CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Clarificari conceptuale: cuplu, casatorie, familie, psihosexologie.
Incercarea de a defini cuplul nu este tocmai usoara. Sunt implicate atat de multe trairi, ganduri, valori ca aproape ca fiecare ar putea gasi o proprie definitie a ceea ce inseamna a forma un cuplu erotic.
Este cunoscut faptul ca un cuplu erotic presupune doua persoane, de regula de sexe diferite, (desi nu este obligatoriu) care au pentru o vreme:
sentimente de afectiune unul pentru celalalt (iubire, atasament, respect etc)
atractie sexuala care duce (sau nu) la relatii sexuale
scopuri comune
timp petrecut in comun (unul cu celalalt dar si in sfera sociala);
dorinta de a fi impreuna pe o perioada mai indelungata.
Totusi, fiecare dintre noi cunoastem cupluri, fie ele casatorite sau nu, care nu indeplinesc una sau mai multe dintre aceste caracteristici. Exista, de exemplu, cupluri care nu mai au nici atractie sexuala si nici relatii sexuale, dar inca impartasesc sentimente de afectiune unul fata de celalalt, sau cupluri care pentru o perioada, nu mai locuiesc impreuna si nici nu mai petrec timp impreuna decat telefonic, deoarece sunt separati de angajamente profesoiale sau personale (exemplul celor care pleaca sa lucreze sau sa studieze in strainatate pe perioade lungi de timp).
Din punct de vedere psihologic, Iolanda Mitrofan (1998, p.14) ofera o definitie mai complexa cuplului: "o structura bipolara, de tip biopsihosocial, bazata pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimuleaza, se dezvolta si se realizeaza ca individualitati biologice, afective si sociale, unul prin intermediul celuilalt).
Iolanda Mitrofan este prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti. A lucrat timp de 20 de ani ca cercetator stiintific (gr. I) si psihoterapeut in domeniul clinic la Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca unde a castigat o bogata experienta de lucru cu cuplurile si familiile. Munca sa a fost influentata de orientarea exeprientiala, gestaltista, somato-analitica. A elaborat Terapia Experientiala a Unificarii cu multiple aplicatii in lucrul cu cuplurile si familiile. Autor si coautor a peste 100 de studii, volume pe teme de cuplu si familie, articole stiintifice si teme de cercetare Iolanda Mitrofan conduce stagii de formare si supervizare in terapia cuplului si familiei. |
Cand aceste elemente sunt statuate si prin lege, atunci cuplul erotic se transforma in cuplu conjugal prin intermediul casatoriei. Casatoria este definita de catre Dictionarul Explicativ al limbii romane ca fiind uniunea legala, liber consimtita intre cei doi parteneri, pentru intemeierea unei familii. Mai este denumita si mariaj. Tot DEX-ul ne mai spune ca mariajul reprezinta o conventie incheiata printr-un act de stare civila intre un barbat si o femeie (la noi in tara, caci in unele state ale lumii ea poate fi incheiata si intre doua persoane de acelasi sex) care si-au luat obligatia sa traiasca impreuna.
Din perspectiva psihologica, casatoria inseamna o 'relatie psihologica' intre doi oameni constienti, ea fiind 'o constructie complicata, alcatuita dintr-o serie intreaga de date subiective si obiective, avand indiscutabil o natura foarte eterogena' (C.G. Jung, 1994, p. 63). Ea este "un proces interpersonal al devenirii si maturizarii noastre ca personalitati, de constientizare, redirectionare si fructificare a tendintelor, pulsiunilor si afinitatilor inconstiente, de autocunoastere prin intercunoastere. Scopul ei este cresterea personala prin experienta conjugalitatii si parentalitatii" (I. Mitrofan, 1998, p.16).
Cu alte cuvinte, a trai in cuplu, fie el casatorit sau necasatorit implica manifestarea dar si dezvoltarea nostra ca fiinte. Suntem provocati pe multiple paliere ale psihicului nostru: ale sentimentelor noastre, ale convingerilor si credintelor noastre, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum si ale comportamentelor nostre. In cuplu invatam ce este iubirea erotica, ce inseamna intimitatea cu o alta fiinta, total straina de noi, invatam ce este iertarea, toleranta dar invatam si sa ne manifestam si emotiile negative: furia, mania, frustrarea, ura, dezgustul etc. Tot in cuplu, ne implinim sexualitatea. De aceea, cred ca a trai in cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare pentru autodezvoltare si autoevolutie. Nici o relatie, fie ea de casatorie sau nu, nu anuleaza diferentele dintre parteneri, ci dimpotriva, atunci cand relatia este foarte profunda si satisfacatoare, aceste diferente se completeaza reciproc. E drept ca pana se ajunge la aceasta completare, se trece prin perioade de suparari, dezamagiri, certuri, conflicte, momente de separare emotionala si reveniri. Orice relatie presupune sa ajungi si "pe culmile raiului si in adancurile iadului" (P. Ferrini, 2002, p. 130).
