CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE PERSONALITATE

CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE PERSONALITATE

Cea mai generala clasificare a chestionarelor de personalitate imparte aceste instrumente, dupa cum masoara una sau mai multe trasaturi ale personalitatii, in chestionare unifazice si multifazice

Functie de destinatia lor ele se clasifica in chestionare de: adaptare, atitudini, interese si de personalitate (U. Schiopu, 1976).

CHESTIONARELE DE ADAPTARE

Urmaresc sa evidentieze dificultatile de adaptare in diverse medii ale activitatii umane: mediul scolar, universitar, mediul muncii. Ele surprind aspectele diferentiale ale adaptabilitatii, unele persoane fiind mai adaptabile sau mai putin adaptabile in raport cu un anumit domeniu al activitatii umane .

Exista trei feluri de adaptare: -prin asimilarea mediului

-prin acomodarea la cerintele lui

-prin deplasarea sau inlocuirea in caz de esec.

Acomodarea si asimilarea functioneaza sistemic, orice asimilare este urmata, potrivit teoriei lui Piaget, de acomodarea la noile achizitii.

Deplasarea se refera pe de o parte la o strategie a Eului, explicata de psihanaliza, cand centrul de interes se schimba catre un alt domeniu al activitatii, ca in cazul in care inregistrand esec in domeniul prezent (nu ne-am realizat ca psihologi) ne orientam catre domeniul afacerilor sau invers. Pe de alta parte, deplasarea se poate produce si imaginar, in sensul ca, ne compensam eventualele rani ale stimei de sine, ale imaginii de sine, proiectandu-ne in diverse situatii unde aceste caracteristici, aceste trebuinte ale Eului sunt satisfacute. Adaptarea la conditiile activitatii este un proces foarte complex si inglobeaza componente fiziologice, psihologice, sociale angajand atat mecanisme de diminuare cat si de compensare acordate la un nou mediu, care este considerat cel mai confortabil.

Cele mai utilizate chestionare din aceasta categorie, in deceniile trecute, dar care

mai sunt utilizate si in prezent sunt Woodworth-Mathews sI Psychorater.

Chestionarul Woodworth - Mathews

Este unul dintre cele cele mai utilizate chestionare de adaptare. In varianata originara a fost utilizat in primul razboi mondial ca o modalitate de standardizare a interviului psihiatric. La elaborarea primei variante s-a utilizat un esntion normativ de 2000 de subiecti normali sI un grup dew psihonevrotici. Se mai numeste inventar psihonevrotic deoarece poate decela unele accentuari spre patologic ale unor insusiri psihocomportamentale larg intanlite in populatie. Desi opereaza cu concepte psihiatrice el sesizeaza de fapt caracteristici tipologice si temperamentale atribuibile personalitatii normale. Unii autori il considera pe buna dreptate ca fiind un chestionar de temperament.

Descriere

Contine un numar de 76 de itemi la care subiectii raspund prin sublinierea raspunsurilor ''Da'' sa ''Nu'' . Raspunsurile sunt tiparite, in dreapta paginii, in continuarea fiecarui item. Testul mai poate fi administrat cu o foaie de raspuns.

Itemii sunt alocati unui numar de opt caracteristici temperamentale. Desi acestea sunt denumite cu o terminologie clinica semnificatia lor poate deveni patologica doar prin depasirea considerabila a anumitor limite.

1. emotivitate simpla; 2. psihastenie, obsesiuni; 3. tendinte schizoide; 4. tendinte paranoide; 5. tendinte depresive sI ipohondrice; 6. tendinte impulsive sI epileptoide; 7. tendinte instabile (instabilitate psihica); 8. tendinte antisociale (egocentrice).

Administrare.

In instructajul standardizat se insista pe urmatoarele aspecte:

Subiectii trebuie sa citeasca fiecare intrebare cu toata atentia sI sa cantareasca foarte bine daca intrebarea se refera la o caracteristica ce se potriveste felului lor de a fi sI de a actiona, in conditiile in care cvasitotatlitatea chestionarelor, dimpotriva, solicita subiectilor sa dea primul raspuns care ii vine in minte. Aceasta schimbare de accent este explicabila prin intentia lui Woodworth de a realiza odata cu acest chestionar o prescurtare sI standardizare a interviului psihiatric pentru a putea fi investigat un mare numar de combatanti.

Un alt accent se pune pe necesitatea unei conduite sincere in completarea chestionarului.

