CARACTERIZAREA DEFICIENTELOR MINTALE

CARACTERIZAREA DEFICIENTELOR MINTALE

Conceptul de deficienta mintala; teorii privind natura deficientei mintale

In societatea contemporana preocuparea pentru individul deficient mintal se regaseste in domenii foarte variate si este analizata din perspective tot mai diverse.Medicul pediatru, psihologul, lucratorii din domeniul asistentei sociale,cadrele didactice din invatamantul de masa si din cel special, numerosi parinti si organizatori din invatamant si sanatate, politologi se gasesc in mod frecvent pusi in fata deficientului mintal, trebuind sa rezolve, fiecare din punctul lor de vedere, probleme uneori complexe si dificile. Rezolvarea problemelor de scolarizare, de pregatire profesionala, de asistenta medicala si sociala generate de deficienta mintala presupune colaborarea dintre medici, psihologi, psihopedagogi speciali, juristi si asistenti sociali, care pentru finalizarea actiunilor practice au nevoie de o definire unitara a deficientei mintale, care sa serveasca drept fundament teoretic in organizarea si derularea activitatilor de recuperare a deficientului mintal.

Intrucat deficienta mintala desemneaza o realitate complexa, un fenomen bio-psiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor, de gradul diferit de manifestare si de tulburarile asociate, termenul de deficienta mintala nu se refera la o entitate, la un tablou clinic unitar si deci nu ii corespunde o unitate de ordin structural-functionala, biologic sau psihologic. Din aceste considerente este dificil de oferit un profil general al deficientului mintal.

Termenul de deficienta mintala este doar o notiune care include variate forme si tipuri care au comun insuficienta mintala si care confirma ideea unitatii in diversitate si in acest domeniu (R. Zazzo, 1973; M.S. Pevzner, 1975; M. Rosca, 1967).

R. Zazzo (1973) afirma ca, singura modalitate de elaborare a unei definitii sintetice si cuprinzatoare a deficientei mintale, este posibila prin coordonarea punctelor de vedere, a planurilor diferite de abordare a acesteia. Deci, in definirea si clasificarea deficientelor mintale trebuie sa se ia in considerare aspectele medicale, psihologice, pedagogice si sociale ale acestui fenomen complex.

H.Z. Zamski (1975) arata ca, absolutizarea sau exagerarea unuia dintre aspectele de care trebuie sa se tina seama in definirea si clasificarea deficientelor mintale, in detrimentul celorlalte poate genera confuzii si erori in abordarea teoretica si in practica recuperarii deficientului mintal. Deci, in definirea si conturarea tabloului deficientei mintale trebuiesc luate in considerare, in principal, aspectele de natura biologica, psihologica si sociala. a). Aspectele biologice ale deficientei mintale

Aspectele biologice vizeaza originea predominant biologica a deficientei mintale si se refera la cauzele si factorii biologici determinanti ai deficientei mintale. Astfel, din variatele tulburari mintale, relativ constante si ireversibile, in sfera deficientei mintale, pot fi cuprinse doar acelea care se datoresc unor dereglari functionale sau organice ale sistemului nervos central, declansate pana la varsta de 3-4 ani. Cu toate acestea, deficienta mintala nu poate fi considerata o boala si nu poate fi redusa doar la leziunile sau microleziunile cerebrale, aceasta intrucat deficientul mintal poate sa fie un bolnav, precum si un individ sanatos poate fi un deficient mintal. De asemenea, trebuie sa mentionam ca, desi majoritatea deficientilor mintali prezinta leziuni mai mult sau mai putin vizibile ale sistemului nervos central, totusi nu putem conchide ca toti indivizii care prezinta asemenea leziuni prezinta deficienta mintala. in consecinta aspectul biologic al deficientei mintale este demn de luat in considerare, dar nu este suficient pentru a o defini in mod complet.

Diagnosticul diferential, deci delimitarea deficientei mintale de alte stari patologice caracterizate in parte prin tulburari ale functionalitatii intelectuale, presupune luarea in considerare a momentului ontogenetic al aparitiei si manifestarii deficitului intelectual, deci a varstei la care apare deficitul (S.A. Diacikov, 1965).Consensul asupra precocitatii influentelor nocive este unanim in privinta acelor factori care actioneaza nociv asupra sistemului nervos central in perioada prenatala sau perinatala. in schimb, stabilirea exacta a caracterului timpuriu al influentelor factorilor postnatali impune luarea in considerare a stadiului psihogenetic in care acestia actioneaza. Leziunile nervoase care apar dupa incheierea dezvoltarii structurale a sistemului nervos determina o structura a deficitului de dezvoltare diferita de cea caracteristica deficientului mintal, intrucat duce la un deficit mintal partial, la o tulburare a sferei emotionale, la incapacitate de concentrare, sau la alte tulburari, care nu sunt tipice pentru deficienta mintala.Influentele nocive care actioneaza la varstele mai mari, se repercuteaza mai ales asupra unor capacitati particulare si numai doar indirect asupra bazei inteligentei globale. Deci, desi simptomatologia defectelor partiale sau multiple ale inteligentei poate fi similara cu cea a deficientei mintale, totusi ele trebuiesc clar delimitate.

Admiterea, alaturi de cauzele de ordin biologic ale deficientei mintale, si pe cele de natura socioculturala sau socioafective nu diminueaza valoarea metodologica a criteriului biologic care se refera la natura biologica a deficientei mintale, deoarece se presupune, pe de o parte, o mediere fiziologica a influentelor externe asupra inteligentei desi nu este complet elucidat mecanismul de actiune a factorilor externi , iar pe de alta parte, se cunoaste ca primii ani de viata constituie o perioada critica a psihogenezei, in care receptivitatea fata de influentele nocive ale factorilor socioculturali si socioafectivi se pare ca este maxima. Pe baza unor cercetari, M. Chiva (1973) afirma ca, pornind de la acelasi deficit intelectual, deficientii mintali 'normali' (debilitate endogena = debilitate mintala innascuta) deveniti adulti, se adapteaza mai bine decat deficientii mintali 'patologici' (debilitate mintala exogena = debilitate mintala dobandita) la aceleasi cerinte sociale. in acest sens, M. Chiva sustine ca este mai bine sa vorbim despre 'tablourile' deficientelor mintale, decat despre un tablou unic al deficientei mintale, deoarece ea poate fi 'normala' (determinata de un mecanism genetic normal) sau 'patologica' (atunci cand factorii determinanti nu pot fi asimilati unui mecanism genetic normal).

Cercetarile comparative (A.A. Strauss, M. Chiva, M.C. Hurtig, H. Santucci) releva faptul ca in timp ce deficientii mintali endogeni se prezinta aproape normali pe plan motor si psihomotor, cei exogeni, datorita unor leziuni cerebrale, prezinta accentuate insuficiente motorii si psihomotorii, precum si de structurare spatio-temporala, de organizare perceptiva, de ritm etc. (R. Zazzo, 1973). Iar la probele de aptitudini intelectuale, deficientii mintali endogeni (normali, subculturali, familiali) prezinta un randament mai ridicat fata de cel al deficientilor mintali exogeni (patologici cu leziuni cerebrale). b). Aspectele psihologice ale deficientei mintale

Aspectele psihologice sunt de multe ori limitate in mod nejustificat la cele psihometrice, bazate pe testarea inteligentei, neglijand faptul ca, criteriul psihologic trebuie sa aiba in vedere specificitatile diferitelor tipuri de deficienta mintala in raport de etiologie, pe cand criteriul psihometric se rezuma doar la 'masurarea' nivelului mintal al acestora.

Caracterizarea deficientei mintale din punct de vedere psihologic presupune detectarea trasaturilor psihologice specifice deficientei mintale.

in ceea ce priveste diferentele cantitative si calitative dintre deficientii mintali si normalii de aceeasi E.C. sau E.M. exista o mare diversitate de probleme si de pareri. Unii autori absolutizeaza valoarea testelor de inteligenta care servesc la masurarea acesteia, considerand ca toate testele de performanta masoara mai mult sau mai putin valid una si aceeasi inteligenta, ignorand diversitatea de forma a inteligentei care poate fi globala, generala, specifica, verbala, practica, sociala etc.

Tot ca o confuzie elementara poate fi socotita si credinta ca una si aceeasi cifra a E.M. sau Q.I. ar exprima indiferent de varsta subiectului sau de testul de inteligenta aplicat unul si acelasi grad si tip de adaptare mintala. De asemenea, trebuie sa mentionam si faptul ca cei care par a fi deficienti mintali din punct de vedere psihometric, nu intotdeauna se dovedesc a fi ca atare din punct de vedere clinic si psihologic. Deci, reperul psihometric, desi necesar, totusi, el singur nu este suficient pentru definirea certa a deficientei mintale. esigur, nivelul intelectual sub norma, diagnosticabil cu ajutorul testelor de inteligenta, constituie o nota esentiala si necesara pentru a constata deficienta mintala. Totusi, examinarea inteligentei trebuie sa releve, alaturi de nivelul mintal global, ponderea si contributia diversilor factori intelectuali la eficienta mintala constatataDin punct de vedere psihologic, deficienta mintala nu consta in tulburarea dezvoltarii unei singure functii, ci ea este mai degraba o unitate de deficiente in care deficitul intelectual ocupa locul central. Astfel, prezenta permanenta a unei serii de tulburari senzoriale, de vorbire, de activitate etc., alaturi de deficitul intelectual se considera a fi simptome cu o mare valoare diagnostica a deficientei mintale.

Evidentierea specificitatii deficientei mintale are nu numai o valoare teoretica, ci mai ales una practica, intrucat diagnosticarea deficientei mintale este fundamentata pe specificitate. Astfel, pentru psihologul clinician aflat in fata unei multitudini de forme clinice, evidentierea unor trasaturi psihopatologice specifice are o importanta deosebita.Aspectele de ordin social evidentiaza faptul ca deficienta mintala este si o problema de adaptare la cerintele scolare si apoi la exigentele vietii adulte, intrucat, in general, nivelul inteligentei se evalueaza dupa criterii sau exigente sociale, care sunt diferite de le copil la adult, de la o perioada istorica la alta intrucat cerintele pedagogice exprima exigente variabile de la o epoca la alta si de la o societate la alta, putem considera ca din punct de vedere istoric, termenul de deficienta mintala este mai degraba o notiune socio-pedagogica decat medicala. Aceasta determina modificarea limitei superioare a deficientei mintale in raport cu mobilitatea exigentelor scolare si sociale. Absenta referirilor cu privire la etiologie din definitia deficientei mintale o putem totusi considera ca fiind partial substituita prin prezentarea acesteia in diferite sectiuni a manualului A.A.D.M. (K. Grossman, 1983) care sunt consacrate deficientelor mintale de origine biologica si respectiv factorilor etiologici sociali si de mediu si prezentarii clasificarii medical etiologica.

Luarea in discutie a aspectelor etiologice prezinta importanta pentru explicarea diversitatii deficientei mintale.

Conceptul de deficienta mintala, arata C. Paunescu (1976), nu reprezinta o 'eticheta' generala, ci o notiune cu un continut definit pe baza unei viziuni stiintifice complete in concluzie, am putea spune ca, deficienta mintala este o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici si/sau de mediu, care actioneaza din momentul conceptiei pana la incheierea maturizarii, si care au consecinte nefavorabile asupra comportamentului adaptativ.