CONSTIINTA SI DINAMICA LIBIDOULUI

1. CONSTIINTA

Constiinta ne este data in cel mai direct mod cu putinta, prin constiinta cunoastem si simtim ca suntem o persoana a lumii, si totusi constiinta este cel mai dificil aspect al psihologiei.

Acelasi lucru se intampla si cu timpul: cand sfantul Augustin a inceput sa explice ce este timpul a spus ca daca nu i-ar fi cerut cineva sa explice timpul, ar fi stiut foarte bine ce este timpul; dar daca trebuie sa-l explice, totul devine foarte dificil. In ambele situatii, apare o fuziune intre subiect si obiect. Ni se cere o performanta paradoxala: sa ne scoatem singuri din apa in care ne inecam tragandu-ne singuri de par in sus!

Adesea ca analisti avem tendinta de a uita si a neglija 'constiinta'. Poate si pentru ca Jung a scris foarte multe volume despre inconstient si putin, in termeni cantitativi, despre constiinta.

Pentru Jung, constiinta si inconstientul sunt concepte opuse, o pereche de opuse - complementare care au nevoie una de cealalta. Ambele, pentru a fi discutate si intelese, pentru a se dezvolta si functiona au nevoie de cealalta. Exista un schimb nu numai conceptual dar si in continuturi. Constiinta si inconstientul sunt intr-un schimb continuu - din acest punct de vedere psihologia jungiana a fost denumita si psihologie dinamica. De fapt, dinamica in sine este tema explicita sau implicita a oricarei analize in desfasurare si a tuturor discutiilor teoretice sau aplicative. Capitolul din "Amintiri Vise Reflectii" despre calatoria in Africa si fragmentul despre revelatia importantei constiintei (calatoria in Kenia) cuprinde o marturie despre un insight important pentru Jung aparut relativ tarziu fata de preocuparile sale de a intelege si conceptualiza alcatuire psihica si dinamica inconstientului.

'Aici eram acum, prima fiinta umana care sa recunoasca ca acest lucru era lumea, dar care nu stia ca in chiar acest moment el fusese primul care o crease cu adevarat' (a da sens).

Momentul descris astfel ne aduce aminte despre emotionalitatea care ne inunda in cazul cand eul este invadat de o inflatie. Dar, daca ne aplecam asupra intelesului real al acestei afirmatii si conditii relatate in Amintiri, intelegem ca:

1. constiinta este conditia transcendentala pentru lume (realitatea ca atare). Pare filosofie, dar este un adevar psihologic: lumea este ceea ce vedem, ceea ce avem si apare ca preconditie pentru constiinta psihica. Daca pierdem constiinta, pierdem lumea. Regasim acest lucru si la Protagoras, Socrate, Kant sau existentialisti! Iar din psihopatologia psihiatrica stim in ce masura o usoara schimbare in constiinta face lumea insuportabila!

2. constiinta apere ca ultim produs al creatiei si sau evolutiei; constiinta vine ultima si in termeni somatici, se pare ca aparitia ei este legata de diferentierea creierului. Pe de alta parte, desigur, ar trebui sa fim ceva mai prudenti cand ne lansam in localizari. Suntem siguri, si datele stiintifice par sa confirme supozitia veche, ca este legata de creier. Poate fi un adevar verificabil empiric. Desi, exista, simbolic vorbind aspecte care ne pot indruma spre luarea in considerare si a altor aspecte. De exemplu, 'inima imi spune', sau 'un sentiment neplacut pe care il simtim in stomac avertizandu-ne despre un anume lucru la care ne gandim sau la care asistam. Deci, cel putin subiectiv, pot apare si alte localizari ale constiintei. Poate unele date din neurostiinte par sa introduca noi aspecte.

Semnificatie:

Constiinta este centrul cunoasterii. Este si locul unde este localizata responsabilitatea si unde se iau decizii - care sunt vitale pentru individ li pentru grup. Inainte de constiinta era paradisul - compulsia absoluta a instinctului, fara nici o problematizare, fara vreo intrebare! Actiunile ne erau dictate. Mai tarziu, dupa expulzarea din paradis, ne-am confruntat cu problema binelui si raului; cu problema luarii deciziilor morale si etice.

Originea constiintei

In legatura cu originea constiintei nu apare in scrierile jungiene nici o lucrare in care tema originii sa fie prezentata in mod discursiv. In lucrarea 'Conflicte psihice la un copil' (in Psihologia analitica si educatia din C.W. 17), exista unele dezvoltari. In majoritatea lucrarilor lui Jung accentul este pus pe dezvoltarea si nu pe originea constiintei. Practic, cartile privesc dezvoltarea constiintei. Poate si pentru ca pacientii lui Jung erau adulti, mai ales dupa a doua jumatate a vietii.

Psihicul apare, - Jung, Scrisori. 10 sept 1935, ca o capacitate inerenta a corpului viu, care are calitatea sa specifica si aparte, calitate ce este diferita de cea a naturii lucrurilor externe prin faptul ca:

imaginea psihica nu este identica cu obiectul insusi;

nu este corecta derivarea psihicului in intregime din influenta lumii externe;

nu este corecta nici afirmatia ca toate lucrurile externe nu sunt decat imagini mentale proiectate.

Studiul mintii primitive releva ca:

primitivul nu se preocupa de personalitatea sa, insa personalitatea se preocupa foarte mult de ea insasi;

inconstientul colectiv al omului aflat intr-o conditie 'primitiva' produce actiuni si imagini fara contributia constiintei; un acelasi proces se petrece si la omul modern in formarea viselor. Aceste actiuni si imagini sunt raspunsuri la fapte externe si la conditii externe, sunt raspunsuri ale psihicului, de aceea ele produc imagini adecvate si clare ale faptelor psihice.

Comparand mitul soarelui cu trairea reala Jung precizeaza deosebirea intre cele doua tipuri de procesare mentala: inconstientul produce un mit a carui imagerie are o vaga relatie cu perceperea senzoriala reala, iar mintea constienta percepe soarele ca pe un corp ceresc rotund. Astfel de imagini incep sa devina reale in copilarie. De aceea la copii gasesti vise care nu sunt deloc 'copilaresti' pentru ca ele sunt reactii particulare ale psihicului.

Analizand continuturile psihicului, Jung conchide ca este o eroare foarte mare sa presupui ca psihicul nu are alte calitati in afara celor puse in joc / sugerate de obiectele externe.

'Psihologul ar trebui sa accepte fara rezerve acest punct de vedere. Falagogiile dionisiace, misterele htonice ale Atenei clasice au disparut din civilizatia noastra, iar reprezentarile teriomorfe ale zeilor au degenerat in simple vestigii, cum sunt porumbelul, mielul si cocosul care impodobesc turlele bisericilor noastre. Dar toate acestea nu schimba faptul ca in copilarie noi trecem printr-o faza in care gandirea si simtirea arhaica se inalta inca o data in noi si ca, pe parcursul intregii noastre vieti posedam, alaturi de gandirea directionata si adaptata, recent dobandita, o gandire fantazare care corespunde vechii stari a spiritului. Exact asa cum corpurile noastre retin vestigii ale unor functii si conditii invechite, tot asa spiritele noastre in mod vadit cultiva acele impulsuri arhaice, poarta inca marca stadiilor de evolutie pe care le-am traversat si reflecta trecutul cetos in vise si fantazari' (Simbols of transformation, p. 27 - 28 ).

'Si in zilele de azi, 'intr-o comunitate civilizata, oamenii care formeaza, psihologiceste vorbind, stratul cel mai de jos, traiesc intr-o stare de inconstienta prea putin diferita de aceea a primitivilor' (The Spiritual Problem f the Modern man, 1928, 1931, CW 10, 75).

'Preocuparea mea principala consta in psihicul insusi, de aceea las deoparte corpul si spiritul. Filosofia si teologia stiu totul despre spirit. Fiziologia si medicina stiu totul despre corp, dar eu sunt un umil psiholog al carui interes anume este sa investigheze natura particulara a psihicului.