Corectarea si interpretarea testului

Corectarea chestionarului se realizeaza trecand in revista fiecare raspuns semnificativ sI alocandu-l, la fel ca intr-un tabel de frecventa, fiecarei trasaturi sau tendinte, intr-un tabel centralizator tiparit de obicei pe ultima pagina a chestionarului, sau pe foia de raspuns. De obicei chestionarele contin in stanga numarului de ordine al fiecarui item o cifra romana de la I la VIII care arata carei tendinte psihonevrotice ii este alocata intrebarea respectiva. De asemenea mai sunt tiparite unele semne distinctive ( de ex. un ''+'') la acei itemi pentru care raspunsul semnificativ este ''Nu''. Numarul de raspunsuri pe fiecare tendinta se inmulteste printr-un coeficient care variaza de la o trasatura la alta fiind cuprins intre 20 si 52. Va rezulta, pentru fiecare trasatura psihonevrotica un numar cuprins intre 0 sI 360.

Interpretarea testului respecta urmatorii pasi: 1. Se evalueaza gradul de normalitate al celor opt trasaturi temperamentale. Daca se situeaza sub valoarea de 120 le vom considera ca fiind normale. Cu cat valorile vor fi mai mari de 120 sI se vor apropia de 360 cu atat va fi mai indreptatita supzitia unor tendinte patologice. 2. Interpretarea profilurilor normale luand in considerare ca dominante acele trasaturi mai evident conturate. Despre o persoana care a obtinut valori sub 120 la toate trasaturile dar la care caracteristica temperamentala cu nota cea mai mare este tendinta paranoida vom emite ipoteza unei persoane, banuitoare, suspicioase, usor de ranit, cu mult amor propriu, ciu sete de prestigiu, etc. Aceeasi trasatura avand o nota peste 300 intr-un protocol cu toate celelate note depasind pragul de 120 indica focalizarea morbida a persoanei pe ideea de insecuritate sociala, de grandoare sau de persecutie, unilateralizarea trasirilor sale sufletesti pe ideea obsesiva de prejudiciu.

3. Astfel de profiluri cu tendinte morbide trebuie confirmate de alte probe sau de examenul psihiatric.

CHESTIONARELE DE ATITUDINI SI ASPIRATII

Pieron defineste atitudinile ca pe reactii generalizate fata de anumiti stimuli. Ele sunt sisteme afectogene care impica un sistem de valori, negative sau pozitive implicate in sfera motivationala a personalitatii (U. Schiopu, 1976). Murray considera ca trebuinta are o sefera mai larga decat atitudinea pe care de altfel o implica.

Contributii consistente in domeniul chestionarelor de atitudini au adus Thurstone, Likert, Guttman Lazarsfeld, s.a.

Thurstone a alborat Scalele de atitudini generale (Generalized Attitude Scales), intrument care investigheaza atitudini referitoare la casatorie, divort, libertatea negrilor sI alte chestiuni cu caracter social. Odata cu acest chestionar Thurstone a elaborat un aparat matematic special utilizat in valorificarea acestui tip de instrumente psihodiagnostice.

Alain Sarton realizeaza un grupaj de chestionare care investigheaza o serie de atitiduni cum sunt: atitudinea fata de sanatate, atitudinea fata de satisfactii imediate, fata de bani, fata de prestigiul social sI fata de munca. Fiecare tip de atitudine este evaluata pe trei dimensiuni, de exemplu ca atitudine fata de sanatatea proprie, fata de sanatatea altora sI fata de sanatatea in general (fata de conceptul de sanatate).

Psihodiagnosticul aspiratiilor s-a centrat pe modelarea unor situatii experimentale. Este investigat de nivelul de aspiratii, adica nivelul pina la care individul este gata sa-si angajeze intr-o sarcina propria sa stima de sine. Nivelul de aspiratii se defineste prin comparatia performantei reale cu performanta estimata de subiect. Diferenta intre cele doua are valoare de feed- back pentru ajustarea aspiratiilor viitoare. Dembo, elev al lui Lewin a elaborat un interesant dizain experimental in acest domeniu. Subiectii au de indeplinit in mod repetat aceeasi sarcina. Inaintea fiecarei etape, subiectii comunica propriile expextatii privind calitatea sI timpul de rezolvare. Se constata un proces constant de ajustare a expectantelor in concordanta cu performantele reale. Situatii experimentale cu valoare de test, similare au mai realizat Dellay si Pichot precum si J. B. Miller. Testul lui J. B. Miller consta din 20 de pagini de exercitii aritmetice simple. Pe masura ce rezolva fiecare pagina ( de la 2 la 13) cu timpul limita de un minut, subiectul o atribuie, alternativ, contului sau sau clasei. Performantele la paginile 14-19 le atribuie dupa bunul plac siesi sau clasei. Comparatia celor doua conturi, personal sI al clasei, pune in evidenta atitudini cum sunt cooperarea sau individualismul.

