Elemente de referinta ale evolutiei eului in adolescenta

Elemente de referinta ale evolutiei eului in adolescenta

1. Perspective teoretice in abordarea adolescentei

Majoritatea autorilor definesc adolescenta ca o perioada de dezvoltare, de tranzitie intre copilarie si maturitate. Ursula Schiopu noteaza ca adolescenta se situeaza dupa debutul pubertatii (14 ani), iar sfarsitul are loc spre 18-20 de ani (cu tendinte de prelungire), cand incep stadiile tineretii adulte. Limitele sunt imprecise pentru ca debutul si durata adolescentei variaza relativ, in conditii geografice si de mediu socio-economic si socio-cultural, dar mai ales socio-educativ.

Vom realiza in continuare o scurta caracterizare rezumativa a acestei perioade. In primul interval al adolescentei se aspira cu ardoare la statutul de adult, dar exista destule momente in care au loc impulsuri proprii conduitelor de copil, dorintei de a fi tutelat, dar si de a trai starea confortabila de afectiune ce se ofera copiilor. In adolescenta mijlocie, sau marea adolescenta, (pana la 16-17 ani) are loc o intensificare a dezvoltarii personalitatii, a vietii interioare deliberative, a dezvoltarii constiintei de sine si responsabilitatii. Capacitatile de autoservire, gusturile si sistemul de satisfacere a trebuintelor ca si amprentele comportamentale devin evidente si caracteristice. Se dezvolta si erotizeaza planul senzorial-perceptiv, are loc o dezvoltare deosebita a memoriei (volumul si eficienta ei, dupa A. Baddley, 1985, Working memory, cit in Schiopu, U., 1997, p.51), creste apoi dorinta de afirmare si strategiile acesteia, ce devin mai subtile dupa 16 ani. Inteligenta incepe sa opereze cu structuri reversibile atingand plafonul maxim la sfarsitul adolescentei asa cum afirma mai multi autori, printre care si J. Piaget. Se dezvolta numerosi algoritmi ai activitatii intelectuale si se mareste de 3-6 ori eficienta lor. Se dezvolta de asemenea spiritul de controversa, intai excesiv de opozant, apoi mai tolerant. Cea mai evidenta transformare se manifesta in domeniile afectivitatii, in care apar tente pasionale, gelozii si mai ales prima iubire. Subidentitatea culturala se dilata foarte mult, cea familiala ramane in oarecare tensiune. Atractia spre diferite profesii incepe sa fie implicata din ce in ce mai mult in dialogurile interioare incarcate de elemente evaluative si influentate de modele dependente de persoane respectate in mod deosebit. In perioada adolescentei prelungite, se fac tentative de ancorare profesionala sau de continuare a studiilor superioare. Are loc o mare cantitate de invatare sociala si de absorbtie de cultura ce circula liber in societate. Pentru cei ce-si urmeaza studiile universitare, adolescenta se prelungeste adeseori.

Dintre cele mai importante perspective teoretice asupra adolescentei, ne vom opri asupra teoriei dezvoltarii identitatii a lui Erik Erikson, cea care este cea mai relevanta in contextul cercetarii de fata.