Corpul si spiritul sunt pentru mine mai ales aspecte ale realitatii psihice. Trairea psihica este singura traire / experienta imediata. Corpul este la fel de metafizic ca si spiritul. Intreaba fizicianul modern ce este corpul si el va ajunge rapid la recunoasterea realitatii psihicului

Intr-una dintre definitiile date psihicului, Jung, ajuns la maturitate exprima:

'Psihicul este un fenomen infinit (aproape). Nu stiu ce este in sine si stiu foarte vag ce nu este. Nu stiu decat foarte vag ce este individual in psihic si ce este universal.

Pentru mine pare un gen de sistem de relatii a toate cuprinzator in care 'materie' si 'spirit' sunt denumiri primare pentru potentialitati care transcend constiinta.

Nu pot spune despre nimic ca este 'doar psihic' pentru ca totul in experienta imediata (trairea imediata) este in primul rand psihic. Traim intr-o lume perceptiva, nu intr-una auto-subzistenta. Aceasta din urma este suficient de reala dar nu avem despre ea decat informatii imediate.

Aceasta este adevarat despre obiectele externe si despre cele interne, despre existentele materiale si despre factorii arhetipali pe care ii putem de asemenea denumii forme.

Indiferent despre care vorbesc, cele doua lumi inter-penetreaza; aceasta este un lucru inevitabil pentru ca limbajul nostru este o reflectare credincioasa a fenomenului psihic cu aspectul lui dual de 'perceptiv' si 'imaginar'.

Cand spun Dumnezeu, aspectul dual de fiinta absoluta (ens) si atom de hidrogen (sau particula plus unda) este inclus implicit" (17 iunie, 1952, Letters II).

In abordarea problemei originii arhetipurilor, Jung evita problema originii motivelor mitologice; explica faptul ca ele nu pot fi explicate in spiritul stiintelor naturale ca fiind un echivalent al unor conditii fizice; subliniaza ca aparitia lor coincide cu aparitia vietii.

'Examinat din punct de vedere empiric, arhetipul nu a existat vreodata ca fenomen al vietii organice, ci a intrat in scena odata cu viata insasi' (A Psychological Approach to the Dogma of Trinity, CW 11, 149, Nt. 2).

Arhetipul este innascut (nu dobandit), un 'mod de perceptie' care este formativ pentru relatia cu realitatea, permite insului sa traiasca sau inteleaga realitatea intr-un mod "cu sens". In acceptia lui Jung, fiecare arhetip este, in esenta lui, un factor psihic necunoscut ceea ce il face intraductibil in termeni intelectuali. El poate fi doar circumscris pe baza experientei psihologice empirice, prin studii comparative, aducand la lumina intregul set de asociatii in care sunt prinse imaginile arhetipale. Care este in acest context originea constiintei?

Daca reluam teoria privind formarea si dezvoltarea complexelor, ne putem imagina ca nou-nascutul este expus unei mari varietati de stimuli: stimuli nervosi, stimuli corporali, din interior sau din afara; de exemplu foamea din interior si senzatia tactila a sanului mamei. Ulterior, senzatiile de miros, de gust si restul senzatiilor. Aceste trairi senzoriale sunt continuturi care se asociaza unele cu altele in jurul samburilor constitutionali innascuti.

Aceasta este teoria arhetipurilor si complexelor. Ele devin complexe si pe masura ce devin mai bogate si cresc in marime, continut si gravitatie: le putem imagina ca niste insule initial apoi arhipelaguri de insule, care devin apoi - sau pot deveni un intreg continent. In acest sens, ne putem imagina cazurile de personalitate duala sunt semnificative pentru ca ceea ce apare evident este conditia a doua complexe, cu doua 'euri' care par sa domine campul constiintei de sine - asemenea cazului prezentat de Jung in teza de disertatie in care arata cum un astfel de complex inconstient poate deveni un 'complex al eului', poate deveni o constiinta individuala. Este ca si cum acest complex ia in posesie psihicul din jurul sau si, intr-adevar, putem vorbi de posesie in cazurile la care aceste fenomene iau o forma patologica.

Acest proces al structurarii eului si 'al luarii in posesie' a unei parti din continuturile psihice care au relevanta pentru proprium, pentru ceea ce este individual, ajunge la un varf al dezvoltarii in jurul a 3 - 5 ani cand copilul incepe sa foloseasca cuvantul 'eu'. De obicei, mai inainte copilul mic se refera la el insusi folosindu-si numele.

Dar problema ramane: de ce un anume complex este ales pentru a deveni complexul eului, centrul constiintei. Jung indica faptul ca sufletul, psihicul, este o totalitate constient - inconstient. De aceea eul poate fi doar o fractiune necunoscuta in aceasta totalitate pentru ca fiinta umana a continut intotdeauna o anumita cantitate de constiinta! Inconstientul este accesibil doar indirect, prin efectele sale. De exemplu, cand complexele de ordin primar sau secundar incep sa devina efective: Jung denumeste aceasta totalitate a fenomenului psihic la om Sine.

Definitia lui Jung, data de timpuriu in lucrarea "Tipuri Psihologice" cuprinde o conditia paradoxala:

'Ca si concept empiric, Sinele desemneaza intreaga gama de fenomene psihice la om. Exprima unitatea personalitatii ca intreg. Dar atata vreme cat personalitatea totala, pe baza componentei sale inconstiente, poate fi doar in parte constienta, conceptul de Sine este, in parte, doar potential empiric si trebuie extins ca postulat. Cu alte cuvinte, el cuprinde atat ceea ce poate fi trait cat si ceea ce nu poate fi trait (sau ceea ce inca nu a trait). Are in comun calitati cu multe alte concepte stiintifice mai multe decat ideile. Ca totalitate psihica, constand atat din continuturi constiente cat si inconstiente, este un postulat, un concept transcendental pentru ca presupune existenta factorilor inconstienti pe baze empirice si astfel caracterizeaza o entitate care poate fi descrisa doar in parte dar, pe de alta parte ramane in prezent, de necunoscut si fara limite' (par. 789).

Sinele are tendinta de a compensa situatia de unidimensionalitate a eului constient, de a face eul apt pentru intregul personalitatii. Prin aceasta functie de reglare Sinele se releva pe sine ca arhetip; si se pare ca este arhetipul care e un fel de imagine primordiala a eului. Eul este astfel o versiune, cava mai mica, a Sinelui.

Eul si energia la dispozitia sa

Acest eu, aceasta constiinta, pentru ca nu exista o distinctie clara intre cele doua concepte, este centrul constiintei dintr-un anume punct de vedere. Constiinta obtine energie din inconstient. Vorbim in mod curent de energie, de interes, de motivarea de a face ceva.

Exista un interes, o concentrare care cer energie. Daca nu exista energia toate aceste aspecte dispar, nu avem nici un interes, nici o motivatie pentru a ne activa, nu ne putem concentra. Pe de alta parte, o treime din viata o petrecem dormind, perioada in care constiinta este mai mult sau mai putin complet plecata! Si, ceea ce uitam adesea sa recunoastem, constiinta este accesibila doar legata de un substrat organic. Poate exista constiinta si fara substrat organic, dar nu tine de obiectul cercetarii stiintifice.

Uneori exista un surplus de energie, cand ne simtim minunat. Avem multa energie. Daca se ajunge prea departe, apare o stare patologica, mania. Din contra, daca nu avem destula energie, ne simtim deprimati, pesimisti, privim viitorul cu tristete suntem depresivi. Energia poate apare ca un soc in termenii emotiilor de diferite tipuri: manie, anxietate, ura, furie, placere. Este evident, constiinta poate, in functie de energia la dispozitia sa, realiza diferite sarcini specifice; cea principala este cea de orientare si dirijare. In context, sarcina de orientarea inseamna input si asimilare, o simbolica "digerare", de stimuli din simturi. Are loc o selectie, un proces de alegere a stimulilor.