Pentru informatii detaliate studentii vor consulta U. Schiopu, 1976 p.404-410, H. Murray, Exploration de la personalite (experimentele lui Frank privind nivelul de aspiratie) sI Al. Rosca Metode sI tehnici experimentale in psihologie, p.280-282)

CHESTIONARELE DE INTERESE

Sunt utilizate in special in domeniul orientarii scolare sI profesionale a adolescentilor, dar este utilizat si in reorientarea si reconversia profesionala. Fiind definit ca fixare si manifestare a unei trebuinte, interesul dinamizeaza activitatea psihica, focalizeaza atentia, efortul si se obiectivizeaza in performante. Interesele prezinta in randul oamenilor aspecte diferentiale atat structural cat si din punct de vedere al calitatilor care sunt: generalitatea, intensitatea, durata. U. Schiopu (1976) identifica trei tipuri de chestionare pentru testarea intereselor:

1. Chestionarele cu structura cognitiva. Contin sarcini (intrebari) de identificare a unor profesii cunoscute, de apreciere a unor profesii interesante, dificile, pe cale de disparitie sau a altora noi.

2. Chestionare care contin sarcini de identificare a unor profesii pe baza prezentarii unor secvente de activitati specifice.

3. Chestionare de interese profesionale in care itemii contin descriptiile unor actvitati proprii mai multor profesii. La fiecare item subiectii trebuie sa aleaga acel tip de activitate care ii place cel mai mult.

In domeniul chestionarele de interese profesionale cele mai cunoscute sunt: Chestionarul de interese vocationale Strong, Chestionarul de interese Kuder, Lee-thorpe, Lacerbeau sI Martin Irle.

Chestionarul lui Strong contine un numar de 400 de itemi vocationali sI avocationali. Itemii vocasionali sunt cei care identifica interese specifice unei anumite profesii; itemii avocationali se refera la interese care nu au legatura cu profesia respectiva. Departajarea lor pentru 24 de profesii feminine sI 47 de profesii masculine a fost realizata de Strong prin compararea unor loturi perechi de subiecti. In unul din loturi toti subiectii aveau aceeasi profesie iar in celalalt aveau profesii diferite. Ambele loturi erau egalizate d.p.d.v. al sexului sI varstei. Loturile omogene d.p.d.v. al unei anumite profesii au relevat anumite modele (structuri) specifice de interese.

Chestionatul se adreseaza adolescentilor. Familiile de interese au fost reprezentate pe un glob. O astfel de reprezentare permite consilierului vocational sa indice subiectului locul sau pe globul profesiilor sI distantele dintre locul sau sI alte profesii.

Chestionarul Kuder are itemii grupati pe 10 grupe de interese ocupationale care au fost identificate prin analiza factoriala ca de exemplu: interese ocupationale, persuasive, artistice, literare, muzicale, servicii sociale, functionaresti etc. Fiecare item este format din descrptia a trei tipuri de activitati, fiecare evocand un interes specific. Subiectul trebuie sa opteze pentru una dintre cele trei variante, astfel:

Ce crezi ca este mai interesant ?

a) Sa realizezi noi tipuri de aparate electrice ?

b) Sa conduci un magazin de aparate electrice ?

c) Sa primesti comenzi telefonice pentru aparate electrice ?

Scorurile in percentile pe fiecare dintre cele 10 grupe de interese permit decelarea profesiei ale carei activitati specifice au fost cele mai preferate. Consilierea subiectului in alegerea profesiei are in vedere atat profesia dominanta cat sI configuratia generala a intereselor subiectului.

Chestionarul Lee-Thorpe opereaza cu sase tipuri de profesii, descrise succint cate doua in fiecare item. Subiectul trebuie sa aleaga de fiecare data profesia preferata. Profesiile sunt sociale, naturale, mecanice, afaceri, arta, stiinta.

