STRUCTURA, FORME DE MANIFESTARE SI DINAMICA OPINIEI PUBLICE

STRUCTURA, FORME DE MANIFESTARE SI DINAMICA OPINIEI PUBLICE

Structura si dinamica opiniei publice

Formarea opiniei publice constituie un proces dinamic, in cadrul caruia interactioneaza factori de natura sociala (politici, economici, culturale, juridici s.a.), psihosociala (caracteristicile grupurilor si organizatiilor, sistemul de interactiuni dintre acestea si fiecare membru al colectivitatii, precum si influentele specifice pe care le exercita) si psihoindividuala (caracteristici ale personalitatii, nivel de instructie, grad de integrare sociala, statut social, experienta de viata etc.).

Din interactiunea acestor factori rezulta fenomenul de opinie, manifestat ca serii complementare de tendinte centrale la nivelul unei comunitati reale sau virtuale. Intr-adevar, numai ca o situatie de exceptie vom intalni o opinie unanima, de cele mai multe ori fiind vorba de doua sau mai multe orientari de baza ale opiniilor unor categorii diferentiate in cadrul colectivitatii de baza; diferentierea are loc datorita actiunii unora dintre factorii mai sus mentionati, deveniti astfel criterii de formare a grupurilor de opinie. Fiecare grup de opinie se constituie ca formatorul, dar si purtatorul uneia dintre variantele complementare de opinie care circula la nivelul comunitatii respective.

Formarea opiniilor presupune o succesiune de faze, diferentiate in functie de rolul jucat de unul sau altul dintre factorii determinanti. In principiu, procesul implica urmatoarele momente esentiale:

Contactul cu un fapt social cu semnificatie pentru persoana, grupul social sau organizatia la nivelul carora se va configura opinia.

. Activarea seturilor cognitive, afective si atitudinale corespunzatoare faptului social declansator; in urma acestui proces rezulta o atitudine spontana, difuza si in mare masura inconstienta fata de faptul respectiv, atitudine care poate fi pozitiva sau negativa, de aprobare sau dezaprobare.

In contextul raporturilor sociale firesti, se compara schema atitudinala astfel formata cu aceea a celor din jur, rezultand o idee de aprobare-dezaprobare, insa foarte vaga, fluida si insuficient fundamentata rational si afectiv.

. Interesul astfel declansat determina cautarea mai mult sau mai putin sistematica a unor informatii considerate obiective si a unor comentarii autorizate despre faptul petrecut; aceste elemente informationale pot fi obtinute in principal prin intermediul mass-media, dar si in urma unor contacte directe cu persoane sau documente considerate relevante.

Are loc o cristalizare a ideilor pana atunci vagi si inconsistente intr-o opinie personala, suficient de bine sustinuta rational si emotional.

Pe fondul interesului astfel creat, au loc discutii, controverse si dezbateri cu cei din jur, cu argumente pro si contra, de o parte si de alta, ceea ce are drept rezultat adoptarea unei atitudine "de sinteza'. Aceasta este in mare masura convergenta cu aceea a intregului grup, sau a unei parti a acestuia, rezultand coagulari de opinie convergente sau divergente.

. Se constituie astfel grupurile de opinie, care vor continua dezbaterile, consolidandu-le si directionandu-le mult mai exact in raport cu interesele comune ale sustinatorilor. Opinia de grup va capata o sustinere mult mai puternica, proportionala cu marimea grupului, statutului social al membrilor si prestigiului social al acestora.

In acest context are loc implicarea grupului intr-o actiune sau decizie, prin aceasta opinia devenind o forta sociala care incearca sa adecveze realitatea la sistemul de valori, norme, motivatii si traditii care a fundamentat structurarea respectivului curent de opinie.

In functie de efectele impactului cu realitatea sociala, sau sub incidenta unor noi informatii sau influente interne sau externe, opiniile ajunse intr-o anumita faza de structurare pot fi revizuite, transformate sau chiar reprimate, dupa cum pot deveni in timp sisteme doctrinare sau dogme, cu o foarte larga extindere la nivelul diferitelor categorii de grupuri sau sociale.

Modelul de mai sus evidentiaza existenta unor factori macrosociali, microsociali si individuali, care prin interferenta lor determina forme si niveluri specifice de manifestare a opiniei publice. Dintre acestia, cei mai importanti sunt urmatorii:

a)              tipul general de societate si de cultura organizationala (democrata sau autoritara; agrara, industriala sau informatizata; sistemul institutiilor culturale dominante; credintele, prejudecatile si stereotipurile cu rol dominant in viata sociala, climatul social general etc.);

b)             caracteristicile sistemelor de educatie generala si instructie profesionala (nivelul mediu de instructie pe categorii sociale; permisivitatea si creativitatea; valorile educationale fundamentale s.a.);

c)              particularitatile sistemelor de comunicatie in masa (specificul si varietatea acestora; gradul de independenta politica, economica si culturala; promptitudinea si obiectivitatea informarii);

d)             structura morfologica a populatiei (categorii de varsta, sex, profesii, etnii, densitate etc.);

e)              particularitati psihosociale ale grupurilor primare (tipul de grupuri la care membrii comunitatii participa simultan sau succesiv; climatul psihosocial din interiorul acestora; specificul relatiilor interpersonale promovate; gradul de deschidere spre exterior, conservatorismul si permeabilitatea la nou, profunzimea comunicarii interpersonale, suportul afectiv si motivational al participarii la viata de grup etc.);

f)               profilul personalitatii de baza pentru diferitele categorii sociale care compun populatia investigata (categorii etnice, religioase, profesionale, de sex si varsta s.a.).

Considerabila experienta castigata prin desfasurarea a nenumarate sondaje de opinie, mai ales in SUA si Europa Occidentala - insa mai recent si in unele tari central-europene, arata o puternica Influenta a morfologiei sociale asupra structurii opiniei publice. Prin morfologia sociala se intelege distributia unei populatii dupa criterii de varsta, sex, nivel de instructie, profesie, apartenenta etnica si religioasa, mediu social - urban sau rural, nivel de cultura, distributie si densitate geografica etc. (24; 30).

De exemplu, s-au constatat diferentieri interesante la nivelul opiniei publice in functie de sex: femeile se pare ca sunt mai conservatoare decat barbatii, tinand mai mult la pastrarea unor traditii si obiceiuri; totodata sunt mai susceptibile la influente externe, realizate prin mass-media si alte mijloace de propaganda. Fetele sunt intr-o mai mare masura dependente de opinia parintilor decat baietii, fiind mai intolerante in pareri decat acestia. Pe de alta poate, oamenii mai in varsta sunt mai traditionalisti si conservatori decat tinerii, acceptand cu mare greutate schimbari majore in conceptiile lor politice sau etice. Categoriile cu nivel superior de instructie si cultura sunt mai nonconformiste, cu note accentuate de cosmopolitism, inteles ca tendinta de a prelua modele culturale straine, din zone care au un nivel superior de dezvoltare intr-un anumit domeniu care le-ar putea conferi un statut social mai inalt. Studentii din domeniile umaniste sunt mai deschisi spre valorile spirituale, comparativ cu cei din domeniile tehnico-economice, care prefera valorile materiale.

Diferente notabile se constata si intre populatiile din mediul rural sau urban. In timp ce comunitatile rurale sunt traditionaliste si conservatoare cu obiceiurile si valorile lor, cu tendinta de a privi cu neincredere tot ceea ce este nou, dar si cu resemnare in fata evenimentelor pe care nu le pot controla. Dimpotriva, mediile industrial-urbane accepta si promoveaza preponderent conceptii utilitariste si de oportunism material, cu o mai mare deschidere spre nou, daca acestia se poate dovedi mai profitabil. Aceste diferente sunt insa destul de relative, mai ales in conditiile actuale in care influenta mass-media este considerabila si cu penetrare in poate mediile sociale, cand mobilitatea profesionala si rezidentiala sterge progresiv granitele dintre oras si sat, precum si dintre diferitele categorii sociale.

Alte categorii de factori macrosociali sunt legati de specificul sistemului politic dintr-o tara, nivelul de dezvoltare economica si activitatea partidelor politice. In tarile dezvoltate din punct de vedere economic se constata o tendinta tot mai accentuata de a renunta la valorile spirituale traditionale, in favoarea unora de natura instrumental-utilitara. Opiniile devin astfel tot mai circumstantiale, ghidate intr-o masura considerabila de modelele si interpretarile "gata fabricate" de puternicele sisteme de informare in mas a. Trecerea la societatea informatizata modifica profund mecanismele psihosociale prin care se formeaza si se manifesta opinia publica ca dimensiune esentiala a vietii sociale. Consecintele sunt deja vizibile, iar previziunile lui O. Spengler referitoare la ciclurile pe care le parcurg culturale in evolutia lor par a fi de o acuta actualitate.

Structura opiniei publice. Dupa cum rezulta din cele expuse mai sus, opinia publica nu poate avea un caracter omogen, ea fiind diferentiata in functie de morfologia sociala (structura publicului), de sensul optiunilor (pozitiv sau negativ) si de gradul de elaborare a ideilor, convingerilor si sentimentelor pe care se fundamenteaza.

(I) In ceea ce priveste natura publicului, se accepta ca acesta se poate prezenta in trei ipostaze: 1) publicul general: cuprinde totalitatea membrilor unei comunitati, interesati de problemele si aspectele cele mai semnificative pentru intreaga comunitate (principalele orientari politice, directiile strategice ale dezvoltarii economice, optiunile privind aliantele internationale, sistemul de vot, politica de protectie sociala s.a).; 2) publicul particular: se compune din grupurile reale sau virtuale din cadrul unei comunitati, interesate de problemele de interes comun, dar care impartasesc aceleasi valori si optiuni; deci, in cadrul publicului general vom avea mai multe publicuri particulare, in functie de principalele optiuni privind problemele generale ale comunitatii in ansamblul sau (este cazul grupurilor care- impartasesc fie conceptia centralizarii in economie, fie pe aceea a descentralizarii); 3) publicul special: se compune din grupuri interesate de probleme care nu au caracter general, fiind structurate in jurul unor valori specifice unui anumit domeniu al vietii sociale (este cazul suporterilor dintr-un anumit sport, a celor interesati de informatica si Internet, a grupurilor profesionale care se exprima intr-o problema specifica lor etc.).

Corespunzator acestor categorii de public, vom avea si opinii publice cu caracter general, particular sau special, in functie de gradul de generalitate, relevanta si sustinere a valorilor in jurul carora se structureaza. De remarcat ca la randul sau, fiecare categorie de public poate avea o morfologie sociala specifica, diferentiata de la caz la caz. Deci, studiile de opinie trebuie sa ia in considerare atat morfologia sociala la nivelul intregii comunitati, cat si aceea de la nivelul fiecarei categorii de public, obtinand astfel informatii deosebit de relevanta asupra factorilor care determina structurarea curentelor de opinie.

(II) In ceea ce priveste diferentierea opiniei publice in functie de orientare, aceasta este data de numarul solutiilor rezonabile pentru faptul social problematic care a initiat optiunile. De cele mai multe ori asemenea situatii problematice comporta doua orientari (favorabile sau nefavorabile, sau doua solutii alternative), insa sunt si alte situatii care comporta un numar mai mare de optiuni posibile (cum este in cazul optiunii pentru un partid politic dintr-o serie mai numeroasa). Pe aceasta dimensiune, structura opiniei publice apare ca pondere relativa a optiunilor pentru fiecare varianta activa, considerata viabila de un numar minim de persoane. In acest context, curentul de opinie apare ca o dominanta in extensiune asupra unei optiuni care castiga teren.

(III) In raport cu ponderea factorilor psihoindividuali si psihosociali care fundamenteaza opinia publica, F. Tonnies identifica mai multe niveluri ale acesteia: a) nivelul motivational, constituit dintr-un conglomerat de dorinte si sentimente vagi, intentii si aspiratii difuze, care dau substanta vointei comune a unei colectivitati; se formeaza astfel elementul de fond in care vor fi inserate progresiv alte elemente de ordin emotional, motivational, atitudinal si cognitiv, cu un grad mai inalt de structurare; b) nivelul privat, format din proiectiile

subiective, asteptarile si ideile unui public care se elaboreaza la nivelul simtului comun in ceea ce priveste evaluarea unei situatii sociale problematice; c) nivelul evenimential, constituit din asteptarile si proiectiile axiologice si normative cu valoare de referential pentru intreaga comunitate in ceea ce priveste evenimentul-obiect al opiniei publice; d) nivelul consistent, este expresia agregarii si polarizarii opiniilor particulare, pe fondul sentimentului ca toti membrii comunitatii gandesc si simt la fel in raport cu o anumita problema; la nivelul cel mai inalt de structurare, se formeaza un curent de opinie foarte puternic, in care este antrenata unitar intreaga comunitate.

Se poate adopta si o alta perspectiva de evaluare, avandu-se drept criteriu gradul de structurare a factorilor implicati in generarea opiniei publice: factori informationali, cognitivi, emotionali, motivationali sau atitudinali. Utilizand instrumente de investigare special elaborate, se poate obtine o analiza mult mai nuantata privind profilul factorilor de fundamentare a opiniei publice.

(IV) In ceea ce priveste forma de manifestare , opinia publica se poate prezenta sub forma de rumori, zvonuri, stereotipuri, prejudecati, opinii consistente si curente de opinii.

Rumoarea se prezinta ca "zgomot surd de voci", sovaielnica, impersonala, anonima si relativ inconsistenta. Se formeaza sub influenta unui eveniment cu o mare incarcatura emotionala, despre care nu se detin suficiente informatii si care se produce intr-un context ambiguu, care nu reuseste insa sa polarizeze vectori motivationali bine configurati. Rumoarea indeplineste in principal o functie cathartica, emotionala si de comunicare, componentele rational-explicative avand o pondere relativ scazuta in structura acesteia; de aici rezulta sensibile deformari, schematizari sau augmentari ale continutului, corelativ cu un pronuntat fenomen de condensare, deplasare sau asimilare reciproca a detaliilor, precum si de diminuare a importantei elementelor principale.

Zvonurile sunt forme de opinii transmise de regula pe cale orala, fundamentate pe stiri, afirmatii sau relatari prezentate ca adevarate, dar fara sa existe posibilitatea verificarii corectitudinii acestora. Pe un fond emotional adecvat, chiar criteriile de veridicitate sunt ignorate, rezultand deformari, exagerari si asocieri cu totul neasteptate. Adevarate sau false, zvonurile sunt poate cel mai vechi mijloace de comunicare in masa, indeplinind complexe functii psihosociale, cum sunt cele care deriva din nevoia de contact social, de cunoastere si comunicare interpersonala, dar si de participare - chiar indirecta la ceea ce pare mai spectaculos in viata unei comunitatii. Desi suna paradoxal, zvonurile sunt modalitati secundare de integrare sociala, facilitand contactele interpersonale si participarea sui generis la viata sociala.

