CEI "7 ANI". DE ACASA ASPECTE PRIVIND FORMAREA PERSONALITATII SI A CARACTERULUI

CEI "7 ANI". DE ACASA ASPECTE PRIVIND FORMAREA PERSONALITATII SI A CARACTERULUI

Copilul, imediat dupa nastere, incepe sa creasca si sa progreseze. Modificarile corporale cantitative realizate de crestere nu pot fi considerate ca un progres real decat in cazul in care aceasta crestere se asociaza cu transformarea treptata a calitatilor psihice ale copilului prin imbunatatirea lor. Intre cresterea corporala si dezvoltarea psihica trebuie sa existe o armonie perfecta. Perturbarile in evolutie conduc la situatii deficitare dintre cele mai variate, unele din ele lasand amprente pe toata viata.

Nu se poate vorbi de un copil in perioada prescolara ca nu are bune maniere. Se spune de unii oameni ca sunt lipsiti de "cei sapte ani de acasa". In cazurile acestea este vorba de o lipsa a modificarilor calitative psihice care trebuiau sa urmeze armonios modificarile cantitative ale cresterii. Dar forma si fondul calitativ nu se stabilesc definitiv si irevocabil doar in primii sapte ani de viata. In tot timpul copilariei si adolescentei educatia poate modifica trasaturile negative ale copilului.

Prin lipsa celor sapte ani de acasa, oamenii eticheteaza pe aceia care se prezinta intr-o forma nemodelata, aprecierile facandu-se asupra formei si asupra fondului omenesc. In aceasta categorie sunt introdusi cei neglijenti in imbracaminte, cei lipsiti de atitudini politicoase, cei ce nu stiu sa se comporte adecvat la masa, adica cei stangaci sau dezordonati in obiceiuri. In cazurile acestea aprecierea este oarecum gresita si pur formala. In realitate trebuie considerati ca "lipsiti de cei sapte ani de acasa" cei care in copilarie nu au progresat din punct de vedere psihic sau al comportarii normale in viata, fara a constitui totusi cazuri patologice. Educatia trebuie sa urmareasca, pe langa obiective, sa faca din fiecare copil un adolescent politicos.

Manierele bune sunt obtinute de copii in contactul zilnic cu membrii familiei. Ei imita ceea ce vad si aud. Nu se poate cere copiilor alta comportare decat cea observata la parintii lor. Straduinta de a face din copii niste animale bine dresate nu este prea fericita. Utilizarea formelor de politete este strans legata de obiceiurile parintilor. Este o greseala ca un tata sa oblige copiii sa spuna dupa masa "Multumesc!" fara ca el la randul lui sa constituie un exemplu in acest sens.

Obligatia bunelor maniere la copii nu trebuie sa fie legata de observatii aspre sau sa fie o consecinta a unor discutii sau rugaminti repetate. Copilul va manca corect daca va vedea si la parinti supunere fata de aceste reguli. Va veni regulat la masa la ora fixa, daca va vedea si la parinti supunere fata de asemenea reguli. Copilul nu trebuie bruscat, caci fortarea aduce dupa ea incapatanarea negativista. Daca un copil nu vine la masa sau nu mananca la fel cu toata lumea, pedeapsa psihica da rezultate mai bune ca cea brutala. "Nu vrei sa mananci cu toata lumea! Maine vei manca singur". Si dispozitia nu trebuie modificata.

Exista in multe familii obiceiul ca un copil sa fie departat de contactul cu oameni straini. Daca sosesc musafiri copiii sunt invitati sa treaca in alta camera. A lua regulat aceasta masura este o greseala. Un copil, prin contactul cu lumea exterioara constata ca exista si alte firi si diverse obiceiuri. Parintele poate sa aprobe sau sa dezaprobe, dupa plecarea musafirilor, in fata copiilor gesturile sau cele spuse de invitati, dar acest obicei nu este prea politicos. Copilul va lua nota de spusele celor mari si va completa interesul lui pentru cunoasterea lumii. Trebuie sa exist un acord intre desfasurarea armonioasa a vietii de familie si obiectivele trairii sociale.