Chestionarul lui Lacerbeau este format din 72 de itemi redactati cite 18 pe patru pagini diferite. Itemii se refera la diferite ocupatii cum sunt cele tehnice, intelectuale, sociale, sportive, legate de natura, din domeniul comertului, artistice, manuale, imaginative. In fiecare pagina subiectul alege sase profesii preferate sI indica alte sase respinse. Se acorda un punctaj diferentiat de la 2 la 0 pentru profesii preferate, neutre sau respinse.

Chestionarul lui Martin Irle identifica interesele specifice a noua tipuri de profesii din domeniul tehnic, stiintific, comerciale etc. Este format din 162 de itemi. Fiecare item evoca patru tipuri activitati diferite, fiecare apartinand unei anumite profesii. Subiectul o alege de fiecare data pe cea mai preferata. In partea stanga a paginii este indicat printr-un simbol tipul de profesiune evocat de ficare alternativa, ca in exemplu de mai jos:

65. (A) - A turna stalpi de beton pentru poduri.

(H) - A cultiva rasaduri de zarzavat.

(D) - A lucra intr-un laborator electronic.

(E) - a prezenta in magazin noutati tehnice.

Functie de punctajul rezultat pentru fiecare categorie de ocupatii se poate stabili interesele ocupationale dominante ale subiectului consiliat.

CHESTIONARELE SI INVENTARELE DE PERSONALITATE

Acestea se adreseaza atributelor caracteriale si temperamentale. In domeniul psihodiagnozei sunt preferate inventarele multifazice de personalitate deoarece ofera o perspectiva mai ampla asupra patternului caracteristicilor unui subiect. Unele inventare de personalitate cum este cazul M.M.P.I. opereaza cu concepte din domeniul psihopatologiei, altele cum este C.P.I.(Inventarul Psihologic California) opereaza in domeniul normalitatii. Ambele pot fi utilizate atat in domeniul clinic cat si in domeniul normalitatii.

M.M.P.I. (Inventarul Multifazic Minnesota) produce o diferentiere mai riguroasa a diverselor tulburari psihice care pot apare ca fenomene dezadaptative.

Dintre chestionarele care au o lunga utilizare in laboratoarele de psihologie din tara noastra mentionam: M.M.P.I, C.P.I, F.P.I. (Inventarul Freiburg); chestionarele 16 P.F. sI de anxietate ale lui Cattell, inventarul de temperament al lui Guilford-Zimmerman etc. Mai recent sunt in curs de adaptare pe populatia romaneasca chestionarele NEO care au la baza modelul BIG-FIVE.

Chestionarele de personalitate nu sunt instrumente psihodiagnostice infailibile. Ele comporta o serie de dificultati pe care este necesar sa le cunoastem pentru a avea o perspectiva cat mai realista cu privire la valoarea de incredere pe care o atribuim rezultatelor obtinute prin administrarea lor. Mentionarea mai intai a limitelor lor are rolul de a invita la prudenta sI discernamant cand le utilizam. De asemenea, configurarea chiar si numai succinta a evolutiei ''filosofiei'' care ghideaza constructia acestor instrumente in ultimele decenii are drept scop relevarea complexitatii travaliului care sta la baza realizarii lor.

Sursele de eroare intanlite in utilizarea chestionarelor de personalitate

Cele mai grave probleme cu care se confrunta chestionarele de personalitate sunt acelea ale denaturarii raspunsurilor. Spre deosebire de domeniul clinic si de cel al consilierii unde subiectul este interesat in mod direct sa dea raspunsuri intr-un mod cat mai adecvat, in alte domenii ca de ex. in selectia profesionala apare tendinta de falsificare a raspunsurilor. Ursula Schiopu clasifica sursele de eroare care tin de subiectul respondent in: efectul de fatada, efectul de reputatie buna, efectul de originalitate, efectul de frauda, efectul de convenienta. (Pentru detalii vezi U. Schiopu, 1976).

Falsificarea raspunsurilor, dupa Bloom si Naylor (1976), se refera la tendinta subiectilor de a alege acele raspunsuri care ii prezinta intr-o lumina cat mai favorabila. Subiectii in mod constient doresc sa isi mareasca sansele de succes fie atunci cand chestionarul serveste unor scopuri de selectie, fie atunci cand vor sa beneficieze de un anumit regim preferential.