De altfel, abilitatile de relationare sunt cele care permit oamenilor sa formeze un cuplu erotic. Aceste abilitati se formeaza de timpuriu, inca din uterul matern, in functie de atitudinea parintilor, in special a mamei, fata de fat. Apoi se dezvolta foarte mult in prima copilarie si se definitiveaza in adolescenta si tinerete. Ajuns la tinerete sau varsta adulta, de regula noi ne indrepam spre a stabiliza un cuplu. Adica apare, la cei mai multi dintre noi, nevoia de a petrece timpul si a trai alaturi de o singura persoana. Cea care urmeaza a fi martorul vietii noastre si care ne permite a fi martorul vietii lui. De regula, aceasta hotarare duce la oficializarea relatiei, adica la casatorie si, astfel, la intemeierea familiei.
Familia reprezinta "o forma de comunitate umana alcatuita din doi sau mai multi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin latura biologica si/sau cea psihosociala" (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p.17). Acest lucru presupune ca exista doi parteneri, cu sau fara copii, sau un partener cu unul sau mai multi copii proprii. Cred insa ca merita subliniata functia fundamentala a familiei de a forma personalitatea copiilor aparuti in cadrul ei. In cadrul familiei, fiecare dintre noi dobandim caracterisicile care ne vor defini ca persoane. Aici invatam si ne dezvoltam identitatea sexuala, exprimata prin sex-roluri, adica acel set coerent de comportamente care deriva din conditia noastra de barbat sau femeie si la care ceilalti se asteapta, tocmai datorita apartenentei noastre la un sex sau altul.
Daca aruncam o scurta privire la familile care ne inconjoara, observam o mare diversitate de structuri si manifestari familiale. Mult mai mare decat exista acum 50 sau 100 de ani. Acest lucru se datoreaza catorva schimbari pe toate planurile societatii: economic, social, psihologic, spiritual. Iata care sunt cele mai semnificative dintre aceste schimbari care au avut efect inclusiv asupra familiei:
dezvoltarea materiala a societatii, care a transformat omul intr-un individ centrat pe acumulare si mai putin pe existenta. Acum oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au, decat prin ceea ce fac sau sunt. Valorile personale si sociale au cunoscut o bulversare semnificativa; de aceea exista tendinta oamenilor de a se responsabiliza mai putin pentru dezvoltarea si implinirea emotionala, cat mai mult pentru cea materiala.
depersonalizarea omului, care deriva destul de direct din caracteristica de mai sus. La aceasta se mai adauga si tendinta de a valoriza mai degraba individul unic, decat familia sau grupul. Astazi se foloseste mai mult "eu", decat "noi". Se pune accent pe dezvoltarea individuala, decat pe cea impreuna. Asta influenteaza si cresterea varstei la care se casatoresc tinerii, la cresterea varstei la care femeile aleg sa devina mame.
cresterea ritmului de viata si a variantelor de petrecere a timpului, atat in zona profesionala, cat si in cea personala, ceea ce a avut ca efect aparitia unor noi nevoi care se cer satisfacute. Merita insa sa ne intrebam daca aceste nevoi sunt reale sau sunt "create" de mintea noastra sau de societate (care devine din ce in ce mai presanta cu toate inventiile si aritificialitatile ei).
constientizarea dezavantajelor ale familiilor traditionale, care puneau accent pe stabilitatea familiala, si mai putin pe satisfactia reciproca a membrilor ei. Astazi tinerii sunt mult mai orientati spre satisfactia maritala, spre implinirea emotionala in cuplu, decat sa urmareasca cu orice pret longevitatea cuplului sau a familiei.
pozitivarea atitudinii fata de femei, de la bum-ul feminismului, la incercarile actuale de echilibrare a atitudinii fata de cele doua sexe.
relaxarea atitudinii fata de sarcinile si copiii proveniti din afara relatiile de cuplu stabile sau fata de adoptii;
deschiderea fata de metodele contraceptive si folosirea lor pe scara larga, care a dus la controlul sarcinilor si deci la controlul varstei mariajului si a tipului de relatie de cuplu dorit de cei doi parteneri;
schimbarea mentalitatii, din una stigmatizatoare in una de acceptare, si toleranta fata de modelele noi de viata familiala, cum ar fi familia cu un singur parinte, cuplurile aflate in concubinaj, cuplurile si casatoriile intre parteneri de acelasi sex, adolescentii care devin parinti etc., dar si fata de fenomene precum divortul, separarea, locuitul impreuna inaintea casatoriei.
tendinta la libertinaj, inclusiv (sau mai ales) sexual si de a fi furati de modelele familiale "la moda", cum ar fi, de exemplu concubinajul si cuplul homosexual.
relaxarea presiunii bisericii asupra relatiilor sexuale si institutiei familiei.
Dincolo de aceste schimbari, pe noi ne intereseaza sa intelegem ce se intampla in interiorul fiecarei familii. De aceea, psihologia familiei se centreaza mai degraba pe unicitatea fiecarei familii, tinand insa cont de toate influentele exercitate asupra ei. Dar pentru a ajunge sa patrundem in universul interior al familiei, cred ca te ajuta o incursiune in celelalte domenii ale stiintei care iti pot facilita intelegerea si studiul mecanismelor psihologice specifice familiei. Asa ca te invit sa mergi mai departe, la urmatorul subcapitol.
Vizualizari: 1501
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved