitatii

Alegerea metodei aplicate trebuie sa tina seama de ceea ce masoara testul, de scopul pentru care el va fi folosit si de conditiile concrete in care se poate face testarea (exista sau nu posibilitatea administrarii repetate a testului, exista sau nu forme paralele ale testului etc.).

Cand testul masoara o caracteristica durabila si, deci, trebuie sa fie putin sensibil la situatia de testare, sau cand pe baza scorurilor testului urmeaza sa se traga anumite concluzii valabile pentru o perioada de timp mai indelungata, se va aplica metoda test-retest.

In situatia cand nu se poate asigura retestarea persoanelor dupa un interval de timp suficient de lung pentru ca subiectii sa nu isi mai poata aminti raspunsurile date la test, dar exista o forma paralela a testului, se va utiliza metoda formelor paralele. In cazul particular cand forma paralela a testului a fost administrata impreuna cu testul se va putea aplica metoda injumatatirii.

Daca se stie ca testul se compune din itemi care masoara aceeasi caracteristica - mai mult sau mai putin durabila - pentru estimarea coeficientului de fidelitate se va folosi o formula de calcul al unui coeficient de consistenta interna.

Pentru testele unde nu se poate realiza o cotare strict obiectiva, evaluatorul devine o componenta a procesului de masurare realizat cu ajutorul testului. Alaturi de o alta metoda de estimare a fidelitatii se va calcula si coeficientul de fidelitate inter-evaluatori.

In general valorile coeficientilor de consistenta interna sunt mai mari decat cele ale coeficientilor de echivalenta, care sunt, de obicei, mai mari decat coeficientii de stabilitate (Murphy, Davidshofer, 1987). Acest lucru se explica prin faptul ca numarul factorilor care influenteaza erorile ele masura este mai mare in metoda test-retest si in metoda formelor paralele, decat in metoda analizei consistentei interne. De exemplu, acumularea de informatii intre test si retest va afecta numai valoarea coeficientilor de stabilitate, nu si pe aceea a coeficientilor de echivalenta sau a coeficientilor consistentei interne.

Daca, insa, persoanele examinate tin minte raspunsurile date la test si le repeta la retest, se poate obtine un coeficient de stabilitate mare, chiar daca testul are consistenta interna scazuta.

6.5. Factori care intervin in estimarea coeficientilor de fidelitate

Experimentele efectuate pentru determinarea valorii unui coeficient de fidelitate nu cuprind, in general, intreaga populatie de persoane careia ii este destinat testul, ci doar un esantion din aceasta populatie. Din acest motiv, valoarea calculata este doar o aproximare (o estimare) a coeficientului de fidelitate. Selectia unui alt va conduce la obtinerea unei alte valori.

Pentru cresterea preciziei coeficientului de fidelitate, este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii (Traub, 1994):

A.    Esantionul sa fie cat mai voluminos.

Desi forma exacta a repartitiei coeficientilor de fidelitate calculati pentru diverse esantioane de acelasi volum, extrase aleator din populatie, nu este cunoscuta, se obisnuieste sa se considere ca abaterea standard a acestei repartitii (denumita eroare standard) este invers proportionala cu radacina patrata din volumul esantioanelor. Prin urmare, pentru a micsora de doua ori eroarea standard este necesar sa se mareasca de patru ori volumul esantionului.

2. Esantionul de subiecti sa fie reprezentativ pentru populatia careia ii este destinat testul.

El trebuie sa fie la fel de eterogen ca si aceasta populatie, intrucat gradul de omogenitate al esantionului are influenta asupra marimii coeficientului de fidelitate.

3. Masuratorile efectuate cu ajutorul testului sa fie independente intre ele.

Masuratoarea realizata asupra unui subiect sa nu fie influentata si nici sa nu influenteze masuratorile efectuate asupra altor persoane. Daca administrarea testului se face in grup, acest lucru inseamna ca persoanele examinate vor fi supravegheate astfel incat nici una sa nu poata copia.

Atunci cand calculul coeficientului de fidelitate impune ca fiecare persoana sa raspunda de doua ori la acelasi test sau sa raspunda la doua forme paralele ale testului foarte asemanatoare intre ele, cerinta de independenta a masuratorilor se extinde, in sensul ca masuratorile efectuate asupra aceleiasi persoane trebuie sa fie independente intre ele. Aceasta inseamna ca nu li se va oferi subiectilor posibilitatea de a revedea sau de a-si aminti raspunsurile date la prima administrare a testului.