Partea centrala a conceptului teoriei lui Erikson este achizitia unei identitati de sine, iar criza de identitate este cea mai importanta caracteristica a adolescentei. Desi identitatea unei persoane este constituita in maniere diferite de la o cultura la alta, trecerea prin aceasta etapa de dezvoltare are un element comun in toate culturile. Cu scopul de dobandi o identitate de sine puternica si sanatoasa, copilul trebuie sa primeasca consistente si insemnate recunoasteri a propriilor realizari (Muuss, 1975, p.55). Adolescenta este descrisa de Erikson ca o perioada in timpul careia individul trebuie sa-si stabileasca un sens al identitatii personale si sa evite pericolele difuziunii de rol si confuziei identitare (Erikson, 1950). Pentru aceasta, adolescentii trebuie sa-si gaseasca propriile raspunsuri la intrebarile "de unde vin?", "cine sunt?", "ce vor sa devina?". Identitatea, sau sensul coerentei cu sine si al continuitatii nu este data individului de catre societate, nu apare ca un fenomen al maturizarii, trebuie sa fie cautata si dobandita prin eforturi individuale sustinute. Neimplicarea personala in achizitia propriei identitati atrage dupa sine pericolul difuziunii de rol, care poate avea ca urmari instrainarea si in ultima instanta, o stare permanenta de confuzie. Virtutea dezvoltarii este fidelitatea, iar aderarea la valorile create personal contribuie la o identitate stabila. Cautarea unei identitati implica construirea unui concept de sine semnificativ, in care trecutul sa se impleteasca cu prezentul si viitorul. In consecinta, aceasta sarcina este mai dificila in aceasta perioada de viata in care trecutul este pierdut in ancorajul traditiei din familie si comunitate, prezentul este marcat de schimbari, iar viitorul a devenit mai putin predictibil. Dupa Erikson, intr-o perioada de rapide schimbari sociale, generatia mai matura nu mai este in masura sa ofere modele adecvate pentru tanara generatie. Chiar daca generatia mai in varsta poate promova totusi niste modele pertinente, acestea pot fi respinse de adolescenti, pe motivul nepotrivirii cu situatia lor. De aceea, Erikson considera ca importanta ridicata acordata grupului de aceeasi varsta nu este deloc exagerata. Cei de aceeasi varsta ii ajuta pe adolescenti sa raspunda la intrebarea "cine sunt?", in functie de evaluarile comparative, pe criterii semnificative cu cei similari lor (si cine pot fi mai similari decat alti adolescenti). De aceea, adolescentii au uneori o "atitudine morbida, adesea curioasa, preocupata de maniera in care apar in ochii celorlalti, comparativ cu ceea ce simt ei ca sunt si cu intrebarea cum sa-si asume modelele cultivate si trasaturile ideal prototipice ale momentului ." (Erikson, 1959, p.89).

O alta chestiune care se pune in discutie in aceasta perioada de viata, si care ne intereseaza in mod explicit in cadrul cercetarii de fata este identificarea adolescentilor cu diferite modele, unele de neatins ca eroii de filme, cantaretii rock, campioni sportivi, personalitati de cele mai multe ori idealizate. Uneori, in procesul de identificare cu un model idealizat, adolescentul ajunge pana acolo incat renunta la personalitatea proprie, si are eronata perceptie a detinerii personalitatii modelului. In conceptia lui Erikson, in acest punct, un tanar nu se identifica decat in cazuri rare cu proprii parinti, avand mai degraba o atitudine de razvratire impotriva dominantei lor, a sistemului lor de valori, si a interpunerii in viata privata. Aceasta se explica prin faptul ca adolescentii trebuie sa-si separe propria identitate de cea a familiei lor, trebuie sa dobandeasca simtul autonomiei pentru a se maturiza (Muuss, 1975, p.66).

Cautarea unei identitati personale include de asemenea si formarea unei ideologii personale, a unei filosofii de viata, care poate servi la orientarea individului pentru tot restul vietii sale. Daca adolescentul cedeaza in procesul de constructie a unei identitati proprii si adopta identitatea sau ideologia altei persoane, acest fapt este mai putin satisfacator pe termen lung, pentru ca ideologia adoptata este rar asumata la un nivel profund, personal.

Concluzionand, putem observa ca viziunea lui Erikson asupra adolescentei o defineste ca pe o perioada cruciala in formarea eului matur. Astfel ca, despre evolutia si dinamica eului in perioada adolescentei ne vom referi mai pe larg in subpunctul urmator.