Exista insa si o motivatie incostienta de falsificare a raspunsurilor care angajeaza mecanismele de aparare ale Eului. Posibilitatea falsificarii, modificarii raspunsurilor la chestionarele de personalitate a facut obiectul unor experiente. Intr-unul dintre experiente s-a cerut subiectilor primului esantion experimental sa simuleze raspunsurile unor oameni fericiti, bine adaptati (subiectii fiind studenti). Subiectilor din al doilea esantion experimental li s-a cerut sa simuleze dezadaptarea universitara (nefericirea, stresul), iar celor din esantionul de control ,al 3-lea, li s-a cerut sa se refere la propriul comportament. S-au obtinut diferente remarcabile care dovedesc usurinta cu care pot fi generate profilurile dorite. In cele doua loturi experimrntale subiectii au reusit sa dea astfel de raspunsuri incat prin prelucrarea chestionarelor s-au obtinut exact caracteristicile propuse de experimentator.

Un excelent avertisment in ce priveste fragilitatea chestionarelor de personalitate, sI respectiv tendinta de falsificare a raspunsurilor, il reprezinta cercetarile intreprinse de Weastman si Green. Ei au cerut subiectilor sa raspunda la un chestionar de personalitate, ca si cand ar candida pentru ocuparea postului de vanzator la o mare firma si ar trebui sa isi mareasca sansele de succes. Dupa o saptamana acelorasi subiectii li s-a cerut sa raspunda la fel de inalt motivati pentru a fi angajati in postul de bibliotecari. Trasatura masurata, increderea in sine, a inregistrat diferente notabile intre cele doua etape ale experimentului, ''vanzatorii'' avand scoruri mai inalte decat bibliotecarii.

A doua sursa de eroare o reprezinta seturile sau montajele de raspuns. Este vorba de efectul de set (montaj, ustanoka). Acesti termeni desemneaza faptul ca noi percepem si reactionam in fata evenimentelor in virtutea unor experiente anterioare stocate in adevarate matrici perceptive. Setul are rolul de a categorializa datele primare ale experientei, deci de a le raporta la ceva cunoscut si in felul acesta de a le desprinde semnificatia. Prin intermediul setului subiectii au tendinta sa interpreteze itemii in conformitate cu propria lor experienta si sa dea raspunsuri mai mult sau mai putin deformate de aceste asteptari. Una din consecintele setului il reprezinta tendinta de raspunde intr-o maniera dezirabila social. Spre deosebire de tendinta de falsificare constienta, conformarea la modelele de raspuns acceptate social are la baza mecanisme mai profunde, mecanisme incostiente care sunt legate de nevoia de protectie si de aparare impotriva criticilor sau impotiva dezaprobarii sociale. O alta categorie de erori, legata de set, poate sa apara datorita tendintei de a raspunde cu ''da'' sau cu ''adevarat''. Incuviintarea echivaleaza cu incercarea de a raspunde asa cum credem ca altii s-ar astepta sa raspundem. Tot aici in categoria setului intra deviatia -sau tendinta de a da raspunsuri necomune sau neobisnuite.

Diminuarea acestor surse de eroare se realizeaza prin urmatoarele metode.

1.Construirea unor itemi neutri din punct de vedere social, dat fiind ca dezirabilitatea sociala este sursa de eroare .

2. Furnizarea prin instructaje adecvate a explicatiilor privind importanta unui comportament sincer care este in avantajul subiectilor.

3.Incorporarea in chestionarele de personalitate a unor scari de control care detecteaza tendintele de falsificare.

4.Intoducerea unor variabile cu rol corectiv, asa cum este cazul, scarii K din M.M.P.I.

5. Utilizarea tehnicii alegerii fortate a raspunsurilor prin care subiectul trebuie sa aleaga intre doi sau mai multi termeni sau fraze, egal de acceptabile dar diferite ca semnificatie (Exemplu . : As dori sa am o casa : a) situata in mijlocul padurii; b) situata in centrul orasului; c) intre A si B).

6. Asigurarea unui numar egal de intrebari la care raspunsurile : Da -adevarat; Nu - fals sunt semnificative.

7.Intercalarea acestor doua tipuri de intrebari astfel incat sa nu se formeze setul, asteptarea fata de un anumit tip de raspuns.