Un om certat cu bunele maniere suporta consecintele neindemanarii sale in miscari si cele ale aspectului dezagreabil cu care se prezinta intre oameni. Bunele maniere trebuie sa fie compuse din atitudini care se iau in mod automat si nu prin ratiune. Ele trebuie sa aiba ca baza politetea, delicatetea, tactul, bunatatea. Bunele maniere transformate in legaturi sociale trebuie sa fie adaptate la viata colectiva. Desigur ca se vor intreba multi: "Cum trebuie sa se comporte parintii ca un copil sa capete cei sapte ani de acasa?". In mod normal, psihicul unui copil este influentat de conditiile lui de viata si de educatia primita in casa parinteasca. Acest psihic este dependent de dezvoltarea sistemului nervos central. Educatia trebuie sa duca la obtinerea treptata a dezvoltarii inhibitiei corticale, adica la retinerea unor manifestari negative.

Dupa varsta de 3 ani copiii incep sa aiba o activitate nervoasa mai activa si pot fi influentati de procesul educatiei si al instruirii primite de la parinti in casa. Nu orice cunostinta sau sfat primit devine pentru copil convingatoare si indemn la o comportare pozitiva. Personalitatea lui incepe sa se manifeste de la varsta denumita prescolara. Exemplele bune din viata familiala vor influenta in mare masura comportarea lui psihica. Educatia copilului trebuie sa fie astfel orientata, incat el, insusindu-si modurile de actiune ale parintilor, sa se calauzeasca dupa ele in practica.

Au loc important in educarea copilului pana la 10 ani au jocurile si jucariile. O fetita are o papusa. Parintii trebuie sa vegheze ca fata sa o intretina in conditii bune, sa o ingrijeasca. Nu trebuie sa se admita stricarea jucariilor. Ruperea si murdarirea lor sunt atitudini care pot obisnui copilul cu dezordinea si lipsa de igiena. In jocurile colective, parintii nu trebuie sa admita certurile, purtarea nedisciplinata si expresiile urate intre copii. Trebuie sa se favorizeze jocurile in care copilul poate avea un rol civilizat. Copiii se pot juca de-a spitalul, in care medicul da "Buna ziua!", spune vorbe blande si incurajeaza pe bolnavi. Se pot juca de-a scoala , in care profesorul saluta copii si spune "Multumesc" dupa fiecare raspuns.

In jocuri cu obiecte din viata, copiii trebuie sa joace roluri de oameni a caror purtari sunt demne de imitat. In scop educativ, parintii pot da copiilor diverse insarcinari casnice. Ei pot fi insarcinati cu procurarea de alimente casnice, in care caz nu se vor permite nereguli sau minciuni in manuirea banilor. O sarcina precisa si bine organizata place copiilor si are valoare educativa. Se va dezvolta la ei sentimentul datoriei, grija pentru inlaturarea greutatilor casnice, obligatia de a vorbi frumos cu alti oameni. Daca dirijarile bune sunt fructuoase, din pacate exista si exemple proaste de care trebuie feriti copiii. Ambianta familiala influenteaza temperamentul copilului. Daca in casa este buna intelegere si veselie, temperamentul copilului va lua un aspect calm si de buna dispozitie. Cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai influentat de mama. Dupa 5 ani, tatal trebuie prin autoritatea lui, sa intervina mai activ, copilul inregistreaza in mod subconstient toate starile lor sufletesti.

Parintii nu trebuie sa se lamenteze si sa prezinte in culori negre greutatile vietii. Daca un copil aude pe unul din parinti cantand, prin imitare va incerca si el sa fredoneze. Pentru formarea "celor sapte ani de acasa" exemplele sunt mai folositoare decat discursurile sterpe.

