INTERPRETAREA CIBERNETICA A LIMBAJULUI

Omul isi duce activitatea in mediul social. Aceasta presupune schimburi de informatii intre oameni. Schimburile de informatii sunt realizate prin sistemele de comunicatie; de aceea, un capitol important al psihologiei este reprezentat de psihologia comunicatiilor.

Prin sistem de comunicatie, intelegem de obicei in tehnica totalitatea instalatiilor si mediilor situate intre sursa mesajului transmis si receptor. Sistemul de comunicatii natural prezent la oamenicuprinde creierul-sursa, organele fonatorii, aerul, urechea, creierul-destinatar. Rolul sistemelor de comunicatie este acela de a permite vehicularea semnalelor intre sursa si receptor. Semnalele sunt organizate in mesaje purtatoare de sens; semnalele sunt purtatoare de informatie semantica. Mesajele care asigura o circulatie de informatie intre un sistem cibernetic biologic sau tehnic si un altul, sunt exprimate in anumite limbaje. Aici se poate vorbi de limbaj natural si limbaj artificial (create pentru dialogul om-masina).

In cadrul limbajului trebuie sa facem distinctieintre limba (care reprezinta instrumentul folosit) si operatiile care se executa in cadrul comunicarii unor informatii cu ajutorul limbii respective. Aceste operatii sunt obiectul de studiu al psiholingvisticii.

Formalizarea limbii:

Progresul realizat in domeniul limbajului se datoreste si faptului ca limbile (privite ca instrumente pentru comunicare) au putut fi formalizate si modelate.

O limba dispune de o colectie de elemente sau evenimente (sunete, semne grafice) care constituie unitatile limbii respective. Aceste unitati apartin unei multimi care constituie repertoriul limbii (alfabet, vocabular, dictionar). In cazul alfabetelor, aceasta multime este finita. Unitatile unei limbi mai sunt numite si simboluri.

Folosind unitatile din repertoriu, se pot combina diferite secvente de unitati sau simboluri (mai scurte sau mai lungi). Aceste secvente se numesc texte sau enunturi. Un enunt sau o secventa de enunturi constituie fluxul discursului. Toate enunturile care se pot combina cu unitatile unui repertoriu formeaza o multime, care este infinita, in cazul in care se admit combinatii cu o infinitate de termeni. Structura acestei multimi poate fi reprezentata sub forma unui arbore (N. Chomsky).

Pentru ca un text al acestei multimi sa apartina submultimii "limba", trebuie sa indeplineasca anumuite conditii restrictive, care formeaza regulile limbii, totalitatea acestor reguli alcatuind gramatica respectivei limbi.

Daca consideram repertoriul si gramatica drept statice, fixe, facem analiza si modelarea unei limbi doar pe o perioada a existentei sale istorice, este ceea ce se numeste studiul sincron al limbii. Dar, in timp, atat repertoriul cat si gramatica pot evolua in functie de anumite legi evolutive, aici fiind vorba de studiul diacron al limbii.

Analiza sintagmatica:

Utilizand repertoriul si gramatica, obtinem elementele multimii de propozitii sau enunturi, marcate care apartin limbii respective. Aceste propozitii sunt gramatical corecte, fiind totodata secvente de simboluri lingvistice, pauzele, sau spatiile libere fiind incluse in aceste simboluri. O propozitie gramatical corecta constituie o sintagme, sau o secventa de sintagme. Intr-o sintagma gasim o secventa de unitati lingvistice, care pot avea diferite grade de complexitate: unitati atomice- fonemele, literele; unitati moleculare- cuvintele; unitati macromoleculare- succesiuni organizate de cuvinte.

Fluxul discursului este format de secvente de sintagme. Una din problemele esentiale este segmentarea acestui flux. Ea se face prin simboluri speciale (pauze, semne de punctuatie, intonatii), iar unele cuvinte pot functiona ca indicatori de segmentare.