2 Dinamica eului in adolescenta

Chiar daca sinele este privit ca ceea ce o persoana este in mod autentic si intrinsec, avand aici abordarea categoriala a constiintei de sine (eul ca obiect al cunoasterii), nu putem sa omitem investigatia aspectului existential al constiintei de sine, eul constituindu-se in urma unor procese succesive si variate de cristalizare si diferentiere. Cu alte cuvinte, exista mai multe eu-ri dezvoltate la diferite niveluri simultan. William James, unul dintre primii care a explicat acest fapt, sustine ca fiecare dintre eu-rile care constituie personalitatea are propria sa vulnerabilitate, propriul sau timp de ascendenta, si propriile motive de a fi (Atkinson, R., 2008). Pentru James, eul inglobeaza trei parti: eul material (corpul persoanei), eul social (rolurile si relatiile individului) si eul spiritual (interioritatea subiectiva a fiintei). Cresterea si dezvoltarea acestor eu-ri prin intreaga perioada a adolescentei sunt intr-un mod particular importante, deoarece aceasta dinamica a imaginii de sine furnizeaza maniera efectiva de a vedea dezvoltarea adolescentului, de vreme ce adolescentul experimenteaza mai multe eu-ri decat persoana adulta, fiecare concurand pentru recunoastere si integrare. Adolescenta este un timp al incercarilor de noi roluri, de renuntare la vechile roluri si de stabilire a unui sens al coerentei. Un scop important al dezvoltarii in adolescenta este dobandirea unei integrari echilibrate si stabile a acestor eu-ri, ca ulterior, adolescentul devenind adult sa poata detine o identitate proprie. In mod colectiv, aceste eu-ri sunt integrate sa formeze un eu total, din care o persoana sa poata extrage esenta raspunsului la intrebarea " cine sunt eu?".

In continuare, ne vom opri asupra celor trei fatete ale eului in adolescenta, preluand cele mai importante directii de cercetare.

A.     Eul biologic

Dupa Sigmund Freud, tanarul adolescent iese dintr-o perioada latenta in timpul careia, activitatile psihosexuale fusesera intr-un plan secundar, fiind depasite ca interes de activitatile sociale cu cei similari ca varsta si gen. Odata cu adolescenta intervine o renastere graduala a sexualitatii, urmand transformarile din pubertate. Aceste transformari biologice si fizice care acompaniaza adolescenta determina in plus o constientizare a noilor sentimente referitoare la imaginea propriului corp. Procesele din perioada pubertatii, specifice prin dezvoltarea fizica accelerata si maturizarea caracteristicilor sexuale primare si secundare, au un impact nu numai biologic, dar si psihologic si social asupra adolescentului. In legatura cu efectele unei dezvoltari timpurii sau intarziate, pot aparea diferente semnificative la nivelul ajustarilor psihologice. Acestea se leaga cu precadere de imaginea fizica, starile afective tranzitorii, relatiile cu parintii si persoanele de sex opus. Studii recente au aratat ca precocitatea sau intarzierea in maturizarea fizica pot afecta satisfactia adolescentilor cu privire la imagine propriului corp. In timp ce fetele nu sunt incantate de o pubertate precoce, devenind chiar stanjenite si rusinate, baietii pe de alta parte, se simt mai bine daca au o maturizare timpurie, deoarece acest lucru le confera un sentiment de superioritate.

Eul biologic in adolescenta ne intereseaza mai mult prin prisma imaginii de sine pe care o adolescentul o dezvolta, imagine care are radacini in maniera de percepere a propriului corp, si a transformarilor prin care acesta trece, dar care inglobeaza in plus atitudini, cognitii si afecte, intr-un proces dinamic al formarii conceptului de sine.

B.     Eul cognitiv

Maturizarea intelectuala care are loc la un nivel intern pentru adolescent, este mai subtila decat transformarile biologice, dar la fel de importanta. Dezvoltarea cognitiva in adolescenta semnalizeaza inceputul unui nou nivel al gandirii, in care un rationament mai bun, alaturi de capacitatea de rezolvare de probleme pregatesc transformarea adolescentului intr-un fel de filozof, capabil sa speculeze, sa construiasca ipoteze, sa proiecteze si sa elaboreze sisteme complexe de gandire.