Parintii trebuie sa vegheze pentru ca copii lor sa capete un ansamblu de trasaturi morale si intelectuale necesare formarii unei personalitati superioare. Educarea lor trebuie sa fie dirijata spre obtinerea modificarilor de caracter favorabile unei comportari superioare individuale si sociale. De aceea parintii trebuie sa lupte pentru ca orizontul moral si intelectual al copilului sa fie in continua largire. Copilul nu trebuie considerat ca o statuie de bronz care are un loc fixat, din care nu mai poate fi schimbata. El trebuie sa fie activ si adaptabil, iar parintii au datoria permanenta de a-l face sa progreseze, sa se perfectioneze si sa-si mareasca mereu valoarea umana. Formarea personalitatii la copil este dependenta de inteligenta lui, de gusturile si elanurile lui, de instructajul primit anterior.

O componenta a personalitatii unde parintii pot interveni si este de dorit sa o faca este caracterul. Caracterul reprezinta atitudinea omului fata de realitatile intalnite in viata, privind insusirea permanenta si persistenta a unui fel de a fi, caracterizat prin purtare cinstita, corectitudine psihica si vointa ferma. Acest fel de manifestare trebuie sa fie insusit de copil inca din perioada prescolara, cand trebuie sa se inceapa pregatirea lui pentru a avea o comportare civilizata.

Nu trebuie sa se confunde caracterul cu temperamentul, desi intre ele exista legaturi si ele se pot influenta reciproc. Nici caracterul si nici temperamentul unui copil nu se naste vicios, sau demn, curajos, vanitos, ipocrit, dar poate deveni asa pe parcursul vietii. Mediul da formare definitiva a omului, dupa cum si el influenteaza mediul. Educatia influenteaza in mod covarsitor formarea caracterului unui copil. Personalitatea copilului da coloritul caracterului. Caracterul este multilateral. Pentru a aprecia la justa valoare caracterul unui copil, trebuie sa-l apreciem dupa atitudinea lui fata de munca scolara, fata de membrii familiei, fata de persoana lui.

Copilul care este lipsit de caracter, are si un dispret fata de munca, este lenes si lipsit de spirit de initiativa, prezinta o inclinatie spre o munca de rutina, nu este loial fata de prieteni. Copilul cu caracter bun este modest si politicos cu oamenii cu care vine in contact, are o comportare prietenoasa cu cei din jurul sau, este corect in relatiile cu ceilalti copii, nu se imbraca extravagant, este manierat si in vorbire nu foloseste fraze rasunatoare. Modestia lui nu-l impiedica sa fie autocritic si foarte pretentios fata de sine insusi. Are incredere in fortele lui proprii. Nu umileste pe nimeni, totusi traieste intr-o independenta rationala. Un copil cu un caracter frumos nu respinge contactul cu alti oameni, judeca si accepta sfaturile si indrumarile pe care le considera folositoare.

Copilul cu un caracter defectuos este infumurat, trufas, arogant, dispretuitor fata de colegii sai, are o autoapreciere exagerata, nu suporta contraziceri, evita sarcinile obstesti. Este un negativist. Este constient cand este manat spre fapte ce nu concorda cu o comportare corecta si totusi nu are tarie de caracter sa le poata evita. Primul obstacol in fata unui copil cu deficit de caracter este incapatanarea lui intr-o atitudine nedorita. De obicei, incapatanarea unui prescolar este un capriciu al copilului alintat, crescut intr-o atmosfera de adoratie. Este adevarat ca complimentarea copilului, fiind exagerata de unii parinti, nu este totdeauna nociva copilului. Uneori este necesara pentru ca provoaca increderea in fortele sale. Dirijarea lui trebuie rationalizata, dar nici in cazul acestora nu trebuie utilizate exagerarile. Educatorul din familie, care se preocupa de copil, trebuie sa abandoneze prezenta de spirit, trebuie sa-si pastreze sangele rece si sa continue dominarea asupra lui. In prealabil, parintele trebuie sa inspire spiritul de disciplina.