Eul si selectia, uni-directionalitatea in dezvoltarea eului

Nu suntem constienti de majoritatea stimulilor senzoriali: selectia din multitudinea stimulilor fizici este mai intai arhetipala, "tipica" pentru specia umana. Acest lucru tine de specificul uman al arhetipurilor. Percepem lumea in maniera umana si alegem ceea ce vedem in functie de trebuintele speciei umane. Dar alegerea este si culturala. In aceste conditii, suntem "orbi" la o mare parte dintre lucrurile pe care membrii altor culturi le-ar vedea sau percepe. Alegerea depinde si de circumstantele generale sau specifice ale vietii individului; in tinerete percepem unele lucruri, accentuandu-le complet diferit fata de perioada de batranete.

Depindem, de asemenea, de interesul mental - starea trebuintelor in momentul respectiv.

La prima vedere, eul pare a fi un obiect dependent complet de inconstient, dar eul are o anumita libertate de miscare, de a alege. Putem afirma liberul arbitru in sensul ca spun ca vreau sa ma interesez de un anume subiect, de exemplu o "arida" ecuatie matematica, sau un subiect filosofic abstract, ceva ce o persoana cu un nivel inferior de constiinta nu poate. Daca observam anumite fenomene la oameni asa-numiti primitivi, sau la copii, putem intelege ce inseamna o constiinta formata diferentiat. De asemenea, putem dispune de memoria noastra intr-o anume masura; putem sa aducem un anume lucru din memorie in anumite limite.

Jung defineste vointa ca energie la indemana eului. Aceasta energie serveste mai ales protejarii impotriva unor stimuli nedoriti stimuli din afara sau dinauntru. Daca ne concentram pe un anume subiect, ne si aparam impotriva unor distractori ai atentiei - zgomot, emotii etc. Este o energie exclusa. Putem observa ca in orice performanta, in orice act de vointa exista o excludere de energie, deci un act negativ. Daca vrem sa ne concentram intr-o directie, excludem altele. Daca ne concentram pe o problema, vom exclude altele. Vrem ca memoria sa aduca un anume aspect, nu altele. Constiinta este uni-directionata. Seamana cu o carare de lumina - un spot care deschide o anumita arie in intuneric. Este fundamentala aceasta conditie uni-directioala a constiintei pentru a realiza ceva, pentru a putea alege ce vrem sa facem si a nu lasa aceasta selectie pe seama unui schimb automat intre constient si inconstient. Eul interfera in acest schimb. Scheler defineste in acest sens omul ca animal care poate spune nu. Spre deosebire de om, animalele par a fi nevoite sa se supuna instinctului lor.

Aceasta abilitate de a te uni-directiona are insa pericolele sale. Daca mintea constienta insista prea mult timp pe o unica directie, reactioneaza intregul sistem: ne simtim obositi, cu energia la pamant, putem fi distrasi usor, si exista un numar de fenomene psihopatologice la care ne putem gandi in acest sens. Fantezia este un fenomen psihic normal foarte important care actioneaza ca un agent impotriva uni-directionarii. In situatia in care tensiunea constiintei este relaxata, si daca ne lasam in seama acestei stari, nu apare un gol de constiinta, ci se petrece ceva asemanator unui derularii unui film, apare o secventa de imagini ce par intamplator coerente, imagini pe care le putem recunoaste ca preluate si din trairile vietii exterioare. Dar legile in functie de care se leaga unele de altele nu au legatura cu legile lumii exterioare; ele urmeaza legi interioare. Pare ca filmul se supune dorintelor noastre, dar daca continua si in stare de somn cand vointa a adormit, ne putem da seama ca aceste inlantuiri de imagini au cu adevarat legi interioare in functie de care se organizeaza.

De exemplu, in loc de concentrare, centrare pe ceva anume cum se intampla in starea constiintei vigile, in fantazare, reveris, vis se petrece mai degraba o largire de orizont; vedem mai mult desi nu cu aceeasi limpezime; are loc o traire mai mult.

Gandirea activa produce concepte; gandirea pasiva, a fanteziei, produce imagini. In "Simboluri ale transformarii", C.W. 5, Jung exprima de la inceput aceasta diferenta intre activ si pasiv, intre ancestral si gandirea constienta. In cap. 2 par. 4, "Doua moduri de gandire. Concept si imagine"; vorbeste despre faptul ca in timp ce conceptele apartin gandirii active ca activitate specifica a constiintei, imaginile apartin gandirii pasive, si tin de activitatea inconstientului si fanteziei.

Umbra

Folosind simbolul spotului de lumina ajungem implicit la conceptul de "umbra": dincolo de aria taiata de spotul de lumina, este intunericul. Jung defineste umbra si prin 'calitatile eului care nu sunt constiente, sau insuficient constiente'. Umbra este deci inconstientul eului, deci putem presupune ca in ego exista inconstient. Ne referim aici la modelul pus in joc de Jung: constiinta modelata ca un cerc sau o sfera si centrul este eul; acest ego observa constiinta; dar se poate de asemenea observa pe sine si atunci avem deja un centru in centru! Ceea ce ne poate duce spre infinit. Este mai mult decat un joc logic, este eterna problema a obiectului si subiectului care sunt identici: eu, privindu-ma pe mine!

In cursul dezvoltarii individului, umbra se dezvolta pe masura ce eul trebuie sa se adapteze lumii exterioare; persoana intelege ca anumite moduri de a relationa cu lume sunt mai profitabile decat altele, si ceea ce parea nu avea succes este reprimat. Ele merg in umbra; dispar din vedere ceea ce duce la faptul ca acele calitati care nu sunt / par utile pentru adaptare sunt calificate de eu ca negative. O alta parte din umbra consta din complexele de prim ordin, continuturi care nu au fost niciodata constiente, aspecte ale arhetipului care sunt resimtite ca fiind incompatibile cu situatia prezenta si cu nevoile / trebuintele prezente ale eului, de aceea respinse si calificate ca negative.

Continuturile umbrei sunt inconstiente, cel putin intr-un moment dat; daca ele sunt in profunzimea inconstientului nu mai sunt direct accesibile; pot apare in proiectie sau pot sa inflationeze, prin identificare inconstienta, eul. In conditia proiectarii, le vedem in oamenii din jurul nostru, proiectate pe institutii, pe evenimente etc. Calitati pe care le-am putea avea dar pe care le respingem. Exista calitati pe care le respingem si nu le avem poate, dar daca respingem calitatile pe care le avem devenim din ce in ce mai emotivi, mai emotionabili.

Deci, atunci cand reactionam emotional la asa-numite "calitati negative" ale celor din jur, putem fi destul de siguri ca proiectam parti din noi insine.

De exemplu, in politica se pot observa fenomene legate de umbra mai ales cand privim ce se intampla in alte tari. Este de asemenea mai usor sa vezi umbra la alti oameni.

Persona

Daca iti dai seama ca trebuie sa te adaptezi lumii reale, ajungi sa dezvolti ceva care este opusul umbrei; calitati pozitive de care avem nevoie pentru a ne adapta, desigur persona. Masca pe care o punem cand intalnim oameni pentru a le da ceea ce vor, ceea ce asteapta. Masca actorului din drama antica: pusa pe fata si se aude vocea din spatele ei: personare in latina, suna prin.

Ambele concepte, umbra si persona, sunt interdependente. Daca vrem sa avem succes este bine sa si credem in rolul pe care il jucam. Daca admiti ca doar te prefaci, transmiti aceasta nesiguranta. Este necesar sa crezi in persona pentru a te identifica cu ea. Ce se intampla insa cand crezi ca esti un anume lucru si numai acel lucru? Inseamna ca in acel moment esti total inconstient ca exista o umbra. In special jungieni tind sa dea personei o reputatie proasta; unii chiar considera ca nu ar trebui sa avem persona! Dar, daca nu ai persona, nu ai umbra! Asta inseamna insa ca esti nimic; la fel cu cazul unei fotografii alb - negru pe care o iei cu soarele in spate si ceea ce fotografiezi ramane plat: obtii o fotografie doar daca exista o umbra; obtii realitatea numai daca ai o umbra. Si nu este un simplu joc de cuvinte!