Relatiile sintagmatice ale cuvintelor unei limbi au fost studiate si in cadrul teoriei informatiei, constatandu-se ca limba se comporta ca un sistem markovian (fiecare sintagma determina cu o oarecare probabilitate urmatorul cuvant).

Analiza paradigmatica:

Limba ramane totusi un instrument pentru transmiterea de informatii. Informatiile se refera la orice tip de obiecte, relatii cauzale sau temporo-spatiale, proprietati ale lor, fenomene, si relatiile dintre acestea. Toate cele enumerate mai sus formeaza multimea elementelor extralingvistice. Ca urmare a distinctiei intre multimea semnalelor (designator) si multimea desemnatelor (denotatum) apare semantica sau semasiologia, care cauta sa precizeze raporturile dintre enunturi si realitatile extralingvistice la care se refera.

Limbaj si gandire:

Cel mai complx sistem lingvistic este acela la care intre semnalele de intrare si cele de iesire se interpune o operatiune de gandire. In general, creierul uman este confruntat cu acest rol al sistemului sau lingvistic. Enunturile sunt intotdeauna rezultatul unor foarte complexe rezolvari de probleme pe care, cu un termen general le numim gandire.

Relatiile dintre limbaj si gandire reprezinta cea mai complexa problema de codare. De aceea, extragerea continutului semantic al unui enunt se mai numeste decodare, in timp ce exprimarea unui proces de gandire prin limba se mai numeste si encodare.

Rolul limbajului pentru gandire este dublu. Pe de o parte serveste ca instrument de comunicare in cadrul relatiilor interumane, ir pe de alta parte, serveste ca instrument de ordonare si manipulare a materialului cognitiv.

Limbaj si comportament:

Pana acum am considerat limba doar ca instrumentul folosit in limbaj. Limbajul ca atare cuprinde operatiile pe care le executa un subiect cand utilizeaza o limba, fie pentru a emite, fie pentru a receptiona o comunicatie. In felul acesta, limbajul se incadreaza in comportament (Skinner).

In general, limbajul se desfasoara intre cel putin doi subiecti, care se influenteaza reciproc. Interactiunea dintre ei se realizeaza cu ajutorul limbii considerata ca instrument de comunicare. Adesea, dinamica schimburilor de mesaje poate fi analizata cu teoria jocurilor, considerand ca cei doi interlocutori joaca o partida, folosind anumite reguli de joc. Un exemplu il constituie negocierile.

In lumea animala, limbajul este intotdeauna foarte simplu pentru ca foloseste limbi cu repertorii reduse si cu gramatici rudimentare. Limitele de dezvoltare ale acestor limbaje nu sunt date de limitele aparatelor fonatorii, ci de cele ale sistemului nervos.

Limbajul aremaximum de dezvoltare in specia umana. Omul dispune de 3 sisteme de comunicare principale: limbajul vorbit, limbajul scris si limbajul gestual (in care intra si mimica). Cele 3 sisteme nu sunt independente, iar rolul principal il joaca limbajul vorbit.

La om, limbajul este folosit in primul rand in cadrul intentiei de a comunica ceva altcuiva. Totodata in cadrul unui adevarat dialog cu el insusi, omul folosese limbajul pentru a-si ordona perceptiile, actiunile si miscarea gandirii. In felul aceste limbajul se afla cuprins in comportamentul uman.

Consideratii cibernetice:

Realizarea de catre ciberneticieni a unor masini capabile de a dialoga cu un partener uman, a dat o lovitura grava pozitiei dualiste carteziene. Descartes admitea existenta unor automate capabile de a imita miscarile mecanice. Nu admitea insa ca o masina ar putea vorbi chiar ca cel mai salbatic dintre oameni- si gasea ca acesta este un argument in sprijinul tezei sale dualiste. Existenta masinilor cibernetice arata inconsistenta acestui argument "lingvistic", dovedind inca o data baza materiala a tuturor proceselor intelectuale.