Trebuie semnalat, odata cu Anastasi (1978), ca experienta acumulata de cercetatori a produs o optica interesanta in legatura cu aceste erori: daca la inceput ele erau considerate si tratate ca o sursa de deformare, si in consecinta erau introduse masuri de contracarare a lor, ca cele mentionate mai sus, ulterior a aparut o a doua tendinta potrivit careia aceste modalitati de raspuns falsificatoare pot fi tratate ca stiluri de raspuns personale, deci ca indicatori ai unor caracteristici durabile de personalitate. (Chiar tendinta de a minti este o caracteristica de personalitate foarte importanta pe care in majoritatea profesiunulor este farte important sa o evaluam).

Dificultati specifice evaluarii psihologice cu ajutorul chestionarelor de personalitate

O serie de autori mai vechi (Anastasi, Crombach) sau mai noi (Hofstee, Costa, Mc.Craye) au adus urmatoarele reprosuri chestionarelor de personalitate si anume:

1.Chestionarele inregistreaza limite in operationalizarea dimensiunilor de evaluat. De exemplu a operationaliza sociabilitatea inseamna a-i gasi acele fatete care pot fi usor evaluate prin intrebari adecvate. A operationaliza un concept psihologic inseamna a-l traduce in termeni usor evaluabili. Aceleasi limite sunt prezente si in modul de utilizare a limbajului in sensul ca uneori limbajul stiintific este impregnat de notiuni ambigue provenite din limbajul comun, natural. Cattell este unul dintre autorii de chestionare, care a fost preocupat de utilizarea unui limbaj standardizat. El chiar a propus pentru factorii de personalitate o simbolistica internationala tocmai pentru a elimina ambiguitatile. De asemenea, chestionarul inregistreaza limite in privinta modului in care sunt transmise catre subiect si in care sunt receptate de catre acesta informatiile continute de itemi. Nu putem fi siguri ca subiectii vor obtine aceleasi intelesuri ca cele intentionate de catre cel care a redactat itemii.

2. O alta limita o reprezinta faptul ca starea de intentionalitate a subiectului se reflecta asupra modului in care el intelege diferit de altul, altfel nuantat, sensul intrebarilor.

3. O alta limita este, "vizibilitatea" itemilor, faptul ca sensul lor favorabil poate fi intuit de subiect. Uneori este intuita insasi trasatura de personalitate care este tintita.

4. O alta limita a chestionarelor e data de faptul ca exista o mare variabilitate a comportamentelor pe care le masuram. Noi nu ajungem la trasaturi psihice direct ci prin intermediul comportamentelor, in speta prin comportamentele de raspuns, sI aceasta functie de dispozitiile personale ale subiectului, de o serie de alte caracteristici care tin atat de mediul extern cat si de mediul intern. Subiectul poate sa raspunda la un item intr-un fel acum si in alt fel peste o anumita perioada de timp.

Datorita acestor limite eforturile autorilor de chestionare s-au concentrat pe stabilirea unor principii sI metode clare care sa stea la baza constructiei acestor instrumente.

Principii (metode) de constructie a chestionarelor de personalitate

1) Validitatea de continut. Ca metoda de constructie a inventarelor de personalitate exprima exigenta ca esantionul de comportament desemnat prin itemi sa acopere cat mai exact gama comportamentelor reprezentative pentru atributul psihic masurat.

Prin analiza de itemi se stabileste gradul de reprezentativitate al fiecarui item pentru trasatura masurata. Analiza de continut se realizeaza, asa cum am vazut in curtsul 8, fie conceptual prin consultarea unui lot de judecatori (experti), fie prin calcularea saturatiei fiecarui item in factorul investigat.

2.Acordul empiric cu criteriul. Aacest procedeu controleaza daca raspunsurile subiectilor sunt diagnostice sau simptomatice pentru criteriul masurat. Spre deosebire de validitatea de continut, acordul empiric cu criteriul se caracterizeaza prin faptul ca se ia in considerare un anumit procentaj de raspunsuri semnificative la chestionar pentru a respinge sau a retine itemii acestuia. Astfel, daca un procentaj mai mare de 25 % din esantionul de persoane normale ar raspunde semnificativ la un astfel de chestionar cu destiantie psihopatologica, itemii acestuia nu ar putea fi retinuti pentru ca ei nu ar fi diagnostici pentru cazurile de anormalitate.

3. Rolul teoriilor personalitatii in constructia inventarelor de personalitate

Acest principiu mai poate fi formulat ca un imperativ de a utiliza teoria subiacenta drept fundament conceptual in constructia inventarelor de personalitate.