Cealalta posibilitate extrema este sa te identifici cu umbra! Poti "sa cazi in umbra", sa te identifici cu ea si atunci nu ai persona. Probabil ajungi la inchisoare daca esti extravert, sau in clinica psihiatrica daca esti introvert.

Adaptare si enantiodromia

Adaptare inseamna a alege ceva in pofida altor aspecte care vor fi eliminate, reprimate, negate, etc. In prima jumatate a vietii individul se adapteaza lumii exterioare; in a doua, valorile negative ajung sa fie re-evaluate si aflam ca ele sunt pozitive de fapt. De exemplu, un tanar care a ales o profesie poate avea de ales intre a fi un artist creator, un muzician sau un om de afaceri. Daca alege conditia de om de afaceri, construieste imaginea artistului indisciplinat, si da acestei parti o valoare negativa; este un truc care ii da posibilitatea sa creada in conditia sa de om de afaceri, poate avea o constiinta buna cu conditia sa de om de afaceri si poate avea succes. Devine om de afaceri si restul cade in umbra, in inconstient. Pe de alta parte, daca alege conditia de artist, utilizeaza imaginea "bani - afaceri -hotie" si negativizeaza conditia de om de afaceri. Devine artist si restul cade in umbra, in inconstient.

In a doua jumatate a vietii, dupa regulile enantiodromiei, ai de dezvoltat cealalta parte; bancherul incepe sa cante la pian si se dedica unui hobi, are oaspeti carora le canta, face parte dintr-un cuartet! Iar artistul va fi preocupat cum sa-si vanda pentru cat mai multi bani picturile, va alege adesea sa lucreze in stilul agreat in epoca si astfel se bucura de bani, de vila, de viata! Pentru aceasta schimbare este responsabil Sinele ca motor, energie a vietii.

Vorbind despre ego si Sine, Jung face o reluare a distinctiilor in lucrarea "Aion", C.W. 9, ii "Cercetari in fenomenologia Sinelui". Scopul acestei carti este acela de a realiza o explorare a arhetipului Sinelui. Incepe cu o examinare a altor arhetipuri care afecteaza cel mai mult Sinele - umbra, anima, animus, privind calitatile pozitive si negative ale acestor arhetipuri. Ideea centrala este ca dihotomia rau - bine are inteles doar in interiorul sferei umanului.

Sinele ete definit ca rezultat al uniunii opuselor si reprezinta totalitatea psihica. Aceasta unitate este reprezentata de imaginea lui Dumnezeu in religii. Gnosticii sunt printre primii care au cautat sistematic simboluri ale sinelui, condusi de trairile interioare naturale.

CW 9, ii (p. 3-7) subliniaza urmatoarele aspecte caracteristice pentru eu:

• Bazele psihice si somatice ale Eului contin atat factori constienti cat si inconstienti.
• In inconstient putem identifica trei nivele de continuturi: acela care sunt produse voluntar - memorie; cele care nu pot fi produse voluntar, pot fi produse doar involuntar; cele care nu sunt produse niciodata. Eul este centrul constiintei, dar nu al personalitatii.
• Este o parte a personalitatii si este continuta in aceasta.
• Centrul personalitatii este denumit Sine: Eul apare din inter-jocul continuu dintre trairile interioare si exterioare ale persoanei. Caracteristicile Eului sunt univoce pentru fiecare individ, dar elementele sunt comune tuturor. Abilitatea sa de a se schimba si a se dezvolta in fiecare persoana de-a lungul unei perioade de timp.
• Inconstientul colectiv este subdiviziune a continutului extraconstient al psihicului.

In continuare, se refera la aspectele fundamentale pentru Sine (pg. 23 - 35):

Sinele este definit in relatia sa cu Ego si instinctele; lupta sinelui pentru intregire este legata de lupta paralela a inconstientului colectiv pentru intregire ca exemplificata tipic in simbolurile de tip mandala si in cele din urma in imaginea lui Cristos.

• Se explica ca Sinele este motivat de inconstient in timp de E exista in constiinta; atata vreme cat cele doua sunt in echilibru, personalitatea functioneaza normal.
• In momentul cand S. este asimilat de E. sau E. este asimilat de S, rezultatul este conditia de inflatie a inconstientului sau a constientului, in detrimentul personalitatii totale.
• Lupta acestor forte in individ este vazuta de Jung ca reprezentand forte naturale sau instincte; nevoia de echilibru dintre ele este considerata ca nevoie de intregire. Acest conflict este considerat a apare si a fi reprezentat in intreg cursul istoriei de simbolurile quaternitatii sau mandalei care sunt pretuite datorita similaritatii lor cu imaginea lui Dumnezeu ca unitatea ultima.
• Intelegerea mandalei este resimtita a creste mai degraba prin traire decat printr-un proces strict intelectual. Sinele este considerat ca o baza pentru toate teoriile ce privesc unitatea, teorii care sunt parte a tuturor religiilor.

2. DINAMICA LIBIDOULUI: TIPURI PSIHOLOGICE

In 1913, Jung prezinta la Congresul de Psihanaliza lucrarea: 'Un studiu al tipurilor psihologice', publicat abia in 1960. A fost ultima data cand Jung si Freud s-au intalnit. Jung spunea ca a tinut aceasta prezentare pentru ca a vazut ruptura inevitabila dintre Freud si Adler si putea sa ofere o perspectiva din care sa se inteleaga ca ambele puncte de vedere erau acceptabile. Voia sa evite un joc de proiectii ale umbrei intre freudieni si adlerieni: ceea ce s-a intamplat este ca el insusi a intrat in incurcatura.

In "A Contribution to the Study of Psychological types", CW 6 Jung scrie:

'Se stie foarte bine, ca in aspectele lor generale, isteria si schizofrenia prezinta un contrast evident, care este mai ales evident in atitudinile pacientilor fata de lumea exterioara. In relatiile sale cu obiectul, istericul etaleaza, de regula, o intensitate a sentimentului care depaseste normalul; in timp ce la schizofren nu este de loc atins normalul. Imaginea clinica pe care o ofera este emotivitatea exagerata la unul si extrema apatie la celalalt in privinta mediului. In relatiile lor personale, aceasta diferenta este marcata prin faptul ca putem ramane in raporturi afective cu pacientii isterici, ceea ce nu este cazul pentru schiozofrenici. Contrastul dintre cele doua tipuri de boli este observabil si in restul simptomatologiei. Atata vreme cat sunt implicate simptoamele intelectuale ale isteriei, ele sunt produce ale fanteziei care pot fi explicate pe baza, in mod natural si uman, antecedentelor si istoriei individuale a pacientului. Dimpotriva, in schizofrenie, produsele fanteziei sunt mai apropiate viselor decat starii de veghe. Ele au, in orice caz, un caracter distinct arhaic, creatiile mitologice ale imaginatiei primitive fiind mult mai implicate decat amintirile personale ale pacientului. In cele din urma, simptomele fizice atat de comune in isterie care simuleaza boli organice binecunoscute si impresive nu se vor gasi in tabloul clinic din schizofrenie.

Toate acestea indica clar faptul ca isteria se caracterizeaza printr-o miscare centrifugala a libidoului, in timp ce schizofrenia, miscarea este centripeta. In orice caz, cand boala si-a stabilizat in totalitate efectele compensatorii se observa inversul. La isteric, libidoul este apoi blocat in miscarea de expansiune si este fortat la o regresare pe sine; pacientii inceteaza sa mai ia parte la viata comuna, sunt inveliti in lumea lor de reverii, raman in pat, raman inchisi in camerele de boala etc. In timpul incubatiei bolii, la fel, schizofrenii intorc spatele lumii pentru a se prabusi in sine, dar cand se ajunge la perioada compensarii morbide, bolnavul pare constrans sa atraga atentia asupra sa, sa preseze asupra celorlalti pentru a-l observa printr-un comportament extravagant, insuportabil, sau direct agresiv.

Propun sa folosim termenii de extraversie si introversie pentru a descrie aceste doua miscari opuse ale libidoului'( par. 858.).

Descrierea continua in par. 860 si urmatoarele:

'In timp ce nota dominanta in psihologia freudiana este tendinta centrifugala, o cautare a placerii in obiect, la Adler este o cautare pentru suprematia subiectului care vrea sa fie 'in varf', pentru a-si pazi puterea, pentru a se apara fata de fortele coplesitoare ale existentei. Expedientul la care recurge tipul descris de Freud este transferul infantil a fanteziilor subiective asupra obiectului, ca o reactie compensatorie fata de dificultatile vietii. Tipul descris de Adler recurge caracteristic este, invers, pe 'siguranta', 'protest masculin' si intarirea incapatanata a 'fictiunii care ghideaza'. Incheie scriind ca: "Sarcina dificila de a crea o psihologie care va fi la fel de dreapta fata de ambele tipuri trebuie rezervata viitorului'.

Aici apare pentru prima data in operele lui Jung conceptul de compensare prin boala, 191 Patologia este folosita ca o lentila de marire pentru a intelege si vedea atitudinile normale ale inconstientului.

In formularea teoriei complexului Jung s-a centrat pe tulburari, pe aberatiile fata de normal: acolo unde reactia este tulburata poti gasi complexul. Cartea lui Jung despre "Tipurile psihologice" apare in 1921. Jung le compara utilizand figuri din istoria omenirii: de partea introversiei il vede pe Platon, care a luat ideile ca singurul lucru real; de parte extraversiei, pe Aristotel care ia lucrurile exterioare ca reale pana la situatia in care discipolul sau Alexandru ia cu sine in campania din Asia carte maestrului si o citeste in fiecare noapte. Jung il vede pe Schiller introvert, pe Goethe extravert. Apolo introvert, Dionisos extravert. Psihologia adancurilor implica o abordare de tip introvert, psihologia behaviorista una de tip extravert.

Poti face 2 coloane si lista atribute in antiteza: Introvert vs. extravert: pasiv - activ, rece - cald, pesimist - optimist, grijuliu - curajos, discret si comunicativ, precis si inexact, profund - larg, elitist - popular, etc. Acest gen de atribute este folosit in chestionarele de personalitate care au in vedere tipologia extravert vs. introvert.

Modeland comportamentul intro- si extravert in fata unui eveniment exterior, Jung utilizeaza o povestire. In C.W.7, 'Doua eseuri asupra psihologiei Analitice', , Jung scrie:

'Sa presupunem doi tineri mergand prin tara. Ajung la un castel frumos; ambii vor sa-l vada in interior. Introvertul spune: Mi-ar place sa stiu cum este in interior'. Extravertul raspunde: 'Ai dreptate. Sa mergem'. Introvertul se da inapoi 'Poate nu este voie' spune el, cu imaginea politistilor, a unor caini fiorosi in fundal. La care extravertul intreaba 'Bine, putem intreba. Ne vor lasa inauntru sigur' cu imaginea unui batran amabil care pazeste castelul, a unor seniori ospitalieri si a posibilitatii unor aventuri romantice. Din forta optimismului extravert se vor vedea in cele din urma in castel. Dar acum vine deznodamantul. Castelul fusese reconstruit in interior si continea doar vreo doua incaperi cu o colectie de vechi manuscrise.

Dupa cu se intampla, vechile manuscrise sunt bucuria tanarului introvert. S-a transformat cu totul. S-a pierdut in contemplarea comorilor, murmurand strigate de entuziasm. S-a angajat cu cel care le pastra in conversatii pentru a extrage de la el cat mai multa informatie posibil si cand rezultatul a fost dezamagitor a dorit sa-l vada pe curator pentru a-i pune lui intrebarile. Timiditatea lui a disparut; obiectele au luat o lucire seducatoare si lumea purta o fata noua. Intre timp, cheful extravertului s-a topit tot mai mult; i s-a lungit fata tot mai mult si a inceput sa caste. Nici un batranel simpatic nu pazea aici, nici un cavaler ospitalier, nici o urma de aventura romantica. Doar un castel transforma intr-un muzeu.' (par. 81).

Jung spunea ca in biologie aceasta dihotomie in fata vietii poate fi recunoscuta in comportamentul diferit al unor specii in raport cu conservarea individului si conservarea speciei in urmasi. Atitudinea extraverta a naturii poate fi vazuta la efemeride, unde gasim o productie enorma de oua pentru generatia ce va urma, dar din aceasta cantitate enorma vor supravietui doar unele. Opusul in biologie este elefantul introvert, caruia ii trebuie 18 luni sa produca un pui dar care este suficient de solid pentru a se pastra in viata.

Atitudinile, introversia si extraversia se dezvolta timpuriu in viata individului si astfel conchide ca sunt constitutionale, innascute, congenitale.

In capitolul "Diferentierea timpurie a tipurilor" din "Psychological Types", 1923, C.W. 6, Jung scrie in acest sens:

'Diferentierea tipurilor incepe adesea foarte devreme, atat de devreme incat in anumite cazuri trebuie sa vorbim de innascut. Cel mai timpuriu semn de extraversie la un copil este adaptarea sa rapida la mediu si atentia extraordinara pe care o acorda obiectelor si mai ales a efectului lui asupra lor. Teama de obiecte este minima; el traieste si se misca printre ele cu incredere. Aprehensiunea sa este rapida dar imprecisa. Pare a se dezvolta mai rapid decat copilul introvert, deoarece este mai putin reflexiv si de obicei fara frica. El nu simte vreo bariera intre el si obiecte si de aceea se poate juca cu ele liber si invata prin ele. Ii place sa-si duca intreprinderile pana la extrem si se expune la riscuri. Orice este necunoscut il atrage.

Pentru a inversa acest lucru, unul dintre cele mai timpuri semne de introversie la copil este o maniera reflexiva, ganditoare, o timiditate marcata si chiar o tema de obiecte necunoscute. Foarte de timpuriu apare o tendinta de a afirma fata de obiectele familiare si incercari de a le conduce (masteriza). Orice este necunoscut e privit cu neincredere; influentele exterioare sunt intampinate de obicei cu o rezistenta violenta. Copilul vrea sa fie in felul lui propriu, si in nici o imprejurare nu se va supune unei reguli straine fara sa inteleaga. Cand pune intrebari, nu este din curiozitate sau dorinta de a crea senzatie, ci pentru ca vrea sa stie nume, intelesuri, explicatii pentru a-i da protectie subiectiva fata de obiect. Am vazut un copil introvert care a facut primele incercari de a merge dupa ce a invatat numele tuturor obiectelor din camera pe care le-ar putea atinge. Foarte timpuriu la copilul introvert se poate observa atitudinea defensiva caracteristica fata de obiect; la fel cum la copilul extravert poate fi foarte devreme observata o initiativa si siguranta marcate, o fericita incredere in modul de a lucra cu obiectele. Aceasta este intr-adevar trasatura fundamentala la atitudinea extraverta, viata psihica este, pusa in joc in exterior de individ in obiecte si relatii obiective. In cazurile extreme exista chiar un fel de orbire fata de propria sa individualitate. Introvertul, dimpotriva, actioneaza intotdeauna ca si cand obiectul ar poseda o putere superioara asupra lui de care trebuie sa se apare. Lumea lui reala este cea interioara' (par. 896 si 897).

Se pare ca atitudinile se schimba in decursul vietii; schimbarea incepe din a doua jumatate a vietii, dupa Jung incepe pe la 36 de ani.

Cele doua atitudini par sa exercite o atractie una fata de cealalta astfel ca, de exemplu, la nivelul sexelor duce uneori la casatorii intre persoane complementare. In multe cazuri, un partener este introvert si celalalt extravert. Ceea ce face viata uneori complicata dar nu mai putin interesanta. Jung obisnuia sa spuna ca natura a facut acest lucru pentru a nu se ajunge la copii 'unidimensionali'.

Functiile si tipologia

Libidoul la dispozitia constiintei ia o anume directie. La introvert, spre interior, la extravert spre exterior. Ne putem imagina acest libido ca pe un cal pe care sta constiinta sau eul si calareste cu el spre interiorul sau spre exteriorul fiintei. Ce face cand ajunge la "obiect", fie el interior sau exterior?

Jung spune ca exista patru moduri de a percepe sau recunoaste deplin un obiect:

1. trebuie sa percepem ca exista ceva si cum este acel ceva; ceea ce facem prin simturi. Aceasta este perceptia denumita de Jung prin 'senzatie';
2. trebuie sa organizam aceste senzatii sau sa le conceptualizam; in psihologie termenul utilizat a fost apercepere. Jung denumeste aceasta functie 'gandirea', care ne spune ce este acest obiect. De observat ca Jung foloseste termenul de gandire si cand vorbeste de capacitatea unei persoane dea se orienta in termeni de cauza si efect;
3. odata ce stim ce este trebuie sa evaluam: sa ne decidem daca ne place sau nu lucrul respectiv, si facem acest lucru cu 'sentimentele'.    Daca simti o caldura pentru cineva o faci pentru ca iti place si, atentie, il evaluezi ca atare: 'imi place' sau 'nu-mi place'. Nu pentru emotia in sine;
4. trebuie sa decidem apoi de unde a aparut obiectul sau unde se va duce, pentru care avem nevoie de 'intuitie'. Intuitia nu este gandire, nu este senzorialitate si nu este sentiment desi este desigur toate trei!

Organizarea functiilor si atitudinilor in perechi de opuse

Aceste elemente, cele doua atitudini - orientari si cele 4 functii pot fi grupate in perechi de opuse. Gandirea si sentimentul si nu poti sa le exerciti pe ambele in acelasi timp. Fie gandesti in termeni de cauza si efect fie evaluezi afectiv. Le poti face una dupa cealalta, dar nu ambele deodata.

Senzatia si intuitia: nu este posibil sa percepi ceva cu simturile si sa a, in acelasi timp, o intuitie o impresia totala despre acel ceva perceput. Daca ai o impresie totala despre o femeie, nu vei putea in acelasi moment sa dai seama in detaliu de culoarea parului, greutate, inaltime etc.

Al treilea set de opuse este rationalitate vs. irationalitate: senzatia si intuitia sunt denumite irationale pentru ca ele indica ca ceva exista si nu au nimic de a face cu ratiunea, evaluarea rationala. Celelalte sunt rationale pentru ca prin ambele mintea face ceva cu obiectul: il evalueaza in termeni cauza - efect, sau bun - rau.

Fara sa teoretizeze expres acest lucru, Jung se refera la senzatie si intuitie ca dezvoltate ontogenetic si filogenetic mai devreme decat cele rationale, deci sunt mai primitive.

In masura in care una sau doua dintre ele sunt favorizate ele devin o deprindere si individul devine un 'tip' de un anume fel! De fapt aceasta 'alegere' pare a fi constitutionala, dar pare sa fie si determinata de mediu, de familie. De aici, un lung sir de cercetari care au in vedere falsificarea tipurilor si costurile si consecintele pentru creier si psihic a acestui proces negativ.

Exista desigur tipuri intermediare. De obicei un individ are o functie preferata dominanta si una auxiliara, uneori chiar doua auxiliare. Aparent nu este posibil sa folosesti a patra la fel de diferentiat.

Ca o modelare a comportamentului celor 8 tipuri exemplificam plastic cu istorioara Aniei Teillard, "Dineul tipurilor":

"Gazda perfecta, un tip sentiment extravert, isi primeste oaspetii impreuna cu sotul ei, un gentleman tacut care colectioneaza arta si este un cunoscator a vechilor pictori; este un tip senzatie introvert.

Primul oaspete este un talentat avocat, un tip gandire extraverta.

Apoi apare un binecunoscut om de afaceri, un tip senzatie extravert,

cu sotia sa, o muziciana tacuta si enigmatica cumva, un tip de sentiment introvert. Apoi vine un faimos profesor, un ganditor introvert.

Si-a lasat sotia acasa, ea fusese inainte bucatareasa, un tip de sentiment extravert. Apare apoi un inginer, un introvert intuitiv.

Cu totii asteapta indelung ultimul invitat, un poet - un tip de intuitiv introvert, dar in van - el uitase de invitatie

Vom descoperi ca majoritatea jungienilor sunt tipuri introverte, ceva intre intuitie si sentiment. Tipul de intuitie introverta are probleme cu tipul senzatie extraverta si cu lucrurile practice ale vietii.

Diferentierea tipurilor incepe devreme in copilaria timpurie.

Cele doua atitudini, extraversia si introversia pot fi observate usor la un copil de 1 an sau 1 an si jumatate, poate nu intotdeauna foarte clar. Functiile nu se prezinta atat de devreme, dar pana la varsta gradinitei se poate observa dezvoltarea functiei principale printr-o preferinta pentru o anume ocupatie sau comportamentul copilului fata de alt copil. Copii, ca si adultii, tind sa faca frecvent ceea ce pot face bine si sa evite lucrurile pe care nu le pot face bine. Printr-un comportament atat de uni-tendent, uni-dimensionalitatea este din ce in ce mai mult extremizata. Apoi intervine mediul care re-intareste uni-tendinta existenta, ceea ce creste dezvoltare functiei principale si degenerarea lenta a celeilalte parti a personalitatii.

O serie de studii din neuropsihologie, par sa aduca si dovezi dinspre cercetarea cognitiva.

Unii au dificultati in a-si gasi propriul tip, adesea datorita faptului ca sunt tipuri distorsionate; acest aspect apare in cazurile in care cineva in mod natural ar deveni, de exemplu, un tip intuitiv sau sentiment, dar a fost fortat de mediu sa-si dezvolte alta functie. Tipurile distorsionate au avantaje si dezavantaje (von Franz). Dezavantajul este de la inceput nu-si pot dezvolta dispozitia principala; raman de aceea putin sub nivelul pe care l-ar fi putut atinge dar s-ar fi dezvoltat prin uni-dimensionalitate. Pe de alta parte, au fost fortati inainte de vreme sa faca o sarcina pe care ar fi avut-o de realizat in a doua parte a vietii. In analiza, putem ajuta oamenii sa se schimbe inapoi spre tipul originar, ei fiind capabili sa apuce aceasta functie foarte repede si sa atinga un stadiu de dezvoltare, pentru ca dispozitia originala este un ajutor in aceasta directie.

Functie superioara si functie inferioara

In 'Psychological Types', 1923, apare un studiu prezentat si la Congresul International al Educatiei din 1923, in care Jung afrma:

'Psihicul constient este un aparat pentru adaptare si orientare si consta dintr-un numar de diferite functii psihice. Printre acestea distingem patru bazale: senzatia, gandirea, sentimentul, intuitia.Atata cat experienta mea indica, aceste patru functii de baza par sa fie suficiente pentru a exprima si reprezenta variatele moduri de constiinta posibileIn realitate, aceste functii de baza sunt rar sau niciodata diferentiate uniform si la dispozitia noastra in mod egal. De regula, una sau alta dintre functii ocupa primul plan, in timp ce restul raman nediferentiate in fundal...'(par. 899 - 901).

'Fiecare din aceste functii reprezinta un tip diferit de uni-dimensionalitate (unitendinta), dar una care este legata si complicata intr-un mod particular    de atitudinea introverta sau extraverta. Tocmai datorita acestei complicatii trebuie sa mentionez aceste tipologii functionale'(par 902).

In lucrarea 'A Psychological theory of types', publicata 1931, inclusa in C:W: 6. (Prezentata la Congresul psihiatrilor elvetieni, Zurich, 1928), Jung se refera la consistenta umanizarii functiei la nivelul constiintei:

'Daca o functie este diferentiata sau nu se poate usor recunoaste prin forta, stabilitatea, consistenta, increderea si adaptabilitatea ei.

