CONDITIA NEVROTICA - SPLITAREA COMPLEXULUI

CONDITIA NEVROTICA - SPLITAREA COMPLEXULUI

Jung considera ca nevroza apare din tendinta psihicului de a se disocia sau "splita" in fata unei suferinte intolerabile.

Date din cercetarile timpurii:

Babette, o femeie psihotica cronica, analizata peste 7 ani la Burgholzli, ii furnizeaza materialul cazuistic al primei sale carti clinice: "Psihologia Dementia Praecox", (C.W.3, 1 - 151). Cu ajutorul acestui caz, Jung demonstreaza ca productiile pacientei - ce par fara sens si intamplatoare - pot fi decodificate in doua complexe coerente care, studiate ulterior, par sa formeze o pereche de opuse: iluzii de grandoare exaltata versus sentimente de profunda inferioritate.

Babette suferea de o psihoza incurabila, dar Jung considera ca disociatii similare se produc si in cazul nevrozei.

In cazul Babette, aceste disocieri puteau fi urmarite in experientele traumatice cu parintii ei tulburati    emotional (cu probleme emotionale) in copilarie dar, in plus, puteau fi demonstrate si in prezent, ca raspunsuri la conflictele morale imediate din interiorul psihicului ei.

Jung considera ca oricare ar fi radacinile sale in experienta anterioara, nevroza consta intr-un refuz sau inabilitate, aici si acum, de a suporta o suferinta legitima.

Procesul caracteristic se desfasoara astfel: in loc de a suporta suferinta, acest sentiment dureros sau o anume reprezentare a lui se disociaza de constientizare si astfel se sparge intregul initial, Sinele.

In articolul din 1934, Jung subliniaza faptul ca astfel de splitari 'deriva in ultima instanta din aparenta imposibilitate de a afirma intregul naturii persoanei respective' (p. 98) si da nastere la intreaga gama de disociatii si conflicte caracteristice pentru un Cx. incarcat emotional.

In concluzie, putem spune ca:

aceasta tendinta spre disociere (splitare, spargere) face parte din procesele normale ale vietii

intregul initial este menit sa fie spart (cercetari asupra proceselor timpurii de disociere au realizat si Michael Fordham si Erik Neumann)

splitarea devine patologica si poate fi diagnosticata ca boala doar cand spargerea complexului devine vasta si profunda iar conflictul prea intens; atunci; simptomele dureroase pot duce la conflicte nevrotice sau la psihoza eului perturbat

drumul inapoi spre intreg, spre restaurare, probabil intotdeauna partiala - este o lucrare caracteristica pentru procesul natural al individuarii sau pentru procesul analitic.

Splitarea, inteleasa aici sinonim cu disocierea, se petrece inconstient si in forme diferite la indivizi diferiti. Diferentele sunt date de:

variatiile in structura interioara

planul in care se manifesta slabiciunea structurala

dispozitiile temperamentale fundamentale.

In 1919, in lucrarea "Asupra problemelor genezei in boala mentala", (C.W.3, par. 211 - 225), Jung descrie procesul de splitare ce are loc in isterie:

'Daca pacientul poate mentine raportul emotional prin disocierea lui insusi in doua personalitati, cea religioasa si aparent transcendentala iar cealalta poate 'prea umana', el va deveni isteric'.

Cu alte cuvinte, Jung se refera la faptul ca isteria se dezvolta dintr-un conflict intre 2 complexe puternice si priveste in principal functia afectiva.

In 1921, in volumul "Tipuri psihologice" (C.W. 6) Jung afirma:

'Exista, in orice caz, o alta forma de disociere si aceasta este splitarea eului constient, odata cu o functie    selectata de alte componente ale personalitatii. Aceasta forma de disociere poate fi definita ca o identificare a eului cu o functie particulara sau cu un grup de functii. Este foarte obisnuita la persoane care sunt prea profund afundate (imerse) intr-una din functiile lor psihice si au diferentiat-o ca singurul lor mod constient de adaptare' (par. 207).

Aceasta formulare descrie nevroza obsesiv - compulsiva, in care functia logica a gandirii este identificata cu eul si este utilizata constient de acesta, in timp ce functia afectiva complementara nu este in legatura cu constiinta, este inferioara atat de mult incat produce simptomele caracteristice psihopatologiei.

Ideea Cx si interactiunii Cx are un sens filosofic profund pentru Jung. In 1934, in "O revedere a teoriei complexului", Jung scrie:

'Existenta Cx arunca o indoiala serioasa asupra presupunerii naive despre unitatea constiintei si despre suprematia vointei' (p. 95- 96). Complexul este definit ca 'imagine a unei anumite situatii psihice care este puternic accentuata emotional si este, mai mult, incompatibila cu atitudinea obisnuita a constiintei. Aceasta imagine are o coerenta interioara puternica, are propriul ei intreg si, in plus, un grad relativ inalt de autonomie'.

In aceeasi lucrare accentueaza asupra urmatoarelor aspecte semnificative pentru functionarea complexelor. Astfel, considera ca:

Complexele sunt unitati vii ale psihicului, fiecare purtand o "aschie de constiinta proprie", un grad de intentionalitate si capacitatea de a urmari un scop; sunt asemeni unei personalitati reale, prin faptul ca un complex contine imagini, sentimente si calitati care, daca ajung sa cuprinda eul, pot determina comportamentul.

Cand gradul de autonomizare este puternic, complexele pot sa se prezinte chiar sub forma personalitatilor multiple.

Complexele au ca si cauza un conflict si, din perspectiva reprimarii acestui conflict, sunt nocive pentru conditia de intreg a psihicului.

Odata formate, complexele tind sa preseze eul pentru a fi recunoscute si integrate.

Nucleul Cx - originea dinamica a oricarui Cx - este conectat la inconstientul colectiv si este o parte a Sinelui. Aceasta relatie cu Sinele introduce un paradox pentru ca producerea Cx nu numai ca conduce spre o imagine decisiva dar si participa la efortul Sinelui de a inlocui starea de unitate initiala inconstienta cu o stare de intregire constienta. Aceste doua extreme sunt intelese ca si conditie initiala a psihicului si, respectiv, ca si conditie virtuala spre care tinde intreg procesul de individuare.

Natura duala a Cx explica felul in care este necesara disocierea (splitarea, spargerea) - chiar pana la punctul unor tulburari ale psihicului si a izbucnirii nevrozei - pentru evolutia constiintei, in ultima instanta si pentru integrarea personalitatii.