Teoria si instrumentul coexista in conceptia unor autori: Cattell, Eysenck, Guilford-Zimmerman, Guilford. Teoria poate conferi probei o puternica validitate conceptuala sau de construct. Este motivul care ne-a determinat sa procedam in cursul trecut la o incursiune in cele mai reprezentative teorii ale personalitatii.

Un alt principiu se refera la metoda intuitiva sau rationala. El subliniaza iportanta culturii sI experientei stiintifice ale psihologului in alegerea acelor itemim care sunt cei mai adecvati pentru trasatura psihica investigata. Uneori alegerea itemilor poate avea la baza doar intuitia enculturata a psihologului sau poate sa fie rezultatul operationalizarii teoriei elborate de psihologul respectiv.

Metoda empirica: aceasta este intr-un fel asemanatore cu acordul empiric cu criteriul, prin faptul ca psihologul nu se intereseaza atat de continutul itemilor cat de capacitatea itemilor de a diferentia subiectii din punctul de vedere considerat. In cadrul acestei metode exista urmatorii pasi:

*se realizeaza un ansamblu (set) de itemi, atat pe baza rationala, prin operationalizarea unei teorii sau, cel mai lesne, prin imprumutarea unor itemi de la alte chestionare consacrate..

*se aplica acest chestionar ipotetic pe un lot de subiecti format din doua grupuri asemanatoare din toate punctele de vedere, mai putin din punct de vedere al trasaturii masurate.

*se determina frecventa raspunsurilor la itemi intr-un esantion sau altul si prin metoda semnificatiei diferentelor se vede in ce masura itemii diferentiaza din punct de vedere al trasaturii respective in cele doua esantioane (loturi).

Elaborarea chestionarelor de personalitate inregistreaza o serie de etape: se alege in primul rand tipul de chestionar potrivit scopului urmarit (consiliere, selectie, orientare, etc.); se construieste un set de itemi dupa pricipiile si metodele enuntate mai inainte. In aceasta etapa au loc unele ajustari ale chestionarului (standardizarea instructajului, a tipului de raspuns, realizarea unor itemi sau scale de validare ale chesionarului); se realizeaza unele exemple introductive care preced itemii sI servesc pentru antrenament preliminar administrarii chestionarului. Are loc validarea statistica a chestionarului prin: analiza de itemi, prin validarea cu criteriul. In acesta faza are loc standardizarea interpretarii chestionarului, etalonarea lui.

Trasatura psihica masurata poate fi definita ca un mod stabil de comportament doar ca ea are insusirea scalaritatii deci se prezinta ca un continuum intre doua extreme. Pentru a evalua persoana printr-o trasatura sau alta trebuie sa verificam in ce masura raspunsurile (frecventa, intensitatea lor) exprima un un anumit grad de dezvoltare a trasaturii pentru subietul respectiv. Acest lucru nu ar fi posibil in lipsa tabelelor de norme.

In constructia chestionarelor exista o adevarata tendinta evolutiva care merge de la focalizarea cercetarilor din deceniile trecute pe unitatile molare reprezentate de scalele chestionarelor, la atentia speciala acordata astazi unor aspecte moleculare care tin de constructia itemilor. Aceasta noua directie este inaugurata de o serie de psihologi, realizatori de chestionare cum ar fi De Raad, Hofstee Angleitner, Caprara, Perugini, Ostehdorf s.a., apartinand scolilor germana, olandeza , respectiv, italiana.

Deceniile 9-10 ale sec. trecut pot fi considerate o adevarata epoca de aur in cercetarile privind constructia chestionarelor. Autorii de chestionare si-au pus pentru prima data o serie de probleme privind modul de constructie a itemilor (Pentru detalii vezi in M. Minulescu, 1996)

Problemele cercetate de autorii moderni in constructia chestionarelor:

Cum trebuie construit lotul initial de itemi si cum trebuie ei scrisi, redactati ?

Cum influenteaza caracteristicile formale si de continut ale formularii itemilor modul in care subiectii vor intelege acesti itemi.? Aceste probleme vor sa demonstreze implicatiile extraordinare pe care limbajul utilizat in formularea itemilor il are asupra ceea ce inteleg subiectii si asupra comportamentului lor de raspuns, implicit asupra validitatii chestionarului.