Inferioritatea unei functii este adesea nu asa de usor de recunoscut sau de descris. Un criteriu esential este lipsa ei de suficienta si constanta dependenta de oameni si circumstante, faptul ca ne dispune la dispozitii, utilizarea ei pe care nu te poti baza, caracterul ei sugestibil si labil. Functia inferioara ne pune intotdeauna in dezavantaj pentru ca nu o putem directiona, suntem mai degraba victimele ei' (par. 956).

Von Franz si James Hillman, scriu o lucrare importanta dedicata functiei inferioare si functiei simtire, "Jung's typology" (Lectures on, I. The inferior function, II. The feeling function, Spring, 1973 (1971).

Von Franz face o prezentare detaliata a comportamentului functiei inferioare (in cap I. Caracterizare generala a functiei inferioare, II. Cele 4 functii irationale; III. Cele patru functii rationale, IV Rolul functiei inferioare in dezvoltarea psihica).

La extravert, libidoul constient curge in mod obisnuit catre obiect, dar exista o contra-actiune secreta inapoi spre subiect.

La introvert, el simte ca si cand un obiect coplesitor vrea constant sa-l afecteze, de care trebuie mereu sa se retraga; totul cade asupra lui, este continuu coplesit de impresii, dar este inconstient ca el in mod secret imprumuta energie psihica de la obiect si o imprumuta obiectului prin extraversia sa inconstienta.

1

EU    Obiect din realitate

2

1

Eul    Realitate

2

In a doua situatie, eul introvertit simte ca obiectul il inspaimanta, apare ca un obiect coplesitor care vrea mereu sa-l afecteze si miscarea eului este de a se retrage mereu de la aceasta actiune a obiectului, a realului (starea traita in plan psihic este ca si cand totul cade pe el, este coplesit de impresii).

Desigur, introvertul are capacitatea de a vedea obiectul (Realitatea) dar are o idee falsa sau inhibata despre el, astfel incat pastreaza cat poate distanta ca si cand obiectul ar fi in sine periculos. Pentru introvert obiectul 'trebuie' clarificat, pus la locul lui prin cuvant, gest propitiatic prin care obiectul devine cognoscibil si de aceea depotentat, nu se mai poate comporta rau, amenintator. In caz contrar avem, la extrem situatia in care subiectul introvert se confunda cu o lume de obiecte incognoscibile conduce spre sinucidere. In context, in terapie, este important ca Eul sa fie condus spre un grad / o forma de actiune ce sa nu fie mereu impiedicata de indoiala si ezitari.

Eul, desi imprumuta mereu energie de la obiect (libido), o da inapoi mereu obiectului prin extraversia inconstientului. Introversia obiectului la nivelul eului produce o extraversie inferioara care nu este moderata de Eu, este in schimb purtatoarea Umbrei (si a altor incarcaturi inconstiente).

De exemplu, ca simptom persoana simte ca nimeni nu-l intelege si se retrage pentru ca este prea greu, coplesitor, se simte mereu ranit. Textele tipice sunt: 'Nu sunt iubit, nu am valoare, sunt neinteles'.

In acelasi timp, obiectul din realitate este pus in relatie cu aceasta atitudine de neajutorare: solicita inconstient mila obiectului, iar obiectul este impins sa relationeze dand energie: fie acordand atentie si delicatete (pozitia parintelui grijuliu, 'incerc sa ajut', fie prin faptul ca resimte o secreta nevoie de a lovi, a abuza 'pe cel slab', neajutorat' (intarindu-i imaginea de victima abuzata).

Un eveniment din realitate - fie negativ, fie pozitiv - poate constela in inconstient contra-functia inferioara, respectiv extraversia inferioara. Apoi, prin incarcatura de continuturi nediferentiate, primare, primitive, neumanizate proiectata pe realitate, se pune baza pentru discordie si neintelegere atat interpersonala cat si in interiorul propriei fiinte. Esenta functiei inferioare este autonomia; este independenta, ataca, fascineaza, eul nu mai este stapan pe comportament si nu mai distinge intre sine insusi si ceilalti.

De exemplu, o pacienta introverta si depresiva: atunci cand cineva o atinge in tramvai traieste brusc un sentiment coplesitor de ura - l-ar distruge, l-ar aneantiza! Iar in viata ei fantasmata ar distruge pe toti cei din realitate si pe sine ca facand parte din realitate (jurnal).

Jung defineste functia inferioara, in acest exemplu extraversia inconstienta, ca infantila si tiranica, neadaptata, vulnerabila. Individul devine copilaros, plange cerand mila celorlalti, se agata si cere sprijinul, nu poate suporta nici o critica cand este atacat, este nesigur pe sine, ajunge sa tiranizeze pe cei din jur.

Comportamentul functiei inferioare este ilustrat in acele basme unde apare urmatoarea structura: un rege are 3 fii; in prim plan apar cei mai mari iar cel mic este privit ca nebunatic, imatur. Regele stabileste o sarcina in care fii fie au de gasit apa vietii, fie pe cea mai frumoasa mireasa, fie sa alunge un dusman secret care in fiecare noapte fura merele de aur sau caii. In general cei doi fii mai mari nu reusesc sau se opresc, se blocheaza, sunt infranti; in schimb, al treilea ingrijeste calul in timp ce toti rad si ii spun ca mai bine ar sta acasa. Dar el va fi cel care va duce sarcina la indeplinire! Aceasta a l patrulea personaj, praslea, are, dupa mituri, diferite calitati superficiale: uneori este cel mai tanar, alteori pare un pic prost, uneori este evident un nebun. Exista diferite versiuni dar toate pe aceeasi tema.

In mod analog putem intelege simbolic si conditia celor patru functii in psihic. Pentru a reusi individuarea sunt umanizate si apropiate eului primele functii: cea dominanta, apoi pe rand una dintre functiile perechii opuse si in al treilea rand complementara ei. Cea de a IV-a functie, cea "inferioara" - "praslea" nu poate fi pe deplin constientizata, "supusa eului" tocmai pentru ca este registrul in care functioneaza inconstientul. Iar inconstientul ca intreg psihic, nu poate fi niciodata cuprins de o parte a psihicului, constiinta.

In toate cazurile, se stie de la inceput ca este vorba de mai mult decat cele patru functii, pentru ca nebunul este o figura arhetipala religioasa, care cuprinde mai mult decat doar functia inferioara. Implica o parte din personalitatea umana, sau chiar din umanitate, care ramane in spate si de aceea inca reprezinta totalitatea originala a naturii; el simbolizeaza o functie specifica, in principal religioasa. Dar in mitologie, cand apare un nebun intr-un grup de 4 oameni, avem deja o baza de a presupune ca nebunul oglindeste simbolic comportamentul general al functiei inferiore.

Daca sunt studiate cazuri individuale, functia inferioara tinde sa se comporte in maniera acestui cel de a-l treilea fiu, sau eroului "nebun" sau "idiot". Ei reprezinta o parte dispretuita a personalitatii, ridicola si neadaptata, dar este si partea care construieste legatura cu inconstientul si astfel detine cheia secreta spre totalitatea inconstienta a persoanei.

Functia inferioara este o punte spre inconstient, tinteste spre inconstient si spre lumea simbolica dar nu putem spune daca este directionata spre interior sau exterior. de exemplu un tip de gandire introverta are ca functie inferioara tipul se sentiment extravert - miscarea sa va fi spre lumea obiectelor exterioare, ceilalti oameni, dar astfel de oameni vor avea un inteles simbolic pentru persoana fiind purtatori ai simbolurilor inconstientului. Intelesul simbolic al inconstientului apare in exterior, ca o calitate al obiectului exterior

De exemplu, daca o persoana introverta, cu modul obisnuit de a introiecta, spune ca nu are nevoie sa telefoneze lui X, ea pune in joc inconstient tocmai simbolul animei si de aceea persoana reala nu are importanta, doar se intampla ca proiectia sa cada asupra sa; astfel, niciodata nu va ajunge la capatul functiei sale inferioare; el nu o va asimila niciodata ca pe o problema pentru ca sentimentul unui tip de gandire introverta este in general autentic extravert. Un introvert care vrea sa asimileze functia sa inferioara trebuie sa intre in relatie cu obiectele exterioare pastrand in minte mereu faptul ca ele sunt simbolice - nu trebuie sa traga concluzia ca ele sunt doar simbolice de care te poti dispensa (truc pe care introvertii adesea il joaca cu functia lor inferioara).