Cea mai influenta teorie cognitivista este cea a lui Piaget, a carui viziune stadiala raporteaza faptul ca adolescentii intre 12 si 15 ani ajung la nivelul operatiilor formale, castigand abilitatea de a gandi logic. Adolescentii pot astfel articula principii stiintifice, se pot angaja in argumente logice, pot analiza probleme sociale, trasand implicatii din diverse teoreme. In opinia lui A. Greenwald (1989, cit in Chelaru, M., p.101), trecerea in stadiul dezvoltarii operatiilor formale ar determina si elaborarea schemelor cognitive ale eului. Este vorba de: schema descriptiva sau conceptul de sine, schema narativa sau autobiografia ce releva calitatea de agent cauzal al eului, si schema autoevaluativa- o structura responsabila mai ales de afirmarea sentimentului propriei valori. Cu alte cuvinte, adolescentii sunt capabili sa combine procesele gandirii cu auto-reflectia in legatura cu scopurile profesionale, satisfactiile personale, sau responsabilitati sociale.

Maturizandu-se, adolescentii pot utiliza atat cunostintele innascute sau dobandite pana atunci, cat si noile capacitati ale rationamentului logic, ale analizei si reflectiei, intr-un proces de instituire a unei coeziuni si a unei coerente semnificative in cadrul experientei acumulate. Pentru Piaget, viata mentala evolueaza catre o forma finala de echilibru, iar eul devine astfel personalitate reala, veritabila, odata ce gandurile si sentimentele auto-reflectate sunt integrate intr-o perspectiva generala de viata. In plus, odata cu stadiul gandirii operationale formale, apare tendinta catre o forma particulara de egocentrism. In cadrul adolescentilor ia forma unei supraestimari a semnificatiei propriei persoane pentru ceilalti. Deoarece pot conceptualiza gandurile celorlalti la fel de bine ca pe propriile ganduri, isi pot asuma in mod eronat perceptia ca ceilalti sunt preocupati de gandurile si comportamentul lor. Din aceasta perceptie rezulta constiinta aparentei fizice si a comportamentului interpersonal. De asemenea, adolescentii tind sa-si creeze o audienta imaginara in decorurile sociale, care le da iluzia ca se afla sub o permanenta analiza si evaluare externa. Devenit capabil de a se autoaprecia din perspectiva celorlalti, isi proiecteaza asupra lor propriile tendinte de autoanaliza, comportandu-se in societate ca pe scena. Egocentrismul le poate da in plus tinerilor adolescenti un simt accentuat al miticului si eroicului, impreuna cu ceea ce unii autori au numit "fabulatia personala" (Josselson, 1980, cit in Chelaru M., p.103). Aceasta creatie subiectiva a adolescentului implica o exagerare a unicitatii experientei personale, a invulnerabilitatii si omnipotentei. Astfel, procesele gandirii adolescentului sunt de obicei un amestec de abilitati de a-si imagina mai multe posibilitati logice si de a incerca sa re-cadreze realitatea cand aceasta interfereaza cu propriile sperante si fantezii. Aceste orientari transpar intr-o gama diversa de reactii: acordarea unei importante excesive propriei persoane, talentelor si realizarilor proprii; preocuparea fantezista pentru succese nelimitate, putere, iubire ideala; indiferenta glaciala sau dimpotriva, sentimente accentuate de furie, inferioritate, rusine, umilinta; exhibitionism, dorinta de a fi admirat; supraidealizari sau devalorizari, lipsa de empatie, asteptarea unor favoruri speciale (Chelaru, M., p 104). Aceasta forma particulara de egocentrism atinge de obicei apogeul in jurul varstei de 14 ani si se diminueaza spre sfarsitul adolescentei.