Ca urmare a acestor probleme s-au elaborat strategii speciale de elaborare a itemilor, strategii care-si pun probleme de limbaj. Primul dintre cei care au elaborat o astfel de strategie este Jakson. Metoda lui este urmatoarea:

Se alege un grup de judecatori (experti). Ei vor fi solicitati sa evalueze gradul de adecvare a itemilor la trasatura masurata de chestionar. Li se furnizeaza alaturi de chestionarul ipotetic o descriere a unor persone tinta (de exemplu doua personaje publice foarte bine cunoscute) care exemplifica prin comportamentul lor trasatura care ne intereseaza. Urmeaza evaluarea de catre experti a probabilitatii ca persoanele tinta sa aprobe fiecare din itemii respectivi. Judecatorii mai trebuie sa aprecieze relevanta itemilor propusi pentru trasatura in cauza .

Mai exista o alta strategie elaborata in 1983 de Buss si Craick. Ei au pus la punct ulmatorul algoritm:

-se realizeaza un set de trasaturi selectate in mod sistematic dintr-un model de comportament interpersonal;

-un esantion larg de subiecti identifica comportamente observabile care corespund trasaturii respective, respectiv acele comportamente care sunt manifestarea obiectiva a trasaturii in cauza;

-un alt lot de subiecti apreciaza prin rangare gradul de reprezentativitate al acestor comportamente pentru trasatura data. Se pune intrebarea de ce nu folosim judecatori ci folosim "oameni de pe strada". Raspunsul ar fi acela ca aceasta metoda doreste sa capitalizeze experienta sociala privind cunoastrea oamenilor, experienta stocata in limbajele naturale.

Una din paradigmele fundamentale ale acestei directii in constructia chestionarelor este larg intalnita in constructia instrumentelor care evalueaza personalitatea din perspectiva modelului Big Five. Potrivit ei limba encodeaza, adica stocheaza experienta sociala de cunoastere a persoanelor. Totusi folosirea limbajelor naturale naste o serie de probleme privind imprecizia termenilor. Angleitnerer si Osterndoff propun trei modalitati de contracarare a acestui inconvenient: 1) taxonomia tipurilor de personalitate care pot fi regasite in limbajul natural. Acesta taxonomie cuprinde sase categorii de continuturi pe care le-am putea intalni mai frecvent in limbaj: trasaturi stabile, stari si dispozitii psihice, activitati, roluri sociale, relatii si efecte sociale, abilitati si calitati, caracteristici fizice; 2) specificarea unor criterii de excludere. De ex. excudem termenii care nu sunt diferentiatori cum ar fi cei care se refra la originea geografica ( clasificarea oamenilor in olteni, moldoveni, ardeleni nu contine o experienta tipologica demna de a fi transferata stiintei)

Acesta este un filtru prin care retinem termenii cu valoare de cunoastere a personalitatii proveniti din limbajul comun, si de respingere a celor fara o astfel de valoare. Apelam la o grila de identificare prin care se exclud termenii care nu intra in mod potrivit in propozitii standard. Exemplu pentru: adjective : cat de ..este X?; adverbe: cat de .. s-a comportat X?

De Raad in 1981 identifica o directie de valorificare a limbajului comun personalitatii pe baza distinctiei realizate cu ajutorul partilor de vorbire (adjective, substanative, verbe). Substantivele, spune autorul, conduc la trasaturi mai corecte si mai bine definite si cuprind cele mai extreme semnificatii ale dimensiunii cercetate. Adverbele, in schimb, sunt mai putin relevante pentru personalitate si, in masura in care consideram ca sunt determinate de anumikte dispozitii, captaeza aspecte temperamentale. Adjectivele capteaza cel mai bine caracteristicile de personalitate si nu intamplator unele chestionare functioneaza ca lista de adjective unde subiectii trebuie sa le alega pe cele care li se potrivesc cel mai bine .

Exita si o directie, contrara, in realizarea chestionarelor pe care o vom intalni la C.P.I. unde autorul a plecat de la itemi apartinand altor chestionare. In acelasi timp H. Gugh, autorul CPI, a construit si itemi proprii.

In constructia chestionarelor s-a desprins urmatorul principiu privind validitatea scalelor: scalele care evalueaza constructe similare dar provin din chestionare diferite, tind sa cuprinda aceiasi itemi, sau itemi relativi asemanatori, indiferent de metoda de constructie si de teoria subiacenta.