Primele contururi ale curajului se desemneaza la varsta prescolara. Lipsa de curaj o pot constata parintii in jocurile colective de copii. Cercetarea trebuie facuta in observarea spiritului tovarasesc de joc, perseverenta actelor de curaj, in puterea de stapanire de sine, in initiative, in comportare civilizata. La jocuri se pun bazele sentimentelor datoriei, disciplinei si comportarii in imprejurari diverse. Frecventarea scolii incepe sa dezvolte controlul inhibitor la copiii de varsta mai mare. Parintele educator trebuie sa invete copilul nu numai ce trebuie sa faca, ci si de la ce trebuie sa se abtina.

Munca scolara trebuie organizata de parinti pentru dezvoltarea vointei copilului. In educarea scolarului, parintele ar face greseli, cu repercusiuni asupra caracterului, daca ar sfatui pe copil sa ocoleasca datoria pe care orice elev de a face diferite munci si sa se sustraga de la obligatiile fata de colectivul din care face parte. Educatia sanatoasa poate corecta greselile in formarea caracterului. Pentru formarea caracterului, parintii trebuie sa utilizeze o a anumita "gimnastica" a comportarii. Ei trebuie sa combata lenea, egoismul, comoditatea, lasitatea, ingamfarea. De altfel, munca de formare a caracterului unui copil nu trebuie sa se conduca dupa reguli sablon. Nu toti copiii de aceeasi varsta se aseamana din punct de vedere psihic. Nu putini sunt aceia care au avut ocazia sa cunoasca gemeni care, desi crescuti in aceleasi conditii, au caractere diferite. Deducem ca fiecare a venit pe lume cu alte insusiri si ca fiecare a raspuns in felul sau influentelor lumii externe. Totusi, caracterul se schimba sub influenta educatiei, pe cand temperamentul ramane toata viata acelasi.

Un colectiv familial bine inchegat are in formarea caracterului o mare influenta. Copilul nu este influentat atat de sfaturile, cat de exemplele pe care le constata in familia sa. El este mai influentat de ceea ce vede, decat de ceea ce i se spune. O morala plicticoasa mai mult dauneaza decat foloseste. Pentru a stimula la un copil o justa indrumare in formarea caracterului, el trebuie ajutat sa fie constient de insuficientele lui de caracter si asigurat ca orice defect poate fi lichidat, daca vrea. Copilul trebuie sa asculte de educatorii sai, iar acestia trebuie sa-l laude, desigur cand este cazul, pentru a-i ridica moralul.

Se dau mereu sfaturi unui copil sa fie cinstit si sa nu fure. Cinstea poate fi socotita ca un caracter etic, dar nu poate fi considerata o insusire morala. Aceasta premisa este utila formarii unui caracter bun. Dar, daca un copil este cinstit de teama de a nu fi pedepsit, de teama notelor rele de la scoala, din egoism, de teama de a nu atinge prestigiul familial, calitatea de a fi cinstit s-ar putea sa nu fie durabila si sa se modifice in goana vietii. Ca exemplu negativ se poate da evolutia lui Jean Jacques Rousseau. In copilarie, J.J. Rousseau a avut greseli grave de comportare, ceea ce a facut ca acest om, de valoare geniala, sa faca greseli care ii micsoreaza valoarea sociala. Se confunda de multe ori caracterul cu temperamentul, ceea ce nu este just. Unii psihologi vorbesc de un caracter tare, de unul slab, de un caracter emotiv, de unul agresiv, etc. In cazurile acestea nu poate fi vorba de caractere, ci de un temperament individual.

Copilul de caracter trebuie sa fie simtitor, sa voiasca si sa gandeasca. Trebuie sa fie prietenos cu colegii, trebuie sa se conformeze formelor de viata corecte, adevarate, in masura in care le cunoaste si le aproba. Rolul parintilor este sa aprecieze justa valoare a caracterului copilului sa stie sa se daruiasca lui prin iubire. Numai astfel se vor obtine consideratia, iubirea si supunerea la indemnurile constructive pe care le dau copilului.