Aparitia zvonurilor este legata de un anumit context social in care o persoana, o intamplare sau eveniment prezinta o importanta aparte pentru colectivitate, dar asupra carora nu se pot obtine informatii certe, fiind nevoie de o "improvizatie cognitiva' pentru a se asigura coerenta respectivei situatii. Intr-un anumit sens, zvonurile sunt produsele "imaginarului social', exprimand atat particularitatile unei situatii sociale generale, cat si pe acelea ale grupurilor si persoanelor aflate sub incidenta acestora. Zvonul este prin excelenta un fenomen interrelational, rezultat al unei deliberari colective informale, desfasurata pe fondul unei anumite ambiguitati informationale. Dupa cunoscuta opinie a sociologului american T. Shibutani, zvonurile sunt stiri improvizate, a caror amploare este data de produsul dintre importanta unui eveniment si ambiguitatea sa: Z = Importanta x Ambiguitate (108, 32). Interpretand dintr-o alta perspectiva aceasta relatie, zvonul ne apare ca o actiune de comunicare-informare spontana, prin care se restabileste echilibrul cognitiv in cadrul unei situatii sociale de actualitate si de interes general.

Cercetari deosebit de interesante asupra zvonurilor au fost desfasurate de G. Allport, L. Postman, G. Amado, A. Guinet, J-N. Kopferer s.a.

Astfel, in acceptia lui Allport, si Postman, zvonul este un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, ce se raporteaza la actualitate, colportat din om in om, in lipsa unor informatii concrete care sa-i ateste exactitatea. Incercand sa explice exagerarile si deformarile caracteristice zvonurilor, acestia au identificat trei legi care actioneaza in procesul de transmitere a mesajelor:

a) Legea nivelarii releva procesul de reductie, comprimare si saracire progresiva a continutului unui zvon, in asa fel incat dupa 5-6 secvente de retransmitere se pierde pana la 70 % din continutul informational initial al mesajului. Prin urmare, continutul devine mai schematic, mai scurt si mai usor de inteles, de relatat si de transmis mai departe.

b) Legea accentuarii evidentiaza tendinta sublinierii detaliilor in    procesul transmiterii mesajului, perceptia si reproducerea fiind selectiva si deformatoare. c). Legea asimilarii scoate in evidenta tendinta de a prelua prejudecatile, mentalitatile, interesele, sentimentele si stereotipurile verbale ale celor care relateaza la continutul mesajului pe care il transmit Cu alte cuvinte, structura zvonului dezvaluie caracteristicile psihosociale si structurile cognitive, afective si motivationale a celor implicati in procesul difuzarii mesajelor, pe care le deformeaza intr-un sens revelatoriu. Sau, parafrazandu-1 pe J.N. Kopferer, fiecare zvon isi are publicul sau, pe care il si reprezinta prin continut si forma.

Stereotipurile sunt o alta forma sub care se poate manifesta opinia publica. Dupa cum s-a aratat intr-un capitol anterior, stereotipurile sunt imagini, scheme cognitive sau credinte simplificate, durabile si preconcepute (anterioare oricarei analize rationale profunde), care se aplica in interpretarea caracteristicilor si comportamentelor unor persoane, grupuri sau evenimente sociale. Sunt clisee de gandire care "economisesc travaliul mintal", dar simplifica si schematizeaza totodata realitatea. Opinia publica se structureaza adesea in jurul unor asemenea stereotipuri, care directioneaza astfel cursul gandirii si imaginatiei colective.

Prejudecatile indeplinesc un rol asemanator, diminuand spiritul evaluativ-critic in favoarea unor asertiuni generalizatoare si neverificabile, bazate cel mai adesea pe factori afectivi si motivationali, si mult mai putin pe o cunoastere reala a faptelor la care se refera. Indeplinesc frecvent rolul unor "centre de cristalizare' a opiniilor colective, afectandu-le gradul de adecvare la realitate.

Opiniile consistente au un continut coerent, sustinut de un fond informational bine structurat si actualizat, aflat in consonanta cu elementele de ordin afectiv, motivational si atitudinal. Este vorba de asa numita "opinie argumentata si rationala, neviciata de interferentele cu unele dintre formele mai sus mentionate. Cand o asemenea forma prevaleaza in cadrul unei comunitati, ea devine curent de opinie, avand o remarcabila forta persuasiva.