Exista de asemenea o relatie puternica intre gandirea formala si dezvoltarea morala, sau rationamentul moral. Fiind capabil sa imaginezi solutii alternative la variate probleme in stiinta, logica, sau aspecte sociale inseamna ca poti sa aplici aceleasi tipuri de procese mentale ca sa diferentiezi intre conceptualizarile binelui si ale raului. Judecatile morale sunt o componenta interdependenta a stadiilor dezvoltarii cognitive. Gandirea operational-formala sau maturitatea cognitiva este o conditie necesara, dar insuficienta pentru principialitatea moralitatii. Tendinta in cazul adolescentilor este sa rationeze la un nivel mai inalt acele chestiuni morale care fac parte din propria experienta, sau despre care au discutat cu altii. Dandu-le adolescentilor sansa sa discute aspecte morale si sa faca alegeri personale, ii poate ajuta sa dezvolte o etica si un rationament moral mai complexe. Astfel, cel mai ridicat nivel al intelegerii moralitatii (postconventional) este uneori disponibil la anumiti adolescenti, daca principialitatea moralitatii este parte din experienta proprie. Este de asemenea evidenta o diferenta intre maniera in care barbatii si femeile realizeaza rationamentul moral. Majoritatea fetelor tind sa faca alegerile morale in contextul relatiilor umane in care sunt implicate. Grija si responsabilitatea sunt considerentele fundamentale pentru femei, in timp ce barbatii se centreaza pe reguli si drepturi. Aceste diferente nu sunt absolute, si nici una dintre abordari nu este in mod necesar mai buna decat alta. Cea mai buna gandire morala ar trebui sa sintetizeze ambele abordari.

In concluzie, maturizarea intelectuala a adolescentului include nu numai abilitatea de a memora si reproduce idei, ci si capacitatea de a gandi pe baza reflectiei despre idei exterioare, si despre propria interioritate. Datorita acestei expansivitati, gandirea adolescentului este mult peste gandirea din copilarie. Pentru adolescent, se deschide o lume intreaga de posibilitati, atat concrete, cat si abstracte, reale sau ipotetice. Distinctia intre fals si adevarat este mult mai evidenta. Gandurile despre ganduri, sau ceea ce numim meta-cognitie, reflectiile meditative si introspective, gandurile despre viitor, planificarea si exploatarea optiunilor profesionale, alaturi de largirea altor orizonturi incluzand religie, justitie, identitate sunt pilonii cognitivi ai perioadei de adolescenta.

C.     Eul psihosocial

Cu cat adolescentul se apropie mai mult de maturitate, anumite dimensiuni psihosociale devin mai importante. Mai intai, este vorba despre un sens al maturitatii individuale, care include auto-control (stapanire de sine), auto-valorizare si initiativa (Atkinson, R., 2008). Apoi, ne referim la maturitatea interpersonala, acoperind abilitatea de a comunica, increderea, intelegerea si angajarea in relatii cu ceilalti. In cele din urma, se impune sa avem in vedere si maturitatea sociala, care pretinde o deschidere generala spre ideea ca lucrurile se schimba si spre acceptarea si toleranta diferentelor dintre oameni. Astfel, eul psihosocial inseamna configuratia totala a mecanismelor de personalitate integrate individual (Atkinson, R., 2008). Acelasi autor citat considera ca "un sens coerent al identitatii personale este cea mai extinsa expresie a succesului de a stapani aceste arii". Cu alte cuvinte, succesul formarii identitare poate fi caracterizat ca procesul gradual al punerii de acord a variatelor schimbari survenite in imaginea de sine odata cu trecerea de la adolescenta timpurie la maturitate. Identitatea este deci podul intre realitatea individuala si cea sociala care da individului un sens al integrarii si continuitatii. Identitatea personala presupune in plus stabilirea unei orientari sexuale, politice, morale, religioase si vocationale, (dar nu in mod necesar pe toate), care sa ofere persoanei un simt al directiei, al angajamentului si al increderii in idealurile personale si in unicitatea individuala. Realizarea identitara sau rezolutia crizei identitare, insotita de un simtamant al securitatii de sine, poate sa nu intervina pana la maturitate sau pana ce valorile si scopurile parintilor si societatii nu au fost pe deplin explorate, acceptate sau abandonate de adolescent.