Daca se calculeaza un coeficient de consistenta interna, se va urmari ca itemii testului sa fie independenti intre ei. Prin urmare, rezolvarea unuia nu va fi conditionata de rezolvarea altuia si nu vor exista itemi care sa se refere la acelasi aspect, astfel incat subiectii sa raspunda la ei in acelasi mod (corect sau gresit).

D.    Procedura de administrare a testului si a retestului sau a celor doua forme paralele ale testului sa fie identica si, in acelasi timp, sa fie aceeasi cu cea care se va utiliza in practica. Astfel, de exemplu, daca se prevede ca testul sa fie administrat cu limita de timp, in 40 de minute, atunci acest interval de timp va fi respectat si la administrarea testului pentru estimarea fidelitatii.

6.6. Interpretarea coeficientilor de fidelitate

Cand avem de ales dintr-o multime de teste avand toate celelalte caracteristici egale, este de preferat testul care are cea mai mare fidelitate. Dar, pe de o parte, testul cel mai fidel poate fi cel mai scump sau mai dificil de administrat. Pe de alta parte, caracteristicile testelor sunt rareori egale.

Nu este posibil sa se specifice un nivel minim care sa fie impus coeficientilor de fidelitate ai tuturor testelor. In practica obisnuita sunt utile urmatoarele recomandari:

Se vor cere nivele inalte de fidelitate testelor folosite pentru a se lua decizii importante asupra persoanelor si celor care impart indivizii in mai multe categorii pe baza unor diferente relativ mici intre ei. In selectia profesionala, de pilda, se vor folosi teste care au coeficienti de fidelitate mai mari decat 0,90(J. C. Nunnally, dupa Hammond, 1995).

Se vor accepta nivele scazute de fidelitate atunci cand testele se utilizeaza pentru a lua decizii preliminare, nu finale, si in cazul testelor care impart persoanele intr-un numar mic de categorii, pe baza unor diferente individuale mari.

Daca un test serveste la compararea grupelor de persoane, coeficientul sau de fidelitate poate fi mai mic, chiar cuprins intre 0.6 si 0.7. Daca, insa testul se foloseste pentru compararea persoanelor, una cu alta, coeficientul sau de fidelitate trebuie sa fie mai mare decat 0.85 (Aiken, 1994).

Fidelitatea chestionarelor de personalitate si a celor de interese tinde sa fie mai mica decat cea a testelor cognitive (de cunostinte, de inteligenta, de aptitudini speciale, Aiken, 1994).

In general, se intalnesc de obicei coeficienti de fidelitate cuprinsi intre 0.70 si 0.98 (Guilford, 1965).

Testele cotate obiectiv care masoara aptitudini cognitive pot furniza, in loturi eterogene de persoane, coeficienti de fidelitate mai mari decat 0.8.

Testele cotate subiectiv care masoara aptitudini, testele de cunostinte si cele care evalueaza performante tipice (de exemplu chestionare de personalitate) au, adesea, coeficienti de fidelitate mai mici decat 0.80 (Traub, 1994).

Testele standardizate de cunostinte au, in general, o fidelitate mare spre moderata.

Testele cu alegere multipla pot avea o fidelitate mai scazuta. Coeficientul lor de fidelitate este apropiat de 0.75.

In practica se folosesc adesea teste care sunt valide pentru populatia si situatia in care sunt administrate, dar care nu au coeficienti de fidelitate foarte mari.

Cand ne intereseaza modul cum variaza scorurile observate la un test care este administrat de doua ori unui lot de persoane (de exemplu, inainte si dupa un tratament), procedeul de lucru obisnuit consta in calculul mediei diferentelor individuale dintre scorul retestului si cel al testului si aplicarea unui test statistic pentru verificarea semnificatiei acestei medii. Se pune, insa, problema: cat de bine masoara diferentele de scor schimbarile reale petrecute in indivizi? Fidelitatea diferentelor de scor depinde crescator de fidelitatea testului si de cea a retestului si depinde descrescator de marimea covariatiei scorurilor observate la test si retest. Cu cat fidelitatea testului si retestului sunt mai bune, cu atat fidelitatea diferentelor de scor este mai buna. Daca scorurile observate la test nu sunt corelate linear, fidelitatea diferentelor de scor este maxima.

In esenta, orice conditie care nu este relevanta scopului testului reprezinta o variatie a erorii. Daca incercam sa mentinem conditii de testare uniforme (prin controlul mediului de testare, a instructiunilor, a limitelor de timp, a relatiei etc.) putem reduce varianta erorii si putem obtine scoruri mai fidele. Dar, in ciuda 'conditiilor optime de testare', nici un test nu este un instrument cu o fidelitate perfecta.