La extraverti se intampla acelasi lucru, dar cu sens invers: directia libidoului constiintei este spre obiectul din exterior, in timp ce inconstientul prezinta o introversie inferioara, respectiv, isi extrage in secret energia de la obiect.

De aceea nu trebuie sa spunem ca functia inferioara este intotdeauna directionata spre interior. Putem insa spune ca functia inferioara este directionata spre inconstient, fie ca apare in exterior sau interior, si este intotdeauna purtatoarea unor trairi simbolice care vin din interior sau exterior.

Este in general inceata, infantila si tiranica

Este inadaptabila si primitiva, vulnerabila si tiranica - multi, cand este atinsa, devin extrem de copilarosi; nu suporta nici cel mai mic criticism si mereu se simt atacati.

O alta trasatura este legata de o enorma cantitate de emotionalitate legate de procesele in care se manifesta functia inferioara. Taramul functiei inferioare este o mare concentrare de viata, deci oamenii care se intorc spre aceasta vor descoperi un nou potential de viata. Totul in acest taram devine excitant, dramatic, plin de posibilitati pozitive si negative; exista o tensiune enorma si lumea este re-descoperita prin aceasta a patra functie. Aduce o renastere, o reinnoire a vietii daca cineva ajunge pana la taramul ei.

Continuturile inconstiente apar in exterior prin intermediul functiei inferioare

In cazul extravertului, acest continut inconstient apare adesea in interior, fie ca viziune, fie ca fantasma. Extravertii, cand ajung la situatia de a fi dominati de functia inferioara au o relatie mai pura cu interiorul decat introvertii; au o relatie 'naiva' si autentica cu faptele interioare pentru ca pot avea o viziune dar in acelasi timp pot sa o ia in serios - sa creada autentic - in totalitate.

La introverti, relatia este mai putin directa; introvertul este mereu distorsionat de umbra sa extraverta, care mereu arunca o indoiala in raport cu orice trairi.

Deci, daca un extravert care in introversia sa inferioara, va fi in mod special autentic si profund; de aceea extravertii si vorbesc cu mandrie despre 'cat de introvert sunt'! Ei pot avea o introversie mult mai copilaroasa, mai naiva si pura, cu adevarat autentica.

Un introvert, daca se trezeste in extraversia sa inferioara poate ajunge sa transforme viata intr-un festival simbolic mai bine decat un extravert. El poate da vietii exterioare un inteles profund simbolic si sa fie dominat de un sentimentul vietii ca festin magic.

Putem vorbi de "asimilarea functiei inferioare"?

La nivelul eului, in ordine ontogenetica, prima este asimilata functia care va deveni functia dominanta sau principala; apoi, datorita inadecvarii functiei principale pentru realizarea mai adecvata a procesului de adaptare la real, odata cu enantiodromia sau mai devreme, are loc asimilarea unei a doua functii din perechea de complementare opuse; respectiv una dintre functiile din perechea a doua, complementara. In timp, constiinta in evolutie, se poate forma prin asimilarea functiei complementare celei auxiliare, deci integreaza si umanizeaza treptat o a treia functie. In cele mai fericite cazuri putem avea un maxim de trei la dispozitia eului.

Pasul al IV-lea nu va consta in adaugarea celei de a IV-a functii, pentru ca, odata cu 'asimilarea acesteia, ar trebui sa fie asimilat intregul inconstient, refacandu-se unitatea originara. Deci, nu exista o a IV-a functie in partea superioara a psihicului" considera Jung, relateaza M.L. von Franz si da si un exemplu sugestiv:

Exista un soarece, o pisica, un caine si un leu - simbolic, patru functii arhetipale, instinctuale. Primele trei animale pot fi domesticite - asimilate de catre eu - daca persoana le trateaza bine. Dar cand vine randul leului, el refuza sa fie adaugat grupului stapanit de eu, ci le mananca el pe celelalte 3 animale, asa incat, in final, va ramane un singur animal atotputernic

Functia inferioara se comporta analog la incercarea noastra de a o asimila direct - cand apare sus, in constiinta, inghite restul personalitatii constiente. Al patrulea redevine unul, deci un fenomen al vietii totale nu o functie ca atare. Daca incercam prea mult sa 'stapanim', sa aducem cea de-a IV-a functie la nivelul constient va apare inflatia eului; aceasta functie va trage constiinta eului in jos, la un nivel complet primitiv iar persoana se va identifica cu impulsurile acestei functii intr-un mod absolut, vor apare acele bruste schimbari in care spunem ca individul a decazut la un nivel animal.

In piesa 'Ingerul albastru', aceasta dinamica este ilustrata de istoria profesorului de matematica - gandire introverta unidirectionata - care, inflationat de sentimentul extravert inferior, va decade la nivelul unul clovn de circ; are loc o pierdere a intregii structuri superioare a personalitatii anterioare.

Cand functiile se dezvolta in campul constiintei prima este cea care devine functia principala a eului cu sarcina de a organiza campul de constiinta. Eul o utilizeaza in principal in acest scop. Incet, complementar si compensativ apare o a doua functie si, treptat, o a treia. Daca este fortata aparitia si stapanirea celei inferioare, intreaga structura psihica ar colapsa; cu cat se trage in sus mai puternic de ea, cu atat nivelul decade. Putem sa ne fortam sa ne organizam la un examen in functie de 'gandire ca functie inferioara, sau in alte situatii de viata dar doar intr-o anumita masura si doar aducand-o intr-un material conventional, imprumutat. Altminteri, functia inferioara este contaminata cu inconstient si ramane astfel indiferent ce am face.

In aceste conditii, actualizarea apare doar ca virtualitate: integrarea a celei de a IV-a functii ar conduce spre o noua conditie psihica, al V-le, chintesenta.

Se poate insa produce un stadiu intermediar, intre cele doua nivele, o conditie unde nimic nu este nici gandire, nici simtire, nici senzatie, nici intuitie: apare ceva nou, o atitudine complet diferita in care persoana poate folosi toate si nici una dintre aceste functii distinct: conditia Sinelui actualizat, sau a Eului intelept. Este o conditia in care ar insemna posibilitatea ca acest stadiu sa intermedieze intre Sine - realitatea interioara potentiala si Realitatea exterioara in care sa-si gaseasca sensurile spiritualizate acele continuturi virtuale ale originii.

M.L. von Franz ilustreaza aceasta dinaica prin simbolistica inclusa in cuvintele Mariei Profetesa, personaj de referinta in mistica crestina. Axioma Mariei Profetissa spune ca: 'Unul devine doi, doi devine trei si din trei apare unul ca al patrulea'. In termeni psihici, cand din al treilea se naste al patrulea, simultan apare si unitatea. Constientizand cele trei functii psihice, cea de a patra ramane prizoniera inconstientului:

'Unul devine doi, adica prima data se petrece dezvoltarea functiei principale, apoi asimilarea primei auxiliare. Dupa aceea, constiinta asimileaza o a treia; acum sunt trei. Dar pasul urmator nu consta in doar aditionarea inca unei unitati - unu, doi, trei si apoi patru. Dupa a treia nu urmeaza a patra, ci Unul (intregul, n. n.). Jung mi-a spus odata intr-o conversatie privata ca nu exista o patra in zona superioara. Este ca mai jos:

Figura 1: Dinamica conditiei eului

EGO