In conceptia aceluiasi autor, Robert Atkinson, si citind din lucrarea sa Adolescence, pericolele existente in aceasta perioada de viata sunt confuzia de rol (incapacitatea de a ajunge la o identitatea coerenta, consistenta si integrata) si difuziunea identitara (inabilitatea de a te angaja, chiar si in adolescenta tarzie, intr-o profesie, de a-ti asuma o pozitie ideologica, si un anumit nivel necesar al responsabilitatii propriilor decizii). Desi o anumita doza de confuzie identitara este considerata o experienta normala si necesara in perioada adolescentei, o stare de confuzie indelungata poate conduce la distorsiuni si posibile patologii. Un alt pericol pentru adolescent este identitatea negativa, sau adoptarea unei atitudini de opozitie fata de ceea ce parintii sau societatea asteapta, pentru ca aceasta atitudine poate conduce la o imagine de sine decazuta si la o neasumare a vreunui rol social. In cele din urma, o alta problema mai putin evidenta, dar care uneori poate avea o reactie intarziata, este aceea a asumarii prea devreme a unei identitati si a unui rol vocational, fara o explorarea suficienta a alternativelor. O perioada de moratoriu, un timp specific pentru auto-exploatare si experimentare a diferitelor alternative identitare poate fi uneori foarte valoros.

Referindu-ne acum la convingerile religioase, la sistemul de valori si la un sens al spiritualitatii personale, putem identifica o focalizare pe aceste aspecte catre sfarsitul adolescentei. Apare tendinta spre o cautare independenta a adevarului, spre o reexaminare si reevaluare a multor convingeri si valori cu care adolescentii au crescut. Dupa o perioada de exploatare, rezultatul este o orientare spirituala personalizata, dar de obicei tot catre afilierile initiale.

Eul, cunoasterea de sine si imaginea de sine devin astfel aspecte fundamentale in perioada adolescentei. Apar schimbari importante in maniera in care adolescentul gandeste despre sine si se caracterizeaza. S-a constatat, de pilda, ca autocaracterizarile adolescentilor devin mai abstracte si intelectualizate datorita utilizarii conceptelor psihologice si relational -sociale (Chelaru, M. p.101). Acelasi autor remarca faptul ca "diversitatea definitiilor pe care adolescentii si le dau ca urmare a trecerii de la autodescrieri in termeni generali, la nuantarea reprezentarilor despre sine prin recunoasterea unor trasaturi diferite, chiar opuse, in raport cu rolurile jucate, sau in functie de anumite intervale focalizate din axa temporala, proces acompaniat de afirmarea accentuata a sensului propriu de "a fi", au constituit argumente pentru a demonstra nu numai bogatia continutului psihologic dar si elaborarea progresiva a conceptului de sine ca o structura multidimensionala, coerenta si stabila"(Chelaru, M. p.101). Adolescentii devin din ce in ce mai interesati sa se cunoasca pe sine, si sa inteleaga de ce se comporta in maniera in care o fac, sau ce influente le contureaza personalitatea. Devin preocupati de chestiuni ca increderea, capacitatea de a realiza performanta, simtul valorii, sensul controlului personal, luptand sa dezvolte niveluri joase de anxietate si sentimente pozitive despre imaginea proprie. Acestea sunt, de fapt, componente unui concept de sine puternic si pozitiv si sunt in plus importanti contribuitori la starea de bine psihologic.

Imaginea de sine, sau cum se vede adolescentul pe sine, este astfel un aspect extrem de important al eului psihosocial, ca si eu-rile biologic si cognitiv. Studii recente au aratat ca sentimentele adolescentilor despre propria imagine sunt supuse unor fluctuatii, astfel ca, in timpul primilor ani de adolescenta, stima de sine poate fi la un nivel destul de scazut si instabila, ca, in general, spre sfarsitul adolescentei sa devina mai stabila si de regula pozitiva. Adolescentii mai mari sunt mai increzatori in sine, mai deschisi catre opiniile celorlalti si par sa aiba o viziune mai echilibrata asupra propriei familii, decat adolescentii mai tineri. Aceasta reflecta conceptia generala ca adolescenta este un proces de maturizare, cunoastere de sine si acumularea unui sentiment al propriei valori.